Donație de carte la Mircești în județul Iași

Miercuri, pe 22 noiembrie, am zburat de la București spre Iași, alături de Cărțile Copilăriei, care urmau să ajungă la elevii din comuna Mircești, județul Iași.

Ne-am bucurat de sprijinul Azomureș, Golden Star SRL și Sameday Courier pentru a aduce peste 300 de zâmbete pe tărâmuri moldovenești.

De la aeroport și până în sat, ne-am deconectat de la agitația orașului printre dealuri și păduri și-am ajuns în locul în care s-a născut Vasile Alecsandri. Am mers să îi vedem casa memorială și-am remarcat că se află într-o stare foarte proastă (poate citește cine trebuie și ia măsuri).

Am descoperit un conac spațios și-am reținut un obicei tare boem al lui Alecsandri – stătea cocoțat pe 2 perne turcești așezate pe rotițe și își bea cafeaua la geam – evident, în poziție turcească. Mai avea un jilț cu capete de lei primit cadou de la Carol I, cu care era prieten, un pian elegant al fiicei sale și multe cărți. Am mers apoi să vizităm școlile din cele 2 sate ale comunei, Mircești și Iugani – am descoperit săli pictate de profesori și elevi, pe garduri erau pictate de către copii mesaje motivaționale „fii vesel” și pe trepte „nimic nu e imposibil”.

img_0414

Una dintre problemele cu care am aflat că se confruntă comunitatea este că în zonă se nasc 2-3 copii pe an – așa că în prezent nu există clasele a șasea și a șaptea, și astfel generațiile noi de elevi se răresc. Concluzia domnului primar cu care am stat de vorbă: puțini copii, mulți adulți plecați din țară, bugete mici pentru infrastructură. După ce ne-am familiarizat cu situația elevilor, am mers să îi cunoaștem și am fost primiți cu aplauze și sute de zâmbete.

Ne-au dansat, ne-au cântat, ne-au spus ultimele titluri citite, dar când i-am întrebat despre ce a fost vorba în carte – au fost puțin derutați. Poate din cauza emoțiilor sau poate din lipsa unui obicei constant al lecturii sau a realității cu care se confruntă România: un grad din ce în ce mai ridicat de analfabetism funcțional (cei care citesc, dar nu știu să reproducă ideile sau mesajul principal a ceea ce au citit).

Ne-am bucurat să aflăm că de aproape o lună o învățătoare a înființat un club de lectură  pe care îl vom susține în continuare cu toate resursele de care dispunem: metode de lucru cu copii, idei și sfaturi, cărți și resurse.

img_0465

Reprezentantul Golden Star SRL, domnul Radu Ștefănescu, a lăudat marile personalități născute prin împrejurimile Iașiului și i-a încurajat pe copii să viseze și să devină mai buni decât predecesorii lor. Ovidiu Maior de la Azomureș i-a îndemnat pe copii să citească pentru că pot ajunge oriunde în lume prin povești, pot afla despre culturi și civilizații îndepărtate.

Ultimul moment al evenimentului a fost cel care a adus fascinație și bucurie pe chipurile copiilor, a fost adaptat limbajului lor și i-a provocat la joc: Hai să închidem ochii și să zburăm alături de Peter Pan spre Țara de Nicăieri, le-a spus draga noastră Andreea Lupescu. Apoi am cântat împreună, am construit un fundal sonor aerian, pământean și marin, și-am descoperit cât de distractivă poate fi lectura.

Interes există. Entuziasm la fel. Așa că următorul pas ar fi un club de lectură constant care să pună în aplicare metodele propuse de noi prin care cititul devine un obicei distractiv, care dezvoltă imaginația și îmbunătățește vocabularul.

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

Sponsori și parteneri:

 parteneri-01

Despre cititul în familie: Alexandrina Halic

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Alexandrina Halic a absolvit actoria în 1963 și are în spate peste 50 de ani de actorie la Teatrul Ion Creangă din București. Crede că lectura i-a dirijat viața și i-a format personalitatea:  Cititul mi-a îmbogățit imaginația; un actor fără imaginație, fără creativitate, nu e un actor deplin.

Ea ne-a povestit:

E departe copilăria mea, dar tocmai pentru că e atât de departe amintirile legate de lectură au fost foarte importante.

Lectura mi-a dirijat viața, ce am început atunci am continuat mai târziu. Eu inițial voiam să devin profesoară de limba română,  și uite că am ajuns să fac teatru. Cred că am început să citesc o carte pe la opt – nouă ani când deja aveam obișnuința literelor așezate în cuvinte.

Prima poveste de care îmi aduc aminte se chema nostim –  „Moața, Creața și Grasul la bal”. Era vorba despre trei păpuși și aventurile lor. Știu că avea și niște ilustrații, mai stângace la vremea aceea, vorbim de anii ’50, dar care mi-au rămas și acum în minte: un fotoliu în care un bunic spunea povestea și într-o mânecă largă a halatului o fetiță ascunsă acolo cu un căpșor scos așa atent, asculta povestea.

Nu îmi amintesc de povești citite mie înainte de experiența asta cu lectura proprie, dar știu că s-a lipit de mine cartea de povești grozav. Am avut perioade în care mă prefăceam bolnavă pentru că mai aveam de citit, de terminat o carte acasă, până s-au prins cei mari că nu ar fi cazul să lipsesc de la școală pentru asta și că există timp și pentru lectură.

Pe la zece ani aveam deja abonament, legitimație la bibliotecă, pe la 11 – 12 ani terminasem de citit Jules Verne și știu că am învățat atunci atâtea lucruri interesante pe care azi copiii le au la îndemână, foarte la îndemână, am descoperit lumea, geografia, marea, corăbiile. Știam pe din afară amănunte legate de toate lucrurile astea pe care Jules Verne cu răbdare le-a pus în carte.

Mă întreb dacă acum copiii ar avea răbdare să le citească. Ar trebui cei mari să îi îndemne. Deosebirea dintre copiii de atunci, de pe vremea mea, și cei de astăzi e mare și nu e. A rămas aceeași curiozitate care trebuie satisfăcută. Pe vremea mea, setea de informație o luam din lectură, astăzi există nenumărate mijloace, dar mă întreb ce poate fi mai frumos, mai interesant sau mai de îmbogățit decât o lectură?

Pe net copiii află informația seacă, directă, pe când într-o carte există metaforă, comparație, descriere. Copiii pot completa cu mintea lor ceea ce e dincolo de cuvinte.

Într-un cuvânt, lectura a însemnat drumul meu în viață, începutul poveștii vieții mele.

Cât de important este ca cei mici să citească sau să audă povești?

E foarte important să citească, e greu să-i faci să citească astăzi când sunt atâtea tentații în jur, dar mă gândesc că există diverse posibilități.

Eu am întâlnit în școli copii care citesc pentru că sunt îndemnați de părinți sau de învățători, de profesori. Citesc și își descoperă această bucurie a lecturii. Acasă trebuie să existe o bibliotecă, trebuie să existe câteva cărți. Copilul crește după chipul și asemănarea părintelui până la urmă, nu i se impune lucrul ăsta în mod direct, dar dacă își vede părintele cu o carte în mână o să aibă curiozitatea să citească și el.

Cred că în primii ani de viață, cărțile cu ilustrații sunt interesante. Părintele povestește, descrie, explică ceea ce ilustrația încearcă să arate.  Copilul vede ilustrația, părintele citește ce e dedesubt și apoi completează. De multe ori sunt lucruri care trebuie explicate sau povestea trebuie completată, mi s-a întâmplat și mie ca bunică să fac lucrul ăsta pentru nepoți.

Copiii mei au citit mult când erau mici.  În copilărie, aveau lectura și câteodată cinematograful la îndemână. Și au rămas cu acest învăț al lecturii. Acum, la rândul lor, sunt părinți.

Povestiți-ne despre experiența din librărie.

Am o experiență interesantă. Am participat la lecturi colective în librării. Au venit părinți, bunici cu copii, într-un colț în care cărțile erau la îndemână: cărți prietenoase, colorate, cărți pe care și le-ar dori acasă, pe care simt nevoia să le răsfoiască.

În cadrul acestor lecturi – un actor citește pentru ei într-un chip, zic eu, atractiv, interesant, în așa fel încât să le capteze interesul.

Drumul unui părinte cu un copil de mână într-o librărie e foarte importantă. Poți să-i cumperi cartea, să i-o faci cadou sub pomul de Crăciun sau la o aniversare.

Pe vremea mea, nu erau așa multe cărți și nu erau frumos editate. Acum sunt accesibile tuturor și au ilustrații frumoase. Chiar dacă nu mai am copii de vârsta primei lecturi acasă, meseria pe care o am, actriță de teatru pentru copii, mă împinge să văd ce se mai citește, ce se mai editează și sunt bucuroasă să găsesc atâtea cărți frumoase.

Ce rol credeți că joacă poveștile din cărți în viața copiilor?

Generații întregi au crescut cu povești, asta înseamnă că povestea e necesară în viața copilului, în viața omulețului care o să devină.

Și oamenii mari au nevoie de asta, dar mai ales copilul. Există povești perene, perpetue care și-au demonstrat valabilitatea și calitatea în timp, în ani. Acestea nu trebuie să lipsească din lectura copiilor.

E bine ca părintele să citească împreună cu copilul, chiar dacă nu se consideră un expert în acest domeniu.

Care credeți că e legătura dintre lectură și actorie?

Pentru mine, lectura a însemnat drumul de mai târziu, devenirea mea ca actriță, în lectură am descoperit personajele pe care aș vrea să le joc mai târziu și din fericire s-a întâmplat să pot să le joc mai târziu. Cititul mi-a îmbogățit imaginația, un actor fără imaginație, fără creativitate, nu e un actor deplin.

Or numai printr-o lectură intensivă poți să dobândești această calitate, lumea se descoperă pentru noi în cuvinte, trebuie să o definim în noțiuni, în cuvinte. Dacă nu avem la îndemână cuvintele astea, cum putem să vorbim despre lume, despre ce ne înconjoară, despre sentimentele noastre, despre stările noastre ca actori? Și cuvintele le găsim în cărți, acolo le găsim așezate frumos, corect. Un limbaj sărac ne definește pe noi, ne arată pe noi ca oameni săraci pe dinăuntru.

Un limbaj bogat, cu multe cuvinte la îndemână, ne îmbogățește în fața celorlalți. E foarte important să citim.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Despre cititul în familie: Mihai Călin

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Actorul Mihai Călin crede că lectura i-a influențat mult viața și ține cont de acest aspect când vine vorba de educația propriului copil.

De asemenea Mihai s-a implicat alături de noi în donațiile de carte din Spanțov (județul Călărași) și Răscăeți (județul Dâmbovița) și le-a arătat copiilor cum imaginația poate porni spre căi nemărginite prin lectură. Cei mici au fost tare entuziasmați să citească pe roluri alături de el și să povestească împreună despre Robinson Crusoe.

I-am cerut câteva sfaturi și sugestii legate de parentingul prin lectură și-am primit niște povestioare tare interesante.

18358659_902504563225751_8782156448235641450_oFotografie de la donația din Spanțov

El ne-a povestit:

Primul lucru pe care îl țin minte despre lectură, despre carte nu este foarte timpuriu așa. Am avut o perioadă între clasa a II-a și clasa a IV- a când am citit foarte mult, o întreagă colecție de reviste „Magazin Istoric”.  Am descoperit la mine acasă o colecție foarte interesantă, din ’67 – ’70, când în România exista o perioadă oarecum de liberalizare politică și se puteau scrie lucruri pe care nu le puteai scrie înainte de anii 60 și nici după anii 72/73. Erau foarte interesante, m-au plonjat în zona asta istorică.

Am fost abonat doi ani la revista „Pif”, asta m-a marcat foarte tare pentru că așa am învățat limba franceză. Sigur, au contat și orele de la școală, dar citeam revista „Pif” din scoarță în scoarță, fiecare silabă, fiecare cuvânt.

Ceea ce m-a marcat iarăși foarte mult cam tot în perioada aia, a fost „Legendele Olimpului”  care mi-a plăcut foarte mult. Chiar acum o recitesc cu fiul meu.

Aceste trei experiențe ale mele m-au apropiat mai mult de carte, de lectură.

Unde ai ajuns, prin intermediul lecturii?

Am plonjat în alte lumi.

Fiecare limbă străină învățată înseamnă o altă lume, un alt univers pe care ți-l deschizi în față. Tot astfel, fiecare carte pe care o citești îți deschide noi lumi.

Lumea se întreabă de ce am nevoie de muzică sau de teatru sau de film sau de lectură. Pur și simplu, este o evadare din lumea cotidiană, oamenii simt nevoia să iasă din rutină: trezit, mers la școală sau la serviciu, făcut de mâncare, spălat, culcat. Toate lucrurile astea sunt absolut necesare, dar încet-încet se transformă intr-o rutină.

Dacă nu îți ridici ochii din viața de zi cu zi și nu privești un copac, o pasăre, un câine jucându-se, norii pe cer, nu deschizi o carte să intri într-o altă lume, încet-încet lumea asta cotidiană, diurnă, rutina asta, te abrutizează. Adică devii doar o mașinărie care funcționează, nu are niciun fel de aspirație, niciun fel de dorință.

Sigur, acum poate m-am pierdut în vorbe… dar de fapt asta este simplu: lectura, indiferent că este roman, o nuvelă scurtă, eseu, carte de călătorie, te face să visezi, să-ți faci propriul tău film și să trăiești mai intens, mai frumos.

Cum ți-ai motivat copilul să citească?

Fiul meu are 11 ani, a intrat în clasa a V-a acum, nu a fost neapărat un truc. I-am citit de când era bebeluș, i-am citit în fiecare seară la culcare și eu, și soția, chiar și acum îi mai citim, acum ceva mai puțin, nu chiar până adoarme, de fiecare dată ce mi s-a părut important: l-am luat cu noi când am mai mers prin librării să căutăm cărți, căutam cărți împreună pentru el, acum și le caută el singur. Ceea ce e interesant e că îi place foarte mult în librării în care are un mic locșor în care poate să citească acolo, adică nu doar să intre, să ia cartea, să o cumpere și să plece, ci să stea, să citească câteva pagini din ceva sau altceva, poate chiar să bea un ceai și să citească acolo. Și încet-încet copiii fac, și noi am făcut la fel când eram mici, fac ce văd la parinți sau la cei apropiați, nu știu, bunici, prieteni apropiați.  E puterea exemplului, nu i-am impus niciodată anumite lucruri.

Nu avem niște trucuri anume, e adevărat că uneori îi spun: uite, dar ai citit cartea aia și ai lăsat-o, te-ai apucat de alta. Nu e neapărat un lucru rău, adică să începi o carte și să citești două sau chiar trei în paralel, chiar și eu mai fac chestia asta pentru că depinde și de starea de moment, uneori vrei altceva într-o zi sau în alta.

Despre importanța repovestirilor

Citește „Cei trei muschetari” îl prinde povestea, după aia se plictisește puțin, mai târziu iar citește, iar o lasă. E destul de dificil de citit și Dumas, și Jules Verne, e stufos, e un alt limbaj, e cu totul altă lume și de asta aparițiile astea, repovestirile, cum e asta „Odiseea” după Homer, „O călătorie spre centrul pământului” de Jules Verne, „Alice în țara minunilor” –  Lewis Caroll,  „Mituri romane”.

Toate aceste repovestiri sunt foarte importante pentru un anumit segment de vârstă, nu mă pricep să zic care, poate acesta pubertate, preadolescentină. Shakespeare iarăși, altfel e foarte dificil și trebuie să îi atragi pe copii în zona asta care e de fapt de foarte mare valoare și le deschizi drumul, să prindă gustul. Iar mai târziu o să meargă la sursa originală.

Despre lectură și curiozitate

Cred că lectura, lumile în care te poartă, poveștile și personajele… toate acestea îți stârnesc curiozitatea.

Iar curiozitatea e foarte importantă pentru oameni, în general. Copiii au curiozitate, dar și-o pierd repede în societatea actuală.

În prezent, informația vine de la internet, de la radio, tot timpul ești bombardat cu informații, tot timpul afli lucruri, nu mai e nimic extraordinar, frumos, senzațional, nu te mai miri, nu mai ești curios să afli, dar ce e Papua Noua Guinee?

Sau văd la televizor cicliști în turul Spaniei, m-am uitat chiar azi dimineață cu fiul meu și era nu știu ce localitate la malul mării și zic: hai să ne uităm pe net să vedem unde e localitatea asta, în Spania. Adică să nu treacă lumea așa pe lângă tine, o iei ca atare și mergi mai departe ca vita la păscut.

De fapt, trebuie să ne întrebăm de ce are nevoie lumea de artă, de frumos? … ca să te simți om viu.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Despre cititul în familie: Crina Semciuc

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Actrița Crina Semciuc crede că lectura i-a influențat mult viața și ține cont de acest aspect când vine vorba de educația propriului copil. I-am cerut câteva sfaturi și sugestii legate de parentingul prin lectură și-am primit niște povestioare tare interesante.

Ea ne-a povestit:

Eu am învățat să citesc…de fapt am învățat pe de rost o carte. Era o combinație între „Păcală” și povestea reală a lui „Prâslea cel voinic și merele de aur”. Fratele meu avea ca temă să citească pentru școală. Tot auzindu-l, am început să recit și eu după el. Și mama la un moment dat era foarte bucuroasă și surprinsă că eu știu să citesc, dar de fapt eu îl auzeam pe el tot timpul repetând, repetând, repetând, repetând și am învățat pe de rost ce zicea el, ce scria în carte.

Și când a schimbat cartea și-a dat seama că eu de fapt nu știam să citesc, abia știam literele.

Am foarte multe amintiri plăcute vis-a-vis de citit pentru că mama mea îmi spunea în fiecare seară câte o poveste, ne citea povești, ne punea desene animate. Cred că pentru un copil e foarte important să crească în sânul familiei și cred că mama și tatăl sunt practic cei mai importanți pioni în viață, dacă ei nu-ți pun cartea în mână, nu prea mai are cine după.

Îmi aduc aminte că aveam 11 ani când mama practic a încetat să ne mai spună povești, să ne mai pună cărțile în brațe, să ne mai spună „hai citește, hai citește, hai citește” și la 13 ani când a venit surioara mea a început să îi spună ei povești, motiv pentru care ne băgam și noi în pat lângă ea și ascultam mai departe.

De ce crezi că e importantă lectura?

Lectura ajută la evoluție, îți deschide o lume pe care nu o cunoști, o lume plină de povești, de basme pe care nu ai cum să le descoperi decât din cărți. Oricât de bine reprodus ar fi un desen animat, felul cum este scris… n-ai cum să ajungi acolo, la esență decât dacă citești.

Cred că cel mai frumos lucru pe care îl poate face un părinte este să îi zică o poveste, să îi citească o poveste dintr-o carte și după aia să-l ducă la teatru ca să vadă mai departe, cum e pusă povestea respectivă în scenă, să-i dea desene animate, adică să-i creeze acea lume de copil pe care nu o mai întâlnește la alte vârste. Cei șapte ani de acasă nu înseamnă doar educație: la modul de cum mănânci, cum vorbim sau… E mai mult de atât.

Fiecare părinte sau fiecare om când citește o carte, un roman, o poveste, o înțelege într-un fel și o spune mai departe cu sensul pe care l-a înțeles, cu mesajul care a ajuns la el. În momentul în care iei cartea, aceeași carte poate să aibă alt mesaj și alte înțelesuri. Cred că e foarte important să faci transferul ăsta de la o poveste spusă la una citită, la una văzută și tot așa. Pentru că prinde alte forme și atunci imaginația copilului evoluează, crește și e foarte important pentru copil să se joace cu imaginația.

Cum vei introduce lectura în viața copilului tău?

Cred că o să încep prin a-i citi, prin a-i spune poveștile pe care mi le spuneau mie în copilărie părinții și ușor-ușor o să-i cumpăr diferite cărți care să-l introducă în lumea poveștilor pentru că acum au apărut multe cu tot felul de desene și e important ca fiecare etapă a lui să treacă, oarecum, prin aceeași poveste pentru că la fiecare vârstă o va înțelege altfel. Cu siguranță voi începe prin a-i spune câte o poveste și după aia ușor-ușor o să-i arăt cartea, o să-i arăt imagini, exact despre ce vorbeam și după, când o să treacă la etapa următoare și o să învețe să citească o să-l îndrum spre prima carte.

Ce rol are ilustrația după părerea ta? Influențează în vreun fel lectura?

Copiii de obicei se plictisesc ușor dacă le dai foarte multe informații și nu le dai și animație ca să poată să rămână cu ceva. Trebuie să ai ilustrație, în prima parte, până cresc și ajung ei să citească cursiv și ritmul le permite să fie același cu cel în care gândește, să nu fie decalajul acela în care gândește mai repede sau el e mai energic, dar citește mai rar că nu a învățat încă corect să citească. Atunci e bine, îi ajută ilustrația foarte mult.

Ajungem și la lumea tehnologiei, iar părerile sunt împărțite. Tu cum o privești – ca pe un aliat sau ca pe un dușman?

Eu folosesc internetul strict pentru informații și atât, pe Facebook stau foarte puțin de obicei, promovez proiectele pe care le am de promovat și atât. Nu sunt de acord pentru că…o să spun o mică poveste: am fost anul trecut la mare și era o puștoaică, puștoaică…un copil de trei ani care în loc să stea să se joace în nisip sau să intre în apă, să facă castele și alte chestii, stătea cu tableta în mână la malul mării. Mi s-a părut așa…extrem de dureros, nu se poate ca un copil de trei ani să stea pe tabletă. Culmea este că părinții au ajuns să fie foarte mândri și dau ca exemplu când un copil de doi ani în loc să zică o poezie, el știe să umble pe tabletă (uite, el știe să deschidă Iphone-ul sau știe să umble la televizor să-și pună ce desen animat vrea el). Da, ok, generațiile noastre acum sunt altfel, au altă poveste, nu știu, poziția electronică care acum e mult mai avansată, dar cred că ar trebui totuși să îi lăsăm să bată mingea în fața blocului și să se joace în pământ și să mănânce de pe jos pentru că până la urmă aia e copilăria, cu tot ce înseamnă tablete, computere și alte lucruri se vor întâlni și la 20 de ani.

Dă-ne câteva sugestii despre ce activități ar putea să facă împreună copiii și părinții.

Cred că e foarte important ca atunci când părinții se decid să facă un copil, să-și facă timp să-l ducă la teatru de copii, la teatru de păpuși. Fiecare etapă, fiecare teatru, fiecare carte, fiecare cuvânt din partea părintelui…toate sunt foarte importante pentru copil. Exact cum îl crești, așa îl ai mai târziu. E păcat, chiar e păcat să le iei bucuria asta.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Despre cititul în familie: Laura Cosoi

Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Laura  Cosoi, actriță și autoarea cărții Rămâi la masă? crede că lectura i-a influențat mult viața.

Ea ne-a povestit:

Pe vremuri erau mai puține posturi TV și drept urmare copiii erau preocupați mai mult de cărți. Îmi amintesc că răsfoiam cărțile din biblioteca bunicii. Ambele mele bunici au fost învățătoare, așa că ne-au crescut cu lecții, cu povești. Am aceasta amintire cu mine pe verandă la casa bunicii: eram foarte mică și răsfoiam cărțile copilăriei.

Îmi mai amintesc parfumul cărților, mirosul lor, care mi-a rămas și astăzi. Primul lucru pe care-l fac când iau o carte în mână: o inspir.

Despre importanța lecturii

Mie îmi plăcea să citesc pentru că îmi dezvoltam imaginația. Niciodată nu mi-a plăcut să văd un film ecranizat după o carte,  întotdeauna mi-a plăcut să citesc înainte, tocmai ca să nu privesc ceva deja imaginat. Așa am descoperit eu farmecul cărților și magia lor: prin povești și imagini. Cred că e foarte important pentru copii să citească, îi ajută în dezvoltare. Din păcate, e o îndeltnicire pe cale de dispariție…

Mi se pare important să ai o bibliotecă în casă, să răsfoiești o carte, să nu fie totul on-line. Acum există e-book și o grămadă de forme de lectură în afara hârtiei. Dar eu cred în continuare în hârtie.

Despre cum ar putea părinții să-i motiveze pe copii să citească

Întotdeauna mă pun în papucii celuilalt în tot ceea ce fac. Dacă aș fi acum părinte, aș proceda cu copilul meu exact așa cum simt. Cred că subiectul cărții este foarte important, dacă îi oferi o carte care să-l prindă și să i se potrivească, șansele sunt foarte mari să caute singur. Nu cred în forțarea copilului în a descoperi lectura. Trebuie lăsat pur și simplu să o descopere și să o îndrăgească și să o caute, fără pedepse – „dacă nu citești, nu știu ce pățești”. Eu aș sugera copilului meu o lectură sau aș vorbi eu despre ceva ce știu că i-ar plăcea. Așa am observat, cel puțin în jurul meu, de curând o fetiță de 9 ani a citit „Oscar și Tanti roz”. Evident că i-a plăcut atât de mult încât a vrut să mai citească și alte cărți ale respectivului autor.

Și eu la fel, de exemplu, dacă citesc o carte și îmi place foarte mult, încep să iau toate cărțile respectivului autor și le descopăr, le aprofundez. Asta aș face eu dacă aș fi părinte acum. Sunt foarte multe cărți care sunt și utile, nu sunt neapărat lecturi, povești, sunt cărți care pot să fie interactive și care la rândul lor pot să atragă.

Știu un copil de 7 ani căruia îi era teamă să doarmă singur pentru că avea tot felul de frici. La un moment dat, într-o librărie am descoperit „Cum să înveți copilul să doarmă singur”. Avea tot felul de recompense, în funcție de câte nopți dormea singur, copilul strângea abțibilduri și primea un premiu. Și ghici ce? A dormit singur copilul.

Pe vremuri, când eram noi mici, lucrurile erau diferite, acum există parenting și sunt foarte multe informații. E clar că s-a dezvoltat acest aspect al vieții noastre și avem multe de citit, de învățat.

Despre legătura dintre lectură și actorie

Trebuie să fii pregătit pentru meseria asta de actor, dar cred că copiii sunt fascinați de Tv.  Cred că ei asociază actoria cu televiziunea, dar e important să înțeleagă că sunt lucruri complet diferite. Să fii vedetă nu înseamnă să fii actor. Sunt mulți actori buni și talentați care nu sunt cunoscuți și recunoscuți pe stradă, dar nu se rezumă totul la aplauze, make-up și costume. Înainte de toate astea există o muncă și o aprofundare a personajului, trebuie să citești foarte mult, trebuie să citești scenariul foarte bine, trebuie să citești poveștile din jur.

Lecturile sunt o inspirație pentru un actor. De fiecare dată când citesc, o parte din mine rămâne în carte și o parte din carte o preiau eu și atunci e un schimb. Dacă cei mici își doresc să devină actori, un prim-pas este împrietenirea cu lectura.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Cum să organizezi un atelier de bandă desenată la tine acasă sau la școală

Din ce în ce mai multe studii demonstrează cã introducerea unei ponderi mai mari de activități artistice în programul zilnic de studiu al copiilor sau adaptarea tehnicilor împrumutate din artă pentru activități de predare dau rezultate deosebite pe termen mediu și lung și eficientizează procesul de învãțare al elevilor. Existã, în ultima perioadã, discuții din ce în ce mai ample cu privire la un anumit echilibru pe care sistemul educațional ar trebui sã îl asigure între materiile realiste și cele din aria creativ-artistică.  Am remarcat și noi, în cadrul atelierelor pe care le organizăm la festivalul NARATIV, ca includerea diferitelor forme de artă combinate cu lectura conduce la:

  • deschiderea acestora către nou
  • întărirea stimei de sine
  • sporirea capacitãții și a dorinței de a fi creativi
  • capacitatea de a se auto-evalua și auto-motiva.

screen-shot-2017-10-03-at-18-51-23

Un raport al organizației „Americans for the Arts“ aratã cã acei copii care participă în mod regulat, câteva ore pe zi, la diferite activități artistice, dobândesc o mai bună tehnicã de învățare, iar creativitatea lor este mult mai dezvoltată decât a celor care își petrec timpul studiind exclusiv subiecte analitice. Educația prin artã și metodele alternative de învãțare sunt esențiale în dezvoltarea armonioasã a unui copil și, din fericire, din ce în ce mai mulți părinți și educatori înțeleg aceastã abordare și contribuie activ la dezvoltarea de programe în acest sens. Prin urmare, venim în sprijinul adulților care doresc să se implice în educația celor mici prin metode non-formale cu o broșură, realizată de echipa Asociației Curtea Veche împreună cu reprezentanții Artcrowd – Artiști în educație, privind etapele exacte ale organizării unui atelier de bandă desenată pornind de la volumele din colecția Cărțile Copilăriei.

Calitățile unei astfel de activități sunt multe: îi încurajeazã sã citeascã pe cei care sunt mai îndărătnici, îi ajutã sã citeascã pe elevii care sunt încã la început cu cititul, iar celor mai avansați le oferã noi modalitãți de înțelegere a simbolurilor, de exprimare a ironiei, a satirei, le permite sã foloseascã umorul și sã identifice diferitele puncte de vedere ș.a.m.d. În procesul educațional au un rol foarte important pentru că:

  • prezintã elementele esențiale dintr-o narațiune
  • informația este mai ușor de reținut
  • perfectã pentru a practica arta dialogului
  • jutã la structurarea textelor și la crearea unui simț organizatoric
  • dezvoltã creativitatea
  • reprezintã un bun instrument de monitorizare și evaluare.

Participanții la Festivalul NARATIV vor primi gratuit broșura pe care am creat-o împreună cu cei de la Artcrowd – Artiști în educație despre cum puteți organiza atelierul de bandă desenată și aportul pe care îl are o astfel de activitate pe termen lung. Dacă vreți să organizați și voi, acasă sau la școală, un atelier de bandă desenată, descărcați broșura online de aici sau scrieți-ne pe narativ@curteaveche.ro și venim în școala voastră prin programul “Școala Altfel”.

Părerea specialiștilor: Iubirea pentru lectură se naște acasă

Alan Cornish a venit în România în 2007, la trei zile după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, ca profesor și ulterior director de școală primară la International School of Bucharest. Cu o vastă experiență de cadru didactic și manager de școală în Marea Britanie, acesta cunoaște îndeaproape programele de lectură din străinătate și dezvoltă activități cu o importantă perspectivă asupra viitorului educației copiilor din București. Iată ce ne-a declarat:

alan_cornish_pozaMi se pare foarte important să ne pregătim copiii pentru o lume care se schimbă atât de repede, încât atunci când vor termina școala, în 5-10 ani, este posibil să își aleagă profesii care acum nici măcar nu există. “Să știi” nu mai e suficient, important este să ne învățăm copiii cum să folosească și să aplice ceea ce știu, să fie încrezători, flexibili, să aibă capacitatea de a se adapta, să fie rezistenți.

Ideile noi pe care le putem găsi în cărți ne provoacă uneori să ne schimbăm modul în care gândim. Autobiografiile ne oferă șansa de a purta o conversație cu mari gânditori.

Este atât de important ca cei mici să citească și să experimenteze aceste idei atunci când  percepțiile lor asupra lumii sunt în formare. Lamentabil, o mare parte din ceea ce copiii au ales să citească astăzi este prins pe ecran. Lectura nu a fost niciodată atât de importantă.

Părinții sunt vitali în acest sens. Iubirea pentru lectură se naște acasă, tot acolo se împărtășesc părerile despre povești și se fac sugestii legate de următoarea carte. Acasă e primul exemplu de urmat. Școlile au de asemenea un rol important în dezvoltarea abilităților de decodare și de înțelegere necesare pentru învățarea artei citirii, dar nu numai. Scopul educatorilor este de a le oferi elevilor oportunități de a explora cărți, de a discuta despre nuanțele și de structura lor, de a analiza mesajul și creativitatea autorului.

lectura_in_familie_carol_1Prin lectură am ajuns la idei care mi-au schimbat literalmente viața. Deci, pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am învățat este să am o minte deschisă, să nu presupun că știu totul, să fiu umil și receptiv spre schimbare.Cititul este inima tuturor lucrurilor.  Dincolo de abilitatea de a citi, care este vitală pentru a putea funcționa și a avea succes în societate, plăcerea lecturii ne hrănește sufletul. Există o corelație directă între bunăstare și cititul de plăcere.

Mai multe idei și sfaturi pentru cum pot cadrele didactice să îi apropie pe copii de lectură, recomandări privind diferite programe de lectură din străinătate, aflați în cadrul conferinței „Teacher’s inspiration: literacy school programs around the world” pe care Alan Cornish o va sustine în cadrul celei de-a treia editii a Festivalului NARATIV.

Înscrieri gratuite aici.

 

Donație de carte în județul Suceava

„Cărțile Copilăriei” au sosit în județul Suceava alături de Luca Ciubotaru și Fundația EGGER România.

În călătoria noastră pe meleaguri bucovinene, am descoperit o lumea aproape ireală, în care totul era la locul său: profesorii dedicați, copiii ascultători și curioși, părinți care susțin școlile, case curate, peisaje de basm, directori de școală preocupați de educația comunității.

Pe drum, am aflat câte ceva despre Luca. S-a născut într-un sat de lângă Rădăuți pe nume Bilca, a absolvit Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” ca șef de promoție și apoi s-a petrecut magia: a devenit un model prin realizările lui: delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite în mandatul 2014/2015, fiind numit cetățean de onoare al Municipiului Rădăuți.

Iar acum s-a întors să aducă ceva înapoi comunității: dragul de a citi, de a evada în lumi îndepărtate prin lectură, de a cunoaște lumea.

12

Jurnal de bord

Mergem din școală în școală pentru a dona Cărțile Copilăriei și a le povesti elevilor despre beneficiile lecturii.

În două zile donăm aproape 3000 de cărți celor mici și ne întâlnim cu elevii de la: Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc”, Școala Gimnazială Dornești, Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca, Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu” Gălănești, Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu” Frătăuții Noi, Școala Gimnazială nr. 2 Frătăuții Noi și Școala Gimnazială „Samuil Ispoescul” Costișa Frătăuții Noi.

Luca le spune despre cum a descoperit magia cititului, doamna Iren Arsene, președintele Asociației Curtea Veche, le stârnește curiozitatea în legătură cu modul în care se naște o carte, iar Andreea Lupescu le face o demonstrație despre cum poate deveni lectura ceva distractiv.

Copiii sunt energici și curioși. Întreabă de 2 ori dacă pot să păstreze cartea, parcă nu le vine să creadă. Îl privesc cu admirație pe Luca și îi cer autografe la final. Nu știu încă ce vor să devină când vor fi mari, dar printre meseriile vehiculate auzim: cântăreți, actori, fotbaliști, polițiști, astronauți, stewardeze.

Mulți sunt emoționați și, de teamă să nu greșească, se feresc să dea un răspuns întrebărilor simple precum: Ce este o editură? Când nu știu ce să răspundă, se înroșesc la față și coboară privirea. Și-atunci îi mai asigurăm încă o dată că nu există răspuns greșit și nu-i nicio rușine să spui „nu știu”. Ușor-ușor prind încredere și încep să interacționeze.

16

Luca și povestea bibliotecii în care s-a pierdut

Luca are o poveste tare interesantă despre cum a intrat, la propriu, în lumea cărților. Era în școala generală, sora lui plecase de acasă la facultate, dar lăsase biblioteca. Într-o zi, Luca a deschis ușa camerei în care nu intrase niciodată până atunci și a găsit zeci de cărți acolo.

A luat „1001 de nopți” și a început să citească pierzând noțiunea timpului. Orele au trecut, iar părinții au început să îl caute prin curte, pe afară, pe la vecini. L-au tot strigat, fără succes. Până când au intrat în camera surorii și l-au găsit acolo, cufundat în povești. Ce sunt cărțile pentru Luca? O fereastră către altă lume.

De aceea, am propus în cadrul acestor întâlniri, să se organizeze Cluburi de Lectură în școli:

Mi-am dorit să văd această idee transformată în realitate la Rădăuți pentru că educația de calitate stă la baza oricărei societăți puternice. În secolul actual unde tehnologia se dezvoltă de la o zi la alta și este prezentă tot mai mult în viețile noastre, lectura din plăcere a devenit o preocupare rară. Școala are misiunea nobilă ca pe lângă elevi foarte bine pregătiți la anumite materii, să modeleze și să caractere. În acest proces, cultura generală este un element deloc de neglijat, iar lectura și dezbaterile din cadrul cluburilor înființate pot contribui la acest lucru.” spune Luca Ciubotaru.

Referitor la acest proiect, Ioan Banciu, președintele Fundației EGGER a declarat: “Lectura, pe lângă faptul că este relaxantă, contribuie la extinderea orizonturilor de cunoaștere și are un rol important în dezvoltarea imaginației și a formării tinerilor. Tinerii reprezintă viitorul societății și de aceea consider că este necesar să investim în educația acestora. Suntem bucuroși că am reușit să aducem acest proiect de amploare în zona Rădăuțiului. Planificăm să continuăm cu donațiile de carte și la alte școli, urmând să stabilim întâlniri cu elevi pentru luna decembrie.”

21

Dragul de a citi

Dacă o asculți pe doamna Iren Arsene cu cât drag vorbește despre cărți și modul în care îți poți depăși condiția prin ele, începi să te îndrăgostești de lectură. Niciun discurs nu seamănă cu cel de dinainte, pentru că se pliază pe nevoile și curiozitățile elevilor.

Celor mai mari le vorbește despre don Juan, ați auzit de el?
– Nu, spun copiii.
– Cum credeți că era?
– Un gentleman? Un om generos?  întreabă elevii.

Altora le povestește despre cum ajunge o operă de la manuscris la tipografie sau despre antrenarea minții prin lectură.

Copiii fac ochii mari și promit cu mâna pe inimă 10 minute de lectură zilnic.

19

Dacă închidem ochii putem să vedem mai multe decât dacă îi ținem deschiși

Andreea Lupescu face cu ei un atelier de final pornind de la povestea lui Peter Pan, pentru a le arăta că lectura poate fi distractivă și există mai multe moduri prin care poți citi o carte.

Din program fac parte: călătoria spre Țara de Nicăieri – cum simțim universul dacă închidem ochii, fundalul sonor al întâmplărilor – cum se aud furtunile, foșnetul frunzelor, valurile mării și încheie cu un cântecel special creat pentru ei pe care îl cântă împreună.

– De ce citim din Peter Pan? îi întreabă Andreea.
– Pentru că e o carte fermecată! spune o fetiță din Rădăuți.

Copiii râd la pasajul din Peter Pan care face referire la băbuțe cocoșate sau extemporalul la gramatică.

22

Aplaudă din tot sufletul când încearcă să creeze sunetul ploii. Dau din picioare pentru grindină.
Și-atunci îți dai seama ce mare nevoie au de asta. De cineva care să se joace cu ei, care să le consume energia, care să îi facă să iubească lumea poveștilor, ca să nu ajungă să citească de frică sau să fie amenințați cu note mici ori pedepse. Lectura ar trebui să fie un premiu, ca o prăjitură – cum le spunea doamna Arsene. O modalitate de a cuceri, a seduce, a ști, a nu te lăsa păcălit sau manipulat.

Sperăm să ne bucurăm de sprijinul local și să organizam în școli Cluburi de lectură.
Mintea se antrenează zi de zi.
Tu cât ai citit azi?

9

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

01

Debate și lectură pentru copii – tips&tricks despre curajul de a vorbi în public de la Nae Șovăială

Nae Șovăială face parte din mișcarea de debate din România de peste 10 ani. Antrenează adulți, studenți și elevi de toate vârstele în artele argumetării, retoricii și storytelling-ului.

Cum a început? Era la liceu când a luat una dintre cele mai bune decizii din viață: a chiulit de la franceză, pentru că nu își făcuse tema, și s-a dus la o oră de “debate”.

Au trecut ani buni, acum Nae antrenează tineri care vor să participe la competițiile naționale de dezbatere și va ține un atelier numit „Tribunalul personajelor” la NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii,unde cititul e plăcere.

Debate-ul ajută la dezvoltarea gândirii critice. Studiile arată că participanții învață să aibă incredere în ei, își îmbunătățesc abilitatea de a-și structura și organiza modul în care gândesc, argumentarea lor devine mai echilibrată, este încurajată munca de echipă.

Am stat de vorbă cu Nae despre legătura dintre debate și lectură, dezvoltarea copiilor, rolul părinților în cultivarea pasiunilor. BONUS: ne-a dat niște ponturi legate de pașii pe care trebuie să îi urmeze amatorii de retorică pentru a-și valorifica talentul.

4

Debate și lectură. Care este legătura dintre cele două și ce te-a determinat să propui acest tip de activitate celor mici?

Legătura e destul de simplă: la debate (dezbateri academice), ca să poți convinge un public că ideea ta este mai relevantă decât a altora, ai nevoie de un context puternic. Pe acesta îl formezi cunoscând mici detalii istorice, geografice, politice – iar pe acestea le obții citind. Plus, eu m-am întrebat mereu când eram mic de ce toată lumea zice că lupul din Scufița Roșie e rău… doar nu putea să mănânce mere…

Participanții la atelierele NARATIV vor avea șansa să cunoască personaje din poveste din mai multe perspective intrând în mintea lor și punându-și multe „de ce”-uri. O să facem fix ce scrie în titlu – un tribunal al personajelor în care să ne dăm seama dacă cele rele sunt chiar rele, cele bune sunt chiar bune și, mai important, ce le face să fie așa. O să avem avocați pentru, avocați împotriva, judecători, juriu și martori.

  Cum influențează dezbaterile dezvoltarea copiilor? Mai precis, ce beneficii aduc pe termen lung? Dar scurt?

 Îți dau curaj! Pe termen lung, debate-ul îți dă curajul să gândești critic; pe termen mediu te scapă de emoțiile vorbitului în public – îți dă curaj să vorbești în fața oamenilor; pe termen scurt îți spune că e ok să îți exprimi opiniile – îți dă curaj să fii cine ești tu.

Dezbaterile îți oferă încrederea că ideile tale sunt valide. Simpla verbalizare a lor – aducerea acestora din lumea interioară în cea de afară – îți dă putere. Cu cât vorbești mai mult, cu cât exteriorizezi mai multe gânduri, cu cât argumentezi mai multe opinii personale – cu atât îți dai seama că ideile tale sunt valoroase pentru lume și că tu contezi. Conștientizarea acestei relevanțe personale îți dă încredere de sine.

3

Oricât de mult ne-ar bucura Festivalul NARATIV, acesta are o perioadă limitată de desfășurare, iar finalul lui înseamnă și finalul activităților propuse. Cum pot schimba părinții această situație? Cum pot aduce atelierul „Tribunalul personajelor” în activitățile familiei?

Uite cum ai putea să petreci o jumătate de oră faină împreună cu cea mai prețioasă ființă din viața ta: După ce ai terminat de spus o poveste, să spunem „Jack și vrejul de fasole”, iei la puricat personajele împreună cu cel mic. Personajele bune s-au comportat întotdeauna bine? Când au făcut ceva ce ar putea să fie condamnabil moral? De ce au făcut lucrul respectiv? Puteau să facă altfel? Cum? Ce s-ar fi întămplat dacă făceau altfel.

Dar personajele negative? Sunt ele întotdeauna rele? Fac ceva bun vreodată? De ce fac ele lucrurile rele?

Punând acest șir de întrebări, îi inoculați copilului ideea că lumea are un pic mai multe griuri și îl ajutați ca la un moment dat să poată să empatizeze cu persoane în situații dificile și să privească probleme complexe din mai multe unghiuri. Și asta doar printr-o poveste și o conversație.

La un curs de debate ești pregătit, prin exerciții de structurare a discursului și a gândirii, să îți argumentezi punctul de vedere în fața unui public. În general, atât la exercițiile de pregătire, cât și la concursurile de debate la care participă cursanții, în locul publicului larg stau un grup de arbitrii care știu la ce aspecte oratorice și argumentative să fie atenți.

Momentan există cursuri de dezbateri la Consiliul Britanic pentru elevi de clasele VII-X. Pentru cei mai mici însă, un prim pas sunt cursuri de Public Speaking care să îi pregătească să intre în pâinea argumentativă un pic mai târziu.

În plus, Asociația Română de Dezbateri Oratorie și Retorică oferă multe resurse online (de la tutoriale de dezbateri academice până la video-uri demonstrative), așa că www.ardor.org este un loc excelent de începere a incursiunii în lumea debate-ului.

Un material de Andreea Lupescu

De vorbă cu Narcis Niță (Biz Solutions) despre rolul mediului de afaceri în educație

   Vă mai amintiți de atelierele NARATIV pe care le-am organizat la început de an în Amărăștii de Jos? V-am vorbit atunci pe scurt despre partenerul nostru de la Biz Solutions, domnul Narcis Niță, fost învățător, în prezent antreprenor, care ne-a susținut în inițiativa noastră, alături de Azomureș. Tot atunci am discutat cu el despre lectură, importanța acesteia și modul în care mediul de afaceri poate susține educația, despre responsabilitatea profesorilor și a familiei în procesul de învățare.

   Primul lucru pe care acesta ni l-a mărturisit a fost referitor la experiența de cadru didactic și cea mai dificilă provocare pe care a întâmpinat-o: aceea de a-i face pe copii să citească în ciuda noilor tehnologii care par mult mai atractive pentru cei mici. După câțiva ani de predat, domnul Niță s-a reorientat către antreprenoriat. Și-a păstrat totuși cât mai activă implicarea în școala unde a predat prin susținerea dezvoltărilor de noi proiecte. Am donat împreună „Cărțile Copilăriei” în 2016, alături de Horia Brenciu, și ne-am întors în județul Dolj începutul acestui an pentru a răsplăti copiii activi la clubul de lectură cu o serie de ateliere interactive. Dincolo de aceste activități, acesta a înființat și o asociație prin care își propune să susțină financiar școala și grădinița din Dobrotești (localitatea unde deține o fermă agricolă).

   În opinia sa, este de datoria liderilor locali și a oamenilor de afaceri din zonă să sprijine comunitatea în care își desfășoară activitatea, să ofere sprijin școlii și copiilor la început de drum. Despre educația prin lectură ca singură șansă la un viitor mai bun pentru copiii din satele românești ne argumentează domnul Narcis Niță în materialul video de mai jos:

Filmare, montaj și editare video: Dragoș Stefan Mantoiu