Suntem dornici să vă oferim cât mai multe resurse utile, idei și modele care să vă inspire pentru lectura în familie, alături de cei mici. Vrem să promovăm conceptul de parenting prin lectură și strângem în jurul nostru oameni cel puțin la fel de entuziasmați ca noi.

De aceea, am stat de vorbă cu mai multe personalități din diverse domenii, pentru care cititul a fost un element-cheie. Margareta Pâslaru face parte din lumea artistică de 60 de ani și e cunoscută la nivel internațional pentru cariera ei muzicală Puțini sunt cei care știu că artista a studiat pian, balet, pictură și Drept. A jucat în numeroase filme, a realizat coloane sonore și a publicat cartea Eu și Timpul.

Am stat de vorbă despre legătura puternică între muzică, basme și imaginația copiilor.

Iată ce ne-a povestit:

Mă bucur nespus să vorbesc despre cărți și despre povești. Mă duce gândul la anii aceia minunați în care bunica îmi șoptea povești seara la culcare. La rândul meu, același lucru l-am făcut cu fetița mea, îi citeam povești și uneori chiar i le inventam, nu era neapărat nevoie să facă parte dintr-o carte.

Basmele pe care le-am îndrăgit erau scrise de Petre Ispirescu și Andersen. Sunt convinsă că și dumneavoastră veți aprecia lectura împreună cu copiii și nepoții pentru că nu vor uita, toate acestea rămân undeva în sufletul copilului și mai presus de toate le dezvoltă imaginația.

De pildă, același lucru îl făceam și cu muzica – ea devenise o portiță vrăjită a poveștilor și a basmelor. Atunci când avea niște armonii mai sofisticate, mai grave, o întrebam pe Măriuca, fiica mea: „Ce crezi tu că se întâmplă aici?”, „Cred că vine lupul”. De ce? Pentru că se auzeau niște armonii anume, apoi apărea flautul și schimba atmosfera. Vedeți, fac această legătură între basme și muzică pentru că amândouă apelează la imaginație, de aceea audio-ul, teatrul la microfon sau oricare altă formă de exprimare audio, nu video, cred că este un avantaj. De ce? Clipa în care cineva vizionează Walt Disney sau oricare altă poveste este o singură impresie, cea a regizorului, el și-a imaginat ceva, deci prezintă acea versiune. De multe ori, copilul rămâne cu ceva ce i s-a dat și nu mai are ocazia să își imagineze propria versiune. Ori dacă ascultă și îl întrebi, îl faci să gândească.

Aș aminti acest audio-book pe care l-am înregistrat la Curtea Veche și a avut răsunet și are în continuare. Pe lângă faptul că se vinde și stocul a fost epuizat, l-am inclus într-un program pe care l-am inițiat la Spitalul Grigore Alexandescu, pavilionul celor arși. Acela a fost un program-pilot. Domnul director Enescu a acceptat să transmitem aceste basme, s-a făcut o întreagă instalație prin care copiii puteau seara la culcare să asculte fragmente din aceste povești, nu mai mult de zece minute pentru că nu aveau starea necesară, erau bolnăviori, aveau dureri, erau sedați. Părinții lor au spus „Vai ce bine! Copiii sunt fascinați de o voce care vine de undeva, ei nu știu de unde vine, de unde se aude, de o voce șoptită.”

Eu cred că basmele trebuie șoptite pentru că astfel se creează o atmosferă de mister, se induce o stare anume de liniște, de relaxare, în care copilul adoarme zâmbind. Am inițiat acest program peste ocean și l-am intitulat „Sleeping with a smile”. Practic, revenind în București, n-am făcut decât să import propriul meu program pentru că aveam certitudinea că dacă a plăcut acolo și copiii de aici îl vor aprecia. Se pare că are un efect terapeutic și dacă medicii au grijă de trupușorul lor, eu încerc prin aceste povești să am grijă de suflețelul lor.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.