Anul Cărții în România
„Lectura joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.” Nicolae Iorga
Lectura reprezintă cunoaștere, dezvoltare, educație. Aceasta are un rol important în viața tuturor, indiferent de vârstă, deoarece prin intermediul său ne dezvoltăm intelectual și spiritual.
“Se instituie anul 2019 drept ”Anul cărţii. În anul Cărţii se lansează programul naţional România citeşte. Acesta se va desfăşura în cadrul unităţilor şcolare şi presupune organizarea de întâlniri săptămânale ale elevilor cu voluntari (părinţi, personalităţi publice, jurnalişti etc) care să le citească fragmente din opere literare în scopul încurajării lecturii. (…)Acest proiect legislativ vine în întâmpinarea necesităţii promovării lecturii printre tineri ţi instituie anul 2019 drept „Anul Cărţii”, prilej cu ocazia căruia se vor organiza evenimente culturale dedicate acestei iniţiative. Ca activitate principală, Anul Cărţii propune lansarea unui program la nivel naţional „România Citeşte”, care presupune promovarea lecturii în şcoli prin întâlniri cu scriitori, personalităţi publice, voluntari care să le citească elevilor fragmente din operele literare”, se arată în legea nr. 357/2018 adoptată de Camera Deputaţilor.
Potrivit studiilor sociologice, în România a scăzut drastic în ultima perioadă numărul persoanelor pasionate de citit. Rezultatele cercetării arată că 22% dintre români au declarat că nu citesc deloc cărţi, şi doar unul din cinci a citit o carte cu mai mult de un an în urmă. Acelaşi studiu a arată că adulţii cumpără din ce în ce mai puţine cărţi, iar cele achiziţionate pentru copii sunt aproape exclusiv necesare procesului de învăţământ.
După ce s-au confruntat cu aceeaşi situaţie privind diminuarea interesului copiilor şi tinerilor faţă de cărţi,mai multe ţări europene au declanşat cu ani buni în urmă campanii naţionale de promovare a lecturii şi literaturii și rezultatele au apărut. Astfel, aceste campanii promovate în Bulgaria, Polonia şi Turcia, şi-au dovedit din plin utilitatea şi au avut succesul scontat, atât prin majorarea consistentă a dorinţei tinerilor şi elevilor pentru citit, cât şi prin creşterea generală a calităţii sistemului educaţional din aceste ţări.
Noul statut al anului 2019 poate deveni un prilej bun pentru formarea obiceiului lecturii, iar în secțiunea de Resurse de pe site-ul nostru găsiți o serie de broșuri care să vă ofere inspirație pentru a aduce lectura distractivă acasă sau la școală.
Autor: Luminița-Valeria Arsene
DONAȚIE DE CARTE ÎN CRIVĂȚ, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Vineri, 18 ianuarie, am avut parte de o zi plină de zâmbete și cărți. După ce am terminat Atelierele NARATIV în comuna Radovanu, ne-am întâlnit cu elevii din localitatea Crivăț, județul Călărași, cărora le-am oferit cărți în dar.
La fiecare început de an, un om de afaceri care dorește să își păstreze anominatul se gândește la educația copiilor din România și le dăruiește cărți prin intermediul evenimentelor desfășurate de Asociația Curtea Veche. Fiecare elev al Școlii Gimnaziale „Nicolae Petrescu” din Crivăț a primit cărți potrivite pentru vârsta lui care să-l ajute să-și dezvolte armonios imaginația și să îndrăgească lectura încă din clasele primare.
Alături de noi a fost Andreea Lupescu care le-a arătat celor mici în câte moduri se poate citi o carte și cum ne ajută fiecare dintre acestea la înțelegerea textului. La finalul evenimentului am cântat toți coloana sonoră pe care elevii au compus-o pentru Peter Pan:
„Peter Pan înoată
În marea minunată,
Are lumea toată,
În scoica fermecată.”
Este important pentru copiii din comunitățile rurale defavorizate să aibă acces la cărți potrivite, care tratează subiecte diverse și care le pot prezenta tematici importante, precum empatia, greutățile vieții și evoluția acesteia, dar și curajul. Când am ieșit din școală elevi încă răsfoiau cărțile și își arătau unul aluia ceea ce au descoperit în paginile cărții primite.
Mai multe fotografii de la eveniment găsiți aici.
ATELIERE NARATIV PENTRU ELEVII DIN COMUNA RADOVANU, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Ziua de 18 ianuarie a început devreme pentru echipa Asociației Curtea Veche și pentru pedagogii care se pregăteau să le arate elevilor din comuna Radovanu cum poate lectura să devină distractivă și plăcută. Prima activitate din anul 2019 a fost posibilă cu ajutorul prietenilor de la Densit SRL și Azomureș, mereu dornici să ajute elevii din comunitățile mai puțin norocoase.
Când am intrat în Școala Gimnazială „Dimitrie Ion Ghica” am fost bucuroși să vedem elevi care așteaptă curioși în bănci momentul începerii atelierelor. Răbdarea le-a fost răsplătită rapid cu cărți, idei noi și cu încurajări pline de speranță.
Ca de obicei, cei mici ne-au surprins plăcut cu bunătatea și imaginația lor bogată:
„Cel mai tare imi doresc să fiu o supereroină ca Buburuza din desenele animate!”
„Dorința mea a fost să-l ajute Dumnezeu pe tata?
Dar ce a pățit tatăl tău?
E rău. Și mă rog la Dumnezeu să îl facă bun.”
Am plecat din localitate cu energie pozitivă pentru a ne desfățura activitatea cât mai benefic pentru elevi și în acest an. Fiecare copil a primit o carte pe care a promis să o citească acasă, dar și o viziune nouă asupra lecturii, pe care ne dorim să o îndrăgească din ce în ce mai mult. La finalul unuia dintre ateliere, elevii au fost rugați să aleagă, în mod anonim, gradul în care le-a plăcut cartea și să își motiveze răspunsul. Toate răspunsurile au fost pozitive și motivul principal a fost că au înțeles acțiunea acesteia și au găsit o modalitate prin care să învețe cât mai multe lucruri dintr-o poveste.
Cei peste 100 de elevi au participat la o serie de activități precum urmează:
Atelier de Povești pe Muzică „Călătoriile lui Gulliver”
Muzica este tema centrală a atelierului unde cei mici, îndrumați de un pedagog specializat în muzică și actorie, au compus de la zero coloana sonoră pentru una dintre cele mai cunoscute povești al lumii. Ce este o rimă? Cum se compune un refren? Ce trebuie să conțină o coloană sonoră? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care elevii au primit răspunsuri potrivite pentru vârsta lor.
Atelier de Povești Vizuale „O mie și una de nopți”
Care sunt elementele ascunse între paginile unei cărți? Ce informații se regăsesc în ilustrațiile și cum trebuie să le descifrăm? Aceste întrebări nu își găsesc răspunsul doar prin lectură, ci și prin pictură. Specialistul nostru în culori a pregătit pentru cei mici o surpriză care a putut fi descoperită doar cu răbdare și curiozitate.
Cum citesc uriașii? „Călătoriile lui Gulliver”
Prin intermediul călătoriilor pe care Gulliver le face și cu ajutorul unei vânători de comori, pedagogul nostru le-a arătat copiilor cum să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și le-a îmbunătățit relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung. Gradul de înțelegere al unui text poate crește doar prin conștientizarea modului în care funcționează creierul și ochii în timpul cititului, abordăm o poveste de viață cu mesaj motivant și înțelegem care este diferența dintre a citi – a memora și a învăța.
Pentru mai multe fotografii de la eveniment click aici.
DESPRE CITITUL ÎN FAMILIE: AVRIL MCDONALD
Credit foto: Warren King Photography
După succesul de pe piața internațională, „Feel Brave” de Avril McDonald, o serie de cărți pentru copii care îi ajută pe cei mici să gestioneze emoții, a fost lansată în România de către Curtea Veche Publishing sub titlul „Colecția Lupului Wolfgang”. Inspirată de experiențele personale, autoarea seriei a căutat timp de 8 ani cea mai bună formă de a spune povești în așa fel încât cei mici să învețe că toate emoțiile sunt firești și pot fi controlate. Personajul principal este un lup prietenos, diferit de alte animăluțe – Wolfgang – care locuiește în pădure cu o prietenă pisică – Catreen. Viața lor e plină de prieteni, dar și de întâmplări neprevăzute, în care cei mici se pot regăsi cu ușurință. Seria le arată copiilor că nu e nicio problemă în a fi diferit și că orice moment tensionat are o rezolvare. Cărțile sunt împărțite pe baza a cinci situații:
Cum îți faci prieteni – Haina colorată a lupului
Încredere în sine – Lupul nu-i invitat
Schimbarea și pierderea cuiva apropiat – Marele lup
Anxietate și teamă – Lupul și monstrul din umbră
Griji și rezolvarea lor – Lupul și puiul de dragon
Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi. De aceea, am stat de vorbă într-o serie de interviuri cu mai multe personalități din diverse domenii pentru care cititul a fost un element-cheie. Printre acestea, se numără de astăzi și autoarea Avril McDonald 😀
Iată ce ne-a povestit:
Ideea din spatele cărților mele este de a împărtăși strategii simple de adaptare prin care să putem trece peste emoțiile negative și să ne simțim curajoși. Am preferat să încep prin a scrie cărți pentru copii pentru că, atunci când suntem mici, creierele noastre sunt avide de cunoaștere. M-am gândit: „De ce să așteptăm să fim adulți pentru a învăța diverse strategii de adaptare și să nu le învăța chiar de la începutul dezvoltării creierului?”
Cărțile mele conțin, de asemenea, și mesaje simple pentru adulți. Momentan lucrez la o carte pentru femei despre cum să ne vindecăm pe noi înșine ca adulți, înainte de îi putea îndruma mai bine emoțional pe copii.
Am avut primul meu atac de panică la 8 ani, când nu îmi fusese spus nimic despre probleme de anxietate sau măcar despre sănătatea mintală. A fost abia mulți ani mai târziu când am aflat ce înseamnă. […] Asta mi-a hrănit curiozitatea legată de conexiunea dintre minte și trup și am descoperit tehnici grozave care m-au ajutat să învăț despre programarea neuro-lingvistică (NLP) și despre terapia comportamentală cognitivă (CBT). […] Atunci m-am întrebat de ce nu ne învață aceste strategii încă din copilărie. […] Totul a coincis cu momentul în care fiica mea a avut primul ei coșmar și, să o învăț să scape de el, a fost foarte la îndemână pentru mine, cunoscând tehnicile cu care am reușit și eu să-mi controlez anxietatea. Mi-am dat seama că aș putea ajuta și alți copii, prin crearea unor povești sau poezii care să deschidă conversații și să livreze strategii simple și puternice despre cum să gestionezi astfel de situații. Așa s-a născut „Colecția Lupului Wolfgang”!
Protagonistul acestei colecții este un lup. Este și o poveste în spatele acestei alegeri, cum a apărut ideea acestui personaj?
Nu a fost o decizie conștientă, s-a întâmplat de la sine. Am pornit de la o serie de poezii cu personaje diferite și am construit ulterior o poveste care să le unească pe toate. Lupul a părut să aibă magia necesară pentru a deveni liderul. Acum, când mă uit în urmă, a fost alegerea perfectă pentru că mare parte din efortul pe care îl depune pentru a deveni curajos se bazează pe acceptarea instinctelor noastre primare, pe loialitate și prietenie… toate simbolizate de acest personaj. Copiii s-au îndrăgostit de lupul Wolfgang, dar iubesc și empatizează și cu celelalte personaje. Este “ceva” sau “cineva” potrivit pentru fiecare în carte.
Care a fost cartea ta preferată când erai copil?
Când eram mică, cartea mea preferată era „The Sneetches” de Dr. Seuss. Am iubit foarte mult această carte și mama a trebuit să îmi citească aceeași poveste în fiecare zi. Este o carte minunată despre diversitate, includere și empatie – elementele de care, în opinia mea, lumea are cel mai mult nevoie acum.
Dacă ar fi să alegi, care este mesajul pe care speri să îl învețe copiii din poveștile tale?
Să empatizeze. Empatia joacă un rol viral în prevenirea bullying-ului, așa cum și Brene Brown a subliniat într-un mod foarte elegant „Batjocora nu poate să supraviețuiască empatei.”. Imaginați-vă lumea noastră fără batjocoră sau bullying. Cred că este o viziune minunată spre care să aspirăm.
Dacă ai putea adapta orice carte într-o versiune a ei pentru copii, ce ai alege?
„Alchimistul” de Paulo Coelho. În prezent lucrez la o carte pentru copii ce m-aș bucura să devină „Alchimistul prentru copii”. Este o fabulă despre urmatul viselor și despre ceea ce Joseph Campbell a identificat ca fiind „Călătoria Eroului”. Această carte este complet diferită ca stil de ceea ce am scris până acum. Abia aștept să o prezint lumii!
Mulți părinți și profesori se plâng de faptul că cititul pierde competiția cu tehnologia. Care este sfatul tău pentru a îi face pe cei mici să se îndragostească de cărți și de lectură?
Nu cred că există o formă digitală care să se compare, sau să intre în competiție, cu experiența unei povești citite de cineva. Atâta timp cât părinții pot controla timpul pe care copiii îl petrec conectați la tehnologie și sunt dispuși să le citească, nu ar trebui să fie probleme pe care cei mici să le întâmpine în parcursul lor spre a deveni iubitori de cărți.
Sfatul meu este să le citiți copiilor în fiecare zi, iar când ajung să citească singuri, încercați să le găsiți cărți pe care să le îndrăgească și care să îi determine să își formeze o rutină din a se băga mai devreme în pat doar pentru a avea timp să citească înainte de culcare. Fiecare copil este diferit, așa că este posibil să dureze ceva timp până găsiți autorul potrivit. Însă acesta va sta la baza dezvoltării obiceiului de lectură.
Colecția Lupului Wolfgang poate fi achiziționată direct de pe site-ul www.curteaveche.ro sau din librării, la pachet sau individual.
Pe lângă succesul răsunător pe care l-au avut cărțile pentru copii, programul cu același nume implementat în școli, se bucură de reușite remarcabile. Acesta a pornit din Noua Zeelandă, țara de origine a autoarei:
Avem acum peste 250 de școli ce beneficiază de program în 10 țări, 70.000 de copii implicați în acest proiect ce crește în fiecare zi. Rezultatele de până acum arată o creștere de 15% per total în încrederea în sine, optimism și abilitatea de a găsi un răspuns, ceea ce mă surprinde chiar și pe mine. Am visat la un impact pozitiv, dar niciodată nu m-am gândit că ar putea să aibă o turnură atât de importantă în școli.
CARTEA ”EN GARDE!” DE ANA-MARIA BRÂNZĂ A AJUNS LA TÂRGU MUREȘ
În data de 11 decembrie ne-am propus alături de Ana-Maria Brânză marea provocare de a face drumul București-Târgu Mureș dus-întors în mai puțin de 24 de ore. Ocazia a fost prilejuită de Zilele UMFST în cadrul cărora am oferit cartea „En Garde! Fetița cu masca tricoloră” de Ana-Maria Brânză. A fost o zi plină, dar am fost pe deplin răsplătiți de zâmbetele și îmbrățișările celor mici.
Evenimentul a cuprins o demonstrație de scrimă oferită de Ana și Aron Incze, un discurs motivațional susținut de autoare și o sesiune de autografe.
Ana-Maria Brânză, campioană națională, europeană, mondială și olimpică la scrimă, și-a făcut debutul literar cu o poveste de suflet despre pasiune, ambiție, sport și vise îndrăznețe care devin realitate. „En Garde!”, un concept editorial de Alina Bâltâc cu ilustrații de Gabi Toma, spune povestea ascensiunii uneia dintre sportivele de seamă ale României. Volumul reface drumul străbătut de Ana de la fetița poznașă, cu genunchii veșnic juliți, căreia toți cei dragi îi spuneau Brânzica, la Ana, sportiva de elită, care reprezintă România cu cinste la competițiile internaționale și își dorește să participe și la Jocurile Olimpice din 2020. Pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine universul scrimei, cartea cuprinde și mici casete explicative cu informații, precum și o serie de jocuri de cuvinte și perspicacitate.
„Am ajuns campioană datorită ambiţiei şi a oamenilor din jurul meu. Acum e momentul să fiu eu însămi unul dintre acei oameni pentru alţi copii care se visează campioni. Iar campioni găsim în orice domeniu, nu doar în sport.” – Ana-Maria Brânză
Evenimentul a avut loc la sala de scrimă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și a fost organizat de Asociația Curtea Veche, Curtea Veche Publishing și Sports HUB cu sprijinul Azomureș.
Dacă vreți să vă faceți o idee despre atmosfera din sala de scrimă puteți vedea fotografiile de ieri aici.
A PATRA EDIȚIE A FESTIVALULUI NARATIV – IMPRESII, IMAGINI ȘI ZÂMBETE
Pe 24 și 25 noiembrie 2018, Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București a devenit spațiul de joacă al copiilor pasionați de citit la cea de-a patra ediție NARATIV – festivalul de lectură. Ca și în anii trecuți, ne-am propus să le arătăm celor mici că fiecare carte este o aventură gata să fie descoperită și adulților să le atragem atenția asupra faptului că cititorii se educă încă de la vârste foarte fragede. Nu te naști cititor, ci devii, în urma unui proces care începe, de cele mai multe ori, în familie.
Chiar dacă anul acesta festivalul a avut doar două zile, acestea au fost pline de activitati de neuitat pentru cei mici, cărora le-am propus să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace, să pună întrebări și să inventeze, toate acestea pornind de la cărți. Căci doar la NARATIV lectura și distracția merg mână-n mână! În total, au avut loc peste 50 de activități gratuite: ateliere pentru copii și conferințe pentru adulți.
Alături de voluntari am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi cu ajutorul volumelor “Cărțile copilăriei” și al rechizitelor primite de Herlitz. Pentru că hidratarea este foarte importantă atunci când vrei să ai putere pentru încă un atelier plin de distracție, i-am avut alături de noi pe cei de la Aqua Carpatica Kids. La inceput de iarnă au fost de mare ajutor ceaiurile calde și aromate oferite de partenerii de la Five O`Clock Tea.
Organizarea evenimentului din acest an a fost o provocare pentru noi, mai ales în privința finanțărilor. Mulțumim în mod special Kaufland România care a continuat să ne susțină și în acest an. Cu ajutorul lor am reușit să oferim continuitate proiectului din 2015 până în prezent.
La doar câteva zile de la festival, ne este deja dor de energia acestuia, de aceea vă invităm să parcurgem împreună firul evenimentului:
Începem cu Ora de povești, unde copiii de 3-6 ani alături de pedagogul nostru, Ioana Brătilă, se joacă împreună până alunecă în lumea din cărți și învață cum cititul poate fi relaxant și creativ. Cântă, își imaginează personajele și transformă povestea în funcție de imaginația fiecăruia.
Când batem la ușa următoare ne întâlnim cu Robert Neagoe, care împreună cu cei mici se distrează imporvizând pe versurile lui Shakespeare, la atelierul SHiEXPIR – improvizație și BodyPercussion. Aventura este continuată în format video la atelierul de BookTubing – Cum să faci o recenzie de carte pe YouTube, alături de Miruna Meiroșu, unde pasionații de vlogging au învățat noi tehnici de comunicare pe internet.
La Povești pe muzică e mare zarvă. Copiii au primit praf magic (nu vrem să stricăm magia, dar dacă vreți să faceți și voi acasă – o pungă de tărâțe de ovăz ajunge pentru împlinirea mai multor dorințe.) și se pregătesc să îl arunce în aer rostindu-și cu voce tare dorințe mici și mari, dorințe de aventurieri și zâne.
Pentru copiii pasionați de științe, în laborator am găsit-o pe Marie Curie cu ajutorul Alexandrei Culescu și a lui Erik Culescu, cei trei au prezentat chimia ca pe un fenomen distractiv prin intermediul baloanelor, luminilor si culorilor. De la atelierul Experiențial nimeni nu a plecat fără să știe ce este un atom și cum a fost descoperită radiografia.
Repede-repede, să nu întârziem la apel, intrăm în sala unde Augustina Vasile și Theodor Șovăială își desfășoară atelierul Tribunalul Personajelor. Ce vrei să fii – avocat, procuror sau judecător? Cât timp te gândești la asta, hai să facem o oprire și la atelierele LEGO SeriousPlay, unde copiii puțin mai mari sunt ghidați de Adrian Popescu în minunata lume a poveștilor reconstruite din piese Lego.
Continuăm călătoria cu Robinson Crusoe și Barna Nemethi în cadrul atelierului Jurnalistul de poveste. Aici ne transformăm toți în detectivi și punem la îndoială informațiile din carte. Oare câți kilometri sunt până în centrul Pământului? Cine e mai aproape de noi din punct de vedere temporal: Cleopatra sau piramidele din Egipt?
Cum descoperim o poveste, ce întrebări punem, cum găsim răspunsurile? Copiii au intrat imediat în joc, iar noi am intrat în sălile următoare unde ne întâlnim Georgiana Gerea și cu atelierele de Învățare rapidă. Copiii învață cum să învețe eficient și să rețină cât mai multe informații folositoare, iar cadrele didactice își exersează tehnicile de predare.
În program mai avem Storrytelling în germană cu Heidi și în engleză cu The Gruffalo – cu sprijinul Institutelor British Council și Goethe-Institut București. Cât despre storytelling în limba română, cei mici au avut parte de exerciții de improvizație, cu tehnici teatrale și au dezvoltat arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari, alături de pedagogul Răzvan Ropotan.
La un moment dat, in partea stângă ajungem la o ușă mică unde ne întâmpină Ștrumfii care își aniversează cea de a 60-a aniversare chiar la NARATIV. Aceștia nu ne întâmpină doar cu surprize, ci și cu un atelier de scriere creativă din care avem posibilitatea să le aflăm povestea. Delegația Valonia-Bruxelles a făcut posibilă întâlnirea celor mici cu îndrăgitele personaje albastre belgiene.
Nora Neghină ne-a fascinat prin cuvintele și sinceritatea de care a dat dovadă atunci când a vorbit despre experiența sa de părinte care a trebuit să-și facă copiii să citească cu plăcere. Conferința sa transformat rapid într-o discutie deschisă cu cei peste 40 de părinți prezenți în sală.
Smaranda Nicolau ne-a condus spre BOOKOPOLY unde am petrecut câteva ore cu 30 echipe formate din părinte și copil care au lucrat cot-la-cot, s-au distrat și au învățat cum pot introduce lectura în activitățile zilnice de familie. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că pentru mulți dintre copii acestea au fost primele pe care le-au petrecut citind împreună cu părinții lor!
Artele plastice nu au lipsit nici anul acesta din meniu, fie că vorbim despre Portretul unei pictorițe unde am pictat traiste de pânză împreună cu cei de la Aqua Carpatica Kids sau despre atelierul de Povești vizuale unde am descoperit povești orientale alături de Dana Dincă, culorile au fost în centrul atenției. Tot despre culori am discutat și cu personajele din cartea lui Robinson Crusoe pe care Alexandra Mihailciuc le-a adus la viață prin intermediul atelierului său.
Cu Ulise ne-am întâlnit pe scenă, la atelierul de Actorie unde a fost pusă în scenă una dintre cele mai cunoscute scene din Odiseea. Valentina Popa a reușit să îi facă pe cei mici să se joace în mod organizat și să înțeleagă importanța repetițiilor, atenției și concentrării atunci când citești ceva.
Dacă era cineva care nu știa cum arată o bandă desenată, atelierul Lilianei Basarab sigur a clarficat aceste nelămuriri prin adaptarea Epopeii lui Ghilgameș la acest tip de material. Fiecare copil și-a personalizat mica bandă desenată cum și-a dorit și a inclus în ea ideile cele mai relevante pentru povestea pe care a vrut să o transmită.
La aventura din weekend au participat aproximativ 3.000 de participanți, o parte dintre aceștia a fost constituită din 14 grupuri școlare din provincie. Sunt elevi care au călătorit și câte 4 ore pe drum pentru a putea participa la activitățile din cadrul festivalului și ne bucurăm că am putut să le oferim această șansă! Bucuria cu care cei mici au sărit din autocar direct în ateliere ne motivează să continuăm cu proiecte dedicate tuturor copiilor din țară. Comunitățile care au participat anul acesta sunt: Sărulești, Urziceni, Ciocănești, Curcani, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Amărăștii de Jos, Budești, Brazi, Botești, Popești, Negoiești, Cuza Vodă și Pitești.
Festivalul s-a încheiat în pași de scrimă printr-o conferință pentru părinți și copii în care Ana Maria Brânză, campioana olimpică a României, a explicat prin propriul exemplu de ce lectura este necesară în viața unui sportiv și cum aceasta influențează cursul carierei.
Toate zâmbetele, emoțiile și reîntâlnirile din cadrul NARATIV 2018 sunt strânse într-un album de fotografii pe pagina noastră de Facebook pentu a ne (re)aminti tuturor cât de importantă este lectura și cum aceasta ne poate schimba starea de spirit!
Acest proiect a fost posibil cu ajutorul celor 40 de voluntari implicați, printre care se numără angajații Libra Internet Bank, și a partenerilor cărora le mulțumim:
Cum se îmbină jocurile LEGO cu lectura
Cu toții știm că joaca și distracția sunt pe primul loc pentru cei mici. La Festivalul NARATIV le-am îmbinat cu lectura și i-am îndemnat pe copiii să construiască personaje din cărțile lor preferate cu ajutorul pieselor LEGO.
Studiile arată că mâinile noastre sunt conectate cu 80% din celulele din creier: omul are o capacitate limitată de a procesa informația în același timp, însă cu ajutorul conexiunilor neuronale din mâini, învățăm mai mult decât ne dăm seama atunci când construim ceva. Corelând piese LEGO, cuvinte și concepte abstracte se crează conexiuni mentale care îi ajută pe cei mici să gândească și să acționeze chiar și în cele mai complexe și imprevizibile situații.
Am stat de vorbă cu Adrian Popescu din partea LEGO Serious Play România despre tehnica de lucru folosită în cadrul atelierului de la Festivalul NARATIV. Iată ce ne-a declarat:
Cred cu tărie că joaca dezvoltă atenția, dexteritatea, imaginația, organizarea, abilitățile sociale și de lucru în echipă. Există nenumărate programe educaționale renumite care au la baza joaca, iar prin intermediul activității de la Festivalul NARATIV cu piese LEGO am construit și reconstruit povești pe care cei mici le-au povestit ulterior celorlalți. A fost un exercițiu de vorbire în public, dar și de ascultare pentru ei. Am găsit o modalitate pentru fiecare să se exprime și să fie ascultat, să exploreze lumea din jurul lor, să folosească piesele de LEGO nu doar ca pe niște jucării ci ca instrumente pentru dezvoltarea imaginației.
Concurs: Jurnalist la NARATIV
Dragi părinți,
Căutăm un mic jurnalist sau o pereche de mici jurnaliști pricepuți în ale vorbitului, pasionați de cărți și de YouTube, care să ne ajute la documentarea celui mai mare Festival de Lectură pentru copii din România – NARATIV!
Pe cei mici îi așteaptă un weekend plin de aventuri printre cărți și povești, unde vor face cunoștință cu cele mai faimoase personaje din volumele preferate și unde vor învăța cum să dea viață unei povești. Așteptăm de la câștigătorul/câștigătorii noștri să creeze postări în social media & vloguri de la fața locului ce vor fi preluate și pe canalele noastre.
Înscrierile în concurs se fac prin publicarea unui video / vlog pe profilul personal de Facebook, Instagram sau YouTube, în care cei care doresc să se înscrie să ne spună ce ar documenta la NARATIV, folosind hashtagul #jurnalistlaNARATIV. Înscrierile se fac între 12 și 22 noiembrie 2018, printr-un email la adresa concursnarativ@curteaveche.ro unde să ne trimiteți link-ul postării și datele de contact.
Vom anunța câștigătorul până pe 23 noiembrie 2018, mult succes!
Citiți regulamentul aici!