Aproximativ 42% din elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, arată un studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale. Deşi unii dintre aceștia ştiu să citească, copiii nu reuşesc să înţeleagă textele, iar aceasta este o consecinţă a faptului că de cele mai multe ori elevii sunt obligaţi să memoreze informaţiile, nu să analizeze textele, dar și din cauza lipsei acccesului la cărți potrivite vârstei lor. Să nu uităm că în România peste 50% dintre elevii români locuiesc în mediul rural, în localități unde nu există librării sau biblioteci dotate corespunzător.
Conform studiului PISA* pentru anul 2015, rezultatele au dus țara noastră și mai jos în subsolul clasamentului față de 2012, mai exact pe locul 48 din 78 de țări. Sub România s-au plasat Cipru, Moldova, Albania, Turcia și cele mai bune rezultate au fost obţinute de elevii din Singapore, Japonia şi Estonia.
Studiul PISA 2015 a evaluat aproximativ 540.000 de elevi din 72 de ţări şi economii la Matematică, Lectură şi Ştiinţe. Testarea internaţională se desfăşoară o dată la 3 ani şi arată nivelul elevilor de 15-16 ani la matematică, citire şi ştiinţe. Scopul acestor teste este de a verifica modul în care copiii pot aplica informaţiile pe care le primesc la şcoală la lumea reală. Asftfel, de exemplu, PISA nu măsoară dacă un copil ştie tabla înmulţirii, ci ce ştie el să facă cu ea, dacă poate interpreta corect un text, explica și contextualiza. Concret, programul OECD-PISA nu testează „discipline”, pentru că nu urmăreşte eficienţa în performarea unui anumit curriculum, ci evaluează în ce măsură elevii aflaţi către finalul educaţiei obligatorii deţin unele dintre competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de baza esenţiale atât pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea deplină la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii.
Cercetătorii PISA ne mai spun că: „Nu este suficient ca fiecare copil din clasă să aibă un calculator în față, ci acesta ar trebui conectat la Internet și utilizat în avantajul procesului de învățare, nu ca distragere”. Același studiu a demonstrat că în școlile private, unde există echipamente și se organizează cluburi sau competiții științifice, rezultatele în domeniu sunt mult mai bune. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ne atrage însă atenția că sistemele de învățământ eficiente sunt cele care vin în sprijinul formării elevului, indiferent de statutul socio-economic. Prin urmare, societatea și individul pot beneficia pe termen lung numai dacă asigurăm fiecărui copil accesul la educație de calitate și la programe alternative.
*Întregul studiu poate fi descărcat de aici