Donație de carte pentru 1000 de liceeni din București

 

Prima donație de carte din programul „Cărți Cheie pentru liceeni” a avut loc astăzi, 29 martie 2019, la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintinenu” din București unde am oferit elevilor 1000 de cărți potrivite vârstei. Alături de noi au fost câțiva dintre cei mai îndrăgiți autori Curtea Veche Publishing: Ana Maria Brânză, Andreea Raicu, Răzvan Exarhu și de alți prieteni ai cărții precum gimnasta Diana Bulimar, sportivul Ștefan Floroaica și vlogger-ul Virgil Ciulin.

Invitații au ales să abordeze importanța cititului în modalități diferite, de la comparații între obiceiul lecturii și cel al igienei zilnice sau a sportului la puterea exemplului sau multiplele posibilități de  dezvoltare personală pe care le oferă o carte citită. Sperăm că liceenii vor își vor găsi inspirația potrivită în diferitele experiențe de viață pe care le-au prezentat vorbitorii noștri.

FOTO_AsociatiaCurteaVeche_08

Iren Arsene și Barna Nemethi au povestit despre cât de important este obiceiul lecturii și cum pot face astfel încât cărțile să pară cel puțin la fel de prietenoase noii generații precum tehnologia,  Andreea Raicu le-a explicat elevilor de ce fiecare carte trebuie citită la momentul potrivit și le-a povestit că regretă că nu a citit mai mult când era de vârsta lor. Ana-Maria Brânză le-a demonstrat celor prezenți în sală că fiecare dintre noi își pune singur bariere: așa cum și alergatul este doar un pas în fața altui pas până ajungi la finalul cursei, fiecare pagină a cărții este un pas către finalul cărții. Fiind sportiv, Ștefan Floroaica a susținut-o pe Ana-Maria, amintind importanța cititului ca element necesar pentru un echilibru între frumusețea interioară și cea exterioară. Răzvan Exarhu și Diana Bulimar au adus în discuție cât de important este să ai un vocabular bogat și să poți oricând să găsești cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce îți dorești. Vlogger-ul Virgil Ciulin a pus accent pe modul în care fiecare dintre noi își poate identifica lecturile potrivite unor anumite perioade ale vieții sau întâmplări.

FOTO_AsociatiaCurteaVeche_19

Lectura de plăcere influențează rezultatele academice, succesul în carieră și calitatea vieții. Creativitatea, empatia, comunicarea, spiritul critic, capacitatea de argumentare sunt abilități individuale de bază care se dezvoltă prin citit și au numeroase consecințe în dezvoltarea societății, din punct de vedere economic, social, cultural și politic. În acest context, sperăm ca proiectul „Cărți Cheie pentru liceeni”, proaspăt lansat astăzi, să completeze inițiativele noastre de până acum și să vină în întâmpinarea nevoilor societății actuale.

Mai multe imagini de la eveniment puteți găsi aici.

Revedere cu elevii Școlii Gimnaziale „Ion Ionescu” din Valea Călugărească, județul Prahova

 

Ieri, după doi ani de la prima întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale „Ion Ionescu” din Valea Călugărească, ne-am întors în școală pentru a îi bucura pe elevi cu o serie de Ateliere NARATIV menite să îi apropie și mai mult de obiceiul lecturii. Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul Azomureș și Redoxim România, dar și cu motivație din partea elevilor care s-au ținut de promisiunea făcută echipei noastre în urmă cu doi ani: au citit cel puțin 10 minute pe zi.

IMG_0715

Am întâlnit aici elevi curioși și cuminți, dornici să învețe lucruri noi și pregătiți să descopere ce surprize le-am pregătit împreună cu pedagogii. Atelierele au decurs perfect, iar cei mici s-au surprins făcând activități la care nu se așteptau. Întrebați de unul dintre pedagogi dacă citesc repede, majoritatea a spus nu, însă până la finalul atelierului și-au demonstrat că pot citi câte două sau trei cuvinte în același timp, aruncând o singură privire rapidă asupra lor.

IMG_0970

Am surprins la finalul evenimentului discuții între colegi de clasă care spuneu că abia așteaptă sfârșitul de săptămână pentru a putea lectura toată cartea primită, cuvinte care ne-au bucurat foarte tare. Aceasta este atitudinea potrivită față de lectură – dorința de a cunoaște cât mai mule povești, personaje, întâmplări.

IMG_0922

Elevii au participat la o serie de activități precum urmează:

Atelier de Povești pe Muzică „Peter Pan”

Muzica este tema centrală a atelierului unde cei mici, îndrumați de un pedagog specializat în muzică și actorie, au compus de la zero coloana sonoră pentru una dintre cele mai cunoscute povești al lumii. Ce este o rimă? Cum se compune un refren? Ce trebuie să conțină o coloană sonoră? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care elevii au primit răspunsuri potrivite pentru vârsta lor.

Atelier de Povești Vizuale „Frida”

Care sunt elementele ascunse între paginile unei cărți? Ce informații se regăsesc în ilustrațiile și cum trebuie să le descifrăm? Aceste întrebări nu își găsesc răspunsul doar prin lectură, ci și prin pictură. Specialistul nostru în culori a pregătit pentru cei mici o surpriză care a putut fi descoperită doar cu răbdare și curiozitate.

Cum citesc uriașii? „Călătoriile lui Gulliver”

Prin intermediul călătoriilor pe care Gulliver le face și cu ajutorul unei vânători de comori, pedagogul nostru le-a arătat copiilor cum să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și le-a îmbunătățit relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung. Gradul de înțelegere al unui text poate crește doar prin conștientizarea modului în care funcționează creierul și ochii în timpul cititului, abordăm o poveste de viață cu mesaj motivant și înțelegem care este diferența dintre a citi – a memora și a învăța.

Mai mute fotografii de la evenimentul de ieri găsiți aici.

screen-shot-2017-11-23-at-23-46-15logo_mic

Lectura și succesul în carieră

Crezi că marile personalități ale lumii au putut atinge succesul fără lectură?

Vedetele de la Hollywood și-au făcut întotdeauna timp pentru citit și au dezvoltat o mare pasiune pentru cărți! Iată câteva exemple:

  • Michael Jackson iubea să citească și avea peste 10.000 de cărți în ferma lui Neverland. Acesta citea cărți din diferite domenii: psihologie, istorie, literatură.
  • Oprah Winfrey spune „Ceea ce iubesc la citit, este faptul că îți oferă abilitatea de a atinge un nivel mai înalt. Lectura deschide o lume a posibilităților. Continuați să răsfoiți paginile.”
  • Actor popular și câștigător al Premiului Oscar, Leonardo DiCaprio își face timp și să citească; gustul său pentru lectură fiind unul variat, de la literatura clasică la ficțiune modernă și nonficțiune.
  • Waren Buffet a fost întrebat despre secretul succesului său în domeniul finanțelor. Ținând în mână un teanc de hârtii și rapoarte, acesta a răspuns „Citiți 500 de pagini ca acestea zilnic. Așa funcționează cunoașterea. Se acumulează la fel ca dobânzile compuse. Asta e tot ce trebuie să faci, dar garantez că mulți nu o pot face.”
  • Johnny Depp este un colecționar împătimit al Edițiilor Princeps semnate Jack Kerouac, Arthur Rimbaud, Dylan Thomas și Edgar Allan Poe.
  • Regizorul american Steven Spielberg, este un fan al „Ultimului Mohican” de James Fenimore Cooper.
  • Bill Gates citește o carte pe săptămână. În acest an a avut o listă extrem de variată, printre titlurile sale preferate numărându-se cărți despre meditație și dezvoltare personală.

Tu ce model ai în viață și cum crezi că poți ajunge să ai succes? Lectura dezvoltă imaginația și gândirea critică, cultivă talente și relații personale.

Autor: Luminița-Valeria Arsene

Credit foto: lifehack.org

Bill Gates_reading

Cum să stârnești interesul copiilor mici și bebelușilor pentru cărți

 

Educația copiilor începe de la cele mai fragede vârste și se desfășoară pe parcursul întregii vieți, părinții având un rol deosebit de important, deoarece aceștia trebuie să îi asculte, să îi aprecieze, să îi încurajeze și să îi învețe pe copii importanța relațiilor interumane și respectarea normelor sociale.

Primul și cel mai bun mod de a împărți o carte cu copilul tău este să vă bucurați împreună! Dacă copilul este fericit, asta înseamnă că învață. Atunci când copilul interacționează pozitiv cu cărțile, dezvoltă sentimente bune pentru lectură, care îl vor motiva să caute alte cărți și materiale pe măsură ce crește.

Alte idei pentru a îi familiariza pe cei mici cu lectura:

  1. Nu te îngrijora dacă nu termini povestea.

Copiii mici pot petrece doar câteva minute ascultând o poveste, dar pe măsură ce cresc, își vor dori să li se citească tot mai multe povești. Lasă-ți copilul să decidă cât de mult (sau cât de puțin) timp își petrece citind. Este posibil să observi că acesta are o pagină sau o imagine preferată pe care va pune accent o vreme, apoi va dori să schimbe cărțile și activitățile. Bebelușii vor vrea „să mănânce” din carte! Este ceva natural pentru vârsta lui. Când îți lași copilul să exploreze cărțile în modul în care îl interesează, experiența cititului va fi mult mai bine înțeleasă.

  1. Prezintă imaginile sub forma unei povești sau a unui cântec

Nu trebuie să rostești cuvintele pentru a spune o poveste. Încearcă să parcurgi imaginile dintr-o carte pentru copilul tău. Când acesta va mai crește, cere-i să ți le explice la rândul său.

  1. Lasă copilul să răsfoiască paginile

Bebelușii nu pot răsfoi singuri o carte, dar la 18 luni vor dori să încerce. La 3 ani vor putea cu siguranță să facă acest lucru. Este important să simtă cărțile, să le descopere și să se familiarizeze cu ele în jurul lor.

  1. Prezintă-le copiilor coperta

Explică despre ce este povestea. Dacă ai un copil mai mare, întreabă-l ce observă pe copertă și ce sentimente îi transmite.

  1. Arată-le copiilor cuvintele

Așează-ti degetul sub cuvinte pe măsură ce le citești, de la stânga la dreapta, pentru ca ei să poată realiza corelația dintre text și vocea ta.

  1. Transformă povestea în realitate

Crează diferite voci pentru personajele din carte și folosește-ți corpul pentru a mima povestea.

  1. Identifică povestea cu ceva personal

Atunci când citești o poveste despre alții, încearcă să le dai copiilor exemple din familie, comunitate sau elemente din natură.

  1. Pune întrebări despre poveste și lasă-ți copilul să te întrebe și el

Folosește-te de poveste pentru a avea o conversație cu copilul tău. Discutați despre activitățile și obiectele pe care le vedeți în ilustrații sau despre ce ați citit în cărți.

  1. Lasă-ți copilul să citească povestea singur

De la vârsta de 3 ani, copilul poate memora o poveste și mulți adoră să fie creativi în povestirile lor.

  1. Creați împreună cărți

Realizați împreună albume foto cu membrii familiei sau o carte de colorat cu ajutorul culorilor, creioanelor și acuarelelor. Tăiați fotografii din reviste sau cataloage pentru a realiza o carte de cuvinte. Când copilul va crește, pune-l să îți spună o poveste și apoi să deseneze niște imagini care să se potrivească cu cuvintele.

  1. Introduceți cărțile în rutina voastră zilnică

Cu cât cărțile sunt introduse mai mult în viața copiilor, cu atât mai mult lectura va fi o plăcere și un cadou.

  • În mașină sau în autobuz

Păstrează în mașină sau în geanta câteva cărți pentru a-i distrage micuțului atenția și pentru a-l ține ocupat.

  • La creșă

Calmează-ți copilul la plecare cu o poveste sau un cântecel de adormit. Lasă un album cu membrii familiei pentru a-l răsfoi când vă duce dorul.

  • La doctor

Citește-i sau spune-i o poveste liniștitoare în sala de așteptare și vorbește-i despre lucrurile neplacute din vizita la doctor. Înainte de vizită, citește-i cărți despre mersul la doctor, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte.

  • Vremea somnului

Rutinele familiare bebelușului îl vor ajuta mereu să se liniștească.

  • Ritualul de seară

Cărțile din plastic pentru baie sunt distractive și îl fac pe bebeluș să se relaxeze și să se bucure de baie mai mult.

  • Ora de culcare

Poveștile liniștitoare pot funcționa ca o magie asupra bebelușilor care se luptă cu somnul.

Autor: Luminița-Valeria Arsene

 

Anul Cărții în România

„Lectura joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.” Nicolae Iorga

Lectura reprezintă cunoaștere, dezvoltare, educație. Aceasta are un rol important în viața tuturor, indiferent de vârstă, deoarece prin intermediul său ne dezvoltăm intelectual și spiritual.

“Se instituie anul 2019 drept ”Anul cărţii. În anul Cărţii se lansează programul naţional România citeşte. Acesta se va desfăşura în cadrul unităţilor şcolare şi presupune organizarea de întâlniri săptămânale ale elevilor cu voluntari (părinţi, personalităţi publice, jurnalişti etc) care să le citească fragmente din opere literare în scopul încurajării lecturii. (…)Acest proiect legislativ vine în întâmpinarea necesităţii promovării lecturii printre tineri ţi instituie anul 2019 drept „Anul Cărţii”, prilej cu ocazia căruia se vor organiza evenimente culturale dedicate acestei iniţiative. Ca activitate principală, Anul Cărţii propune lansarea unui program la nivel naţional „România Citeşte”, care presupune promovarea lecturii în şcoli prin întâlniri cu scriitori, personalităţi publice, voluntari care să le citească elevilor fragmente din operele literare”, se arată în legea nr. 357/2018 adoptată de Camera Deputaţilor.

Potrivit studiilor sociologice, în România a scăzut drastic în ultima perioadă numărul persoanelor pasionate de citit. Rezultatele cercetării arată că 22% dintre români au declarat că nu citesc deloc cărţi, şi doar unul din cinci a citit o carte cu mai mult de un an în urmă. Acelaşi studiu a arată că adulţii cumpără din ce în ce mai puţine cărţi, iar cele achiziţionate pentru copii sunt aproape exclusiv necesare procesului de învăţământ.

După ce s-au confruntat cu aceeaşi situaţie privind diminuarea interesului copiilor şi tinerilor faţă de cărţi,mai multe ţări europene au declanşat cu ani buni în urmă campanii naţionale de promovare a lecturii şi literaturii și rezultatele au apărut. Astfel, aceste campanii promovate în Bulgaria, Polonia şi Turcia, şi-au dovedit din plin utilitatea şi au avut succesul scontat, atât prin majorarea consistentă a dorinţei tinerilor şi elevilor pentru citit, cât şi prin creşterea generală a calităţii sistemului educaţional din aceste ţări.

Noul statut al anului 2019 poate deveni un prilej bun pentru formarea obiceiului lecturii, iar în secțiunea de Resurse de pe site-ul nostru găsiți o serie de broșuri care să vă ofere inspirație pentru a aduce lectura distractivă acasă sau la școală.

Autor: Luminița-Valeria Arsene

Cartea „En Garde!” de Ana-Maria Brânză a ajuns la Diosig, județul Bihor

In data de 25 februarie am revenit după 3 ani în localitatea Diosig, județul Bihor. De această dată, alături de noi a fost Ana-Maria Brânză, dornică să se cunoască elevii și să le răspundă la toate întrebările. Ziua ne-a fost presărată cu zâmbete și alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți în rândurile care urmează.

In prima parte a zilei ne-am întâlnit cu 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Diosig, vizita organizata cu sprijinul prietenilor de la Agroind Cauaceu, Azomureș și Sports HUB. Fiecare elev a primit drept donație cartea „En Garde! Fetița cu masca tricoloră” în care cei mici pot descoperi parcursul sportiv al campioanei olimpice la scrima, pentru a înțelege mai bine universul sportului și pentru a își găsi motivația să depășească orice obstacol in viata.

IMG_0662

Ana-Maria Brânză, campioană națională, europeană, mondială și olimpică la scrimă, și-a făcut debutul ca autor cu o poveste de suflet despre pasiune, ambiție, sport și vise îndrăznețe care devin realitate. „En Garde!”, un concept editorial de Alina Bâltâc cu ilustrații de Gabi Toma, spune povestea ascensiunii uneia dintre sportivele de seamă ale României. Volumul reface drumul străbătut de Ana de la fetița poznașă, cu genunchii veșnic juliți, căreia toți cei dragi îi spuneau Brânzica, la Ana, sportiva de elită, care reprezintă România cu cinste la competițiile internaționale și își dorește să participe și la Jocurile Olimpice din 2020.

Alături de noi, pentru un moment de scrimă special, au fost prezenți cei de la CSM Oradea împreună cu două eleve foarte talentate. Nu mică ne-a fost bucuria când am văzut reacția copiilor prezenți în sală la începerea demonstrației de scrimă. Ne dorim ca acest tip de interacțiune să sporească implicarea copiilor în activități sportive.

O altă surpriză a zilei a fost aflarea veștii că domnul Dan Corbuț, director general Agroind Cauaceu, oferă anual premii speciale fiecărui elev din comunitate care obține premiul I la învățătură, pentru a îl motiva să își urmeze parcursul educațional.  Un gest de implicare in comunitate pe care putini il fac si care ne bucura! Ne luăm angajamentul să susținem această inițiativă și să pregătim la sfârșitul anului școlar cărți pe care să le oferim împreună cu domnul Dan Corbuț elevilor.

IMG_0580

Cea de-a doua întâlnire a zilei a fost una neașteptată, care ne-a bucurat și ne-a făcut să înțelegem cât de mult contează existența unui model în viața sportivilor la început de drum. Împreună cu Ana-Maria am vizitat elevele de la CSM Oradea în timpul antrenamentelor de scrimă și am avut parte de foarte multe emoții. Ana le-a răspuns celor mici la toate întrebările și le-a oferit autografe direct pe costumele de scrimă pentru a le purta noroc la antrenamente și competiții. Am discutat și cu părinții elevilor și am aflat cu câtă pasiune se duc copiii la antrenamente, renunțând adesea la alte activități precum jucatul sau ieșitul cu prietenii, dar niciodată la învățătură.

Am avut parte de o zi plină și încărcată de emoții pozitive, o zi care ne-a demonstrat că poți realiza tot ceea ce îți dorești, indiferent de vârstă!

Pentru mai multe fotografii de la eveniment vă invităm să intrați aici.

screen-shot-2017-11-23-at-23-46-15logo agroindlogo sportshub-01

Club de lectură „Cărțile copilăriei” la Opera Comică pentru Copii

 

În România sunt foarte mulți copii care nu au acces la cărți și sunt copii care au acasă bibliotecile potrivite și totuși nu își găsesc motivația de a citi. Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune la toate materiile decât colegii lor care citesc mai rar sau deloc. Care este metoda cea mai simplă prin care îi putem ajuta? Prin combinarea tehnicilor de educație nonformală cu lectura distractivă în cadrul atelierelor NARATIV și a cluburilor de lectură „Cărțile copilăriei”, noi le arătăm  celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită.

La începutul acestui an, împreună Iulia Nițulescu, unul dintre pedagogii dedicați cu care colaborăm la Atelierele NARATIV, am pus bazele unui club de lectură și scriere creativă  care se desfășoară la Opera Comică pentru Copii din București pornind de la colecția de cărți publicate la Curtea Veche Publishing.

img 1 articol

La începutul anului a avut loc prima întâlnire a grupului de copii cu vârsta între 9 și 12 ani, iar activitatea iubitorilor de cărți continuă până la vară când sperăm ca cei mici să ne împărtășească cât mai multe din evoluția lor. O au drept ghid vesel și motivat, pe Iulia, și o mulțime de volume potrivite din colecția de repovestiri a marilor titluri din literatura universală.

Activitatea reprezintă un punct de pornire și de inspirație pentru toți cei care vor să ajute copiii să (re)descopere cititul de plăcere, să își dezvolte creativitatea și gândirea critică, să învețe să asimileze informații la prima vedere dificile. Este important ca elevii să aibă la îndemână cărți potrivite pentru vârsta lor și pentru nevoile lor de dezvoltare. Relația copiilor cu poveștile trebuie să fie una strânsă, așa cum este cea a copiilor cu părinții, colegii și prietenii lor.  Iată ce propune Iulia în cadrul atelierelor sale:

„Un angajament pe care l-am învățat împreună este: împrumutăm cărți unul de la celălalt, pentru că asta creează legături între oameni și povești.”

img 4 articol

Cum devenim un model pentru un copil sau un elev? Citind! Singura modalitate prin care un adult poate să demonstreze copiilor că este bine să citească este ca el însuși să citească cât mai mult, fie că citește pentru el sau că citește copilului, importantă este imaginea de ansamblu. Nevoia copiilor de a avea modele a fost întâlnită și de Iulia în cadrul întâlnirilor cu cei mic, iată una dintre replicile unui băiețel în cadrul activității:

„Eu îți spun să citești Harry Potter. Nu numai tu dai teme. Eu o să citesc cartea despre Marie Curie, iar tu asta, bine?” – M., 9 ani

img 2 articol

Pentru a dezvolta o relație de încredere cu cei mici trebuie să facem tot posibilul pentru a ne da seama ce îi motivează să citească. În cadrul cluburilor de lectură fiecare copil este privit individual și fiecare are obiceiurile lui în ceea ce privește lecura.

„Cred că această atitudine m-a făcut să înțeleg că ei au nevoie să le descoperim universul. Și e unul curat. Nu au preconcepții, acceptă ușor acel pact ficțional. Spre exemplu, C. (9 ani) a descoperit că citește doar dacă poate desena apoi ceea ce a citit. Ce înseamnă asta? C. este un copil care, prin ceea ce a acumulat până la vârsta lui, își dezvoltă ambele emisfere cerebrale (stânga- logica, dreapta- imaginația) simultan. C. este un copil preponderent vizual. Când m-a ajutat să descopăr asta, am înțeles despre plăcerea cititutlui că este manifestată, la fiecare dintre ei, în diverse forme:

-el citește doar dacă poate desena apoi

-o altă fetiță citește doar dacă primește jocuri de cuvinte apoi” ne povestește Iulia.

Sfatul nostru este să nu renunțați și să găsiți cât mai multe modalități de a îmbina cititul cu distracția, arta sau timpul petrecut în familie, copiii indiferent de vârstă au nevoie de modele de încredere. Noi vom actualiza constant acest articol cu noi impresii, fotografii și evoluții ale copiilor participanți la activitatea coordonată de Iulia. Sperăm să vă inspire!

Revedere cu elevii din Ciocănești, județul Dâmbovița

 

În data de 30 ianuarie 2019 ne-am întors în Ciocănești, județul Dâmbovița pentru a vizita Școala cu clasele I-VIII Nr. 1 Ciocănești. Vizita face parte din programul „Adoptă o școala!” și a fost posibilă cu ajutorul doamnei dr. Elena Buruiană Cioclov, ambasadorul asociației în New York încă din anul 2016.

Pe elevi i-am regăsit voioși, cuminți și cu note mari la învățătură, ceea ce ne-a bucurat foarte mult și ne-a arătat că activitățile pe care le desfășurăm au urmări pozitive. În cadrul evenimentului elevii de clasa a V-a și cei de clasa a VI-a au aflat ce implică apariția unei cărți de la idee și până la tipar. Alături de noi a fost și Miruna Meiroșu, Vicepreședinte al Asociației Curtea Veche, care le-a povestit care sunt cele mai utile modalități de a îmbina lectura cu tehnologia și care sunt beneficiile unei recenzii de carte online în societatea noastră. Am aflat cu bucurie că patru dintre elevi au deja vloguri și sunt foarte interesați de această ramură a comunicării moderne.

IMG_0265

Am revenit în localitate după donația inițială din anul 2017 când actorul Alex Ștefănescu a susținut un moment de lectură distractivă și după o sesiune de ateliere susținute de Smartastic Lab în 2018 pornind de la volumul „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!. La fiecare dintre cele trei vizite pe care le-am desfășurat în localitate elevii ne-au surprins cu dorința de a se exprima și de a afla lucruri noi, fapt confirmat și de Aurelia Șerbăneci, directorul școlii.

„De când veniți la noi elevii citesc, ne întrebă ce cărți le recomandăm și se vede un progres real în notele pe care aceștia le obțin în cadrul orelor de curs. Mulțumesc în numele școlii că v-ați amintit de noi și în acest an!”

IMG_0271

Scopul evenimentului a fost de a-i ajuta pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și de a le îmbunătăți relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

DONAȚIE DE CARTE ÎN CRIVĂȚ, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

 

Vineri, 18 ianuarie, am avut parte de o zi plină de zâmbete și cărți. După ce am terminat Atelierele NARATIV în comuna Radovanu, ne-am întâlnit cu elevii din localitatea Crivăț, județul Călărași, cărora le-am oferit cărți în dar.

La fiecare început de an, un om de afaceri care dorește să își păstreze anominatul se gândește la educația copiilor din România și le dăruiește cărți prin intermediul evenimentelor desfășurate de Asociația Curtea Veche. Fiecare elev al Școlii Gimnaziale „Nicolae Petrescu” din Crivăț a primit cărți potrivite pentru vârsta lui care să-l ajute să-și dezvolte armonios imaginația și să îndrăgească lectura încă din clasele primare.

50558570_1314669345342602_2061926430584864768_n

Alături de noi a fost Andreea Lupescu care le-a arătat celor mici în câte moduri se poate citi o carte și cum ne ajută fiecare dintre acestea la înțelegerea textului. La finalul evenimentului am cântat toți coloana sonoră pe care elevii au compus-o pentru Peter Pan:

„Peter Pan înoată

În marea minunată,

Are lumea toată,

În scoica fermecată.”

51152762_1314670055342531_3452664595108331520_n

Este important pentru copiii din comunitățile rurale defavorizate să aibă acces la cărți potrivite, care tratează subiecte diverse și care le pot prezenta tematici importante, precum empatia, greutățile vieții și evoluția acesteia, dar și curajul. Când am ieșit din școală elevi încă răsfoiau cărțile și își arătau unul aluia ceea ce au descoperit în paginile cărții primite.

Mai multe fotografii de la eveniment găsiți aici.

DESPRE CITITUL ÎN FAMILIE: AVRIL MCDONALD

Credit foto: Warren King Photography

După succesul de pe piața internațională, „Feel Brave” de Avril McDonald, o serie de cărți pentru copii care îi ajută pe cei mici să gestioneze emoții, a fost lansată în România de către Curtea Veche Publishing sub titlul „Colecția Lupului Wolfgang”. Inspirată de experiențele personale, autoarea seriei a căutat timp de 8 ani cea mai bună formă de a spune povești în așa fel încât cei mici să învețe că toate emoțiile sunt firești și pot fi controlate. Personajul principal este un lup prietenos, diferit de alte animăluțe – Wolfgang – care locuiește în pădure cu o prietenă pisică – Catreen. Viața lor e plină de prieteni, dar și de întâmplări neprevăzute, în care cei mici se pot regăsi cu ușurință. Seria le arată copiilor că nu e nicio problemă în a fi diferit și că orice moment tensionat are o rezolvare. Cărțile sunt împărțite pe baza a cinci situații:

Cum îți faci prieteni – Haina colorată a lupului

Încredere în sine  – Lupul nu-i invitat

Schimbarea și pierderea cuiva apropiat – Marele lup

Anxietate și teamă – Lupul și monstrul din umbră

Griji și rezolvarea lor – Lupul și puiul de dragon

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi. De aceea, am stat de vorbă într-o serie de interviuri cu mai multe personalități din diverse domenii pentru care cititul a fost un element-cheie. Printre acestea, se numără de astăzi și autoarea Avril McDonald 😀

Iată ce ne-a povestit:

Ideea din spatele cărților mele este de a împărtăși strategii simple de adaptare prin care să putem trece peste emoțiile negative și să ne simțim curajoși. Am preferat să încep prin a scrie cărți pentru copii pentru că, atunci când suntem mici, creierele noastre sunt avide de cunoaștere. M-am gândit: „De ce să așteptăm să fim adulți pentru a învăța diverse strategii de adaptare și să nu le învăța chiar de la începutul dezvoltării creierului?”

Cărțile mele conțin, de asemenea, și mesaje simple pentru adulți. Momentan lucrez la o carte pentru femei despre cum să ne vindecăm pe noi înșine ca adulți, înainte de îi putea îndruma mai bine emoțional pe copii.

Am avut primul meu atac de panică la 8 ani, când nu îmi fusese spus nimic despre probleme de anxietate sau măcar despre sănătatea mintală. A fost abia mulți ani mai târziu când am aflat ce înseamnă. […] Asta mi-a hrănit curiozitatea legată de conexiunea dintre minte și trup și am descoperit tehnici grozave care m-au ajutat să învăț despre programarea neuro-lingvistică (NLP) și despre terapia comportamentală cognitivă (CBT). […]  Atunci m-am întrebat de ce nu ne învață aceste strategii încă din copilărie. […]  Totul a coincis cu momentul în care fiica mea a avut primul ei coșmar și, să o învăț să scape de el, a fost foarte la îndemână pentru mine, cunoscând tehnicile cu care am reușit și eu să-mi controlez anxietatea. Mi-am dat seama că aș putea ajuta și alți copii, prin crearea unor povești sau poezii care să deschidă conversații și să livreze strategii simple și puternice despre cum să gestionezi astfel de situații. Așa s-a născut „Colecția Lupului Wolfgang”!

Protagonistul acestei colecții este un lup. Este și o poveste în spatele acestei alegeri, cum a apărut ideea acestui personaj?

Nu a fost o decizie conștientă, s-a întâmplat de la sine. Am pornit de la o serie de poezii cu personaje diferite și am construit ulterior o poveste care să le unească pe toate. Lupul a părut să aibă magia necesară pentru a deveni liderul. Acum, când mă uit în urmă, a fost alegerea perfectă pentru că mare parte din efortul pe care îl depune pentru a deveni curajos se bazează pe acceptarea instinctelor noastre primare, pe loialitate și prietenie… toate simbolizate de acest personaj. Copiii s-au îndrăgostit de lupul Wolfgang, dar iubesc și empatizează și cu celelalte personaje. Este „ceva” sau „cineva” potrivit pentru fiecare în carte.

Care a fost cartea ta preferată când erai copil?

Când eram mică, cartea mea preferată era „The Sneetches” de Dr. Seuss. Am iubit foarte mult această carte și mama a trebuit să îmi citească aceeași poveste în fiecare zi. Este o carte minunată despre diversitate, includere și empatie – elementele de care, în opinia mea, lumea are cel mai mult nevoie acum.

Dacă ar fi să alegi, care este mesajul pe care speri să îl învețe copiii din poveștile tale?

Să empatizeze. Empatia joacă un rol viral în prevenirea bullying-ului, așa cum și Brene Brown a subliniat într-un mod foarte elegant „Batjocora nu poate să supraviețuiască empatei.”. Imaginați-vă lumea noastră fără batjocoră sau bullying. Cred că este o viziune minunată spre care să aspirăm.

Dacă ai putea adapta orice carte într-o versiune a ei pentru copii, ce ai alege?

„Alchimistul” de Paulo Coelho. În prezent lucrez la o carte pentru copii ce m-aș bucura să devină „Alchimistul prentru copii”. Este o fabulă despre urmatul viselor și despre ceea ce Joseph Campbell a identificat ca fiind „Călătoria Eroului”. Această carte este complet diferită ca stil de ceea ce am scris până acum. Abia aștept să o prezint lumii!

Mulți părinți și profesori se plâng de faptul că cititul pierde competiția cu tehnologia. Care este sfatul tău pentru a îi face pe cei mici să se îndragostească de cărți și de lectură?

Nu cred că există o formă digitală care să se compare, sau să intre în competiție, cu experiența unei povești citite de cineva. Atâta timp cât părinții pot controla timpul pe care copiii îl petrec conectați la tehnologie și sunt dispuși să le citească, nu ar trebui să fie probleme pe care cei mici să le întâmpine în parcursul lor spre a deveni iubitori de cărți.

Sfatul meu este să le citiți copiilor în fiecare zi, iar când ajung să citească singuri, încercați să le găsiți cărți pe care să le îndrăgească și care să îi determine să își formeze o rutină din a se băga mai devreme în pat doar pentru a avea timp să citească înainte de culcare. Fiecare copil este diferit, așa că este posibil să dureze ceva timp până găsiți autorul potrivit. Însă acesta va sta la baza dezvoltării obiceiului de lectură.

Colecția Lupului Wolfgang poate fi achiziționată direct de pe site-ul www.curteaveche.ro sau din librării, la pachet sau individual.

Pe lângă succesul răsunător pe care l-au avut cărțile pentru copii, programul cu același nume implementat în școli, se bucură de reușite remarcabile. Acesta a pornit din Noua Zeelandă, țara de origine a autoarei:

Avem acum peste 250 de școli ce beneficiază de program în 10 țări, 70.000 de copii implicați în acest proiect ce crește în fiecare zi.  Rezultatele de până acum arată o creștere de 15% per total în încrederea în sine, optimism și abilitatea de a găsi un răspuns, ceea ce mă surprinde chiar și pe mine. Am visat la un impact pozitiv, dar niciodată nu m-am gândit că ar putea să aibă o turnură atât de importantă în școli.

 2018-12-20 12.04.31 1-01