700 de copii din 5 județe au primit cărți în urma campaniei #TimpulSaCitim

În luna noiembrie 2020, peste 350 de ambasadori ai lecturii au citit pe rețelele de socializare, încurajându-i și pe alții să facă la fel, sub hashtag-ul #timpulsacitim. În urma numeroaselor reacții de simpatie pentru campania Asociației Curtea Veche, peste un milion de oameni au aflat despre beneficiile lecturii pentru sănătatea psihică, emoțională și chiar fizică. Astfel, așa cum își luase angajamentul de la începutul campaniei, Asociația a donat la începutul lunii decembrie cărți copiilor din mediile defavorizate. În total, 700 de copii, din șapte localități rurale se bucură acum de cărți.

Pentru unii a fost poate prima lor carte primită în dar, pentru alții o încurajare că pot să viseze și să își dorească mai mult. În prima parte a lunii decembrie, donațiile de carte rezultate în urma campaniei #TimpulSaCitim au mers către elevii Liceului Teoretic „Constantin Angelescu” din Ianca (jud. Brăila), copiii din satul Podu Pitarului (Com. Plătărești, jud. Călărași), elevii Școlilor Gimnaziale Hoghilag și Valchid (jud. Sibiu), biblioteca Școlii Gimnaziale Slătioara (jud. Vâlcea) și elevii Școlii Gimnazială Filipeștii de Târg (Filipeștii de Târg, jud. Prahova).

În completarea donației de carte din Ianca, ne-am bucurat să organizăm pe 16 decembrie și un atelier online de investigație literară pentru clasele a VI-a ale Liceului Teoretic „Constantin Angelescu”. Atelierul a fost susținut de către Barna Nemethi.

Cu toții suntem responsabili de ce se întamplă cu generațiile viitoare, dacă astăzi copiii încetează să mai citească. Asociația Curtea Veche își propune să vină în sprijinul profesorilor și părinților, promovând cititul ca activitate distractivă pentru timpul liber și totodată facilitând accesul la carte copiilor care nu și-l permit. Alături de donații de carte, Asociația realizează ateliere de lectură cu metode alternative și încurajează formarea de cluburi de lectură. În cei peste 5 ani de activitate, au donat alături de parteneri peste 80.000 de cărți și au susținut deschiderea câtorva sute de cluburi de lectură în toată țara.

Vezi poze cu o parte dintre copiii care s-au bucurat de cărți AICI.

131014561_2089266634549532_1587883580659089431_o 131072285_2089266567882872_6990518702463818191_n 131116768_2089239077885621_5051190152782485996_o 131208385_2089239251218937_7941966594404566139_o 132075575_2100129953463200_2299483195344352225_o 132236212_2099057123570483_755196887947798767_o

Când autorii și traducătorii se implică: Asociația Curtea Veche donează cărți pentru 625 de copii din Plătărești, Trușești și CSO Voluntari

În această perioadă suntem și mai recunoscători celor care nu uită de carte și ne sprijină să continuăm programul de lectură. După un an în care am fost nevoiți să punem pauză activităților obișnuite de promovare a lecturii, luna decembrie a adus, prin generozitatea sponsorilor noștri – o autoare și o traducătoare ce colaborează de ani de zile cu editura Curtea Veche – oportunitatea întâlnirii prin cărțile donate cu 625 de copii din medii defavorizate și din comunități sportive care doresc să aibă nu doar corpuri, ci și minți sănătoase.

Sandra Gătejeanu-Gheorghe, diplomat cu experiență la cel mai înalt nivel, fostă directoare de protocol a Casei Regale a României și autoare a unor volume din Colecția Regală, precum „Margareta. Trei decenii ale Coroanei” și „Eticheta regală”, precum și doamna Elena Neculcea, traducătoare în limba română a unora dintre marii autori de nonficțiune, precum Robert Kiyosaki, Jacques Salome, Dale Carnegie, au decis să doneze drepturile de autor corespunzătoare acestui an pentru a face posibilă întâlnirea copiilor cu acele cărți care îi pot ajuta să aibă o viață mai bună.

410 cărți au ajuns la copiii din comuna Plătărești, județul Călărași (satele Cucuieți, Dorobanțu, Plătărești, Renașterea), 60 la copiii din Comuna Trușești (județul Botoșani) și 155 la micii sportivi aflat pe drumul spre mari performanțe CSO Voluntari, județul Ilfov (membrii secției de baschet a Clubului Sportiv Voluntari).

Toate donațiile au avut loc în perioada 14-19 decembrie 2020, cu sprijinul îndrumătorilor din fiecare comunitate. Mulțumim în mod special doamnelor Simona Ghenea și Lazăr Vasilica din Plătărești, care au avut grijă ca fiecare copil să se bucure de cărți înainte de Sărbători, Asociației Impact Trușești, care are grijă să deschidă drumuri către un viitor colorat pentru 30 de copii, și lui Ionuț Georgescu de la CSO Voluntari, care crede în puterea cărților și care alături de vechii noștri colaboratori de la SLooP a reușit să construiască și o bibliotecă pentru sportivii clubului. Ne bucurăm să susținem educația în orice formă și credem că puterea minții e completată de calitățile exersate prin sport.

Cu fiecare carte oferită, suntem mai aproape de copiii care încep să-și construiască, puțin câte puțin, propria educație și cultură și să își formeze calitățile necesare vieții personale și profesionale.

6 18 19 028 056 138 1

#TimpulSaCitim: sute de cititori au adus lectura în prim plan pe rețelele de socializare

În ultimele două săptămâni, rețelele de socializare au fost invadate de sute de clipuri cu oameni care au citit sub hashtag-ul #timpulsacitim. Numeroasele reacții de simpatie pentru campania Asociației Curtea Veche au făcut ca peste un milion de oameni din toată țara să afle astfel de beneficiile pe care cititul le poate avea asupra sănătății psihice și emoționale. În plus, Asociația Curtea Veche și-a luat angajamentul de a dona copiilor din medii defavorizate atâtea cărți câți cititori s-au filmat citind în cadrul campaniei între 1 și 14 noiembrie.

“Am constatat cu mare bucurie si multă speranță implicarea a peste 350 de ambasadori ai lecturii în proiectul Ascociației Curtea Veche #TimpulSaCitim. Le mulțumim tuturor: personalități, copii curajoși, tineri entuziaști, părinți convinși, scriitori atenți, iubitori de carte de toate vârstele care au citit preț de câteva minute și apoi au postat momentul pe internet. Prin timpul lor dedicat lecturii, au asigurat o carte donată de noi unui copil. Numărul cititorilor transformat în cărți a fost și dublat de Asociație, așadar donăm în total 700 de cărți. Vom reveni periodic cu această campanie pentru a încuraja împreună cititul și a oferi cărți celor care nu au o librărie în localitate. #TimpulSaCitim nu se va opri aici pentru că mereu este #TimpulSaCitim”, declară Iren Arsene Mate, presedinte și fondator al Asociației Curtea Veche.

Conform psihologilor, lectura e cel mai bun și la îndemână remediu pentru a face față perioadelor dificile, precum cea pe care o traversăm. Studiile confirmă acest lucru: 1 din 5 persoane care citesc se simte mai puțin singură. Cititul de plăcere scade cu 28% riscul de depresie, iar 30 de minute de lectură pe zi cresc media de viață cu 2 ani. 20 de minute de lectură pe săptămână te fac să te simți cu 20% mai mulțumit de viața ta , în vreme ce doar 6 minute de lectură reduc stresul cu 68% . În plus, cititul cărților tipărite înainte de culcare te ajută să adormi: cititorii au cu 43% mai multe șanse să scape de insomnii. Cititul este recomandat pentru a crește toleranța la schimbare și a trece mai ușor peste perioade de izolare. Pe site-ul timpulsacitim.ro puteți găsi resurse cu statistici despre beneficiile lecturii.

Campania #TimpulSaCitim, pornită anul trecut de Asociația Curtea Veche alături de Curtea Veche Publishing și Leo Burnett Bucharest, și-a propus ca în fiecare an să demonstreze prin puterea exemplului personal că, oricât de ocupați am fi, ne putem găsi momente pe care să le dedicăm lecturii. Întrebați de ce nu citesc, românii invocă cel mai des lipsa timpului.

Zecile de mii de reacții, comentarii și distribuiri demonstrează nevoia lecturii în viețile noastre. Printre persoanele influente care s-au alăturat în această toamnă îndemnului la lectură #timpulsacitim se numără Alteța Sa Regală Principele Radu, Diana Bulimar, Marius Chivu, Nicolai Tand, Răzvan Exarhu, Laura Cosoi, Cornel Ilie, Sore Mihalache, Paul Ipate, Mihaela Bilic, Radu F. și Ramona Constantinescu, Cristina Stănciulescu, Alec Bălășescu, Alina Dumitrașcu, Lucian Negoiță, Raluca Anton, Alina Vîlcu, Carmen Firan, Marius Constantinescu și mulți alții, ale căror mesaje video le puteți găsi pe site-ul campaniei, timpulsacitim.ro.

Partener monitorizare presă: Klarmedia

#TimpulSăCitim: lectura reduce stresul și te face să te simți mai puțin singur

Este dovedit științific, cititul te face să te simți mai bine! 20 de minute de lectură pe săptămână te fac să te simți cu 20% mai mulțumit de viața ta , în vreme ce doar 6 minute de lectură reduc stresul cu 68% . Prin cea de a doua ediție a campaniei #TimpulSaCitim, Asociația Curtea Veche aduce în discuție beneficiile pe care lectura le poate avea pentru sănătatea psihică și emoțională și lansează o provocare: aceea de a citi împreună și în această toamnă, sub hashtag-ul #timpulsacitim.

„Ajută-ne să demonstrăm că putem găsi #TimpulSăCitim! Filmează-te citind o pagină din cartea preferată, postează clipul cu hashtag-ul campaniei și setarea Public pe contul tău de Facebook sau Instagram până pe 14 noiembrie. Pentru fiecare nou cititor care ni se alătură astfel, noi vom dona câte o carte unui copil din mediile defavorizate.” – așa sună îndemnul Asociației Curtea Veche, care a reușit în ultima săptămână să împânzească rețelele de socializare cu clipuri video care promovează lectura de plăcere. Zeci de nume cunoscute, de la ASR Principele Radu al României, la scriitori, artiști, psihologi, jurnaliști, antreprenori, precum și zeci de cititori pasionați, au decis până acum să participe la inițiativa #TimpulSaCitim.

Conform psihologilor, lectura e cel mai bun și la îndemână remediu pentru a face față perioadelor dificile. Cititul este recomandat pentru a crește toleranța la schimbare și a trece mai ușor peste perioade de izolare. Conform studiilor, 1 din 5 persoane care citesc se simt mai puțin singure. Cititul de plăcere scade cu 28% riscul de depresie, iar 30 de minute de lectură pe zi cresc media de viață cu 2 ani. În plus, cititul cărților tipărite înainte de culcare te ajută să adormi: cititorii au cu 43% mai multe șanse să scape de insomnii. Pe site-ul timpulsacitim.ro puteți găsi resurse cu statistici despre beneficiile lecturii.

Campania #TimpulSaCitim, pornită anul trecut de Asociația Curtea Veche alături de Curtea Veche Publishing și Leo Burnett Bucharest, și-a propus să demonstreze prin puterea exemplului personal că, deși întrebați de ce nu citim, cel mai des spunem că nu avem timp, ne putem găsi momente pe care să le dedicăm lecturii. România rămâne una dintre țările unde se citește cel mai puțin. Într-o epocă a fake news-urilor și a încercărilor aduse de schimbările profunde și bruște din societate, cititul rămâne vital.

Partener monitorizare presă: Klarmedia

#TimpulSăCitim, premii la Webstock și Internetics 2020

Suntem bucuroși să vă anunțăm că prima ediție a campaniei de promovare a lecturii #TimpulSăCitim (timpulsacitim.ro), realizată împreună cu Leo Burnett Bucharest, a fost recunoscută cu argint la două dintre cele mai importante festivaluri de marketing și comunicare din România:  festivalul de marketing, branding și comunicare online Internetics 2020 (categoria Influencer Marketing) și Webstock 2020, cel mai mare eveniment de social media și comunicare online din România (categoria Best Influencer Campaigns).

Suntem onorați de aceste premii și extrem de mândri de toți cei care au participat la această campanie.

Împreună am arătat că oamenii au nevoie să vorbească și despre teme culturale. Toamna trecută, milioane de oameni au văzut cum cei mai ocupaţi dintre noi, de la Preşedintele ţării şi ambasadori, la artişti, sportivi şi antreprenori, au citit. Atât. Pare simplu. Au urmat mii de alte pagini citite la îndemnul lor.

De 5 ani, de când Asociaţia Curtea Veche şi-a propus să se dedice încurajării lecturii, de câte ori am prezentat situaţia statistică dramatică în care ne aflăm, toţi părinţii ne-au întrebat cum pot să-şi convingă copiii să citească. Ne povestesc despre o luptă nedreaptă între ecrane şi pagini, între internet şi cuprins, între video şi carte. Răspunsul e mereu simplu și ferm: e vorba despre puterea exemplului.

Până când un copil nu o să vadă că un adult citeşte o carte pentru el, nu o să fie niciodată interesat, pentru că toţi copiii vor să se joace cu jucăriile adulţilor. Ştim asta. Experienţa tuturor ţărilor care s-au confruntat cu o situaţie similară, inclusiv experienţa noastră, cât şi rezultatele acestei campanii, arată că tot ce trebuie să facem e ca părinţii să citească. Atât. Pare simplu.

Cover_Stats

Le mulțumim în mod special prietenilor de la Leo Burnett – agenţia alături de care am creat această campanie – care au dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că sunt o agenţie dedicată comunicării; au trecut cu poftă de la comercial la social şi au arătat cum strategii digitale de marketing pot servi nu doar multinaţionale, ci şi proiecte culturale.

Le suntem extrem de recunoscători tuturor celor care au acceptat să se alăture campaniei: peste 40 de persoane influente au citit pentru comunitățile proprii câteva pagini din cărțile preferate, arătând că împreună putem schimba statisticile. Printre ele: Președintele României, Klaus Iohannis; Ambasadorul SUA Hans Klemm, sportivii Virgil Stănescu și Diana Bulimar, Răzvan Exarhu, Mihaela Bilic, Laura Cosoi, Roxana Voloșeniuc, Jamila, Mikey Hash, Șerban Pavlu, Roman Tolici, Iv cel Naiv, Paul Ipate, Octavian Strunilă, Sore Mihalache, Deliric și mulți alții. Mesajul lor, odată cu hashtag-ul #timpulsacitim, a fost preluat de numeroși cititori. Conform studiilor Reveal Marketing Research din februarie 2020, cei care au fost expuși la mesajul campaniei și-au dublat intenția de a citi în 2020.

Vă mulțumim tuturor pentru că ați făcut posibilă această discuție despre lectură și vă așteptăm cu drag la următoarele ediții!

Donație de carte în județul Suceava împreună cu Fundația EGGER, pentru 2000 de copii

 

Am revenit în județul Suceava, pentru a continua campania de donație de carte din cadrul programului național de lectură „Cărțile copilăriei”. Această acțiune este cea mai recentă din ultimii trei ani, perioadă în care au fost oferite aproape 7000 de cărți copiilor din clasele I-VIII în peste 50 de școli din județul Suceava, majoritatea în mediul rural.

La începutul acestei săptămâni, pe 27 și 28 ianuarie, am ajuns în 13 școli din județul Suceava, unde ne-am întâlnit cu peste 2000 de elevi din clasele V-VIII și fiecare dintre ei a primit o carte potrivită vârstei.

Asociatia Curtea Veche_1

Pentru a le înmâna cărțile personal copiilor, au fost prezenți Alina Chifan (Director Vânzări EGGER România și membru în Consiliul Director al Fundației EGGER), Evelina Simota (responsabil relații publice EGGER România), Luca Ciubotaru (cel care a avut inițiativa derulării acestui proiect, cetățean de onoare al municipiului Rădăuți), care le-a împărtășit elevilor povestea sa personală, de la copilăria petrecută în comuna Bilca, la experiențe internaționale la Organizația Națiunilor Unite și rolul lecturii în tot acest parcurs, Paula Popa (PR Manager, Asociaţia Curtea Veche), care le-a vorbit copiilor despre importanța lecturii, și Andreea Lupescu, jurnalist și artist, care a susținut un moment interactiv de lectură cu copiii prezenți, pentru a-i încuraja să își dea frâu liber imaginației, pornind de la acțiunea mult-iubitei aventuri a lui Peter Pan.

Și dacă puterea unui popor stă în lecturile sale? În copilărie și în anii ce au urmat am avut parte de modele care m-au inspirat la momentul potrivit și asta sper să se întâmple și prin acest proiect. Lectura deschide orizonturi, lectura te ajută să își definești visurile și tot ea te ajută să le transformi în realitate. În unele localități, ni s-a întâmplat ca acea carte primită să fie singura carte a unui copil de gimnaziu în afara manualelor școlare. Acesta este motivul pentru care am propus Asociației Curtea Veche și Fundației EGGER să sprijine un astfel de proiect și să facă posibilă implementarea lui în zona Rădăuțiului și a localităților apropiate, în momentul în care am aflat de existența sa, la București, în urmă cu câțiva ani de zile. Societatea nu poate evolua decât prin educație. declară Luca Ciubotaru, inițiatorul acestor acțiuni.

Donațiile de carte au avut loc în 13 școli din localitățile Brodina, Falcău, Straja, Vicovu de Sus, Bivolărie, Putna, Gura Putnei, Sucevița, Voievodeasa și Solca. Proiectul va continua prin înființarea cluburilor de lectură „Cărțile copilăriei” cu activități interactive susținute de profesori din școlile vizitate.

Susținătorul principal al acestei acțiuni, Fundația EGGER, este o organizație non-guvernamentală, înființată în anul 2016, cu scopul de a oferi beneficii adiționale comunităților din regiunea Rădăuți prin dezvoltarea și implementarea de proiecte menite să îmbunătățească condițiile de viață, investind în proiecte de educație, mediu și sănătate. Statisticile îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, dificultăţile în înţelegerea textelor şi lipsa programelor de lectură sunt doar câteva dintre aspectele pentru care reprezentanții acesteia au decis să se alăture programului național de lectură inițiat de Asociația Curtea Veche.

În ceea ce privește această acțiune, Alina Chifan, membru în Consiliul Director al Fundației EGGER susține:

Prin proiectele Fundației EGGER reușim să ne implicăm acolo unde contează, iar acest lucru ne motivează și mai mult să dezvoltăm activitatea Fundației. Suntem parte a comunității locale și ne bucurăm  că, prin intermediul Fundației EGGER, identificăm necesitățile reale ale acesteia, iar impactul proiectelor desfășurate este unul considerabil. Proiectul Cărțile Copilăriei ne apropie de elevi și îi încurajează la lectură, ajută la extinderea orizonturilor de cunoaștere și are un rol important în dezvoltarea tinerilor. Aceștia reprezintă viitorul societății și consider că este necesar să investim în educația lor. Ne bucură faptul că am reușit să colaborăm cu peste 50 de școli locale în cadrul proiectului.

Mai multe poze aici.

Partener și sponsor:

Logo_FundatiaEgger-e1555683545277

Donație de carte în Hoghilag și Valchid, tărâmul tuberozlor

Pe 13 noiembrie, în călătoria noastră în Târgu-Mureș, am făcut un popas pe tărâmul tuberozelor, în localitățile Hoghilag și Valchid, din județul Sibiu, unde Didi a împărțit peste 260 de cărți copiilor și le-a dat autograf celor care și-au dorit să aibă o dovadă în plus că a venit personal la ei, să îi încurajeze să citească, să fie curioși și perseverenți pentru a-și îndeplini visurile. Donația a fost susținută de magazinele Real.

IMG_4945

Este prima data când ajungem pe tărâmul tuberozelor, acolo unde în fiecare an, în luna august, are loc Festivalul Tuberozelor. Copiii, învățătorii, profesorii și domnul primar de aici ne-au făcut vizita extrem de specială și ne determină să ne continuăm misiunea. Aceea de a deschide o nouă ușă copiilor, prin a le arăta că cititul este o activitate foarte utilă, dar că ea poate deveni și una distractivă de multe ori.

IMG_4942

Didi a vorbit cu copiii despre importanța cititului în dezvoltarea lor, despre propria ei experiență cu cititul și cum a ajutat-o pe ea să se înțeleagă mai bine pe ea, pe ceilalti și să îi contureze personalitatea de sportiv profesionist. La final, le-a oferit fiecăruia dintre cei prezenți câte o carte, care, pentru unii dintre ei, poate fi începutul unei noi etape, aceea ce a crea o relație cu lectura și de a conștientiza importanța cărților în viața lor.

Profesorii ne-au spus cu entuziasm că vor încerca să continue să motiveze copiii să citească, să facă schimb între ei cu cărțile primite în cadrul donației, prin propunerea unor ore suplimentare în care să discute cu toții despre poveștile citite. Dascălii își dau seama că rolul lor în a ghida copiii poate fi extrem de important și că îi pot incuraja și mai mult pe copii să citească.

IMG_4939

Prin ceea ce facem, ne place să încurajăm copiii să citească, dar mai ales să fie curioși. Curioși să știe din ce în ce mai mult, să descopere lumi neștiute, să creeze ei înșiși noi lumi și să înțeleagă ce se întamplă în lumea în care trăiesc.

Mai multe poze aici.

Partener:

logo real_final

 

Cartea scrisă de Diana Bulimar a ajuns la copiii din Târgu Mureș

Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică, și-a făcut debutul literar cu o carte pentru copii, “Povestea lui Didi”, pe care, împreună cu Asociația Curtea Veche, a oferit-o celor 300 de elevi din clasele I-VIII din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Szász Adalbert”.

Evenimentul a avut loc loc pe 13 noiembrie, ora 10:00, cu sprijinul Azomureș și Azo Trans, și a inclus o discuție a Dianei cu copiii prezenți despre experiența proprie cu lectura și educația prin sport. La finalul evenimentului, fiecare elev a primit cartea cu autograf de la Diana.

IMG_4873

Elevii de la secția de gimnastică artistică au pregătit o surpriză, prezentând exercițiile cu care merg la competiții, pentru care au fost aplaudați la final de colegii lor și de Diana, care și-a amintit de perioada de antrenamente intense de dinainte de olimpiade.

Diana a fost invitată să scrie în cartea de onoare a școlii, întrucât este un reprezentant de marcă al gimnasticii din România și un exemplu pentru copiii din generația nouă, care își doresc să facă performanță în sport.

IMG_4881

“Mă bucur tare mult pentru că am putut povesti în această carte despre experiențele mele în sport, fie dureroase, fie extrem de frumoase. E important ca orice copil să înțeleagă ce este în spatele unei medalii și că, pe lângă visul de a reuși, e o muncă imensă pe care fiecare dintre noi trebuie să fie dispus să o facă pentru a ajunge acolo unde își dorește”, a declarat Diana Bulimar.

Povestea lui Didi” este un concept editorial de Alina Bâltâc, cu ilustraţii de Gabi Toma. Volumul a apărut la Curtea Veche Publishing, este dedicat copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani și spune povestea Dianei în drumul ei de a deveni unde dintre cele mai strălucite gimnaste ale lotului național din ultimii zece ani.

Mai multe poze aici.

Partenerii evenimentului:

logo

 

SIGLA Azotrans 500pixel horizontal per 250 pixeli vertical la suta pt google

Donație de peste 2000 de cărți în Timișoara, cu sprijinul magazinelor Real

La finalul săptămânii trecute, am ajuns în Timișoara, pentru a face o donație de carte atât pentru copiii de liceu, cât și pentru copiii din învățământul primar și gimnazial, acțiune care aduce laolaltă cele două programe naționale de lectură ale Asociației, “Cărțile Copilăriei” și “Cărți-cheie pentru liceeni”.

IMG_3936

Astfel, am reușit să donăm peste 2000 de cărți noi elevilor din două instituții școlare din Timișoara. Evenimentul a avut loc joi, pe 24 octombrie, unde au participat elevii și directorii Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” și ai Școlii “Babel”. Acesta s-a desfășurat cu sprijinul magazinelor Real.

IMG_3970

Doamna Irén Arsene Maté, Președintele Asociației Curtea Veche, a fost prezentă și a vorbit cu copiii despre importanța lecturii și cum îi pot ajuta cărțile potrivite vârstei să își dezvolte creativitatea și capacitatea de a comunica, de a se exprima și de a-și îmbunătăți abilitățile de orice fel.

“Cu toții putem găsi plăcere în lectură și timp pentru cărțile potrivite. Pentru copii, mai ales, este de ajutor să fie ghidați corect și să înțeleagă de ce este important să citească și ce impact puternic are asta asupra dezvoltării lor”, declară Irén Arsene Maté, președintele Asociației Curtea Veche și fondator al Editurii Curtea Veche Publishing.

Această donație are loc la scurt timp după ce Asociația Curtea Veche a inițiat campania națională #timpulsacitim (www.timpulsacitim.ro), prin care răspunde la statisticile îngrijorătoare privind lectura în România, care arată că 1 din 2 români nu a citit nicio carte în ultimul an sau 1 din 5 români nu a citit o carte niciodată. În campanie au fost implicați lideri de opinie, antreprenori, oameni de cultură, jurnaliști care citesc o pagină dintr-o carte, arătând că, dacă vrei, există timp și pentru lectură.

IMG_4003

Mai multe poze aici.

Partener al donației:

logo real

Asociația Curtea Veche sprijină lectura prin campania #timpulsacitim

Asociația Curtea Veche, împreună cu Leo Burnett Bucharest, a lansat campania #timpulsăcitim, un răspuns la statisticile îngrijorătoare care arată că aproximativ 50% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an.

Potrivit cifrelor oficiale, România ocupă ultimul loc în Europa din punct de vedere al cărților citite anual, iar un român din doi recunoaște că în ultimul an nu a lecturat nicio carte. Mai mult, unul din cinci români confirmă că nu a citit niciodată o carte întreagă, cel mai des întâlnit motiv invocat fiind lipsa timpului. De asemenea, timpul mediu alocat lecturii zilnice ne plasează în penultima poziție în clasamentul european, cu 5 minute acordate zilnic cititului. În plus, numai 4% dintre români citesc zilnic și mai puțin de 10% citesc o dată pe lună.

Cover_Logo_Stat_3

Astfel, Asociația Curtea Veche își propune să aducă o îmbunătățire acestor statistici îngrijorătoare, provocând liderii de opinie ai României și unii dintre cei mai ocupați oameni la lectură. Președintele României Klaus Iohannis, Președintele Asociației Curtea Veche Iren Arsene Mate, mai mulți oameni de cultură, antreprenori, sportivi și nu numai au acceptat să se lase filmați în momentele pe care le dedică lecturii.

„Lipsa timpului este invocată cel mai adesea de cei care nu citesc și credem că prin puterea exemplului atâtor oameni putem arăta că #timpulsacitim poate fi oricând și oriunde. Cărțile deschid universuri noi și porți inaccesibile pentru cei mai mulți dintre noi și credem că mai mult timp acordat lecturii îmbunătățește calitatea vieții și a societății noastre.”, a declarat Iren Arsene Mate, Preşedintele Asociaţiei Curtea Veche. 

Cover_Logo_Stat_2

Toți cei implicați în campanie vor posta în cadrul campaniei materiale video în care apar citind un paragraf dintr-o carte preferată, motivând alegerea făcută și impactul pe care îl au cărțile în viețile lor. Aceste materiale video sunt disponibile pe site-ul www.timpulsacitim.ro, care va găzdui campania. Totodată, acestea vor apărea într-o carte dedicată inițiativei, un instrument motivațional care susține lectura pe termen lung. Cartea va fi pusă în vânzare la finalul acestui an, iar încasările vor fi redirecționate pentru facilitarea accesului la cărți copiilor din medii defavorizate.

„Cititul ne face mai buni si mai deștepți, ne lărgește universul, ne face sa înțelegem lucruri dintr-o perspectiva mai largă, ne dă repere. Și Romania are nevoie de oameni educați în acest spirit. De aceea ni se pare importantă și vom susține inițiativa Asociației; în plus, nu putea sa vină într-un moment mai potrivit. Sperăm că vom reuși să convingem cât mai mulți români că a venit #timpulsăcitim”, a declarat Diana Alexa, Managing Director Leo Burnett Bucharest