Experiența Festivalului NARATIV pentru copiii din 12 localități

   Nara și Tiv sunt zilele acestea zâmbitori, nu numai pentru că vremea s-a mai îmbunat și toamna seamănă a vară, dar și pentru că și-au făcut și anul acesta o mulțime de prieteni la cea de-a treia ediție a NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii. Iar noi suntem bucuroși deoarece la această ediție am reușit cu sprijinul Kaufland România să aducem la festival și copii din 12 localități: Cuza Vodă, Spanțov, Șoldanu și Negoiești (județul Călărași), Vizurești (județul Dâmbovița), Urziceni (județul Ialomița), Valea Călugărească (județul Prahova), Galați și Grivița (județul Galați),  Râmnicu Vâlcea (județul Râmnicu Vâlcea), Amărăștii de Jos și Dobrotești (județul Dolj). Am pregătit pentru fiecare câte o surpriză, căci pe lângă cărțile primite de la ateliere, le-am dăruit copiilor și câte un puzzle Animaterra pentru biblioteca din școala lor.

   Primele două zile de festival (7 și 8 octombrie) ne-au întâmpinat mohorâte, cu ploaie deasă și frig. Totuși, nu ne-am lăsat descurajați deoarece știam că spre Bucureștiul mohorât zbura….nu covorul lui Aladin, ci autocarele DD Travel în care se aflau elevii din județele Călărași, Dâmbovița și Ialomița. După ce i-am întâmpinat cu ceai cald de la Mount Himalaya, grupurile s-au îndreptat fiecare către atelierele repartizate. Am așteptat cu nerăbdare ca activitățile să se termine pentru a afla de la cei mici cum s-au simțit, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Vă împărtășim și vouă din experiența lor în rândurile care urmează.

   Școala Primară Nr. 1, Negoiești

   De la Corina (6 ani) din Negoiești am aflat că i-au plăcut foarte mult atelierele de „Ora de povești” și „Litere pentru prichindei” pentru că „doamnele pedagog au fost bune și nu ne-au certat”. Am discutat și cu doamna profesoară Pițoi Georgeta, de la Școala Primară Nr. 1 din Negoiești, care ne-a mărturisit că „am fost foarte încântată de NARATIV, totul a fost foarte bine pus la punct, foarte organizat.”

negoiesti

 

     Școala Gimnazială Nr. 2, Spanțov

   Apoi, Gabriela (12 ani) din Spanțov ne-a spus după participarea la atelierul de Storytelling în română că personajul ei preferat din „Alice în Țara Minunilor” este chiar Alice, deoarece „era foarte misterioasă”. Iar de la doamna profesoară Peța Alina de la Școala Gimnazială Nr. 2 Stancea din Spanțov am aflat că „unul dintre obstacolele care îi împiedică pe copii să iubească lectura este lipsa cărților acasă și a exemplelor din partea părinților”.

spantov

   Școala Gimnazială Nr. 1, Cuza Vodă

   După atelierele de Bandă desenată și Actorie pentru cititori Luca (11 ani) din Cuza Vodă ne-a spus că „mi-ar plăcea să am parte de astfel de activități și în școala mea deoarece m-am distrat foarte tare.”

cuza_voda

 

   Școala Gimnazială „Smaranda, Dumitru Roman”, Vizurești

   Duminică (8 octombrie), în pauza dintre atelierele copiilor am aflat de la doamna profesoară Gina Basturescu (Școala Gimnazială Bâldana) că „cei mici s-au bucurat foarte mult aflând că vor participa la NARATIV deoarece le place să iasă din localitate și sunt și copii care au frecventat clubul de lectură. Erau dornici să afle mai multe lucruri”. Iar entuziasmul elevilor s-a văzut după ateliere, atunci când, cu zâmbetul pe buze, Alexandra (12 ani) ne spunea că „cel mai mult mi-a plăcut atelierul de Actorie pentru că sunt fan teatru și m-am bucurat să pot juca într-o piesă. Mi-ar face plăcere să primesc rolul căpitanului Hook deoarece viața lui este o aventură”.

vizuresti1

   

   Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu”, Urziceni

   Participarea la atelierul de Teatru de umbre i-a bucurat și pe elevii Școlii Gimnaziale „Ion Heliade Rădulescu” din Urziceni, și discutând cu Alina (11 ani) despre „1001 de nopți”, aceasta ne-a mărturisit că „cel mai mult m-a impresionat scena apariției Duhului din lampa fermecată.”

urziceni

   

   Școala Gimnazială „Ion Ionescu”, Valea Călugărească

   Pentru copiii de la Școala Gimnazială „Ion Ionescu” (Valea Călugărească) festivalul a însemnat participarea la atelierele de Ilustrație de povești și Arhitectură. Am provocat-o pe Alexandra (14 ani) să ne dezvăluie de cine și-ar dori să fie însoțită dacă ar rămâne pe o insulă asemenea lui Robinson Crusoe. Ea ne-a mărturisit că este vorba despre prietena ei care o însoțea și în acea zi, Anca. Mai mult, ne-a transmis că „la atelierul de Ilustrație mi-au atras atenția măștile pe care le-am făcut.”

valea_calugareasca

   Al doilea week-end de festival (14 și 15 octombrie) a fost însorit și călduros, iar noi eram pregătiți pentru a doua serie de vizitatori din provincie.

   Școala Gimnazială Nr. 2, Galați

   În ciuda faptului că s-au trezit dis-de-dimineată, elevii de la Școala nr. 28 din Galați și cei de la Școala Nr. 1 din Grivița au venit cu bateriile încărcate pentru distracție. Pentru cei din Galați participarea de anul acesta nu a fost prima, astfel că i-am întrebat cu ce amintiri au rămas de la ediția precedentă. Doamna profesoară Nicoleta Mihai își amintea că „anul trecut după participarea de la festival copiii au aplicat la clasă tehnicile învățate aici, devenind profesori pentru alții. Iar anul acesta impresia rămâne la fel de bună ca la ediția precedentă.”

   Ne-am bucurat să aflăm acestea de la doamna profesoară, însă eram curioși să auzim și părerea celor mici. Andreea – Miruna (10 ani) ne-a declarat „Aș fi foarte încântată să am parte de astfel de activități și în școala mea.” Iar personajul ei preferat din „Peter Pan”, cartea pe care a lucrat la atelierul de Actorie: „este Wendy, deoarece este foarte aventuroasă și reușește mereu să iasă dintr-o situație grea atunci când se confruntă cu una.”

galati

   Școala Gimnazială Nr. 1, Grivița

   Și copiii de la Grivița au rezumat cele petrecute în acea zi, Claudia (11 ani) declarând: „activitățile de azi au fost distractive, dar cel mai interesant mi s-a părut filmulețul făcut la atelierul de Actorie”. Am schimbat impresii și cu doamna profesoară Gațu Petruța (Grivița), care ne-a mărturisit că „mult mai mulți copii din școala noastră și-ar fi dorit să vină la acest festival pentru că el este o provocare, o ieșire din rutină. Așadar sperăm să avem această ocazie și la anul”.

grivita

   Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea

   După – amiaza i-am întâmpinat și pe copiii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, cu care ne întâlneam pentru prima dată. Doamna profesoră Geanina Oprea este cea care ne-a contactat, aflând de Festival încă de la ediția de anul trecut. Ne-a mărturisit că „relația elevilor noștri cu lectura este una bună, dar avem și sprijinul părinților în acest demers de a-i obișnui pe copii cu lectura, cu textul literar.” Iar impresia despre NARATIV a fost rezumată de doamna profesoară în câteva cuvinte „superb, excepțional, iar o astfel de idee merită pusă în practică într-o școală, mai ales în Săptămâna Altfel.”

   Seara, elevii din Râmnicu Vâlcea ne-au spus toți în cor că „Venim și la anul!”

rm_vl2

   Și astfel, a sosit și ultima zi a evenimentului, atunci când i-am primit la Colegiul Național „Cantemir Vodă” pe elevii de la Liceul Teoretic Amărăștii de Jos și Școala Gimnazială Dobrotești. Pentru ei experiența atelierelor NARATIV nu era complet necunoscută, căci în februarie i-am vizitat, așadar aveam emoții în ceea ce pivește modul în care îi puteam surprinde.

   Liceul Teoretic Amărăștii de Jos

   Doamna profesoară Cărășel Elena ne-a declarat: „Activitatea de azi a fost importantă pentru că propune un nou tip de învățare, prin socializare, prin competitivitate, prin schimb de experiență cu alți elevi. De asemenea, a contat și faptul că această ieșire a fost pentru unii singura sau prima în București.”

   La finalul atelierelor de Teatru de umbre și Arhitectură am cules impresii și de la elevi: „NARATIV mi-a plăcut foarte tare pentru că este un proiect interesant și folositor pentru toți copiii”, ne-a mărturisit Georgiana (14 ani).

amarasti

   Școala Gimnazială Dobrotești

   Și pentru Ana-Maria (13 ani) din Dobrotești experiența NAARTIV a fost una specială – „A fost foarte distractiv și mi-ar face plăcere să am parte de astfel de activități și la mine în școală.” Iar doamna profesoară Marinaș Florina ne-a subliniat faptul că: „Dacă noi facem un efort să îi atragem pe copii spre lectură, prin tipul de activități pe care l-am văzut și astăzi aici, atunci toată lumea va avea de câștigat. Tocmai de aceea am acceptat invitația dumneavoastră, ne-am bucurat foarte mult și am așteptat cu nerbădare să venim.”

dobrotesti

   Le mulțumim celor de la Kaufland România fără de care experiența NARATIV și vizita la București pentru toți acești copii nu ar fi fost posibilă. Mai mult, entuziasmul acestora este pentru noi dovada că eforturile susținute de a-i apropia pe copii de lectură nu rămân fără rezultat și sperăm că impresiile de mai sus îi vor încuraja și pe alții să se implice.

   Prin urmare, până la următoarea ediție, Nara și Tiv vă urează spor la citit!

   Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

Pe scurt despre a doua ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

În weekendurile 24-25 septembrie și 1-2 octombrie am invitat toți cititorii, mici și mari, la început de drum sau deja profesioniști, la cea de a doua ediție a NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii. Aproape 2.000 de participanți au răspuns invitației noastre și au trecut pragul Școlii Centrale din București în cele patru zile ale festivalului, dornici să afle în câte moduri se poate spune o poveste. Ne-am bucurat să vedem multe fețe cunoscute, cu care ne-am împrietenit și la prima ediție a festivalului, dar și mulți oameni noi, care abia aflaseră de evenimentul nostru și ne-au felicitat pentru inițiativă. Cu cât interacționăm mai mult cu părinții sau cu cei mici, cu atât ne dăm seama că există o nevoie reală pentru astfel de evenimente care vin să completeze educația primită în școală sau activitățile în familie.

În pregătirea festivalului, ne-am adunat o mână de oameni și am plecat vineri noapte la Școala Centrală unde am dus rechizitele oferite de Herlitz, volumele din colecția “Cărțile copilăriei”, punctul de hidratare La Fântâna și am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi. În timpul celor patru zile, le-am propus participanților să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace cu undițe pentru a pescui litere, să pună întrebări și să inventeze, toate pornind de la cărți. Nu v-am spun noi că lectura și distracția merg mână-n mână?

La câteva zile de la încheierea festivalului, împreună cu personajele noastre preferate, Nara și Tiv, vă invităm la un scurt tur al acestuia:

Începem cu sala unde i-am invitat pe școlari să spună povestea lui Pinocchio în rime și să compună propria coloană sonoră: Atelierul Povești pe muzică. Entuziasmul lor a fost de neoprit atunci când Alex Ștefănescu i-a lăsat să cânte câte un acord la chitară. Mulți au plecat hotărâți să înceapă cursuri de chitară, așa că Alex va avea concurență serioasă în viitor!

14424760_773979372744938_933632183737538444_o

Mai departe, ajungem tocmai în sala 2, în care am acoperit geamurile pentru întunericul necesar atelierului de Teatru de umbre Ne-am cocoțat pe scări pentru a crea ambianța necesară, dar nu ne-a deranjat pentru că așa au putut cei mici să ne demonstreze că lumina și umbra pot spune și ele o poveste, iar miturile grecești au devenit surse de inspirație pentru micii cititorii. Au avut nevoie doar de un retroproiector, de multă imaginație și eroii din  Grecia Antică au prins viață alături de Liliana Basarab.

14468492_773353912807484_1127878223822855287_o

În sala 4, i-am provocat pe cei mici să pună în scenă propria lor viziune a poveștii lui Peter Pan la atelierul Actorie pentru cititori. Actrița Smaranda Nicolau le-a arătat cât de distractivă este lectura atunci când treci mai departe de rândurile cărții și începi să îți imaginezi cum ar fi dacă ar exista cu adevărat Țara de Nicăieri sau dacă Wendy ar fi prietena ta.  Cel mai mult și mai mult ne-a plăcut cum se distrau cei mici și cât de în serios își luau rolul în fața camerei de filmat!

14468264_773353409474201_912133443802143773_o

Nu știm dacă lui Robinson Crusoe îi plăcea să picteze, dar cititorilor de la atelierul Ilustratie creativă coordonat de Alexandra Mihailciuc, sigur le-a plăcut să-l deseneze. După ce participanții de anul trecut au ilustrat insula, a venit randul celor de anul acesta realizeze personajele principale  pentru a întregi tabloul.

14556708_777036835772525_6682029378920129306_o

Am ajuns și la atelierul Bandă desenată și ne-am întrebat „Oare poate concura Ulise cu eroii din benzile desenate cu super eroi?” Coordonați de Delia Popa, copiii talentați ne-au arătat că se poate, avem chiar și câteva desene preferate cu Ulise în prim plan!

14570515_777036925772516_353813945215447159_o

La atelierul Jurnalistul de poveste care a avut loc în sala 3 sub îndrumarea lui Barna Nemethi, micuții cititori s-au transformat în jurnaliști care au vrut să știe tot ce se întâmplă în poveste, cum punem întrebările corecte pentru a afla răspunsul care ne interesează, unde cercetăm informațiile de care avem nevoie și ce scheme logice putem urmări pentru a desluși un mister.

14409516_773979282744947_7662019015815634490_o

Tuturor ne place să spunem povești, așa s-au născut marile cărți ale literaturii, așa începe orice articol, Răzvan Ropotan i-a antrenat pe cei mici să spună propria poveste în cadrul atelierului Colac peste pupăză – Storytelling. Așa au luat naștere povești cu prințele, dragoni și prinți, care mai de care mai ingenioase.

14525093_777037002439175_8612045182564828694_o

Am ajuns și în sala unde auzim pe cineva vorbind limba engleză: este David Hughes de la  British Council Romania, cel care le-a arătat copiilor că o poveste nu este niciodată la fel, că în imaginația noastră stă puterea de a schimba firul evenimentelor.

14425451_773354266140782_5556897463923709033_o

Înainte să descoperim toate poveștile, trebuie să fim prieteni buni cu literele și  aproape toate lumea ne-a întrebat ce se întâmplă la atelierele dedicate copiilor atât de mici, cu vârsta între 3 și 5 ani, ce actvitiăți le propunem la un festival de lectură dacă ei încă nu știu să citească. Ei bine… Diana Vasilescu și Ioana Brătilă i-au inițiat pe cei mai mici participanți la festival în tainele alfabetului și ale fluenței verbale, la atelierele Litere pentru prichindei, Rime și ghicitori și Ora de povești. Literele au fost mai greu de găsit, au fost pescuite și căutate în grăunțe, dar efortul a meritat!

14481931_773353076140901_3745147842007924148_o

14566366_777561552386720_4065851438272259541_o

Ajunși în amfiteatru, ne-am bucurat să descoperim interesul celor mai mari pentru a-i ghida pe copii în drumul lor de cititori. Gaspar Gyorgy, prieten al asociației, a revenit și anul acesta la NARATIV și a discutat cu părinții despre conceptul de parenting pentru lectură, despre cum lectura poate fi mijlocul prin care se construiește o relație armonioasă între părinte și copil.

14481867_773354349474107_1319831024400232164_o

Profesorii și nu numai au fost prezenți în număr mare și la conferința Oanei Muraru, care a demonstrat că practica bate teoria în construirea unui elev cititor și a povestit de ce încurajarea lecturii nu este doar rolul profului de romană, ci al tuturor. Urania Cremene ne-a invitat la o discuție relaxată despre motivul pentru care tinerii par să fugă de lectură și despre cum putem să evităm acest lucru. Ne-am bucurat să vedem implicarea participanților și cu siguranță vom continua să oferim resurse gratuite adulților și acces la informații care să îi ajute în relația cu cei mici privind lectura.

14543762_778486692294206_4072033746893510875_o

14435075_773979239411618_5908691670860662499_o

Am auzit că sala 7 este un loc special pentru părinții care se chinuie seară de seară să inventeze o nouă poveste pentru că celui mic nu îi place să i se citească înainte de culcare, ci îi provoacă pe părinți să creeze propria poveste. Scriitoarea Adina Rosetti a venit în ajutorul lor și, timp de două ore, părinții au dat frâu liber imaginației și au pornit în cautarea poveștii perfecte de adormit copiii.

14560088_777562632386612_5637647062394009035_o

Cluburile de lectură crează cititorii de mâine, credem în acest lucru încă de la înființarea asociației noastre și tocmai de aceea oferim sfaturile necesare pedagogilor și părinților pentru a realiza activități interactive, care să le stimuleze atât lor cât și copiilor. În cadrul atelierului „Cum ne distrăm citind cu copiii”, Smaranda Nicolau le-a arătat celor dornici să organizeze un club de lectură cum pot ajunge la activități variate, jocuri, exerciții și strategii educaționale, care să asigure implicarea celor mici.

14468588_777037082439167_4495109410533851256_o

Vă conducem spre ieșire, dar nu înainte de a face o ultimă oprire în amfiteatru unde trupa de teatru NARATIV, pe care ați văzut-o și anul trecut, ne-a demonstrat cât de distractiv este un spectacol lectură, fără multă recuzită, doar cu text și talent. Râsetele și aplauzele celor mici în sala mare a Școlii Centrale au marcat sfârșitul festivalului și atunci ne-am dat seama cu adevărat de toată atmosfera minunată pe care am trăit-o în aceste weekend-uri alături de voi și de faptul că mesajul nostru a fost recepționat: cititul este distractiv!

14524431_777562015720007_3230084909869071500_o

Aceste două weekend-uri cu peste 100 de ateliere și cu 2.000 de participanți nu ar fi fost posibile fără implicarea sponsorilor și partenerilor, a echipei de pedagogi și a voluntarilor. Le mulțumim cu tot dragul și sperăm să ne reîntâlnim anul viitor pentru ediția a III-a cu și mai multe surprize!

Proiect cultural co-finanțat de AFCN
Powered by Kaufland Romania
Parteneri: Curtea Veche Publishing, Tinmar, Școala Centrală București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, United Media România, Printcenter.ro, Scorseze Medical Group, Herlitz RomaniaSameday Courier, Artcrowd, British Council

Eveniment hidratat de La Fantana Romania
Parteneri media: AGERPRES, AvantajeBlitz TVGOKID.roHyperliteratura, Kooperativa 2.0nONGuvernamental.org, Psychologies, Radio România Actualități, Radio România Cultural, știriONG.roSuntParinte.roPagina de psihologie, Totul despre mame, UrbanKid.ro.

Susținut de: Minimax și Itsy Bitsy
Partener monitorizare presă: Klarmedia

Kaufland, din nou alături de noi pentru festivalul NARATIV

Ne-au fost alături anul trecut la NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii, iar acum, la a doua ediție, prietenii noștri de la Kaufland România au din nou încredere în noi și ne ajută să aducem lectura mai aproape de copiii bucureșteni.

Credem cu tărie în proverbul „minte sănătoasă în corp sănătos”, iar noua campanie Kaufland – „Trăiește FRESH!”, completează armonios educația prin lectură pe care o susținem și o promovăm și noi. Într-adevăr, fie că suntem încă pe băncile școlii sau suntem deja la birou, fie că ne pregătim pentru teză sau deadline-ul proiectului se apropie tot mai mult, o alimentație sănătoasă va adăuga plusul de care avem nevoie pentru a face față cu brio oricărei situații.

„NARATIV este un festival foarte frumos care combină 2 lucruri importante pe care dorim să le sprijinim noi ca și companie: educația și cultura. Cred că ne amintim cu toții cât de bine ne-am simțit seara la o poveste împreună cu părinții înainte să adormim. Dorim să readucem această atmosferă alături de partenerii noștri, Asociația Curtea Veche.” declară Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland.

Tot mai mulți români aleg produsele și serviciile oferite de Kaufland, iar noi le mulțumim pentru încrederea pe care o au, la rândul lor, în proiectul nostru și pentru ajutorul în procesul de formare a unei noi generații de cititori și viitori clienți informați.

asociatiacurteaveche_kaufland