Despre lectura în familie: Cristian China Birta (Chinezu)

Despre Chinezu – „mare maestru de isprăvi 2.0” așa cum singur recunoaște – ar fi atât de multe lucruri de spus încât ne-am putea lungi la ore întregi de discuții. Ceea ce s-a întâmplat și atunci când acesta a răspuns pozitiv invitației noastre de a se alătura dialogului despre lectura în familie, cititul de plăcere și primele sale amintiri marcante despre cărți.

Atunci când nu scrie pe cristianchinabirta.ro sau când nu lucrează la vreo idee nouă de proiect cu echipa Kooperativa 2.0 sau Blogal Initiative, Cristi își petrece majoritatea timpului cu familia. De la Alex, băiatul cel mare, ne-a mărturisit că primește des sugestii de cărți și învață de la el informații noi despre domeniile în care Alex e expert. Cu Mara face schimb de cărți și apoi discută în baza acestora, iar împreună cu mezina Patricia, citește și recită din cartea preferată a familiei: „Cartea cu Apolodor”.

În cele ce urmează, vă invităm să urmăriți câteva materiale în care Chinezu ne împărtășește de ce „copiii ăștia de doisprezece ani sunt geniali”.

În discuția pe care am avut-o, am aflat câte ceva și despre începuturile sale în ale lecturii:

Nu în ultimul rând, iată mesajul lui Cristi cu privire la importanța cititului de plăcere pentru cei mici:

 Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Sfaturile experților: specialiștii Scorseze Medical Group despre lectura pentru copiii cu deficiențe de atenție

     În cadrul evenimentelor pe care le-am organizat au venit către noi părinți dornici să afle despre cum pot apropia lectura de un copil cu dislexie sau deficiențe de atenție ori de învățare. Am stat de vorbă cu partenerii noștri de la Scorseze Medical Group și medicii ne-au povestit mai multe despre acest subiect:

   „Deficitul de învățare poate avea o multitudine de cauze: biologice, fiziologice, psihologice, ambientale etc., iar printre cele mai cunoscute forme se numără: deficiența de atenție, tulburări de auz, de văz sau absența deprinderilor de a citi. Unele au cauze genetice, precum dislexia, care se manifestă prin imposibilitatea de a citi, disgrafia, prin imposibilitatea de a scrie, discalculia, prin dificultatea de a calcula, dificultăți în a pronunța cuvintele, ori citirea și pronunțarea cu dificultate, tulburări de atenție sau ADHD.

   Semnele unor astfel de deficiențe sunt variate, fie copilul începe să vorbească mai târziu decât alții, are probleme de atenție, învață cu greutate alfabetul, să numere sau să diferențieze culorile, are dificultăți de pronunțarea unor cuvinte, nu este interesat de cărți, confundă cuvintele, citește și memorează cu greutate etc. Aceste semne apar încă din primele săptămâni ale clasei pregătitoare, iar părinții sunt îndemnați să fie atenți la micile detalii din comportamenul celui mic pentru a putea observa semnele enumerate mai sus și a acționa din timp.

   După identificare, pașii următori ar trebui să fie întâlnirea cu un medic pediatru, care să sesizeze natura dificultăților, fiziologică sau patologică, apoi cu un consilier școlar/psiholog pentru a investiga dacă problemele sunt de natură afectivă și, în final, după  ce a fost înțeleasă  natura problemei, se apelează la un logoped.

   Într-adevăr, deseori, acești copii nu pot ține pasul cu restul clasei, nu se pot concentra pe perioade lungi de timp, nu pot răspunde la întrebări în timpul alocat rezolvării lor, au nevoie de pauze de 20-30 de minute, nu suportă să fie distrași de alte activități: tableta, mobil, calculator, televizor, radio. Dar este important pentru ei să citească. Pe lângă faptul că lectura dezvoltă vocabularul și cultura generală, empatia și curiozitate, induce o stare de relaxare și de bună dispoziție, aceasta antrenează memoria și conexiunile sunt mai rapide, iar capacitatea de a opera cu noțiuni abstracte crește și ea.

   Părinții îi pot ajuta prin cultivarea acestor deprinderi de a citi din mica copilărie și prin puterea exemplului personal.  Ei îl pot incuraja, pentru a-i crește stima de sine și recompense prin laude, ori de câte ori reușește să își atingă obiectivele de învățare și lectura stabilite. Dacă în loc să petreacă ore în șir la televizor, aceștia vor dedica mai mult timp lecturării de povești în primii ani de viață ai copilului, cultivarea interesului și formarea deprinderilor se va realiza treptat și va deveni un obicei. Pe măsură ce copilul va crește, se va stabili un spațiu comun și un program pentru parcurgerea diferitelor materiale. Copilul va primi mai des cu diversele ocazii cadou cărți, va fi plimbat prin librării, va fi lăsat să exploreze singur cărțile pentru a-și alege ceva adaptat nivelului său de dezvoltare și înțelegere. Părintele îl poate implica pe cel mic în soluționarea intrigii poveștilor citite, făcând atractiv conținutul cărților.  Aceste obiceiuri pot determina copilul să își manifeste curiozitatea, să își dorească să afle deznodământul fiecărei povestiri.”

   Sperăm că v-au fost de folos aceste informații și vă invităm să ne povestiți, din experiența proprie, cum îi sfătuiți pe părinții care se confruntă cu astfel de obstacole să le depășească împreună cu cel mic.

Autor: Sabrina Florescu

Partener:

logo_scorseze_medical_group

Care sunt efectele reale ale cititului în familie? Gaspar Gyorgy, psiholog

Poza_Articol_GasparVacanţa de vară e în toi, şcoala pare ceva îndepărtat pentru cei mici, lecţiile sunt aproape uitate şi copiii se relaxează. Uneori, în vacanţă cartea nu este protagonistă, ci, câteodată, chiar personajul negativ de care trebuie să se ferească. Noi propunem să schimbăm această percepţie vara aceasta şi vă invităm să fiţi voi exemplul pentru a le demonstra celor mici că nu trebuie să citească doar pentru temele sau testele de la şcoală, ci că lectura poate fi o activitate pe care să o faci din pură plăcere!

Am aflat împreuna despre importanța lecturii pentru copii și care sunt beneficiile ei, dar oare câți dintre părinți conştientizează faptul noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul pe care îl promovăm în România: parenting pentru lectură? Psihologul şi psihoterapeutul Gáspár György, prezintă în volumul său „Copilul invizibil” apărut la Curtea Veche Publishing:

“Există deja studii de specialitate realizate de cercetătorii în neuroştiințele cognitive, care ne arată că în primele săptămâni de viaţă, atunci când adulţii îi citesc bebeluşului, acesta recunoaşte vocea părinţilor şi astfel i se transmite convingerea că lumea este un mediu sigur. Se consolidează astfel ataşamentul părinte-copil, despre care ştim că influenţează semnificativ procesul de dezvoltare şi funcţionare a creierului. (…) În plus, un studiu atent realizat de cercetători de la universităţile din Yale şi Texas, SUA, arată că există diferenţe neurofiziologie semnificate între copiii cărora li se citeşte periodic şi cei cărora nu li se citeşte. Partea cea mai bună este că aceste diferenţe nu sunt permanente. Aceiaşi cercetători au descoperit că, după o perioadă de numai opt săptămâni, în care zilnic li s-a citit copiilor ce iniţial au fost privați de lectură, activitatea cerebrală a acestora s-a schimbat până la a semăna cu cea a copiilor familiarizaţi din timp cu lectura poveştilor de noapte bună. Iată, deci, cum părintele poate influenţa în bine evoluţia unui copil printr-o activitate curentă de lectură împreună.(…) Lectura de seară este un mijloc natural pentru cultivarea unui ataşament solid în conexiunea părinte-copil, care funcţionează şi ca antidot natural pentru stres şi anxietate. Până şi cerinţa copilului de a i se citi în mod repetat aceeaşi poveste are un sens bine conturat – astfel, cel mic îşi dezvoltă logica şi înţelege mai clar predictibilitatea. (…) Majoritatea copiilor care au lectura ca parte integrată a rutinei zilnice deţin abilităţi de empatie şi ascultare. Aceştia sunt copiii care au deja exersată abilitatea de a îi face loc şi celuilalt să vorbească, deoarece sub o formă adaptată ce-i drept, fiecare carte citită de părinte este ca o discuţie între autor şi cititor. Nivelul de inteligenţă relaţională se poate măsura şi prin capacitatea personală de înţelegere a regulilor vieţii, prin ajustarea comportamentului la diverse situaţii. Viaţa de familie poate impune un set de valori şi reguli esenţiale, dar în anumite situaţii avem nevoie să dobândim cunoştinţe mai vaste, provenite şi din experienţele altora – iar cărţile ascund adevărate comori în acest sens.”

În final, după ce am aflat toate aceste informaţii, suntem curioşi: voi cât timp petreceţi citind împreună cu cel mic? Studiile recomandă minim 25 de minute pe zi.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Cat de importanta este lectura pentru copii? Gaspar Gyorgy, psiholog

Poza_Articol_GasparCredem cu tărie în lectura de plăcere și o recomandăm pe întreg parcursul anului, inclusiv în vacanța de vară atunci când cei mici sunt mai tentați să uite cărțile pe raft! Dar de ce este atât de importantă lectura pentru copii și care sunt beneficiile ei? Unul dintre cei mai apreciați psihologi și psihoterapeuți relaționali din România, Gáspár György, povestește în volumul „Copilul invizibil” apărut la Curtea Veche Publishing:

“Despre mintea omului se spune că este cel mai mare aparat de spus povești din lume; uneori chiar este asociată cu un post de radio care emite 24 de ore din 24. Dar majoritatea poveștilor sunt reinterpretări pe care noi le facem în baza unor modele mentale dezvoltate în copilărie, motiv pentru care o minte bine antrenată și flexibilă are nevoie în mod constant de informație proaspată pentru a evolua conform vârstei și a nu rămâne blocată în același vechi tipar. (…)
Este bine de știut pentru orice părinte sau adult care interacționează cu copiii că lectura poate influența în bine comportamentul școlar al copilului mai mult decât o fac alți factori semnificativi, cum ar fi mediu social sau economic. Iar atunci când cei mici ajung să citească din plăcere, în mod regulat, aceștia nu doar că vor obține performanțe mai bune la teste, dar vor deține și un vocabular mai bine dezvoltat, dar și un nivel mai crescut de cunoștințe generale – lucru care-I vor ajuta să dezvolte o mai bună imagine de sine și să dețină o mai clară înțelegere asupra lumii. (…)
Cei mai mulți dintre noi știu sau intuiesc că lectura este importantă, dar relativ puțini oameni cunosc schimbările care se produc (lăuntric și manifest) atunci când citim din placere. Aceste beneficii sunt resimțite de ființa umana atât în copilărie, cât și la maturitate și pot fi grupate astfel: se dezvoltă creierul și minte; se dezvoltă o imagine de sine pozitivă; se facilitează dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale. Acei copii care citesc, adesea, au și bune abilități de ascultare și interpretare (…)
Apropo de imaginație, putem spune că o altă funcție semnificativă a cititului este reprezentată de faptul că, în esență, creierul uman nu face diferența între realitate și fantezie. Ceea ce înseamnă că atunci când copilul citește, acesta are posibilitatea de a se identifica cu personajele și de a trăi mai mult sau mai puțin experiența narațiunii. Așadar, cititul este o activitate care, dincolo de faptul că ne favorizează dezvoltarea biologică și psihologică, ne oferă și posibilitatea de a călători gratuit oriunde în spațiu și timp.”

Așadar, să analizăm toate aceste beneficii și, într-un articol viitor, să aflăm cât de importantă este lectura în familie și relația părinte-copil pentru citit!

Povestea “Hambarului cu carte” din Comlosu Mic, județul Timiș

Suntem învățați încă de mici că orice poveste începe cu “A fost odată…”, iar doamna Ramona Jakoby din Comlosu Mic, județul Timiș, este exemplul perfect al unei povești frumoase care a început cu un mesaj primit pe pagina noastra de Facebook.

Am remarcat încă din primele rânduri ale conversației că doamna Jakoby împărtășește misiunea noastră, crede că generațiile viitoare se pot schimba prin educație și lectură. Ne-a povestit cum împreună cu cei mici din sat vor să înceapă un club de lectură “Cărțile copilăriei” chiar în hambarul casei ei și ne-a cerut sprijinul. Câte hambare goale nu sunt în țară? Cărțile noastre așteaptă să fie trimise acolo unde un adult responsabil dorește să ofere șanse celor mici.

Vă redăm mai jos, pe scurt, câteva rânduri pe care ni le-a lăsat în speranța că va inspira și alți locuitori, din alte colțuri ale României, să ia inițiativa inființării unui club de lectură “Cărțile copilăriei” în comunitate. Dacă vă hotărâți, vă stăm la dispoziție cu sfaturi și resurse, nu trebuie decât să ne contactați.

“Când vine vorba de copii, cred că lectura are un rol definitoriu în formarea lor. Le dezvoltă limbajul – din nicio altă sursă, copiii nu-și pot dezvolta limbajul mai bine decât citind. Apoi, lectura este un izvor foare bogat de informații, le dezvoltă imaginația, gândirea… Copiii pot avea, acum, o ofertă imensă de carte dacă au la dispoziție biblioteci, cluburi de lectură, activități diverse. E important să aducem toate acestea în parcursul dezvoltării copilului. Dacă cititul, lectura vor fi importante pentru el, asta va decide singur, dar trebuie să îi oferim această șansă de a alege.

Personal, cred că lectura ar trebui să fie un element prezent în viața noastră, a fiecăruia. Și așa mi-a venit ideea de a înființa un club de lectură în hambarul casei. Acesta are o vechime considerabilă și, cu siguranță, nu va mai fi utilizat pentru destinația lui inițială. De copil, mă jucam foarte mult în hambarul bunicii, iar amintirile sunt dintre cele mai plăcute. E ceea ce ne-a determinat să amenajăm hambarul pentru copii, dar nu ne-am limitat la a-l amenaja. O vară întreagă, săptămânal, am organizat activități cu copiii în ceea ce am numit atunci „Căsuța din hambar”, în care am realizat tot felul de obiecte prin diferite tehnici de craft, am făcut pâine de casă, pizza, sandwich-uri haioase ori brioșe, am cusut ori am bricolat și a fost foarte plăcut. Apoi a trebuit să gândim alte activități și așa, am ajuns la picnicurile de lectură, cu cărți bune, multe perne, limonadă și film. Am muncit împreună cu copiii, am vopsit, am decorat, totul pentru a realiza un loc și o atmosferă plăcută.

De Asociația Curtea Veche am aflat de pe internet, căutând proiecte, oameni, experiențe care se pliază preocupărilor noastre menționate până acum. Urmăresc de ceva vreme, cu interes, activitățile Asociației, nenumăratele acțiuni de donare de carte, parteneriatele cu diverse instituții, firme, persoane publice. Mi-a placut tot ce am văzut și văd. Consider că e foarte important să aducem în „drumul” copiilor activități diverse, mijloace prin care să le realizeze, persoane, locuri care să le dezvolte formarea.

Când am luat legătura cu Asociația, mi-au răspuns foarte repede și cu multă răbdare mi-au explicat misiunea lor și cauza în care cred, faptul că sprijină implicarea unei persoane din comunitate. Vorba aceea – te învață să pescuiești. Iar metodologia pe care au realizat-o pentru cluburile de lectură este adaptată nevoilor copiilor și, astfel toate activitățile devin atractive și plăcute pentru copii. Am primit deja din partea Asociației colecția „Cărțile copilăriei” care ne va fi foarte utilă în cadrul „Hambarului cu carte” și ne-am apucat de citit. Feedback-ul a fost pozitiv, copiii sunt dornici să continue și am toată încrederea că se va crea un grup cu care vom continua lectura mult timp de acum încolo. Sigur, acum sunt încurajați de părinți care raspund pozitiv la astfel de activități în perioada vacanței, dar cred că, prin metodologia specifică, le vom cultiva plăcerea de a citi. Beneficiez și de ajutorul unor dascăli din Jimbolia care activează atât în școală, cât și la clubul copiilor ori la biblioteca orășenească. Ne gândim la a susține fiecare dintre noi astfel de ateliere. Ne-am pregătit mult pentru a crea atmosfera, pentru a ne simți bine și au fost trei ore în care au citit, au vorbit public, și-au imaginat, au creat, au râs etc. Mi-a plăcut, le-a plăcut și mai vor!

M-ar bucura mult dacă tot mai mulți părinți ar face ceva concret pentru a le insufla copiilor sentimentul că pot găsi plăcere, bucurie în lucruri simple, frumoase. Cititul e unul dintre ele. Ne este la îndemână și îl putem face zilnic.”

12825240_469572033238380_1986593173_n_beta

13652374_517681805094069_238885_n_beta

pormbar1_beta

13711445_517682248427358_732993755_o_beta

13734820_517681851760731_2011233434_n_beta

13718184_517681888427394_439157776_o_beta

13709738_517682061760710_975359093_o_beta