Cum să stârnești interesul copiilor mici și bebelușilor pentru cărți

 

Educația copiilor începe de la cele mai fragede vârste și se desfășoară pe parcursul întregii vieți, părinții având un rol deosebit de important, deoarece aceștia trebuie să îi asculte, să îi aprecieze, să îi încurajeze și să îi învețe pe copii importanța relațiilor interumane și respectarea normelor sociale.

Primul și cel mai bun mod de a împărți o carte cu copilul tău este să vă bucurați împreună! Dacă copilul este fericit, asta înseamnă că învață. Atunci când copilul interacționează pozitiv cu cărțile, dezvoltă sentimente bune pentru lectură, care îl vor motiva să caute alte cărți și materiale pe măsură ce crește.

Alte idei pentru a îi familiariza pe cei mici cu lectura:

  1. Nu te îngrijora dacă nu termini povestea.

Copiii mici pot petrece doar câteva minute ascultând o poveste, dar pe măsură ce cresc, își vor dori să li se citească tot mai multe povești. Lasă-ți copilul să decidă cât de mult (sau cât de puțin) timp își petrece citind. Este posibil să observi că acesta are o pagină sau o imagine preferată pe care va pune accent o vreme, apoi va dori să schimbe cărțile și activitățile. Bebelușii vor vrea „să mănânce” din carte! Este ceva natural pentru vârsta lui. Când îți lași copilul să exploreze cărțile în modul în care îl interesează, experiența cititului va fi mult mai bine înțeleasă.

  1. Prezintă imaginile sub forma unei povești sau a unui cântec

Nu trebuie să rostești cuvintele pentru a spune o poveste. Încearcă să parcurgi imaginile dintr-o carte pentru copilul tău. Când acesta va mai crește, cere-i să ți le explice la rândul său.

  1. Lasă copilul să răsfoiască paginile

Bebelușii nu pot răsfoi singuri o carte, dar la 18 luni vor dori să încerce. La 3 ani vor putea cu siguranță să facă acest lucru. Este important să simtă cărțile, să le descopere și să se familiarizeze cu ele în jurul lor.

  1. Prezintă-le copiilor coperta

Explică despre ce este povestea. Dacă ai un copil mai mare, întreabă-l ce observă pe copertă și ce sentimente îi transmite.

  1. Arată-le copiilor cuvintele

Așează-ti degetul sub cuvinte pe măsură ce le citești, de la stânga la dreapta, pentru ca ei să poată realiza corelația dintre text și vocea ta.

  1. Transformă povestea în realitate

Crează diferite voci pentru personajele din carte și folosește-ți corpul pentru a mima povestea.

  1. Identifică povestea cu ceva personal

Atunci când citești o poveste despre alții, încearcă să le dai copiilor exemple din familie, comunitate sau elemente din natură.

  1. Pune întrebări despre poveste și lasă-ți copilul să te întrebe și el

Folosește-te de poveste pentru a avea o conversație cu copilul tău. Discutați despre activitățile și obiectele pe care le vedeți în ilustrații sau despre ce ați citit în cărți.

  1. Lasă-ți copilul să citească povestea singur

De la vârsta de 3 ani, copilul poate memora o poveste și mulți adoră să fie creativi în povestirile lor.

  1. Creați împreună cărți

Realizați împreună albume foto cu membrii familiei sau o carte de colorat cu ajutorul culorilor, creioanelor și acuarelelor. Tăiați fotografii din reviste sau cataloage pentru a realiza o carte de cuvinte. Când copilul va crește, pune-l să îți spună o poveste și apoi să deseneze niște imagini care să se potrivească cu cuvintele.

  1. Introduceți cărțile în rutina voastră zilnică

Cu cât cărțile sunt introduse mai mult în viața copiilor, cu atât mai mult lectura va fi o plăcere și un cadou.

  • În mașină sau în autobuz

Păstrează în mașină sau în geanta câteva cărți pentru a-i distrage micuțului atenția și pentru a-l ține ocupat.

  • La creșă

Calmează-ți copilul la plecare cu o poveste sau un cântecel de adormit. Lasă un album cu membrii familiei pentru a-l răsfoi când vă duce dorul.

  • La doctor

Citește-i sau spune-i o poveste liniștitoare în sala de așteptare și vorbește-i despre lucrurile neplacute din vizita la doctor. Înainte de vizită, citește-i cărți despre mersul la doctor, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte.

  • Vremea somnului

Rutinele familiare bebelușului îl vor ajuta mereu să se liniștească.

  • Ritualul de seară

Cărțile din plastic pentru baie sunt distractive și îl fac pe bebeluș să se relaxeze și să se bucure de baie mai mult.

  • Ora de culcare

Poveștile liniștitoare pot funcționa ca o magie asupra bebelușilor care se luptă cu somnul.

Autor: Luminița-Valeria Arsene

 

Club de lectură „Cărțile copilăriei” la Opera Comică pentru Copii

 

În România sunt foarte mulți copii care nu au acces la cărți și sunt copii care au acasă bibliotecile potrivite și totuși nu își găsesc motivația de a citi. Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune la toate materiile decât colegii lor care citesc mai rar sau deloc. Care este metoda cea mai simplă prin care îi putem ajuta? Prin combinarea tehnicilor de educație nonformală cu lectura distractivă în cadrul atelierelor NARATIV și a cluburilor de lectură „Cărțile copilăriei”, noi le arătăm  celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită.

La începutul acestui an, împreună Iulia Nițulescu, unul dintre pedagogii dedicați cu care colaborăm la Atelierele NARATIV, am pus bazele unui club de lectură și scriere creativă  care se desfășoară la Opera Comică pentru Copii din București pornind de la colecția de cărți publicate la Curtea Veche Publishing.

img 1 articol

La începutul anului a avut loc prima întâlnire a grupului de copii cu vârsta între 9 și 12 ani, iar activitatea iubitorilor de cărți continuă până la vară când sperăm ca cei mici să ne împărtășească cât mai multe din evoluția lor. O au drept ghid vesel și motivat, pe Iulia, și o mulțime de volume potrivite din colecția de repovestiri a marilor titluri din literatura universală.

Activitatea reprezintă un punct de pornire și de inspirație pentru toți cei care vor să ajute copiii să (re)descopere cititul de plăcere, să își dezvolte creativitatea și gândirea critică, să învețe să asimileze informații la prima vedere dificile. Este important ca elevii să aibă la îndemână cărți potrivite pentru vârsta lor și pentru nevoile lor de dezvoltare. Relația copiilor cu poveștile trebuie să fie una strânsă, așa cum este cea a copiilor cu părinții, colegii și prietenii lor.  Iată ce propune Iulia în cadrul atelierelor sale:

„Un angajament pe care l-am învățat împreună este: împrumutăm cărți unul de la celălalt, pentru că asta creează legături între oameni și povești.”

img 4 articol

Cum devenim un model pentru un copil sau un elev? Citind! Singura modalitate prin care un adult poate să demonstreze copiilor că este bine să citească este ca el însuși să citească cât mai mult, fie că citește pentru el sau că citește copilului, importantă este imaginea de ansamblu. Nevoia copiilor de a avea modele a fost întâlnită și de Iulia în cadrul întâlnirilor cu cei mic, iată una dintre replicile unui băiețel în cadrul activității:

„Eu îți spun să citești Harry Potter. Nu numai tu dai teme. Eu o să citesc cartea despre Marie Curie, iar tu asta, bine?” – M., 9 ani

img 2 articol

Pentru a dezvolta o relație de încredere cu cei mici trebuie să facem tot posibilul pentru a ne da seama ce îi motivează să citească. În cadrul cluburilor de lectură fiecare copil este privit individual și fiecare are obiceiurile lui în ceea ce privește lecura.

„Cred că această atitudine m-a făcut să înțeleg că ei au nevoie să le descoperim universul. Și e unul curat. Nu au preconcepții, acceptă ușor acel pact ficțional. Spre exemplu, C. (9 ani) a descoperit că citește doar dacă poate desena apoi ceea ce a citit. Ce înseamnă asta? C. este un copil care, prin ceea ce a acumulat până la vârsta lui, își dezvoltă ambele emisfere cerebrale (stânga- logica, dreapta- imaginația) simultan. C. este un copil preponderent vizual. Când m-a ajutat să descopăr asta, am înțeles despre plăcerea cititutlui că este manifestată, la fiecare dintre ei, în diverse forme:

-el citește doar dacă poate desena apoi

-o altă fetiță citește doar dacă primește jocuri de cuvinte apoi” ne povestește Iulia.

Sfatul nostru este să nu renunțați și să găsiți cât mai multe modalități de a îmbina cititul cu distracția, arta sau timpul petrecut în familie, copiii indiferent de vârstă au nevoie de modele de încredere. Noi vom actualiza constant acest articol cu noi impresii, fotografii și evoluții ale copiilor participanți la activitatea coordonată de Iulia. Sperăm să vă inspire!

A PATRA EDIȚIE A FESTIVALULUI NARATIV – IMPRESII, IMAGINI ȘI ZÂMBETE

Pe 24 și 25 noiembrie 2018, Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București a devenit spațiul de joacă al copiilor pasionați de citit la cea de-a patra ediție NARATIV – festivalul de lectură. Ca și în anii trecuți, ne-am propus să le arătăm celor mici că fiecare carte este o aventură gata să fie descoperită și adulților să le atragem atenția asupra faptului că cititorii se educă încă de la vârste foarte fragede. Nu te naști cititor, ci devii, în urma unui proces care începe, de cele mai multe ori, în familie.

Chiar dacă anul acesta festivalul a avut doar două zile, acestea au fost pline de activitati de neuitat pentru cei mici, cărora le-am propus să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace, să pună întrebări și să inventeze, toate acestea pornind de la cărți. Căci doar la NARATIV lectura și distracția merg mână-n mână! În total, au avut loc peste 50 de activități gratuite: ateliere pentru copii și conferințe pentru adulți.

47

Alături de voluntari am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi cu ajutorul volumelor “Cărțile copilăriei” și al rechizitelor primite de Herlitz. Pentru că hidratarea este foarte importantă atunci când vrei să ai putere pentru încă un atelier plin de distracție, i-am avut alături de noi pe cei de la Aqua Carpatica Kids. La inceput de iarnă au fost de mare ajutor ceaiurile calde și aromate oferite de partenerii de la Five O`Clock Tea.

Organizarea evenimentului din acest an a fost o provocare pentru noi, mai ales în privința finanțărilor. Mulțumim în mod special Kaufland România care a continuat să ne susțină și în acest an. Cu ajutorul lor am reușit să oferim continuitate proiectului din 2015 până în prezent.

134

La doar câteva zile de la festival, ne este deja dor de energia acestuia, de aceea vă invităm să parcurgem împreună firul evenimentului:

Începem cu Ora de povești, unde copiii de 3-6 ani alături de pedagogul nostru, Ioana Brătilă, se joacă împreună până alunecă în lumea din cărți și învață cum cititul poate fi relaxant și creativ. Cântă, își imaginează personajele și transformă povestea în funcție de imaginația fiecăruia.

Când batem la ușa următoare ne întâlnim cu Robert Neagoe, care împreună cu cei mici se distrează imporvizând pe versurile lui Shakespeare, la atelierul SHiEXPIR – improvizație și BodyPercussion. Aventura este continuată în format video la atelierul de BookTubing – Cum să faci o recenzie de carte pe YouTube, alături de Miruna Meiroșu, unde pasionații de vlogging au învățat noi tehnici de comunicare pe internet.

La Povești pe muzică e mare zarvă. Copiii au primit praf magic (nu vrem să stricăm magia, dar dacă vreți să faceți și voi acasă – o pungă de tărâțe de ovăz ajunge pentru împlinirea mai multor dorințe.) și se pregătesc să îl arunce în aer rostindu-și cu voce tare dorințe mici și mari, dorințe de aventurieri și zâne.

Pentru copiii pasionați de științe, în laborator am găsit-o pe Marie Curie cu ajutorul Alexandrei Culescu și a lui Erik Culescu, cei trei au prezentat chimia ca pe un fenomen distractiv prin intermediul baloanelor, luminilor si culorilor. De la atelierul Experiențial nimeni nu a plecat fără să știe ce este un atom și cum a fost descoperită radiografia.

Repede-repede, să nu întârziem la apel, intrăm în sala unde Augustina Vasile și Theodor Șovăială își desfășoară atelierul Tribunalul Personajelor. Ce vrei să fii – avocat, procuror sau judecător? Cât timp te gândești la asta, hai să facem o oprire și la atelierele LEGO SeriousPlay, unde copiii puțin mai mari sunt ghidați de Adrian Popescu în minunata lume a poveștilor reconstruite din piese Lego.

 

AsociatiaCurteaVeche_FestivalulNARATIV_LEGO_02.jpg

Continuăm călătoria cu Robinson Crusoe și Barna Nemethi în cadrul atelierului Jurnalistul de poveste. Aici ne transformăm toți în detectivi și punem la îndoială informațiile din carte. Oare câți kilometri sunt până în centrul Pământului? Cine e mai aproape de noi din punct de vedere temporal: Cleopatra sau piramidele din Egipt?

Cum descoperim o poveste, ce întrebări punem, cum găsim răspunsurile? Copiii au intrat imediat în joc, iar noi am intrat în sălile următoare unde ne întâlnim Georgiana Gerea și cu atelierele de Învățare rapidă. Copiii învață cum să învețe eficient și să rețină cât mai multe informații folositoare, iar cadrele didactice își exersează tehnicile de predare.

În program mai avem Storrytelling în germană cu Heidi și în engleză cu The Gruffalo – cu sprijinul Institutelor British Council și Goethe-Institut București. Cât despre storytelling în limba română, cei mici au avut parte de exerciții de improvizație, cu tehnici teatrale și au dezvoltat arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari, alături de pedagogul Răzvan Ropotan.

La un moment dat, in partea stângă ajungem la o ușă mică unde ne întâmpină Ștrumfii care își aniversează cea de a 60-a aniversare chiar la NARATIV. Aceștia nu ne întâmpină doar cu surprize, ci și cu un atelier de scriere creativă din care avem posibilitatea să le aflăm povestea. Delegația Valonia-Bruxelles a făcut posibilă întâlnirea celor mici cu îndrăgitele personaje albastre belgiene.

46705487_1275707692572101_8648465762064793600_n

Nora Neghină ne-a fascinat prin cuvintele și sinceritatea de care a dat dovadă atunci când a vorbit despre experiența sa de părinte care a trebuit să-și facă copiii să citească cu plăcere. Conferința sa transformat rapid într-o discutie deschisă cu cei peste 40 de părinți prezenți în sală.

Smaranda Nicolau ne-a condus spre BOOKOPOLY unde am petrecut câteva ore cu 30 echipe formate din părinte și copil care au lucrat cot-la-cot, s-au distrat și au învățat cum pot introduce lectura în activitățile zilnice de familie. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că pentru mulți dintre copii acestea au fost primele pe care le-au petrecut citind împreună cu părinții lor!

Artele plastice nu au lipsit nici anul acesta din meniu, fie că vorbim despre Portretul unei pictorițe unde am pictat traiste de pânză împreună cu cei de la Aqua Carpatica Kids sau despre atelierul de Povești vizuale unde am descoperit povești orientale alături de Dana Dincă, culorile au fost în centrul atenției. Tot despre culori am discutat și cu personajele din cartea lui Robinson Crusoe pe care Alexandra Mihailciuc le-a adus la viață prin intermediul atelierului său.

46876135_1276603365815867_7458061558174711808_n

Cu Ulise ne-am întâlnit pe scenă, la atelierul de Actorie unde a fost pusă în scenă una dintre cele mai cunoscute scene din Odiseea. Valentina Popa a reușit să îi facă pe cei mici să se joace în mod organizat și să înțeleagă importanța repetițiilor, atenției și concentrării atunci când citești ceva.

Dacă era cineva care nu știa cum arată o bandă desenată, atelierul Lilianei Basarab sigur a clarficat aceste nelămuriri prin adaptarea Epopeii lui Ghilgameș la acest tip de material. Fiecare copil și-a personalizat mica bandă desenată cum și-a dorit și a inclus în ea ideile cele mai relevante pentru povestea pe care a vrut să o transmită.

La aventura din weekend au participat aproximativ 3.000 de participanți, o parte dintre aceștia a fost constituită din 14 grupuri școlare din provincie. Sunt elevi care au călătorit și câte 4 ore pe drum pentru a putea participa la activitățile din cadrul festivalului și ne bucurăm că am putut să le oferim această șansă! Bucuria cu care cei mici au sărit din autocar direct în ateliere ne motivează să continuăm cu proiecte dedicate tuturor copiilor din țară. Comunitățile care au participat anul acesta sunt: Sărulești, Urziceni, Ciocănești, Curcani, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Amărăștii de Jos, Budești, Brazi, Botești, Popești, Negoiești, Cuza Vodă și Pitești.

146

Festivalul s-a încheiat în pași de scrimă printr-o conferință pentru părinți și copii în care Ana Maria Brânză, campioana olimpică a României, a explicat prin propriul exemplu de ce lectura este necesară în viața unui sportiv și cum aceasta influențează cursul carierei.

46770489_1275705652572305_3870107039430606848_n

Toate zâmbetele, emoțiile și reîntâlnirile din cadrul NARATIV 2018 sunt strânse într-un album de fotografii pe pagina noastră de Facebook pentu a ne (re)aminti tuturor cât de importantă este lectura și cum aceasta ne poate schimba starea de spirit!

Acest proiect a fost posibil cu ajutorul celor 40 de voluntari implicați, printre care se numără angajații Libra Internet Bank, și a partenerilor cărora le mulțumim:

Narativ 2018_banda parteneri

Atelierele NARATIV au ajuns la Ploiești cu sprijinul OMV Petrom

Pe 10 mai 2018 am mers la Ploiești, unde peste 600 de elevi au avut parte de activități distractive pornind de la magia lecturii prin atelierele NARATIV și au avut ocazia să îl cunoască pe marele tenisman Horia Tecău – proiect ce a fost posibil cu sprijinul OMV Petrom.

Horia s-a întâlnit cu elevii Colegiului Național “Jean Monnet” din Ploiești cărora le-a povestit cum a fost ajutat de lectură în tot ce și-a propus, de ce cărțile și sportul sunt ingredientele secrete pentru o carieră de succes.

Tenismanul a venit însoțit de cele 3 cărți care l-au influențat vizibil:  “Micul prinț”, “Pete Sampras -în mintea unui campion” și “Puterea prezentului”. El le-a povestit copiilor despre cele 2 mari pasiuni ale sale: sportul și lectura. Elevii au primit cartea “Viața în ritm de tenis” și au avut parte de o sesiune de autografe, înainte de începerea atelierelor NARATIV.

După ce Horia a încheiat, elevii au avut ocazia să le asculte pe Iren Arsene (Președintele Asociației Curtea Veche) și Lăcrămioara Diaconu-Pinţea (OMV Petrom) vorbind despre magia lecturii, modul în care cărțile îți pot schimba viața și despre cum putem transforma cititul într-un obicei zilnic.

1

Mai mult, ca să demonstrăm că cititul poate fi distractiv și ne poate (re)aduce zâmbetul pe buze – Colegiul Național Jean Monnet s-a transformat pentru câteva ore într-un univers magic în care copii s-au bucurat de teatru, muzică, desen, pictură, storytelling, dezbateri prin intermediul atelierelor NARATIV: “Jurnalistul de poveste” cu Barna Nemethi, “Povești pe muzică” cu Andreea Lupescu, “O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor” cu Nae Șovăială, “Romeo și Julieta– Actorie” cu Iulia Nițulescu, “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești” cu Alexandra Mihailciuc, “Mituri grecești – Teatru de umbre” cu Delia Popa din partea Artcrowd, “O mie și una de nopți – Povești vizuale” cu Dana Dincă.

În timp ce micuții participau la ateliere, Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a prezentat cadrelor didactice interesate și elevilor care termină anul acesta modulul psiho-pedagogic tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

„Ne-am distrat foarte mult când pedagogul interpreta personajele, își schimba vocea și ne speria. Ne-a făcut să fim foarte captivați și să nu ne gândim la alte lucruri, ne-a făcut să fim parte din poveste.” 

  „Pe mine m-a uimit că pedagogul ne-a zis că putem pleca dacă ne plictisim. Chiar nu te poți plictisi când faci astfel de activități la școală, aș vrea asta mereu!” (copii despre atelierul „O mie și una de nopți – Debate”)

„Mi-ar face plăcere să fie tot învățământul așa… constat că noi suntem mult prea rigizi. M-am simțit ca într-o școală din altă lume, sincer vă spun. Și copiii au trăit totul la altă intensitate, au simțit libertatea… i-am văzut cu totul altfel față de cum sunt la ore. Vă mulțumim mult!” (învățătoare, clasa a IV-a)

Prin toate aceste activități și discursuri ne-am dorit să îi ajutăm pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise și să le îmbunătățim relația cu cititul, oferindu-le o experiență unică și memorabilă care să le stârnească interesul și motivația pentru lectură pe termen lung.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu și este susținută de OMV Petrom, cel mai important producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-est.                                                                                                                  

“Implicarea în domeniul educaţiei reprezintă o prioritate pentru OMV Petrom, întrucât a contribui la formarea educaţională a capitalului uman reprezintă cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor. “Atelierele NARATIV” se alatură altor proiecte de educaţie desfăşurate de compania noastră şi se concentrează pe dezvoltarea potenţialului copiilor şi educarea acestora cu scopul de a deveni adulţi productivi.” declară Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, reprezentantul companiei despre implicarea în proiect.            

2                                                                             

Peste 600 de elevi de la Colegiul Național “Jean Monnet” din Ploiești au avut parte de o serie de ateliere, după cum urmează:

  •         Atelier “Jurnalistul de poveste”

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii au învațat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de tehnici prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  •         Atelier “Alice în Țara Minunilor – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au deprins obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construiti propriile povești. În mod specific, atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi, descoperind că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, un prilej de conversație și socializare.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Tribunalul personajelor”

Judecător, avocat sau acuzat? La tribunalul personajelor fiecare copil și-a asumat unul din aceste roluri pornind de la întâmplările Seherezadei. Mai mult, și-au exersat deopotrivă abilitățile de storytelling cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă. Atelierul s-a desfășurat în trei etape: în prima participanții au trecut prin poveste cu ajutorul instructorului. Apoi, după ce le-au fost împărțite rolurile, și-au creat argumente pentru apărarea și acuzarea personajului judecat. La final, urmărind un format bine definit, apărătorii și acuzatorii și-au susținut discursurile pentru a convinge judecătorul și jurații.

  •         Atelier Robinson Crusoe – Actorie”

Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, i-a învățat pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori. Atelierul i-a ajutat pe copii să se apropie de obiceiul lecturii și le-a dezvoltat atenția pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  •         Atelier Mituri romane – Ilustrație de povești”

Urmărind aventurile personajelor, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea elemente de arhitectură și decor specifice miturilor romane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor și decorurilor din carte pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat forme și elemente vizuale, au învățat cum să modeleze spaţiul poveştii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

  •         Atelier Mituri grecești – Teatru de umbre”

Cum poți face o poveste să prindă viață folosindu-te numai de lumină și întuneric? Copiii au recreat miturile grecești, povești pline de legende și eroi, folosindu-se de lumini și de umbre alături de Delia Popa, artist vizual ArtCrowd.

  •         Atelier O mie și una de nopți – Povești vizuale”

Urmărind imaginile vizuale din “O mie și una de nopți”, elevii au învatat tehnici speciale de pictură pentru a crea planșe inspirate de pasajele lecturate împreună cu Dana Dincă, artist vizual.

  •         Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea  Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

A fost o experiență memorabilă care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul prietenilor de la OMV Petrom și Samedey Courier – cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

2 banner

Atelierele NARATIV au ajuns în comuna Brazi cu sprijinul OMV Petrom

De Ziua Internațională a Cărții, pe 23 aprilie, am organizat cu sprijinul OMV Petrom o serie de ateliere NARATIV pentru elevii din localitățile Brazi, Popești, Negoiești și Botești – comuna Brazi.

Am descoperit copii energici, fericiți să descopere că lectura poate fi distractivă și profesori dornici să preia tehnicile și exercițiile interactive – pe care să le folosească ulterior în cadrul cluburilor de lectură sau chiar în cadrul orelor.

Activitățile au îmbinat tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă și i-au provocat pe cei mici să își activeze imaginația prin lectură în cadrul atelierelor: “Jurnalistul de poveste” cu Barna Nemethi, “Povești pe muzică” cu Andreea Lupescu, “Odiseea – Teatru” cu Valentina Popa, “Romeo și Julieta– Actorie”cu Iulia Nițulescu, “Robinson Crusoe – Ilustrație de povești” cu Alexandra Mihailciuc, “Mituri grecești – Teatru de umbre” cu Delia Popa din partea Artcrowd, “O mie și una de nopți – Storytelling” cu Ioana Brătilă.

În timp ce micuții participau la ateliere, Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a prezentat cadrelor didactice și profesorilor interesați tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

“Implicarea în domeniul educaţiei reprezintă o prioritate pentru OMV Petrom, întrucât a contribui la formarea educaţională a capitalului uman reprezintă cel mai eficient mod de a investi în prezent şi în viitor. “Atelierele Narativ” se alătură altor proiecte de educaţie desfăşurate de compania noastră şi se concentrează pe dezvoltarea potenţialului copiilor şi educarea acestora cu scopul de a deveni adulţi productivi.” a povestit Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, reprezentantul companiei despre implicarea în proiect.

5

Peste 400 de elevi au participat la atelierele NARATIV, după cum urmează:

  • Atelier “Jurnalistul de poveste”

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii învață să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de tehnici prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  • Atelier “Peter Pan – Povești pe muzică”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii vor deprinde obiceiul de a empatiza cu personajele dintr-o carte și, pornind de la propria experiență de viață, își vor construi propriile povești. În mod specific, atelierul sporește  copiiilor motivația de a citi, îi va face să realizeze că lectura nu este o experiență alienantă, realizată în singurătate, ci, dimpotrivă, că poate fi prilej de conversație și socializare.

6

  • Atelier Odiseea – Teatru”

Oare ce s-a întâmplat când uriașul Ulise s-a întâlnit cu ciclopul, cum a scăpat cu viață și ce alte aventuri a mai trăit pe mare și pe uscat? Aventurile personajului preferat sunt atent prezentate elevilor de către Valentina Popa, actrița Teatrului Mic din București, și puse în scenă împreună cu cei mici.

  • Atelier Ghilgameș – Actorie”

Cu toții ne dorim să fim personajul principal al poveștii pe care o citim, iar în cadrul acestei activități chiar se poate. Iulia Nițulescu, artist în educație, i-a învățat pe cei mici cum să se transforme din cititori în actori. Atelierul are ca scop apropierea copiilor de obiceiul lecturii și dezvoltarea atenției pentru detalii, transformând lectura într-o activitate distractivă.

  • Atelier Robinson Crusoe – Ilustrație de povești”

Urmărind povestea lui “Robinson Crusoe”, elevii au folosit tehnici speciale de pictură pentru a crea măști africane împreună cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și artist vizual. În cadrul acestui atelier, copiii au învățat să transforme cuvintele în imagini, și-au imaginat în detaliu toate trăsăturile personajelor pentru a le transpune în culori, tuşe, texturi, mărimi şi forme. Au decupat din foarfecă forme și personaje și au învățat cum să modeleze spaţiul poveștii. Și, cel mai important, au lucrat în echipă prin jocuri şi exerciţii creative.

7

  • Atelier Mituri grecești – Teatru de umbre”

Copiii au aflat cum pot face o poveste să prindă viață folosindu-se numai de lumină și întuneric. Au recreat miturile grecești, povești pline de legende și eroi, folosindu-se de lumini și de umbre alături de Delia Popa, artist vizual ArtCrowd.

  • Atelier O mie și una de nopți – Storytelling”

Poveștile încep întotdeauna cu un joc pentru ca apoi să alunecăm ușor în lumea imaginației, unde toti copiii devin naratori iscusiți și invață alături de Ioana Brătilă, actriță, faptul că cititul poate fi o joacă relaxantă și creativă. Indiferent dacă prichindeii sunt cititori pricepuți sau doar la început, împreună învață să prindă curaj și să se bucure de aventură dincolo de limitele imaginației pe care cărțile o oferă.

  • Conferință pentru cadre didactice și părinți “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

         67                        

Testimoniale de la copii:

“Îmi place foarte mult să desenez! Și, după această activitate, mă gândeam că aș putea să fac măști și cu familia mea acasă – abia aștept să le povestesc și lor!”

“Aș vrea să facem mai des așa și la scoală sau măcar la ora de desen… Abia aștept să îi citesc cartea pe care am primit-o fratiorului meu. Știți, el e mai mic și cred că o să îi placă mult!”

“A fost foarte interesant pentru că am putut să aleg ce personaj vreau să fiu! La atelierul de actorie Odiseea, eu am fost o oaie roz. Mi s-a părut foarte amuzant pentru ca în realitate nu există oi roz!! A fost tare distractiv!”

Testimoniale de la profesori:

“Mi se pare foarte interesant, voi prelua și eu de la pedagogii Asociației Curtea Veche tehnica prin care mimăm în timp ce ne imaginăm, pentru că ii ține în priză pe copii, îi face să se concentreze asupra unui singur lucru. Era și un joc cu un ghem de ață, fiecare continuă povestea cu ce vrea el și se face ca o pânză de păianjăn între noi. Le place foarte mult.” – profesor Negoiești

“Am încercat să fiu prezentă câte puțin la fiecare atelier.  Fiecare atelier îi antrenează cumva, le arată cum trebuie interpretat un roman. Este foarte folositor pentru noi! Și nepoata mea este înt-un club de lectură, își strânge bani singură pentru a-și cumpăra cartea discutată în fiecare saptamană. – profesor Brazi

“M-a bucurat să văd activi copiii care în general nu răspund la oră! S-au implicat, s-au oferit să vorbească și să citească…. ceea ce în mod normal nu se întâmplă. O să împrumut din metodele văzute la atelierele NARATIV pentru a-i putea motiva. Sper sa reușesc să fie așa și la orele noastre de română sau la serbări.” – profesor Botești

Acțiunea face parte din programul național de lectură “Cărțile copilăriei” și este susținută de OMV Petrom, cel mai important producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-est.      

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

 2 banner

Atelierele NARATIV au ajuns la Pecica și Sânnicolau Mare

Printre troiene, copaci albi ca de poveste și drumuri acoperite de zăpadă, am reușit să ajungem pe 2 martie în județul Arad, alături de Shop Construct – Rodspectra și Azomureș cu o serie de ateliere NARATIV care îmbină tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă.

Am revenit cu drag în localitățile Sânnicolau Mare și Pecica unde am mers acum un an și am donat 2000 de cărți. Am descoperit copii entuziasmați, dornici să citească, să afle mai multe despre lume.

Ne-am dorit tare mult să îi ajutăm pe copii să își îmbunătățească relația cu cititul, să îl redescopere prin exerciții distractive, dar ne-am gândit și la părinți & cadre didactice – așa că am adus un specialist în psihologie, Nora Neghină, cu care au putut discuta despre parenting prin lectură.

28660314_1073442586131947_82850698787799805_n

Elevii Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” și Școlii Gimnaziale „Theodor Bucurescu” au participat la atelierul “Jurnalistul de poveste” condus de Barna Nemethi și atelierul “Alice în Țara Minunilor – Storytelling” condus de Andreea Lupescu.

Dintre momentele memorabile, amintim câteva întrebări de la atelierul lui Barna:

De ce există mai multe limbi straine și nu una singură în care să ne înțelegem cu toții pe Pământ?

Ce este iubirea?

Ce este gravitația?

De ce există teoria că oamenii se trag din maimuțe?

Care este diferența dintre studii științifice și literatură?

Ce este literatura science-fiction?

La atelierul Andreei, copiii au schimbat povestea și au creat o ploaie magică în Țara Minunilor. Fiecare a putut contribui cu sugestii legate de ceea ce urma să cadă din cer: sarmale, ciocolată, cărți – au fost cele mai întâlnite răspunsuri. La final, elevii și-au pus câte o dorință și au suflat cu praf magic în aer. După ce au primit cărțile cadou, un băiat a țipat: Nu pot săăă cred!! A funcționat! Mi-am pus dorința să primesc o carte și chiar s-a îndeplinit!!

Ulterior, discutând cu profesorii, am aflat că există copii care nu au nicio carte acasă în afară de cele primite de la noi.

28576674_1073443316131874_2993593592926767005_n

În timp ce micuții participau la activități, părinții și cadrele didactice au asistat la o conferință dedicată lor. Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

Câteva întrebări ale cadrelor didactice la conferința Norei:

Este bine să îi lăsăm pe copii la calculator? Cum putem face legatura între carte și digital?

De ce nu mai citesc copiii ca pe vremuri?

Cum pot ajuta repovestirile din colectia „Cartile Copilariei” apărute la Curtea Veche Publishing în crearea obiceiului de a citi?

Ce activități de lectură interactivă putem realiza acasă și la școală, cum putem face clubul de lectura mai distractiv pentru copii?

Atât elevii, cât și cadrele didactice au primit răspunsuri la întrebările și neclaritățile avute, au dezbătut despre cum pot să amelioreze relația cu lectura și să o transforme într-un plăcere zilnică. Noi ne bucurăm tare mult că am ajuns cu atelierele NARATIV la copiii din județul Arad. Ne-ar plăcea ca aceste activități să devină un obicei și să călătorim prin toată țara vorbind despre lectura de plăcere în rândul elevilor, cadrelor didactice și părinților.

28783657_1073443146131891_7401952263685567340_n

Mai multe despre ateliere

  • Atelier “Jurnalistul de poveste” 

Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii au învațat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și au descoperit o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.

  • Atelier “Alice în Țara Minunilor – Storytelling”

Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au reușit să empatizeze cu personajele din carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construit propriile povești. Atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi și le-a demonstrat prin joculețe că lectura poate fi prilej de conversație și socializare.

  • Conferință pentru cadre didactice și părinți „Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”

Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România.

Mai multe fotografii –> aici.

Sponsori și parteneri:

28537295_10215985846984089_1487064843_n

Pe scurt despre a treia ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

Pe 7-8 și 14-15 octombrie 2017 sălile de clasă de la Colegiul „Cantemir Vodă” din București au devenit terenul de joacă al copiilor pasionați de citit la a treia ediție NARATIV – festivalul de lectură. Ca și în anii trecuți, ne-am propus să le arătăm celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită și adulților să le atragem atenția asupra faptului că cititorii se educă pas-cu-pas. Nu te naști cititor, ci devii, în urma unui proces care începe, de cele mai multe ori, acasă.

În timpul celor patru zile, le-am propus participanților să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace cu undițe pentru a pescui litere, să pună întrebări și să inventeze, toate pornind de la cărți. Căci doar la NARATIV lectura și distracția merg mână-n mână! În total, au avut loc peste 100 de activități gratuite: ateliere pentru copii, conferințe pentru părinți și profesori, spectacole de teatru-lectură.

Alături de voluntari am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi cu ajutorul volumelor “Cărțile copilăriei” și al rechizitelor primite de Herlitz. Cei de la Canon România au amenajat o sală specială de așteptare, în care poveștile au prins viață și amintirile au fost puse pe hârtie sub formă de fotografii. Într-un spațiu special amenajat de prietenii noștri SLooP, copiii au putut face schimb de cărți și au primit sucuri naturale care le-au dat energia necesară pentru participarea la ateliere. De mare ajutor au fost în zilele ploioase ceaiurile calde și aromate oferite de partenerii de la Himalaya.

22289756_989519831190890_2169669205727915557_o

La câteva zile de la încheierea festivalului, împreună cu personajele noastre preferate, Nara și Tiv, vă invităm la un scurt tur al acestuia:

Începem cu Ora de povești, unde copiii de 3-6 ani alături de pedagogul Ioana Brătilă se joacă împreună până alunecă în lumea din cărți și învață cum cititul poate fi relaxant și creativ. Cântă, își imaginează personajele și transformă povestea în funcție de imaginația fiecăruia.

Mergem pe culoar și deschidem următoarea ușă: Lectură pentru copii nevăzători la care participă elevi de la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București. Pedagogii Lavinia Filat și Andreea Lupescu îi poartă printre nori din vată de zahăr, frunze din acadele, ocean de ciocolată și spuma mării de vanilie alături de Peter Pan, Wendy, sirenele și zânele în frunte cu Clopoțica. Copiii învață să compună un cântec, în timp ce universul lor olfactiv este stimulat cu arome de ocean sau grădini fructate. Cu un ventilator manual, Andreea se plimbă printre ei, imaginându-și că zboară. La final, cântă împreună și aruncă praful magic în aer, rostind cu voce tare cea mai puternică dorință pe care o au acum.

22291545_989520477857492_5508776230272752612_o

Iată o parte din cântecul compus de copii:

Peter Pan zboară peste nori
Wendy adună niște flori.
Zânele cântă pană-n zori
Michael le spune ghicitori.
În oceanul fermecat
Sirenele s-au jucat
Împreună au cântat
Peste tot au colindat.  

 Ajungem la Rime și ghicitori unde Diana Vasilescu le rostește, dar le și compune alături de copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani. Se lucrează pe echipe, se fac joculețe, ce pofta de ghicitori ne face! Am sta mai mult, dar ne continuăm aventura la atelierul de Arhitectură. Aici am fost vrăjiți de copiii care lucrau alături de Daniela Pălimariu și construiau Catedrala de la Notre Dame în miniatură. Am aflat mai multe despre contextul istoric, proporții și geometrii.

In premieră în România, am organizat atelierul de BookTubing ținut de Barna Nemethi – regizor, scriitor și fotograf. Copiii care au deja un vlog, au învățat cum să facă o recenzie de carte, care sunt pașii pentru a avea un conținut video relevant și modalități prin care îți poți crește numărul vizualizări. La discuție a luat parte și Andra Gogan – vloggărița cu peste 400.000 de abonați care le-a oferit inspirație și o mulțime de sfaturi celor prezenți în sală.

22459554_993191214157085_2526170473399513721_o

Mai mergem puțin pe culoar, luam un SLoop cu căpșune, trecem de perdeaua multicoloră confecționată de voluntarii noștri care-s mereu în mișcare și ajungem la Litere pentru prichindei. Aici copiii între 5 și 7 ani învață să citească jucându-se cu literele, alături de ghidul nostru simpatic – Diana Vasilescu.

La Povești pe muzică e mare zarvă. Copiii au primit praf magic (nu vrem să stricăm magia, dar dacă vreți să faceți și voi acasă – o pungă de tărâțe de ovăz ajunge pentru împlinirea mai multor dorințe.) și se pregătesc să îl arunce în aer rostindu-și cu voce tare dorința pe care zâna din povestea lui Pinocchio să le-o îndeplinească. La acest atelier copiii învață alături de Sore sau Andreea Lupescu cum să construiască un cântec, cum se naște ritmul, cum alegi primele cuvinte, cum faci rime, cum găsești linia melodică potrivită. La final, se lasă cu piruete de la fetele care studiază balet și cu ritm susținut de palmele și tălpile băieților.

În ritm de TICTAC intrăm în sala în care Nae Șovăială își desfășoară atelierul Tribunalul Personajelor. Ce vrei să fii – avocat, procuror sau judecător? Mai întâi ne amuzăm cu Nae și modul lui de a povesti și se a interpreta, facem niște joculețe, deconstruim povești, apoi se împart rolurile și începe partea argumentativă pentru apărarea sau acuzarea personajului. Pornim de la o poveste din 1001 de nopți și ajungem ușor, ușor la verdictul final. Hohotele de râs sunt incluse în program.

Anul acesta am avut grupuri de școlari venite la București din 12 localități special pentru NARATIV, o experiență unică pentru cei mici oferită de Kaufland România despre care am povesti în articolul de aici.

Continuăm călătoria cu altă Călătorie spre Centrul Pământului alături de Jules Verne și Barna Nemethi în cadrul atelierului Jurnalistul de poveste. Aici ne transformăm toți în detectivi și punem la îndoiala informațiile din carte. Oare câți kilometri sunt până în centrul pământului? Cine e mai aproape de noi din punct de vedere temporal: Cleopatra sau piramidele din Egipt?

Cum descoperim o poveste, ce întrebări punem, cum găsim răspunsurile? Copiii au intrat imediat în joc, iar noi am intrat în sălile următoare.

În program mai avem Storrytelling în spaniolă cu Frida, în maghiară cu Cipi, în germană cu Heidi, în engleză cu The Gruffalo – cu sprijinul Institutelor Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București. Cât despre storytelling în limba română, cei mici au avut parte de exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și au dezvoltat arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari, alături de pedagogul Răzvan Ropotan. Am avut grijă și de copiii cu deficiențe de auz cărora le-am pregătit un atelier dedicat împreună cu reprezentanții Asociației Sonia Maria.

22290009_989519684524238_8125495128369447740_o

Alan Cornish, director de Școală primară la International School of Bucharest, a povestit despre programele de lectură din întreaga lume și influența lor asupra dezvoltării copiilor. Părinții au fost impresionați și au primit recomandări despre cum ar putea încuraja lectura.

Virgil Ianțu ne-a vorbit despre lectura în familie – de la emoție la impact: rolul decisiv al cititului în dezvoltarea celui mic, modalitatea prin care acesta își construiește inteligența emoțională. Cu sfaturi, întrebări și răspunsuri din experiența personală.

Iar Gaspar Gyorgy ne-a fascinat, ca de fiecare dată, prin poveștile sincere și directe despre parenting și cum să creștem oameni mari. Am avut parte de o doză de umor combinată inteligent cu informații folositoare despre cum putem ajuta la dezvoltarea copiilor și ce rol au poveștile în viața noastră.

Smaranda Nicolau ne-a condus in Atelierul de lectură pentru boardgameri unde am petrecut 2 ore cu 10 echipe formate din părinte și copil care au lucrat cot-la-cot, s-au distrat și au învățat cum pot introduce lectura în activitățile zilnice de familie. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că pentru mulți dintre copii aceste 2 ore au fost primele pe care le-au petrecut citind împreună cu părinții lor!

Ne-am încheiat serile de sâmbătă cu zâmbetul pe buze într-un mod inedit pentru copii, prin spectacole de teatru lectură. Am învățat cu fără decor sau costume fastuoase, poți deveni propriul regizor al poveștilor pe care le citești. Alice în Țara Minunilor și Pinocchio au fost inspirația noastră!

Am recreat împreună cu pedagogii de la Artcrowd – Artiști în educație povești din 1001 de nopți, și am dat viață personajelor prin jocul luminii și al întunericului, prin decor, măști și costume la atelierele de Teatru de umbre și Bandă desenată. Și, dacă tot suntem la capitolul vizual, am trecut și pe la Ilustrația de povești cu Alexandra Mihailciuc pornind de la întrebarea Cine este Robinson Crusoe? Am transformat împreună cuvintele în imagini, iar personajele în costume și măști. Le-am pictat și le-am purtat devenind parte din poveste.

22339408_989781034498103_1872094938455939120_o

A fost atât de frumos și de intens la NARATIV, încât ne e tare greu să redăm ce am simțit prin cuvinte. Așa că, în loc de final, vă lăsăm cu un album plin de fotografii pe care îl puteți vizualiza aici niște replici memorabile culese de la copii în timpul atelierelor:

  • Dacă am putea să trăim într-o lume fermecată, am avea un ocean de ciocolată, nori din vată de zahăr, frunze din acadele, spuma mării de vanilie, un pod auriu și papagali care zboară pe deasupra lui.

 

  • De ce avem nevoie ca să scriem mesaje?
    De limba română.
    Și din ce e formată limba română?
    Este formată de la Dumnezeu.

 

  • – Cum și-a dat seama Scufița Roșie că în pat era Lupul și nu Bunica?
    – Bunica nu era păroasă!!!

 

  • Patul era al bunicii, dar asta nu înseamnă că bunica era în pat.

 

  • Oare cine bate în ușă la meșterul Antonio, copii?
    Un băiat: Iohannis?

 

  • De ce era supărat Gepetto?
    Păi poate avea pensia mică…

22688002_997005323775674_5293301281809276657_n

NARATIV este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Sponsor official: Kaufland

Parteneri: Curtea Veche Publishing, Herlitz România, Lugera – The People Republic, Mount Himalaya Tea, Sameday Courier

Parteneri instituționali: Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Institutul Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București, Artcrowd, Asociația Sonia Maria, Mindstage, Școala pentru deficienți de vedere București

Parteneri de joacă: Canon Creative Park și SLooP

Parteneri media: Agerpres, Avantaje, Revista Biz, BlitzTV, Brrlog, Elevate, Minimax, Paginadepsihologie.ro, Psychologies, Radio România Cultural, SuntPărinte.ro, Șapte Seri, Totuldespremame.ro

Susținut de: Itsy Bitsy

Partener monitorizare presă: Klarmedia

Cum să organizezi un atelier de bandă desenată la tine acasă sau la școală

Din ce în ce mai multe studii demonstrează cã introducerea unei ponderi mai mari de activități artistice în programul zilnic de studiu al copiilor sau adaptarea tehnicilor împrumutate din artă pentru activități de predare dau rezultate deosebite pe termen mediu și lung și eficientizează procesul de învãțare al elevilor. Existã, în ultima perioadã, discuții din ce în ce mai ample cu privire la un anumit echilibru pe care sistemul educațional ar trebui sã îl asigure între materiile realiste și cele din aria creativ-artistică.  Am remarcat și noi, în cadrul atelierelor pe care le organizăm la festivalul NARATIV, ca includerea diferitelor forme de artă combinate cu lectura conduce la:

  • deschiderea acestora către nou
  • întărirea stimei de sine
  • sporirea capacitãții și a dorinței de a fi creativi
  • capacitatea de a se auto-evalua și auto-motiva.

screen-shot-2017-10-03-at-18-51-23

Un raport al organizației „Americans for the Arts“ aratã cã acei copii care participă în mod regulat, câteva ore pe zi, la diferite activități artistice, dobândesc o mai bună tehnicã de învățare, iar creativitatea lor este mult mai dezvoltată decât a celor care își petrec timpul studiind exclusiv subiecte analitice. Educația prin artã și metodele alternative de învãțare sunt esențiale în dezvoltarea armonioasã a unui copil și, din fericire, din ce în ce mai mulți părinți și educatori înțeleg aceastã abordare și contribuie activ la dezvoltarea de programe în acest sens. Prin urmare, venim în sprijinul adulților care doresc să se implice în educația celor mici prin metode non-formale cu o broșură, realizată de echipa Asociației Curtea Veche împreună cu reprezentanții Artcrowd – Artiști în educație, privind etapele exacte ale organizării unui atelier de bandă desenată pornind de la volumele din colecția Cărțile Copilăriei.

Calitățile unei astfel de activități sunt multe: îi încurajeazã sã citeascã pe cei care sunt mai îndărătnici, îi ajutã sã citeascã pe elevii care sunt încã la început cu cititul, iar celor mai avansați le oferã noi modalitãți de înțelegere a simbolurilor, de exprimare a ironiei, a satirei, le permite sã foloseascã umorul și sã identifice diferitele puncte de vedere ș.a.m.d. În procesul educațional au un rol foarte important pentru că:

  • prezintã elementele esențiale dintr-o narațiune
  • informația este mai ușor de reținut
  • perfectã pentru a practica arta dialogului
  • jutã la structurarea textelor și la crearea unui simț organizatoric
  • dezvoltã creativitatea
  • reprezintã un bun instrument de monitorizare și evaluare.

Participanții la Festivalul NARATIV vor primi gratuit broșura pe care am creat-o împreună cu cei de la Artcrowd – Artiști în educație despre cum puteți organiza atelierul de bandă desenată și aportul pe care îl are o astfel de activitate pe termen lung. Dacă vreți să organizați și voi, acasă sau la școală, un atelier de bandă desenată, descărcați broșura online de aici sau scrieți-ne pe narativ@curteaveche.ro și venim în școala voastră prin programul “Școala Altfel”.

NARATIV – Ateliere de lectură pentru copii

Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune în toate domeniile disciplinare și în dezvoltarea abilităților sociale valoroase în viață, față de cei care nu citesc deloc. Prin urmare, dorim ca prin atelierele NARATIV să promovăm cititul ca activitate distractivă, provocându-i pe copii să deseneze, să inventeze povești, să scrie piese de teatru sau să se joace cu umbrele. Toate acestea vin ca argumente pentru a demonstra care sunt beneficiile lecturii de plăcere și ale artei în educație. Și pentru că vrem să obținem cele mai bune rezultate, în ajutor ne vin pedagogi din diferite domenii care coordonează activitățile și îi ajută pe cei mici să dispună de experiențe dinamice, diferite de cele de la școală. De asemenea, fiecare atelier are la bază câte o carte din colecția de repovestiri „Cărțile copilăriei”, creată de specialiști în educație și în psihologia copilului pentru compensarea dificultăților de înțelegere a textului.

Când? Unde? Cum?

În Săptămâna dedicată programului „Școala Altfel” sau oricând aveți timp de acordat unor activități extracuriculare cu întreaga clasă, atelierele noastre reprezintă o oportunitate pentru ca micuții să petreacă timp împreună, să-și facă prieteni, să-și utilizeze eficient energia și să se apropie de lumea cărților.
În cadrul fiecărui atelier pot participa între 15 și 20 de copii, astfel încât atenția pedagogului să poată fi distribuită în mod egal tuturor participanților.
Fiecare atelier durează aproximativ 2 ore, existând posibilitatea de a se desfășura mai multe ateliere simultan, copilul putând alege ceea ce îi place mai mult.
Activitatea se poate adapta oricărui spațiu, așadar puteți opta pentru cel oferit de asociație sau puteți alege altul, familiar participanților sau o sală de clasă.
Toate activitățile din cadrul NARATIV – Ateliere de lectură pentru copii vor avea o taxă de participare în valoare de 50 de lei, care include participarea la atelier, cartea din colecția “Cărțile copilăriei” pe care se lucrează și rechizitele folosite.

Care sunt beneficiile?

  • Participând la atelierele pentru lectură Narativ copilul își va dezvolta și consolida:
  • Abilitățile de înțelegere a textelor scrise;
  • Motivația de a citi;
  • Capacitatea de a gândi critic;
  • Deprinderea unei abordări mai prietenoase a literaturii, în care tot ce este necesar pentru a înțelege o carte este textul scris și experiența proprie de viață a cititorului;
  • Abilitățile de comunicare și de lucru în echipă;
  • Memoria și atenția.

În funcție de specificul fiecărui atelier, la acestea se pot adăuga: deprinderea unor concepte de bază privind istoria artei în epoca în care are loc acțiunea cărții la care se lucrează, abilitățile de judecată și expresie estetică, înțelegerea unor resorturi narative esențiale precum cauză și efect, acțiune – reacție, personaj, persuasivitatea.

Cui se adresează activitățile din cadrul atelierelor?

Am creat ateliere pentru preșcolari, dar și pentru școlari, iar în rândurile următoare puteți descoperi care este specificul fiecăruia dintre acestea.

PREȘCOLARI

literele-pentru-prichindei-pozaLitere pentru prichindei (5-7 ani)
Îi ghidăm pe cei mici în prima călătorie de descoperire a LITERELOR, care cu cât va fi mai plăcută, cu atât îi va ajuta mai mult atunci când vor învăța să citească. Vor lucra alături de un pedagog specializat în activitățile pentru preșcolari și vor începe să înțeleagă ce reprezintă ciudatele simboluri și care este scopul lor. În consecință, vor fi mai pregătiți pentru momentul când vor fi expuși efortului de parcurgere a unui text literar și vor putea accesa cu mai mare ușurință resursele necesare lecturii active.

Rime și ghicitori (3-5 ani)
Cuvânt și rimă, sunet și mișcare, voie bună și imaginație, toate acestea sunt parte a acestui atelier, menit să îi familiarizeze pe prichindei cu formele literelor scrise, cu sunetele limbajului. Iar totul se realizează printr-un joc ce are două beneficii: îl învață pe copil să izoleze sunetul ca atare, ca mai apoi să-l poată recunoaște pe pagină și în același timp se și distrează copios.

Storytelling (3-7 ani; 7-14 ani)
În cadrul acestui atelier cel mic își poate folosi imaginația pentru a călători în lumi fantastice, a cunoaște personaje cu puteri supranaturale sau creaturi nemaîntâlnite. Și cel mai important este că nu va călători singur, ci alături de alți copii cu care poate deveni cu ușurință prieten. Atelierul poate fi susținut și în limba engleză, spaniolă, germană și maghiară, în felul acesta cei mici având posibilitatea de a explora muzicalitatea fiecăreia dintre aceste limbi ghidați de un vorbitor nativ.

poza-ora-de-povestiOra de povești (3-6 ani)
Copiii care aud povești chiar înainte de a ști să le citească învață, de fapt, despre lectură. Iar mai târziu le va fi mult mai ușor să devină prieteni cu aceasta. Prin urmare, în cadrul acestui atelier cei mici vor pătrunde în una dintre poveștile din colecția “Cărțile copilăriei” alături de un ajutor de nădejde, pedagogul, care le va citi și interpreta, oferindu-le o experiență memorabilă.


SCOLARI

odiseea-delia-banda-desenataBandă desenată (8-14 ani) – „Odiseea”
Aveți în clasă fani ai benzilor desenate? Perfect! Îi puteți încuraja să participe la acest atelier în care participanții adaptează o scenă dintr-o poveste în format de bandă desenată. Pentru dezvoltarea fluenței și a motivației vis-a-vis de lectură, cititul benzilor desenate este considerat mai mult decât benefic, deoarece le oferă copiilor o combinație între lectură și animație. Copiii deprind concepte narative esențiale precum cauză-efect, acțiune-reacție și cadrul de desfășurare al acțiunii.

smaranda-peter-panActorie pentru cititori (8-14 ani) – „Peter Pan” sau „Odiseea”
La actorie pentru cititori participanții devin eroi ai poveștilor preferate! Într-o primă etapă copiii citesc textul în original și discută pe marginea acestuia atingând concepte precum personaj, motivație, acțiune-reacție și contextul epocii istorice. Apoi, încep să lucreze la o dramatizare construită împreună cu pedagogul. La început, toți copiii citesc toate rolurile și sunt asistați în a le interpera, urmând ca spre finalul atelierului, să se fixeze o distribuție din care fac parte personajele principale și naratorul din textul studiat.

teatru-de-umbreTeatru de umbre cu figurine (8-14 ani) – „Mituri ale Greciei Antice”
La acest atelier copiii învață să redea povestea preferată prin jocul umbre și lumini. Astfel, lucrează în paralel la construcția “decorului” pentru spectacol, după care, împreună cu pedagogii, selectează și crează acele forme care proiectate pe un ecran alb pot sugera cel mai bine spațiul de desfășurare al acțiunii, atributele specifice ale personajelor și atmosfera poveștii. La finalul atelierului, se prezintă spectacolul, participanții interpretând personajele din poveste și manevrând de unii singuri “decorul” de umbre.

barna-jurnalistJurnalistul de poveste (10-14 ani) – „O călătorie spre centrul Pământului”
Acest atelier este potrivit pentru copiii curioși și cu spirit de detectivi. Prin intermediul unui exercițiu de imaginație, cei mici vor fi încurajați să dea frâu liber laturei lor iscoditoare și să se gândească la cât mai multe întrebări pe care să le adreseze atât personajelor existente în carte cât și unora închipuite. Scopul acestui demers este acela de a-i antrena pe copii să deprindă o serie de abilități specifice meseriei de jurnalist, ceea ce va avea ca finalitate realizarea unei documentări a expediției lor în universul cărții pe care se lucrează. Mai mult, la final li se vor prezenta și câteva tehnici de redactare, în așa fel încât să poată elabora un articol de ziar.

arhitectura-atelierArhitectură (8-14 ani) – „Cocoșatul de la Notre Dame”
Acest atelier este destinat copiilor pasionați de latura mai riguroasă a desenului și se bazează pe o modalitate anume de a citi un roman, cu atenție centrată asupra detaliilor grafice. De obicei cartea care stă la baza activităților este “Cocoșatul de la Notre-Dame” datorită faimoasei catedrale, pe care copiii vor încerca să o reproducă. Astfel, ei vor aprofunda concepte referitoare la istoria artei, dar și cele legate de spațiul de desfășurare al acțiunii, contextul epocii istorice, proporții și geometrii. Dacă aveți elevi înclinați spre latura arhitecturii, atunci îi așteptăm la acest atelier.

atelier-ilustratie_slide11Ilustrație creativă (8-14 ani) – „Robinson Crusoe”
Pasionații de desen mai au o opțiune pe lângă atelierul de bandă desenată, și anume cel de ilustrație creativă. Cu ajutorul pedagogului aceștia vor aprofunda conceptele referitoare la personaj, contextul în care se desfășoară acțiunea și epoca istorică, după care vor crea măști sau costume specifice poveștii, în mărime reală. Nu-i așa că nu va mai fi loc de expus pe frigider?

NARATIV ateliere-povesti pe muzicaPovești pe muzică (8-14 ani) – „Pinocchio”
Vocea și dorința de distracție sunt singurele lucruri de care cei mici au nevoie pentru acest atelier, în care se lucrează la coloana sonoră a unei scene din poveste citită. Participanții vor învăța să bată ritmuri folosind instrumente și propriul corp și vor fi acompaniați de muzicieni. Conceptul de coloană sonoră oferă un prilej unic de explorarea a atmosferei unei povești, pentru că muzica o poate exprima, amplifica sau, uneori, poate merge împotriva textului scris pentru a crea contraste care scot în evidență firul narativ. Mai mult, le va pune la încercare creativitatea și atenția la detalii.

atelier_tribunalul-personajelor_naesovaiala2Tribunalul personajelor (10-14 ani) – „O mie și una de nopți”
Judecător, avocat sau acuzat? La tribunalul personajelor fiecare copil își va putea asuma unul din aceste roluri pornind de la o poveste din colecția „Cărțile Copilăriei”. Mai mult, își vor exersa deopotrivă abilitățile de storytelling cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă. Atelierul se va desfășura în trei etape: în prima participanții trec prin poveste cu ajutorul instructorului. Apoi, după ce le sunt împărțite rolurile, își creează argumente pentru apărarea și acuzarea personajului judecat. La final, urmărind un format bine definit, apărătorii și acuzatorii își susțin discursurile pentru a convinge judecătorul și jurații.

ateliere-reghin-scenografieScenografie (8-14 ani) – „Odiseea”
Un atelier in cadrul caruia participantii lucreaza pe o scena de poveste pe care o vor parcurge prin exercitii ludice initial. Ulterior, pentru scena aleasa, ei vor crea costume, masti, decor si sunet, finalizand printr-un stop cadru al fragmentului.


Dacă v-am convins să urmați una din rețetele pentru distracție propuse prin aceste activități, scrieți-ne un mesaj la adresa contact@asociatiacurteaveche.ro și vom stabili împreună detaliile astfel încât cei mici să (re)descopere bucuria cititului și să înțeleagă cu adevărat mesajele din text. De asemenea, aici puteți descoperi cum a fost la cea mai recentă ediție de ateliere pe care am organizat-o.

Importanța educației prin artă

Există, în ultima perioadă, discuții din ce în ce mai ample cu privire la un anumit echilibru pe care sistemul educațional ar fi de preferat să îl asigure între materiile realiste și cele din aria creativ-artistică. Din ce în ce mai multe studii demonstrează faptul că introducerea unei ponderi mai mari de activități artistice în programul zilnic de studiu al copiilor sau adaptarea tehnicilor împrumutate din artă pentru activități de predare dau rezultate deosebite pe termen mediu și lung și eficientizează procesul de învățare al elevilor.

Pornind de la NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii și continuând apoi cu o serie de alte activități desfășurate sub același concept umbrelă, am reușit să construim, cu ajutorul specialiștilor în educație și al psiho-pedagogilor, o serie de ateliere interactive în cadrul cărora cei mici se distrează și învață în același timp. Am descoperit, astfel, și am testat faptul că învățarea și lectura devin mai facile și mai plăcute atunci când în proces sunt folosite tehnici din diferite arte: muzică, teatru, actorie, desen sau pictură. Reacțiile din partea copiilor și a părinților au fost de fiecare dată pozitive, ceea ce ne-a încurajat să împărtășim și cu voi câteva dintre motivele care ne fac să integrăm o abordare interdisciplinară în majoritatea proiectelor noastre.

Cum poate modela arta procesele cognitive ale copiilor

Din punct de vedere fiziologic, creierul uman este alcătuit din două părți – emisfera stângă și emisfera dreaptă. Cea stângă este folosită în gândirea logică și în procesele de analiză. Este emisfera antrenată în școală prin subiecte ca matematica, științele sau studiul gramaticii. Emisfera dreaptă este folosită în percepțiile emoționale, intuiție și creativitate. Pe scurt, arta necesită folosirea emisferei drepte, emisferă pe care programele școlare neglijează uneori să o antreneze.

Atelier_Festival_literele-pentru-prichindei-poza

Dezvoltarea concomitentă a celor două emisfere cerebrale prin stimularea și antrenarea acestora în egală măsură, de la o vârstă fragedă conduce, în timp, la o îmbunătățire a performanței academice. Un raport al organizației „Americans for the Arts” arată că acei copii care participă în mod regulat, câteva ore pe zi, la diferite activități care implică manifestarea artistică, dobândesc o mai bună tehnică de învățare, iar creativitatea lor este cu mult mai dezvoltată decât a celor care își petrec timpul studiind exclusiv subiecte analitice.

Cum îmbunătățește arta rata de succes profesional indiferent de domeniul de activitate

Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Michigan au observat o foarte strânsă corelație între gradul de prezență al artei în viața celor mici și rata lor de succes în viitor. Copii care au luat parte la o mai mare varietate de activități artistice sunt cei mai predispuși să creeze invenții unice, să vină cu idei inovatoare sau să publice lucrări valoroase în domenii științifice sau tehnologice. Acești cercetători sunt de părere că micuții care au fost expuși oricărui fel de educație prin artă sunt capabili să gândească mai deschis, și concluzionează că lucrul cu mâinile – specific domeniilor artistice – implică rezolvarea problemelor într-un mod creativ, ceea ce aduce beneficii pe termen în lung în tratarea unor subiecte cu grad sporit de dificultate, indiferent de aria de specialitate.

Prin prisma proiectelor desfășurate de noi până în prezent, am reușit să observăm câteva dintre beneficiile imediate ale programelor dezvoltate în jurul conceptului de educație prin artă:

  • Cei mici reușesc să se familiarizeze atât cu o serie de concepte noi cât și cu informații care nu le sunt la îndemână în viața de zi cu zi; spre exemplu, participanții la un atelier de Arhitectură care pornește de la o repovestire a romanului „Cocoșatul de la Notre Dame” pot la finalul acestuia să discute despre arhitectura secolului al XIV-lea și ulterior să realizeze macheta celebrei catedrale din Paris.
  • Copiii se familiarizează cu specificul unor culturi diferite și dezvoltă o capacitate sporită de înțelegere a diversității; spre exemplu, participanții la atelierul de Teatru de umbre realizat în baza volumului „Mituri ale Greciei Antice” intră în contact cu o serie de caracteristici ale culturii grecești care sunt încă de actualitate.
  • Cei mici descoperă că există mai mult de un răspuns corect, mai multe puncte de vedere și în ce manieră acestea pot fi exprimate în fața altora; în cazul atelierului Tribunalul Personajelor realizat în baza volumului „O mie și una de nopți”, participanții sunt puși în pielea unor personaje diferite pentru a explora perspectivele diferite ale aceluiași subiect, pentru ca ulterior să își susțină aceste opinii și în fața colegilor.
  • În cadrul oricăruia dintre ateliere cei mici învață ce presupune lucrul în echipă, își dezvoltă încrederea în propriile aptitudini și poate descoperi că dificultățile pe care le experimentează nu îl afectează doar pe el și, mai important, că pot fi depășite cu ajutor.

Ateliere_NARATIV_Reghin_actorie

În acest context, dacă simțiți că în mediul academic copilul nu primește o „porție de artă” suficientă, vă sugerăm să apelați la următoarele trucuri ușor de folosit în timpul pe care îl petreceți cu cel mic:
-> păstrați mereu la îndemână câteva materiale simple (creioane colorate, foi, materiale reciclate, etc.) pe care acesta să le poată utiliza oricând;
-> înscrieți-l pe cel mic la ateliere de educație prin artă pentru a îi dezvolta simțul estetic și creativ, pentru a îi observa talentul și pasiunea; Asociația Curtea Veche organizează, la cerere, astfel de ateliere pentru grupuri organizate și NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii cu participare gratuită;
-> mândriți-vă cu operele de artă ale celor mici: puneți lucrările lor la vedere, undeva unde toată lumea poate să le observe. Astfel, copilul va simți că munca sa este apreciată și va continua să exerseze;
-> citiți împreună cărți despre diferite arte și artiști. În felul acesta cel mic se va familiariza cu multitudinea de opțiuni existente, iar dacă observați un interes sporit pentru o anumită arie, încercați să fructificați înclinația și/sau talentul respectiv;
-> observați împreună formele de artă existente în jurul vostru: mergeți la muzeu, concerte sau teatru, dar încercați să fiți atenți și la acele manifestări artistice mai puțin vizibile, la metrou sau în parc;
-> porniți discuții de la ce vă place pentru a îi încuraja să vă împărtășească ce îi atrage și pe ei.

Educația prin artă și metodele alternative de învățare sunt esențiale în dezvoltarea armonioasă a unui copil, și, din fericire, din ce în mai mulți părinți și educatori înțeleg această abordare și contribuie activ la dezvoltarea de programe în acest sens. Printre promotorii beneficiilor educației pentru și prin artă se numără și partenerii noștri de la ArtCrowd – Artiști în educație împreună cu care dezvoltăm concepte educaționale prin care lectura se îmbină cu diverse forme artistice, pentru plăcerea copiilor, sub forma unor ateliere de bandă desenată, teatru de umbre cu figurine, povești pe muzică și arhitectură.

Ateliere_NARATIV_Cristesti_copiiDeliaLili

Delia Popa, Liliana Basarab și Daniela Pălimariu sunt unii dintre artiștii-pedagogi care s-au implicat, de-a lungul timpului, în majoritatea proiectelor construite sub umbrela conceptului NARATIV și ne-au asigurat că:

„includerea diferitelor forme de artă (arte vizuale, teatru, dans, scriere creativă ș.a.m.d.p.) în viața copiilor conduce la o deschidere a acestora către nou, la întărirea stimei de sine, la sporirea capacității și a dorinței de a fi creativi și nu în ultimul rând la dezvoltarea capacitatății de a se auto-evalua și auto-motiva. De asemenea deoarece activitățile artistice se pot realiza cu ușurință în grup, dezvoltă într-un mod plăcut și distractiv capacitățile copiilor de a lucra în echipă și de a comunica eficient.”

Autor: Ramona Mihai