Scorseze Ambulanță – acordă atenție participanților la NARATIV
Aproximativ 2.000 de participanți vor trece pragul Școlii Centrale în cele două weekenduri ale evenimentului nostru: NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii. Vârstele și nevoile sunt variate, de la 3 la 100 de ani, de la cititori la început de drum la profesori cu ani de experiență.
După colaboarea frumoasă de anul trecut, la prima ediție a festivalului, prietenii de la Scorseze Medical Group ne sprijină și acum să evităm incidentele neplăcute prin prezența unui asistent medical care ne va fi alături în permanență, garantând astfel siguranța și grija pentru cei mici.
„Pentru că ne plac copiii și pentru că ne dorim ca aceștia să crească frumos, constientizând adevaratele valori, noi, oamenii de la Scorseze Ambulanța, am ales să ne alăturăm demersului inițiat de Asociația Curtea Veche. Punem la dispoziția participantilor la eveniment cunoștințele și profesionalismul nostru, dorim să fim un participant activ la călătoria minunată a copiilor pe Tărâmul de Nicăieri, în Țara Minunilor și în fantastica călătorie către centrul Pământului. Vom fi alături și de părinții care vor dori să beneficieze de sfaturile colegilor noștri și de experiența dobândită în anii de când suntem prezenți alături de parteneri, la diverse activități a caror finalitate este dezvoltarea armonioasă a copiilor. Suntem siguri că festivalul va fi un succes și ne onorează participarea în calitate de parteneri la un eveniment de o asemenea ținută, care, cu siguranță, va schimba ceva în bine în mentalitatea celor mici și a celor mari” ne împărtășește Marius Molcuț, reprezentantul Scorseze Medical Group.
Cu o activitate și experiență de 10 ani, Scorseze Medical Group este printre primele servicii de ambulanță acreditate de Ministeriul Sănătății pentru urgențe, iar în prezent, este cel mai mare serviciu de ambulanță privată din țara noastră oferind serivicii medicale la domiciliu și nu numai.