DONAȚIE DE CARTE LA CLUJ-NAPOCA, ALĂTURI DE HORIA TECĂU

 

Oare ce își doresc copiii să se facă atunci când vor fi mari? Cu întrebarea aceasta am plecat în minte la întâlnirea cu cei 1000 de copii din Cluj-Napoca. În căutarea răspunsului nu am pornit singuri, ci alături de Horia Tecău, reprezentanții BRD Société Générale și de elevii Liceului Teoretic „Bathory Istvan” și Școlii Generale „Ion Agârbiceanu”.

 

Încă de la primele ore ale dimineții, tenismanul le-a povestit elevilor cum a fost ajutat de lectură în tot ce și-a propus, de ce cărțile și sportul fac echipă bună pentru o carieră de succes. Pentru ca cei mici să rămână cu cât mai multe amintiri, fiecare dintre ei a primit în dar cartea „Viața în ritm de tenis”, prima autobiografie scrisă de către un jucător profesionist de tenis roman, dedicată copiilor. În paginile sale, Horia Tecău îşi povesteşte experienţele trăite încă dinaintea momentului în care a început să joace tenis – și până în prezent, când este un campion cu 35 de titluri câștigate la dublu, dintre care 18 alături de partenerul său actual, Jean-Julien Rojer.

„Fiecare eveniment de acest fel este un prilej de a mă reîntâlni cu mine însumi la vârsta copilăriei și de a-mi analiza parcursul: obstacolele pe care le-am depășit, înfrângerile, succesul. Mi-am dorit dintotdeauna să pot împărtăși cu cei mici lecțiile pe care le-am învățat și eu, la rândul meu, când eram de vârsta lor – despre viață, despre curaj, despre perseverență și despre ce înseamnă să îți urmezi un vis, chiar și atunci când ești singurul care crede în el. Sper ca „Viața în ritm de tenis” să inspire cât mai mulți copii să aibă curajul de a-și urma pasiunile.”, spune Horia.41703344_1228163457326525_4702639956739227648_n

Iren Arsene, Președintele Asociației Curtea Veche:

Ce facem zi de zi pentru ca să ne îndeplinim visele? este una dintre provocările pe care le lansăm publicului cititor prin proiectele noastre. Alături de Horia, copiii descoperă ce înseamnă să ai o pasiune, ce înseamnă să cazi, să te ridici, să ai încredere în propriile forțe când alții nu mai au în tine și cu perseverență să mergi mai departe. De curând, cartea lui Horia Tecău a fost tradusă în limba engleză – “Life is like a tennis game” – și prezentată cu succes la US Open Grand Slam. Ne bucurăm că, împreună aducem cartea și sportul mai aproape de copiii din Cluj.41671504_1228164197326451_64100595891437568_n

Reprezentanții BRD Société Générale:

„Cartea lui Horia Tecău este poate cel mai nimerit mod de a explica sportul de performanță într-o manieră atractivă pentru tânăra generație. Credem cu tărie în puterea cuvântului scris și încurajăm ideile ingenioase, care contribuie la educația tinerilor. Mai mult decât o simplă biografie, cartea lui Horia Tecău este o fereastră deschisă cu generozitate către o posibilă viitoare carieră sportivă și, mai ales, o inspirație pentru cei care-și aleg acum calea de urmat, în școala și în viață.” declară Flavia Popa, Secretarul General al BRD.

DSC_0400

 

Amalia Gurzău, reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, care le-a vorbind copiilor despre modul în care cărțile îți pot schimba viața și despre cum putem transforma cititul într-un obicei zilnic.

 

DSC_0002

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Parteneri și sponsori:

5582 sameday

Amintiri despre lectură – Anca Maco

 

Ne dorim să încurajăm lectura, așa că împărtășim cu voi cele mai interesante, amuzante, memorabile amintiri despre cărțile care v-au impresionat.

Astăzi stăm de vorbă cu Anca Maco – om de radio și bulgăre de energie pozitivă:

„Din momentul în care am epuizat la serbările imaginare pentru orătăniile din curtea casei bunicilor conţinutul abecedarului cu care mă lăsaseră singură la nici 3 ani, nu m-am mai oprit din a lua orice carte îmi cădea în mână peste tot.

Trecuseră vreo 10 ani de când îmi înnebunisem vecinii de pe stradă cu propuneri de expediţii către locurile descrise în legendele Moldovei sau jocuri de-a zeii şi eroii, când am apărut la sesiunea de prăşit (pe care bunica o numea „stai pe ţol şi citeşte, că ne tai cartofii”) cu Demonii lui Dostoievski. M-am distrat copios pe seama reacţiilor de bucurie stârnite de titlul cărţii în comunitatea tradiţională care spera să mă scape de satanismul muzicii rock, crezând că am dat peste o carte religioasă, fiindcă existau nişte vagi asemănări între coperta cărţii şi cea a unei lucrări care se vindea cu succes la mânăstirea de lângă. Când am prins liniştea serii, aproape de finalul lecturii, moşul de vizavi, venit în vizită la taclale, a aruncat o vorbă care-mi scăpase-n carte şi de care mi-am amintit apoi la fiecare recitire: „ a doua jumătate din viaţa omului se compune de obicei numai din deprinderile acumulate în prima jumătate”.

Citeam în loc să-mi fac temele de vacanţă la orice materie sau să particip la treburile casei, oriunde m-aş fi aflat, acasă, la bunici sau în vizită, în special când treceam pentru aprovizionare prin camerele burduşite de cărţi ale mătuşii; citeam în tabere fugind de soare, în timpul orelor care mi se păreau plictisitoare, în dimineţile şi nopţile dinaintea tezelor sau examenelor care mă stresau, înainte – în timpul – şi după serialele favorite sau la modă, la masă, în picioare în bibliotecă, anticariat ori chiar spre drumul de la şcoală către casă, fiindcă tot ce mă înconjura devenea parte dintr-un univers interesant care simţeam că-mi arată secretele lumii doar mie, proiectând peste spaţiul în care mă aflam propriile diapozitive ale lumilor pe care le vizitam astfel.

Citeam orice în loc să citesc ce mi se spunea că e potrivit sau că am voie şi asta, libertatea cititului şi a recititului, a propriilor reguli de organizare a hardului, a fost cea mai preţioasă bucurie şi motivaţia fiecărei alegeri ulterioare. Imaginile mentale ale primelor cărţi umplute cu pământ, ale celor umplute de sublinieri şi apoi ale celor aşezate curat şi pe culori sau indexate bolnăvicios alcătuiesc harta mereu în schimbare a unui traseu care se adaptează… şi care, când s–o închide, sper să fie tot cu o carte în mână şi privirea fericită de blândeţea valurilor serialului minţii.”

Mai multe povești despre lectură în albumul nostru Citeam în loc să…

Activități distractive pentru vacanța de vară

Vacanța de vară este un prilej ideal pentru a petrece timpul alături de cei mici și de a îi ajuta să își dezvolte imaginația într-un mod distractiv, prin intermediul lecturii.

Pentru a veni în ajutorul vostru, v-am pregătit 6 activități numai bune de integrat în programul de vacanță.

1. Ghicește personajul

Acest joc poate fi dezvoltat cu mai multe persoane participante, poate chiar înainte de desert – iar câștigătorul poate primi o porție mai mare sau o surpriză cadou. Mecanismul este simplu:  te gandesti la un personaj dintr-o poveste, apoi cei din jur cer indicii punând întrebări la care trebuie să răspunzi. Câștigă cel care își dă seama cel mai rapid despre ce personaj cine este vorba.

2. Desenăm universul din “Alice în Țara Minunilor”

Pornind de la lectura cărții “Alice în Țara Minunilor”, îi puteți încuraja pe cei mici să își imagineze cum arată universul din poveste, să deseneze locul lor preferat, să coloreze cerul și soarele în orice culoare, căci pe tărâmul minunilor, orice este posibil. De la cum este îmbrăcată Alice și până la personaje inventate de noi, nu este decât un pas. Exercițiul este recomandat și adulților pentru deconectare. În plus, la final, aveți ocazia să remarcați cât de asemănătoare sau diferite sunt viziunile voastre.

3. Povești pe muzică alături de Peter Pan

V-am povestit acum ceva vreme cum puteți organiza un atelier de povești pe muzică la voi acasă. Trebuie doar să urmați câțiva pași: citiți împreună câteva capitole din poveste, alegeți ce personaje vreți să apară în cântec, vă gândiți unde le poziționați – natură, nori, ocean și… porniți cu primul vers. Cum ar fi “Peter Pan zboară printre nori”. Versul 2: “Zânele cântă în culori.”

Cei mici vor veni să completeze povestea cu tot felul de scenarii. Singura regulă: să găsiți rime. După ce aveți primele 4 versuri gata, căutați împreună o linie melodică simplă.

Este important să îl lăsați pe copil să se implice în actul creației, mai degrabă decât să îi oferiți “de-a gata” rimele. Drumul până acolo este, de fapt, adevărata experiență care le va dezvolta imaginația.

5. Creați propria poveste

Înainte de culcare sau în mașina, când sunteți blocați în trafic, rugați-l pe cel mic să spună o propoziție care să fie începutul unei povești, apoi continuați rostind următoarea propoziție și tot așa până când ajungeți la punctul culminant și deznodământ. Veți fi uimiți cât de bogată e imaginația celor mici și ce repede se activează atunci când pretextul este un joc.

6. În camera de hotel – puzzle din poveste ca un treasure-hunt

Dacă mergeți la hotel în vacanță puteți improviza un puzzle-poveste. Trebuie doar să ascundeți prin cameră niște indicii sub forma unor bilețele care împreună formează un pasaj dintr-o poveste. Fiecare bilețel conține o bucată dintr-o poveste, ele trebuie rearanjate ca într-un puzzle. La final, după ce am pus bilețelele în ordine și avem paragraful complet, trebuie să ghicim povestea.

O altă variantă este ca bilețelele să conțină descrierea unui personaj dintr-o poveste care trebuie ghicit.

Autor: Andreea Lupescu

Donație de carte în Costeștii din Vale, județul Dâmbovița

„A fost o dată ca niciodată un om de afaceri care în fiecare an, de ziua lui, se gândea la educația copiilor din România și le dăruia Cărțile Copilăriei.”

Așa începe povestea noastră care s-a transformat în realitate și în acest an, pe 8 iunie, când am ajuns la Costeștii din Vale alături de cele 700 de cărți donate de binefăcătorul care dorește să rămână anonim.

Ne-am urcat în mașină dis-de-dimineață, am trecut peste câmpii și păduri și am ajuns la Școala Gimnazială din Costeștii din Vale unde ne așteptau elevii și profesorii cu zâmbetele pe buze.

Ce a urmat, ne-a depășit așteptările și pe cuvânt că au fost momente când ne întrebam dacă-i vis sau realitate: copii entuziasmați dornici de lectură, răsfoind cărțile, citind pe iarbă, profesori comunicativi și fericiți că ne aflăm acolo. De altfel, și modul prin care am ajuns aici a fost la fel de neașteptat: ne-a scris pe Facebook doamna profesoară Claudia Mărășescu, povestindu-ne că elevii și-ar dori să citească mai mult, dar nu au cărți.

 2
Întâlnirea noastră cu copiii a avut loc în aer liber. Iren Arsene, președintele Asociației Curtea Veche, le-a povestit elevilor despre magia lecturii, modul în care putem evada în propria noastră imaginație prin intermediul cărților. Cât de minunat ca de ziua lui, o persoană să aleagă să dăruiască drept cadou – cărți unor copii? Cadoul lui este bucuria copiilor și sentimentul că poate contribui la o schimbare în educația acestora.

I-am cântat cu toții „La mulți ani”, iar elevii au promis cu mâna pe inimă 10 minute de lectură zilnic.

A urmat momentul interactiv de lectură, alături de colega noastră – Andreea Lupescu – artist și jurnalist, care i-a învățat pe cei mici cum pot face parte din poveste, cum să construiască un fundal sonor și cum să compună un refren pentru Alice în Țara Minunilor. Au cântat, au dansat și au construit propriul lor univers al minunilor.

Nu o să uităm prea curând bucuria din ochii lor când au primit cărțile, îmbrățișările calde și pe băiețelul cu șapcă cu Batman care la final ne-a spus: „Este cea mai fericită zi din viața mea!”

Mai multe fotografii de la eveniment aici.
Partener: Sameday
sameday

Ateliere NARATIV pentru elevii din comuna Mărișel, județul Cluj

Ne-am întors cu drag în comuna Mărișel, un loc de poveste cu o priveliște minunată din județul Cluj, alături de prietenii noștri de la Azomureș și USAMV – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca.

Dacă în luna decembrie am mers alături de Virgil Ianțu să donăm Cărțile Copilăriei, de această dată am venit cu atelierele NARATIV, menite să le demonstreze copiilor cât de distractivă și interactivă poate fi lectura la Școala Gimnazială “Pelaghia Roșu”.

Așa că pe 6 iunie ne-am urcat în avion, am aterizat la Cluj și-apoi am condus printre dealuri, lacuri și păduri până am ajuns sus, la Mărișel. Copiii ne așteptau deja entuziasmați și se lăudau cu cărțile citite, majoritatea primite data trecută de la noi.

“Am reușit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut șansa să fie martorii unor evenimente rare în comunitățile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor și participă frecvent la un club de lectură organizat în școala lor. Sunt activități care pentru unii par banale, dar pentru comunitățile izolate din mediul rural reprezintă SPERANȚĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere și la partenerii noștri locali, distribuitorii îngrășămintelor Azomureș, un motiv în plus pentru care susținem programul național de lectură Cărțile Copilăriei” declară Mihai Aniței, director general Azomureș.

“USAMV Cluj Napoca vine în sprijinul dezvoltării comunităților rurale din regiune cu obiectivul de a implica tinerii școlari din Mărișel în acțiuni potrivite vârstei și preocupărilor lor, de a le dezvolta pasiunea pentru lectură, dorința de a se educa și de a se pregăti profesional pentru profesii din domeniul agricol. Sperăm ca noile generații de profesioniști să contribuie la dezvoltarea și valorificarea potentialului turistic din zona munților Apuseni.” declară Roxana Vidican, decanul facultății.

34744369_1129364980539707_2232987113899425792_n

Peste 120 de elevi au participat la o serie de activități precum urmează:

  • Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construit propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, i-a făcut să realizeze că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, că poate fi prilej de conversație și socializare.

  • Atelier Odiseea – Teatru”

Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat au fost atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

  • Atelier Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”

Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat din foarfecă forme și personaje și  au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

Transportul cărților a fost de Sameday Courier.

Mulțumim sponsorilor și partenerilor:

logo2

 

Donație de carte în Cehu Silvaniei, județul Sălaj

Marți, pe 29 mai 2018, am mers alături de prietenii noștri de la Azomureș și Promat Comimpex în comuna  Cehu Silvaniei din județul Sălaj pentru a le oferi elevilor „Cărțile Copilăriei”.

Am ajuns în Școlile Gimnaziale „Andrei Mureșanu” și ,,Gyulaffy Laszlo”, apoi la Școala Primară Ulciuc alături de campioana europeană Diana Bulimar și actrița Iulia Nițulescu.

Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere concurente la Exatlon, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment sfaturi și idei din experiența proprie despre importanța lecturii pentru dezvoltare personală, motivație și o carieră de succes. Copiii au fost extrem de bucuroși și entuziasmați să o cunoască pe Diana, i-au cerut autografe și au aplaudat-o îndelung.

A urmat apoi un moment interactiv de lectură alături de actrița Iulia Nițulescu, care le-a demonstrat elevilor cât de distractiv poate fi cititul, pornind de la cartea „Robinson Crusoe”.

33869724_1124535477689324_1121899432569208832_n

“Ecourile pe care acest program le face deja în comunitățile rurale din România ne determină să rămânem partenerii Asociației Curtea Veche și în acest an. Am reușit să ajungem deja la câteva mii de copii care au avut șansa să fie martorii unor evenimente rare în comunitățile lor. Unii dintre ei au acum, pentru prima dată, o carte numai a lor și participă frecvent la un club de lectură organizat în școala lor. Sunt activități care pentru unii par banale, dar pentru comunitățile izolate din mediul rural reprezintă SPERANȚĂ. Am găsit deja tot mai multă deschidere și la partenerii noștri locali, distribuitorii îngrășămintelor Azomureș, un motiv în plus pentru care susținem programul național de lectură Cărțile Copilăriei” a declarat Mihai Aniței, director general Azomureș.

“Trăind într-un orăşel de provincie şi, cunoscând realitatea economică şi socială a zonei, susținem iniţiativa Asociației Curtea Veche. Considerăm că lectura, cartea, reprezintă un bun material pe care ar trebui să şi-l permită mai ales copiii. Lectura primelor cărţi poate fi un punct de pornire  în devenirea lor  viitoare și este important ca aceștia să aibă acasă propriul lor volum.” a declarat Cristian Moldovan, director Promat Comimpex.

Mulțumim Sameday Curier pentru transportul cărților!

Mai multe poze aici.

Parteneri și sponsori:

  1logo

Ateliere pe tema Constituției organizate pentru elevii din localitatea Ciocănești

În dimineața zilei de 18 mai ne-am urcat în mașină și am mers către elevii Școlii Gimnaziale Ciocănești cu o serie de ateliere interactive susținute de Asociația Smartastic Lab pornind de la cartea pentru copii „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!”.

Am avut-o ca partener de drum, proiect și ateliere pe Alina Dumitrașcu, autoarea volumului „Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!” publicat de Curtea Veche Publishing.

Activitățile au fost special concepute pentru copii, îmbinând tehnici de educație nonformală cu scopul de a îi ajuta pe cei mici să înţeleagă mai bine care le sunt drepturile şi obligaţiile, ce este statul de drept și care sunt principalele instituții ale statului. Tonul distractiv și interactiv a fost dat de jocuri, desene și dialog  – prin care copiii au descoperit ce înseamnă Constituţia, cea mai importantă lege a oricărei țări.

Ei au aflat astfel că fiecare cetățean are dreptul la viaţă, la educaţie, la muncă și la liberă circulație, la un mediu sănătos, dar și că esenţiale rămân întotdeauna faptele bune, compasiunea, încrederea, entuziasmul, toleranţa şi respectul reciproc.

Testimoniale de la copii:

„Mi-a plăcut foarte mult azi și aș vrea să mai veniți pe la noi cu cărți!” (Darius)

„Eu vreau să mă fac scriitoare când o să fiu mare, mă pregătesc de acum. Îmi place foarte mult să citesc.” (Maria)

„Cel mai mult mi-a plăcut că am învățat care sunt drepturile noastre. ” (Alex)

„Cel mai important este să învățăm din cărți, să nu ne batem, să nu vorbim urât, să devenim cu toții mai buni. Asta am înțeles eu azi.”  (Denis)                                                                              

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu din cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei”, cu sprijinul doamnei Elena Buruiană Cioclov, medic român stabilit la New York, care se implică în educația prin lectură a copiilor din localitatea Ciocănești încă din anul 2016.

5

Scopul evenimentului a fost de a-i ajuta pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și de a le îmbunătăți relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung. Nu în ultimul rând, discutând despre Constituție în cadrul atelierului sugestiv numit “începe cu dreptul”, copiii au înțeles mai bine importanța legilor și a implicării active în societate a fiecăruia dintre noi, orice acțiune pozitivă contribuind la consolidarea unei țări așa cum ne-o dorim cu toții.

“Este important faptul că români din Diaspora se interesează de situația învățământului din țară și se implică în dezvoltarea noilor generații. Ne întoarcem la Ciocănești, cu sprijinul dr. Elena Buruiană Cioclov, după 2 ani de când am oferit fiecărui copil o carte nouă potrivită pentru vârsta lui. De această dată vom discuta cu elevii cărora le-am donat cărți, le vom afla impresiile și evoluția, le vom oferi experiența unică a unor activități interactive pe care nu le practică zilnic și prin care îi provocăm să fie curioși despre modul în care funcționează țara noastră din punct de vedere administrativ și constitutiv. declară  Irén Arsene Máté, președinte Asociația Curtea Veche.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Atelierele NARATIV au ajuns la Ploiești cu sprijinul OMV Petrom

Pe 10 mai 2018 am mers la Ploiești, unde peste 600 de elevi au avut parte de activități distractive pornind de la magia lecturii prin atelierele NARATIV și au avut ocazia să îl cunoască pe marele tenisman Horia Tecău – proiect ce a fost posibil cu sprijinul OMV Petrom.

Horia s-a întâlnit cu elevii Colegiului Național “Jean Monnet” din Ploiești cărora le-a povestit cum a fost ajutat de lectură în tot ce și-a propus, de ce cărțile și sportul sunt ingredientele secrete pentru o carieră de succes.

Tenismanul a venit însoțit de cele 3 cărți care l-au influențat vizibil:  “Micul prinț”, “Pete Sampras -în mintea unui campion” și “Puterea prezentului”. El le-a povestit copiilor despre cele 2 mari pasiuni ale sale: sportul și lectura. Elevii au primit cartea “Viața în ritm de tenis” și au avut parte de o sesiune de autografe, înainte de începerea atelierelor NARATIV.

După ce Horia a încheiat, elevii au avut ocazia să le asculte pe Iren Arsene (Președintele Asociației Curtea Veche) și Lăcrămioara Diaconu-Pinţea (OMV Petrom) vorbind despre magia lecturii, modul în care cărțile îți pot schimba viața și despre cum putem transforma cititul într-un obicei zilnic.

1

Mai mult, ca să demonstrăm că cititul poate fi distractiv și ne poate (re)aduce zâmbetul pe buze – Colegiul Național Jean Monnet s-a transformat pentru câteva ore într-un univers magic în care copii s-au bucurat de teatru, muzică, desen, pictură, storytelling, dezbateri prin intermediul atelierelor NARATIV: “Jurnalistul de poveste” cu Barna Nemethi, “Povești pe muzică” cu Andreea Lupescu, “O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor” cu Nae Șovăială, “Romeo și Julieta– Actorie” cu Iulia Nițulescu, “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești” cu Alexandra Mihailciuc, “Mituri grecești – Teatru de umbre” cu Delia Popa din partea Artcrowd, “O mie și una de nopți – Povești vizuale” cu Dana Dincă.

În timp ce micuții participau la ateliere, Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a prezentat cadrelor didactice interesate și elevilor care termină anul acesta modulul psiho-pedagogic tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

„Ne-am distrat foarte mult când pedagogul interpreta personajele, își schimba vocea și ne speria. Ne-a făcut să fim foarte captivați și să nu ne gândim la alte lucruri, ne-a făcut să fim parte din poveste.” 

  „Pe mine m-a uimit că pedagogul ne-a zis că putem pleca dacă ne plictisim. Chiar nu te poți plictisi când faci astfel de activități la școală, aș vrea asta mereu!” (copii despre atelierul „O mie și una de nopți – Debate”)

„Mi-ar face plăcere să fie tot învățământul așa… constat că noi suntem mult prea rigizi. M-am simțit ca într-o școală din altă lume, sincer vă spun. Și copiii au trăit totul la altă intensitate, au simțit libertatea… i-am văzut cu totul altfel față de cum sunt la ore. Vă mulțumim mult!” (învățătoare, clasa a IV-a)

Prin toate aceste activități și discursuri ne-am dorit să îi ajutăm pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și să le îmbunătățim relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu și este susținută de OMV Petrom, cel mai important producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-est.                                                                                                                  

“Implicarea în domeniul educaţiei reprezintă o prioritate pentru OMV Petrom, întrucât a contribui la formarea educaţională a capitalului uman reprezintă cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor. “Atelierele NARATIV” se alatură altor proiecte de educaţie desfăşurate de compania noastră şi se concentrează pe dezvoltarea potenţialului copiilor şi educarea acestora cu scopul de a deveni adulţi productivi.” declară Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, reprezentantul companiei despre implicarea în proiect.            

2                                                                             

Peste 600 de elevi de la Colegiul Național “Jean Monnet” din Ploiești au avut parte de o serie de ateliere, după cum urmează:

  •         Atelier “Jurnalistul de poveste”

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii au învațat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de tehnici prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  •         Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construiti propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, descoperind că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, un prilej de conversație și socializare.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor”

Judecător, avocat sau acuzat? La tribunalul personajelor fiecare copil și-a asumat unul din aceste roluri pornind de la întâmplările Seherezadei. Mai mult, și-au exersat deopotrivă abilitățile de storytelling cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă. Atelierul s-a desfășurat în trei etape: în prima participanții au trecut prin poveste cu ajutorul instructorului. Apoi, după ce le-au fost împărțite rolurile, și-au creat argumente pentru apărarea și acuzarea personajului judecat. La final, urmărind un format bine definit, apărătorii și acuzatorii și-au susținut discursurile pentru a convinge judecătorul și jurații.

  •         Atelier Robinson Crusoe – Actorie”

Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, i-a învățat pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori. Atelierul i-a ajutat pe copii să se apropie de obiceiul lecturii și le-a dezvoltat atenția pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  •         Atelier Mituri romane – Ilustrație de povești”

Urmărind aventurile personajelor, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea elemente de arhitectură și decor specifice miturilor romane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor și decorurilor din carte pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat forme și elemente vizuale, au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

  •         Atelier Mituri grecești – Teatru de umbre”

Cum poți face o poveste să prindă viață folosindu-te numai de lumină și întuneric? Copiii au recreat miturile grecești, povești pline de legende și eroi, folosindu-se de lumini și de umbre alături de Delia Popa, artist vizual ArtCrowd.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Povești vizuale”

Urmărind imaginile vizuale din “O mie și una de nopți”, elevii au învatat tehnici speciale de pictură pentru a crea planșe inspirate de pasajele lecturate împreună cu Dana Dincă, artist vizual.

  •         Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea  Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

A fost o experiență memorabilă care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul prietenilor de la OMV Petrom și Samedey Courier – cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

2 banner

Atelierele NARATIV au ajuns în comuna Brazi cu sprijinul OMV Petrom

De Ziua Internațională a Cărții, pe 23 aprilie, am organizat cu sprijinul OMV Petrom o serie de ateliere NARATIV pentru elevii din localitățile Brazi, Popești, Negoiești și Botești – comuna Brazi.

Am descoperit copii energici, fericiți să descopere că lectura poate fi distractivă și profesori dornici să preia tehnicile și exercițiile interactive – pe care să le folosească ulterior în cadrul cluburilor de lectură sau chiar în cadrul orelor.

Activitățile au îmbinat tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă și i-au provocat pe cei mici să își activeze imaginația prin lectură în cadrul atelierelor: “Jurnalistul de poveste” cu Barna Nemethi, “Povești pe muzică” cu Andreea Lupescu, “Odiseea – Teatru” cu Valentina Popa, “Romeo și Julieta– Actorie”cu Iulia Nițulescu, “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești” cu Alexandra Mihailciuc, “Mituri grecești – Teatru de umbre” cu Delia Popa din partea Artcrowd, “O mie și una de nopți – Storytelling” cu Ioana Brătilă.

În timp ce micuții participau la ateliere, Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a prezentat cadrelor didactice și profesorilor interesați tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

“Implicarea în domeniul educaţiei reprezintă o prioritate pentru OMV Petrom, întrucât a contribui la formarea educaţională a capitalului uman reprezintă cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor. “Atelierele Narativ” se alătură altor proiecte de educaţie desfăşurate de compania noastră şi se concentrează pe dezvoltarea potenţialului copiilor şi educarea acestora cu scopul de a deveni adulţi productivi.” a povestit Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, reprezentantul companiei despre implicarea în proiect.

5

Peste 400 de elevi au participat la atelierele NARATIV, după cum urmează:

  • Atelier “Jurnalistul de poveste”

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii învață să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de tehnici prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  • Atelier “Peter Pan – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii vor deprinde obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, își vor construi propriile povești. În mod specific, atelierul sporește  copiiilor motivația de a citi, îi va face să realizeze că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, că poate fi prilej de conversație și socializare.

6

  • Atelier Odiseea – Teatru”

Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat sunt atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

  • Atelier Ghilgameș – Actorie”

Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, i-a învățat pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori. Atelierul are ca scop apropierea copiilor de obiceiul lecturii și dezvoltarea atenției pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  • Atelier Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”

Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat din foarfecă forme și personaje și au învățat cum să modeleze spaţiul poveștii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

7

  • Atelier Mituri grecești – Teatru de umbre”

Copiii au aflat cum pot face o poveste să prindă viață folosindu-se numai de lumină și întuneric. Au recreat miturile grecești, povești pline de legende și eroi, folosindu-se de lumini și de umbre alături de Delia Popa, artist vizual ArtCrowd.

  • Atelier O mie și una de nopți – Storytelling”

Poveștile încep întotdeauna cu un joc pentru ca apoi să alunecăm ușor în lumea imaginației, unde toti copiii devin naratori iscusiți și invață alături de Ioana Brătilă, actriță, faptul că cititul poate fi o joacă relaxantă și creativă. Indiferent dacă prichindeii sunt cititori pricepuți sau doar la început, împreună învață să prindă curaj și să se bucure de aventură dincolo de limitele imaginației pe care cărțile o oferă.

  • Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

         67                        

Testimoniale de la copii:

“Îmi place foarte mult să desenez! Și, după această activitate, mă gândeam că aș putea să fac măști și cu familia mea acasă – abia aștept să le povestesc și lor!”

“Aș vrea să facem mai des așa și la scoală sau măcar la ora de desen… Abia aștept să îi citesc cartea pe care am primit-o fratiorului meu. Știți, el e mai mic și cred că o să îi placă mult!”

“A fost foarte interesant pentru că am putut să aleg ce personaj vreau să fiu! La atelierul de actorie Odiseea, eu am fost o oaie roz. Mi s-a părut foarte amuzant pentru ca în realitate nu există oi roz!! A fost tare distractiv!”

Testimoniale de la profesori:

“Mi se pare foarte interesant, voi prelua și eu de la pedagogii Asociației Curtea Veche tehnica prin care mimăm în timp ce ne imaginăm, pentru că ii ține în priză pe copii, îi face să se concentreze asupra unui singur lucru. Era și un joc cu un ghem de ață, fiecare continuă povestea cu ce vrea el și se face ca o pânză de păianjăn între noi. Le place foarte mult.” – profesor Negoiești

“Am încercat să fiu prezentă câte puțin la fiecare atelier.  Fiecare atelier îi antrenează cumva, le arată cum trebuie interpretat un roman. Este foarte folositor pentru noi! Și nepoata mea este înt-un club de lectură, își strânge bani singură pentru a-și cumpăra cartea discutată în fiecare saptamană. – profesor Brazi

“M-a bucurat să văd activi copiii care în general nu răspund la oră! S-au implicat, s-au oferit să vorbească și să citească…. ceea ce în mod normal nu se întâmplă. O să împrumut din metodele văzute la atelierele NARATIV pentru a-i putea motiva. Sper sa reușesc să fie așa și la orele noastre de română sau la serbări.” – profesor Botești

Acțiunea face parte din programul național de lectură “Cărțile copilăriei” și este susținută de OMV Petrom, cel mai important producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-est.      

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

 2 banner

Donație de carte la Ulmeni, în județul Maramureș

Pe 20 aprilie, chiar înainte de Ziua Internațională a Cărții, am dăruit Cărțile Copilăriei elevilor din localitatea Ulmeni din județul Maramureș împreună cu prietenii noștri de la Azomureș și Ulmeana SRL.

Copiii au avut parte de o surpriză de proporții – Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere concurente la Exatlon a venit să le vorbească despre modul în care lectura a ajutat-o până acum și cât de importantă a fost în evoluția ei.

Încă din momentul în care Diana a intrat pe ușă, copiii au început să aplaude, să chiuie și să strige în cor: „DIDI! DIDI!”

2

Diana a vorbit cu multă emoție copiilor care o priveau fascinați, nevenindu-le să creadă că sunt atât de aproape de o dublă campioană. I-a îndemnat să citească, să aibă încredere în visurile lor și să lupte pentru ele cu perseverență.

În cadrul evenimentului, au vorbit despre importanța lecturii Ovidiu Maior de la Azomureș și Mircea Covaciu de la Ulmeana S.R.L:

“Consider cititul extraordinar de important pentru dezvoltarea celor mici și, pentru că majoritatea copiilor din localitatea Ulmeni nu au în prezent acces la multe lecturi potrivite vârstei lor, sunt bucuros să le aduc „Cărțile copilăriei” acasă și la școală. Îmi amintesc bucuria pe care am avut-o eu, copil fiind, când am primit de la părinții mei prima mea carte pe care o am și acum. Sper să ca și elevii din localitate să primească cadoul nostru cu entuziasm și interes pentru viața pe care încep să și-o contureze acum.” a spus Mircea Covaciu.

1

Momentul de final i-a aparținut artistei și jurnalistei Andreea Lupescu. Copiii s-au bucurat de un moment de lectură interactiv în care au închis ochii și și-au imaginat că se află în Țara Minunilor. Împreună au construit un fundal sonor pentru poveste și au compus un refren despre Alice.

A fost o experiență veselă și distractivă care le-a demonstrat copiilor că lectura de plăcere poate să devină un obicei constant în viața lor. Profesorii s-au arătat, de asemenea, interesați să formeze cluburi de lectură și să preia diverse tehnici pe care le promovăm în cadrul atelierelor NARATIV, bazate pe exerciții și jocuri interactive, care să le dezvolte imaginația elevilor.

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

1banner