Pe scurt despre a treia ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

Pe 7-8 și 14-15 octombrie 2017 sălile de clasă de la Colegiul „Cantemir Vodă” din București au devenit terenul de joacă al copiilor pasionați de citit la a treia ediție NARATIV – festivalul de lectură. Ca și în anii trecuți, ne-am propus să le arătăm celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită și adulților să le atragem atenția asupra faptului că cititorii se educă pas-cu-pas. Nu te naști cititor, ci devii, în urma unui proces care începe, de cele mai multe ori, acasă.

În timpul celor patru zile, le-am propus participanților să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace cu undițe pentru a pescui litere, să pună întrebări și să inventeze, toate pornind de la cărți. Căci doar la NARATIV lectura și distracția merg mână-n mână! În total, au avut loc peste 100 de activități gratuite: ateliere pentru copii, conferințe pentru părinți și profesori, spectacole de teatru-lectură.

Alături de voluntari am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi cu ajutorul volumelor “Cărțile copilăriei” și al rechizitelor primite de Herlitz. Cei de la Canon România au amenajat o sală specială de așteptare, în care poveștile au prins viață și amintirile au fost puse pe hârtie sub formă de fotografii. Într-un spațiu special amenajat de prietenii noștri SLooP, copiii au putut face schimb de cărți și au primit sucuri naturale care le-au dat energia necesară pentru participarea la ateliere. De mare ajutor au fost în zilele ploioase ceaiurile calde și aromate oferite de partenerii de la Himalaya.

22289756_989519831190890_2169669205727915557_o

La câteva zile de la încheierea festivalului, împreună cu personajele noastre preferate, Nara și Tiv, vă invităm la un scurt tur al acestuia:

Începem cu Ora de povești, unde copiii de 3-6 ani alături de pedagogul Ioana Brătilă se joacă împreună până alunecă în lumea din cărți și învață cum cititul poate fi relaxant și creativ. Cântă, își imaginează personajele și transformă povestea în funcție de imaginația fiecăruia.

Mergem pe culoar și deschidem următoarea ușă: Lectură pentru copii nevăzători la care participă elevi de la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București. Pedagogii Lavinia Filat și Andreea Lupescu îi poartă printre nori din vată de zahăr, frunze din acadele, ocean de ciocolată și spuma mării de vanilie alături de Peter Pan, Wendy, sirenele și zânele în frunte cu Clopoțica. Copiii învață să compună un cântec, în timp ce universul lor olfactiv este stimulat cu arome de ocean sau grădini fructate. Cu un ventilator manual, Andreea se plimbă printre ei, imaginându-și că zboară. La final, cântă împreună și aruncă praful magic în aer, rostind cu voce tare cea mai puternică dorință pe care o au acum.

22291545_989520477857492_5508776230272752612_o

Iată o parte din cântecul compus de copii:

Peter Pan zboară peste nori
Wendy adună niște flori.
Zânele cântă pană-n zori
Michael le spune ghicitori.
În oceanul fermecat
Sirenele s-au jucat
Împreună au cântat
Peste tot au colindat.  

 Ajungem la Rime și ghicitori unde Diana Vasilescu le rostește, dar le și compune alături de copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani. Se lucrează pe echipe, se fac joculețe, ce pofta de ghicitori ne face! Am sta mai mult, dar ne continuăm aventura la atelierul de Arhitectură. Aici am fost vrăjiți de copiii care lucrau alături de Daniela Pălimariu și construiau Catedrala de la Notre Dame în miniatură. Am aflat mai multe despre contextul istoric, proporții și geometrii.

In premieră în România, am organizat atelierul de BookTubing ținut de Barna Nemethi – regizor, scriitor și fotograf. Copiii care au deja un vlog, au învățat cum să facă o recenzie de carte, care sunt pașii pentru a avea un conținut video relevant și modalități prin care îți poți crește numărul vizualizări. La discuție a luat parte și Andra Gogan – vloggărița cu peste 400.000 de abonați care le-a oferit inspirație și o mulțime de sfaturi celor prezenți în sală.

22459554_993191214157085_2526170473399513721_o

Mai mergem puțin pe culoar, luam un SLoop cu căpșune, trecem de perdeaua multicoloră confecționată de voluntarii noștri care-s mereu în mișcare și ajungem la Litere pentru prichindei. Aici copiii între 5 și 7 ani învață să citească jucându-se cu literele, alături de ghidul nostru simpatic – Diana Vasilescu.

La Povești pe muzică e mare zarvă. Copiii au primit praf magic (nu vrem să stricăm magia, dar dacă vreți să faceți și voi acasă – o pungă de tărâțe de ovăz ajunge pentru împlinirea mai multor dorințe.) și se pregătesc să îl arunce în aer rostindu-și cu voce tare dorința pe care zâna din povestea lui Pinocchio să le-o îndeplinească. La acest atelier copiii învață alături de Sore sau Andreea Lupescu cum să construiască un cântec, cum se naște ritmul, cum alegi primele cuvinte, cum faci rime, cum găsești linia melodică potrivită. La final, se lasă cu piruete de la fetele care studiază balet și cu ritm susținut de palmele și tălpile băieților.

În ritm de TICTAC intrăm în sala în care Nae Șovăială își desfășoară atelierul Tribunalul Personajelor. Ce vrei să fii – avocat, procuror sau judecător? Mai întâi ne amuzăm cu Nae și modul lui de a povesti și se a interpreta, facem niște joculețe, deconstruim povești, apoi se împart rolurile și începe partea argumentativă pentru apărarea sau acuzarea personajului. Pornim de la o poveste din 1001 de nopți și ajungem ușor, ușor la verdictul final. Hohotele de râs sunt incluse în program.

Anul acesta am avut grupuri de școlari venite la București din 12 localități special pentru NARATIV, o experiență unică pentru cei mici oferită de Kaufland România despre care am povesti în articolul de aici.

Continuăm călătoria cu altă Călătorie spre Centrul Pământului alături de Jules Verne și Barna Nemethi în cadrul atelierului Jurnalistul de poveste. Aici ne transformăm toți în detectivi și punem la îndoiala informațiile din carte. Oare câți kilometri sunt până în centrul pământului? Cine e mai aproape de noi din punct de vedere temporal: Cleopatra sau piramidele din Egipt?

Cum descoperim o poveste, ce întrebări punem, cum găsim răspunsurile? Copiii au intrat imediat în joc, iar noi am intrat în sălile următoare.

În program mai avem Storrytelling în spaniolă cu Frida, în maghiară cu Cipi, în germană cu Heidi, în engleză cu The Gruffalo – cu sprijinul Institutelor Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București. Cât despre storytelling în limba română, cei mici au avut parte de exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și au dezvoltat arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari, alături de pedagogul Răzvan Ropotan. Am avut grijă și de copiii cu deficiențe de auz cărora le-am pregătit un atelier dedicat împreună cu reprezentanții Asociației Sonia Maria.

22290009_989519684524238_8125495128369447740_o

Alan Cornish, director de Școală primară la International School of Bucharest, a povestit despre programele de lectură din întreaga lume și influența lor asupra dezvoltării copiilor. Părinții au fost impresionați și au primit recomandări despre cum ar putea încuraja lectura.

Virgil Ianțu ne-a vorbit despre lectura în familie – de la emoție la impact: rolul decisiv al cititului în dezvoltarea celui mic, modalitatea prin care acesta își construiește inteligența emoțională. Cu sfaturi, întrebări și răspunsuri din experiența personală.

Iar Gaspar Gyorgy ne-a fascinat, ca de fiecare dată, prin poveștile sincere și directe despre parenting și cum să creștem oameni mari. Am avut parte de o doză de umor combinată inteligent cu informații folositoare despre cum putem ajuta la dezvoltarea copiilor și ce rol au poveștile în viața noastră.

Smaranda Nicolau ne-a condus in Atelierul de lectură pentru boardgameri unde am petrecut 2 ore cu 10 echipe formate din părinte și copil care au lucrat cot-la-cot, s-au distrat și au învățat cum pot introduce lectura în activitățile zilnice de familie. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că pentru mulți dintre copii aceste 2 ore au fost primele pe care le-au petrecut citind împreună cu părinții lor!

Ne-am încheiat serile de sâmbătă cu zâmbetul pe buze într-un mod inedit pentru copii, prin spectacole de teatru lectură. Am învățat cu fără decor sau costume fastuoase, poți deveni propriul regizor al poveștilor pe care le citești. Alice în Țara Minunilor și Pinocchio au fost inspirația noastră!

Am recreat împreună cu pedagogii de la Artcrowd – Artiști în educație povești din 1001 de nopți, și am dat viață personajelor prin jocul luminii și al întunericului, prin decor, măști și costume la atelierele de Teatru de umbre și Bandă desenată. Și, dacă tot suntem la capitolul vizual, am trecut și pe la Ilustrația de povești cu Alexandra Mihailciuc pornind de la întrebarea Cine este Robinson Crusoe? Am transformat împreună cuvintele în imagini, iar personajele în costume și măști. Le-am pictat și le-am purtat devenind parte din poveste.

22339408_989781034498103_1872094938455939120_o

A fost atât de frumos și de intens la NARATIV, încât ne e tare greu să redăm ce am simțit prin cuvinte. Așa că, în loc de final, vă lăsăm cu un album plin de fotografii pe care îl puteți vizualiza aici niște replici memorabile culese de la copii în timpul atelierelor:

  • Dacă am putea să trăim într-o lume fermecată, am avea un ocean de ciocolată, nori din vată de zahăr, frunze din acadele, spuma mării de vanilie, un pod auriu și papagali care zboară pe deasupra lui.

 

  • De ce avem nevoie ca să scriem mesaje?
    De limba română.
    Și din ce e formată limba română?
    Este formată de la Dumnezeu.

 

  • – Cum și-a dat seama Scufița Roșie că în pat era Lupul și nu Bunica?
    – Bunica nu era păroasă!!!

 

  • Patul era al bunicii, dar asta nu înseamnă că bunica era în pat.

 

  • Oare cine bate în ușă la meșterul Antonio, copii?
    Un băiat: Iohannis?

 

  • De ce era supărat Gepetto?
    Păi poate avea pensia mică…

22688002_997005323775674_5293301281809276657_n

NARATIV este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Sponsor official: Kaufland

Parteneri: Curtea Veche Publishing, Herlitz România, Lugera – The People Republic, Mount Himalaya Tea, Sameday Courier

Parteneri instituționali: Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Institutul Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București, Artcrowd, Asociația Sonia Maria, Mindstage, Școala pentru deficienți de vedere București

Parteneri de joacă: Canon Creative Park și SLooP

Parteneri media: Agerpres, Avantaje, Revista Biz, BlitzTV, Brrlog, Elevate, Minimax, Paginadepsihologie.ro, Psychologies, Radio România Cultural, SuntPărinte.ro, Șapte Seri, Totuldespremame.ro

Susținut de: Itsy Bitsy

Partener monitorizare presă: Klarmedia

Sfaturile experților: Gaspar Gyorgy despre cum consolidăm relația cu cei mici prin lectură

Una dintre conferințele cele mai așteptate la ediția a doua a NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii a fost cea susținută de Gaspar Gyorgy, psiholog, expert în parenting și autor al cărții „Copilul Invizibil” (Curtea Veche Publishing, 2016). Dacă nu ați reușit să participați, am pus cap la cap o serie de informații redate de Gaspar în timpul conferinței, care sperăm să vă ajute să aflați mai multe din culisele psihologiei infantile, despre cum citim copilului în funcție de vârsta lui și cum ne ajută lectura să consolidăm relația cu cei mici:

„Copiii cu vârsta între 3 și 7 ani reacționează foarte bine la poveștile inventate, îi amuză și îi face curioși. Tot acum, în fiecare seară, înainte de a începe următorul capitol este bine să-l întrebăm pe cel mic despre ceea ce am citit cu o seară în urmă, despre acțiune, despre personaje. În felul acesta devine tot mai atent la cele auzite/citite și, într-o formă interactivă, se crează o conectare între părinte și copil.

Cu cât crește și ajunge să aibă 7-12 ani, începe să petreacă o perioadă tot mai mare de timp în afara familiei, vrea să descopere lucruri noi, iar încurajarea relațiilor între copil și prietenii lui sunt foarte importante. Cu cât are relații mai sănătoase, cu atât va fi un copil mai bine integrat în societate. Tot acum este momentul în care copilul vrea să citească ceea ce își alege el. Nu se mai bucură la fel de mult de poveștile alese de părinți, ci vrea să-și impună punctul de vedere atunci cand vine vorba de a achiziționa o carte. O atitudine sănătoasă este aceea care ii permitem copilului să facă o serie de alegeri personale atunci când vine vorba de lectură pentru că a citi din plăcere înseamnă două lucruri: alegere și intenție. De asemenea, este foarte important și exemplul nostru, copilul ne vede plecând de acasa cu o carte sau discutând despre ceea ce am citit și devine din ce în ce mai curios.

Iată câteva sfaturi concrete:
• Pentru a crea o relație mai personală între copil și autor și, totodată, între copil și cartea citită, putem să căutăm imagini cu autorul și să le vorbim despre viețile acestora. Iar acestă perioadă este momentul indicat să integrăm copilul într-un club de lectură, fiindcă îi permite să relaționeze cu persoane exterioare familiei și să aibă un interes comun – cărțile.

• Nu întotdeauna școala este o experiență plăcută, de multe ori copiii se confruntă cu anxietate dimineața înainte de școală, dar, dacă ne trezim cu 10-15 minute mai devreme și îi citim celui mic o poveste de bună-dimineața îl poate ajuta atât să se relaxeze și să devină un pic mai curajos, dar și să relaționeze mai bine cu noi și cu cei din jurul lui.
Până la vârsta de 12 ani, copiii aleg să citească din plăcere, după vârsta de 12 ani, apar și alte motive: plăcerea, relaxarea, cultura generală, buna relație cu profesorul meu, dorința de a cunoaște oameni și culturi diferite. Este foarte importan să nu forțăm copilul să citească, distrugem orice plăcere pe care acesta o poate dezvolta față de carte. Plăcerea vine din faptul că vreau să citesc pentru că îmi place, nu pentru că trebuie.”

Dacă vreți să aflați mai multe despre parenting prin lectură, vă invităm să ne urmăriți în continuare pentru că împreună cu Gaspar pregătim o broșură gratuită plină de idei ajutătoare oricărui părinte care vrea să crească un cititor!

Ce înseamnă „parenting pentru lectură”?

“Orice carte care ajută un copil să-și formeze obiceiul de a citi, să facă din citit o nevoie adâncă și continuă pentru viața sa, este bună.” spunea scriitoarea și activista Maya Angelou.

Așa credem și noi, precum în citatul de mai sus, tocmai de aceea am introdus în România conceptul de parenting pentru lectură și încercăm să îl promovăm cât mai mult în rândul părinților prin evenimentele pe care le organizăm și cu o serie de materiale pe care le pregătim împreună cu psihologul Gaspar Gyorgy. Pornind de la capitolul său dedicat în volumul ”Copilul invizibil” (Curtea Veche Publishing, 2016), vă invităm să descoperim împreună ce înseamnă acest concept: “În primul rând, pentru a-i cultiva copilului o relație armonioasă cu lectura este nevoie ca noi, adulții, să devenim o prezență conștientă (să fim atenți la nevoile emoționale ale copilului) și să dăm dovadă de flexibilitate și mai multă creativitate.

Părintele conștient știe că, prin acțiunile sale, reprezintă un model de bază pentru comportamentele copilului, prin urmare cultivarea lecturii se face mai ușor dacă adulții transformă acest obicei într-o interacțiune pozitivă. Potrivit unui raport de Scholastic (cea mai cunoscută rețea de cărți pentru copii), pe măsură ce copiii cresc, adulții renunță la a le mai citi acestora. Astfel, la nivel mondial, doar 17% dintre părinți le mai citesc școlarilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 ani, în timp ce 83% dintre elevii cu vârste între 6 și 17 ani declară că duc dorul conectării prin citit. În esență, este păcat să renunțăm prematur la o retina relațională atât de valoroasă, doar pentru că mintea ne spune că dacă știe să citească, lasă-l să se descurce singur.

Cititul ca activtiate individuală este benefic mai ales atunci când lectura este urmată de un dialog în care părintele și copilul pot transforma narațiunea cărții într-un subiect de discuție. În acest fel, putem integra mai ușor în viața copilului subiecte esențiale și mai puțin confortabile, așa cum sunt moartea, sexul, consumul de droguri sau alte comportamente adictive. Ceea ce contează este ca fiul sau fiica ta să aibă acces la o gamă variată de cărți, autori și genuri lirirce. Uneori, ca adulți, știm că povestea unei cărți este interesantă, dar titlul sau copertele nu sunt suficient de atrăgătoare, așa că ceea ce merită să încercă este cititul cu voce tare sau diverse jocuri interactive.

Stimularea mentală, reducerea stresului, dobândirea de cunoștințe noi, extinderea vocabularului, îmbunătățirea memoriei, creșterea capacității de concentrare și liniștea sufletească sunt doar câteva dintre beneficiile resimțite de adulți în urma lecturii sistematice. Și tot acestea reprezintă și o parte din abilitățile necesare unui părinte pentru a-I oferi copilului un cadruu sigur și flexibil de dezvoltare.”

În cele ce urmează vă propunem să faceți din carte aliatul vostru în drumul către o relație părinte – copil cât mai armonioasă, noi vă vom ajuta cu sfaturi și idei!

MARA Society și Dusan Wilms – Donații de carte în județele Argeș și Buzău

 

După un weekend plin la NARATIV – festivalul de lectură pentru copii, ne-am adunat toate forțele și am pornit la drum, deciși să aducem „Cărțile copilăriei” mai aproape de copiii din județele Buzău și Argeș. Am donat aproape 3.000 de cărți în localitățile Topoloveni și Vadu Pașii, cu sprijinul MARA Society și Dusan Wilms, cărora le mulțumim pentru încredere și ajutor!

Pe 28 septembrie, am pornit la drum de dimineață spre prima destinație, Vadu Pașii, județul Buzău, în automobilul Dokker oferit de prietenii noștri de la Dacia, încărcați cu sute de cărți și cu voie bună. A fost prima dată când ne-am întâlnit cu elevii din acest județ și vă asigurăm că nu va fi ultima. Am descoperit o comunitate unită, comunicativă, deschisă și dornică să crească! Alături de Iren Arsene, fondatorul și președintele Asociației Curtea Veche, care le-a povestit celor mici despre importanța lecturii, a fost și Gáspár György, expert în parenting și autorul cărții ”Copilul invizibil” apărute anul acesta la Curtea Veche Publishing. Acestea le-a spus celor mici povestea băiețelului căruia nu îi plăcea să citească, dar care a descoperit plăcerea lecturii și astfel una dintre cele mai bune prietene în viață.

Ajungem des în locuri în care copiii nu au cărți acasă, ajungem des chiar și în școli în care nu există biblioteci. Pentru unii aceasta situație pare de nedepășit, dar pe cei din școala Vadu Pașii i-a determinat să găsească soluții. Așa s-a ajuns ca în sălile de clasă să existe câte o mini-bibliotecă în care cei care au mai multe cărți acasă le împart și cu cei mai puțin norocoși. Sunt chiar încurajați să le povestească colegilor despre cărțile pe care le aduc în așa fel încât să-i determine să le citească.

”Există în fiecare clasă copiii care nu au posibilitate să își cumpere cărți, avem destui de mulți copiii cu probleme financiare și rromi. Încercăm să îi încurajăm să citească mai mult și chiar avem premii importante la olimpiade. Vă mulțumim pentru cărțile donate, mulțumim pentru că v-ați gândit la noi și vă asigur că au ajuns pe mâini bune” ne-a spus doamna directoare a școlii, Viorica Rotărescu.

Entuziasmul copiilor a fost extraordinar, am plecat din Vadu Pașii cu zâmbetul pe buze și cu siguranța că darurilor noastre au ajuns pe mâini bune!

„Se vorbește adesea despre diferența dintre copiii de la sat și cei de la oraș, și despre faptul că aceștia nu au drepturi egale. Așa este, copiii din mediul urban sunt adesea privilegiați. Însă cred că stă în puterea noastre, a fiecăruia, să rupem un colț din ce avem cel mai de preț – atenția noastră completă – și să îndrăznim a vorbi cu acești copii altfel despre viață. Să le arătăm că nici în altă parte viața nu este perfectă și că în ciuda mediului mai puțin favorabil în care ne-am născut, unii dintre noi, visurile nu au limite. Acestea nu țin cont de diferențele geografice sau economice. Prin implicarea profund umană a echipei de la Asociația Curtea Veche am ajuns la copiii din Vadul Pașii – a căror bucurie autentică și sinceră o voi purta în suflet, ca simbol al faptului că puterea relațiior este infinită – și am convingerea certă că de azi începând ceva se va schimba în destinele acestor copiii. Toate cărțile primite în dar îi vor ajuta să creadă mai mult în ei înșiși și în faptul că relațiile interumane contează.” a povestit Gáspár ulterior evenimentului pe profilul său de Facebook.

14500621_774993109310231_7114573604159638120_o

Ziua imediat următoare, joi, am plecat cu același Dokker, dar într-o altă formulă și spre altă destinație: Topoloveni, județul Argeș. Alături de Valentina Roman, director executiv al Asociației Curtea Veche, au fost Andreea Lupescu și Ana Ioniță care au pregătit un moment special pentru cei mici pornind de la aveturile din Miturile Grecești. Imaginându-și, alături de Ana, ce sunet face o sabie când se mișcă prin aer sau cum arată firul Ariadnei, cei mici l-au ajutat pe Tezeu să se lupte cu minotaurul și să găsească ieșirea din labirint.

Ne-ar fi plăcut să stăm mai mult de vorbă cu cei mici, să ne povestească despre cărțile pe care le citesc și despre ceea ce visează să devină, să învățăm cu toții lucruri noi, însă evenimentul a fost un pic grăbit de cadrele didactice care îi îndemnau pe copii să revină la ore. Recunoaștem că ne-am dori să mai revenim, simțim cumva că treaba noastră nu s-a terminat pentru comunitate.
Am reușit să vorbim puțin cu un grup de elevi care nu prea au știut cum să răspundă la întrebarea ”Ce carte ați citit ultima oară?”, dar am văzut bucuria din ochii lor în timp ce frunzăreau cărțile primite și suntem siguri că le vor citi. Doamna bibliotecar ne-a povestit cum cei mici, dornici de lectură, se grăbesc să prindă un exemplar din cele câteva cărți pe înțelesul lor din biblioteca pentru care nu există o linie de buget specială și care nu a mai primit fonduri de 5 ani. Am plecat din Topoloveni, cu speranța că cele 2000 de cărți donate vor hrăni dorința celor mici de lecturi potrivite vârstei lor, iar clubul de lectura va reuși să le demonstreze cât de distractivă este lectura.

Mai multe poze de la donațiile din săptămâna aceasta găsiți aici și aici.

14481743_775632825912926_9034088285633018281_o

Voluntarii NARATIV – cei care împărtășesc bucuria lecturii

Anul trecut am început un proiect foarte drag nouă: „NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii”. Încurajați de cuvintele frumoase și entuziasmul celor mici, am hotărât să continuăm și, pentru această toamnă, pregătim a doua ediție a festivalului, într-o nouă locație – Școala Centrală – și cu mai multe surprize pentru participanți.

Succesul primei ediții nu ar fi fost același fără echipa noastră de voluntari, cărora le mulțumim pentru toată energia și voioșia arătată în cadrul festivalului. Tea, Teo, Gianina, Letiția, Gabriela și Andrei au decis să se alăture și anul acesta inițiativei noastre, așa că îi vom avea din nou alături în echipa voluntarilor NARATIV. Ce i-a îndemnat să revină și la a doua ediție? Aflăm din declarațiile lor:

Tea: Totul a ţinut inițial de noroc- am dat peste un anunţ în care se vorbea despre festival şi se căutau voluntari, chiar pe pagina de Facebook a Asociației Curtea Veche. Am făcut o cercetare rapidă, mi-a plăcut ideea evenimentului şi am ales să mă implic. Mă alătur şi anul acesta pentru că ideea festivalului se potriveşte cu valorile mele- cred că noile generaţii au nevoie de astfel de activităţi pentru a-și lărgi orizonturile şi a conştientiza importanţa lecturii, mai ales în copilărie.

Andrei: Anul trecut mi-a fost propus să devin voluntar la “NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii” și, fiind prima experiență de acest gen, am acceptat provocarea. A fost o săptămână cu numeroase activități, pe care cei mici le-au făcut de plăcere. Un mare plus pentru profesorii care au știut cum să-i apropie pe cei mici și în final să realizeze lucruri frumoase împreună. Îmi amintesc cu plăcere de conferința susținută de psihoterapeutul Gaspar Gyorgy, l-am ascultat și eu cu la fel de mare atenție precum părinții participanți, a fost foarte interesantă.

Letiția: Particip și anul acesta cu drag pentru că mi-a plăcut entuziasmul copiilor, dar și al celorlalți voluntari!

Gabriela: Activitățile de anul trecut mi s-au părut amuzante, sunt activități care dezvoltă creativitatea și în același timp păstrează ceva din jocurile copilăriei. Mi-a rămas în minte spectacolul de la finalul ediției de anul trecut, atelierul „Teatru de umbre” pentru că a fost rezultatul muncii lor de o săptămână și mi-a plăcut foarte tare. Mai mult, demonstra că jocurile copiilor pot fi serioase și că putem învăța multe din ele. Cred că este o experiență care nu trebuie ratată pentru că acest eveniment te provoacă, învață, te ia de mână și te cheamă la joacă… cred că pentru asta merită să aducem copiii la NARATIV!

Gianina: Activitățile de anul trecut au fost complexe, creative, haioase, gâdilitoare minților de pitici, cred că-i ajută mult pe copii. Desigur, mi-ar fi plăcut să particip și eu când eram piticot, cu certitudine ar fi adus un plus omului care sunt azi! Ajutând la atelierul de «Rime și Ghicitori » m-a surprins curiozitatea, bucuria și cooperarea celor mici, cât și dibăcia pedagogilor de a lucra cu cei mici prin răbdare, joc și energie.

Teo: Activitățile de anul trecut au fost bine gândite, copiii au învățat și s-au distrat în același timp. Aș fi participat și eu cu plăcere la un astfel de festival când eram micuță! Dacă sunteți părinte sau cadru didactic aduceți-vă cu încredere copiii la festival sau participați la conferințele pentru adulți. Veți fi impresionați de dedicarea tuturor celor din echipă și veți rămâne cu amintiri plăcute!

Așadar, ne revedem cu toții și vă așteptăm să luați parte la peste 120 de ateliere pentru copii și adulți, în zilele de 24-25 septembrie și 1-2 octombrie, la Școala Centrală din București, pentru a le demonstra celor mici că se poate citi de și cu plăcere! Detalii și înscrieri pe site-ul dedicat proiectului: www.narativ.ro

 

Care sunt efectele reale ale cititului în familie? Gaspar Gyorgy, psiholog

Poza_Articol_GasparVacanţa de vară e în toi, şcoala pare ceva îndepărtat pentru cei mici, lecţiile sunt aproape uitate şi copiii se relaxează. Uneori, în vacanţă cartea nu este protagonistă, ci, câteodată, chiar personajul negativ de care trebuie să se ferească. Noi propunem să schimbăm această percepţie vara aceasta şi vă invităm să fiţi voi exemplul pentru a le demonstra celor mici că nu trebuie să citească doar pentru temele sau testele de la şcoală, ci că lectura poate fi o activitate pe care să o faci din pură plăcere!

Am aflat împreuna despre importanța lecturii pentru copii și care sunt beneficiile ei, dar oare câți dintre părinți conştientizează faptul noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul pe care îl promovăm în România: parenting pentru lectură? Psihologul şi psihoterapeutul Gáspár György, prezintă în volumul său „Copilul invizibil” apărut la Curtea Veche Publishing:

“Există deja studii de specialitate realizate de cercetătorii în neuroştiințele cognitive, care ne arată că în primele săptămâni de viaţă, atunci când adulţii îi citesc bebeluşului, acesta recunoaşte vocea părinţilor şi astfel i se transmite convingerea că lumea este un mediu sigur. Se consolidează astfel ataşamentul părinte-copil, despre care ştim că influenţează semnificativ procesul de dezvoltare şi funcţionare a creierului. (…) În plus, un studiu atent realizat de cercetători de la universităţile din Yale şi Texas, SUA, arată că există diferenţe neurofiziologie semnificate între copiii cărora li se citeşte periodic şi cei cărora nu li se citeşte. Partea cea mai bună este că aceste diferenţe nu sunt permanente. Aceiaşi cercetători au descoperit că, după o perioadă de numai opt săptămâni, în care zilnic li s-a citit copiilor ce iniţial au fost privați de lectură, activitatea cerebrală a acestora s-a schimbat până la a semăna cu cea a copiilor familiarizaţi din timp cu lectura poveştilor de noapte bună. Iată, deci, cum părintele poate influenţa în bine evoluţia unui copil printr-o activitate curentă de lectură împreună.(…) Lectura de seară este un mijloc natural pentru cultivarea unui ataşament solid în conexiunea părinte-copil, care funcţionează şi ca antidot natural pentru stres şi anxietate. Până şi cerinţa copilului de a i se citi în mod repetat aceeaşi poveste are un sens bine conturat – astfel, cel mic îşi dezvoltă logica şi înţelege mai clar predictibilitatea. (…) Majoritatea copiilor care au lectura ca parte integrată a rutinei zilnice deţin abilităţi de empatie şi ascultare. Aceştia sunt copiii care au deja exersată abilitatea de a îi face loc şi celuilalt să vorbească, deoarece sub o formă adaptată ce-i drept, fiecare carte citită de părinte este ca o discuţie între autor şi cititor. Nivelul de inteligenţă relaţională se poate măsura şi prin capacitatea personală de înţelegere a regulilor vieţii, prin ajustarea comportamentului la diverse situaţii. Viaţa de familie poate impune un set de valori şi reguli esenţiale, dar în anumite situaţii avem nevoie să dobândim cunoştinţe mai vaste, provenite şi din experienţele altora – iar cărţile ascund adevărate comori în acest sens.”

În final, după ce am aflat toate aceste informaţii, suntem curioşi: voi cât timp petreceţi citind împreună cu cel mic? Studiile recomandă minim 25 de minute pe zi.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Cat de importanta este lectura pentru copii? Gaspar Gyorgy, psiholog

Poza_Articol_GasparCredem cu tărie în lectura de plăcere și o recomandăm pe întreg parcursul anului, inclusiv în vacanța de vară atunci când cei mici sunt mai tentați să uite cărțile pe raft! Dar de ce este atât de importantă lectura pentru copii și care sunt beneficiile ei? Unul dintre cei mai apreciați psihologi și psihoterapeuți relaționali din România, Gáspár György, povestește în volumul „Copilul invizibil” apărut la Curtea Veche Publishing:

“Despre mintea omului se spune că este cel mai mare aparat de spus povești din lume; uneori chiar este asociată cu un post de radio care emite 24 de ore din 24. Dar majoritatea poveștilor sunt reinterpretări pe care noi le facem în baza unor modele mentale dezvoltate în copilărie, motiv pentru care o minte bine antrenată și flexibilă are nevoie în mod constant de informație proaspată pentru a evolua conform vârstei și a nu rămâne blocată în același vechi tipar. (…)
Este bine de știut pentru orice părinte sau adult care interacționează cu copiii că lectura poate influența în bine comportamentul școlar al copilului mai mult decât o fac alți factori semnificativi, cum ar fi mediu social sau economic. Iar atunci când cei mici ajung să citească din plăcere, în mod regulat, aceștia nu doar că vor obține performanțe mai bune la teste, dar vor deține și un vocabular mai bine dezvoltat, dar și un nivel mai crescut de cunoștințe generale – lucru care-I vor ajuta să dezvolte o mai bună imagine de sine și să dețină o mai clară înțelegere asupra lumii. (…)
Cei mai mulți dintre noi știu sau intuiesc că lectura este importantă, dar relativ puțini oameni cunosc schimbările care se produc (lăuntric și manifest) atunci când citim din placere. Aceste beneficii sunt resimțite de ființa umana atât în copilărie, cât și la maturitate și pot fi grupate astfel: se dezvoltă creierul și minte; se dezvoltă o imagine de sine pozitivă; se facilitează dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale. Acei copii care citesc, adesea, au și bune abilități de ascultare și interpretare (…)
Apropo de imaginație, putem spune că o altă funcție semnificativă a cititului este reprezentată de faptul că, în esență, creierul uman nu face diferența între realitate și fantezie. Ceea ce înseamnă că atunci când copilul citește, acesta are posibilitatea de a se identifica cu personajele și de a trăi mai mult sau mai puțin experiența narațiunii. Așadar, cititul este o activitate care, dincolo de faptul că ne favorizează dezvoltarea biologică și psihologică, ne oferă și posibilitatea de a călători gratuit oriunde în spațiu și timp.”

Așadar, să analizăm toate aceste beneficii și, într-un articol viitor, să aflăm cât de importantă este lectura în familie și relația părinte-copil pentru citit!

EVENIMENTELE PENTRU PARINTI & PROFESORI

Evenimentele pentru parinti din cadrul proiectului au constat in doua conferinte de parenting pentru lectura si un seminar de educatie pentru lectura adresat cadrelor didactice bucurestene formale si non-formale. Ambele concepte – parenting si educatie pentru lectura, sunt relativ ne-explorate in Romania, unde nu exista o traditie semnificativa de preocupare sistemtizata pentru deprinderea lecturii.

Tocmai din acest motiv, putem spune ca toti participantii la aceste ateliere au beneficiat de o introducere in stiinta si practica dezvoltarii timpurii a cititorilor.

1. Importanta lecturii in dezvoltarea copiilor – Conferinta si Q&A cu Gaspar Gyorgy

Cand a avut loc: Joi, 24.09.2015, 19:00-21:00 Unde: Carturesti Verona, in Cafenea Numar total de participanti: 36

“Studiile de specialitate ne confirma faptul ca atunci cand parintii le citesc copiilor povesti, acestia vor avea o serie de manifestari pozitive nu doar la nivel de comportament si performante academice, dar si activitatea creierului va cunoaste o imbunatatire. Atunci cand copilului i se citeste, mai multe regiuni din emisfera stanga se pun in miscare, iar acestea sunt responsabile de intelegerea cuvintelor si a conceptelor, dar si de functionarea memoriei. Specialistii in neurostiinte recomanda ca parintii sa-i citeasca copilului inca de la nastere, iar in masura posibilitatilor este bine ca mediul de viata de acasa sa fie unul cat mai prietenos cu cartile.” Gaspar Gyorgy

La NARATIV, Gaspar Gyorgy a vorbit despre beneficiile lecturii dincolo de clasicul discurs legat de imbunatatirea imaginatiei, a vocabularului si a culturii generale, prezentandu-le parintilor prezenti date stiintifice de ultima ora din domeniul neuro-stiintelor. In Statele Unite si Anglia, neurostiintele au facut lumina in domeniul achizitiei lecturii, mai ales in ceea ce priveste depasirea dificultatilor de citire precum dislexia.

Gaspar Gyorgy este expert in diferite programe de promovare a starii de bine a copilului, adolescentului si familiei, coordonator de grupuri de psihoterapie si dezvoltare personala pentru parinti si adolescenti. Sustine cursuri de formare profesionala complementara si continua in cadrul AMPP, UNATC si este formator invitat la diferite programe de formare complementara in tara si in Ungaria.

2. Cum sa-i ajutam pe copii sa citeasca – Conferinta si Q&A cu Otilia Mantelers

Cand a avut loc: Vineri, 25.09.2015, 16:00-18:00 Unde: Carturesti Verona, in Cafenea Numar total de participanti: 42

“Multi dintre noi ne amintim cum, in copilarie eram fortati sa citim: fie de catre parinti, fie de catre scoala, cand aveam acea lista obligatorie pentru vacanta de vara, care cuprindea 30 de carti. Atat parintii, cat si scoala ne fortau sa citim fiindca stiau ei ce stiau: cititul deschide usi catre o mie de alte lumi, iar una din aceste lumi este sinele! Da, stiau ei ce stiau legat de importanta cititului pentru dezvoltarea personalitatii, imaginatiei si a creierului copilului, dar cred ca putini adulti stiau sa insufle copiilor cu adevarat iubirea pentru citit. Dragostea pentru citit incepe la copii inca din primele luni cand parintele se joaca cu carticele mici de carton. Continua pe zi ce trece cu alte carti la care radem impreuna, pe care le povestim si le traim impreuna. Povestim replicile personajelor si cum e fiecare in parte, punem intrebari si ne imaginam alt sfarsit daca cel al cartii nu ne place. Ingredientul cheie pentru a insufla copiilor dragostea pentru citit este conectarea.” Otilia Mantelers

Dupa cursul intensiv in beneficiile dovedite stiintific ale lecturii sustinut de Gaspar Gyorgy cu o seara inainte, vineri, la NARATIV, Otilia Mantelers le-a propus parintilor prezenti la conferinta o abordare practica a lecturii in familie, insistand asupra beneficiilor cititului impreuna pentru motivarea spre lectura a copiilor, pe termen lung.

Otilia Mantelers este Parenting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA, psiholog in formare si specialist in joaca terapeutica cu copiii de la 0-10 ani, owner Blog Joc si Emotii, blog dedicat parintilor preocupati de relatia cu copiii lor.

2. SPECTACOLE LECTURA:

1. Alice in Tara Minunilor 2. Alice in Tara din Oglinda Cand au avut loc: Sambata, 26.09.2015, 16:00-18:00; Duminica, 27.09.2015, 11:30-12:30 Unde: Carturesti Verona, in Cafenea Numar total de participanti: 63 (adulti si copii)

Spectacolele lectura din cadrul NARATIV – Festivalul de lectura pentru copii au fost create special pentru festival, de o echipa de proaspeti absolventi ai UNATC – Sectia Arta Actorului. Ambele spectacole reprezinta un concept original al trupei de teatru care le-a realizat si livrat pentru audienta de copii si parinti de la NARATIV, cu totii egal incantati de o interpretare unica a povestilor bine-cunoscute ale lui Alice in Tara Minunilor si Tara din Oglinda.

Fiecare dintre tinerii actori a interpretat roluri multiple, facand uz de un decor minimal, mai degraba simbolic, menit sa completeze vizual povestea dar si sa stimuleze imaginatia tinerilor participanti la spectacole. Din distributie au facut parte: Raluca Ghervan (regie, roluri multiple) Iana Stoian – Alice Teodora Pacurar – Regina de cupa si alte roluri Adi Gheorghe – Palarierul Nebun si alte roluri Serban Chitu – Humpty Dumpty si alte roluri Vlad Ianus – Motanul de Cheshire si alte roluri. Atat parintii, dar mai ales copiii au fost incantati de interpretarea originala a trupei de tineri actori.

3. Educatie pentru lectura – Seminar pentru cadre didactice cu Silvia Patrascu (Trainer Teach for Romania)

Cand a avut loc: Vineri, 25.09.2015, 16:00-18:00 Unde: Carturesti Verona, in Cafenea Numar total de participanti: 11

In cadrul acestui eveniment dedicat educatorilor copiilor cu varste intre 8-14 ani, Silvia Patrascu, trainer la Teach for Romania a exemplificat o serie de strategii educationale cu eficienta testata, folosite cu precadere in SUA si Anglia pentru cresterea fluentei si a interesului copiilor in lectura inca de la o varsta frageda.

In acelasi timp, Silvia i-a provocat pe profesorii prezenti la seminar sa impartaseasca experiente proprii avute in sala de clasa, cu copii care citesc sau dimpotriva, copii care refuza sa citeasca. Prin dialog, profesorii au beneficiat nu numai de experienta Silviei si de strategiile educationale prezentate in cadrul seminarului, ci, mai important, de exeprienetele similare ale altor profesori care incearca sa-si motiveze elevii sa citeasca de placere.

10336724_617654798377397_7143646816478193546_n

12011271_618121991664011_8744991320040514988_n

12027654_617654811710729_6556179088526973350_n

12039196_617655101710700_3403448225493988501_n

12043040_618122051664005_4152743454098533198_n