Miercuri, 23 martie, echipa noastră cu sprijinul Azomureş şi Dafcochim, au oferit 2.000 de volume “Cărţile copilăriei” elevilor din judeţul Mureş în cadrul a două evenimente organizate la Şcoala Gimnazială Șaulia (ora 9.30) şi Şcoala Gimnazială “Serafim Duicu” din Târgu Mureş (ora 11.30).

La întâlnirile cu elevii au participat Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Dragoş Bucurenci (activist civic), Barna Nemethi (regizor de film), Mihai Aniţei (director general, Azomureş), Ştefan Marinel (directorul diviziei Agro Dafcochim) alături de directorii celor două instituţii şcolare.

“Am oferit până acum câteva mii de cărţi copiilor din mediul rural, iar reacţiile micuţilor de la întâlnirile organizate în diferite localităţi ne-au determinat să mergem mai departe. Cu fiecare pas pe care îl facem în derularea proiectului “Cărţile copilăriei” simţim că le-am dat o şansă în plus copiilor. Este foarte important să se înţeleagă că ei pot fructifica această şansă numai cu sprijinul profesorilor şi a părinţilor. De această dată, fiind acasă, am inclus în program şi o şcoală din Târgu Mureş. Sunt convins că reacţiile copiilor vor fi deosebite.” declară domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş).

“Suntem o companie care, prin activitatea noastră economică, susţine mediul rural. Este important pentru noi să sprijinim astfel de proiecte care dezvoltă educaţia şi pregătesc viitoarea generaţie. “ declară domnul Ștefan Marinel (directorul diviziei Agro Dafcochim)

Asociaţia Curtea Veche a revenit în Mureş unde a realizat prima donaţie de carte către 20 de şcoli din judeţ, în urmă cu un an, împreună cu Azomureş, Herlitz România şi Diverta. Ambele evenimente organizate fac parte din programul naţional de lectură “Cărţile copilăriei” şi cuprind, alături de oferirea volumelor şi înfiinţarea de cluburi de lectură, vizite în şcoli şi centre pentru copii, întâlniri cu părinţi, profesori şi elevi şi ateliere de lectură în librării.

Transportul cărţilor a fost asigurat de Sameday Courier, în vreme ce echipa a ajuns la destinaţie cu un vehicul Dacia Dokker pus la dispoziţie de către constructorul auto Dacia. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, rata abandonului şcolar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care partenerii au decis să se alăture programului naţional de lectură iniţiat “Cărţile copilăriei”.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

dafcochim_d arsene


dafcochim logo
logo-azomures sigla-sameday