La finalul săptămânii trecute, am ajuns în Timișoara, pentru a face o donație de carte atât pentru copiii de liceu, cât și pentru copiii din învățământul primar și gimnazial, acțiune care aduce laolaltă cele două programe naționale de lectură ale Asociației, “Cărțile Copilăriei” și “Cărți-cheie pentru liceeni”.
Astfel, am reușit să donăm peste 2000 de cărți noi elevilor din două instituții școlare din Timișoara. Evenimentul a avut loc joi, pe 24 octombrie, unde au participat elevii și directorii Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” și ai Școlii “Babel”. Acesta s-a desfășurat cu sprijinul magazinelor Real.
Doamna Irén Arsene Maté, Președintele Asociației Curtea Veche, a fost prezentă și a vorbit cu copiii despre importanța lecturii și cum îi pot ajuta cărțile potrivite vârstei să își dezvolte creativitatea și capacitatea de a comunica, de a se exprima și de a-și îmbunătăți abilitățile de orice fel.
“Cu toții putem găsi plăcere în lectură și timp pentru cărțile potrivite. Pentru copii, mai ales, este de ajutor să fie ghidați corect și să înțeleagă de ce este important să citească și ce impact puternic are asta asupra dezvoltării lor”, declară Irén Arsene Maté, președintele Asociației Curtea Veche și fondator al Editurii Curtea Veche Publishing.
Această donație are loc la scurt timp după ce Asociația Curtea Veche a inițiat campania națională #timpulsacitim (www.timpulsacitim.ro), prin care răspunde la statisticile îngrijorătoare privind lectura în România, care arată că 1 din 2 români nu a citit nicio carte în ultimul an sau 1 din 5 români nu a citit o carte niciodată. În campanie au fost implicați lideri de opinie, antreprenori, oameni de cultură, jurnaliști care citesc o pagină dintr-o carte, arătând că, dacă vrei, există timp și pentru lectură.
Mai multe poze aici.
Partener al donației: