Nae Șovăială face parte din mișcarea de debate din România de peste 10 ani. Antrenează adulți, studenți și elevi de toate vârstele în artele argumetării, retoricii și storytelling-ului.

Cum a început? Era la liceu când a luat una dintre cele mai bune decizii din viață: a chiulit de la franceză, pentru că nu își făcuse tema, și s-a dus la o oră de “debate”.

Au trecut ani buni, acum Nae antrenează tineri care vor să participe la competițiile naționale de dezbatere și va ține un atelier numit „Tribunalul personajelor” la NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii,unde cititul e plăcere.

Debate-ul ajută la dezvoltarea gândirii critice. Studiile arată că participanții învață să aibă incredere în ei, își îmbunătățesc abilitatea de a-și structura și organiza modul în care gândesc, argumentarea lor devine mai echilibrată, este încurajată munca de echipă.

Am stat de vorbă cu Nae despre legătura dintre debate și lectură, dezvoltarea copiilor, rolul părinților în cultivarea pasiunilor. BONUS: ne-a dat niște ponturi legate de pașii pe care trebuie să îi urmeze amatorii de retorică pentru a-și valorifica talentul.

4

Debate și lectură. Care este legătura dintre cele două și ce te-a determinat să propui acest tip de activitate celor mici?

Legătura e destul de simplă: la debate (dezbateri academice), ca să poți convinge un public că ideea ta este mai relevantă decât a altora, ai nevoie de un context puternic. Pe acesta îl formezi cunoscând mici detalii istorice, geografice, politice – iar pe acestea le obții citind. Plus, eu m-am întrebat mereu când eram mic de ce toată lumea zice că lupul din Scufița Roșie e rău… doar nu putea să mănânce mere…

Participanții la atelierele NARATIV vor avea șansa să cunoască personaje din poveste din mai multe perspective intrând în mintea lor și punându-și multe „de ce”-uri. O să facem fix ce scrie în titlu – un tribunal al personajelor în care să ne dăm seama dacă cele rele sunt chiar rele, cele bune sunt chiar bune și, mai important, ce le face să fie așa. O să avem avocați pentru, avocați împotriva, judecători, juriu și martori.

  Cum influențează dezbaterile dezvoltarea copiilor? Mai precis, ce beneficii aduc pe termen lung? Dar scurt?

 Îți dau curaj! Pe termen lung, debate-ul îți dă curajul să gândești critic; pe termen mediu te scapă de emoțiile vorbitului în public – îți dă curaj să vorbești în fața oamenilor; pe termen scurt îți spune că e ok să îți exprimi opiniile – îți dă curaj să fii cine ești tu.

Dezbaterile îți oferă încrederea că ideile tale sunt valide. Simpla verbalizare a lor – aducerea acestora din lumea interioară în cea de afară – îți dă putere. Cu cât vorbești mai mult, cu cât exteriorizezi mai multe gânduri, cu cât argumentezi mai multe opinii personale – cu atât îți dai seama că ideile tale sunt valoroase pentru lume și că tu contezi. Conștientizarea acestei relevanțe personale îți dă încredere de sine.

3

Oricât de mult ne-ar bucura Festivalul NARATIV, acesta are o perioadă limitată de desfășurare, iar finalul lui înseamnă și finalul activităților propuse. Cum pot schimba părinții această situație? Cum pot aduce atelierul „Tribunalul personajelor” în activitățile familiei?

Uite cum ai putea să petreci o jumătate de oră faină împreună cu cea mai prețioasă ființă din viața ta: După ce ai terminat de spus o poveste, să spunem „Jack și vrejul de fasole”, iei la puricat personajele împreună cu cel mic. Personajele bune s-au comportat întotdeauna bine? Când au făcut ceva ce ar putea să fie condamnabil moral? De ce au făcut lucrul respectiv? Puteau să facă altfel? Cum? Ce s-ar fi întămplat dacă făceau altfel.

Dar personajele negative? Sunt ele întotdeauna rele? Fac ceva bun vreodată? De ce fac ele lucrurile rele?

Punând acest șir de întrebări, îi inoculați copilului ideea că lumea are un pic mai multe griuri și îl ajutați ca la un moment dat să poată să empatizeze cu persoane în situații dificile și să privească probleme complexe din mai multe unghiuri. Și asta doar printr-o poveste și o conversație.

La un curs de debate ești pregătit, prin exerciții de structurare a discursului și a gândirii, să îți argumentezi punctul de vedere în fața unui public. În general, atât la exercițiile de pregătire, cât și la concursurile de debate la care participă cursanții, în locul publicului larg stau un grup de arbitrii care știu la ce aspecte oratorice și argumentative să fie atenți.

Momentan există cursuri de dezbateri la Consiliul Britanic pentru elevi de clasele VII-X. Pentru cei mai mici însă, un prim pas sunt cursuri de Public Speaking care să îi pregătească să intre în pâinea argumentativă un pic mai târziu.

În plus, Asociația Română de Dezbateri Oratorie și Retorică oferă multe resurse online (de la tutoriale de dezbateri academice până la video-uri demonstrative), așa că www.ardor.org este un loc excelent de începere a incursiunii în lumea debate-ului.

Un material de Andreea Lupescu