Sfatul experților: Alan Cornish despre programul britanic de lectură

În cadrul NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii, ediția a III-a, pe lângă atelierele dedicate celor mici, au avut loc și trei conferințe adresate părinților și profesorilor. Una dintre acestea a fost susținută de Alan Cornish, profesor și director de școală primară la International School of Bucharest. Conferința a discutat tema programelor de lectură și școlarizare din întreaga lume. Iată câteva dintre gândurile prezentate în cadrul evenimentului:

„Ce cauzează pierderi în viitorul copiilor noștri? Este important să încurajăm copiii să fie neînfricați, echilibrați, să aibă cunoștințe. Cu cât citim mai mult, cu cât avem mai multă experiență, cu cât suntem mai conștienți de ceea ce ne înconjoară, cu cât ne gândim mai mult la idei noi, cu atât mai flexibile și variate ne vor veni în minte. Deci, trebuie să învățați să citiți pentru a citi să învățați.

În cazul în care copiii nu deprind obiceiul lecturii până la vârsta de 10 sau 11 ani, este probabil ca aceștia să aibă succes în viața, nu doar la școală. Sunt susceptibili de a avea locuri de muncă bine plătite sau sunt susceptibili să meargă la închisoare ori să aibă o sănătate precară. În ultimii 20 de ani, Finlanda a avut o performanță ridicată. Ce putem învăța de la ei? Ei bine, unul dintre lucrurile foarte bune pe care îl aplică este reprezentat de accentul mare acordat cititului.

Citesc ziare și sunt mereu informați, iar poveștile de noapte bună sunt foarte importante. De asemenea, mass-media finlandeză organizează periodic săptămâni de carte în școală pentru a crea un obicei constant al lecturii. Chiar și după doi ani de când au trecut în fruntea clasamentului PISA, au creat „Reading Finland” și au început să se gândească la un program național care ar putea face din citit o bucurie. Chiar dacă acum statisticile s-au îmbunătățit, nu se opresc din a investi în educație și propun constant proiecte noi.

La International British School of Bucharest abordăm lectura în toate aspectele ei cel puțin o dată pe săptămână: privim mai întâi recunoașterea literelor, sunetele și modul în care se realizează pronunția, discutăm textele în grupuri mici de câte 5 copii pentru ca fiecare dintre aceștia să aibă timpul necesar în își exprima opiniile, dezvoltăm abilitățile de înțelegere a textului și critica prin decodificarea mesajelor ascunse în diferite expresii oferite de autor, ne uităm la cărți din întreaga lume și analizăm copertele lor, asemănările sau diferențele în funcție de culturile din întreaga lume.”

„Povești pe muzică” la standul Dacia România – Gaudeamus 2017

Duminică, pe 27 noiembrie, standul Dacia România din cadrul târgului Gaudeamus a răsunat de versuri care l-au avut în prim-plan pe Peter Pan, jocuri alături de copii, dans, exerciții care dezvoltă imaginația și lectură distractivă alături de artista Andreea Lupescu.

Copiii au avut parte de un atelier marca NARATIV de „Povești pe muzică” și au pornit într-o călătorie alături de Peter Pan. Dar, mai bine, să o lăsăm pe Andreea să ne povestească mai multe de la fața locului:

Stăm cu toții pe perne și vorbim despre Peter Pan. Copiii au o imaginație fantastică, cel mai mult le place să le citesc, în timp ce ei închid ochii și își imaginează că se află în poveste și pot zbura către Țara de Nicăieri. Discutăm despre cum arată personajele fiecăruia:

– Piticuțul meu are un costum verde!
– Al meu are o căciulă roșie, cămașă portocalie și pantaloni albaștri.

Dar dacă soarele din Țara de Nicăieri ar avea orice culoare?

În mijloc e verde pastel, iar razele sunt argintii – îmi zice unul din băieți.

Copiii au un vocabular dezvoltat și intră imediat în poveste, abia așteaptă să construim cântecele împreună, sunt foarte comunicativi și entuziaști. Pun întrebări. Inventează noi scenarii. Suntem printre nori și le facem coloană sonoră, coborâm și mergem spre laguna sirenelor pășind pe frunze care foșnesc.

12

Facem exerciții de ritm, cântăm, schimbăm cuvintele, căutăm rime și linii melodice, până când ajungem la forma care ne place tuturor:

Peter Pan înoată
C-o sirenă minunată
Are lumea toată
În scoica fermecată

La refren, copiii vor să apară piratul așa că…

Vine Hook cu sabia,
Pam-param-pam
Peter Pan câștigă
Pam-param-pam
Zâna se distrează
Pam-param-pam
Iar Wendy dansează
Param-param-pam

Se încheie cu aplauze și dans.

– s f â r ș i t –

Încurajăm părinții să le citească celor mici, să le pună întrebări legate de personaje și acțiunile lor, transformând lectura într-un element distractiv. Veți fi uimiți ce imaginație bogată au copiii și cât de dornici sunt să intre în povești.

Credit Foto: Dacia România

Despre cititul în familie: Alexandrina Halic

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Alexandrina Halic a absolvit actoria în 1963 și are în spate peste 50 de ani de actorie la Teatrul Ion Creangă din București. Crede că lectura i-a dirijat viața și i-a format personalitatea:  Cititul mi-a îmbogățit imaginația; un actor fără imaginație, fără creativitate, nu e un actor deplin.

Ea ne-a povestit:

E departe copilăria mea, dar tocmai pentru că e atât de departe amintirile legate de lectură au fost foarte importante.

Lectura mi-a dirijat viața, ce am început atunci am continuat mai târziu. Eu inițial voiam să devin profesoară de limba română,  și uite că am ajuns să fac teatru. Cred că am început să citesc o carte pe la opt – nouă ani când deja aveam obișnuința literelor așezate în cuvinte.

Prima poveste de care îmi aduc aminte se chema nostim –  „Moața, Creața și Grasul la bal”. Era vorba despre trei păpuși și aventurile lor. Știu că avea și niște ilustrații, mai stângace la vremea aceea, vorbim de anii ’50, dar care mi-au rămas și acum în minte: un fotoliu în care un bunic spunea povestea și într-o mânecă largă a halatului o fetiță ascunsă acolo cu un căpșor scos așa atent, asculta povestea.

Nu îmi amintesc de povești citite mie înainte de experiența asta cu lectura proprie, dar știu că s-a lipit de mine cartea de povești grozav. Am avut perioade în care mă prefăceam bolnavă pentru că mai aveam de citit, de terminat o carte acasă, până s-au prins cei mari că nu ar fi cazul să lipsesc de la școală pentru asta și că există timp și pentru lectură.

Pe la zece ani aveam deja abonament, legitimație la bibliotecă, pe la 11 – 12 ani terminasem de citit Jules Verne și știu că am învățat atunci atâtea lucruri interesante pe care azi copiii le au la îndemână, foarte la îndemână, am descoperit lumea, geografia, marea, corăbiile. Știam pe din afară amănunte legate de toate lucrurile astea pe care Jules Verne cu răbdare le-a pus în carte.

Mă întreb dacă acum copiii ar avea răbdare să le citească. Ar trebui cei mari să îi îndemne. Deosebirea dintre copiii de atunci, de pe vremea mea, și cei de astăzi e mare și nu e. A rămas aceeași curiozitate care trebuie satisfăcută. Pe vremea mea, setea de informație o luam din lectură, astăzi există nenumărate mijloace, dar mă întreb ce poate fi mai frumos, mai interesant sau mai de îmbogățit decât o lectură?

Pe net copiii află informația seacă, directă, pe când într-o carte există metaforă, comparație, descriere. Copiii pot completa cu mintea lor ceea ce e dincolo de cuvinte.

Într-un cuvânt, lectura a însemnat drumul meu în viață, începutul poveștii vieții mele.

Cât de important este ca cei mici să citească sau să audă povești?

E foarte important să citească, e greu să-i faci să citească astăzi când sunt atâtea tentații în jur, dar mă gândesc că există diverse posibilități.

Eu am întâlnit în școli copii care citesc pentru că sunt îndemnați de părinți sau de învățători, de profesori. Citesc și își descoperă această bucurie a lecturii. Acasă trebuie să existe o bibliotecă, trebuie să existe câteva cărți. Copilul crește după chipul și asemănarea părintelui până la urmă, nu i se impune lucrul ăsta în mod direct, dar dacă își vede părintele cu o carte în mână o să aibă curiozitatea să citească și el.

Cred că în primii ani de viață, cărțile cu ilustrații sunt interesante. Părintele povestește, descrie, explică ceea ce ilustrația încearcă să arate.  Copilul vede ilustrația, părintele citește ce e dedesubt și apoi completează. De multe ori sunt lucruri care trebuie explicate sau povestea trebuie completată, mi s-a întâmplat și mie ca bunică să fac lucrul ăsta pentru nepoți.

Copiii mei au citit mult când erau mici.  În copilărie, aveau lectura și câteodată cinematograful la îndemână. Și au rămas cu acest învăț al lecturii. Acum, la rândul lor, sunt părinți.

Povestiți-ne despre experiența din librărie.

Am o experiență interesantă. Am participat la lecturi colective în librării. Au venit părinți, bunici cu copii, într-un colț în care cărțile erau la îndemână: cărți prietenoase, colorate, cărți pe care și le-ar dori acasă, pe care simt nevoia să le răsfoiască.

În cadrul acestor lecturi – un actor citește pentru ei într-un chip, zic eu, atractiv, interesant, în așa fel încât să le capteze interesul.

Drumul unui părinte cu un copil de mână într-o librărie e foarte importantă. Poți să-i cumperi cartea, să i-o faci cadou sub pomul de Crăciun sau la o aniversare.

Pe vremea mea, nu erau așa multe cărți și nu erau frumos editate. Acum sunt accesibile tuturor și au ilustrații frumoase. Chiar dacă nu mai am copii de vârsta primei lecturi acasă, meseria pe care o am, actriță de teatru pentru copii, mă împinge să văd ce se mai citește, ce se mai editează și sunt bucuroasă să găsesc atâtea cărți frumoase.

Ce rol credeți că joacă poveștile din cărți în viața copiilor?

Generații întregi au crescut cu povești, asta înseamnă că povestea e necesară în viața copilului, în viața omulețului care o să devină.

Și oamenii mari au nevoie de asta, dar mai ales copilul. Există povești perene, perpetue care și-au demonstrat valabilitatea și calitatea în timp, în ani. Acestea nu trebuie să lipsească din lectura copiilor.

E bine ca părintele să citească împreună cu copilul, chiar dacă nu se consideră un expert în acest domeniu.

Care credeți că e legătura dintre lectură și actorie?

Pentru mine, lectura a însemnat drumul de mai târziu, devenirea mea ca actriță, în lectură am descoperit personajele pe care aș vrea să le joc mai târziu și din fericire s-a întâmplat să pot să le joc mai târziu. Cititul mi-a îmbogățit imaginația, un actor fără imaginație, fără creativitate, nu e un actor deplin.

Or numai printr-o lectură intensivă poți să dobândești această calitate, lumea se descoperă pentru noi în cuvinte, trebuie să o definim în noțiuni, în cuvinte. Dacă nu avem la îndemână cuvintele astea, cum putem să vorbim despre lume, despre ce ne înconjoară, despre sentimentele noastre, despre stările noastre ca actori? Și cuvintele le găsim în cărți, acolo le găsim așezate frumos, corect. Un limbaj sărac ne definește pe noi, ne arată pe noi ca oameni săraci pe dinăuntru.

Un limbaj bogat, cu multe cuvinte la îndemână, ne îmbogățește în fața celorlalți. E foarte important să citim.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Despre cititul în familie: Mihai Călin

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Actorul Mihai Călin crede că lectura i-a influențat mult viața și ține cont de acest aspect când vine vorba de educația propriului copil.

De asemenea Mihai s-a implicat alături de noi în donațiile de carte din Spanțov (județul Călărași) și Răscăeți (județul Dâmbovița) și le-a arătat copiilor cum imaginația poate porni spre căi nemărginite prin lectură. Cei mici au fost tare entuziasmați să citească pe roluri alături de el și să povestească împreună despre Robinson Crusoe.

I-am cerut câteva sfaturi și sugestii legate de parentingul prin lectură și-am primit niște povestioare tare interesante.

18358659_902504563225751_8782156448235641450_oFotografie de la donația din Spanțov

El ne-a povestit:

Primul lucru pe care îl țin minte despre lectură, despre carte nu este foarte timpuriu așa. Am avut o perioadă între clasa a II-a și clasa a IV- a când am citit foarte mult, o întreagă colecție de reviste „Magazin Istoric”.  Am descoperit la mine acasă o colecție foarte interesantă, din ’67 – ’70, când în România exista o perioadă oarecum de liberalizare politică și se puteau scrie lucruri pe care nu le puteai scrie înainte de anii 60 și nici după anii 72/73. Erau foarte interesante, m-au plonjat în zona asta istorică.

Am fost abonat doi ani la revista „Pif”, asta m-a marcat foarte tare pentru că așa am învățat limba franceză. Sigur, au contat și orele de la școală, dar citeam revista „Pif” din scoarță în scoarță, fiecare silabă, fiecare cuvânt.

Ceea ce m-a marcat iarăși foarte mult cam tot în perioada aia, a fost „Legendele Olimpului”  care mi-a plăcut foarte mult. Chiar acum o recitesc cu fiul meu.

Aceste trei experiențe ale mele m-au apropiat mai mult de carte, de lectură.

Unde ai ajuns, prin intermediul lecturii?

Am plonjat în alte lumi.

Fiecare limbă străină învățată înseamnă o altă lume, un alt univers pe care ți-l deschizi în față. Tot astfel, fiecare carte pe care o citești îți deschide noi lumi.

Lumea se întreabă de ce am nevoie de muzică sau de teatru sau de film sau de lectură. Pur și simplu, este o evadare din lumea cotidiană, oamenii simt nevoia să iasă din rutină: trezit, mers la școală sau la serviciu, făcut de mâncare, spălat, culcat. Toate lucrurile astea sunt absolut necesare, dar încet-încet se transformă intr-o rutină.

Dacă nu îți ridici ochii din viața de zi cu zi și nu privești un copac, o pasăre, un câine jucându-se, norii pe cer, nu deschizi o carte să intri într-o altă lume, încet-încet lumea asta cotidiană, diurnă, rutina asta, te abrutizează. Adică devii doar o mașinărie care funcționează, nu are niciun fel de aspirație, niciun fel de dorință.

Sigur, acum poate m-am pierdut în vorbe… dar de fapt asta este simplu: lectura, indiferent că este roman, o nuvelă scurtă, eseu, carte de călătorie, te face să visezi, să-ți faci propriul tău film și să trăiești mai intens, mai frumos.

Cum ți-ai motivat copilul să citească?

Fiul meu are 11 ani, a intrat în clasa a V-a acum, nu a fost neapărat un truc. I-am citit de când era bebeluș, i-am citit în fiecare seară la culcare și eu, și soția, chiar și acum îi mai citim, acum ceva mai puțin, nu chiar până adoarme, de fiecare dată ce mi s-a părut important: l-am luat cu noi când am mai mers prin librării să căutăm cărți, căutam cărți împreună pentru el, acum și le caută el singur. Ceea ce e interesant e că îi place foarte mult în librării în care are un mic locșor în care poate să citească acolo, adică nu doar să intre, să ia cartea, să o cumpere și să plece, ci să stea, să citească câteva pagini din ceva sau altceva, poate chiar să bea un ceai și să citească acolo. Și încet-încet copiii fac, și noi am făcut la fel când eram mici, fac ce văd la parinți sau la cei apropiați, nu știu, bunici, prieteni apropiați.  E puterea exemplului, nu i-am impus niciodată anumite lucruri.

Nu avem niște trucuri anume, e adevărat că uneori îi spun: uite, dar ai citit cartea aia și ai lăsat-o, te-ai apucat de alta. Nu e neapărat un lucru rău, adică să începi o carte și să citești două sau chiar trei în paralel, chiar și eu mai fac chestia asta pentru că depinde și de starea de moment, uneori vrei altceva într-o zi sau în alta.

Despre importanța repovestirilor

Citește „Cei trei muschetari” îl prinde povestea, după aia se plictisește puțin, mai târziu iar citește, iar o lasă. E destul de dificil de citit și Dumas, și Jules Verne, e stufos, e un alt limbaj, e cu totul altă lume și de asta aparițiile astea, repovestirile, cum e asta „Odiseea” după Homer, „O călătorie spre centrul pământului” de Jules Verne, „Alice în țara minunilor” –  Lewis Caroll,  „Mituri romane”.

Toate aceste repovestiri sunt foarte importante pentru un anumit segment de vârstă, nu mă pricep să zic care, poate acesta pubertate, preadolescentină. Shakespeare iarăși, altfel e foarte dificil și trebuie să îi atragi pe copii în zona asta care e de fapt de foarte mare valoare și le deschizi drumul, să prindă gustul. Iar mai târziu o să meargă la sursa originală.

Despre lectură și curiozitate

Cred că lectura, lumile în care te poartă, poveștile și personajele… toate acestea îți stârnesc curiozitatea.

Iar curiozitatea e foarte importantă pentru oameni, în general. Copiii au curiozitate, dar și-o pierd repede în societatea actuală.

În prezent, informația vine de la internet, de la radio, tot timpul ești bombardat cu informații, tot timpul afli lucruri, nu mai e nimic extraordinar, frumos, senzațional, nu te mai miri, nu mai ești curios să afli, dar ce e Papua Noua Guinee?

Sau văd la televizor cicliști în turul Spaniei, m-am uitat chiar azi dimineață cu fiul meu și era nu știu ce localitate la malul mării și zic: hai să ne uităm pe net să vedem unde e localitatea asta, în Spania. Adică să nu treacă lumea așa pe lângă tine, o iei ca atare și mergi mai departe ca vita la păscut.

De fapt, trebuie să ne întrebăm de ce are nevoie lumea de artă, de frumos? … ca să te simți om viu.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Despre cititul în familie: Crina Semciuc

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Actrița Crina Semciuc crede că lectura i-a influențat mult viața și ține cont de acest aspect când vine vorba de educația propriului copil. I-am cerut câteva sfaturi și sugestii legate de parentingul prin lectură și-am primit niște povestioare tare interesante.

Ea ne-a povestit:

Eu am învățat să citesc…de fapt am învățat pe de rost o carte. Era o combinație între „Păcală” și povestea reală a lui „Prâslea cel voinic și merele de aur”. Fratele meu avea ca temă să citească pentru școală. Tot auzindu-l, am început să recit și eu după el. Și mama la un moment dat era foarte bucuroasă și surprinsă că eu știu să citesc, dar de fapt eu îl auzeam pe el tot timpul repetând, repetând, repetând, repetând și am învățat pe de rost ce zicea el, ce scria în carte.

Și când a schimbat cartea și-a dat seama că eu de fapt nu știam să citesc, abia știam literele.

Am foarte multe amintiri plăcute vis-a-vis de citit pentru că mama mea îmi spunea în fiecare seară câte o poveste, ne citea povești, ne punea desene animate. Cred că pentru un copil e foarte important să crească în sânul familiei și cred că mama și tatăl sunt practic cei mai importanți pioni în viață, dacă ei nu-ți pun cartea în mână, nu prea mai are cine după.

Îmi aduc aminte că aveam 11 ani când mama practic a încetat să ne mai spună povești, să ne mai pună cărțile în brațe, să ne mai spună „hai citește, hai citește, hai citește” și la 13 ani când a venit surioara mea a început să îi spună ei povești, motiv pentru care ne băgam și noi în pat lângă ea și ascultam mai departe.

De ce crezi că e importantă lectura?

Lectura ajută la evoluție, îți deschide o lume pe care nu o cunoști, o lume plină de povești, de basme pe care nu ai cum să le descoperi decât din cărți. Oricât de bine reprodus ar fi un desen animat, felul cum este scris… n-ai cum să ajungi acolo, la esență decât dacă citești.

Cred că cel mai frumos lucru pe care îl poate face un părinte este să îi zică o poveste, să îi citească o poveste dintr-o carte și după aia să-l ducă la teatru ca să vadă mai departe, cum e pusă povestea respectivă în scenă, să-i dea desene animate, adică să-i creeze acea lume de copil pe care nu o mai întâlnește la alte vârste. Cei șapte ani de acasă nu înseamnă doar educație: la modul de cum mănânci, cum vorbim sau… E mai mult de atât.

Fiecare părinte sau fiecare om când citește o carte, un roman, o poveste, o înțelege într-un fel și o spune mai departe cu sensul pe care l-a înțeles, cu mesajul care a ajuns la el. În momentul în care iei cartea, aceeași carte poate să aibă alt mesaj și alte înțelesuri. Cred că e foarte important să faci transferul ăsta de la o poveste spusă la una citită, la una văzută și tot așa. Pentru că prinde alte forme și atunci imaginația copilului evoluează, crește și e foarte important pentru copil să se joace cu imaginația.

Cum vei introduce lectura în viața copilului tău?

Cred că o să încep prin a-i citi, prin a-i spune poveștile pe care mi le spuneau mie în copilărie părinții și ușor-ușor o să-i cumpăr diferite cărți care să-l introducă în lumea poveștilor pentru că acum au apărut multe cu tot felul de desene și e important ca fiecare etapă a lui să treacă, oarecum, prin aceeași poveste pentru că la fiecare vârstă o va înțelege altfel. Cu siguranță voi începe prin a-i spune câte o poveste și după aia ușor-ușor o să-i arăt cartea, o să-i arăt imagini, exact despre ce vorbeam și după, când o să treacă la etapa următoare și o să învețe să citească o să-l îndrum spre prima carte.

Ce rol are ilustrația după părerea ta? Influențează în vreun fel lectura?

Copiii de obicei se plictisesc ușor dacă le dai foarte multe informații și nu le dai și animație ca să poată să rămână cu ceva. Trebuie să ai ilustrație, în prima parte, până cresc și ajung ei să citească cursiv și ritmul le permite să fie același cu cel în care gândește, să nu fie decalajul acela în care gândește mai repede sau el e mai energic, dar citește mai rar că nu a învățat încă corect să citească. Atunci e bine, îi ajută ilustrația foarte mult.

Ajungem și la lumea tehnologiei, iar părerile sunt împărțite. Tu cum o privești – ca pe un aliat sau ca pe un dușman?

Eu folosesc internetul strict pentru informații și atât, pe Facebook stau foarte puțin de obicei, promovez proiectele pe care le am de promovat și atât. Nu sunt de acord pentru că…o să spun o mică poveste: am fost anul trecut la mare și era o puștoaică, puștoaică…un copil de trei ani care în loc să stea să se joace în nisip sau să intre în apă, să facă castele și alte chestii, stătea cu tableta în mână la malul mării. Mi s-a părut așa…extrem de dureros, nu se poate ca un copil de trei ani să stea pe tabletă. Culmea este că părinții au ajuns să fie foarte mândri și dau ca exemplu când un copil de doi ani în loc să zică o poezie, el știe să umble pe tabletă (uite, el știe să deschidă Iphone-ul sau știe să umble la televizor să-și pună ce desen animat vrea el). Da, ok, generațiile noastre acum sunt altfel, au altă poveste, nu știu, poziția electronică care acum e mult mai avansată, dar cred că ar trebui totuși să îi lăsăm să bată mingea în fața blocului și să se joace în pământ și să mănânce de pe jos pentru că până la urmă aia e copilăria, cu tot ce înseamnă tablete, computere și alte lucruri se vor întâlni și la 20 de ani.

Dă-ne câteva sugestii despre ce activități ar putea să facă împreună copiii și părinții.

Cred că e foarte important ca atunci când părinții se decid să facă un copil, să-și facă timp să-l ducă la teatru de copii, la teatru de păpuși. Fiecare etapă, fiecare teatru, fiecare carte, fiecare cuvânt din partea părintelui…toate sunt foarte importante pentru copil. Exact cum îl crești, așa îl ai mai târziu. E păcat, chiar e păcat să le iei bucuria asta.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Despre cititul în familie: Laura Cosoi

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Laura  Cosoi, actriță și autoarea cărții Rămâi la masă? crede că lectura i-a influențat mult viața.

Ea ne-a povestit:

Pe vremuri erau mai puține posturi TV și drept urmare copiii erau preocupați mai mult de cărți. Îmi amintesc că răsfoiam cărțile din biblioteca bunicii. Ambele mele bunici au fost învățătoare, așa că ne-au crescut cu lecții, cu povești. Am aceasta amintire cu mine pe verandă la casa bunicii: eram foarte mică și răsfoiam cărțile copilăriei.

Îmi mai amintesc parfumul cărților, mirosul lor, care mi-a rămas și astăzi. Primul lucru pe care-l fac când iau o carte în mână: o inspir.

Despre importanța lecturii

Mie îmi plăcea să citesc pentru că îmi dezvoltam imaginația. Niciodată nu mi-a plăcut să văd un film ecranizat după o carte,  întotdeauna mi-a plăcut să citesc înainte, tocmai ca să nu privesc ceva deja imaginat. Așa am descoperit eu farmecul cărților și magia lor: prin povești și imagini. Cred că e foarte important pentru copii să citească, îi ajută în dezvoltare. Din păcate, e o îndeltnicire pe cale de dispariție…

Mi se pare important să ai o bibliotecă în casă, să răsfoiești o carte, să nu fie totul on-line. Acum există e-book și o grămadă de forme de lectură în afara hârtiei. Dar eu cred în continuare în hârtie.

Despre cum ar putea părinții să-i motiveze pe copii să citească

Întotdeauna mă pun în papucii celuilalt în tot ceea ce fac. Dacă aș fi acum părinte, aș proceda cu copilul meu exact așa cum simt. Cred că subiectul cărții este foarte important, dacă îi oferi o carte care să-l prindă și să i se potrivească, șansele sunt foarte mari să caute singur. Nu cred în forțarea copilului în a descoperi lectura. Trebuie lăsat pur și simplu să o descopere și să o îndrăgească și să o caute, fără pedepse – „dacă nu citești, nu știu ce pățești”. Eu aș sugera copilului meu o lectură sau aș vorbi eu despre ceva ce știu că i-ar plăcea. Așa am observat, cel puțin în jurul meu, de curând o fetiță de 9 ani a citit „Oscar și Tanti roz”. Evident că i-a plăcut atât de mult încât a vrut să mai citească și alte cărți ale respectivului autor.

Și eu la fel, de exemplu, dacă citesc o carte și îmi place foarte mult, încep să iau toate cărțile respectivului autor și le descopăr, le aprofundez. Asta aș face eu dacă aș fi părinte acum. Sunt foarte multe cărți care sunt și utile, nu sunt neapărat lecturi, povești, sunt cărți care pot să fie interactive și care la rândul lor pot să atragă.

Știu un copil de 7 ani căruia îi era teamă să doarmă singur pentru că avea tot felul de frici. La un moment dat, într-o librărie am descoperit „Cum să înveți copilul să doarmă singur”. Avea tot felul de recompense, în funcție de câte nopți dormea singur, copilul strângea abțibilduri și primea un premiu. Și ghici ce? A dormit singur copilul.

Pe vremuri, când eram noi mici, lucrurile erau diferite, acum există parenting și sunt foarte multe informații. E clar că s-a dezvoltat acest aspect al vieții noastre și avem multe de citit, de învățat.

Despre legătura dintre lectură și actorie

Trebuie să fii pregătit pentru meseria asta de actor, dar cred că copiii sunt fascinați de Tv.  Cred că ei asociază actoria cu televiziunea, dar e important să înțeleagă că sunt lucruri complet diferite. Să fii vedetă nu înseamnă să fii actor. Sunt mulți actori buni și talentați care nu sunt cunoscuți și recunoscuți pe stradă, dar nu se rezumă totul la aplauze, make-up și costume. Înainte de toate astea există o muncă și o aprofundare a personajului, trebuie să citești foarte mult, trebuie să citești scenariul foarte bine, trebuie să citești poveștile din jur.

Lecturile sunt o inspirație pentru un actor. De fiecare dată când citesc, o parte din mine rămâne în carte și o parte din carte o preiau eu și atunci e un schimb. Dacă cei mici își doresc să devină actori, un prim-pas este împrietenirea cu lectura.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Pe scurt despre a treia ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

Pe 7-8 și 14-15 octombrie 2017 sălile de clasă de la Colegiul „Cantemir Vodă” din București au devenit terenul de joacă al copiilor pasionați de citit la a treia ediție NARATIV – festivalul de lectură. Ca și în anii trecuți, ne-am propus să le arătăm celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită și adulților să le atragem atenția asupra faptului că cititorii se educă pas-cu-pas. Nu te naști cititor, ci devii, în urma unui proces care începe, de cele mai multe ori, acasă.

În timpul celor patru zile, le-am propus participanților să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace cu undițe pentru a pescui litere, să pună întrebări și să inventeze, toate pornind de la cărți. Căci doar la NARATIV lectura și distracția merg mână-n mână! În total, au avut loc peste 100 de activități gratuite: ateliere pentru copii, conferințe pentru părinți și profesori, spectacole de teatru-lectură.

Alături de voluntari am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi cu ajutorul volumelor “Cărțile copilăriei” și al rechizitelor primite de Herlitz. Cei de la Canon România au amenajat o sală specială de așteptare, în care poveștile au prins viață și amintirile au fost puse pe hârtie sub formă de fotografii. Într-un spațiu special amenajat de prietenii noștri SLooP, copiii au putut face schimb de cărți și au primit sucuri naturale care le-au dat energia necesară pentru participarea la ateliere. De mare ajutor au fost în zilele ploioase ceaiurile calde și aromate oferite de partenerii de la Himalaya.

22289756_989519831190890_2169669205727915557_o

La câteva zile de la încheierea festivalului, împreună cu personajele noastre preferate, Nara și Tiv, vă invităm la un scurt tur al acestuia:

Începem cu Ora de povești, unde copiii de 3-6 ani alături de pedagogul Ioana Brătilă se joacă împreună până alunecă în lumea din cărți și învață cum cititul poate fi relaxant și creativ. Cântă, își imaginează personajele și transformă povestea în funcție de imaginația fiecăruia.

Mergem pe culoar și deschidem următoarea ușă: Lectură pentru copii nevăzători la care participă elevi de la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București. Pedagogii Lavinia Filat și Andreea Lupescu îi poartă printre nori din vată de zahăr, frunze din acadele, ocean de ciocolată și spuma mării de vanilie alături de Peter Pan, Wendy, sirenele și zânele în frunte cu Clopoțica. Copiii învață să compună un cântec, în timp ce universul lor olfactiv este stimulat cu arome de ocean sau grădini fructate. Cu un ventilator manual, Andreea se plimbă printre ei, imaginându-și că zboară. La final, cântă împreună și aruncă praful magic în aer, rostind cu voce tare cea mai puternică dorință pe care o au acum.

22291545_989520477857492_5508776230272752612_o

Iată o parte din cântecul compus de copii:

Peter Pan zboară peste nori
Wendy adună niște flori.
Zânele cântă pană-n zori
Michael le spune ghicitori.
În oceanul fermecat
Sirenele s-au jucat
Împreună au cântat
Peste tot au colindat.  

 Ajungem la Rime și ghicitori unde Diana Vasilescu le rostește, dar le și compune alături de copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani. Se lucrează pe echipe, se fac joculețe, ce pofta de ghicitori ne face! Am sta mai mult, dar ne continuăm aventura la atelierul de Arhitectură. Aici am fost vrăjiți de copiii care lucrau alături de Daniela Pălimariu și construiau Catedrala de la Notre Dame în miniatură. Am aflat mai multe despre contextul istoric, proporții și geometrii.

In premieră în România, am organizat atelierul de BookTubing ținut de Barna Nemethi – regizor, scriitor și fotograf. Copiii care au deja un vlog, au învățat cum să facă o recenzie de carte, care sunt pașii pentru a avea un conținut video relevant și modalități prin care îți poți crește numărul vizualizări. La discuție a luat parte și Andra Gogan – vloggărița cu peste 400.000 de abonați care le-a oferit inspirație și o mulțime de sfaturi celor prezenți în sală.

22459554_993191214157085_2526170473399513721_o

Mai mergem puțin pe culoar, luam un SLoop cu căpșune, trecem de perdeaua multicoloră confecționată de voluntarii noștri care-s mereu în mișcare și ajungem la Litere pentru prichindei. Aici copiii între 5 și 7 ani învață să citească jucându-se cu literele, alături de ghidul nostru simpatic – Diana Vasilescu.

La Povești pe muzică e mare zarvă. Copiii au primit praf magic (nu vrem să stricăm magia, dar dacă vreți să faceți și voi acasă – o pungă de tărâțe de ovăz ajunge pentru împlinirea mai multor dorințe.) și se pregătesc să îl arunce în aer rostindu-și cu voce tare dorința pe care zâna din povestea lui Pinocchio să le-o îndeplinească. La acest atelier copiii învață alături de Sore sau Andreea Lupescu cum să construiască un cântec, cum se naște ritmul, cum alegi primele cuvinte, cum faci rime, cum găsești linia melodică potrivită. La final, se lasă cu piruete de la fetele care studiază balet și cu ritm susținut de palmele și tălpile băieților.

În ritm de TICTAC intrăm în sala în care Nae Șovăială își desfășoară atelierul Tribunalul Personajelor. Ce vrei să fii – avocat, procuror sau judecător? Mai întâi ne amuzăm cu Nae și modul lui de a povesti și se a interpreta, facem niște joculețe, deconstruim povești, apoi se împart rolurile și începe partea argumentativă pentru apărarea sau acuzarea personajului. Pornim de la o poveste din 1001 de nopți și ajungem ușor, ușor la verdictul final. Hohotele de râs sunt incluse în program.

Anul acesta am avut grupuri de școlari venite la București din 12 localități special pentru NARATIV, o experiență unică pentru cei mici oferită de Kaufland România despre care am povesti în articolul de aici.

Continuăm călătoria cu altă Călătorie spre Centrul Pământului alături de Jules Verne și Barna Nemethi în cadrul atelierului Jurnalistul de poveste. Aici ne transformăm toți în detectivi și punem la îndoiala informațiile din carte. Oare câți kilometri sunt până în centrul pământului? Cine e mai aproape de noi din punct de vedere temporal: Cleopatra sau piramidele din Egipt?

Cum descoperim o poveste, ce întrebări punem, cum găsim răspunsurile? Copiii au intrat imediat în joc, iar noi am intrat în sălile următoare.

În program mai avem Storrytelling în spaniolă cu Frida, în maghiară cu Cipi, în germană cu Heidi, în engleză cu The Gruffalo – cu sprijinul Institutelor Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București. Cât despre storytelling în limba română, cei mici au avut parte de exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și au dezvoltat arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari, alături de pedagogul Răzvan Ropotan. Am avut grijă și de copiii cu deficiențe de auz cărora le-am pregătit un atelier dedicat împreună cu reprezentanții Asociației Sonia Maria.

22290009_989519684524238_8125495128369447740_o

Alan Cornish, director de Școală primară la International School of Bucharest, a povestit despre programele de lectură din întreaga lume și influența lor asupra dezvoltării copiilor. Părinții au fost impresionați și au primit recomandări despre cum ar putea încuraja lectura.

Virgil Ianțu ne-a vorbit despre lectura în familie – de la emoție la impact: rolul decisiv al cititului în dezvoltarea celui mic, modalitatea prin care acesta își construiește inteligența emoțională. Cu sfaturi, întrebări și răspunsuri din experiența personală.

Iar Gaspar Gyorgy ne-a fascinat, ca de fiecare dată, prin poveștile sincere și directe despre parenting și cum să creștem oameni mari. Am avut parte de o doză de umor combinată inteligent cu informații folositoare despre cum putem ajuta la dezvoltarea copiilor și ce rol au poveștile în viața noastră.

Smaranda Nicolau ne-a condus in Atelierul de lectură pentru boardgameri unde am petrecut 2 ore cu 10 echipe formate din părinte și copil care au lucrat cot-la-cot, s-au distrat și au învățat cum pot introduce lectura în activitățile zilnice de familie. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că pentru mulți dintre copii aceste 2 ore au fost primele pe care le-au petrecut citind împreună cu părinții lor!

Ne-am încheiat serile de sâmbătă cu zâmbetul pe buze într-un mod inedit pentru copii, prin spectacole de teatru lectură. Am învățat cu fără decor sau costume fastuoase, poți deveni propriul regizor al poveștilor pe care le citești. Alice în Țara Minunilor și Pinocchio au fost inspirația noastră!

Am recreat împreună cu pedagogii de la Artcrowd – Artiști în educație povești din 1001 de nopți, și am dat viață personajelor prin jocul luminii și al întunericului, prin decor, măști și costume la atelierele de Teatru de umbre și Bandă desenată. Și, dacă tot suntem la capitolul vizual, am trecut și pe la Ilustrația de povești cu Alexandra Mihailciuc pornind de la întrebarea Cine este Robinson Crusoe? Am transformat împreună cuvintele în imagini, iar personajele în costume și măști. Le-am pictat și le-am purtat devenind parte din poveste.

22339408_989781034498103_1872094938455939120_o

A fost atât de frumos și de intens la NARATIV, încât ne e tare greu să redăm ce am simțit prin cuvinte. Așa că, în loc de final, vă lăsăm cu un album plin de fotografii pe care îl puteți vizualiza aici niște replici memorabile culese de la copii în timpul atelierelor:

  • Dacă am putea să trăim într-o lume fermecată, am avea un ocean de ciocolată, nori din vată de zahăr, frunze din acadele, spuma mării de vanilie, un pod auriu și papagali care zboară pe deasupra lui.

 

  • De ce avem nevoie ca să scriem mesaje?
    De limba română.
    Și din ce e formată limba română?
    Este formată de la Dumnezeu.

 

  • – Cum și-a dat seama Scufița Roșie că în pat era Lupul și nu Bunica?
    – Bunica nu era păroasă!!!

 

  • Patul era al bunicii, dar asta nu înseamnă că bunica era în pat.

 

  • Oare cine bate în ușă la meșterul Antonio, copii?
    Un băiat: Iohannis?

 

  • De ce era supărat Gepetto?
    Păi poate avea pensia mică…

22688002_997005323775674_5293301281809276657_n

NARATIV este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Sponsor official: Kaufland

Parteneri: Curtea Veche Publishing, Herlitz România, Lugera – The People Republic, Mount Himalaya Tea, Sameday Courier

Parteneri instituționali: Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Institutul Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București, Artcrowd, Asociația Sonia Maria, Mindstage, Școala pentru deficienți de vedere București

Parteneri de joacă: Canon Creative Park și SLooP

Parteneri media: Agerpres, Avantaje, Revista Biz, BlitzTV, Brrlog, Elevate, Minimax, Paginadepsihologie.ro, Psychologies, Radio România Cultural, SuntPărinte.ro, Șapte Seri, Totuldespremame.ro

Susținut de: Itsy Bitsy

Partener monitorizare presă: Klarmedia

Părerea specialiștilor: Iubirea pentru lectură se naște acasă

Alan Cornish a venit în România în 2007, la trei zile după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, ca profesor și ulterior director de școală primară la International School of Bucharest. Cu o vastă experiență de cadru didactic și manager de școală în Marea Britanie, acesta cunoaște îndeaproape programele de lectură din străinătate și dezvoltă activități cu o importantă perspectivă asupra viitorului educației copiilor din București. Iată ce ne-a declarat:

alan_cornish_pozaMi se pare foarte important să ne pregătim copiii pentru o lume care se schimbă atât de repede, încât atunci când vor termina școala, în 5-10 ani, este posibil să își aleagă profesii care acum nici măcar nu există. “Să știi” nu mai e suficient, important este să ne învățăm copiii cum să folosească și să aplice ceea ce știu, să fie încrezători, flexibili, să aibă capacitatea de a se adapta, să fie rezistenți.

Ideile noi pe care le putem găsi în cărți ne provoacă uneori să ne schimbăm modul în care gândim. Autobiografiile ne oferă șansa de a purta o conversație cu mari gânditori.

Este atât de important ca cei mici să citească și să experimenteze aceste idei atunci când  percepțiile lor asupra lumii sunt în formare. Lamentabil, o mare parte din ceea ce copiii au ales să citească astăzi este prins pe ecran. Lectura nu a fost niciodată atât de importantă.

Părinții sunt vitali în acest sens. Iubirea pentru lectură se naște acasă, tot acolo se împărtășesc părerile despre povești și se fac sugestii legate de următoarea carte. Acasă e primul exemplu de urmat. Școlile au de asemenea un rol important în dezvoltarea abilităților de decodare și de înțelegere necesare pentru învățarea artei citirii, dar nu numai. Scopul educatorilor este de a le oferi elevilor oportunități de a explora cărți, de a discuta despre nuanțele și de structura lor, de a analiza mesajul și creativitatea autorului.

lectura_in_familie_carol_1Prin lectură am ajuns la idei care mi-au schimbat literalmente viața. Deci, pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am învățat este să am o minte deschisă, să nu presupun că știu totul, să fiu umil și receptiv spre schimbare.Cititul este inima tuturor lucrurilor.  Dincolo de abilitatea de a citi, care este vitală pentru a putea funcționa și a avea succes în societate, plăcerea lecturii ne hrănește sufletul. Există o corelație directă între bunăstare și cititul de plăcere.

Mai multe idei și sfaturi pentru cum pot cadrele didactice să îi apropie pe copii de lectură, recomandări privind diferite programe de lectură din străinătate, aflați în cadrul conferinței „Teacher’s inspiration: literacy school programs around the world” pe care Alan Cornish o va sustine în cadrul celei de-a treia editii a Festivalului NARATIV.

Înscrieri gratuite aici.

 

Donație de carte în județul Suceava

„Cărțile Copilăriei” au sosit în județul Suceava alături de Luca Ciubotaru și Fundația EGGER România.

În călătoria noastră pe meleaguri bucovinene, am descoperit o lumea aproape ireală, în care totul era la locul său: profesorii dedicați, copiii ascultători și curioși, părinți care susțin școlile, case curate, peisaje de basm, directori de școală preocupați de educația comunității.

Pe drum, am aflat câte ceva despre Luca. S-a născut într-un sat de lângă Rădăuți pe nume Bilca, a absolvit Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” ca șef de promoție și apoi s-a petrecut magia: a devenit un model prin realizările lui: delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite în mandatul 2014/2015, fiind numit cetățean de onoare al Municipiului Rădăuți.

Iar acum s-a întors să aducă ceva înapoi comunității: dragul de a citi, de a evada în lumi îndepărtate prin lectură, de a cunoaște lumea.

12

Jurnal de bord

Mergem din școală în școală pentru a dona Cărțile Copilăriei și a le povesti elevilor despre beneficiile lecturii.

În două zile donăm aproape 3000 de cărți celor mici și ne întâlnim cu elevii de la: Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc”, Școala Gimnazială Dornești, Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca, Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu” Gălănești, Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu” Frătăuții Noi, Școala Gimnazială nr. 2 Frătăuții Noi și Școala Gimnazială „Samuil Ispoescul” Costișa Frătăuții Noi.

Luca le spune despre cum a descoperit magia cititului, doamna Iren Arsene, președintele Asociației Curtea Veche, le stârnește curiozitatea în legătură cu modul în care se naște o carte, iar Andreea Lupescu le face o demonstrație despre cum poate deveni lectura ceva distractiv.

Copiii sunt energici și curioși. Întreabă de 2 ori dacă pot să păstreze cartea, parcă nu le vine să creadă. Îl privesc cu admirație pe Luca și îi cer autografe la final. Nu știu încă ce vor să devină când vor fi mari, dar printre meseriile vehiculate auzim: cântăreți, actori, fotbaliști, polițiști, astronauți, stewardeze.

Mulți sunt emoționați și, de teamă să nu greșească, se feresc să dea un răspuns întrebărilor simple precum: Ce este o editură? Când nu știu ce să răspundă, se înroșesc la față și coboară privirea. Și-atunci îi mai asigurăm încă o dată că nu există răspuns greșit și nu-i nicio rușine să spui „nu știu”. Ușor-ușor prind încredere și încep să interacționeze.

16

Luca și povestea bibliotecii în care s-a pierdut

Luca are o poveste tare interesantă despre cum a intrat, la propriu, în lumea cărților. Era în școala generală, sora lui plecase de acasă la facultate, dar lăsase biblioteca. Într-o zi, Luca a deschis ușa camerei în care nu intrase niciodată până atunci și a găsit zeci de cărți acolo.

A luat „1001 de nopți” și a început să citească pierzând noțiunea timpului. Orele au trecut, iar părinții au început să îl caute prin curte, pe afară, pe la vecini. L-au tot strigat, fără succes. Până când au intrat în camera surorii și l-au găsit acolo, cufundat în povești. Ce sunt cărțile pentru Luca? O fereastră către altă lume.

De aceea, am propus în cadrul acestor întâlniri, să se organizeze Cluburi de Lectură în școli:

Mi-am dorit să văd această idee transformată în realitate la Rădăuți pentru că educația de calitate stă la baza oricărei societăți puternice. În secolul actual unde tehnologia se dezvoltă de la o zi la alta și este prezentă tot mai mult în viețile noastre, lectura din plăcere a devenit o preocupare rară. Școala are misiunea nobilă ca pe lângă elevi foarte bine pregătiți la anumite materii, să modeleze și să caractere. În acest proces, cultura generală este un element deloc de neglijat, iar lectura și dezbaterile din cadrul cluburilor înființate pot contribui la acest lucru.” spune Luca Ciubotaru.

Referitor la acest proiect, Ioan Banciu, președintele Fundației EGGER a declarat: “Lectura, pe lângă faptul că este relaxantă, contribuie la extinderea orizonturilor de cunoaștere și are un rol important în dezvoltarea imaginației și a formării tinerilor. Tinerii reprezintă viitorul societății și de aceea consider că este necesar să investim în educația acestora. Suntem bucuroși că am reușit să aducem acest proiect de amploare în zona Rădăuțiului. Planificăm să continuăm cu donațiile de carte și la alte școli, urmând să stabilim întâlniri cu elevi pentru luna decembrie.”

21

Dragul de a citi

Dacă o asculți pe doamna Iren Arsene cu cât drag vorbește despre cărți și modul în care îți poți depăși condiția prin ele, începi să te îndrăgostești de lectură. Niciun discurs nu seamănă cu cel de dinainte, pentru că se pliază pe nevoile și curiozitățile elevilor.

Celor mai mari le vorbește despre don Juan, ați auzit de el?
– Nu, spun copiii.
– Cum credeți că era?
– Un gentleman? Un om generos?  întreabă elevii.

Altora le povestește despre cum ajunge o operă de la manuscris la tipografie sau despre antrenarea minții prin lectură.

Copiii fac ochii mari și promit cu mâna pe inimă 10 minute de lectură zilnic.

19

Dacă închidem ochii putem să vedem mai multe decât dacă îi ținem deschiși

Andreea Lupescu face cu ei un atelier de final pornind de la povestea lui Peter Pan, pentru a le arăta că lectura poate fi distractivă și există mai multe moduri prin care poți citi o carte.

Din program fac parte: călătoria spre Țara de Nicăieri – cum simțim universul dacă închidem ochii, fundalul sonor al întâmplărilor – cum se aud furtunile, foșnetul frunzelor, valurile mării și încheie cu un cântecel special creat pentru ei pe care îl cântă împreună.

– De ce citim din Peter Pan? îi întreabă Andreea.
– Pentru că e o carte fermecată! spune o fetiță din Rădăuți.

Copiii râd la pasajul din Peter Pan care face referire la băbuțe cocoșate sau extemporalul la gramatică.

22

Aplaudă din tot sufletul când încearcă să creeze sunetul ploii. Dau din picioare pentru grindină.
Și-atunci îți dai seama ce mare nevoie au de asta. De cineva care să se joace cu ei, care să le consume energia, care să îi facă să iubească lumea poveștilor, ca să nu ajungă să citească de frică sau să fie amenințați cu note mici ori pedepse. Lectura ar trebui să fie un premiu, ca o prăjitură – cum le spunea doamna Arsene. O modalitate de a cuceri, a seduce, a ști, a nu te lăsa păcălit sau manipulat.

Sperăm să ne bucurăm de sprijinul local și să organizam în școli Cluburi de lectură.
Mintea se antrenează zi de zi.
Tu cât ai citit azi?

9

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

01

Sfaturile experților: specialiștii Lugera The People Republic despre lectură și piața muncii

   Știați că doar 8% din copiii bucureșteni citesc de plăcere în timpul liber, conform ultimului studiu realizat de Asociația Curtea Veche? Corelând cu rezultatele testelor PISA, conform cărora elevii români sunt sub standardele internaționale privind abilitățile și cunoștințele ce ar trebui dobândite în sistemul de educație, această statistică este cu atât mai îngrijorătoare.

   Până la urmă, nu este vorba doar de scăderea numărului copiilor care au această pasiune pentru că probabil au o mulțime de alte activități recreative. Sunt generații de copii digitali pentru care cărțile nu mai prezintă același interes cum prezentau pentru părinții lor, având la îndemână mult mai multe opțiuni.

   Totuși, trebuie avut în vedere faptul că lipsa lecturii are un impact pe termen lung și asupra dezoltării profesionale a copiilor de astăzi. Pe piața muncii resimțim din plin lipsa de interes pentru lectură, abilitățile dezvoltate prin intermediul acesteia fiind unele cheie în aproape orice rol, fie că vorbim despre lucrători în depozit, agenți call center sau directori de companii.

   Am stat de vorbă cu partenerii noștri de la Lugera – The People Republic, companie de servicii integrate de resurse umane, și am aflat mai multe despre acest subiect de la Cristina Săvuică, Chief Happiness Officer:

   „De multe ori recruiterii primesc CV-uri pline de greșeli de punctuație și ortografie, acesta reprezentând deja un minus în procesul de selecție, în unele situații fiind și motivul de respingere încă din faza analizei. Pe lângă aceste greșeli, candidații nu reușesc, nici în CV și nici în interviul ulterior, să detalieze responsabilitățile avute în posturile anterioare. Pentru rolurile de call center, vânzări, administrative de fapt, pentru majoritatea rolurilor de entry-level, exista evaluări prin care se validează fluența comunicării în limba română, corectitudinea construcțiilor gramaticale și folosirea corectă a semnelor de punctuație. Toate acestea sunt abilități care se obțin în scoală și sunt consolidate printr-o lectură constantă.

   Abilitățile de înțelegere a textelor și de comunicare se dovedesc a fi din ce în ce mai importante, inclusiv în rolurile operaționale. În contextul creșterii nivelului de digitalizare și tehnologizare este din ce în ce mai multă nevoie de abilități de recunoaștere a unor simboluri, de contextualizare și sintetizare a unor informații. Activitățile în depozite, de exemplu, nu se mai rezumă doar la mutarea/încarcarea produselor, ci presupune participarea activă în fluxurile logistice.

   Totodată, în companiile multinaționale rolurile nu mai sunt exclusiv locale, sunt șanse foarte mari ca membrii unei echipe să fie din orașe diferite, sau poate chiar din țări diferite. Pentru aceasta, abilitățile de comunicare și interpretare devin cu atât mai importante și nu se pot dezvolta fără un obicei al lecturii.

   În calitate de recruiteri știm destul de bine care sunt direcțiile înspre care se îndreaptă piața muncii și știm, spre exemplu, că Singapore se anunță a fi o viitoare mare putere în acest sens pentru ca investește foarte mult în educație. În Romania, realitatea statisticilor actuale privind analfabetismul funcțional, gradul de lectură în rândul copiilor și accesul la cărți nu este deloc încurajatoare. Este vital ca adulții să își dea seama că suntem cu toții responsabili de viitorul următoarelor generații, de a le insufla plăcerea cititului.”