Unde sunt oamenii de culoare în cărțile pentru copii? Conform unui studiu realizat de U.S. Census Bureau in 2016 – 49% dintre copiii sub 17 ani din America nu erau albi – iar acest procent crește pe zi ce trece. În New York, epicentrul editurilor americane, 65% dintre rezidenți sunt “nonalbi”.

În aceste vremuri atât de multiculturale, cum arată cei cu care se identifică cei mici atunci când citesc o carte?

Conform Cooperative Children’s Book Center de la Universitatea din Wisconsin, mai puțin de 10% dintre cărțile pentru copii publicate în 2013 în Statele Unite ale Americii, includeau prezența unor personaje de culoare. Se spune adesea “Cărțile sunt oglinzile în care ne vedem.” Dacă este adevărat, industria de carte nu reflectă cu acuratețe generațiile tinere de astăzi.

Din fericire, lucrurile au început să se schimbe într-un mod vizibil. Din ce în ce mai multe edituri, editori, librării, autori și ilustratori au început să lupte pentru introducerea egalității de gen și reprezentarea etnică în cărțile pentru copii. Dar nu e suficient doar să pui mai multe personaje de culoare în cărți. Psihologii Karen Aronson și Anne Sibley O’Brien, fondatori ai Diverse BookFinder, o bază de date a cărților care conțin titlurile publicate in ultimii 15 ani, care conțin personaje de culoare, au descoperit că o mare parte din aceste cărți evidențiază și propagă stereotipuri deja existente. Spre exemplu, multe personaje afro-americane sunt sclavi, servitori, sportivi și muzicieni; jumătate din cărțile despre asiatici vorbesc despre diferențele lor culinare, de limbaj sau culturale.

Dacă luăm în considerare elementele din această bază de date, personajele de culoare sunt adesea definite din punct de vedere demografic mai degrabă, decât de elemente specifice, individuale. Drept rezultat, copiii de culoare nu văd în cărți oameni care arată ca ei în roluri de oameni de știință, matematicieni, artiști, astronauți, exploratori, detectivi, supereroi. Și dacă acești copii nu găsesc în cărți mai multe tipologii și meserii, de unde vor ști cât de departe pot ajunge?

În martie 2014, a apărut un editorial in New York Times cu titlul “Unde sunt oamenii de culoare în cărțile pentru copii?”. Walter Dean Myers, autor de cărți pentru copii,  a încercat sa analizeze ce îi determina pe cititori să se conecteze atât de puternic la creațiile lui. “Erau șocați să se recunoască într-o poveste, era o validare a existenței lor ca ființe umane, o recunoaștere a valorii lor de către cineva care îi înțelege.”, a scris Myers.

Eu însumi sunt asiatic și american, am emigrat in America împreună cu familia mea când aveam 7 ani. Locuiam în Maine, un stat care avea foarte puțini oameni de culoare. Țin minte și acum cartea “The Five Chinese Brothers” (Cei cinci frați chinezi) de Claire Huchet Bishop și Kurt Wiese, publicată prima dată în 1938. Când parcurgeam cartea și ma uitam la ochii migdalați și fețele acelea rotunde, simțeam rușine și durere – pentru că îmi dădeam seama că așa ne vedeau americanii pe noi.

În anul 1990, Rudine Bishop a scris articolul “Mirrors, Windows, and Sliding Glass Doors” (“Oglinzi, ferestre și uși glisante din sticlă”) în care preciza: “Atunci când copiii nu se regăsesc în cărțile pe care le citesc, sau când imaginile pe care le văd sunt distorsionate, negative sau ridicole, aceștia învață o lecție importantă despre cum sunt devalorizați de către societatea din care fac parte.

Sper, așadar, că în acest nou val al diversității, copiilor și părinților li se va părea perfect normal să vadă supereroi asiatici, inventatori de culoare sau fete-atlet în cărțile pe care le citesc și în filmele pe care le vizionează, să judece personajele pentru ceea ce spun sau fac, nu pentru modul în care arată.

Articolul tradus și adaptat din limba engleză a fost publicat în Bologna Show Daily.

Autor: Charles Kim – director la Charlotte&Co – o firmă de consultanță care lucrează cu instituțiile de artă pentru a dezvolta cărți pentru copii și materiale educaționale.