Vineri, 24 iunie, ne-am întâlnit cu elevii din localitățile Nana și Oltenița, județul Călărași, cărora le-am oferit “Cărțile copilăriei” chiar înainte de începerea vacanței. Ne-am distrat împreună cu actorul Alex Ștefănescu citind din volumul “Odiseea” și descoperind trucuri prin care micuții vor parcurge cărțile primite într-un mod mai atractiv prin joacă și tehnici teatrale. Evenimentul a fost posibil datorită donațiilor realizate de oameni generoși la petrecerea domnului Dusan Wilms.

Doamna directoare a şcolii a fost impresionată de gestul tuturor celor care au donat şi de reacţia pozitivă a copiilor la eveniment:

„Evenimentul de astăzi a constituit o bucurie pentru elevii noştri. Pot spune chiar că a depăşit aşteptările noastre pentru că nu i-am văzut niciodată atât de bucuroşi când am discutat până acum cu ei despre citit. Este important faptul că fiecare dintre copii a primit o carte, un titlu diferit şi cu siguranţă vor mai face schimb. M-a uimit şi pe mine faptul că după ce actorul le-a citit din Odiseea cu toţii voiau să o citească şi când au ieşit în curte căutau fragmentul respectiv. Posibilitatea financiară a multora dintre ei nu le permite să aibă cărţi acasă, iar biblioteca şcolii nu dispune de cărţi pentru toate vârstele. Datorăm mulţumiri celor care s-au gândit la noi şi celor care ajută Asociaţia Curtea Veche să-şi îndeplinească această misiune frumoasă.” declara Iacob Octavia, director şcoală primară Luică, judeţul Călăraşi.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.