Încă de la înființarea asociației noastre ne-am dorit să strângem în jurul nostru iubitori de carte care înțeleg și vor să transmită mai departe celor mici bucuria de a citi. La prima ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii am cunoscut-o pe doamna Simion Oana, o mămică pasionată de lectură care a venit împreună cu cea mică la ateliere noastre. Ne-a contactat imediat după festival cu rugămintea de a-i oferi mai multe detalii despre cum poate înființa un club de lectură acasă, pentru fetița ei și prietenii. Astfel de inițiative demonstrează că fiecare schimbare porneşte din noi și dacă fiecare face măcar puțin în jurul lui, în comunitatea și familia sa, atunci cu siguranță că în viitor lucrurile vor fi mult mai bune pentru noile generații. Susținem astfel de inițiative și vă invităm să aflaţi povestea clubului de lectură “Devoratorii de cărţi” spusă chiar de doamna Oana Simion:

“Cred că o carte bună îţi poate deschide uşi secrete, nu numai spre cunoaşterea lumii exterioare dar şi spre propriul sine. Iar obiceiul de a citi, de a avea cărţile aproape se poate forma mult mai uşor în copilărie, cei mici fiind prin natura lor curioşi şi puşi pe descoperit. De aceea cred că rolul părinţilor este de a-l pune pe copil de mic în contact cu acest mediu, de a-l îndruma fără presiune pe calea cititului chiar şi numai prin propriul exemplu privind interesul pentru lumea cărţilor. Toate acele momente de conectare cu copilul din timpul poveştilor citite împreună sunt de nepreţuit, chiar şi când copilul ştie demult să citească!

În cadrul primei ediţii NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii, fiica mea a fost tare entuziamată de abordarea interactivă şi de atmosfera creată în cadrul grupului, iar ca părinte interesat de cititul de plăcere al copilului, m-a impresionat modul în care au fost captate atenţia şi interesul copiilor, de felul în care era gândit şi organizat atelierul. Am descoperit în broşura primită de la festival cât de uşor şi la îndemână este pentru oricine, inclusiv pentru un părinte, nu neapărat cadru didactic, să poată înfiinţa şi coordona un club de lectură.

Iniţial am ales copiii după criteriul vârstei, de la 8-14 ani, însă ulterior ni s-au alăturat şi copii mai mici doar pentru că îşi doreau foarte tare. Ne întâlnim o dată pe săptămână, vinerea, timp de 2 ore, la şcoala fiicei mele, în sala de clasă. Copiii sunt entuziasmaţi şi nerăbdători să începem, ne îmbrăţişăm, ne bucurăm efectiv unii de compania altora. De curând am primit un mesaj de la unul dintre părinţii copiilor de la clubul de lectură care îmi spunea că fetiţă lui a citit în vacanţă “de-a rupt” trei cărţi întregi. Am discutat despre nevoile şi aşteptările fiecăruia legate de atelierele de lectură şi am primit sugestii de jocuri şi exerciţii foarte creative, inventate chiar de ei. O întâmplare pe care mi-o amintesc cu plăcere a fost când am ales un nume pentru clubul nostru de lectură şi aduceam argumente pro şi contra pentru fiecare propunere. În final, a fost votat în unanimitate numele “Devoratorii de cărţi”, iar copiii au considerat că nu mai era nevoie de niciun argument.

Nu este greu să înfiinţezi un club de lectură atâta vreme cât ai entuziasm, un pic de timp liber, copii care să-şi dorească să participe şi bineînţeles, un spaţiu potrivit. Importante sunt şi îndrumările pe care le puteţi găsi sub forma ghidului pus la dispoziţie de Asociația Curtea Veche, alături de volumele din colecţia “Cărţile copilăriei” apărute la Curtea Veche Publishing cu care se lucrează la atelierele de lectură. Dacă eşti părinte şi vrei să înfiinţezi un club de lectură, sfatul meu este ca la început să te concentrezi pe felul în care se formează şi funcţionează grupul, am constatat că este un aspect esenţial pentru ca lucrurile să se lege şi să poată capăta cu adevărat sens. Iar motivaţia personală de la care a pornit totul, aceea de a fi aproape de lumea copiilor atât de specială şi fascinantă, este cea care mi-a dat aripi. Dacă în lumea aceasta mai sunt şi cărţi, ce poate fi mai frumos de atât?”