„Cărțile Copilăriei” au sosit în județul Suceava alături de Luca Ciubotaru și Fundația EGGER România. Elevii din 11 școli au primit peste 2000 de cărți  în perioada 22-23 februarie 2018, iar profesorii au fost încurajați și îndrumați să înființeze cluburi de lectură pentru copii.

Să vă povestim, mai pe larg, cum a fost această experiență memorabilă pentru noi.

Când călătorim prin alte țără, avem ocazia să discutăm cu directorii de școli, cu profesorii, învățătorii și elevii, identificăm problemele cu care se confruntă și încercăm să contribuim la găsirea unor soluții. De data aceasta am avut alături de noi persoane precum Luca Ciubotariu – cetățean de onoare al Municipiului Rădăuți și delegat de tineret al României la ONU (2014/2015), Iren Arsene – președintele Asociației Curtea Veche și Andreea Lupescu – jurnalist și artist care a susținut momente interactive de lectură dedicate celor mici. Auzind poveștile lor, copiii au mai multe șanse să își schimbe perspectiva din care își văd viitorul, să îndrăznească mai mult, să lupte pentru visul pe care îl au.

28277106_1068529636623242_996343911179534144_n

Zonele pe care le-am vizitat au ceva de poveste – de la peisajul rupt din tablouri cu zăpada de un alb imaculat și până la entuziasmul profesorilor și bucuria de pe fețele copiilor care primesc o carte potrivită pentru vârsta lor, alături de care să călătorească de plăcere.

Pe lângă încurajarea de a citi de plăcere, ne place să le vorbim copiilor și despre evadarea spre alte lumi. Luca, de exemplu, a avut un punct-cheie în viață: momentul în care a descoperit biblioteca surorii lui și a rămas o zi întreagă închis în acea cameră citind “1001 de nopți”. Atunci a descoperit magia lecturii. Copiii fac ochii mari când aud câte realizări a avut Luca până acum, unde a călătorit, beneficiile pe care i le-a adus lectura, concursurile pe care le-a câștigat. Cel mai important: îi sfătuiește pe copii să facă în fiecare zi un pas pentru împlinirea visului. “Niciun vis nu e prea mare pentru voi!”

Iren Arsene, președintele Asociației Curtea Veche, îi întreabă mai multe pe copii despre modul în care trăiesc, obiceiurile pe care le au, activitățile lor preferate. În funcție de răspunsurile lor, le explică despre modificările care au loc în creier atunci când citești constant, modul în care lectura îți îmbunătățeste calitatea vieții și de ajută să urci tot mai sus, ca un alpinist antrenat. “Lectura trebuie să devină un obicei zilnic, ca spălatul pe dinți.” Copiii promit cu mâna pe inimă că vor citi 10 minute în fiecare zi.

Andreea Lupescu vine să le demonstreze în câte moduri putem citi o poveste astfel încât să devină o activitate distractivă. “Toată lumea închide ochii”. Iar apoi, călătoresc împreună în Țara de Nicăieri alături de Peter Pan sau pe tărâmul Minunilor alături de Alice. Încep joculețele: fundal sonor pentru poveste, cum arată personajele în imaginația noastră, cum putem schimba povestea. La final, compun împreună un cântec care se încheie cu aplauze.

IMG_8229

Unii profesori sunt nerăbdători să încerce exercițiile de lectură interactivă, să transforme poveștile în ceva distractiv, poate chiar să adauge un opțional de teatru. Alții rămân reticenți și nu par dispuși să renunțe la rigoarea (auto)impusă, probabil de teamă să nu își piardă autoritatea în fața elevilor. Sunt ani buni de când se tot propaga seriozitatea la școală. Rigoarea. Disciplina. Și atunci, să aduci jocuri distractive la oră, ar putea schimba totul. Cât de dispuși sunt profesorii să își schimbe modul în care văd lectura? Rămâne o întrebare deschisă.

Referitor la acest proiect, Ioan Banciu, președintele Fundației EGGER a declarat: “Lectura, pe lângă faptul că este relaxantă, contribuie la extinderea orizonturilor de cunoaștere și are un rol important în dezvoltarea imaginației și a formării tinerilor. Tinerii reprezintă viitorul societății și de aceea consider că este necesar să investim în educația acestora. Suntem bucuroși că am reușit să aducem acest proiect de amploare în zona Rădăuțiului. Planificăm să continuăm cu donațiile de carte și la alte școli, urmând să stabilim întâlniri cu elevi pentru luna decembrie.”

În doar 2 zile, am ajuns la 11 școli: Școala Gimnazială „Ion Vicoveanu” Vicovu de Jos, Școala Gimnazială nr. 2 Vicovu de Jos-Remezău, Școala Gimnazială Bădeuți, Școala Gimnazială Volovăț, Școala Gimnazială Milișăuți, Școala Gimnazială Frătăuții Vechi, Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret, Școala Gimnazială „Lațcu Vodă” Siret, Școala Gimnazială „Ion Pintilie” Măneuți, Școala Gimnazială Satu Mare și Școala Gimnazială Țibeni. Am completat astfel proiectul început anul trecut prin care am vizitat alte 11 școli din zona Rădăuți și despre care puteți citi aici.

28336212_1068529099956629_2334674002946825027_o

Proiectul va continua prin înființarea cluburilor de lectură „Cărțile copilăriei” cu activități interactive susținute de profesori și voluntari locali și cu nouă serie de donații în luna decembrie.

Până atunci, spune sincer, tu cât ai citit azi?

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

28449551_10215919013273288_943228497_n