Alan Cornish a venit în România în 2007, la trei zile după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, ca profesor și ulterior director de școală primară la International School of Bucharest. Cu o vastă experiență de cadru didactic și manager de școală în Marea Britanie, acesta cunoaște îndeaproape programele de lectură din străinătate și dezvoltă activități cu o importantă perspectivă asupra viitorului educației copiilor din București. Iată ce ne-a declarat:
Mi se pare foarte important să ne pregătim copiii pentru o lume care se schimbă atât de repede, încât atunci când vor termina școala, în 5-10 ani, este posibil să își aleagă profesii care acum nici măcar nu există. “Să știi” nu mai e suficient, important este să ne învățăm copiii cum să folosească și să aplice ceea ce știu, să fie încrezători, flexibili, să aibă capacitatea de a se adapta, să fie rezistenți.
Ideile noi pe care le putem găsi în cărți ne provoacă uneori să ne schimbăm modul în care gândim. Autobiografiile ne oferă șansa de a purta o conversație cu mari gânditori.
Este atât de important ca cei mici să citească și să experimenteze aceste idei atunci când percepțiile lor asupra lumii sunt în formare. Lamentabil, o mare parte din ceea ce copiii au ales să citească astăzi este prins pe ecran. Lectura nu a fost niciodată atât de importantă.
Părinții sunt vitali în acest sens. Iubirea pentru lectură se naște acasă, tot acolo se împărtășesc părerile despre povești și se fac sugestii legate de următoarea carte. Acasă e primul exemplu de urmat. Școlile au de asemenea un rol important în dezvoltarea abilităților de decodare și de înțelegere necesare pentru învățarea artei citirii, dar nu numai. Scopul educatorilor este de a le oferi elevilor oportunități de a explora cărți, de a discuta despre nuanțele și de structura lor, de a analiza mesajul și creativitatea autorului.
Prin lectură am ajuns la idei care mi-au schimbat literalmente viața. Deci, pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am învățat este să am o minte deschisă, să nu presupun că știu totul, să fiu umil și receptiv spre schimbare.Cititul este inima tuturor lucrurilor. Dincolo de abilitatea de a citi, care este vitală pentru a putea funcționa și a avea succes în societate, plăcerea lecturii ne hrănește sufletul. Există o corelație directă între bunăstare și cititul de plăcere.
Mai multe idei și sfaturi pentru cum pot cadrele didactice să îi apropie pe copii de lectură, recomandări privind diferite programe de lectură din străinătate, aflați în cadrul conferinței “Teacher’s inspiration: literacy school programs around the world” pe care Alan Cornish o va sustine în cadrul celei de-a treia editii a Festivalului NARATIV.
Înscrieri gratuite aici.