Ateliere NARATIV pentru elevii din comuna Gîrcina, județul Neamț

 

După multe ore de condus am ajuns încrezători în comuna Gîrcina, județul Neamț. Alături de noi au fost prietenii de la OMV Pentrom și Azomureș, dornici, ca de fiecare dată, să ofere șansa unui viitor mai bun elevilor din comunitățile mai puțin dezvoltate.
Obiectivul excursiei a fost acela de a marca Ziua Educației într-o manieră alternativă de predare. Atelierele NARATIV, împreună cu pedagogii lor, au ajuns în Școala Gimnazială „Episcop Melchisedec Ștefănescu” unde au fost întâmpinate cu bucurie de elevii dornici de experiențe noi.

43378498_1243020222507515_1042042152151941120_n

Am avut parte de surprize plăcute din partea copiilor, majoritatea știau să citească cursiv și dispuneau de abilitățile necesare pentru a se adapta rapid la activitățile atelierelor la care au participat. Mai mult, fiecare dintre ei a promis că după ce citește cartea primită, o să facă schimb de cărți cu colegii de clasă.
Am plecat spre casă plini de speranță și încărcați cu energie pozitivă, ca după o zi de școală în care am luat o notă mare.

43411800_1243020079174196_2864665932855246848_n

Cei peste 300 de elevi au participat la o serie activități precum urmează:

Atelier “Frida – Povești vizuale”
Viața și opera Fridei Kahlo le-au fost prezentate elevilor de către Dana Dincă, artist plastic, într-o manieră specială. Cei mici au învățat să utilizeze culorile și să înțeleagă semnificația acestora pentru pictura mexicană. Mai mult, au învățat cum să citească o carte pornind de la ilustrațiile din ea.

Atelier “Gulliver – Povești pe muzică”
Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, își vor construi propriile povești.

Atelier “Odiseea – Teatru”
Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat au fost atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

Atelier “Peter Pan – Actorie”
Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, a avut plăcerea să îi învețe pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori și să descopere noi dimensiuni ale poveștii.

Atelier “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”
Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Culescu, artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Transportul cărților a fost facilitat de Sameday Courier.
Mulțumim sponsorilor și partenerilor:

OMV Petromscreen-shot-2017-11-23-at-23-46-15screen-shot-2017-11-23-at-23-46-22

Activități distractive pentru vacanța de vară

Vacanța de vară este un prilej ideal pentru a petrece timpul alături de cei mici și de a îi ajuta să își dezvolte imaginația într-un mod distractiv, prin intermediul lecturii.

Pentru a veni în ajutorul vostru, v-am pregătit 6 activități numai bune de integrat în programul de vacanță.

1. Ghicește personajul

Acest joc poate fi dezvoltat cu mai multe persoane participante, poate chiar înainte de desert – iar câștigătorul poate primi o porție mai mare sau o surpriză cadou. Mecanismul este simplu:  te gandesti la un personaj dintr-o poveste, apoi cei din jur cer indicii punând întrebări la care trebuie să răspunzi. Câștigă cel care își dă seama cel mai rapid despre ce personaj cine este vorba.

2. Desenăm universul din “Alice în Țara Minunilor”

Pornind de la lectura cărții “Alice în Țara Minunilor”, îi puteți încuraja pe cei mici să își imagineze cum arată universul din poveste, să deseneze locul lor preferat, să coloreze cerul și soarele în orice culoare, căci pe tărâmul minunilor, orice este posibil. De la cum este îmbrăcată Alice și până la personaje inventate de noi, nu este decât un pas. Exercițiul este recomandat și adulților pentru deconectare. În plus, la final, aveți ocazia să remarcați cât de asemănătoare sau diferite sunt viziunile voastre.

3. Povești pe muzică alături de Peter Pan

V-am povestit acum ceva vreme cum puteți organiza un atelier de povești pe muzică la voi acasă. Trebuie doar să urmați câțiva pași: citiți împreună câteva capitole din poveste, alegeți ce personaje vreți să apară în cântec, vă gândiți unde le poziționați – natură, nori, ocean și… porniți cu primul vers. Cum ar fi “Peter Pan zboară printre nori”. Versul 2: “Zânele cântă în culori.”

Cei mici vor veni să completeze povestea cu tot felul de scenarii. Singura regulă: să găsiți rime. După ce aveți primele 4 versuri gata, căutați împreună o linie melodică simplă.

Este important să îl lăsați pe copil să se implice în actul creației, mai degrabă decât să îi oferiți “de-a gata” rimele. Drumul până acolo este, de fapt, adevărata experiență care le va dezvolta imaginația.

5. Creați propria poveste

Înainte de culcare sau în mașina, când sunteți blocați în trafic, rugați-l pe cel mic să spună o propoziție care să fie începutul unei povești, apoi continuați rostind următoarea propoziție și tot așa până când ajungeți la punctul culminant și deznodământ. Veți fi uimiți cât de bogată e imaginația celor mici și ce repede se activează atunci când pretextul este un joc.

6. În camera de hotel – puzzle din poveste ca un treasure-hunt

Dacă mergeți la hotel în vacanță puteți improviza un puzzle-poveste. Trebuie doar să ascundeți prin cameră niște indicii sub forma unor bilețele care împreună formează un pasaj dintr-o poveste. Fiecare bilețel conține o bucată dintr-o poveste, ele trebuie rearanjate ca într-un puzzle. La final, după ce am pus bilețelele în ordine și avem paragraful complet, trebuie să ghicim povestea.

O altă variantă este ca bilețelele să conțină descrierea unui personaj dintr-o poveste care trebuie ghicit.

Autor: Andreea Lupescu

Ateliere NARATIV pentru elevii din comuna Mărișel, județul Cluj

Ne-am întors cu drag în comuna Mărișel, un loc de poveste cu o priveliște minunată din județul Cluj, alături de prietenii noștri de la Azomureș și USAMV – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca.

Dacă în luna decembrie am mers alături de Virgil Ianțu să donăm Cărțile Copilăriei, de această dată am venit cu atelierele NARATIV, menite să le demonstreze copiilor cât de distractivă și interactivă poate fi lectura la Școala Gimnazială “Pelaghia Roșu”.

Așa că pe 6 iunie ne-am urcat în avion, am aterizat la Cluj și-apoi am condus printre dealuri, lacuri și păduri până am ajuns sus, la Mărișel. Copiii ne așteptau deja entuziasmați și se lăudau cu cărțile citite, majoritatea primite data trecută de la noi.

“Am reușit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut șansa să fie martorii unor evenimente rare în comunitățile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor și participă frecvent la un club de lectură organizat în școala lor. Sunt activități care pentru unii par banale, dar pentru comunitățile izolate din mediul rural reprezintă SPERANȚĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere și la partenerii noștri locali, distribuitorii îngrășămintelor Azomureș, un motiv în plus pentru care susținem programul național de lectură Cărțile Copilăriei” declară Mihai Aniței, director general Azomureș.

“USAMV Cluj Napoca vine în sprijinul dezvoltării comunităților rurale din regiune cu obiectivul de a implica tinerii școlari din Mărișel în acțiuni potrivite vârstei și preocupărilor lor, de a le dezvolta pasiunea pentru lectură, dorința de a se educa și de a se pregăti profesional pentru profesii din domeniul agricol. Sperăm ca noile generații de profesioniști să contribuie la dezvoltarea și valorificarea potentialului turistic din zona munților Apuseni.” declară Roxana Vidican, decanul facultății.

34744369_1129364980539707_2232987113899425792_n

Peste 120 de elevi au participat la o serie de activități precum urmează:

  • Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construit propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, i-a făcut să realizeze că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, că poate fi prilej de conversație și socializare.

  • Atelier Odiseea – Teatru”

Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat au fost atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

  • Atelier Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”

Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat din foarfecă forme și personaje și  au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

Transportul cărților a fost de Sameday Courier.

Mulțumim sponsorilor și partenerilor:

logo2

 

Donație de carte în Cehu Silvaniei, județul Sălaj

Marți, pe 29 mai 2018, am mers alături de prietenii noștri de la Azomureș și Promat Comimpex în comuna  Cehu Silvaniei din județul Sălaj pentru a le oferi elevilor „Cărțile Copilăriei”.

Am ajuns în Școlile Gimnaziale „Andrei Mureșanu” și ,,Gyulaffy Laszlo”, apoi la Școala Primară Ulciuc alături de campioana europeană Diana Bulimar și actrița Iulia Nițulescu.

Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere concurente la Exatlon, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment sfaturi și idei din experiența proprie despre importanța lecturii pentru dezvoltare personală, motivație și o carieră de succes. Copiii au fost extrem de bucuroși și entuziasmați să o cunoască pe Diana, i-au cerut autografe și au aplaudat-o îndelung.

A urmat apoi un moment interactiv de lectură alături de actrița Iulia Nițulescu, care le-a demonstrat elevilor cât de distractiv poate fi cititul, pornind de la cartea „Robinson Crusoe”.

33869724_1124535477689324_1121899432569208832_n

“Ecourile pe care acest program le face deja în comunitățile rurale din România ne determină să rămânem partenerii Asociației Curtea Veche și în acest an. Am reușit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut șansa să fie martorii unor evenimente rare în comunitățile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor și participă frecvent la un club de lectură organizat în școala lor. Sunt activități care pentru unii par banale, dar pentru comunitățile izolate din mediul rural reprezintă SPERANȚĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere și la partenerii noștri locali, distribuitorii îngrășămintelor Azomureș, un motiv în plus pentru care susținem programul național de lectură Cărțile Copilăriei” a declarat Mihai Aniței, director general Azomureș.

“Trăind într-un orăşel de provincie şi, cunoscând realitatea economică şi socială a zonei, susținem iniţiativa Asociației Curtea Veche. Considerăm că lectura, cartea, reprezintă un bun material pe care ar trebui să şi-l permită mai ales copiii. Lectura primelor cărţi poate fi un punct de pornire  în devenirea lor  viitoare și este important ca aceștia să aibă acasă propriul lor volum.” a declarat Cristian Moldovan, director Promat Comimpex.

Mulțumim Sameday Curier pentru transportul cărților!

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

  1logo

Ateliere pe tema Constituției organizate pentru elevii din localitatea Ciocănești

În dimineața zilei de 18 mai ne-am urcat în mașină și am mers către elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești cu o serie de ateliere interactive susținute de Asociația Smartastic Lab pornind de la cartea pentru copii „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!”.

Am avut-o ca partener de drum, proiect și ateliere pe Alina Dumitrașcu, autoarea volumului „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!” publicat de Curtea Veche Publishing.

Activitățile au fost special concepute pentru copii, îmbinând tehnici de educație nonformală cu scopul de a îi ajuta pe cei mici să înţeleagă mai bine care le sunt drepturile şi obligaţiile, ce este statul de drept și care sunt principalele instituții ale statului. Tonul distractiv și interactiv a fost dat de jocuri, desene și dialog  – prin care copiii au descoperit ce înseamnă Constituţia, cea mai importantă lege a oricărei țări.

Ei au aflat astfel că fiecare cetățean are dreptul la viaţă, la educaţie, la muncă și la liberă circulație, la un mediu sănătos, dar și că esenţiale rămân întotdeauna faptele bune, compasiunea, încrederea, entuziasmul, toleranţa şi respectul reciproc.

Testimoniale de la copii:

„Mi-a plăcut foarte mult azi și aș vrea să mai veniți pe la noi cu cărți!” (Darius)

„Eu vreau să mă fac scriitoare când o să fiu mare, mă pregătesc de acum. Îmi place foarte mult să citesc.” (Maria)

„Cel mai mult mi-a plăcut că am învățat care sunt drepturile noastre. ” (Alex)

„Cel mai important este să învățăm din cărți, să nu ne batem, să nu vorbim urât, să devenim cu toții mai buni. Asta am înțeles eu azi.”  (Denis)                                                                              

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu din cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei”, cu sprijinul doamnei Elena Buruiană Cioclov, medic român stabilit la New York, care se implică în educația prin lectură a copiilor din localitatea Ciocănești încă din anul 2016.

5

Scopul evenimentului a fost de a-i ajuta pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și de a le îmbunătăți relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung. Nu în ultimul rând, discutând despre Constituție în cadrul atelierului sugestiv numit “începe cu dreptul”, copiii au înțeles mai bine importanța legilor și a implicării active în societate a fiecăruia dintre noi, orice acțiune pozitivă contribuind la consolidarea unei țări așa cum ne-o dorim cu toții.

“Este important faptul că români din Diaspora se interesează de situația învățământului din țară și se implică în dezvoltarea noilor generații. Ne întoarcem la Ciocănești, cu sprijinul dr. Elena Buruiană Cioclov, după 2 ani de când am oferit fiecărui copil o carte nouă potrivită pentru vârsta lui. De această dată vom discuta cu elevii cărora le-am donat cărți, le vom afla impresiile și evoluția, le vom oferi experiența unică a unor activități interactive pe care nu le practică zilnic și prin care îi provocăm să fie curioși despre modul în care funcționează țara noastră din punct de vedere administrativ și constitutiv. declară  Irén Arsene Máté, președinte Asociația Curtea Veche.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Atelierele NARATIV au ajuns la Ploiești cu sprijinul OMV Petrom

Pe 10 mai 2018 am mers la Ploiești, unde peste 600 de elevi au avut parte de activități distractive pornind de la magia lecturii prin atelierele NARATIV și au avut ocazia să îl cunoască pe marele tenisman Horia Tecău – proiect ce a fost posibil cu sprijinul OMV Petrom.

Horia s-a întâlnit cu elevii Colegiului Național “Jean Monnet” din Ploiești cărora le-a povestit cum a fost ajutat de lectură în tot ce și-a propus, de ce cărțile și sportul sunt ingredientele secrete pentru o carieră de succes.

Tenismanul a venit însoțit de cele 3 cărți care l-au influențat vizibil:  “Micul prinț”, “Pete Sampras -în mintea unui campion” și “Puterea prezentului”. El le-a povestit copiilor despre cele 2 mari pasiuni ale sale: sportul și lectura. Elevii au primit cartea “Viața în ritm de tenis” și au avut parte de o sesiune de autografe, înainte de începerea atelierelor NARATIV.

După ce Horia a încheiat, elevii au avut ocazia să le asculte pe Iren Arsene (Președintele Asociației Curtea Veche) și Lăcrămioara Diaconu-Pinţea (OMV Petrom) vorbind despre magia lecturii, modul în care cărțile îți pot schimba viața și despre cum putem transforma cititul într-un obicei zilnic.

1

Mai mult, ca să demonstrăm că cititul poate fi distractiv și ne poate (re)aduce zâmbetul pe buze – Colegiul Național Jean Monnet s-a transformat pentru câteva ore într-un univers magic în care copii s-au bucurat de teatru, muzică, desen, pictură, storytelling, dezbateri prin intermediul atelierelor NARATIV: “Jurnalistul de poveste” cu Barna Nemethi, “Povești pe muzică” cu Andreea Lupescu, “O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor” cu Nae Șovăială, “Romeo și Julieta– Actorie” cu Iulia Nițulescu, “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești” cu Alexandra Mihailciuc, “Mituri grecești – Teatru de umbre” cu Delia Popa din partea Artcrowd, “O mie și una de nopți – Povești vizuale” cu Dana Dincă.

În timp ce micuții participau la ateliere, Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a prezentat cadrelor didactice interesate și elevilor care termină anul acesta modulul psiho-pedagogic tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

„Ne-am distrat foarte mult când pedagogul interpreta personajele, își schimba vocea și ne speria. Ne-a făcut să fim foarte captivați și să nu ne gândim la alte lucruri, ne-a făcut să fim parte din poveste.” 

  „Pe mine m-a uimit că pedagogul ne-a zis că putem pleca dacă ne plictisim. Chiar nu te poți plictisi când faci astfel de activități la școală, aș vrea asta mereu!” (copii despre atelierul „O mie și una de nopți – Debate”)

„Mi-ar face plăcere să fie tot învățământul așa… constat că noi suntem mult prea rigizi. M-am simțit ca într-o școală din altă lume, sincer vă spun. Și copiii au trăit totul la altă intensitate, au simțit libertatea… i-am văzut cu totul altfel față de cum sunt la ore. Vă mulțumim mult!” (învățătoare, clasa a IV-a)

Prin toate aceste activități și discursuri ne-am dorit să îi ajutăm pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și să le îmbunătățim relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu și este susținută de OMV Petrom, cel mai important producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-est.                                                                                                                  

“Implicarea în domeniul educaţiei reprezintă o prioritate pentru OMV Petrom, întrucât a contribui la formarea educaţională a capitalului uman reprezintă cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor. “Atelierele NARATIV” se alatură altor proiecte de educaţie desfăşurate de compania noastră şi se concentrează pe dezvoltarea potenţialului copiilor şi educarea acestora cu scopul de a deveni adulţi productivi.” declară Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, reprezentantul companiei despre implicarea în proiect.            

2                                                                             

Peste 600 de elevi de la Colegiul Național “Jean Monnet” din Ploiești au avut parte de o serie de ateliere, după cum urmează:

  •         Atelier “Jurnalistul de poveste”

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii au învațat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de tehnici prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  •         Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construiti propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, descoperind că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, un prilej de conversație și socializare.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor”

Judecător, avocat sau acuzat? La tribunalul personajelor fiecare copil și-a asumat unul din aceste roluri pornind de la întâmplările Seherezadei. Mai mult, și-au exersat deopotrivă abilitățile de storytelling cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă. Atelierul s-a desfășurat în trei etape: în prima participanții au trecut prin poveste cu ajutorul instructorului. Apoi, după ce le-au fost împărțite rolurile, și-au creat argumente pentru apărarea și acuzarea personajului judecat. La final, urmărind un format bine definit, apărătorii și acuzatorii și-au susținut discursurile pentru a convinge judecătorul și jurații.

  •         Atelier Robinson Crusoe – Actorie”

Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, i-a învățat pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori. Atelierul i-a ajutat pe copii să se apropie de obiceiul lecturii și le-a dezvoltat atenția pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  •         Atelier Mituri romane – Ilustrație de povești”

Urmărind aventurile personajelor, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea elemente de arhitectură și decor specifice miturilor romane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor și decorurilor din carte pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat forme și elemente vizuale, au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

  •         Atelier Mituri grecești – Teatru de umbre”

Cum poți face o poveste să prindă viață folosindu-te numai de lumină și întuneric? Copiii au recreat miturile grecești, povești pline de legende și eroi, folosindu-se de lumini și de umbre alături de Delia Popa, artist vizual ArtCrowd.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Povești vizuale”

Urmărind imaginile vizuale din “O mie și una de nopți”, elevii au învatat tehnici speciale de pictură pentru a crea planșe inspirate de pasajele lecturate împreună cu Dana Dincă, artist vizual.

  •         Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea  Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

A fost o experiență memorabilă care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul prietenilor de la OMV Petrom și Samedey Courier – cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

2 banner

Multiculturalitate în cărțile pentru copii

Unde sunt oamenii de culoare în cărțile pentru copii? Conform unui studiu realizat de U.S. Census Bureau in 2016 – 49% dintre copiii sub 17 ani din America nu erau albi – iar acest procent crește pe zi ce trece. În New York, epicentrul editurilor americane, 65% dintre rezidenți sunt “nonalbi”.

În aceste vremuri atât de multiculturale, cum arată cei cu care se identifică cei mici atunci când citesc o carte?

Conform Cooperative Children’s Book Center de la Universitatea din Wisconsin, mai puțin de 10% dintre cărțile pentru copii publicate în 2013 în Statele Unite ale Americii, includeau prezența unor personaje de culoare. Se spune adesea “Cărțile sunt oglinzile în care ne vedem.” Dacă este adevărat, industria de carte nu reflectă cu acuratețe generațiile tinere de astăzi.

Din fericire, lucrurile au început să se schimbe într-un mod vizibil. Din ce în ce mai multe edituri, editori, librării, autori și ilustratori au început să lupte pentru introducerea egalității de gen și reprezentarea etnică în cărțile pentru copii. Dar nu e suficient doar să pui mai multe personaje de culoare în cărți. Psihologii Karen Aronson și Anne Sibley O’Brien, fondatori ai Diverse BookFinder, o bază de date a cărților care conțin titlurile publicate in ultimii 15 ani, care conțin personaje de culoare, au descoperit că o mare parte din aceste cărți evidențiază și propagă stereotipuri deja existente. Spre exemplu, multe personaje afro-americane sunt sclavi, servitori, sportivi și muzicieni; jumătate din cărțile despre asiatici vorbesc despre diferențele lor culinare, de limbaj sau culturale.

Dacă luăm în considerare elementele din această bază de date, personajele de culoare sunt adesea definite din punct de vedere demografic mai degrabă, decât de elemente specifice, individuale. Drept rezultat, copiii de culoare nu văd în cărți oameni care arată ca ei în roluri de oameni de știință, matematicieni, artiști, astronauți, exploratori, detectivi, supereroi. Și dacă acești copii nu găsesc în cărți mai multe tipologii și meserii, de unde vor ști cât de departe pot ajunge?

În martie 2014, a apărut un editorial in New York Times cu titlul “Unde sunt oamenii de culoare în cărțile pentru copii?”. Walter Dean Myers, autor de cărți pentru copii,  a încercat sa analizeze ce îi determina pe cititori să se conecteze atât de puternic la creațiile lui. “Erau șocați să se recunoască într-o poveste, era o validare a existenței lor ca ființe umane, o recunoaștere a valorii lor de către cineva care îi înțelege.”, a scris Myers.

Eu însumi sunt asiatic și american, am emigrat in America împreună cu familia mea când aveam 7 ani. Locuiam în Maine, un stat care avea foarte puțini oameni de culoare. Țin minte și acum cartea “The Five Chinese Brothers” (Cei cinci frați chinezi) de Claire Huchet Bishop și Kurt Wiese, publicată prima dată în 1938. Când parcurgeam cartea și ma uitam la ochii migdalați și fețele acelea rotunde, simțeam rușine și durere – pentru că îmi dădeam seama că așa ne vedeau americanii pe noi.

În anul 1990, Rudine Bishop a scris articolul “Mirrors, Windows, and Sliding Glass Doors” („Oglinzi, ferestre și uși glisante din sticlă”) în care preciza: “Atunci când copiii nu se regăsesc în cărțile pe care le citesc, sau când imaginile pe care le văd sunt distorsionate, negative sau ridicole, aceștia învață o lecție importantă despre cum sunt devalorizați de către societatea din care fac parte.

Sper, așadar, că în acest nou val al diversității, copiilor și părinților li se va părea perfect normal să vadă supereroi asiatici, inventatori de culoare sau fete-atlet în cărțile pe care le citesc și în filmele pe care le vizionează, să judece personajele pentru ceea ce spun sau fac, nu pentru modul în care arată.

Articolul tradus și adaptat din limba engleză a fost publicat în Bologna Show Daily.

Autor: Charles Kim – director la Charlotte&Co – o firmă de consultanță care lucrează cu instituțiile de artă pentru a dezvolta cărți pentru copii și materiale educaționale.

Donație de carte la Ulmeni, în județul Maramureș

Pe 20 aprilie, chiar înainte de Ziua Internațională a Cărții, am dăruit Cărțile Copilăriei elevilor din localitatea Ulmeni din județul Maramureș împreună cu prietenii noștri de la Azomureș și Ulmeana SRL.

Copiii au avut parte de o surpriză de proporții – Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere concurente la Exatlon a venit să le vorbească despre modul în care lectura a ajutat-o până acum și cât de importantă a fost în evoluția ei.

Încă din momentul în care Diana a intrat pe ușă, copiii au început să aplaude, să chiuie și să strige în cor: „DIDI! DIDI!”

2

Diana a vorbit cu multă emoție copiilor care o priveau fascinați, nevenindu-le să creadă că sunt atât de aproape de o dublă campioană. I-a îndemnat să citească, să aibă încredere în visurile lor și să lupte pentru ele cu perseverență.

În cadrul evenimentului, au vorbit despre importanța lecturii Ovidiu Maior de la Azomureș și Mircea Covaciu de la Ulmeana S.R.L:

“Consider cititul extraordinar de important pentru dezvoltarea celor mici și, pentru că majoritatea copiilor din localitatea Ulmeni nu au în prezent acces la multe lecturi potrivite vârstei lor, sunt bucuros să le aduc „Cărțile copilăriei” acasă și la școală. Îmi amintesc bucuria pe care am avut-o eu, copil fiind, când am primit de la părinții mei prima mea carte pe care o am și acum. Sper să ca și elevii din localitate să primească cadoul nostru cu entuziasm și interes pentru viața pe care încep să și-o contureze acum.” a spus Mircea Covaciu.

1

Momentul de final i-a aparținut artistei și jurnalistei Andreea Lupescu. Copiii s-au bucurat de un moment de lectură interactiv în care au închis ochii și și-au imaginat că se află în Țara Minunilor. Împreună au construit un fundal sonor pentru poveste și au compus un refren despre Alice.

A fost o experiență veselă și distractivă care le-a demonstrat copiilor că lectura de plăcere poate să devină un obicei constant în viața lor. Profesorii s-au arătat, de asemenea, interesați să formeze cluburi de lectură și să preia diverse tehnici pe care le promovăm în cadrul atelierelor NARATIV, bazate pe exerciții și jocuri interactive, care să le dezvolte imaginația elevilor.

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

1banner

Despre importanța lecturii cu Luca Ciubotariu – „Un cititor trăiește 1000 de vieți. Cel care nu citește niciodată, trăiește una singură.”

În ultimele luni, am mers în județul Suceava pentru a dona Cărțile Copilăriei alături de un tânăr de excepție, care a realizat în câțiva ani ceea ce alții nu reușesc într-o viață. Se numește Luca Ciubotariu și este cetățean de onoare al Municipiului Rădăuți. În mandatul 2014/2015 a fost delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite. De fiecare dată când le povestește copiilor despre modul prin care cărțile îți pot schimba viața, cei mici se uită fascinați.Așa că am stat la povești cu Luca și l-am întrebat mai multe despre importanța lecturii și modalitățile prin care părinții ar putea să o transforme într-o activitate distractivă.

1. Citeai în loc să…

…Petrec atât de mult timp cu vecinii mei la joacă, pe afară, îmi plăcea să diversific activitățile și să descopăr ceva nou mereu.
Am copilărit și am locuit la țară până la vârsta de 14 ani, în comuna Bilca, județul Suceava, așa că activitățile pe care un copil putea să le aibă erau specifice mediului rural. Mergeam zilnic cu bicicleta la școală (distanța era de aproximativ 5 kilometri pentru un drum), după-amiază îmi făceam temele, îmi mai ajutam părinții la activitățile din gospodărie (în grădină, la munca agricolă sau zootehnică). În timpul liber, copiii din zonă jucau de obicei fotbal, mergeau la pescuit sau la scăldat, dacă era suficient de cald afară. Dădeam curs și eu invitațiilor lor, dar după o scurtă perioadă am început să mă plictisesc, fiind atras tot mai mult de lectură. Mă refugiam în paginile mele de povești care mai de care mai interesante. Zilele de vară mă găseau în grădină, la umbră, citind cărți de vârsta mea. Am descoperit într-o vară poveștile lui Jules Verne și le-am savurat săptămâni la rândul. Mai târziu, am înțeles că am făcut o alegere bună.

2. Care e prima carte pe care ai citit-o?
Nu-mi amintesc care a fost prima carte citită, dar îmi amintesc când tatăl meu mi-a cumpărat colecția „Winnetou” scrisă de Karl May. Aflam atât de multe lucruri noi și îmi imaginam cum arăta lumea lui Winnetou a lui Old Shatterhand, două personaje pentru care dreptatea era mai sus de orice. Aflam atât de multe lucruri pe care nu le văzusem nici la televizor, de care nu mi se povestise nici la școală. Acele cărți au avut un impact important asupra mea, făcându-mă să realizez unicitatea capacității noastre de a ne imagina o lume întreagă prin simpla lectură a unor paragrafe. Orizontul nostru se extinde cu fiecare carte citită și chiar dacă nu conștientizăm la acel moment, acest lucru își pune în mod direct amprenta asupra dezvoltării noastre.

Din cărțile citite, avem un univers care e numai al nostru, personaje care sunt dornice oricând, la chemarea noastră, să ne împărtășească povestea, să ajungem cu mintea în orice colț al lumii și să călătorim, dezvoltându-ne imaginația, vocabularul și mai ales caracterul.

3. Sfaturi pentru parinti – cum să facă lectura distractivă pentru copii?
Pentru mine, modelul familial a fost foarte important. Văzându-mi tatăl care citea mereu, acest lucru mi-a fost insuflat și mie. Cred că primul pas este ca părinții să le dea un exemplu copiilor și să le arate că lectura poate fi și distractivă, că lectura ne pregătește pentru o călătorie unde noi suntem personajul principal: viața. În era tehnologiei, unde tentațiile date de noile mijloace de comunicare, telefoane inteligente, internet și altele sunt atât de mari, cred că părinții au datoria să le arate copiilor că aceste mijloace moderne pot fi folosite în cel mai bun mod cu putință, pentru dezvoltarea copiilor. Prin stimularea lecturii, părinții pot să ajute copiii să-și descopere potențialul.

Astăzi, comportamentul părintelui care afirmă cu tărie că el este cel mai avizat să hotărască ce e mai bine pentru copilul său este unul încă larg răspândit. Eu cred că prin încurajarea copiilor să vadă lectura ca pe un echipament pentru cea mai importantă călătorie a lor, părinții vor fi chiar ei mai împăcați știind că ai lor copii au făcut o alegere în cunoștință de cauză, citind suficient despre opțiunilor lor de viitor sau despre subiectele care îi pasionează și și-au descoperit chiar ei pasiunile prin lectură. Un cititor trăiește 1000 de vieți. Cel care nu citește niciodată, trăiește una singură.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Atelierele NARATIV au revenit la Târgu-Mureș

Înainte ca zăpada să pună stăpânire pe județul Mureș, pe 22 martie, am ajuns cu atelierele NARATIV în localitățile Râciu și Băla. Următoarea zi, când clădirile erau deja acoperite de zăpadă, iar fulgii ajunseseră la mărimea unei mingi de ping-pong, am poposit la școlile „Serafim Duicu” și „Europa” din Tg. Mureș unde ne-am încălzit instant de la energia copiilor și entuziasmul lor.

Revenim astfel în localitățile unde anul trecut am donat cărți cu sprijinul Azomureș pentru a le arăta concret celor mici și celor mari cum pot îmbina tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă pentru a crea obiceiul lecturii de plăcere. 

29570291_1086327788176760_8051012235776592888_n

Printre întrebările puse de elevi la atelierul „Jurnalistul de poveste” susținut de Barna Nemethi s-au aflat nedumeriri legate de diferențele dintre știință și ficțiune, teorii și lucrări științifice, literatură română și universală.

La atelierul de Storytelling care pornește de la povestea „Alice în Țara Minunilor”, copiii au descoperit alături de Andreea Lupescu în câte moduri pot să citească o poveste prin inventarea unor personaje noi, mici scenete, scenarii, exerciții de actorie. La final au compus un cântec și și-au pus câte o dorință, suflând în aer cu praf magic. O experiență senzorială care i-a încântat și pe care cu siguranță o vor ține minte toată viața! Apropo de magie, la exercițiul cu ploaia magică, cei mici și-au dorit să plouă cu: bezele, diamante, smaralde, bani, lingouri de aur, lire, bănci, hamburgeri, înghețată, sclipici. Superputeri inventate de copii pentru Alice au fost menționate: superminte, să pună culori peste tot, supercuraj, teleportare, cameleonică. În Țara Minunilor soarele este verde, iar frunzele copacilor își schimbă culorile de la un moment la altul.

Povestea continuă cu 1001 de nopți și atelierul de „Povești vizuale” cu Dana Dincă. Aici, copiii au redescoperit diversitatea personajelor din poveste prin pictură și printr-un element-supriză pregătit special pentru ei. Zeci de culori și forme au spus zeci de povești!

În acest timp, părinții și profesorii au aflat mai multe despre parenting și importanța lecturii de la Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight. Părinții au avut ocazia să pună întrebări și să primească sfaturi despre cum ar putea să transforme lectura în ceva distractiv pentru copiii lor. Ne-am bucurat mult să vedem cât de implicați sunt părinții în aceste localități și, deși resursele sunt limitate, se străduiesc să le ofere celor mici educația cea mai bună acasă și în familie.

29541486_1086328274843378_3410229609235767318_n

Mai multe despre ateliere:

  • Atelier “Jurnalistul de poveste” 

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie, copiii învață de fapt să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  • Atelier “Alice în Țara Minunilor – Storytelling”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construit propriile povești. Atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, i-a făcut să realizeze că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, că poate fi prilej de conversație și socializare.

  • Atelier “O mie și una de nopți – Povești vizuale”

Urmarind imaginile vizuale din “O mie și una de nopți”, elevii au invațat tehnici speciale de pictură pentru a crea planșe inspirate de pasajele lecturate împreună cu Dana Dinca, artist vizual. Atelierul are ca scop apropierea copiilor de obiceiul lecturii și dezvoltarea atenției pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  • Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight va propune celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu în cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei”, desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România.

29547620_10216183914095643_504522652_n