Festivalul Narativ a revenit la Cluj cu a doua ediție

Narativ 2025 – o zi în care lectura a prins viață la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”

Sâmbătă, 18 octombrie, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj a fost locul în care energia, curiozitatea și imaginația s-au împletit într-o zi dedicată lecturii și cunoașterii. Peste 350 de copii, părinți și cadre didactice au participat la Festivalul Narativ – Ediția a II-a, un eveniment organizat de Asociația Curtea Veche cu sprijinul Fundației Bosch România, prin Fondul de Lectură Bosch.

Povești care se citesc, se trăiesc și se experimentează

Narativ Cluj 2025 a fost despre bucuria de a descoperi – prin cuvânt, prin știință, prin joc.
Copiii au participat la zeci de ateliere interactive, menite să le trezească pofta de lectură și curiozitatea pentru lume:

 Scriere creativă și improvizație teatrală, pentru exprimare liberă și imaginație.
 Experimente de chimie și introducere în robotică, pentru a transforma știința în joacă.
 Fotografie, heraldică și colaj, pentru explorarea vizuală a poveștilor.
 Tehnici de învățare, pentru a descoperi cum putem reține și înțelege mai bine informația.

Fiecare atelier a fost o poartă deschisă către învățare prin experiență, acolo unde lectura devine parte din viață, nu doar din manuale.

Spațiu pentru dialog și reflecție – conferințe pentru părinți și profesori

În paralel, părinții au participat la trei conferințe dedicate educației și dezvoltării emoționale a copiilor, susținute de pedagogi și specialiști.
Temele abordate au vizat provocările generației digitale, gestionarea emoțiilor și construirea unei relații de încredere între părinți și copii – subiecte tot mai importante în procesul educațional de astăzi.

O comunitate de oameni implicați

Succesul ediției de la Cluj s-a datorat implicării profesorilor coordonatori, voluntarilor și elevilor care au făcut ca întreaga zi să se desfășoare impecabil.
Entuziasmul copiilor, zâmbetele părinților și dorința comună de a învăța și a se conecta prin povești au arătat, încă o dată, cât de importantă este colaborarea dintre școală, familie și comunitate.

Mulțumim Colegiului Național „Gheorghe Șincai” pentru găzduire și tuturor celor care au făcut posibilă această ediție!

 

Împreună pentru o educație cu inspirație

Prin proiectul Narativ, Asociația Curtea Veche și Fundația Bosch România continuă să aducă lectura mai aproape de copii, să transforme învățarea într-o experiență vie și să susțină o nouă generație de cititori curioși, empatici și creativi.

Narativ Cluj 2025 a fost mai mult decât un festival – a fost o reamintire că poveștile ne apropie și că educația începe, întotdeauna, cu bucuria de a descoperi.

    

Bucuria lecturii la Festivalul Narativ Blaj – Ediția a II-a

Pe 4 octombrie 2025, curtea și sălile Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj s-au transformat într-un spațiu al curiozității, dialogului și imaginației. Peste 450 de copii, părinți și profesori au participat la Festivalul Narativ Blaj – Ediția a II-a, un eveniment dedicat lecturii și educației, organizat de Asociația Curtea Veche cu sprijinul Fundației Bosch România.

Prin peste 40 de ateliere și conferințe, festivalul a demonstrat încă o dată cât de mult poate schimba o carte atunci când ajunge la timpul potrivit, în mâinile potrivite.

O zi dedicată lecturii și învățării prin experiență

Energia copiilor și entuziasmul profesorilor au umplut Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” de voie bună și inspirație. De la ateliere pentru preșcolari și școlari, la sesiuni interactive pentru liceeni și conferințe dedicate părinților, întreaga zi a fost o sărbătoare a educației prin lectură.

Copiii au participat la ateliere precum:

  • „Gândire critică pentru succes”, unde au învățat cum să analizeze informațiile și să gândească independent;
  • „Muzică și imaginație”, un atelier în care emoția și creativitatea s-au împletit armonios;
  • „Tehnici de învățare”, menit să-i ajute pe elevi să învețe mai eficient și cu plăcere;
  • „Public Speaking”, un exercițiu de încredere și expresivitate;
  • „OnlineSmart – Fake or Fact?”, un atelier dedicat gândirii critice în mediul digital;

La fiecare atelier si seminar, copiii au primit cărți cadou, plecând acasă cu brațele pline de povești și inspirație.

Dialoguri pentru părinți și profesori

Pentru părinți, festivalul a adus conferințe valoroase susținute de specialiști în educație.

Aceste întâlniri au creat un spațiu autentic de dialog între părinți, profesori și experți, în jurul temei comune a sprijinirii copiilor în procesul lor de dezvoltare.

Comunitate, valori și viitor

Susținerea proiectului Narativ înseamnă mai mult decât un eveniment educațional – este o investiție în valori, educație și viitorul copiilor.

Credem că lectura are puterea de a uni generații și de a transforma comunități. La Blaj am văzut o școală vie, plină de entuziasm și implicare – un exemplu de cum colaborarea dintre profesori, părinți, elevi și parteneri poate aduce schimbare reală.

Un gând de recunoștință se îndreaptă către Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, echipa de profesori și elevii voluntari care s-au implicat exemplar în organizarea evenimentului, contribuind cu entuziasm, profesionalism și zâmbetul pe buze.

   

Mulțumiri partenerilor și susținătorilor

Festivalul a fost realizat cu sprijinul Fundației Bosch România, care continuă să aducă lectura mai aproape de copii și familii din întreaga țară.

Narativ – Festivalul de Lectură pentru Copii, continuă să aducă povești, curiozitate și inspirație în școlile din România.

 

O zi pentru lectură și comunitate în Dorobanțu

Luni, într-o atmosferă plină de curiozitate și bucurie sinceră, 18 elevi de la Cambridge School of Bucharest au ajuns la Școala Primară Dorobanțu, în județul Călărași. Acolo i-au întâmpinat 95 de copii, nerăbdători să pășească împreună în lumea poveștilor, într-un eveniment dedicat lecturii, imaginației și legăturilor care se nasc între oameni prin cuvinte.

Ziua a fost o dovadă că educația capătă sens atunci când e însoțită de empatie, implicare și dorința autentică de a dărui. Cu sprijinul partenerilor noștri de la Cambridge School of Bucharest, Oak & Elm și EduAct, am creat un spațiu în care lectura a devenit punte între generații și contexte diferite.

Voluntarii de la Cambridge, calzi și entuziaști, au demonstrat că pasiunea pentru carte nu ține cont de vârstă sau de medii sociale – ci de inimile care știu să citească, să asculte și să se lase purtate de povești. Alături de ei, o parte din pedagogii festivalului Narativ au ghidat copiii prin ateliere interactive, vânători de litere și călătorii imaginare, transformând lectura într-o experiență vie și memorabilă.

La rândul ei, psihologul Nora Neghină a stat de vorbă cu mamele din cadrul programului „Eroi din viitor”, oferindu-le un spațiu sincer de dialog și sprijin emoțional.

A fost o zi care ne-a arătat, încă o dată, cât de departe poate ajunge o carte, atunci când e însoțită de oameni care cred cu adevărat în puterea ei.

Festivalul Narativ Timișoara – un univers al lecturii și curiozității, ediția a II-a

În data de 24 mai 2025, la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Festivalului Narativ – o zi dedicată descoperirii, creativității și conectării prin educație. Clădirile colegiului s-au transformat într-un adevărat ecosistem de idei vii, în care peste 1200 de participanți – copii, părinți și cadre didactice – au explorat împreună lumea cunoașterii.

Educație pentru toți, în forme variate și vii

Festivalul a propus o varietate de ateliere, gândite pentru a stimula curiozitatea, exprimarea liberă și gândirea critică. Împărțite tematic, activitățile au abordat:

  • Literatura și scrisul creativ – copiii au învățat cum poveștile prind viață și cum cuvintele pot deveni poduri spre alte lumi.
  • Știință și tehnologie – sesiuni de robotică, programare și inteligență artificială au oferit o primă întâlnire practică cu viitorul.
  • Arte și expresie personală –teatrul, filmul și muzica au devenit canale prin care copiii și-au exprimat emoțiile și au colaborat.
  • Educație academică alternativă – domenii precum matematica, istoria, sau astronomia au fost explorate într-un format prietenos, bazat pe joc și investigație.
  • Leadership și dezvoltare personală – ateliere dedicate încrederii în sine, comunicării eficiente și inițiativei personale au oferit resurse importante pentru creștere autentică.

Părinții în dialog: înțelegere, sprijin și responsabilitate

În paralel cu atelierele pentru copii, părinții au avut parte de un spațiu dedicat reflecției și informării. Trei conferințe susținute de specialiști în psihologie și educație au adus în discuție teme de actualitate:

  • impactul cyberbullying-ului și al dependenței de ecrane;
  • influența anturajului și comportamentelor adictive;
  • modul în care lectura poate răspunde nevoilor cognitive și emoționale ale copiilor.

Discuțiile au fost intense, relevante și s-au bucurat de participare activă, semn că părinții își doresc să înțeleagă mai bine lumea în care cresc copiii lor.

 

Mai mult decât un eveniment – o comunitate în formare

Festivalul Narativ nu a fost doar o zi plină de activități – ci o experiență comunitară. A adus împreună educatori pasionați, copii curioși, părinți implicați și parteneri generoși. A demonstrat că educația nu înseamnă doar informație, ci și conexiune, emoție, curaj și creativitate.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la reușita acestei ediții și, în mod special, Fundației Bosch România pentru susținerea continuă a educației centrate pe copil, lectură și dezvoltare holistică.

Plecăm de la această ediție cu inimile pline, cu inspirație proaspătă și cu dorința de a continua să construim împreună o comunitate în care învățarea are sens și rost.

Până atunci, să rămânem curioși.

Și să citim. 

Festivalul de Lectură pentru copii Narativ 2025 – Ediția a 7-a

Pe 29 martie 2025, Colegiul Național ”Școala Centrală” din București a fost gazda celei de-a 7-a ediții a Festivalului de Lectură Narativ, un eveniment educațional de amploare, cu peste 2500 de înscrieri. Cu un program variat ce a inclus conferințe, ateliere interactive și sesiuni dedicate părinților, festivalul a fost o veritabilă sărbătoare a educației și lecturii.

Implicarea voluntarilor
Unul dintre pilonii principali ai succesului acestui eveniment a fost implicarea activă a voluntarilor – elevi ai Colegiului Național Școala Centrală, Cambridge School of Bucharest și tineri studenți care au fost alături de organizatori.

Resurse și soluții pentru provocările educaționale
Evenimentul a fost marcat de o serie de conferințe pentru părinți, abordând teme de maximă actualitate, cum ar fi: 

Dezvoltarea gândirii critice în familie: Cum pregătim viitorul copiilor noștri
• Alegeri greșite și consecințele lor
• Nevoile cognitive și afective ale copiilor – cum le îndeplinim prin lectură
• Cyberbullying și dependența de ecrane

Părinții au avut ocazia să învețe cum să își sprijine copiii în dezvoltarea unor abilități esențiale pentru succesul lor în viață. Specialiști din diverse domenii au oferit soluții concrete și sfaturi utile pentru a face față provocărilor educaționale ale vremurilor moderne.

Ateliere diverse
Un alt punct de atracție al festivalului l-au constituit zecile de ateliere interactive de ficțiune și non-ficțiune, care au adus un plus de dinamism și diversitate evenimentului. Copiii și tinerii au avut oportunitatea de a învăța prin joc și activități creative în domenii precum:

  • STEM: Activități interactive care au stimulat curiozitatea copiilor pentru știință, tehnologie și matematică.

  • Dezvoltare personală și educație financiară: Ateliere care au învățat tinerii cum să gestioneze resursele financiare și să își dezvolte abilități esențiale pentru viitor.

  • Teatru și artă vizuală: Sesiuni care au încurajat creativitatea prin interpretare, improvizație și tehnici de colaj.

  • Cinematografie: Tinerii au învățat despre realizarea unui film, de la scenaristică la producție.

Aceste ateliere au fost o adevărată sursă de inspirație, stimulând gândirea critică, imaginația și creativitatea participanților.

Invitați speciali

Ediția din acest an a adus în fața publicului invitați speciali din diverse domenii, care au vorbit despre importanța disciplinei mentale și fizice pentru succes.

Susținerea sponsorilor și partenerilor
Festivalul nu ar fi fost posibil fără sprijinul generoșilor sponsori și parteneri, care au asigurat resursele necesare pentru succesul acestui proiect educațional:
Fundația Bosch România și Kaufland România – sponsori principali.
Curtea Veche Publishing și Herlitz România – parteneri care au contribuit activ la organizarea evenimentului.

Festivalul de Lectură Narativ 2025 s-a încheiat cu succes, lăsând participanților nu doar amintiri de neuitat, ci și cărți utile pentru a-și continua dezvoltarea personală și educațională. Cu o atmosferă plină de învățătură și creativitate, evenimentul a demonstrat încă o dată importanța lecturii și a educației pentru construirea unei societăți mai informate și mai responsabile.

Narativ Blaj 2024

Ne bucurăm foarte mult că în data de 5 octombrie 2024 am adus festivalul de lectură Narativ la Colegiul Național ”Inochentie Micu Clain” – Blaj!

Am fost întâmpinați cu multă energie și entuziasm din partea părinților, profesorilor și elevilor care au participat. Lectura are un rol esențial în dezvoltarea copiilor, iar prin atelierele interactive din cadrul Narativ, ne dorim să îi aducem mai aproape de cărți și magia lor.

 

S-au înregistrat peste 500 de înscrieri online dar și offline, iar toți copiii participanți au primit în dar cărți noi potrivite grupei lor de vârstă și s-au distrat învățând la cele 30 de ateliere de improvizație teatrală, jocuri video, robotică, matematică, storytelling, jurnalism, mitologie și multe altele.

Părinții și profesorii au fost invitați la conferințe interesante susținute de experți în parenting și psihologie.

 

Evenimentul face parte din Programul Fondul de Lectură Bosch desfășurat în județele Cluj, Timiș și Alba, iar participarea a fost 100% gratuită.

Mulțumim tuturor celor implicați!

Narativ Cluj-Napoca 2024

Pe 18 mai 2024, Festivalul NARATIV a ajuns în premieră la Cluj Napoca. Liceul Greco-catolic „Inochentie Micu” din capitala Transilvaniei și-a deschis porțile pentru cei aproape 400 de copii și părinți care, prin implicarea, curiozitatea și entuziasmul lor, au făcut din acest eveniment un lăudabil succes!

 

Copiii s-au declarat încântați de atelierele interactive multidisciplinare și de dialogul avut cu pedagogii, părinții au fost impresionați de aportul informativ al conferințelor dedicate lor, iar voluntarii au apreciat această oportunitate de dezvoltare personală.

A fost o sărbătoare a dragostei de cărți unde participanții:

 – și-au exersat aptitudinile artistice, științifice și practice;
 – au căpătat cunoștințe utile, inclusiv cum să verifice informații și să depisteze știri false;
 – și-au antrenat gândirea critică;
 – au primit cu bucurie cărți dăruite de organizator.

Festivalul de Lectură pentru Copii NARATIV Cluj face parte din Programul Fondul de Lectură Bosch, iar mesajul lui central este acesta: citirea unei cărți este o aventură care îmbogățește mințile și sufletele copiilor, le consolidează valori, repere și modele, și le dezvoltă empatia, toleranța, inteligența.

Să continuăm, așadar, să îi atragem pe copii către citit!

Narativ Timișoara 2024

Pe 20 aprilie 2024, Timișoara a avut parte de o premieră: la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” s-a organizat pentru prima oară Festivalul NARATIV, dedicat elevilor din școlile timișene cuprinse în Programul Fondul de Lectură Bosch, sponsorizat de Fundația Bosch România.

Raport eveniment:

45 de ateliere interactive pe teme și subiecte din literatura pentru copii,

16 pedagogi cu ateliere diversificate pe teme de ficțiune și non-ficțiune,

conferințe pentru părinți și profesori susținute de psihopedagogi și trainer specializați  

+400 de înscrieri online și offline.

Copiii au venit curioși, au participat cu încântare și s-au bucurat să descopere povești frumoase din perspectiva propunerilor multidisciplinare dezvoltate în cadrul atelierelor. Au primit cu mare plăcere în dar cărți adaptate vârstei lor, nostim ilustrate și mirosind a nou-nouț. La rândul lor, părinții au participat cu interes și au apreciat pozitiv informațiile practice și utile primite la conferințe, validând recomandările inspirate privind stimularea lecturii în cadru familial.

Eveniment unic și original de educație non-formală pentru încurajarea cititului în rândul copiilor, NARATIV Timișoara s-a bucurat de aprecierea sinceră a personalităților timișorene prezente.

Cum a fost la NARATIV 2024

NARATIV este un eveniment unic în România: singurul Festival de Lectură pentru copii de 7-14 ani și pentru părinții lor (sau pentru însoțitorii adulți), cu participare 100% gratuită.

Ediția de anul acesta a avut numărul VI, s-a ținut la Colegiului Național „Școala Centrală” din București pe 23-24 martie 2024 și a fost înlesnită de către următorii sponsori și parteneri: Kaufland Romania, Fundația Bosch Romania și Fildas Trading, Curtea Veche Publishing, Herlitz Romania, Klarmedia, EduBricks. Le mulțumim!

Ce activități a cuprins Festivalul

NARATIV 2024 a avut de oferit peste 100 de ateliere structurate pe grupe de vârstă, la care s-au înregistrat mai mult de 2000 de înscrieri, și 8 conferințe pentru părinți.

Atelierele NARATIV constituie un demers de educație non-formală în care copiii sunt încurajați să participe activ, să pună întrebări, să descopere, să împărtășească idei și impresii.

Cei peste 30 de pedagogi care au susținut atelierele, printre care se regăsesc personalități precum fizicianul Cristian Presură, gimnasta Diana Bulimar sau scriitorul Ciprian Măceșaru, sunt experți în subiectele abordate și au un stil de predare interactiv, prietenos.

Punctul forte al atelierelor îl reprezintă, fără dubiu, extraordinara lor varietate tematică. Temele abordate pot fi încadrate în trei specialități.

1) Științe umaniste & arte:

  • scriere creativă
  • istorie
  • numismatică
  • jurnalism
  • muzică
  • actorie
  • improvizație teatrală
  • colaj
  • cinematografie
  • mitologie
  • benzi desenate

2) Științe sociale

  • educație pentru mediu
  • nutriționism
  • educație civică (drepturi constituționale)
  • educație financiară

3) STEM/Științe exacte

  • matematică
  • robotică
  • inteligență artificială (IA)
  • astronomie
  • fizică
  • chimie

 

Beneficiile participării la NARATIV 

Copiii care participă la acest Festival

  • descoperă bogăția ofertei de carte pentru copii (povești, cărți de istorie, motivaționale, etc.)
  • își exersează talentele în cadrul atelierelor cu profil artistic
  • dobândesc cunoștințe noi în cadrul atelierelor cu profil umanist și real
  • își dezvoltă abilitățile sociale interacționând cu ceilalți copii participanți și cu pedagogii
  • își consolidează valori precum toleranța, respectul, bunul simț, înțelegerea
  • își fac prieteni noi
  • se simt motivați să citească mai multe cărți

Părinții care participă

  • primesc recomandări de parenting de la specialiști
  • se simt sprijiniți și înțeleși de ceilalți părinți participanți și de specialiști
  • descoperă ultimele oportunități în ce privește educarea și dezvoltarea copilului prin lectură

 

Impresiile participanților de la NARATIV 2024

În mesajele primite de la părinți și copii după încheierea evenimentului, cuvintele-cheie repetate cu plăcută insistență sunt: „felicitări”, „încântați”, „entuziasmați”. Părinții au declarat că cei mici au avut de învățat enorm la ateliere, iar ei înșiși au plecat cu informații utile de la conferințele susținute pentru ei. Cum li s-a părut, pe scurt? „Un eveniment organizat cu multă implicare și suflet!”

Și organizatorii ne-au împărtășit impresii: „Au fost două zile foarte pline și extrem de active!!!” Ei au fost uimiți de energia creată de participanți și de cum ieșeau copiii de la ateliere ca și cum „se întorseseră dintr-o mare aventură”! Deși organizatorii, alături de cei peste 50 de tineri voluntari, au fost tot timpul în priză, la lucru, ei n-au putut să nu simtă, alături de participanți, „«efectul» Narativ: veselie, zumzet, relaxare, informații noi, pedagogi creativi, copii care s-au împrietenit cu cărțile.”

Feedbackul de la pedagogi este de asemenea entuziast. Ei au fost impresionați de participanți, mărturisindu-și „încântarea și bucuria de a fi întâlnit niște copii atât de receptivi, sensibili, atenți, isteți, creativi, profunzi, înțelepți și dornici de joacă și de povești.” Iar părinților, care li „s-au părut calzi și deschiși”, pedagogii țin să le transmită „felicitări pentru niște copii atât de citiți, deștepți și curioși.”

Ateliere NARATIV pentru elevii din comuna Gîrcina, județul Neamț

 

După multe ore de condus am ajuns încrezători în comuna Gîrcina, județul Neamț. Alături de noi au fost prietenii de la OMV Pentrom și Azomureș, dornici, ca de fiecare dată, să ofere șansa unui viitor mai bun elevilor din comunitățile mai puțin dezvoltate.
Obiectivul excursiei a fost acela de a marca Ziua Educației într-o manieră alternativă de predare. Atelierele NARATIV, împreună cu pedagogii lor, au ajuns în Școala Gimnazială „Episcop Melchisedec Ștefănescu” unde au fost întâmpinate cu bucurie de elevii dornici de experiențe noi.

43378498_1243020222507515_1042042152151941120_n

Am avut parte de surprize plăcute din partea copiilor, majoritatea știau să citească cursiv și dispuneau de abilitățile necesare pentru a se adapta rapid la activitățile atelierelor la care au participat. Mai mult, fiecare dintre ei a promis că după ce citește cartea primită, o să facă schimb de cărți cu colegii de clasă.
Am plecat spre casă plini de speranță și încărcați cu energie pozitivă, ca după o zi de școală în care am luat o notă mare.

43411800_1243020079174196_2864665932855246848_n

Cei peste 300 de elevi au participat la o serie activități precum urmează:

Atelier “Frida – Povești vizuale”
Viața și opera Fridei Kahlo le-au fost prezentate elevilor de către Dana Dincă, artist plastic, într-o manieră specială. Cei mici au învățat să utilizeze culorile și să înțeleagă semnificația acestora pentru pictura mexicană. Mai mult, au învățat cum să citească o carte pornind de la ilustrațiile din ea.

Atelier “Gulliver – Povești pe muzică”
Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, își vor construi propriile povești.

Atelier “Odiseea – Teatru”
Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat au fost atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

Atelier “Peter Pan – Actorie”
Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, a avut plăcerea să îi învețe pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori și să descopere noi dimensiuni ale poveștii.

Atelier “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”
Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Culescu, artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme.

Mai multe fotografii de la eveniment aici.

Transportul cărților a fost facilitat de Sameday Courier.
Mulțumim sponsorilor și partenerilor:

OMV Petromscreen-shot-2017-11-23-at-23-46-15screen-shot-2017-11-23-at-23-46-22