Educația copiilor începe de la cele mai fragede vârste și se desfășoară pe parcursul întregii vieți, părinții având un rol deosebit de important, deoarece aceștia trebuie să îi asculte, să îi aprecieze, să îi încurajeze și să îi învețe pe copii importanța relațiilor interumane și respectarea normelor sociale.
Primul și cel mai bun mod de a împărți o carte cu copilul tău este să vă bucurați împreună! Dacă copilul este fericit, asta înseamnă că învață. Atunci când copilul interacționează pozitiv cu cărțile, dezvoltă sentimente bune pentru lectură, care îl vor motiva să caute alte cărți și materiale pe măsură ce crește.
Alte idei pentru a îi familiariza pe cei mici cu lectura:
- Nu te îngrijora dacă nu termini povestea.
Copiii mici pot petrece doar câteva minute ascultând o poveste, dar pe măsură ce cresc, își vor dori să li se citească tot mai multe povești. Lasă-ți copilul să decidă cât de mult (sau cât de puțin) timp își petrece citind. Este posibil să observi că acesta are o pagină sau o imagine preferată pe care va pune accent o vreme, apoi va dori să schimbe cărțile și activitățile. Bebelușii vor vrea „să mănânce” din carte! Este ceva natural pentru vârsta lui. Când îți lași copilul să exploreze cărțile în modul în care îl interesează, experiența cititului va fi mult mai bine înțeleasă.
- Prezintă imaginile sub forma unei povești sau a unui cântec
Nu trebuie să rostești cuvintele pentru a spune o poveste. Încearcă să parcurgi imaginile dintr-o carte pentru copilul tău. Când acesta va mai crește, cere-i să ți le explice la rândul său.
- Lasă copilul să răsfoiască paginile
Bebelușii nu pot răsfoi singuri o carte, dar la 18 luni vor dori să încerce. La 3 ani vor putea cu siguranță să facă acest lucru. Este important să simtă cărțile, să le descopere și să se familiarizeze cu ele în jurul lor.
- Prezintă-le copiilor coperta
Explică despre ce este povestea. Dacă ai un copil mai mare, întreabă-l ce observă pe copertă și ce sentimente îi transmite.
- Arată-le copiilor cuvintele
Așează-ti degetul sub cuvinte pe măsură ce le citești, de la stânga la dreapta, pentru ca ei să poată realiza corelația dintre text și vocea ta.
- Transformă povestea în realitate
Crează diferite voci pentru personajele din carte și folosește-ți corpul pentru a mima povestea.
- Identifică povestea cu ceva personal
Atunci când citești o poveste despre alții, încearcă să le dai copiilor exemple din familie, comunitate sau elemente din natură.
- Pune întrebări despre poveste și lasă-ți copilul să te întrebe și el
Folosește-te de poveste pentru a avea o conversație cu copilul tău. Discutați despre activitățile și obiectele pe care le vedeți în ilustrații sau despre ce ați citit în cărți.
- Lasă-ți copilul să citească povestea singur
De la vârsta de 3 ani, copilul poate memora o poveste și mulți adoră să fie creativi în povestirile lor.
- Creați împreună cărți
Realizați împreună albume foto cu membrii familiei sau o carte de colorat cu ajutorul culorilor, creioanelor și acuarelelor. Tăiați fotografii din reviste sau cataloage pentru a realiza o carte de cuvinte. Când copilul va crește, pune-l să îți spună o poveste și apoi să deseneze niște imagini care să se potrivească cu cuvintele.
- Introduceți cărțile în rutina voastră zilnică
Cu cât cărțile sunt introduse mai mult în viața copiilor, cu atât mai mult lectura va fi o plăcere și un cadou.
- În mașină sau în autobuz
Păstrează în mașină sau în geanta câteva cărți pentru a-i distrage micuțului atenția și pentru a-l ține ocupat.
- La creșă
Calmează-ți copilul la plecare cu o poveste sau un cântecel de adormit. Lasă un album cu membrii familiei pentru a-l răsfoi când vă duce dorul.
- La doctor
Citește-i sau spune-i o poveste liniștitoare în sala de așteptare și vorbește-i despre lucrurile neplacute din vizita la doctor. Înainte de vizită, citește-i cărți despre mersul la doctor, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte.
- Vremea somnului
Rutinele familiare bebelușului îl vor ajuta mereu să se liniștească.
- Ritualul de seară
Cărțile din plastic pentru baie sunt distractive și îl fac pe bebeluș să se relaxeze și să se bucure de baie mai mult.
- Ora de culcare
Poveștile liniștitoare pot funcționa ca o magie asupra bebelușilor care se luptă cu somnul.
Autor: Luminița-Valeria Arsene