Biz Solutions SRL și Ana Maria Brânză donație de carte la Craiova

 

Ajunși în județul Dolj am avut parte de o primire călduroasă din partea vechiului nostru partener, domnul Narcis Niță, director al BizSolutions. Vineri, 2 noiembrie, Ana Maria Brânză s-a întâlnit, cu 200 de elevi pasionați de scrima din Liceul Sportiv „Petrache Trișcu”, liceu pe care Ana Maria l-a absolvit în adolescență.

Toți elevii au primit drept donație cartea „En garde! Fetița cu masca tricoloră”, un volum nou apărut din care cei mici pot învăța cum să treacă peste anumite obstacole și cum să reușească în cariera de sportiv. Evenimentul nu a fost unul emoționant doar pentru copii, ci și pentru Ana Maria, aceasta a avut ocazia să se întâlnească cu foștii săi profesori și antrenori, cei care au ajutat-o să ajungă unde este acum.

 

45469181_1259993004143570_1956338928810196992_n

Pe lângă sfaturile și poveștile de descoperit acasă direct dintre paginile cărții, micii sportivi au primit raspunsuri sincere și pline de încurajare direct de la campioana lor favorită. Sperăm că aceste răspunsuri le-au dat curaj și încredere că orice este posibil atunci când îți dorești.

“Sunt de părere că lectura trebuie încurajată încă din primii ani de şcoală pentru că reprezintă baza educaţiei şi punctul de pornire către o viaţă mai bună. Susţin iniţiativa Asociaţiei Curtea Veche şi încurajez toţi antreprenorii să se alăture acestei campanii şi să se implice în comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea pentru a forma cititorii de mâine şi implicit noua generaţie. Ar trebui să conştientizăm din ce În ce mai mult cât de importantă este lectura şi educaţia indiferent de meseria pe care o alegem.”  declară domnul Narcis Niţă

 

45365644_1259993277476876_2176075189454897152_n

La final elevii au promis că o să adauge lectura pe lista lor de activități preferate, pentru că aceasta reprezintă antrenamentul zilnic pentru minte.

Transportul cărţilor a fost asigurat de Sameday Courier.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

biz-solutions

Donație de carte în Costeștii din Vale, județul Dâmbovița

„A fost o dată ca niciodată un om de afaceri care în fiecare an, de ziua lui, se gândea la educația copiilor din România și le dăruia Cărțile Copilăriei.”

Așa începe povestea noastră care s-a transformat în realitate și în acest an, pe 8 iunie, când am ajuns la Costeștii din Vale alături de cele 700 de cărți donate de binefăcătorul care dorește să rămână anonim.

Ne-am urcat în mașină dis-de-dimineață, am trecut peste câmpii și păduri și am ajuns la Școala Gimnazială din Costeștii din Vale unde ne așteptau elevii și profesorii cu zâmbetele pe buze.

Ce a urmat, ne-a depășit așteptările și pe cuvânt că au fost momente când ne întrebam dacă-i vis sau realitate: copii entuziasmați dornici de lectură, răsfoind cărțile, citind pe iarbă, profesori comunicativi și fericiți că ne aflăm acolo. De altfel, și modul prin care am ajuns aici a fost la fel de neașteptat: ne-a scris pe Facebook doamna profesoară Claudia Mărășescu, povestindu-ne că elevii și-ar dori să citească mai mult, dar nu au cărți.

 2
Întâlnirea noastră cu copiii a avut loc în aer liber. Iren Arsene, președintele Asociației Curtea Veche, le-a povestit elevilor despre magia lecturii, modul în care putem evada în propria noastră imaginație prin intermediul cărților. Cât de minunat ca de ziua lui, o persoană să aleagă să dăruiască drept cadou – cărți unor copii? Cadoul lui este bucuria copiilor și sentimentul că poate contribui la o schimbare în educația acestora.

I-am cântat cu toții „La mulți ani”, iar elevii au promis cu mâna pe inimă 10 minute de lectură zilnic.

A urmat momentul interactiv de lectură, alături de colega noastră – Andreea Lupescu – artist și jurnalist, care i-a învățat pe cei mici cum pot face parte din poveste, cum să construiască un fundal sonor și cum să compună un refren pentru Alice în Țara Minunilor. Au cântat, au dansat și au construit propriul lor univers al minunilor.

Nu o să uităm prea curând bucuria din ochii lor când au primit cărțile, îmbrățișările calde și pe băiețelul cu șapcă cu Batman care la final ne-a spus: „Este cea mai fericită zi din viața mea!”

Mai multe fotografii de la eveniment aici.
Partener: Sameday
sameday

Ateliere NARATIV pentru elevii din comuna Mărișel, județul Cluj

Ne-am întors cu drag în comuna Mărișel, un loc de poveste cu o priveliște minunată din județul Cluj, alături de prietenii noștri de la Azomureș și USAMV – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca.

Dacă în luna decembrie am mers alături de Virgil Ianțu să donăm Cărțile Copilăriei, de această dată am venit cu atelierele NARATIV, menite să le demonstreze copiilor cât de distractivă și interactivă poate fi lectura la Școala Gimnazială “Pelaghia Roșu”.

Așa că pe 6 iunie ne-am urcat în avion, am aterizat la Cluj și-apoi am condus printre dealuri, lacuri și păduri până am ajuns sus, la Mărișel. Copiii ne așteptau deja entuziasmați și se lăudau cu cărțile citite, majoritatea primite data trecută de la noi.

“Am reușit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut șansa să fie martorii unor evenimente rare în comunitățile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor și participă frecvent la un club de lectură organizat în școala lor. Sunt activități care pentru unii par banale, dar pentru comunitățile izolate din mediul rural reprezintă SPERANȚĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere și la partenerii noștri locali, distribuitorii îngrășămintelor Azomureș, un motiv în plus pentru care susținem programul național de lectură Cărțile Copilăriei” declară Mihai Aniței, director general Azomureș.

“USAMV Cluj Napoca vine în sprijinul dezvoltării comunităților rurale din regiune cu obiectivul de a implica tinerii școlari din Mărișel în acțiuni potrivite vârstei și preocupărilor lor, de a le dezvolta pasiunea pentru lectură, dorința de a se educa și de a se pregăti profesional pentru profesii din domeniul agricol. Sperăm ca noile generații de profesioniști să contribuie la dezvoltarea și valorificarea potentialului turistic din zona munților Apuseni.” declară Roxana Vidican, decanul facultății.

34744369_1129364980539707_2232987113899425792_n

Peste 120 de elevi au participat la o serie de activități precum urmează:

  • Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construit propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, i-a făcut să realizeze că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, că poate fi prilej de conversație și socializare.

  • Atelier Odiseea – Teatru”

Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat au fost atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

  • Atelier Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”

Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat din foarfecă forme și personaje și  au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

Transportul cărților a fost de Sameday Courier.

Mulțumim sponsorilor și partenerilor:

logo2

 

Donație de carte în Cehu Silvaniei, județul Sălaj

Marți, pe 29 mai 2018, am mers alături de prietenii noștri de la Azomureș și Promat Comimpex în comuna  Cehu Silvaniei din județul Sălaj pentru a le oferi elevilor „Cărțile Copilăriei”.

Am ajuns în Școlile Gimnaziale „Andrei Mureșanu” și ,,Gyulaffy Laszlo”, apoi la Școala Primară Ulciuc alături de campioana europeană Diana Bulimar și actrița Iulia Nițulescu.

Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere concurente la Exatlon, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment sfaturi și idei din experiența proprie despre importanța lecturii pentru dezvoltare personală, motivație și o carieră de succes. Copiii au fost extrem de bucuroși și entuziasmați să o cunoască pe Diana, i-au cerut autografe și au aplaudat-o îndelung.

A urmat apoi un moment interactiv de lectură alături de actrița Iulia Nițulescu, care le-a demonstrat elevilor cât de distractiv poate fi cititul, pornind de la cartea „Robinson Crusoe”.

33869724_1124535477689324_1121899432569208832_n

“Ecourile pe care acest program le face deja în comunitățile rurale din România ne determină să rămânem partenerii Asociației Curtea Veche și în acest an. Am reușit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut șansa să fie martorii unor evenimente rare în comunitățile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor și participă frecvent la un club de lectură organizat în școala lor. Sunt activități care pentru unii par banale, dar pentru comunitățile izolate din mediul rural reprezintă SPERANȚĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere și la partenerii noștri locali, distribuitorii îngrășămintelor Azomureș, un motiv în plus pentru care susținem programul național de lectură Cărțile Copilăriei” a declarat Mihai Aniței, director general Azomureș.

“Trăind într-un orăşel de provincie şi, cunoscând realitatea economică şi socială a zonei, susținem iniţiativa Asociației Curtea Veche. Considerăm că lectura, cartea, reprezintă un bun material pe care ar trebui să şi-l permită mai ales copiii. Lectura primelor cărţi poate fi un punct de pornire  în devenirea lor  viitoare și este important ca aceștia să aibă acasă propriul lor volum.” a declarat Cristian Moldovan, director Promat Comimpex.

Mulțumim Sameday Curier pentru transportul cărților!

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

  1logo

Atelierele NARATIV au ajuns la Ploiești cu sprijinul OMV Petrom

Pe 10 mai 2018 am mers la Ploiești, unde peste 600 de elevi au avut parte de activități distractive pornind de la magia lecturii prin atelierele NARATIV și au avut ocazia să îl cunoască pe marele tenisman Horia Tecău – proiect ce a fost posibil cu sprijinul OMV Petrom.

Horia s-a întâlnit cu elevii Colegiului Național “Jean Monnet” din Ploiești cărora le-a povestit cum a fost ajutat de lectură în tot ce și-a propus, de ce cărțile și sportul sunt ingredientele secrete pentru o carieră de succes.

Tenismanul a venit însoțit de cele 3 cărți care l-au influențat vizibil:  “Micul prinț”, “Pete Sampras -în mintea unui campion” și “Puterea prezentului”. El le-a povestit copiilor despre cele 2 mari pasiuni ale sale: sportul și lectura. Elevii au primit cartea “Viața în ritm de tenis” și au avut parte de o sesiune de autografe, înainte de începerea atelierelor NARATIV.

După ce Horia a încheiat, elevii au avut ocazia să le asculte pe Iren Arsene (Președintele Asociației Curtea Veche) și Lăcrămioara Diaconu-Pinţea (OMV Petrom) vorbind despre magia lecturii, modul în care cărțile îți pot schimba viața și despre cum putem transforma cititul într-un obicei zilnic.

1

Mai mult, ca să demonstrăm că cititul poate fi distractiv și ne poate (re)aduce zâmbetul pe buze – Colegiul Național Jean Monnet s-a transformat pentru câteva ore într-un univers magic în care copii s-au bucurat de teatru, muzică, desen, pictură, storytelling, dezbateri prin intermediul atelierelor NARATIV: “Jurnalistul de poveste” cu Barna Nemethi, “Povești pe muzică” cu Andreea Lupescu, “O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor” cu Nae Șovăială, “Romeo și Julieta– Actorie” cu Iulia Nițulescu, “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești” cu Alexandra Mihailciuc, “Mituri grecești – Teatru de umbre” cu Delia Popa din partea Artcrowd, “O mie și una de nopți – Povești vizuale” cu Dana Dincă.

În timp ce micuții participau la ateliere, Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a prezentat cadrelor didactice interesate și elevilor care termină anul acesta modulul psiho-pedagogic tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

„Ne-am distrat foarte mult când pedagogul interpreta personajele, își schimba vocea și ne speria. Ne-a făcut să fim foarte captivați și să nu ne gândim la alte lucruri, ne-a făcut să fim parte din poveste.” 

  „Pe mine m-a uimit că pedagogul ne-a zis că putem pleca dacă ne plictisim. Chiar nu te poți plictisi când faci astfel de activități la școală, aș vrea asta mereu!” (copii despre atelierul „O mie și una de nopți – Debate”)

„Mi-ar face plăcere să fie tot învățământul așa… constat că noi suntem mult prea rigizi. M-am simțit ca într-o școală din altă lume, sincer vă spun. Și copiii au trăit totul la altă intensitate, au simțit libertatea… i-am văzut cu totul altfel față de cum sunt la ore. Vă mulțumim mult!” (învățătoare, clasa a IV-a)

Prin toate aceste activități și discursuri ne-am dorit să îi ajutăm pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și să le îmbunătățim relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu și este susținută de OMV Petrom, cel mai important producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-est.                                                                                                                  

“Implicarea în domeniul educaţiei reprezintă o prioritate pentru OMV Petrom, întrucât a contribui la formarea educaţională a capitalului uman reprezintă cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor. “Atelierele NARATIV” se alatură altor proiecte de educaţie desfăşurate de compania noastră şi se concentrează pe dezvoltarea potenţialului copiilor şi educarea acestora cu scopul de a deveni adulţi productivi.” declară Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, reprezentantul companiei despre implicarea în proiect.            

2                                                                             

Peste 600 de elevi de la Colegiul Național “Jean Monnet” din Ploiești au avut parte de o serie de ateliere, după cum urmează:

  •         Atelier “Jurnalistul de poveste”

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii au învațat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de tehnici prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  •         Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construiti propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, descoperind că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, un prilej de conversație și socializare.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor”

Judecător, avocat sau acuzat? La tribunalul personajelor fiecare copil și-a asumat unul din aceste roluri pornind de la întâmplările Seherezadei. Mai mult, și-au exersat deopotrivă abilitățile de storytelling cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă. Atelierul s-a desfășurat în trei etape: în prima participanții au trecut prin poveste cu ajutorul instructorului. Apoi, după ce le-au fost împărțite rolurile, și-au creat argumente pentru apărarea și acuzarea personajului judecat. La final, urmărind un format bine definit, apărătorii și acuzatorii și-au susținut discursurile pentru a convinge judecătorul și jurații.

  •         Atelier Robinson Crusoe – Actorie”

Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, i-a învățat pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori. Atelierul i-a ajutat pe copii să se apropie de obiceiul lecturii și le-a dezvoltat atenția pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  •         Atelier Mituri romane – Ilustrație de povești”

Urmărind aventurile personajelor, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea elemente de arhitectură și decor specifice miturilor romane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor și decorurilor din carte pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat forme și elemente vizuale, au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

  •         Atelier Mituri grecești – Teatru de umbre”

Cum poți face o poveste să prindă viață folosindu-te numai de lumină și întuneric? Copiii au recreat miturile grecești, povești pline de legende și eroi, folosindu-se de lumini și de umbre alături de Delia Popa, artist vizual ArtCrowd.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Povești vizuale”

Urmărind imaginile vizuale din “O mie și una de nopți”, elevii au învatat tehnici speciale de pictură pentru a crea planșe inspirate de pasajele lecturate împreună cu Dana Dincă, artist vizual.

  •         Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea  Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

A fost o experiență memorabilă care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul prietenilor de la OMV Petrom și Samedey Courier – cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

2 banner

Atelierele NARATIV au ajuns în comuna Brazi cu sprijinul OMV Petrom

De Ziua Internațională a Cărții, pe 23 aprilie, am organizat cu sprijinul OMV Petrom o serie de ateliere NARATIV pentru elevii din localitățile Brazi, Popești, Negoiești și Botești – comuna Brazi.

Am descoperit copii energici, fericiți să descopere că lectura poate fi distractivă și profesori dornici să preia tehnicile și exercițiile interactive – pe care să le folosească ulterior în cadrul cluburilor de lectură sau chiar în cadrul orelor.

Activitățile au îmbinat tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă și i-au provocat pe cei mici să își activeze imaginația prin lectură în cadrul atelierelor: “Jurnalistul de poveste” cu Barna Nemethi, “Povești pe muzică” cu Andreea Lupescu, “Odiseea – Teatru” cu Valentina Popa, “Romeo și Julieta– Actorie”cu Iulia Nițulescu, “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești” cu Alexandra Mihailciuc, “Mituri grecești – Teatru de umbre” cu Delia Popa din partea Artcrowd, “O mie și una de nopți – Storytelling” cu Ioana Brătilă.

În timp ce micuții participau la ateliere, Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a prezentat cadrelor didactice și profesorilor interesați tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

“Implicarea în domeniul educaţiei reprezintă o prioritate pentru OMV Petrom, întrucât a contribui la formarea educaţională a capitalului uman reprezintă cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor. “Atelierele Narativ” se alătură altor proiecte de educaţie desfăşurate de compania noastră şi se concentrează pe dezvoltarea potenţialului copiilor şi educarea acestora cu scopul de a deveni adulţi productivi.” a povestit Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, reprezentantul companiei despre implicarea în proiect.

5

Peste 400 de elevi au participat la atelierele NARATIV, după cum urmează:

  • Atelier “Jurnalistul de poveste”

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii învață să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de tehnici prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  • Atelier “Peter Pan – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii vor deprinde obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, își vor construi propriile povești. În mod specific, atelierul sporește  copiiilor motivația de a citi, îi va face să realizeze că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, că poate fi prilej de conversație și socializare.

6

  • Atelier Odiseea – Teatru”

Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat sunt atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

  • Atelier Ghilgameș – Actorie”

Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, i-a învățat pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori. Atelierul are ca scop apropierea copiilor de obiceiul lecturii și dezvoltarea atenției pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  • Atelier Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”

Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat din foarfecă forme și personaje și au învățat cum să modeleze spaţiul poveștii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

7

  • Atelier Mituri grecești – Teatru de umbre”

Copiii au aflat cum pot face o poveste să prindă viață folosindu-se numai de lumină și întuneric. Au recreat miturile grecești, povești pline de legende și eroi, folosindu-se de lumini și de umbre alături de Delia Popa, artist vizual ArtCrowd.

  • Atelier O mie și una de nopți – Storytelling”

Poveștile încep întotdeauna cu un joc pentru ca apoi să alunecăm ușor în lumea imaginației, unde toti copiii devin naratori iscusiți și invață alături de Ioana Brătilă, actriță, faptul că cititul poate fi o joacă relaxantă și creativă. Indiferent dacă prichindeii sunt cititori pricepuți sau doar la început, împreună învață să prindă curaj și să se bucure de aventură dincolo de limitele imaginației pe care cărțile o oferă.

  • Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

         67                        

Testimoniale de la copii:

“Îmi place foarte mult să desenez! Și, după această activitate, mă gândeam că aș putea să fac măști și cu familia mea acasă – abia aștept să le povestesc și lor!”

“Aș vrea să facem mai des așa și la scoală sau măcar la ora de desen… Abia aștept să îi citesc cartea pe care am primit-o fratiorului meu. Știți, el e mai mic și cred că o să îi placă mult!”

“A fost foarte interesant pentru că am putut să aleg ce personaj vreau să fiu! La atelierul de actorie Odiseea, eu am fost o oaie roz. Mi s-a părut foarte amuzant pentru ca în realitate nu există oi roz!! A fost tare distractiv!”

Testimoniale de la profesori:

“Mi se pare foarte interesant, voi prelua și eu de la pedagogii Asociației Curtea Veche tehnica prin care mimăm în timp ce ne imaginăm, pentru că ii ține în priză pe copii, îi face să se concentreze asupra unui singur lucru. Era și un joc cu un ghem de ață, fiecare continuă povestea cu ce vrea el și se face ca o pânză de păianjăn între noi. Le place foarte mult.” – profesor Negoiești

“Am încercat să fiu prezentă câte puțin la fiecare atelier.  Fiecare atelier îi antrenează cumva, le arată cum trebuie interpretat un roman. Este foarte folositor pentru noi! Și nepoata mea este înt-un club de lectură, își strânge bani singură pentru a-și cumpăra cartea discutată în fiecare saptamană. – profesor Brazi

“M-a bucurat să văd activi copiii care în general nu răspund la oră! S-au implicat, s-au oferit să vorbească și să citească…. ceea ce în mod normal nu se întâmplă. O să împrumut din metodele văzute la atelierele NARATIV pentru a-i putea motiva. Sper sa reușesc să fie așa și la orele noastre de română sau la serbări.” – profesor Botești

Acțiunea face parte din programul național de lectură “Cărțile copilăriei” și este susținută de OMV Petrom, cel mai important producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-est.      

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

 2 banner

Donație de carte la Ulmeni, în județul Maramureș

Pe 20 aprilie, chiar înainte de Ziua Internațională a Cărții, am dăruit Cărțile Copilăriei elevilor din localitatea Ulmeni din județul Maramureș împreună cu prietenii noștri de la Azomureș și Ulmeana SRL.

Copiii au avut parte de o surpriză de proporții – Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere concurente la Exatlon a venit să le vorbească despre modul în care lectura a ajutat-o până acum și cât de importantă a fost în evoluția ei.

Încă din momentul în care Diana a intrat pe ușă, copiii au început să aplaude, să chiuie și să strige în cor: „DIDI! DIDI!”

2

Diana a vorbit cu multă emoție copiilor care o priveau fascinați, nevenindu-le să creadă că sunt atât de aproape de o dublă campioană. I-a îndemnat să citească, să aibă încredere în visurile lor și să lupte pentru ele cu perseverență.

În cadrul evenimentului, au vorbit despre importanța lecturii Ovidiu Maior de la Azomureș și Mircea Covaciu de la Ulmeana S.R.L:

“Consider cititul extraordinar de important pentru dezvoltarea celor mici și, pentru că majoritatea copiilor din localitatea Ulmeni nu au în prezent acces la multe lecturi potrivite vârstei lor, sunt bucuros să le aduc „Cărțile copilăriei” acasă și la școală. Îmi amintesc bucuria pe care am avut-o eu, copil fiind, când am primit de la părinții mei prima mea carte pe care o am și acum. Sper să ca și elevii din localitate să primească cadoul nostru cu entuziasm și interes pentru viața pe care încep să și-o contureze acum.” a spus Mircea Covaciu.

1

Momentul de final i-a aparținut artistei și jurnalistei Andreea Lupescu. Copiii s-au bucurat de un moment de lectură interactiv în care au închis ochii și și-au imaginat că se află în Țara Minunilor. Împreună au construit un fundal sonor pentru poveste și au compus un refren despre Alice.

A fost o experiență veselă și distractivă care le-a demonstrat copiilor că lectura de plăcere poate să devină un obicei constant în viața lor. Profesorii s-au arătat, de asemenea, interesați să formeze cluburi de lectură și să preia diverse tehnici pe care le promovăm în cadrul atelierelor NARATIV, bazate pe exerciții și jocuri interactive, care să le dezvolte imaginația elevilor.

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

1banner

Donație de carte la Mărișel, județul Cluj

Pe 4 decembrie, chiar înainte de Moș Nicolae, am dăruit Cărțile Copilăriei elevilor din localitatea Mărișel din județul Cluj.

În cadrul evenimentului organizat cu sprijinul Azomureș și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca. Virgil Ianțu, unul dintre cei mai versatili și cunoscuți prezentatori TV din România, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment sfaturi și idei din experiența proprie pentru dezvoltarea imaginației și a unei cariere de succes. Artista Andreea Lupescu le-a arătat că cititul poate fi distractiv prin câteva jocurile interactive.

Intrăm în poveste in 3,2,1

Dacă pornești cu mașina de la Cluj spre Mărișel, ai mari șanse să crezi că visezi și că ai ajuns într-un ținut fermecat care arată ca în povești: copaci acoperiți de zăpada, abur ieșind din case, lacul Tarnița cu priveliștea lui impresionantă. Dar gropile de pe șosea te trezesc repede la realitate.

Drumul prin munți te pregătește pentru întâlnirea cu un sat aflat în munții Gilău, unde majoritatea copiilor vor să devina polițiști sau fotbaliști – după acum aveau să ne povestească.

In sală copiii sunt entuziasmați și ridică mâna cu toții atunci când sunt întrebați Cui îi place să citească? Virgil Ianțu încălzește atmosfera de cum intră pe ușă, lasă microfonul într-un colț și pornește o discuție informală. Acum, că s-a instaurat o atmosferă prietenească, putem trece la invitați.

Primarul ne-a mulțumit pentru prezență și cărți apoi i-a dat cuvântul lui Ovidiu Maior de la Azomureș, care le-a prezentat copiilor plăcerea de a călători prin lectură. Cum poți să ajungi la Paris alături de Cocoșatul de la Notre Dame, printre zei în Grecia Antică, în munții din Elveția cu Heidi. Secretul este să citești de plăcere.

24296329_1020822641393942_6151372130912802718_n

Virgil Ianțu a pornit printr-o întrebare: De ce citim?

Răspunsurile au venit rapid de la copii: ca să ne îmbogățim vocabularul, ca să putem ajunge în povești, ca să ne dezvoltăm imaginația. Virgil le-a povestit mai multe despre beneficiile lecturii în viața noastră. În încheiere, le-a vorbit despre oamenii care au ca scop binele altora și i-a încurajat să facă în fiecare zi un bine unei persoane, cât de mic. Contează.

Colega noastră, Valentina Roman, s-a așezat lângă copii și i-a determinat să promită cu mâna pe inimă că vor citi cel puțin 10 minute în fiecare zi. Le-a mărturisit că atunci când era mică, se plictisea adesea să citească, iar copiii au fost sinceri și au recunoscut că nici lor nu li se pare o activitate prea distractivă. La final, o să vă demonstrăm prin niște joculețe cum puteți să citiți altfel, astfel încât să devină o aventură, a încheiat Valentina.

Doamna decan Roxana Vidican de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca a avut parte de o experiență rară – aceea de a sta de vorbă cu niște copii având vârste ce porneau de la 4 ani. De obicei este înconjurată de studenți, așa că aceasta întâlnire a adus-o mai aproape de comunitatea unde i-ar plăcea să dezvolte colaborări în viitor, ca să ajute la dezvoltarea comunei.

Artista Andreea Lupescu a început cu un joculeț – Hai să închidem cu toții ochii și să ne imaginăm că suntem alături de Peter Pan în Țara de Nicăieri. Putem zbura printre noi și vom ajunge acolo în 3, 2, 1…

Într-o liniște deplină a început să le citească. Adulții și copiii din sală au închis ochii și au intrat în poveste, puteai citi pe fețele lor cum își imaginează tărâmul de Nicăieri cu piticuți, păsări flamingo și soare în orice culoare.

Copiii au povestit apoi cum își imagineaza că arată această lume fermecată și au remarcat cât de diferit vedem aceleași cuvinte în imaginația noastră. Apoi, au făcut împreună coloană sonoră pentru Peter Pan și totul s-a încheiat cu un cântecel care pornește din nori, coboară pe pământ și ajunge în laguna sirenelor.

24774996_1020823424727197_5599297674518046774_n

După eveniment, Virgil Ianțu a scris un text care rezumă frumos experiența de aici:

Am aterizat la Cluj, la ora 9:00, apoi am plecat spre Mărișel. Aici ne-am întâlnit cu copiii din localitate pentru a le aduce mai aproape “Cartile Copilariei”, printr-o donație de carte organizată de Asociația Curtea Veche. Am răspuns prezent acestei solicitări pentru că avem nevoie de cărți și de povești care să ne îmbogățească mintea și sufletul. Lectura ne ajută să cunoaștem, să explorăm și să vrem mai mult. Și cred că într-o țară în care librăriile sunt pe cale de dispariție, în care sunt prea multe sate în care nu există nici măcar o librărie sau o bibliotecă, avem obligația de a dona cărți. Este o mare plăcere pentru mine să fiu aici, să sprijin programul de lectură Cărțile Copilăriei și să îi întâlnesc pe copiii de la Mărișel. 

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday, cărora le mulțumim!

Sponsori și parteneri:

24740141_10215167322481488_91841678_o

Donație de carte la Mircești în județul Iași

Miercuri, pe 22 noiembrie, am zburat de la București spre Iași, alături de Cărțile Copilăriei, care urmau să ajungă la elevii din comuna Mircești, județul Iași.

Ne-am bucurat de sprijinul Azomureș, Golden Star SRL și Sameday Courier pentru a aduce peste 300 de zâmbete pe tărâmuri moldovenești.

De la aeroport și până în sat, ne-am deconectat de la agitația orașului printre dealuri și păduri și-am ajuns în locul în care s-a născut Vasile Alecsandri. Am mers să îi vedem casa memorială și-am remarcat că se află într-o stare foarte proastă (poate citește cine trebuie și ia măsuri).

Am descoperit un conac spațios și-am reținut un obicei tare boem al lui Alecsandri – stătea cocoțat pe 2 perne turcești așezate pe rotițe și își bea cafeaua la geam – evident, în poziție turcească. Mai avea un jilț cu capete de lei primit cadou de la Carol I, cu care era prieten, un pian elegant al fiicei sale și multe cărți. Am mers apoi să vizităm școlile din cele 2 sate ale comunei, Mircești și Iugani – am descoperit săli pictate de profesori și elevi, pe garduri erau pictate de către copii mesaje motivaționale „fii vesel” și pe trepte „nimic nu e imposibil”.

img_0414

Una dintre problemele cu care am aflat că se confruntă comunitatea este că în zonă se nasc 2-3 copii pe an – așa că în prezent nu există clasele a șasea și a șaptea, și astfel generațiile noi de elevi se răresc. Concluzia domnului primar cu care am stat de vorbă: puțini copii, mulți adulți plecați din țară, bugete mici pentru infrastructură. După ce ne-am familiarizat cu situația elevilor, am mers să îi cunoaștem și am fost primiți cu aplauze și sute de zâmbete.

Ne-au dansat, ne-au cântat, ne-au spus ultimele titluri citite, dar când i-am întrebat despre ce a fost vorba în carte – au fost puțin derutați. Poate din cauza emoțiilor sau poate din lipsa unui obicei constant al lecturii sau a realității cu care se confruntă România: un grad din ce în ce mai ridicat de analfabetism funcțional (cei care citesc, dar nu știu să reproducă ideile sau mesajul principal a ceea ce au citit).

Ne-am bucurat să aflăm că de aproape o lună o învățătoare a înființat un club de lectură  pe care îl vom susține în continuare cu toate resursele de care dispunem: metode de lucru cu copii, idei și sfaturi, cărți și resurse.

img_0465

Reprezentantul Golden Star SRL, domnul Radu Ștefănescu, a lăudat marile personalități născute prin împrejurimile Iașiului și i-a încurajat pe copii să viseze și să devină mai buni decât predecesorii lor. Ovidiu Maior de la Azomureș i-a îndemnat pe copii să citească pentru că pot ajunge oriunde în lume prin povești, pot afla despre culturi și civilizații îndepărtate.

Ultimul moment al evenimentului a fost cel care a adus fascinație și bucurie pe chipurile copiilor, a fost adaptat limbajului lor și i-a provocat la joc: Hai să închidem ochii și să zburăm alături de Peter Pan spre Țara de Nicăieri, le-a spus draga noastră Andreea Lupescu. Apoi am cântat împreună, am construit un fundal sonor aerian, pământean și marin, și-am descoperit cât de distractivă poate fi lectura.

Interes există. Entuziasm la fel. Așa că următorul pas ar fi un club de lectură constant care să pună în aplicare metodele propuse de noi prin care cititul devine un obicei distractiv, care dezvoltă imaginația și îmbunătățește vocabularul.

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

Sponsori și parteneri:

 parteneri-01

Donație cu 1.000 de cărți pentru elevii din Albești și Constanța

La câteva zile de la încheierea Festivalului NARATIV din București, am pornit la drum pentru a oferi 1.000 de cărți copiilor din Albești și Constanța, în prezența Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta și Principele Radu ai României.

Cu sprijinul companiilor Ameropa Grains, Azomureș și Chimpex, am reușit astfel să oferim în dar elevilor din aceste localități volumul “Margareta a României. O principesă în serviciul Țării regăsite”, titlu nou lansat în colecția “Regii și reginele noastre” apărută la Curtea Veche Publishing care prezintă povestea membrilor Familiei Regale a României pe înțelesul celor mici. Citind „Margareta a României. O Principesă în serviciul ţării regăsite”, copiii și tinerii vor descoperi că nu toate familiile regale sunt la fel şi că destinul Alteței Sale Regale Principesa Margareta nu seamănă cu viaţa de basm a altor prinţi şi prinţese, deşi părinţii săi erau capete încoronate. Povestea destinului său este o adevărată lecţie de viaţă: şi-a iubit părinţii şi bunicii, a învăţat mai multe limbi şi a călătorit în întreaga lume, înainte de a-şi regăsi propria ţară, România, tărâmul fermecat despre care i se povestise întreaga viaţă.

_ANG3717

Acțiunea face parte din proiectul desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România, și marchează ziua de naștere a Regelui Mihai printr-un frumos cadou pentru cei mici.

„Suntem conștienți că acțiunile pe care le derulăm în cadrul acestui program nu sunt în zadar, chiar dacă la prima vedere reprezintă o picătură într-un ocean. Ne bucurăm că am reușit să implicăm toate companiile grupului Ameropa din România în acțiunea din județul Constanța, o dovadă că educația reprezintă pentru noi o prioritate. Zonele rurale își pot găsi resurse de dezvoltare chiar și în paginile unei cărți dăruite unui elev, atâta vreme cât întreaga comunitate înțelege că educația reprezintă o șansă la o viață mai bună.” a declarat domnul Ovidiu Maior, purtător de cuvânt, Azomureș.

dsc_0224

Am avut parte de zile însorite și calde, dar și de întâmplări frumoase care ne vor rămâne mereu în suflet. O experiență deosebită a fost turul pe care l-am făcut alături de partenerii noștri de la Chimpex și Ameropa la silozurile din portul Constanța, târgul organizat de copii cu ocazia recoltei la Albești și filmările baronului Johannes von Holzhausen pentru documentarul dedicat Familiei Regale a României. Însă, printre cele mai emoționante momente a fost întâlnirea cu doamna învățătoare din satul Coroana care se îngrijește de școala satului, deși aceasta nu mai este în funcționare de ani buni și puținii copii din localitate învață acum în comuna alăturată. Cu dăruire, aceasta străbate zilnic drumul binecunoscut pentru păstra vie clădirea în care a predat întreaga tinerețe. Ce frumos model de respect și dăruire pentru meseria aleasă de dascăl!

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici

parteneri-donatie