Atelierele NARATIV au ajuns la Pecica și Sânnicolau Mare

Printre troiene, copaci albi ca de poveste și drumuri acoperite de zăpadă, am reușit să ajungem pe 2 martie în județul Arad, alături de Shop Construct – Rodspectra și Azomureș cu o serie de ateliere NARATIV care îmbină tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă.

Am revenit cu drag în localitățile Sânnicolau Mare și Pecica unde am mers acum un an și am donat 2000 de cărți. Am descoperit copii entuziasmați, dornici să citească, să afle mai multe despre lume.

Ne-am dorit tare mult să îi ajutăm pe copii să își îmbunătățească relația cu cititul, să îl redescopere prin exerciții distractive, dar ne-am gândit și la părinți & cadre didactice – așa că am adus un specialist în psihologie, Nora Neghină, cu care au putut discuta despre parenting prin lectură.

28660314_1073442586131947_82850698787799805_n

Elevii Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” și Școlii Gimnaziale „Theodor Bucurescu” au participat la atelierul “Jurnalistul de poveste” condus de Barna Nemethi și atelierul “Alice în Țara Minunilor – Storytelling” condus de Andreea Lupescu.

Dintre momentele memorabile, amintim câteva întrebări de la atelierul lui Barna:

De ce există mai multe limbi straine și nu una singură în care să ne înțelegem cu toții pe Pământ?

Ce este iubirea?

Ce este gravitația?

De ce există teoria că oamenii se trag din maimuțe?

Care este diferența dintre studii științifice și literatură?

Ce este literatura science-fiction?

La atelierul Andreei, copiii au schimbat povestea și au creat o ploaie magică în Țara Minunilor. Fiecare a putut contribui cu sugestii legate de ceea ce urma să cadă din cer: sarmale, ciocolată, cărți – au fost cele mai întâlnite răspunsuri. La final, elevii și-au pus câte o dorință și au suflat cu praf magic în aer. După ce au primit cărțile cadou, un băiat a țipat: Nu pot săăă cred!! A funcționat! Mi-am pus dorința să primesc o carte și chiar s-a îndeplinit!!

Ulterior, discutând cu profesorii, am aflat că există copii care nu au nicio carte acasă în afară de cele primite de la noi.

28576674_1073443316131874_2993593592926767005_n

În timp ce micuții participau la activități, părinții și cadrele didactice au asistat la o conferință dedicată lor. Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

Câteva întrebări ale cadrelor didactice la conferința Norei:

Este bine să îi lăsăm pe copii la calculator? Cum putem face legatura între carte și digital?

De ce nu mai citesc copiii ca pe vremuri?

Cum pot ajuta repovestirile din colectia „Cartile Copilariei” apărute la Curtea Veche Publishing în crearea obiceiului de a citi?

Ce activități de lectură interactivă putem realiza acasă și la școală, cum putem face clubul de lectura mai distractiv pentru copii?

Atât elevii, cât și cadrele didactice au primit răspunsuri la întrebările și neclaritățile avute, au dezbătut despre cum pot să amelioreze relația cu lectura și să o transforme într-un plăcere zilnică. Noi ne bucurăm tare mult că am ajuns cu atelierele NARATIV la copiii din județul Arad. Ne-ar plăcea ca aceste activități să devină un obicei și să călătorim prin toată țara vorbind despre lectura de plăcere în rândul elevilor, cadrelor didactice și părinților.

28783657_1073443146131891_7401952263685567340_n

Mai multe despre ateliere

  • Atelier “Jurnalistul de poveste” 

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii au învațat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și au descoperit o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  • Atelier “Alice în Țara Minunilor – Storytelling”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au reușit să empatizeze cu personajele din carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construit propriile povești. Atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi și le-a demonstrat prin joculețe că lectura poate fi prilej de conversație și socializare.

  • Conferință pentru cadre didactice și părinți „Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România.

Mai multe fotografii –> aici.

Sponsori și parteneri:

28537295_10215985846984089_1487064843_n

Donație de carte la Mărișel, județul Cluj

Pe 4 decembrie, chiar înainte de Moș Nicolae, am dăruit Cărțile Copilăriei elevilor din localitatea Mărișel din județul Cluj.

În cadrul evenimentului organizat cu sprijinul Azomureș și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca. Virgil Ianțu, unul dintre cei mai versatili și cunoscuți prezentatori TV din România, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment sfaturi și idei din experiența proprie pentru dezvoltarea imaginației și a unei cariere de succes. Artista Andreea Lupescu le-a arătat că cititul poate fi distractiv prin câteva jocurile interactive.

Intrăm în poveste in 3,2,1

Dacă pornești cu mașina de la Cluj spre Mărișel, ai mari șanse să crezi că visezi și că ai ajuns într-un ținut fermecat care arată ca în povești: copaci acoperiți de zăpada, abur ieșind din case, lacul Tarnița cu priveliștea lui impresionantă. Dar gropile de pe șosea te trezesc repede la realitate.

Drumul prin munți te pregătește pentru întâlnirea cu un sat aflat în munții Gilău, unde majoritatea copiilor vor să devina polițiști sau fotbaliști – după acum aveau să ne povestească.

In sală copiii sunt entuziasmați și ridică mâna cu toții atunci când sunt întrebați Cui îi place să citească? Virgil Ianțu încălzește atmosfera de cum intră pe ușă, lasă microfonul într-un colț și pornește o discuție informală. Acum, că s-a instaurat o atmosferă prietenească, putem trece la invitați.

Primarul ne-a mulțumit pentru prezență și cărți apoi i-a dat cuvântul lui Ovidiu Maior de la Azomureș, care le-a prezentat copiilor plăcerea de a călători prin lectură. Cum poți să ajungi la Paris alături de Cocoșatul de la Notre Dame, printre zei în Grecia Antică, în munții din Elveția cu Heidi. Secretul este să citești de plăcere.

24296329_1020822641393942_6151372130912802718_n

Virgil Ianțu a pornit printr-o întrebare: De ce citim?

Răspunsurile au venit rapid de la copii: ca să ne îmbogățim vocabularul, ca să putem ajunge în povești, ca să ne dezvoltăm imaginația. Virgil le-a povestit mai multe despre beneficiile lecturii în viața noastră. În încheiere, le-a vorbit despre oamenii care au ca scop binele altora și i-a încurajat să facă în fiecare zi un bine unei persoane, cât de mic. Contează.

Colega noastră, Valentina Roman, s-a așezat lângă copii și i-a determinat să promită cu mâna pe inimă că vor citi cel puțin 10 minute în fiecare zi. Le-a mărturisit că atunci când era mică, se plictisea adesea să citească, iar copiii au fost sinceri și au recunoscut că nici lor nu li se pare o activitate prea distractivă. La final, o să vă demonstrăm prin niște joculețe cum puteți să citiți altfel, astfel încât să devină o aventură, a încheiat Valentina.

Doamna decan Roxana Vidican de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca a avut parte de o experiență rară – aceea de a sta de vorbă cu niște copii având vârste ce porneau de la 4 ani. De obicei este înconjurată de studenți, așa că aceasta întâlnire a adus-o mai aproape de comunitatea unde i-ar plăcea să dezvolte colaborări în viitor, ca să ajute la dezvoltarea comunei.

Artista Andreea Lupescu a început cu un joculeț – Hai să închidem cu toții ochii și să ne imaginăm că suntem alături de Peter Pan în Țara de Nicăieri. Putem zbura printre noi și vom ajunge acolo în 3, 2, 1…

Într-o liniște deplină a început să le citească. Adulții și copiii din sală au închis ochii și au intrat în poveste, puteai citi pe fețele lor cum își imaginează tărâmul de Nicăieri cu piticuți, păsări flamingo și soare în orice culoare.

Copiii au povestit apoi cum își imagineaza că arată această lume fermecată și au remarcat cât de diferit vedem aceleași cuvinte în imaginația noastră. Apoi, au făcut împreună coloană sonoră pentru Peter Pan și totul s-a încheiat cu un cântecel care pornește din nori, coboară pe pământ și ajunge în laguna sirenelor.

24774996_1020823424727197_5599297674518046774_n

După eveniment, Virgil Ianțu a scris un text care rezumă frumos experiența de aici:

Am aterizat la Cluj, la ora 9:00, apoi am plecat spre Mărișel. Aici ne-am întâlnit cu copiii din localitate pentru a le aduce mai aproape “Cartile Copilariei”, printr-o donație de carte organizată de Asociația Curtea Veche. Am răspuns prezent acestei solicitări pentru că avem nevoie de cărți și de povești care să ne îmbogățească mintea și sufletul. Lectura ne ajută să cunoaștem, să explorăm și să vrem mai mult. Și cred că într-o țară în care librăriile sunt pe cale de dispariție, în care sunt prea multe sate în care nu există nici măcar o librărie sau o bibliotecă, avem obligația de a dona cărți. Este o mare plăcere pentru mine să fiu aici, să sprijin programul de lectură Cărțile Copilăriei și să îi întâlnesc pe copiii de la Mărișel. 

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday, cărora le mulțumim!

Sponsori și parteneri:

24740141_10215167322481488_91841678_o

Donație de carte la Mircești în județul Iași

Miercuri, pe 22 noiembrie, am zburat de la București spre Iași, alături de Cărțile Copilăriei, care urmau să ajungă la elevii din comuna Mircești, județul Iași.

Ne-am bucurat de sprijinul Azomureș, Golden Star SRL și Sameday Courier pentru a aduce peste 300 de zâmbete pe tărâmuri moldovenești.

De la aeroport și până în sat, ne-am deconectat de la agitația orașului printre dealuri și păduri și-am ajuns în locul în care s-a născut Vasile Alecsandri. Am mers să îi vedem casa memorială și-am remarcat că se află într-o stare foarte proastă (poate citește cine trebuie și ia măsuri).

Am descoperit un conac spațios și-am reținut un obicei tare boem al lui Alecsandri – stătea cocoțat pe 2 perne turcești așezate pe rotițe și își bea cafeaua la geam – evident, în poziție turcească. Mai avea un jilț cu capete de lei primit cadou de la Carol I, cu care era prieten, un pian elegant al fiicei sale și multe cărți. Am mers apoi să vizităm școlile din cele 2 sate ale comunei, Mircești și Iugani – am descoperit săli pictate de profesori și elevi, pe garduri erau pictate de către copii mesaje motivaționale „fii vesel” și pe trepte „nimic nu e imposibil”.

img_0414

Una dintre problemele cu care am aflat că se confruntă comunitatea este că în zonă se nasc 2-3 copii pe an – așa că în prezent nu există clasele a șasea și a șaptea, și astfel generațiile noi de elevi se răresc. Concluzia domnului primar cu care am stat de vorbă: puțini copii, mulți adulți plecați din țară, bugete mici pentru infrastructură. După ce ne-am familiarizat cu situația elevilor, am mers să îi cunoaștem și am fost primiți cu aplauze și sute de zâmbete.

Ne-au dansat, ne-au cântat, ne-au spus ultimele titluri citite, dar când i-am întrebat despre ce a fost vorba în carte – au fost puțin derutați. Poate din cauza emoțiilor sau poate din lipsa unui obicei constant al lecturii sau a realității cu care se confruntă România: un grad din ce în ce mai ridicat de analfabetism funcțional (cei care citesc, dar nu știu să reproducă ideile sau mesajul principal a ceea ce au citit).

Ne-am bucurat să aflăm că de aproape o lună o învățătoare a înființat un club de lectură  pe care îl vom susține în continuare cu toate resursele de care dispunem: metode de lucru cu copii, idei și sfaturi, cărți și resurse.

img_0465

Reprezentantul Golden Star SRL, domnul Radu Ștefănescu, a lăudat marile personalități născute prin împrejurimile Iașiului și i-a încurajat pe copii să viseze și să devină mai buni decât predecesorii lor. Ovidiu Maior de la Azomureș i-a îndemnat pe copii să citească pentru că pot ajunge oriunde în lume prin povești, pot afla despre culturi și civilizații îndepărtate.

Ultimul moment al evenimentului a fost cel care a adus fascinație și bucurie pe chipurile copiilor, a fost adaptat limbajului lor și i-a provocat la joc: Hai să închidem ochii și să zburăm alături de Peter Pan spre Țara de Nicăieri, le-a spus draga noastră Andreea Lupescu. Apoi am cântat împreună, am construit un fundal sonor aerian, pământean și marin, și-am descoperit cât de distractivă poate fi lectura.

Interes există. Entuziasm la fel. Așa că următorul pas ar fi un club de lectură constant care să pună în aplicare metodele propuse de noi prin care cititul devine un obicei distractiv, care dezvoltă imaginația și îmbunătățește vocabularul.

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

Sponsori și parteneri:

 parteneri-01

Pe scurt despre a treia ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

Pe 7-8 și 14-15 octombrie 2017 sălile de clasă de la Colegiul „Cantemir Vodă” din București au devenit terenul de joacă al copiilor pasionați de citit la a treia ediție NARATIV – festivalul de lectură. Ca și în anii trecuți, ne-am propus să le arătăm celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită și adulților să le atragem atenția asupra faptului că cititorii se educă pas-cu-pas. Nu te naști cititor, ci devii, în urma unui proces care începe, de cele mai multe ori, acasă.

În timpul celor patru zile, le-am propus participanților să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace cu undițe pentru a pescui litere, să pună întrebări și să inventeze, toate pornind de la cărți. Căci doar la NARATIV lectura și distracția merg mână-n mână! În total, au avut loc peste 100 de activități gratuite: ateliere pentru copii, conferințe pentru părinți și profesori, spectacole de teatru-lectură.

Alături de voluntari am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi cu ajutorul volumelor “Cărțile copilăriei” și al rechizitelor primite de Herlitz. Cei de la Canon România au amenajat o sală specială de așteptare, în care poveștile au prins viață și amintirile au fost puse pe hârtie sub formă de fotografii. Într-un spațiu special amenajat de prietenii noștri SLooP, copiii au putut face schimb de cărți și au primit sucuri naturale care le-au dat energia necesară pentru participarea la ateliere. De mare ajutor au fost în zilele ploioase ceaiurile calde și aromate oferite de partenerii de la Himalaya.

22289756_989519831190890_2169669205727915557_o

La câteva zile de la încheierea festivalului, împreună cu personajele noastre preferate, Nara și Tiv, vă invităm la un scurt tur al acestuia:

Începem cu Ora de povești, unde copiii de 3-6 ani alături de pedagogul Ioana Brătilă se joacă împreună până alunecă în lumea din cărți și învață cum cititul poate fi relaxant și creativ. Cântă, își imaginează personajele și transformă povestea în funcție de imaginația fiecăruia.

Mergem pe culoar și deschidem următoarea ușă: Lectură pentru copii nevăzători la care participă elevi de la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București. Pedagogii Lavinia Filat și Andreea Lupescu îi poartă printre nori din vată de zahăr, frunze din acadele, ocean de ciocolată și spuma mării de vanilie alături de Peter Pan, Wendy, sirenele și zânele în frunte cu Clopoțica. Copiii învață să compună un cântec, în timp ce universul lor olfactiv este stimulat cu arome de ocean sau grădini fructate. Cu un ventilator manual, Andreea se plimbă printre ei, imaginându-și că zboară. La final, cântă împreună și aruncă praful magic în aer, rostind cu voce tare cea mai puternică dorință pe care o au acum.

22291545_989520477857492_5508776230272752612_o

Iată o parte din cântecul compus de copii:

Peter Pan zboară peste nori
Wendy adună niște flori.
Zânele cântă pană-n zori
Michael le spune ghicitori.
În oceanul fermecat
Sirenele s-au jucat
Împreună au cântat
Peste tot au colindat.  

 Ajungem la Rime și ghicitori unde Diana Vasilescu le rostește, dar le și compune alături de copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani. Se lucrează pe echipe, se fac joculețe, ce pofta de ghicitori ne face! Am sta mai mult, dar ne continuăm aventura la atelierul de Arhitectură. Aici am fost vrăjiți de copiii care lucrau alături de Daniela Pălimariu și construiau Catedrala de la Notre Dame în miniatură. Am aflat mai multe despre contextul istoric, proporții și geometrii.

In premieră în România, am organizat atelierul de BookTubing ținut de Barna Nemethi – regizor, scriitor și fotograf. Copiii care au deja un vlog, au învățat cum să facă o recenzie de carte, care sunt pașii pentru a avea un conținut video relevant și modalități prin care îți poți crește numărul vizualizări. La discuție a luat parte și Andra Gogan – vloggărița cu peste 400.000 de abonați care le-a oferit inspirație și o mulțime de sfaturi celor prezenți în sală.

22459554_993191214157085_2526170473399513721_o

Mai mergem puțin pe culoar, luam un SLoop cu căpșune, trecem de perdeaua multicoloră confecționată de voluntarii noștri care-s mereu în mișcare și ajungem la Litere pentru prichindei. Aici copiii între 5 și 7 ani învață să citească jucându-se cu literele, alături de ghidul nostru simpatic – Diana Vasilescu.

La Povești pe muzică e mare zarvă. Copiii au primit praf magic (nu vrem să stricăm magia, dar dacă vreți să faceți și voi acasă – o pungă de tărâțe de ovăz ajunge pentru împlinirea mai multor dorințe.) și se pregătesc să îl arunce în aer rostindu-și cu voce tare dorința pe care zâna din povestea lui Pinocchio să le-o îndeplinească. La acest atelier copiii învață alături de Sore sau Andreea Lupescu cum să construiască un cântec, cum se naște ritmul, cum alegi primele cuvinte, cum faci rime, cum găsești linia melodică potrivită. La final, se lasă cu piruete de la fetele care studiază balet și cu ritm susținut de palmele și tălpile băieților.

În ritm de TICTAC intrăm în sala în care Nae Șovăială își desfășoară atelierul Tribunalul Personajelor. Ce vrei să fii – avocat, procuror sau judecător? Mai întâi ne amuzăm cu Nae și modul lui de a povesti și se a interpreta, facem niște joculețe, deconstruim povești, apoi se împart rolurile și începe partea argumentativă pentru apărarea sau acuzarea personajului. Pornim de la o poveste din 1001 de nopți și ajungem ușor, ușor la verdictul final. Hohotele de râs sunt incluse în program.

Anul acesta am avut grupuri de școlari venite la București din 12 localități special pentru NARATIV, o experiență unică pentru cei mici oferită de Kaufland România despre care am povesti în articolul de aici.

Continuăm călătoria cu altă Călătorie spre Centrul Pământului alături de Jules Verne și Barna Nemethi în cadrul atelierului Jurnalistul de poveste. Aici ne transformăm toți în detectivi și punem la îndoiala informațiile din carte. Oare câți kilometri sunt până în centrul pământului? Cine e mai aproape de noi din punct de vedere temporal: Cleopatra sau piramidele din Egipt?

Cum descoperim o poveste, ce întrebări punem, cum găsim răspunsurile? Copiii au intrat imediat în joc, iar noi am intrat în sălile următoare.

În program mai avem Storrytelling în spaniolă cu Frida, în maghiară cu Cipi, în germană cu Heidi, în engleză cu The Gruffalo – cu sprijinul Institutelor Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București. Cât despre storytelling în limba română, cei mici au avut parte de exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și au dezvoltat arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari, alături de pedagogul Răzvan Ropotan. Am avut grijă și de copiii cu deficiențe de auz cărora le-am pregătit un atelier dedicat împreună cu reprezentanții Asociației Sonia Maria.

22290009_989519684524238_8125495128369447740_o

Alan Cornish, director de Școală primară la International School of Bucharest, a povestit despre programele de lectură din întreaga lume și influența lor asupra dezvoltării copiilor. Părinții au fost impresionați și au primit recomandări despre cum ar putea încuraja lectura.

Virgil Ianțu ne-a vorbit despre lectura în familie – de la emoție la impact: rolul decisiv al cititului în dezvoltarea celui mic, modalitatea prin care acesta își construiește inteligența emoțională. Cu sfaturi, întrebări și răspunsuri din experiența personală.

Iar Gaspar Gyorgy ne-a fascinat, ca de fiecare dată, prin poveștile sincere și directe despre parenting și cum să creștem oameni mari. Am avut parte de o doză de umor combinată inteligent cu informații folositoare despre cum putem ajuta la dezvoltarea copiilor și ce rol au poveștile în viața noastră.

Smaranda Nicolau ne-a condus in Atelierul de lectură pentru boardgameri unde am petrecut 2 ore cu 10 echipe formate din părinte și copil care au lucrat cot-la-cot, s-au distrat și au învățat cum pot introduce lectura în activitățile zilnice de familie. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că pentru mulți dintre copii aceste 2 ore au fost primele pe care le-au petrecut citind împreună cu părinții lor!

Ne-am încheiat serile de sâmbătă cu zâmbetul pe buze într-un mod inedit pentru copii, prin spectacole de teatru lectură. Am învățat cu fără decor sau costume fastuoase, poți deveni propriul regizor al poveștilor pe care le citești. Alice în Țara Minunilor și Pinocchio au fost inspirația noastră!

Am recreat împreună cu pedagogii de la Artcrowd – Artiști în educație povești din 1001 de nopți, și am dat viață personajelor prin jocul luminii și al întunericului, prin decor, măști și costume la atelierele de Teatru de umbre și Bandă desenată. Și, dacă tot suntem la capitolul vizual, am trecut și pe la Ilustrația de povești cu Alexandra Mihailciuc pornind de la întrebarea Cine este Robinson Crusoe? Am transformat împreună cuvintele în imagini, iar personajele în costume și măști. Le-am pictat și le-am purtat devenind parte din poveste.

22339408_989781034498103_1872094938455939120_o

A fost atât de frumos și de intens la NARATIV, încât ne e tare greu să redăm ce am simțit prin cuvinte. Așa că, în loc de final, vă lăsăm cu un album plin de fotografii pe care îl puteți vizualiza aici niște replici memorabile culese de la copii în timpul atelierelor:

  • Dacă am putea să trăim într-o lume fermecată, am avea un ocean de ciocolată, nori din vată de zahăr, frunze din acadele, spuma mării de vanilie, un pod auriu și papagali care zboară pe deasupra lui.

 

  • De ce avem nevoie ca să scriem mesaje?
    De limba română.
    Și din ce e formată limba română?
    Este formată de la Dumnezeu.

 

  • – Cum și-a dat seama Scufița Roșie că în pat era Lupul și nu Bunica?
    – Bunica nu era păroasă!!!

 

  • Patul era al bunicii, dar asta nu înseamnă că bunica era în pat.

 

  • Oare cine bate în ușă la meșterul Antonio, copii?
    Un băiat: Iohannis?

 

  • De ce era supărat Gepetto?
    Păi poate avea pensia mică…

22688002_997005323775674_5293301281809276657_n

NARATIV este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Sponsor official: Kaufland

Parteneri: Curtea Veche Publishing, Herlitz România, Lugera – The People Republic, Mount Himalaya Tea, Sameday Courier

Parteneri instituționali: Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Institutul Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București, Artcrowd, Asociația Sonia Maria, Mindstage, Școala pentru deficienți de vedere București

Parteneri de joacă: Canon Creative Park și SLooP

Parteneri media: Agerpres, Avantaje, Revista Biz, BlitzTV, Brrlog, Elevate, Minimax, Paginadepsihologie.ro, Psychologies, Radio România Cultural, SuntPărinte.ro, Șapte Seri, Totuldespremame.ro

Susținut de: Itsy Bitsy

Partener monitorizare presă: Klarmedia

Donație cu 1.000 de cărți pentru elevii din Albești și Constanța

La câteva zile de la încheierea Festivalului NARATIV din București, am pornit la drum pentru a oferi 1.000 de cărți copiilor din Albești și Constanța, în prezența Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta și Principele Radu ai României.

Cu sprijinul companiilor Ameropa Grains, Azomureș și Chimpex, am reușit astfel să oferim în dar elevilor din aceste localități volumul “Margareta a României. O principesă în serviciul Țării regăsite”, titlu nou lansat în colecția “Regii și reginele noastre” apărută la Curtea Veche Publishing care prezintă povestea membrilor Familiei Regale a României pe înțelesul celor mici. Citind „Margareta a României. O Principesă în serviciul ţării regăsite”, copiii și tinerii vor descoperi că nu toate familiile regale sunt la fel şi că destinul Alteței Sale Regale Principesa Margareta nu seamănă cu viaţa de basm a altor prinţi şi prinţese, deşi părinţii săi erau capete încoronate. Povestea destinului său este o adevărată lecţie de viaţă: şi-a iubit părinţii şi bunicii, a învăţat mai multe limbi şi a călătorit în întreaga lume, înainte de a-şi regăsi propria ţară, România, tărâmul fermecat despre care i se povestise întreaga viaţă.

_ANG3717

Acțiunea face parte din proiectul desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România, și marchează ziua de naștere a Regelui Mihai printr-un frumos cadou pentru cei mici.

„Suntem conștienți că acțiunile pe care le derulăm în cadrul acestui program nu sunt în zadar, chiar dacă la prima vedere reprezintă o picătură într-un ocean. Ne bucurăm că am reușit să implicăm toate companiile grupului Ameropa din România în acțiunea din județul Constanța, o dovadă că educația reprezintă pentru noi o prioritate. Zonele rurale își pot găsi resurse de dezvoltare chiar și în paginile unei cărți dăruite unui elev, atâta vreme cât întreaga comunitate înțelege că educația reprezintă o șansă la o viață mai bună.” a declarat domnul Ovidiu Maior, purtător de cuvânt, Azomureș.

dsc_0224

Am avut parte de zile însorite și calde, dar și de întâmplări frumoase care ne vor rămâne mereu în suflet. O experiență deosebită a fost turul pe care l-am făcut alături de partenerii noștri de la Chimpex și Ameropa la silozurile din portul Constanța, târgul organizat de copii cu ocazia recoltei la Albești și filmările baronului Johannes von Holzhausen pentru documentarul dedicat Familiei Regale a României. Însă, printre cele mai emoționante momente a fost întâlnirea cu doamna învățătoare din satul Coroana care se îngrijește de școala satului, deși aceasta nu mai este în funcționare de ani buni și puținii copii din localitate învață acum în comuna alăturată. Cu dăruire, aceasta străbate zilnic drumul binecunoscut pentru păstra vie clădirea în care a predat întreaga tinerețe. Ce frumos model de respect și dăruire pentru meseria aleasă de dascăl!

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici

parteneri-donatie

NARATIV – ATELIERE DE LECTURĂ PENTRU COPII LA TÂRGU MUREȘ

 

Pe 29 iulie, în plin miez de vară, ne-am gândit să îi scoatem pe copiii din Târgu Mureș din dulcea amorțeală a vacanței și cu sprijinul Azomureș le-am adus atelierele NARATIV la ei în oraș. Titlurile din colecția ”Cărțile copilăriei” ne așteptau deja la destinație.

După peste șase ore de drum și ceva ambuteiaj între Sinaia și Bușteni, am ajuns la sediul fostei Uzine de materiale fotosensibile din Târgu Mureș pregătiți să le oferim copiilor o experiență de lectură inedită grație celor patru pedagogi dedicați și entuziaști.

Copiii între 8 -10 ani au participat la patru ateliere:

  • Atelier de storytelling pornind de la volumul „Alice în Țara Minunilor” sub coordonarea Răzvan Ropotan (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani)

  • Atelier de scenografie „Mituri grecești” sub coordonarea Alexandra Culescu (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani)

Atelier de debate „O mie și una de nopți” sub coordonarea Nae Șovăială (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani)

  • Atelier de scriere creativă pornind de la volumul „Visul unei nopți de vară” sub coordonarea Ema Ignățoiu (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani)

În pauza dintre ateliere copiii au făcut mai multe experimente chimice sub îndrumarea doamnei Lavinia Mureșan, inginer chimist cu o experiență bogată în predarea chimiei.

targu-mures-12

Înainte de a intra la ateliere, copiii au avut parte de câteva exerciții de mișcare și relaxare, sub îndrumarea entuziastului pedagog Nae Șovăială. Convinși că își pot lăsa părinții singuri pentru câteva ore, fără ca aceștia să facă vreo boacănă, copiii au intrat la ateliere, unde au desenat, au dezbătut acțiunile personajelor, au scris și au urmărit cu sufletul la gură peripețiile lui Alice, dar, mai presus de toate, au (re)descoperit plăcerea lecturii.

targu-mures-1

Dacă la scenografie au pictat și au făcut măști și decoruri inspirați de personajele din ”Miturile grecești”, la storytelling copiii au învățat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și au deprins o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia de extraordinarele aventuri ale lui ”Alice în Țara Minunilor”. La scriere creativă au învățat să descrie un personaj, să povestească un vis și au compus poezii în echipă, iar la debate personajul principal a fost ciocanul de plastic cu care copiii au împărțit dreptatea între fascinantele personaje din ”O mie și una de nopți”.

targu-mures-2targu-mures-6

targu-mures-13

O mămică ne-a povestit că:

Pe noi nu ne-a atras faptul că sunt gratuite ci faptul că nicio editură sau asociație nu a mai organizat așa ceva la noi in oraș.

Noi suntem mari consumatori de carte și oricând se anunță din timp un eveniment din acest domeniu ne facem timp să venim. Am stat la unul dintre evenimente, în urmă cu ceva ani, de vorbă chiar cu doamna Iren Arsene și am aflat că e din Sighișoara. M-am bucurat foarte tare să aflu asta și să văd că își dorește mereu să se întoarcă de unde a plecat și să dea ceva comunității în care a crescut așa cum s-a întamplat și cu acest eveniment.” Un copil ne-a relatat cum a fost la atelierul de la debate. 

Copiii l-au apărat pe Efrit spunând că 700 de ani închis intr-un vas l-au făcut să își piardă mințile și să facă lucruri inimaginabile ceea ce îl fac nebun și deci nu vinovat până la capăt.” 

Pedagogul l-a descris pe Efrit ca având ochii ca niște sori și dinți ca niște munți. Copiii au concluzionat că el nu poate să fi avut aceste caracteristici decât dacă devorase înainte multe alte galaxii și deci este clar vinovat.

Copiilor nu le-a venit să creadă când s-au terminat atelierele și, după câteva ore în care s-au zbenguit, s-au jucat, au experimentat, descoperind că cititul poate fi cea mai frumoasă aventură, aproape că nu voiau să ne lase să plecăm. Dar ne aștepta un drum lung până la București, unde trebuia să ne întoarcem pentru a organiza alte activități menite să facă din lectură cea mai frumoasă experiență cu putință. Vestea bună e că sperăm să revenim la Târgu Mureș cu și mai multe ateliere, de data asta în cadrul unui festival.

Pe noi, ziua petrecută la Azomureș ne-a încărcat cu energie și ne-a dat idei noi pe care abia așteptăm să le implementăm cât mai curând.

Le mulțumim tuturor celor implicați în proiect: sponsori și parteneri, pedagogi și voluntari, copiii și părinții care au participat! Atmosfera a fost minunată și abia așteptăm să revenim la Tg. Mureș cât mai curând. Dacă vreți să vedeți mai multe poze de la eveniment, dați click aici

Atelierele NARATIV ajung la Tg. Mureș

Asociația Curtea Veche și Azomureș promit distracție de vacanță pentru copiii din Tîrgu Mureș la NARATIV – ateliere de lectură interactivă. În data de 29 iulie, la Uzina de Materiale Fotosensibile (Str. Plopilor nr. 9, Cartierul Unirii), copiii vor descoperi că cititul poate fi cea mai frumoasă aventură.                           

Am pregătit patru spații de lucru unde activitățile se vor desfășura, în paralel, între 10.00 – 12.00 și 14.00 – 16.00. Participarea la ateliere este gratuită și se face în baza înscrierii printr-un e-mail transmis la adresa narativ@curteaveche.ro care sa conțină: atelierul ales, numele și prenumele celui mic, vârsta sa și datele de contact ale părintelui.

  • Atelier de scriere creativă pornind de la volumul „Visul unei nopți de vară” sub coordonarea Ema Ignățoiu (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani)                                                                

Scrierea ca hobby este o activitate relaxantă și instructivă. Dacă micuții se visează scriitori sau jurnaliști, atunci își pot îmbunătăți capacitatea de scrie texte. Perfecționăm o poveste din colecția “Cărțile copilăriei”, îi dăm alte conotații, construim personaje noi sau inventăm alte finaluri. Obiectivele sunt de a activa imaginația creatoare, de a căuta propriul stil de scriere, de a dezvolta lectura critică și creativă.

  • Atelier de storytelling pornind de la volumul „Alice în Țara Minunilor” sub coordonarea Răzvan Ropotan (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani)                                                

Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii învață de fapt să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii. În esență, întrebările pe care și le pune un scriitor sunt aceleași întrebări pe care trebuie să și le pună și cititorul expert, motiv pentru care acest atelier este deosebit de relevant în educația pentru lectură a copiilor.

  • Atelier de scenografie „Mituri grecești” sub coordonarea Alexandra Culescu (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani)                                                                                                                                 

Un atelier în cadrul căruia participanții lucrează pe o scenă de poveste pe care o vor parcurge inițial prin exerciții ludice. Ulterior, pentru scena aleasă, ei vor crea costume, măști, decor și sunet, finalizând printr-un stop cadru al fragmentului.

  • Atelier de debate „O mie și una de nopți” sub coordonarea Nae Șovăială (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani)                                                                                                                       

Debate sau « tribunalul personajelor » este un atelier care accesează și exersează deopotrivă abilitățile de argumentare cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă în rândul participanților. În cadrul său, copiii își vor asuma roluri de jurați și judecători, acuzatori și apărători ai unor personaje contencioase din povești.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România.

afis_ateliere_narativ_tgmures

Donație de carte cu Gașca Zurli la Carei

Luni, 8 mai 2017, sala Teatrului Municipal Carei a fost umplută până la refuz de elevii de la Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu” cărora le-am oferit „Cărțile Copilăriei” cu sprijinul Azomureș și Agrotex.

Am găsit aici o comunitate foarte unită și un lider local, domnul Adrian Lăța din partea companiei Agrotex, implicat alături de familia sa în multe activități care susțin cultura în zonă.

„Este foarte important pentru noi să investim în comunitatea în care ne desfășurăm activitatea. Avem în vedere nu doar domeniul agricol, ci și educația copiilor care sperăm să fie cât mai pregătiți pentru ca în viitor să poată urma o meserie care să le aducă satisfacții. Susținem iniţiativa Asociației Curtea Veche pentru că lectura este baza de la care se clădesc pilonii celorlalte activități. Știm că fără aceasta, fără acces la cărți, copiii nu pot avea o șansă reală în viață.” ne-a împărtășit acesta.

Donatie Carei_Agrotex_Gasca Zurli

Un moment special pentru copii a fost interacțiunea cu Mirela Retegan și Fetița Zurli cu care s-au distrat pe acordurile cunoscutelor melodii Gașca Zurli și în fața cărora cei mici au promis că vor citi de acum încolo cel puțin câte o pagină pe zi. Mirela a declarat pentru ziarul local, Buletin de Carei:

,,A fost o întâlnire specială mai ales pentru că este un loc unde noi nu prea ajungem cu Gașca Zurli. Am redescoperit Careiul mai frumos şi mai deschis. Copii au fost foarte luminoşi, receptivi; ştiu, toate cântecele noastre.”

donatie_carei_agrotex_gasca zurli2

Ne-am bucurat să aflăm și că partenerii noștri de la Azomureș, prin Ovidiu Maior (PR Manager) sunt atașați personal de proiect și răspândesc în jur misiunea lecturii pe care o promovăm împreună. Acesta le-a mărturisit celor mici că deși băiatul său în vârstă de 8 ani, Luca, nu era cel mai înfocat cititor, cu timpul acesta a început să îndrăgească cititul. De fiecare dată când Ovidiu se întoarce din deplasările pe care le avem împreună, îi aduce lui Luca o carte nouă și acesta așteaptă nerăbdător să afle ce titlu nou va mai primi.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură „Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România. Vă invităm să trăiți o parte din emoția acestei zile vizionând fotografii de la eveniment aici.

Parteneri și sponsori:

parteneri-02

NARATIV – Ateliere de lectură pentru copii la Reghin și Cristești

În Săptămâna Mare de Paști, le-am făcut o surpriză copiilor din Cristești și Reghin: cu sprjinul Azomureș și Azotrans am adus Atelierele de lectură NARATIV la ei în școală. Am plecat din București înainte de răsărit, cu echipă extinsă de nouă persoane și două automobile, Dacia Logan și Dacia Logan MCV, puse la dispoziție de Renault Group Romania. Titlurile din colecția „Cărțile copilăriei” ne așteptau deja la destinație datorită Sameday Courier, care ne-a sprijinit și de această dată cu transportul lor.

După mai bine de șase ore pe drum, am ajuns la Școala Gimnazială Cristești, pregătiți să le oferim copiilor o experiență unică și am avut alături cinci pedagogi entuziaști și voluntari care au organizat cu zâmbetul pe buze activitățile dedicate celor mici:

* Atelier de scenografie pornind de la volumul „Mituri romane” sub coordonarea Alexandra Mihailciuc (copii, clasa a VII-a)
* Atelier de actorie pornind de la volumul „Odiseea” sub coordonarea Valentina Popa (copii, clasa a I-a)
* Atelier de povești muzicale „Odiseea” sub coordonarea Delia Popa din partea Artcrowd (copii, clasa III)
*Atelier de arhitectură „Cocoșatul de la Notre-Dame” sub coordonarea Daniela Pălimariu din partea Artcrowd (copii, clasa a V-a)
* Atelier teatru de umbre cu figurine „Mituri grecești” sub coordonarea Liliana Basarab din partea Artcrowd (copii, clasa a VI-a)

Ateliere NARATIV_Reghin_Azomures_deplasare Mures5

Ne-am bucurat să observăm copii complet fascinați de retroproiector, elevi care au aflat pentru prima dată cum este să lucrezi în echipă sau ce presupune o scenografie. Unii dintre ei s-au pus în pielea personajelor pentru a înțelege mai bine contextul poveștii, în timp ce alții au încercat să asambleze cât mai ingenios faimoasa Catedrală Notre-Dame solicitând informații legate de domeniul arhitecturii sau istoria artelor. Alături de doamnele Doina Deleanu, Ioana Gabor, Ramona Grama, Adela Hădărean, Carmen Marc, Laura Mátyás, Cristina Moldovan, Monica Pop, Ionela Răcean, Mihaela Roșca și Beatrix Szoke, cadrele didactice din Cristești și din Reghin care au participat la eveniment, avem încredere că tehnicile de predare pe care le-am prezentat vor fi continuate:

„Acest tip de proiect a fost primul de la noi din școală, copiii au fost nerăbdători și pe parcurs am observat că s-au implicat foarte concentrați. Aceste activități mi-au atras atenția și cred că sunt utile atunci când vine vorba de a găsi jocuri noi prin care să îi aducem pe cei mici mai aproape de cărți.” ne-a spus doamna Ionela Răcean.

În următoarea zi am observat că participanții la ateliere au transformat această experiență într-una mult mai personală decât ne-am fi imaginat. Dovadă stau personajele din cartea „Mituri Romane” pe care ei le-au redat, inconștient sau nu, asemănător cu fizicul lor. Atelierul de actorie a fost, pentru majoritatea dintre ei, prima ocazie de a se exprime singuri în fața unui grup și de a își accepta emoțiile. Mai mult, și-au oferit ei singuri și învățături de viață pe care colegii le-au înțeles imediat: întrebați dacă lucrările pe care urmează să le realizeze vor semăna între ele, au răspuns în cor: „Nu! Pentru că nu este frumos să copiem unii de la alții!”.

Cele două ore au trecut mai repede decât ne așteptam… copiii ne-au îmbrățișat strâns la final Ateliere NARATIV_Cristesti_Azomures_deplasare Mures3și ne-au spus că nu vor să ne lase să mai plecăm vreodată.

„Activitățile de azi le-au oferit elevilor ocazia să intre în paginile cărților în alt mod față de cel cu care erau obișnuiți. Atelierele i-au atras pe toți și chiar sunt dornici ca această experiență să se poată repeta și astfel să îi putem apropia cât mai mult de lectură.” ne-a spus Ramona Grama, profesor de Limba Engleză.

Deși am fi vrut să mai stăm cu cei mici, pe noi ne aștepta un drum lung spre București și o scurtă oprire de la Sighișoara unde am realizat o scurtă întâlnire de evaluare cu pedagogii și voluntarii. Știm sigur că evenimentul a avut un impact considerabil în viața celor mici, dar credem că întotdeauna este loc de îmbunătățiri și deja avem în vedere idei noi pentru următoarele ateliere 😀

Ateliere NARATIV_Reghin_Azomures_DdeplasareMures4

 

Parteneri și sponsori:

azo

  

AZOTRANS

sigla-sameday

Dacia_logo_2008

Pentru mai multe fotografii de la eveniment click aici și aici.

Am sărbătorit trei ani de la înființare cu o donație de carte la Valea Călugărească

Pentru că luna aceasta am împlinit trei ani de la înființare, ieri am sărbătorit cu o donație de carte care, prin atmosfera ei caldă, ne-a motivat să continuăm în ceea ce ne-am propus! Cu sprijinul Azomureș și Redoxim România am vizitat ieri elevii din Valea Călugărească, județul Prahova pentru a le oferi 1.000 de volume din colecția „Cărțile Copilăriei”.

Centrul Cultural din localitate părea prea departe pentru ca elevii să poată ajunge cu transportul școlar, așa că toate cărțile au ajuns înainte cu sprijinul celor de la Sameday Courier și am organizat evenimentul la Școala Gimnazială „Ion Ionescu”. Nu am regretat nicio clipă. Aici am întâlnit cadre didactice implicate, săli de clase foarte frumos amenajate și copii bucuroși de activitățile pe care le realizau în echipă. Doamna director Viorica Mincu este un exemplu în comunitate pentru activitatea dedicată scrierii de proiecte spre finanțare europeană sau privată care acoperă diverse domenii (programe incluziune socială a copiilor cu dizabilități, dotări cu calculatoare, renovarea clădirii etc.). De altfel, dumneaei a strâns în jur cadre didactice și voluntari care lucrează în același scop, dovadă că atunci când o comunitate este cu adevărat unită și utilizează resursele eficient, rezulatele nu întârzie să apară. Doamna director a deschis evenimentul cu o scurtă incursiune prin istoria localității și până în prezent, arătându-le și copiilor rolul pe care îl pot avea în viitor.

“Consider că o carte citită este șansa pe care copiii din mediul rural o pot avea pentru a își dezvolta imaginația și gândirea, pentru a își atinge potențialul maxim. Educația prin lectură este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le poti folosi pentru a schimba în bine lumea lor și a celor din jur. ” a declarat Marius Gheorghe, reprezentantul Redoxim. Ovidiu Maior, PR Manager Azomureș, le-a povestit copiilor despre activitatea companiei pe care o reprezintă și importanța educației în domeniul agriculturii. Puțini știau că, în zilele noastre, pentru a fi agricultor trebuie să ai mult mai multe cunoștințe și nu doar practice. Chimie, fizică, informatică… toate ajută într-un domeniu care devine din ce în ce mai tehnologizat.

Redoxim_Valea Calugareasca_donatie martie 1

 

Un moment special pentru copii a fost interacțiunea cu Dan Condermann (pilot instructor Boeing 737 – Blue Air și membru al formației de zbor Iacării Acrobați) care le-a povestit celor mici despre importanța lecturii pentru o carieră de succes. Mulți dintre aceștia au putut vedea pentru prima oară, cu această ocazie, imagini video surprinse de la bordul unei aeronave. I-am văzut fascinați de zborul avioanelor, finalul videoclipului fiind însoțit de aplauzele lor entuziaste. Curioși, copiii l-au asaltat pe domnul Condermann cu întrebări referitoare la cariera sa și la dotarea avioanelor. Foarte mulți au dorit să afle care este rețeta reușitei, iar pilotul le-a oferit răspunsul transmițându-le că, pentru a-ți construi cel mai bine viitorul, trebuie mai întâi să îți găsești pasiunea.

Redoxim_Valea Calugareasca_donatie martie 2

 

La final, când am traversat școala spre plecare, am fost plăcut surpinși să vedem că elevii de serviciu își petreceau timpul cu un complicat joc de…șah. Imaginea ne-a dat speranță că vom auzi pe viitor numai lucruri bune despre copiii din localitate și despre clubul de lectură nou înființat.

Redoxim_Valea Calugareasca_donatie martie 3

 

Am încheiat ziua plimbându-ne prin împrejurimi, scăldați de soare și cu gândul la acest eveniment reușit. Suntem convinși că inițiativa noastră va avea rezultate pe viitor pentru că am găsit în Valea Călugărească o comunitate unită, muncitoare, care a depus un efort constant pentru a se dezvolta pe mai multe paliere.Vă invităm să trăiți o parte din emoția acestei zile vizionând fotografii de la eveniment aici.

Parteneri și sponsori:

azo logo_redoxim_mic