Donație de peste 2000 de cărți în Timișoara, cu sprijinul magazinelor Real

La finalul săptămânii trecute, am ajuns în Timișoara, pentru a face o donație de carte atât pentru copiii de liceu, cât și pentru copiii din învățământul primar și gimnazial, acțiune care aduce laolaltă cele două programe naționale de lectură ale Asociației, “Cărțile Copilăriei” și “Cărți-cheie pentru liceeni”.

IMG_3936

Astfel, am reușit să donăm peste 2000 de cărți noi elevilor din două instituții școlare din Timișoara. Evenimentul a avut loc joi, pe 24 octombrie, unde au participat elevii și directorii Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” și ai Școlii “Babel”. Acesta s-a desfășurat cu sprijinul magazinelor Real.

IMG_3970

Doamna Irén Arsene Maté, Președintele Asociației Curtea Veche, a fost prezentă și a vorbit cu copiii despre importanța lecturii și cum îi pot ajuta cărțile potrivite vârstei să își dezvolte creativitatea și capacitatea de a comunica, de a se exprima și de a-și îmbunătăți abilitățile de orice fel.

“Cu toții putem găsi plăcere în lectură și timp pentru cărțile potrivite. Pentru copii, mai ales, este de ajutor să fie ghidați corect și să înțeleagă de ce este important să citească și ce impact puternic are asta asupra dezvoltării lor”, declară Irén Arsene Maté, președintele Asociației Curtea Veche și fondator al Editurii Curtea Veche Publishing.

Această donație are loc la scurt timp după ce Asociația Curtea Veche a inițiat campania națională #timpulsacitim (www.timpulsacitim.ro), prin care răspunde la statisticile îngrijorătoare privind lectura în România, care arată că 1 din 2 români nu a citit nicio carte în ultimul an sau 1 din 5 români nu a citit o carte niciodată. În campanie au fost implicați lideri de opinie, antreprenori, oameni de cultură, jurnaliști care citesc o pagină dintr-o carte, arătând că, dacă vrei, există timp și pentru lectură.

IMG_4003

Mai multe poze aici.

Partener al donației:

logo real

Atelierele NARATIV au ajuns în localitatea Santău, județul Satu Mare

Asociația Curtea Veche și Azomureș susțin în continuare programul național de lectură “Cărțile Copilăriei” în comunități agricole, început în 2014, cu o serie de ateliere NARATIV dedicate elevilor Școlii Gimnaziale din localitatea Santău, județul Satu Mare.

Am ajuns aici cu patru dintre cei mai iubiți pedagogi de către copiii cărora le-am oferit cărți în ultimii cinci ani – Liliana Basarab, Georgiana Gerea, Iulia Nițulescu și Andreea Lupescu.

Alături de noi au fost și prietenii de la Azomureș și Promat, dornici, ca de fiecare dată, să ofere șansa unui viitor mai bun elevilor din comunitățile mai puțin dezvoltate.
7fd730ed-7ee2-4cf0-9ac7-8879f5a8ef6b

Atelierele NARATIV, împreună cu pedagogii, au ajuns în Școala Gimnazială din Santău, unde au fost întâmpinate cu bucurie de elevii dornici de experiențe noi.

Prin tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă, copiii au fost încurajați să se exprime liber, să deseneze, să compună muzică, să facă teatru și recenzii video, să învețe și să folosească tehnici de dezbatere, să facă experimente și chiar să inventeze propriile povești. Activitățile au fost realizate în jurul unora din cele mai frumoase și cunoscute titluri ale literaturii universale, precum “Peter Pan – Povești pe muzică” și “Odiseea – Bandă desenată”. Elevii au primit câte o carte potrivită vârstei, în baza cărora au fost susținute atelierele, și o colecție întreagă de repovestiri pe înțelesul copiilor pentru biblioteca școlară.                                    

2fadc762-b174-498b-9b1c-50151b407f82                                                                                                                               

În România sunt foarte mulți copii care nu au acces la cărți. Mulți dintre ei nu au o bibliotecă acasă și nici o librărie în localitatea în care trăiesc. Și, mai grav este că, în lipsa accesului la carte, copiii din satele românești rămân mereu în urma colegilor din familii mai înstărite care citesc sau cărora li se citește mai mult. Scopul nostru este de a-i ajuta pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și de a le îmbunătăți relația cu cititul în general, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung.

6ba29412-8672-4566-83f4-00983782422c

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu, în cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei” inițiat de Asociația Curtea Veche, și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România. Compania Promat Comimpex, prin reprezentarea locală asigurată de domnul Cristian Moldovan, s-a alăturat acestui demers și susține activ inițiativa.

IMG_1898

 

Mai multe fotografii de la eveniment aici.
Mulțumim partenerilor:

 

1logo

Peste 1200 de cărți donate în cele trei licee din Sighișoara, alături de magazinele Real

 

Continuăm campania de donații din cadrul programului național de lectură „Cărți Cheie pentru liceeni” în Sighișoara. Lansarea programului a avut loc la finalul lunii martie, în cadrul liceului Dimitrie Bolintineanu, din București, unde au fost donate primele 1000 de cărți.

Asociația Curtea Veche a donat peste 1200 de cărți celor trei licee din Sighișoara. Donația a avut loc luni, 6 mai, în cadrul unui eveniment la care au participat elevii și directorii celor trei licee – Colegiul Național Mircea Eliade, Liceul Tehnologic Nr. 1, Liceul Teoretic Joseph Haltrich.

Evenimentul s-a desfășurat împreună cu partenerul nostru, magazinele Real, cu sprijinul Asociației Municipiilor din România și al Primăriei Municipiului Sighișoara, în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Sighișoara.

donatie brut-45

Ne-am aflat în Sighișoara pentru prima data cu donațiile de carte, unde am fost extrem de bine primiți de cei peste 200 de copii prezenți și cadrele didactice care i-au însoțit. Evenimentul a fost introdus de domnul Ovidiu Mălăncrăvean, primarul municipiului Sighișoara, și Carmen Dușmănescu, profesor în cadrul Colegiului Național „Mircea Eliade” din oraș.

Pentru a le înmâna cărțile personal copiilor, au fost prezenți Irén Arsene Maté, Președintele Asociației, și Barna Nemethi, fotograf, regizor și director executiv al Editurii Curtea Veche Publishing, care le-au vorbit celor prezenți despre importanța lecturii și modul în care poate influența succesul în viața profesionala pe care o vor avea copiii după finalizarea liceului.  

“Ne dorim să le oferim liceenilor modele din societate care au reușit să aibă succes datorită cărților și plăcerii pentru lectură. Cred cu tărie că puterea exemplului este una extrem de importantă, mai ales la această vârstă, când copiii încep să se gândească la ce drum vor alege pentru construirea unei cariere. Pentru a-i susține să-și dezvolte o conduită profesională, le dăruim titluri din literatura contemporană și de dezvoltare personală”, declară Irén Arsene Maté, președintele Asociației Curtea Veche și fondator al Editurii Curtea Veche Publishing.

Activitatea noastră are ca scop impulsionarea copiilor de a citi pentru a-și dezvolta creativitarea, capacitatea de comunicare și argumentare și pentru a lua decizii potrivite abilităților și cunoștințelor pe care vor să le capete.

donatie brut-33

Cu fiecare carte oferită, suntem mai aproape de copiii care încep să-și construiască, puțin câte puțin, propria educație și cultură și să își formeze calitățile necesare vieții personale și profesionale.

Imagini de la donație, aici.

Sponsor:

logo real_final

 

 

Partener:

sigla bej-01

 

Miruna Meiroșu a început o campanie de strângere de fonduri pentru cărți destinate copiilor din satele brăilene

 

Asociația Curtea Veche are ca activitate primară susținerea cititului în rândul copiilor, mai ales a acelora din medii defavorizate. În acest scop, organizăm de peste 5 ani workshop-uri cu pedagogi specializați, realizăm donații de carte în toată țara și susținem festivalul Narativ, în fiecare an.

Pentru a completa acest demers, Miruna Meiroșu, vicepreședinte și membru fondator al Asociației, a început o campanie de strângere de fonduri pentru a realiza donații în cât mai multe școli din județul Brăila. Miruna și-a dorit mult să ajungă în această zonă cu donațiile de carte, dat fiind că și ea provine din Brăila. Astfel, se întoarce acasă cu gândul de a le oferi copiilor care cresc aici bucuria de a primi o carte, care, poate pentru mulți dintre ei, este prima carte nouă pe care au șansa să o citească.

46706035_1274990252643845_1054861753357172736_n

Obiectivul Mirunei este să strângă 40.000 lei (aproximativ 8500 Euro) până pe data de 3 iunie.

Pentru o vedere de ansamblu asupra sumelor necesare acoperirii cheltuilelilor, în funcție de numărul de elevi, este nevoie de:

800 de euro (3.800 lei) pentru a integra în program o școală cu 200 de elevi,

2000 de euro (aprox 9.500 lei) pentru un sat cu 500 de copii

4000 de euro (puțin peste 19.000 lei) pentru o școală cu 1000 de elevi.

„Educația a fost și este singura salvare pentru o viață mai bună și pentru un viitor sigur. Pentru că efectele lipsei de informare sunt unele care ne afectează pe toți, pentru că îmi doresc ca generațiile care vin din urmă să fie capabile să gândească pentru ele și să vadă clar lumea din jur. Viitorul este cel pe care ni-l creăm și fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva în jur, fie vorba doar despre o carte de 3 euro cumpărată pentru un copil din Ianca sau din Bărăganul”, susține Miruna.

miruna_carti

În urmă strângerii fondurilor necesare donării și în funcție de câți bani va reuși Miruna să strângă prin această inițiativa, pe 6 și 7 iunie vom merge personal în câteva școli din satele brăilene, să le împărțim copiilor cărți. Cu cât reușim să ne adunăm mai mulți, cu atât mai multe școli vom reuși să vizităm.

Link-ul pe care se poate dona direct este aici – https://asociatiacurteaveche.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=7940

Fie că suntem din Brăila sau nu, haideți să ne unim forțele pentru copiii brăileni!

 

Donație de carte pentru 1000 de liceeni din București

 

Prima donație de carte din programul „Cărți Cheie pentru liceeni” a avut loc astăzi, 29 martie 2019, la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintinenu” din București unde am oferit elevilor 1000 de cărți potrivite vârstei. Alături de noi au fost câțiva dintre cei mai îndrăgiți autori Curtea Veche Publishing: Ana Maria Brânză, Andreea Raicu, Răzvan Exarhu și de alți prieteni ai cărții precum gimnasta Diana Bulimar, sportivul Ștefan Floroaica și vlogger-ul Virgil Ciulin.

Invitații au ales să abordeze importanța cititului în modalități diferite, de la comparații între obiceiul lecturii și cel al igienei zilnice sau a sportului la puterea exemplului sau multiplele posibilități de  dezvoltare personală pe care le oferă o carte citită. Sperăm că liceenii vor își vor găsi inspirația potrivită în diferitele experiențe de viață pe care le-au prezentat vorbitorii noștri.

FOTO_AsociatiaCurteaVeche_08

Iren Arsene și Barna Nemethi au povestit despre cât de important este obiceiul lecturii și cum pot face astfel încât cărțile să pară cel puțin la fel de prietenoase noii generații precum tehnologia,  Andreea Raicu le-a explicat elevilor de ce fiecare carte trebuie citită la momentul potrivit și le-a povestit că regretă că nu a citit mai mult când era de vârsta lor. Ana-Maria Brânză le-a demonstrat celor prezenți în sală că fiecare dintre noi își pune singur bariere: așa cum și alergatul este doar un pas în fața altui pas până ajungi la finalul cursei, fiecare pagină a cărții este un pas către finalul cărții. Fiind sportiv, Ștefan Floroaica a susținut-o pe Ana-Maria, amintind importanța cititului ca element necesar pentru un echilibru între frumusețea interioară și cea exterioară. Răzvan Exarhu și Diana Bulimar au adus în discuție cât de important este să ai un vocabular bogat și să poți oricând să găsești cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce îți dorești. Vlogger-ul Virgil Ciulin a pus accent pe modul în care fiecare dintre noi își poate identifica lecturile potrivite unor anumite perioade ale vieții sau întâmplări.

FOTO_AsociatiaCurteaVeche_19

Lectura de plăcere influențează rezultatele academice, succesul în carieră și calitatea vieții. Creativitatea, empatia, comunicarea, spiritul critic, capacitatea de argumentare sunt abilități individuale de bază care se dezvoltă prin citit și au numeroase consecințe în dezvoltarea societății, din punct de vedere economic, social, cultural și politic. În acest context, sperăm ca proiectul „Cărți Cheie pentru liceeni”, proaspăt lansat astăzi, să completeze inițiativele noastre de până acum și să vină în întâmpinarea nevoilor societății actuale.

Mai multe imagini de la eveniment puteți găsi aici.

Revedere cu elevii Școlii Gimnaziale „Ion Ionescu” din Valea Călugărească, județul Prahova

 

Ieri, după doi ani de la prima întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale „Ion Ionescu” din Valea Călugărească, ne-am întors în școală pentru a îi bucura pe elevi cu o serie de Ateliere NARATIV menite să îi apropie și mai mult de obiceiul lecturii. Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul Azomureș și Redoxim România, dar și cu motivație din partea elevilor care s-au ținut de promisiunea făcută echipei noastre în urmă cu doi ani: au citit cel puțin 10 minute pe zi.

IMG_0715

Am întâlnit aici elevi curioși și cuminți, dornici să învețe lucruri noi și pregătiți să descopere ce surprize le-am pregătit împreună cu pedagogii. Atelierele au decurs perfect, iar cei mici s-au surprins făcând activități la care nu se așteptau. Întrebați de unul dintre pedagogi dacă citesc repede, majoritatea a spus nu, însă până la finalul atelierului și-au demonstrat că pot citi câte două sau trei cuvinte în același timp, aruncând o singură privire rapidă asupra lor.

IMG_0970

Am surprins la finalul evenimentului discuții între colegi de clasă care spuneu că abia așteaptă sfârșitul de săptămână pentru a putea lectura toată cartea primită, cuvinte care ne-au bucurat foarte tare. Aceasta este atitudinea potrivită față de lectură – dorința de a cunoaște cât mai mule povești, personaje, întâmplări.

IMG_0922

Elevii au participat la o serie de activități precum urmează:

Atelier de Povești pe Muzică „Peter Pan”

Muzica este tema centrală a atelierului unde cei mici, îndrumați de un pedagog specializat în muzică și actorie, au compus de la zero coloana sonoră pentru una dintre cele mai cunoscute povești al lumii. Ce este o rimă? Cum se compune un refren? Ce trebuie să conțină o coloană sonoră? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care elevii au primit răspunsuri potrivite pentru vârsta lor.

Atelier de Povești Vizuale „Frida”

Care sunt elementele ascunse între paginile unei cărți? Ce informații se regăsesc în ilustrațiile și cum trebuie să le descifrăm? Aceste întrebări nu își găsesc răspunsul doar prin lectură, ci și prin pictură. Specialistul nostru în culori a pregătit pentru cei mici o surpriză care a putut fi descoperită doar cu răbdare și curiozitate.

Cum citesc uriașii? „Călătoriile lui Gulliver”

Prin intermediul călătoriilor pe care Gulliver le face și cu ajutorul unei vânători de comori, pedagogul nostru le-a arătat copiilor cum să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și le-a îmbunătățit relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung. Gradul de înțelegere al unui text poate crește doar prin conștientizarea modului în care funcționează creierul și ochii în timpul cititului, abordăm o poveste de viață cu mesaj motivant și înțelegem care este diferența dintre a citi – a memora și a învăța.

Mai mute fotografii de la evenimentul de ieri găsiți aici.

screen-shot-2017-11-23-at-23-46-15logo_mic

Cum să stârnești interesul copiilor mici și bebelușilor pentru cărți

 

Educația copiilor începe de la cele mai fragede vârste și se desfășoară pe parcursul întregii vieți, părinții având un rol deosebit de important, deoarece aceștia trebuie să îi asculte, să îi aprecieze, să îi încurajeze și să îi învețe pe copii importanța relațiilor interumane și respectarea normelor sociale.

Primul și cel mai bun mod de a împărți o carte cu copilul tău este să vă bucurați împreună! Dacă copilul este fericit, asta înseamnă că învață. Atunci când copilul interacționează pozitiv cu cărțile, dezvoltă sentimente bune pentru lectură, care îl vor motiva să caute alte cărți și materiale pe măsură ce crește.

Alte idei pentru a îi familiariza pe cei mici cu lectura:

  1. Nu te îngrijora dacă nu termini povestea.

Copiii mici pot petrece doar câteva minute ascultând o poveste, dar pe măsură ce cresc, își vor dori să li se citească tot mai multe povești. Lasă-ți copilul să decidă cât de mult (sau cât de puțin) timp își petrece citind. Este posibil să observi că acesta are o pagină sau o imagine preferată pe care va pune accent o vreme, apoi va dori să schimbe cărțile și activitățile. Bebelușii vor vrea „să mănânce” din carte! Este ceva natural pentru vârsta lui. Când îți lași copilul să exploreze cărțile în modul în care îl interesează, experiența cititului va fi mult mai bine înțeleasă.

  1. Prezintă imaginile sub forma unei povești sau a unui cântec

Nu trebuie să rostești cuvintele pentru a spune o poveste. Încearcă să parcurgi imaginile dintr-o carte pentru copilul tău. Când acesta va mai crește, cere-i să ți le explice la rândul său.

  1. Lasă copilul să răsfoiască paginile

Bebelușii nu pot răsfoi singuri o carte, dar la 18 luni vor dori să încerce. La 3 ani vor putea cu siguranță să facă acest lucru. Este important să simtă cărțile, să le descopere și să se familiarizeze cu ele în jurul lor.

  1. Prezintă-le copiilor coperta

Explică despre ce este povestea. Dacă ai un copil mai mare, întreabă-l ce observă pe copertă și ce sentimente îi transmite.

  1. Arată-le copiilor cuvintele

Așează-ti degetul sub cuvinte pe măsură ce le citești, de la stânga la dreapta, pentru ca ei să poată realiza corelația dintre text și vocea ta.

  1. Transformă povestea în realitate

Crează diferite voci pentru personajele din carte și folosește-ți corpul pentru a mima povestea.

  1. Identifică povestea cu ceva personal

Atunci când citești o poveste despre alții, încearcă să le dai copiilor exemple din familie, comunitate sau elemente din natură.

  1. Pune întrebări despre poveste și lasă-ți copilul să te întrebe și el

Folosește-te de poveste pentru a avea o conversație cu copilul tău. Discutați despre activitățile și obiectele pe care le vedeți în ilustrații sau despre ce ați citit în cărți.

  1. Lasă-ți copilul să citească povestea singur

De la vârsta de 3 ani, copilul poate memora o poveste și mulți adoră să fie creativi în povestirile lor.

  1. Creați împreună cărți

Realizați împreună albume foto cu membrii familiei sau o carte de colorat cu ajutorul culorilor, creioanelor și acuarelelor. Tăiați fotografii din reviste sau cataloage pentru a realiza o carte de cuvinte. Când copilul va crește, pune-l să îți spună o poveste și apoi să deseneze niște imagini care să se potrivească cu cuvintele.

  1. Introduceți cărțile în rutina voastră zilnică

Cu cât cărțile sunt introduse mai mult în viața copiilor, cu atât mai mult lectura va fi o plăcere și un cadou.

  • În mașină sau în autobuz

Păstrează în mașină sau în geanta câteva cărți pentru a-i distrage micuțului atenția și pentru a-l ține ocupat.

  • La creșă

Calmează-ți copilul la plecare cu o poveste sau un cântecel de adormit. Lasă un album cu membrii familiei pentru a-l răsfoi când vă duce dorul.

  • La doctor

Citește-i sau spune-i o poveste liniștitoare în sala de așteptare și vorbește-i despre lucrurile neplacute din vizita la doctor. Înainte de vizită, citește-i cărți despre mersul la doctor, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte.

  • Vremea somnului

Rutinele familiare bebelușului îl vor ajuta mereu să se liniștească.

  • Ritualul de seară

Cărțile din plastic pentru baie sunt distractive și îl fac pe bebeluș să se relaxeze și să se bucure de baie mai mult.

  • Ora de culcare

Poveștile liniștitoare pot funcționa ca o magie asupra bebelușilor care se luptă cu somnul.

Autor: Luminița-Valeria Arsene

 

Anul Cărții în România

„Lectura joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.” Nicolae Iorga

Lectura reprezintă cunoaștere, dezvoltare, educație. Aceasta are un rol important în viața tuturor, indiferent de vârstă, deoarece prin intermediul său ne dezvoltăm intelectual și spiritual.

“Se instituie anul 2019 drept ”Anul cărţii. În anul Cărţii se lansează programul naţional România citeşte. Acesta se va desfăşura în cadrul unităţilor şcolare şi presupune organizarea de întâlniri săptămânale ale elevilor cu voluntari (părinţi, personalităţi publice, jurnalişti etc) care să le citească fragmente din opere literare în scopul încurajării lecturii. (…)Acest proiect legislativ vine în întâmpinarea necesităţii promovării lecturii printre tineri ţi instituie anul 2019 drept „Anul Cărţii”, prilej cu ocazia căruia se vor organiza evenimente culturale dedicate acestei iniţiative. Ca activitate principală, Anul Cărţii propune lansarea unui program la nivel naţional „România Citeşte”, care presupune promovarea lecturii în şcoli prin întâlniri cu scriitori, personalităţi publice, voluntari care să le citească elevilor fragmente din operele literare”, se arată în legea nr. 357/2018 adoptată de Camera Deputaţilor.

Potrivit studiilor sociologice, în România a scăzut drastic în ultima perioadă numărul persoanelor pasionate de citit. Rezultatele cercetării arată că 22% dintre români au declarat că nu citesc deloc cărţi, şi doar unul din cinci a citit o carte cu mai mult de un an în urmă. Acelaşi studiu a arată că adulţii cumpără din ce în ce mai puţine cărţi, iar cele achiziţionate pentru copii sunt aproape exclusiv necesare procesului de învăţământ.

După ce s-au confruntat cu aceeaşi situaţie privind diminuarea interesului copiilor şi tinerilor faţă de cărţi,mai multe ţări europene au declanşat cu ani buni în urmă campanii naţionale de promovare a lecturii şi literaturii și rezultatele au apărut. Astfel, aceste campanii promovate în Bulgaria, Polonia şi Turcia, şi-au dovedit din plin utilitatea şi au avut succesul scontat, atât prin majorarea consistentă a dorinţei tinerilor şi elevilor pentru citit, cât şi prin creşterea generală a calităţii sistemului educaţional din aceste ţări.

Noul statut al anului 2019 poate deveni un prilej bun pentru formarea obiceiului lecturii, iar în secțiunea de Resurse de pe site-ul nostru găsiți o serie de broșuri care să vă ofere inspirație pentru a aduce lectura distractivă acasă sau la școală.

Autor: Luminița-Valeria Arsene

Cartea „En Garde!” de Ana-Maria Brânză a ajuns la Diosig, județul Bihor

In data de 25 februarie am revenit după 3 ani în localitatea Diosig, județul Bihor. De această dată, alături de noi a fost Ana-Maria Brânză, dornică să se cunoască elevii și să le răspundă la toate întrebările. Ziua ne-a fost presărată cu zâmbete și alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți în rândurile care urmează.

In prima parte a zilei ne-am întâlnit cu 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Diosig, vizita organizata cu sprijinul prietenilor de la Agroind Cauaceu, Azomureș și Sports HUB. Fiecare elev a primit drept donație cartea „En Garde! Fetița cu masca tricoloră” în care cei mici pot descoperi parcursul sportiv al campioanei olimpice la scrima, pentru a înțelege mai bine universul sportului și pentru a își găsi motivația să depășească orice obstacol in viata.

IMG_0662

Ana-Maria Brânză, campioană națională, europeană, mondială și olimpică la scrimă, și-a făcut debutul ca autor cu o poveste de suflet despre pasiune, ambiție, sport și vise îndrăznețe care devin realitate. „En Garde!”, un concept editorial de Alina Bâltâc cu ilustrații de Gabi Toma, spune povestea ascensiunii uneia dintre sportivele de seamă ale României. Volumul reface drumul străbătut de Ana de la fetița poznașă, cu genunchii veșnic juliți, căreia toți cei dragi îi spuneau Brânzica, la Ana, sportiva de elită, care reprezintă România cu cinste la competițiile internaționale și își dorește să participe și la Jocurile Olimpice din 2020.

Alături de noi, pentru un moment de scrimă special, au fost prezenți cei de la CSM Oradea împreună cu două eleve foarte talentate. Nu mică ne-a fost bucuria când am văzut reacția copiilor prezenți în sală la începerea demonstrației de scrimă. Ne dorim ca acest tip de interacțiune să sporească implicarea copiilor în activități sportive.

O altă surpriză a zilei a fost aflarea veștii că domnul Dan Corbuț, director general Agroind Cauaceu, oferă anual premii speciale fiecărui elev din comunitate care obține premiul I la învățătură, pentru a îl motiva să își urmeze parcursul educațional.  Un gest de implicare in comunitate pe care putini il fac si care ne bucura! Ne luăm angajamentul să susținem această inițiativă și să pregătim la sfârșitul anului școlar cărți pe care să le oferim împreună cu domnul Dan Corbuț elevilor.

IMG_0580

Cea de-a doua întâlnire a zilei a fost una neașteptată, care ne-a bucurat și ne-a făcut să înțelegem cât de mult contează existența unui model în viața sportivilor la început de drum. Împreună cu Ana-Maria am vizitat elevele de la CSM Oradea în timpul antrenamentelor de scrimă și am avut parte de foarte multe emoții. Ana le-a răspuns celor mici la toate întrebările și le-a oferit autografe direct pe costumele de scrimă pentru a le purta noroc la antrenamente și competiții. Am discutat și cu părinții elevilor și am aflat cu câtă pasiune se duc copiii la antrenamente, renunțând adesea la alte activități precum jucatul sau ieșitul cu prietenii, dar niciodată la învățătură.

Am avut parte de o zi plină și încărcată de emoții pozitive, o zi care ne-a demonstrat că poți realiza tot ceea ce îți dorești, indiferent de vârstă!

Pentru mai multe fotografii de la eveniment vă invităm să intrați aici.

screen-shot-2017-11-23-at-23-46-15logo agroindlogo sportshub-01

Club de lectură „Cărțile copilăriei” la Opera Comică pentru Copii

 

În România sunt foarte mulți copii care nu au acces la cărți și sunt copii care au acasă bibliotecile potrivite și totuși nu își găsesc motivația de a citi. Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune la toate materiile decât colegii lor care citesc mai rar sau deloc. Care este metoda cea mai simplă prin care îi putem ajuta? Prin combinarea tehnicilor de educație nonformală cu lectura distractivă în cadrul atelierelor NARATIV și a cluburilor de lectură „Cărțile copilăriei”, noi le arătăm  celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită.

La începutul acestui an, împreună Iulia Nițulescu, unul dintre pedagogii dedicați cu care colaborăm la Atelierele NARATIV, am pus bazele unui club de lectură și scriere creativă  care se desfășoară la Opera Comică pentru Copii din București pornind de la colecția de cărți publicate la Curtea Veche Publishing.

img 1 articol

La începutul anului a avut loc prima întâlnire a grupului de copii cu vârsta între 9 și 12 ani, iar activitatea iubitorilor de cărți continuă până la vară când sperăm ca cei mici să ne împărtășească cât mai multe din evoluția lor. O au drept ghid vesel și motivat, pe Iulia, și o mulțime de volume potrivite din colecția de repovestiri a marilor titluri din literatura universală.

Activitatea reprezintă un punct de pornire și de inspirație pentru toți cei care vor să ajute copiii să (re)descopere cititul de plăcere, să își dezvolte creativitatea și gândirea critică, să învețe să asimileze informații la prima vedere dificile. Este important ca elevii să aibă la îndemână cărți potrivite pentru vârsta lor și pentru nevoile lor de dezvoltare. Relația copiilor cu poveștile trebuie să fie una strânsă, așa cum este cea a copiilor cu părinții, colegii și prietenii lor.  Iată ce propune Iulia în cadrul atelierelor sale:

„Un angajament pe care l-am învățat împreună este: împrumutăm cărți unul de la celălalt, pentru că asta creează legături între oameni și povești.”

img 4 articol

Cum devenim un model pentru un copil sau un elev? Citind! Singura modalitate prin care un adult poate să demonstreze copiilor că este bine să citească este ca el însuși să citească cât mai mult, fie că citește pentru el sau că citește copilului, importantă este imaginea de ansamblu. Nevoia copiilor de a avea modele a fost întâlnită și de Iulia în cadrul întâlnirilor cu cei mic, iată una dintre replicile unui băiețel în cadrul activității:

„Eu îți spun să citești Harry Potter. Nu numai tu dai teme. Eu o să citesc cartea despre Marie Curie, iar tu asta, bine?” – M., 9 ani

img 2 articol

Pentru a dezvolta o relație de încredere cu cei mici trebuie să facem tot posibilul pentru a ne da seama ce îi motivează să citească. În cadrul cluburilor de lectură fiecare copil este privit individual și fiecare are obiceiurile lui în ceea ce privește lecura.

„Cred că această atitudine m-a făcut să înțeleg că ei au nevoie să le descoperim universul. Și e unul curat. Nu au preconcepții, acceptă ușor acel pact ficțional. Spre exemplu, C. (9 ani) a descoperit că citește doar dacă poate desena apoi ceea ce a citit. Ce înseamnă asta? C. este un copil care, prin ceea ce a acumulat până la vârsta lui, își dezvoltă ambele emisfere cerebrale (stânga- logica, dreapta- imaginația) simultan. C. este un copil preponderent vizual. Când m-a ajutat să descopăr asta, am înțeles despre plăcerea cititutlui că este manifestată, la fiecare dintre ei, în diverse forme:

-el citește doar dacă poate desena apoi

-o altă fetiță citește doar dacă primește jocuri de cuvinte apoi” ne povestește Iulia.

Sfatul nostru este să nu renunțați și să găsiți cât mai multe modalități de a îmbina cititul cu distracția, arta sau timpul petrecut în familie, copiii indiferent de vârstă au nevoie de modele de încredere. Noi vom actualiza constant acest articol cu noi impresii, fotografii și evoluții ale copiilor participanți la activitatea coordonată de Iulia. Sperăm să vă inspire!