CARTEA ”EN GARDE!” DE ANA-MARIA BRÂNZĂ A AJUNS LA TÂRGU MUREȘ

 

În data de 11 decembrie ne-am propus alături de Ana-Maria Brânză marea provocare de a face drumul București-Târgu Mureș    dus-întors în mai puțin de 24 de ore. Ocazia a fost prilejuită de Zilele UMFST în cadrul cărora am oferit cartea „En Garde! Fetița cu masca tricoloră” de Ana-Maria Brânză. A fost o zi plină, dar am fost pe deplin răsplătiți de zâmbetele și îmbrățișările celor mici.

48051547_1287524388057098_746632295783333888_n

Evenimentul a cuprins o demonstrație de scrimă oferită de Ana și Aron Incze, un discurs motivațional susținut de autoare și o sesiune de autografe.

Ana-Maria Brânză, campioană națională, europeană, mondială și olimpică la scrimă, și-a făcut debutul literar cu o poveste de suflet despre pasiune, ambiție, sport și vise îndrăznețe care devin realitate. „En Garde!”, un concept editorial de Alina Bâltâc cu ilustrații de Gabi Toma, spune povestea ascensiunii uneia dintre sportivele de seamă ale României. Volumul reface drumul străbătut de Ana de la fetița poznașă, cu genunchii veșnic juliți, căreia toți cei dragi îi spuneau Brânzica, la Ana, sportiva de elită, care reprezintă România cu cinste la competițiile internaționale și își dorește să participe și la Jocurile Olimpice din 2020. Pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine universul scrimei, cartea cuprinde și mici casete explicative cu informații, precum și o serie de jocuri de cuvinte și perspicacitate.

48364811_1287525021390368_311894194253725696_n

 

„Am ajuns campioană datorită ambiţiei şi a oamenilor din jurul meu. Acum e momentul să fiu eu însămi unul dintre acei oameni pentru alţi copii care se visează campioni. Iar campioni găsim în orice domeniu, nu doar în sport.” – Ana-Maria Brânză

Evenimentul a avut loc la sala de scrimă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și a fost organizat de Asociația Curtea Veche, Curtea Veche Publishing și Sports HUB cu sprijinul Azomureș.

48225516_1287524838057053_6496694894889795584_n

Dacă vreți să vă faceți o idee despre atmosfera din sala de scrimă puteți vedea fotografiile de ieri aici.

screen-shot-2017-11-23-at-23-46-15logo umflogo sportshub-01

A PATRA EDIȚIE A FESTIVALULUI NARATIV – IMPRESII, IMAGINI ȘI ZÂMBETE

Pe 24 și 25 noiembrie 2018, Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București a devenit spațiul de joacă al copiilor pasionați de citit la cea de-a patra ediție NARATIV – festivalul de lectură. Ca și în anii trecuți, ne-am propus să le arătăm celor mici că fiecare carte este o aventură gata să fie descoperită și adulților să le atragem atenția asupra faptului că cititorii se educă încă de la vârste foarte fragede. Nu te naști cititor, ci devii, în urma unui proces care începe, de cele mai multe ori, în familie.

Chiar dacă anul acesta festivalul a avut doar două zile, acestea au fost pline de activitati de neuitat pentru cei mici, cărora le-am propus să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace, să pună întrebări și să inventeze, toate acestea pornind de la cărți. Căci doar la NARATIV lectura și distracția merg mână-n mână! În total, au avut loc peste 50 de activități gratuite: ateliere pentru copii și conferințe pentru adulți.

47

Alături de voluntari am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi cu ajutorul volumelor “Cărțile copilăriei” și al rechizitelor primite de Herlitz. Pentru că hidratarea este foarte importantă atunci când vrei să ai putere pentru încă un atelier plin de distracție, i-am avut alături de noi pe cei de la Aqua Carpatica Kids. La inceput de iarnă au fost de mare ajutor ceaiurile calde și aromate oferite de partenerii de la Five O`Clock Tea.

Organizarea evenimentului din acest an a fost o provocare pentru noi, mai ales în privința finanțărilor. Mulțumim în mod special Kaufland România care a continuat să ne susțină și în acest an. Cu ajutorul lor am reușit să oferim continuitate proiectului din 2015 până în prezent.

134

La doar câteva zile de la festival, ne este deja dor de energia acestuia, de aceea vă invităm să parcurgem împreună firul evenimentului:

Începem cu Ora de povești, unde copiii de 3-6 ani alături de pedagogul nostru, Ioana Brătilă, se joacă împreună până alunecă în lumea din cărți și învață cum cititul poate fi relaxant și creativ. Cântă, își imaginează personajele și transformă povestea în funcție de imaginația fiecăruia.

Când batem la ușa următoare ne întâlnim cu Robert Neagoe, care împreună cu cei mici se distrează imporvizând pe versurile lui Shakespeare, la atelierul SHiEXPIR – improvizație și BodyPercussion. Aventura este continuată în format video la atelierul de BookTubing – Cum să faci o recenzie de carte pe YouTube, alături de Miruna Meiroșu, unde pasionații de vlogging au învățat noi tehnici de comunicare pe internet.

La Povești pe muzică e mare zarvă. Copiii au primit praf magic (nu vrem să stricăm magia, dar dacă vreți să faceți și voi acasă – o pungă de tărâțe de ovăz ajunge pentru împlinirea mai multor dorințe.) și se pregătesc să îl arunce în aer rostindu-și cu voce tare dorințe mici și mari, dorințe de aventurieri și zâne.

Pentru copiii pasionați de științe, în laborator am găsit-o pe Marie Curie cu ajutorul Alexandrei Culescu și a lui Erik Culescu, cei trei au prezentat chimia ca pe un fenomen distractiv prin intermediul baloanelor, luminilor si culorilor. De la atelierul Experiențial nimeni nu a plecat fără să știe ce este un atom și cum a fost descoperită radiografia.

Repede-repede, să nu întârziem la apel, intrăm în sala unde Augustina Vasile și Theodor Șovăială își desfășoară atelierul Tribunalul Personajelor. Ce vrei să fii – avocat, procuror sau judecător? Cât timp te gândești la asta, hai să facem o oprire și la atelierele LEGO SeriousPlay, unde copiii puțin mai mari sunt ghidați de Adrian Popescu în minunata lume a poveștilor reconstruite din piese Lego.

 

AsociatiaCurteaVeche_FestivalulNARATIV_LEGO_02.jpg

Continuăm călătoria cu Robinson Crusoe și Barna Nemethi în cadrul atelierului Jurnalistul de poveste. Aici ne transformăm toți în detectivi și punem la îndoială informațiile din carte. Oare câți kilometri sunt până în centrul Pământului? Cine e mai aproape de noi din punct de vedere temporal: Cleopatra sau piramidele din Egipt?

Cum descoperim o poveste, ce întrebări punem, cum găsim răspunsurile? Copiii au intrat imediat în joc, iar noi am intrat în sălile următoare unde ne întâlnim Georgiana Gerea și cu atelierele de Învățare rapidă. Copiii învață cum să învețe eficient și să rețină cât mai multe informații folositoare, iar cadrele didactice își exersează tehnicile de predare.

În program mai avem Storrytelling în germană cu Heidi și în engleză cu The Gruffalo – cu sprijinul Institutelor British Council și Goethe-Institut București. Cât despre storytelling în limba română, cei mici au avut parte de exerciții de improvizație, cu tehnici teatrale și au dezvoltat arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari, alături de pedagogul Răzvan Ropotan.

La un moment dat, in partea stângă ajungem la o ușă mică unde ne întâmpină Ștrumfii care își aniversează cea de a 60-a aniversare chiar la NARATIV. Aceștia nu ne întâmpină doar cu surprize, ci și cu un atelier de scriere creativă din care avem posibilitatea să le aflăm povestea. Delegația Valonia-Bruxelles a făcut posibilă întâlnirea celor mici cu îndrăgitele personaje albastre belgiene.

46705487_1275707692572101_8648465762064793600_n

Nora Neghină ne-a fascinat prin cuvintele și sinceritatea de care a dat dovadă atunci când a vorbit despre experiența sa de părinte care a trebuit să-și facă copiii să citească cu plăcere. Conferința sa transformat rapid într-o discutie deschisă cu cei peste 40 de părinți prezenți în sală.

Smaranda Nicolau ne-a condus spre BOOKOPOLY unde am petrecut câteva ore cu 30 echipe formate din părinte și copil care au lucrat cot-la-cot, s-au distrat și au învățat cum pot introduce lectura în activitățile zilnice de familie. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că pentru mulți dintre copii acestea au fost primele pe care le-au petrecut citind împreună cu părinții lor!

Artele plastice nu au lipsit nici anul acesta din meniu, fie că vorbim despre Portretul unei pictorițe unde am pictat traiste de pânză împreună cu cei de la Aqua Carpatica Kids sau despre atelierul de Povești vizuale unde am descoperit povești orientale alături de Dana Dincă, culorile au fost în centrul atenției. Tot despre culori am discutat și cu personajele din cartea lui Robinson Crusoe pe care Alexandra Mihailciuc le-a adus la viață prin intermediul atelierului său.

46876135_1276603365815867_7458061558174711808_n

Cu Ulise ne-am întâlnit pe scenă, la atelierul de Actorie unde a fost pusă în scenă una dintre cele mai cunoscute scene din Odiseea. Valentina Popa a reușit să îi facă pe cei mici să se joace în mod organizat și să înțeleagă importanța repetițiilor, atenției și concentrării atunci când citești ceva.

Dacă era cineva care nu știa cum arată o bandă desenată, atelierul Lilianei Basarab sigur a clarficat aceste nelămuriri prin adaptarea Epopeii lui Ghilgameș la acest tip de material. Fiecare copil și-a personalizat mica bandă desenată cum și-a dorit și a inclus în ea ideile cele mai relevante pentru povestea pe care a vrut să o transmită.

La aventura din weekend au participat aproximativ 3.000 de participanți, o parte dintre aceștia a fost constituită din 14 grupuri școlare din provincie. Sunt elevi care au călătorit și câte 4 ore pe drum pentru a putea participa la activitățile din cadrul festivalului și ne bucurăm că am putut să le oferim această șansă! Bucuria cu care cei mici au sărit din autocar direct în ateliere ne motivează să continuăm cu proiecte dedicate tuturor copiilor din țară. Comunitățile care au participat anul acesta sunt: Sărulești, Urziceni, Ciocănești, Curcani, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Amărăștii de Jos, Budești, Brazi, Botești, Popești, Negoiești, Cuza Vodă și Pitești.

146

Festivalul s-a încheiat în pași de scrimă printr-o conferință pentru părinți și copii în care Ana Maria Brânză, campioana olimpică a României, a explicat prin propriul exemplu de ce lectura este necesară în viața unui sportiv și cum aceasta influențează cursul carierei.

46770489_1275705652572305_3870107039430606848_n

Toate zâmbetele, emoțiile și reîntâlnirile din cadrul NARATIV 2018 sunt strânse într-un album de fotografii pe pagina noastră de Facebook pentu a ne (re)aminti tuturor cât de importantă este lectura și cum aceasta ne poate schimba starea de spirit!

Acest proiect a fost posibil cu ajutorul celor 40 de voluntari implicați, printre care se numără angajații Libra Internet Bank, și a partenerilor cărora le mulțumim:

Narativ 2018_banda parteneri

Concurs: Jurnalist la NARATIV

 

Dragi părinți,

Căutăm un mic jurnalist sau o pereche de mici jurnaliști pricepuți în ale vorbitului, pasionați de cărți și de YouTube, care să ne ajute la documentarea celui mai mare Festival de Lectură pentru copii din România – NARATIV!

Pe cei mici îi așteaptă un weekend plin de aventuri printre cărți și povești, unde vor face cunoștință cu cele mai faimoase personaje din volumele preferate și unde vor învăța cum să dea viață unei povești. Așteptăm de la câștigătorul/câștigătorii noștri să creeze postări în social media & vloguri de la fața locului ce vor fi preluate și pe canalele noastre.

Înscrierile în concurs se fac prin publicarea unui video / vlog pe profilul personal de Facebook, Instagram sau YouTube, în care cei care doresc să se înscrie să ne spună ce ar documenta la NARATIV, folosind hashtagul #jurnalistlaNARATIV. Înscrierile se fac între 12 și 22 noiembrie 2018, printr-un email la adresa concursnarativ@curteaveche.ro unde să ne trimiteți link-ul postării și datele de contact.

Vom anunța câștigătorul până pe 23 noiembrie 2018, mult succes!

Citiți regulamentul aici!

Biz Solutions SRL și Ana Maria Brânză donație de carte la Craiova

 

Ajunși în județul Dolj am avut parte de o primire călduroasă din partea vechiului nostru partener, domnul Narcis Niță, director al BizSolutions. Vineri, 2 noiembrie, Ana Maria Brânză s-a întâlnit, cu 200 de elevi pasionați de scrima din Liceul Sportiv „Petrache Trișcu”, liceu pe care Ana Maria l-a absolvit în adolescență.

Toți elevii au primit drept donație cartea „En garde! Fetița cu masca tricoloră”, un volum nou apărut din care cei mici pot învăța cum să treacă peste anumite obstacole și cum să reușească în cariera de sportiv. Evenimentul nu a fost unul emoționant doar pentru copii, ci și pentru Ana Maria, aceasta a avut ocazia să se întâlnească cu foștii săi profesori și antrenori, cei care au ajutat-o să ajungă unde este acum.

 

45469181_1259993004143570_1956338928810196992_n

Pe lângă sfaturile și poveștile de descoperit acasă direct dintre paginile cărții, micii sportivi au primit raspunsuri sincere și pline de încurajare direct de la campioana lor favorită. Sperăm că aceste răspunsuri le-au dat curaj și încredere că orice este posibil atunci când îți dorești.

“Sunt de părere că lectura trebuie încurajată încă din primii ani de şcoală pentru că reprezintă baza educaţiei şi punctul de pornire către o viaţă mai bună. Susţin iniţiativa Asociaţiei Curtea Veche şi încurajez toţi antreprenorii să se alăture acestei campanii şi să se implice în comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea pentru a forma cititorii de mâine şi implicit noua generaţie. Ar trebui să conştientizăm din ce În ce mai mult cât de importantă este lectura şi educaţia indiferent de meseria pe care o alegem.”  declară domnul Narcis Niţă

 

45365644_1259993277476876_2176075189454897152_n

La final elevii au promis că o să adauge lectura pe lista lor de activități preferate, pentru că aceasta reprezintă antrenamentul zilnic pentru minte.

Transportul cărţilor a fost asigurat de Sameday Courier.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

biz-solutions

Azomureș și Gașca Zurli – donație de carte în localitatea Băilești, județul Dolj

 

Vineri, 26 octombrie, echipa asociației alături de reprezentanţii Azomureş şi de Gașca Zurili au oferit o experiență unică celor 400 de elevi ai școlilor gimnaziale din localitățile Afumați și Băilești. Cei mici s-au întâlnit la Casa de cultură „Amza Pellea” Băilești cu minunatele cărti din colecția „Carțile copilăriei”, pe care le-au și luat acasă și cu mult îndrăgita trupa de teatru pentru copii, Gașca Zurli.

 

Este important ca fiecare copil să aibă cel puțin o carte potrivită pentru vârsta lui, astfel se va putea dezvolta armonios încă din primii ani de școală. Reperele culturale și sociale pe care copiii le deprind prin lectură le oferă posibilitatea de a se integra mult mai ușor în grupurile sociale și de a se dezvolta în mediul în care învață.

44819150_1255307231278814_2381825645014417408_n

În cadrul evenimentului de donație a fost premiat și cel mai activ club de lectură organizat cu sprijinul asociației în anul școlar 2017-2018. Premiul de 2000 lei a ajuns la elevii din localitatea Amărăștii de Jos, județul Dolj. Acesta a fost oferit In Memoriam Jean Stanovici de către familia acestuia și recompensează activitatea lunară a copiilor care au susținut periodic activități care îmbină lectura cu tehnici de educație non-formală și strategii de lucru prin artă (pictură, muzică, scriere creativă, dezbateri și actorie).

43592895_1255306944612176_8160118454272131072_n

Evenimentul face parte dintr-un proiect amplu de donație de carte inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură „Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România.

Transportul cărţilor a fost asigurat de Sameday Courier.

screen-shot-2017-11-23-at-23-46-15biz-solutionssameday

„Cărțile copilăriei” au revenit în județul Călărași, alături de Vladimir Drăghia și Ameropa Grains

 

Pentru a ne începe săptămâna cu fapte bune, luni dimineață am pornit spre Sărulești Gară să ne întâlnim cu aproximativ 500 de copii din comunitate. Ajunși în sala de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 1, am fost asaltați de elevii dornici să afle cat mai multe despre actorul Vladimir Drăghia, câștigător al concursului Exatlon România.

Invitatul le-a povestit copiilor momente din cariera sa de actor și sportiv în care lectura a reprezentat un sprijin și o modalitate prin care a putut depăși obstacole. Cum te poți apropia mai mult de copii dacă nu prin încredere și cunoaștere? Zis și făcut, Vladimir le-a răspuns acestora la întrebări și a încercat să le dea cât mai multe indicii despre cât de importantă este lectura pentru a crește frumos și a te putea dezvolta armonios.

IMG_5213

Prin discursurile motivaționale ale partenerilor de la Azomureș și Ameropa Grains, sperăm să le fi deschis elevilor dorința de a se transforma în oameni mari, stăpâni pe propriile puteri și dispuși să dedice măcar 10 minute pe zi cititului.

„Intenția implicării Ameropa Grains în acest proiect privește creșterea interesului copiilor din mediile rurale ale României către școală și către actul educativ, ridicând nivelul prezenței copiilor și ajutând, astfel, promovabilitatea școlară. Salutăm demersul celor de la Asociației Curtea Veche și ne încântă faptul că am găsit în ei, alături de colegii noștri de la Azomureș, parteneriatul pe care îl căutăm în toate proiectele noastre ale căror scop fundamental este orientat către interesul copiilor.” declară reprezentantul Sorin Belu, Input business manager Ameropa Grains.

Barna Nemethi, reprezentant al asociației, le-a menționat celor mici că cititul este la fel de important precum spălatul pe dinți. Sintagmă ce speram să se fi întipărit bine în reflexele acestora, pentru că, din păcate, în urma întâlnirii am descoperit că încă există elevi de gimnaziu care au dificultăți în a citi cursiv un titlu de carte.

IMG_5258

Am fost surprinși să descoperim că, pentru mare parte dintre elevi, cărțile donate au fost primele cărți pe care le-au primit vreodată. Ne dorim foarte mult ca acțiunea să reprezinte, măcar pentru o parte dintre aceștia, șansa unui viitor schimbat în bine.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Parteneri și sponsori:

Ameropa screen-shot-2017-11-23-at-23-46-15sameday

 

DONAȚIE DE CARTE LA CLUJ-NAPOCA, ALĂTURI DE HORIA TECĂU

 

Oare ce își doresc copiii să se facă atunci când vor fi mari? Cu întrebarea aceasta am plecat în minte la întâlnirea cu cei 1000 de copii din Cluj-Napoca. În căutarea răspunsului nu am pornit singuri, ci alături de Horia Tecău, reprezentanții BRD Société Générale și de elevii Liceului Teoretic „Bathory Istvan” și Școlii Generale „Ion Agârbiceanu”.

 

Încă de la primele ore ale dimineții, tenismanul le-a povestit elevilor cum a fost ajutat de lectură în tot ce și-a propus, de ce cărțile și sportul fac echipă bună pentru o carieră de succes. Pentru ca cei mici să rămână cu cât mai multe amintiri, fiecare dintre ei a primit în dar cartea „Viața în ritm de tenis”, prima autobiografie scrisă de către un jucător profesionist de tenis roman, dedicată copiilor. În paginile sale, Horia Tecău îşi povesteşte experienţele trăite încă dinaintea momentului în care a început să joace tenis – și până în prezent, când este un campion cu 35 de titluri câștigate la dublu, dintre care 18 alături de partenerul său actual, Jean-Julien Rojer.

„Fiecare eveniment de acest fel este un prilej de a mă reîntâlni cu mine însumi la vârsta copilăriei și de a-mi analiza parcursul: obstacolele pe care le-am depășit, înfrângerile, succesul. Mi-am dorit dintotdeauna să pot împărtăși cu cei mici lecțiile pe care le-am învățat și eu, la rândul meu, când eram de vârsta lor – despre viață, despre curaj, despre perseverență și despre ce înseamnă să îți urmezi un vis, chiar și atunci când ești singurul care crede în el. Sper ca „Viața în ritm de tenis” să inspire cât mai mulți copii să aibă curajul de a-și urma pasiunile.”, spune Horia.41703344_1228163457326525_4702639956739227648_n

Iren Arsene, Președintele Asociației Curtea Veche:

Ce facem zi de zi pentru ca să ne îndeplinim visele? este una dintre provocările pe care le lansăm publicului cititor prin proiectele noastre. Alături de Horia, copiii descoperă ce înseamnă să ai o pasiune, ce înseamnă să cazi, să te ridici, să ai încredere în propriile forțe când alții nu mai au în tine și cu perseverență să mergi mai departe. De curând, cartea lui Horia Tecău a fost tradusă în limba engleză – “Life is like a tennis game” – și prezentată cu succes la US Open Grand Slam. Ne bucurăm că, împreună aducem cartea și sportul mai aproape de copiii din Cluj.41671504_1228164197326451_64100595891437568_n

Reprezentanții BRD Société Générale:

„Cartea lui Horia Tecău este poate cel mai nimerit mod de a explica sportul de performanță într-o manieră atractivă pentru tânăra generație. Credem cu tărie în puterea cuvântului scris și încurajăm ideile ingenioase, care contribuie la educația tinerilor. Mai mult decât o simplă biografie, cartea lui Horia Tecău este o fereastră deschisă cu generozitate către o posibilă viitoare carieră sportivă și, mai ales, o inspirație pentru cei care-și aleg acum calea de urmat, în școala și în viață.” declară Flavia Popa, Secretarul General al BRD.

DSC_0400

 

Amalia Gurzău, reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, care le-a vorbind copiilor despre modul în care cărțile îți pot schimba viața și despre cum putem transforma cititul într-un obicei zilnic.

 

DSC_0002

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Parteneri și sponsori:

5582 sameday

Ateliere NARATIV pentru elevii din comuna Mărișel, județul Cluj

Ne-am întors cu drag în comuna Mărișel, un loc de poveste cu o priveliște minunată din județul Cluj, alături de prietenii noștri de la Azomureș și USAMV – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca.

Dacă în luna decembrie am mers alături de Virgil Ianțu să donăm Cărțile Copilăriei, de această dată am venit cu atelierele NARATIV, menite să le demonstreze copiilor cât de distractivă și interactivă poate fi lectura la Școala Gimnazială “Pelaghia Roșu”.

Așa că pe 6 iunie ne-am urcat în avion, am aterizat la Cluj și-apoi am condus printre dealuri, lacuri și păduri până am ajuns sus, la Mărișel. Copiii ne așteptau deja entuziasmați și se lăudau cu cărțile citite, majoritatea primite data trecută de la noi.

“Am reușit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut șansa să fie martorii unor evenimente rare în comunitățile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor și participă frecvent la un club de lectură organizat în școala lor. Sunt activități care pentru unii par banale, dar pentru comunitățile izolate din mediul rural reprezintă SPERANȚĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere și la partenerii noștri locali, distribuitorii îngrășămintelor Azomureș, un motiv în plus pentru care susținem programul național de lectură Cărțile Copilăriei” declară Mihai Aniței, director general Azomureș.

“USAMV Cluj Napoca vine în sprijinul dezvoltării comunităților rurale din regiune cu obiectivul de a implica tinerii școlari din Mărișel în acțiuni potrivite vârstei și preocupărilor lor, de a le dezvolta pasiunea pentru lectură, dorința de a se educa și de a se pregăti profesional pentru profesii din domeniul agricol. Sperăm ca noile generații de profesioniști să contribuie la dezvoltarea și valorificarea potentialului turistic din zona munților Apuseni.” declară Roxana Vidican, decanul facultății.

34744369_1129364980539707_2232987113899425792_n

Peste 120 de elevi au participat la o serie de activități precum urmează:

  • Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construit propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, i-a făcut să realizeze că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, că poate fi prilej de conversație și socializare.

  • Atelier Odiseea – Teatru”

Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat au fost atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

  • Atelier Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”

Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat din foarfecă forme și personaje și  au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

Transportul cărților a fost de Sameday Courier.

Mulțumim sponsorilor și partenerilor:

logo2

 

Donație de carte în Cehu Silvaniei, județul Sălaj

Marți, pe 29 mai 2018, am mers alături de prietenii noștri de la Azomureș și Promat Comimpex în comuna  Cehu Silvaniei din județul Sălaj pentru a le oferi elevilor „Cărțile Copilăriei”.

Am ajuns în Școlile Gimnaziale „Andrei Mureșanu” și ,,Gyulaffy Laszlo”, apoi la Școala Primară Ulciuc alături de campioana europeană Diana Bulimar și actrița Iulia Nițulescu.

Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere concurente la Exatlon, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment sfaturi și idei din experiența proprie despre importanța lecturii pentru dezvoltare personală, motivație și o carieră de succes. Copiii au fost extrem de bucuroși și entuziasmați să o cunoască pe Diana, i-au cerut autografe și au aplaudat-o îndelung.

A urmat apoi un moment interactiv de lectură alături de actrița Iulia Nițulescu, care le-a demonstrat elevilor cât de distractiv poate fi cititul, pornind de la cartea „Robinson Crusoe”.

33869724_1124535477689324_1121899432569208832_n

“Ecourile pe care acest program le face deja în comunitățile rurale din România ne determină să rămânem partenerii Asociației Curtea Veche și în acest an. Am reușit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut șansa să fie martorii unor evenimente rare în comunitățile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor și participă frecvent la un club de lectură organizat în școala lor. Sunt activități care pentru unii par banale, dar pentru comunitățile izolate din mediul rural reprezintă SPERANȚĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere și la partenerii noștri locali, distribuitorii îngrășămintelor Azomureș, un motiv în plus pentru care susținem programul național de lectură Cărțile Copilăriei” a declarat Mihai Aniței, director general Azomureș.

“Trăind într-un orăşel de provincie şi, cunoscând realitatea economică şi socială a zonei, susținem iniţiativa Asociației Curtea Veche. Considerăm că lectura, cartea, reprezintă un bun material pe care ar trebui să şi-l permită mai ales copiii. Lectura primelor cărţi poate fi un punct de pornire  în devenirea lor  viitoare și este important ca aceștia să aibă acasă propriul lor volum.” a declarat Cristian Moldovan, director Promat Comimpex.

Mulțumim Sameday Curier pentru transportul cărților!

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

  1logo

Ateliere pe tema Constituției organizate pentru elevii din localitatea Ciocănești

În dimineața zilei de 18 mai ne-am urcat în mașină și am mers către elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești cu o serie de ateliere interactive susținute de Asociația Smartastic Lab pornind de la cartea pentru copii „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!”.

Am avut-o ca partener de drum, proiect și ateliere pe Alina Dumitrașcu, autoarea volumului „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!” publicat de Curtea Veche Publishing.

Activitățile au fost special concepute pentru copii, îmbinând tehnici de educație nonformală cu scopul de a îi ajuta pe cei mici să înţeleagă mai bine care le sunt drepturile şi obligaţiile, ce este statul de drept și care sunt principalele instituții ale statului. Tonul distractiv și interactiv a fost dat de jocuri, desene și dialog  – prin care copiii au descoperit ce înseamnă Constituţia, cea mai importantă lege a oricărei țări.

Ei au aflat astfel că fiecare cetățean are dreptul la viaţă, la educaţie, la muncă și la liberă circulație, la un mediu sănătos, dar și că esenţiale rămân întotdeauna faptele bune, compasiunea, încrederea, entuziasmul, toleranţa şi respectul reciproc.

Testimoniale de la copii:

„Mi-a plăcut foarte mult azi și aș vrea să mai veniți pe la noi cu cărți!” (Darius)

„Eu vreau să mă fac scriitoare când o să fiu mare, mă pregătesc de acum. Îmi place foarte mult să citesc.” (Maria)

„Cel mai mult mi-a plăcut că am învățat care sunt drepturile noastre. ” (Alex)

„Cel mai important este să învățăm din cărți, să nu ne batem, să nu vorbim urât, să devenim cu toții mai buni. Asta am înțeles eu azi.”  (Denis)                                                                              

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu din cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei”, cu sprijinul doamnei Elena Buruiană Cioclov, medic român stabilit la New York, care se implică în educația prin lectură a copiilor din localitatea Ciocănești încă din anul 2016.

5

Scopul evenimentului a fost de a-i ajuta pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și de a le îmbunătăți relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung. Nu în ultimul rând, discutând despre Constituție în cadrul atelierului sugestiv numit “începe cu dreptul”, copiii au înțeles mai bine importanța legilor și a implicării active în societate a fiecăruia dintre noi, orice acțiune pozitivă contribuind la consolidarea unei țări așa cum ne-o dorim cu toții.

“Este important faptul că români din Diaspora se interesează de situația învățământului din țară și se implică în dezvoltarea noilor generații. Ne întoarcem la Ciocănești, cu sprijinul dr. Elena Buruiană Cioclov, după 2 ani de când am oferit fiecărui copil o carte nouă potrivită pentru vârsta lui. De această dată vom discuta cu elevii cărora le-am donat cărți, le vom afla impresiile și evoluția, le vom oferi experiența unică a unor activități interactive pe care nu le practică zilnic și prin care îi provocăm să fie curioși despre modul în care funcționează țara noastră din punct de vedere administrativ și constitutiv. declară  Irén Arsene Máté, președinte Asociația Curtea Veche.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.