Donație de peste 2000 de cărți în Timișoara, cu sprijinul magazinelor Real

La finalul săptămânii trecute, am ajuns în Timișoara, pentru a face o donație de carte atât pentru copiii de liceu, cât și pentru copiii din învățământul primar și gimnazial, acțiune care aduce laolaltă cele două programe naționale de lectură ale Asociației, “Cărțile Copilăriei” și “Cărți-cheie pentru liceeni”.

IMG_3936

Astfel, am reușit să donăm peste 2000 de cărți noi elevilor din două instituții școlare din Timișoara. Evenimentul a avut loc joi, pe 24 octombrie, unde au participat elevii și directorii Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” și ai Școlii “Babel”. Acesta s-a desfășurat cu sprijinul magazinelor Real.

IMG_3970

Doamna Irén Arsene Maté, Președintele Asociației Curtea Veche, a fost prezentă și a vorbit cu copiii despre importanța lecturii și cum îi pot ajuta cărțile potrivite vârstei să își dezvolte creativitatea și capacitatea de a comunica, de a se exprima și de a-și îmbunătăți abilitățile de orice fel.

“Cu toții putem găsi plăcere în lectură și timp pentru cărțile potrivite. Pentru copii, mai ales, este de ajutor să fie ghidați corect și să înțeleagă de ce este important să citească și ce impact puternic are asta asupra dezvoltării lor”, declară Irén Arsene Maté, președintele Asociației Curtea Veche și fondator al Editurii Curtea Veche Publishing.

Această donație are loc la scurt timp după ce Asociația Curtea Veche a inițiat campania națională #timpulsacitim (www.timpulsacitim.ro), prin care răspunde la statisticile îngrijorătoare privind lectura în România, care arată că 1 din 2 români nu a citit nicio carte în ultimul an sau 1 din 5 români nu a citit o carte niciodată. În campanie au fost implicați lideri de opinie, antreprenori, oameni de cultură, jurnaliști care citesc o pagină dintr-o carte, arătând că, dacă vrei, există timp și pentru lectură.

IMG_4003

Mai multe poze aici.

Partener al donației:

logo real

Ateliere pe tema Constituției organizate pentru elevii din localitatea Ciocănești

În dimineața zilei de 18 mai ne-am urcat în mașină și am mers către elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești cu o serie de ateliere interactive susținute de Asociația Smartastic Lab pornind de la cartea pentru copii „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!”.

Am avut-o ca partener de drum, proiect și ateliere pe Alina Dumitrașcu, autoarea volumului „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!” publicat de Curtea Veche Publishing.

Activitățile au fost special concepute pentru copii, îmbinând tehnici de educație nonformală cu scopul de a îi ajuta pe cei mici să înţeleagă mai bine care le sunt drepturile şi obligaţiile, ce este statul de drept și care sunt principalele instituții ale statului. Tonul distractiv și interactiv a fost dat de jocuri, desene și dialog  – prin care copiii au descoperit ce înseamnă Constituţia, cea mai importantă lege a oricărei țări.

Ei au aflat astfel că fiecare cetățean are dreptul la viaţă, la educaţie, la muncă și la liberă circulație, la un mediu sănătos, dar și că esenţiale rămân întotdeauna faptele bune, compasiunea, încrederea, entuziasmul, toleranţa şi respectul reciproc.

Testimoniale de la copii:

“Mi-a plăcut foarte mult azi și aș vrea să mai veniți pe la noi cu cărți!” (Darius)

“Eu vreau să mă fac scriitoare când o să fiu mare, mă pregătesc de acum. Îmi place foarte mult să citesc.” (Maria)

“Cel mai mult mi-a plăcut că am învățat care sunt drepturile noastre. ” (Alex)

“Cel mai important este să învățăm din cărți, să nu ne batem, să nu vorbim urât, să devenim cu toții mai buni. Asta am înțeles eu azi.”  (Denis)                                                                              

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu din cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei”, cu sprijinul doamnei Elena Buruiană Cioclov, medic român stabilit la New York, care se implică în educația prin lectură a copiilor din localitatea Ciocănești încă din anul 2016.

5

Scopul evenimentului a fost de a-i ajuta pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și de a le îmbunătăți relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung. Nu în ultimul rând, discutând despre Constituție în cadrul atelierului sugestiv numit “începe cu dreptul”, copiii au înțeles mai bine importanța legilor și a implicării active în societate a fiecăruia dintre noi, orice acțiune pozitivă contribuind la consolidarea unei țări așa cum ne-o dorim cu toții.

“Este important faptul că români din Diaspora se interesează de situația învățământului din țară și se implică în dezvoltarea noilor generații. Ne întoarcem la Ciocănești, cu sprijinul dr. Elena Buruiană Cioclov, după 2 ani de când am oferit fiecărui copil o carte nouă potrivită pentru vârsta lui. De această dată vom discuta cu elevii cărora le-am donat cărți, le vom afla impresiile și evoluția, le vom oferi experiența unică a unor activități interactive pe care nu le practică zilnic și prin care îi provocăm să fie curioși despre modul în care funcționează țara noastră din punct de vedere administrativ și constitutiv. declară  Irén Arsene Máté, președinte Asociația Curtea Veche.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Atelierele NARATIV au ajuns la Ploiești cu sprijinul OMV Petrom

Pe 10 mai 2018 am mers la Ploiești, unde peste 600 de elevi au avut parte de activități distractive pornind de la magia lecturii prin atelierele NARATIV și au avut ocazia să îl cunoască pe marele tenisman Horia Tecău – proiect ce a fost posibil cu sprijinul OMV Petrom.

Horia s-a întâlnit cu elevii Colegiului Național “Jean Monnet” din Ploiești cărora le-a povestit cum a fost ajutat de lectură în tot ce și-a propus, de ce cărțile și sportul sunt ingredientele secrete pentru o carieră de succes.

Tenismanul a venit însoțit de cele 3 cărți care l-au influențat vizibil:  “Micul prinț”, “Pete Sampras -în mintea unui campion” și “Puterea prezentului”. El le-a povestit copiilor despre cele 2 mari pasiuni ale sale: sportul și lectura. Elevii au primit cartea “Viața în ritm de tenis” și au avut parte de o sesiune de autografe, înainte de începerea atelierelor NARATIV.

După ce Horia a încheiat, elevii au avut ocazia să le asculte pe Iren Arsene (Președintele Asociației Curtea Veche) și Lăcrămioara Diaconu-Pinţea (OMV Petrom) vorbind despre magia lecturii, modul în care cărțile îți pot schimba viața și despre cum putem transforma cititul într-un obicei zilnic.

1

Mai mult, ca să demonstrăm că cititul poate fi distractiv și ne poate (re)aduce zâmbetul pe buze – Colegiul Național Jean Monnet s-a transformat pentru câteva ore într-un univers magic în care copii s-au bucurat de teatru, muzică, desen, pictură, storytelling, dezbateri prin intermediul atelierelor NARATIV: “Jurnalistul de poveste” cu Barna Nemethi, “Povești pe muzică” cu Andreea Lupescu, “O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor” cu Nae Șovăială, “Romeo și Julieta– Actorie” cu Iulia Nițulescu, “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești” cu Alexandra Mihailciuc, “Mituri grecești – Teatru de umbre” cu Delia Popa din partea Artcrowd, “O mie și una de nopți – Povești vizuale” cu Dana Dincă.

În timp ce micuții participau la ateliere, Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a prezentat cadrelor didactice interesate și elevilor care termină anul acesta modulul psiho-pedagogic tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

„Ne-am distrat foarte mult când pedagogul interpreta personajele, își schimba vocea și ne speria. Ne-a făcut să fim foarte captivați și să nu ne gândim la alte lucruri, ne-a făcut să fim parte din poveste.” 

  „Pe mine m-a uimit că pedagogul ne-a zis că putem pleca dacă ne plictisim. Chiar nu te poți plictisi când faci astfel de activități la școală, aș vrea asta mereu!” (copii despre atelierul „O mie și una de nopți – Debate”)

„Mi-ar face plăcere să fie tot învățământul așa… constat că noi suntem mult prea rigizi. M-am simțit ca într-o școală din altă lume, sincer vă spun. Și copiii au trăit totul la altă intensitate, au simțit libertatea… i-am văzut cu totul altfel față de cum sunt la ore. Vă mulțumim mult!” (învățătoare, clasa a IV-a)

Prin toate aceste activități și discursuri ne-am dorit să îi ajutăm pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și să le îmbunătățim relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu și este susținută de OMV Petrom, cel mai important producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-est.                                                                                                                  

“Implicarea în domeniul educaţiei reprezintă o prioritate pentru OMV Petrom, întrucât a contribui la formarea educaţională a capitalului uman reprezintă cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor. “Atelierele NARATIV” se alatură altor proiecte de educaţie desfăşurate de compania noastră şi se concentrează pe dezvoltarea potenţialului copiilor şi educarea acestora cu scopul de a deveni adulţi productivi.” declară Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, reprezentantul companiei despre implicarea în proiect.            

2                                                                             

Peste 600 de elevi de la Colegiul Național “Jean Monnet” din Ploiești au avut parte de o serie de ateliere, după cum urmează:

  •         Atelier “Jurnalistul de poveste”

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii au învațat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de tehnici prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  •         Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construiti propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, descoperind că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, un prilej de conversație și socializare.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor”

Judecător, avocat sau acuzat? La tribunalul personajelor fiecare copil și-a asumat unul din aceste roluri pornind de la întâmplările Seherezadei. Mai mult, și-au exersat deopotrivă abilitățile de storytelling cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă. Atelierul s-a desfășurat în trei etape: în prima participanții au trecut prin poveste cu ajutorul instructorului. Apoi, după ce le-au fost împărțite rolurile, și-au creat argumente pentru apărarea și acuzarea personajului judecat. La final, urmărind un format bine definit, apărătorii și acuzatorii și-au susținut discursurile pentru a convinge judecătorul și jurații.

  •         Atelier Robinson Crusoe – Actorie”

Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, i-a învățat pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori. Atelierul i-a ajutat pe copii să se apropie de obiceiul lecturii și le-a dezvoltat atenția pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  •         Atelier Mituri romane – Ilustrație de povești”

Urmărind aventurile personajelor, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea elemente de arhitectură și decor specifice miturilor romane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor și decorurilor din carte pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat forme și elemente vizuale, au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

  •         Atelier Mituri grecești – Teatru de umbre”

Cum poți face o poveste să prindă viață folosindu-te numai de lumină și întuneric? Copiii au recreat miturile grecești, povești pline de legende și eroi, folosindu-se de lumini și de umbre alături de Delia Popa, artist vizual ArtCrowd.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Povești vizuale”

Urmărind imaginile vizuale din “O mie și una de nopți”, elevii au învatat tehnici speciale de pictură pentru a crea planșe inspirate de pasajele lecturate împreună cu Dana Dincă, artist vizual.

  •         Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea  Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

A fost o experiență memorabilă care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul prietenilor de la OMV Petrom și Samedey Courier – cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

2 banner

FEPRA International – Donație la Curcani, județul Călărași

Chiar înainte de Sărbători, pe 15 decembrie 2017, am mers la Curcani în județul Călărași împreună cu cei de la FEPRA International și am dăruit Cărțile Copilăriei celor peste 700 de elevi din localitatea Curcani, județul Călărași.

Copiii au aflat lucruri interesante despre beneficiile și importanța lecturii de la Iren Arsene – președintele Asociației Curtea Veche și de la reprezentanții companiei FEPRA International. Andreea Lupescu a fost alături de noi pentru a le arăta copiilor ce jocuri pot realiza pornind de la lecturile de iarnă.

Cei mici au primit peste 2000 de volume “Cărțile copilăriei”, iar mecanismul a fost unul care sperăm să se propage și în anii următori: clienții și colaboratorii companiei au renunțat la cadourile lor de Crăciun, donându-le către acești copii sub forma unor cărți menite să le dezvolte vocabularul, imaginația și să îi poarte prin tot felul de povești, scrise într-un limbaj accesibil vârstei lor.

25487347_1028336377309235_1129177728892513285_o

Elevii din Curcani au fost extrem de deschiși și comunicativi, au interacționat cu noi. Un moment emoționant a fost cel în care am ținut împreună un moment de reculegere pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Ziua donației a coincis cu doliul național,  iar copiii au putut să descoperi prin lectură cum era regele la 4 ani, pasiunea sa pentru mașini și avioane, cum a ajuns să piloteze după doar 3 săptămâni de antrenament. Cei mici au închis ochii și ghidați de vorbele Andreei au călătorit în trecut în Elveția, Luxembourg și Londra – prin episoade-cheie din carte.

Didona și Cristina de la FEPRA International i-au încurajat pe copii să recicleze selectiv, le-au povestit despre natură și cum o putem proteja prin gesturi mărunte care schimbă lumea.

“Ne-am bucurat să primim o invitație de acest gen, din partea Asociației Curtea Veche. Considerăm că educația este esențială în a schimba sau îmbunătăți comportamentul și gândirea rigidă a societății, atunci când vine vorba de protejarea mediului înconjurător și de necesitatea de a-l păstra curat. Iar educația începe încă din clasele primare, doar că, din păcate, în România există extrem de multe grupuri vulnerabile și defavorizate, pentru care accesul la o bibliotecă sau la un simplu raft cu cărți rămâne o necunoscută. Doar prin lectură copiii de astăzi vor ajunge să înțeleagă cursul firesc al mediul înconjurător și vor reuși să devină mesageri pentru frați, părinți, bunici și prieteni de joacă’” a declarat Doru Manea, Director General FEPRA Internațional.

25399006_1028336040642602_2653438302938673395_n

Ne-am bucura ca un număr cât mai mare de companii să încurajeze donațiile în rândul angajaților. Dincolo de gestul frumos, este o modalitate de a propaga și încuraja generozitatea – iar mecanismul este foarte simplu: oamenii renunță la cadourile corporate de sărbători pentru a face o bucurie unui copil.

Mai multe poze aici.

Sponsor:

screen-shot-2017-12-18-at-13-38-50

Despre importanța lecturii în familie: Irén Arsene Máté (președinte, Asociația Curtea Veche)

Cu doamna Irén Arsene Máté – președintele Asociației Curtea Veche și directorul Curtea Veche Publishing – discuțiile cu și despre citit sunt la ordinea zilei. De data aceasta, însă, am rugat-o să ne împărtășească primele sale amintiri despre cărți, iar discuția s-a continuat cu o serie de idei privind lectura de plăcere și cititul în familie.

În primul rând am aflat de la doamna Arsene ce impact a avut întâlnirea cu bibliotecara din școala primară și că, atât vocea acesteia, cât și mirosul cărților vechi îi sunt încă vii în memorie. Ne-a mai împărtășit că în copilărie a fost fascinată de aventurile lui Winnetou, personaj creat de autorul de origine germană Karl May, și de felul în care tribul indienilor apași din această poveste își construiește un stil de viață în strânsă legătură cu natura.

Un alt subiect atins în discuție a fost motivarea celor mici să citească. Doamna Irén Arsene ne-a vorbit, din experiența personală, despre modul în care fiul său a devenit pasionat de lectură.

„Chiar dacă la început nu a manifestat o curiozitate foarte mare pentru cărți, căci prezența lor era firească pentru el, titlurile potrivite – cele din colecția „Câte ceva despre…” – i-au stârnit interesul și l-au motivat să continue să descopere informații noi prin lectură.”

În dialogul nostru a fost subliniată și importanța cărților pentru dezvoltarea personală, acestea fiind o sursă de experiențe și de modele de urmat, atât în carieră, cât și pe plan individual. Ne-a mărturisit că pentru acest loc deosebit pe care ar trebui să îl ocupe lectura în viața noastră a luat și decizia de a înființa Asociația Curtea Veche în anul 2014. Având convingerea comună că rolul adultului este de a cultiva plăcerea pentru lectură a celui mic, mergem prin țară pentru a vorbi copiilor, părinților și profesorilor despre importanța cărții potrivite la momentul potrivit.

Mai multe despre toate acestea în video-ul de mai jos:

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Maria Simona Spanache și Norbert Nolte – donație de carte în comuna Grivița, județul Galați

Am început săptămâna cu poate ultima zi însorită din acest an, departe de București, pe un drum plin de peisaje superbe și într-un automobil Dacia Sandero pus la dispoziție de partenerii noștri. Ziua aceasta ne-a dăruit un noiembrie de neuitat, cu frunze arămii și multe amintiri frumoase. Doamna Maria Simona Spanache și domnul Norbert Nolte ne-au transmis că își doresc foarte mult ca micuții din comuna Grivița, județul Galați, să facă parte din programul național de lectură “Cărțile copilăriei” așa că, cu sprijinul lor, am ajuns în fața elevilor pentru a dărui cărțile și povesti trucuri legate de cum pot citi într-un mod care să le activeze imaginația.

Din păcate, în comună nu există un centru cultural încălzit unde ne-am fi putut întâlni cu toții sau unde copiii să poată avea parte de evenimente culturale dedicate lor. Așa că doar cei mai mici au putut fi reuniți într-o sală de clasă, caldă și frumos amenajată cu desene realizate chiar de ei.

A fost alături de noi Valentina Popa, actriță a Teatrului Mic din București, care le-a povestit copiilor despre peripețiile lui Ulise, a citit și compus împreună cu aceștia o parte din aventurile din „Odiseea”. Ba chiar, unii s-au lăudat că vor citi toate cele 200 de pagini ale volumului „Cei trei muschetari” într-o singură zi, alții ne-au spus că pot citi doar litere de tipar și că acasă majoritatea cărților pe care le au sunt de colorat. De la cadrele didactice din școală am aflat și că mulți dintre părinți nu încurajează neapărat lectura, că nu citesc împreună cu copiii lor. Ne-am dat seama de acest lucru și când una dintre fetițele din clasă, destul de mare ca vârstă, entuziasmată fiind a vrut să ne citească un fragment. Corectă și încrezătoare, aceasta parcurgea cu grijă toate cuvintele din pagină, segmentat, dar fără să lege frazele. Am întrebat-o dacă ne poate povesti ideea principală și s-a codit, semn că a parcurs mai mult mecanic textul. Acestea sunt primele semne care duc spre analfabetismul funcțional, în care copiii parcurg un text și nu înțeleg de fapt ce citesc pentru că adulții din jur nu le-au fost alături pentru a le arăta cum să citească și să își pună întrebări. Acestea sunt primele semne care arată că acel copil a perceput până acum lectura ca o obligație din partea celor din jur care îl întreabă dacă a terminat cartea și nu ce mesaj a înțeles din ea.

Câteva cadre din timpul evenimentului au înregistrat și prietenii noștri de la Digi24, care lucrează la un material complex despre accesul de carte din țară, în special pentru copiii din zonele defavorizate. Găsiți aici prima parte a materialului, în care doamna Iren Arsene Mate, președintele și fondatorul asociației, povestește despre situația din satele românești.

Noi am plecat din Grivița cu flori de toamnă în brațe, cu zâmbetele celor mici în suflet și ne bucurăm că acum copiii pentru care cărțile de acasă erau doar cele de colorat au volume noi și colorate pe care le vor parcurge în liniște. Acest lucru este posibil datorită doamnei Simona Spanache și domnului Norbert Nolte cărora doamna directoare Constandache Loredana le-a transmis un mesaj: „Dorim să vă mulțumim pentru generozitate și ne bucurăm că am fost selectați pentru această donație, mai ales că suntem o școală cu copii nevoiași cu dragoste de carte. A fost un eveniment deosebit pentru ei, care i-a bucurat nespus.”

Mai multe imagini de la eveniment găsiți aici.

14925245_799547360188139_2479202915582825455_n

DUSAN WILMS – EVENIMENT FUNDRAISING

La finalul lunii mai a avut loc o petrecere organizată de domnul Dusan Wilms în urma căreia oameni generoşi au ales ca în locul unui cadou pentru gazdă să doneze pentru programul naţional de lectură “Cărţile copilăriei” astfel încât anul acesta tot mai mulți copii din satele românești să primească prima lor carte potrivită vârstei.

Mulțumim pentru acest gest fără precedent de implicare materială şi emoţională a tuturor participanţilor la eveniment!

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

poza articol 2

poza articol 3

Ameropa – donație de carte în comuna Ciocârlia, județul Constanța

Marţi, 31 mai, echipa noastră alături de LOREDANA, cu sprijinul Azomureş şi Ameropa, au oferit volumele “Cărţile copilăriei” elevilor din comuna Ciocârlia, judeţul Constanţa. Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din localitate, cu începere de la ora 11:30, şi a avut drept scop promovarea lecturii în rândul copiilor din mediul rural.

Alături de cunoscuta artista care le-a povestit celor mici despre cum a reuşit să îşi construiască o carieră de succes, au participat Iren Arsene (Preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Ovidiu Maior (PR Manager, Azomureş) şi Sorin Belu (Input manager, Ameropa).

‹‹ Am oferit până acum câteva mii de cărţi copiilor din mediul rural, iar reacţiile micuţilor de la întâlnirile organizate în diferite localităţi ne-au determinat să mergem mai departe. Cu fiecare pas pe care îl facem în derularea proiectului “Cărţile copilăriei” simţim că le-am dat o şansă în plus copiilor. Este foarte important să se înţeleagă că ei pot fructifica această şansă numai cu sprijinul profesorilor şi a părinţilor. ›› declara domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş).

Transportul cărţilor a fost asigurat de Sameday Courier, în vreme ce echipa a ajuns la destinaţie cu un vehicul Dacia Logan MCV pus la dispoziţie de către constructorul auto. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional din România, rata abandonului şcolar, accesul scăzut la cărţi potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture Asociaţiei Curtea Veche şi programului naţional de lectură “Cărţile copilăriei”:

‹‹ Eu am început să citesc la 6 ani, imediat cum am învăţat abecedarul. Mama mea mi-a fost învăţătoare şi prima carte pe care am citit-o a fost “Singur pe lume” de Hector Malot. A fost atât de intensă experienţa despre acel copil orfan şi despre acea poveste că nu am lăsat cartea din mâna până n-am terminat-o – cu lacrimi în ochi, bineînţeles – iar curiozitatea şi dorinţa mea de a afla alte istorii şi cumva de a încerca să aflu nişte răspunsuri la întrebările mele m-au făcut să caut alte şi alte poveşti. Mi-ar fi plăcut să am atât de mult timp şi acum să citesc, dar – chiar şi aşa – nu există zi să nu deschid o carte. Cred în puterea cărţilor şi, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe cărţi la copiii cărora li se poate schimba radical viaţa după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă şi vă invit să vă alăturaţi şi voi acestei cauze! ›› declară LOREDANA.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

13335632_718068381669371_6360838462586281541_n

Slide 1

  logo-azomures