În vreme ce studiile recente de specialitate atribuie o tot mai mare importanță educației prin artă și beneficiilor acestora în procesul de gândire al copiilor, prin proiectele noastre am încercat întotdeauna să aducem teatrul și artele vizuale mai aproape de cei mici astfel încât copiii să descopere povestea din spatele cărții citite într-un mod cât mai atractiv.
Credem că putem aduce jocul și educația interactivă împreună cu lectura în fiecare casă! Și pentru cei care nu găsesc inspirație în zilele de weekend sau serile în care copii sunt neastâmpărați, Delia Popa, membră ArtCrowd și artistă în educație, trainerul nostru pentru NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii, ne recomandă câteva activități pe care le puteți face împreună acasă cu cei mici pentru a le arăta cât de frumos se îmbină arta și cititul:
- Bandă Desenată
Începeți prin a citi o poveste împreună, de exemplu, „Mituri ale Greciei Antice-Repovestire după miturile clasice” din colecția “Cărțile copilăriei”. Citiți un capitol, poate chiar „Demetra și Persefona”, apoi discutați povestea, despre cine sunt și cum sunt personajele, dacă sunt înalte sau scunde, slabe sau grase, tinere sau în vârstă. Apoi, puteți să conturați portretul unui personaj, cu forme exagerate, pe care să îl decupați și care va fi principalul actor al benzii desenate. Continuați să desenați scenele preferate și veți observa cum se conturează povestea. Porniți de la lectura textului, dar încurajați și intervențiile celor mici, pentru a crea apoi, la final, propria poveste.
- Teatru de Umbre
Această activtiate se construiește cu ajutorul unui retroproiector, instrumentul magic care îi ajută să creeze povestea inspirată din cartea citită. Însă, dacă acasă nu dispuneți de unul, puteți să folosiți o lampă obișnuită și mizați și pe efectele auditive ale poveștii. De exemplu, citiți câteva momente din cartea „Odiseea-Repovestire după miturile clasice”, descoperiți cine sunt personajele Polifem, uriaşul cu un singur ochi în frunte, de pe insula Ciclopilor, vrăjitoarea Circe, pe a cărei insulă Ulise petrece un an de zile şi Calipso, frumoasa nimfă care se îndrăgosteşte de acesta. Imaginați-vă cum arată aceștia și cum puteți să-i desenați. Decupați desenele și, acompaniați de instrumente mai puțin obișnuite pe care le puteți confecționa singuri (spre exemplu puteți face un instrument ce redă nisipul și valurile mării. Luați cartonul unui sul de hârtie de bucătărie, lipiți cu bandă adezivă o margine, puneți orez înăuntru iar apoi acoperiți cu bandă adezivă cealaltă margine. Astfel ați obținut un instrument asemănător sunetului unui maracas!) și creați o coloană sonoră pentru poveste. Lăsați-l pe cel mic să fie naratorul și încurajați-l să folosească diferite voci pentru a da viață poveștii, proiectați umbrele personajelor pe perete. Astfel, ați creat împreună un mic spectacol de teatru de umbre.
Ce părere aveți despre aceste activități, le veți încerca și voi acasă?
Autori: Delia Popa și Sabrina Florescu