„Povești pe muzică” la standul Dacia România – Gaudeamus 2017

Duminică, pe 27 noiembrie, standul Dacia România din cadrul târgului Gaudeamus a răsunat de versuri care l-au avut în prim-plan pe Peter Pan, jocuri alături de copii, dans, exerciții care dezvoltă imaginația și lectură distractivă alături de artista Andreea Lupescu.

Copiii au avut parte de un atelier marca NARATIV de „Povești pe muzică” și au pornit într-o călătorie alături de Peter Pan. Dar, mai bine, să o lăsăm pe Andreea să ne povestească mai multe de la fața locului:

Stăm cu toții pe perne și vorbim despre Peter Pan. Copiii au o imaginație fantastică, cel mai mult le place să le citesc, în timp ce ei închid ochii și își imaginează că se află în poveste și pot zbura către Țara de Nicăieri. Discutăm despre cum arată personajele fiecăruia:

– Piticuțul meu are un costum verde!
– Al meu are o căciulă roșie, cămașă portocalie și pantaloni albaștri.

Dar dacă soarele din Țara de Nicăieri ar avea orice culoare?

În mijloc e verde pastel, iar razele sunt argintii – îmi zice unul din băieți.

Copiii au un vocabular dezvoltat și intră imediat în poveste, abia așteaptă să construim cântecele împreună, sunt foarte comunicativi și entuziaști. Pun întrebări. Inventează noi scenarii. Suntem printre nori și le facem coloană sonoră, coborâm și mergem spre laguna sirenelor pășind pe frunze care foșnesc.

12

Facem exerciții de ritm, cântăm, schimbăm cuvintele, căutăm rime și linii melodice, până când ajungem la forma care ne place tuturor:

Peter Pan înoată
C-o sirenă minunată
Are lumea toată
În scoica fermecată

La refren, copiii vor să apară piratul așa că…

Vine Hook cu sabia,
Pam-param-pam
Peter Pan câștigă
Pam-param-pam
Zâna se distrează
Pam-param-pam
Iar Wendy dansează
Param-param-pam

Se încheie cu aplauze și dans.

– s f â r ș i t –

Încurajăm părinții să le citească celor mici, să le pună întrebări legate de personaje și acțiunile lor, transformând lectura într-un element distractiv. Veți fi uimiți ce imaginație bogată au copiii și cât de dornici sunt să intre în povești.

Credit Foto: Dacia România

NARATIV – Ateliere de lectură pentru copii la Reghin și Cristești

În Săptămâna Mare de Paști, le-am făcut o surpriză copiilor din Cristești și Reghin: cu sprjinul Azomureș și Azotrans am adus Atelierele de lectură NARATIV la ei în școală. Am plecat din București înainte de răsărit, cu echipă extinsă de nouă persoane și două automobile, Dacia Logan și Dacia Logan MCV, puse la dispoziție de Renault Group Romania. Titlurile din colecția „Cărțile copilăriei” ne așteptau deja la destinație datorită Sameday Courier, care ne-a sprijinit și de această dată cu transportul lor.

După mai bine de șase ore pe drum, am ajuns la Școala Gimnazială Cristești, pregătiți să le oferim copiilor o experiență unică și am avut alături cinci pedagogi entuziaști și voluntari care au organizat cu zâmbetul pe buze activitățile dedicate celor mici:

* Atelier de scenografie pornind de la volumul „Mituri romane” sub coordonarea Alexandra Mihailciuc (copii, clasa a VII-a)
* Atelier de actorie pornind de la volumul „Odiseea” sub coordonarea Valentina Popa (copii, clasa a I-a)
* Atelier de povești muzicale „Odiseea” sub coordonarea Delia Popa din partea Artcrowd (copii, clasa III)
*Atelier de arhitectură „Cocoșatul de la Notre-Dame” sub coordonarea Daniela Pălimariu din partea Artcrowd (copii, clasa a V-a)
* Atelier teatru de umbre cu figurine „Mituri grecești” sub coordonarea Liliana Basarab din partea Artcrowd (copii, clasa a VI-a)

Ateliere NARATIV_Reghin_Azomures_deplasare Mures5

Ne-am bucurat să observăm copii complet fascinați de retroproiector, elevi care au aflat pentru prima dată cum este să lucrezi în echipă sau ce presupune o scenografie. Unii dintre ei s-au pus în pielea personajelor pentru a înțelege mai bine contextul poveștii, în timp ce alții au încercat să asambleze cât mai ingenios faimoasa Catedrală Notre-Dame solicitând informații legate de domeniul arhitecturii sau istoria artelor. Alături de doamnele Doina Deleanu, Ioana Gabor, Ramona Grama, Adela Hădărean, Carmen Marc, Laura Mátyás, Cristina Moldovan, Monica Pop, Ionela Răcean, Mihaela Roșca și Beatrix Szoke, cadrele didactice din Cristești și din Reghin care au participat la eveniment, avem încredere că tehnicile de predare pe care le-am prezentat vor fi continuate:

„Acest tip de proiect a fost primul de la noi din școală, copiii au fost nerăbdători și pe parcurs am observat că s-au implicat foarte concentrați. Aceste activități mi-au atras atenția și cred că sunt utile atunci când vine vorba de a găsi jocuri noi prin care să îi aducem pe cei mici mai aproape de cărți.” ne-a spus doamna Ionela Răcean.

În următoarea zi am observat că participanții la ateliere au transformat această experiență într-una mult mai personală decât ne-am fi imaginat. Dovadă stau personajele din cartea „Mituri Romane” pe care ei le-au redat, inconștient sau nu, asemănător cu fizicul lor. Atelierul de actorie a fost, pentru majoritatea dintre ei, prima ocazie de a se exprime singuri în fața unui grup și de a își accepta emoțiile. Mai mult, și-au oferit ei singuri și învățături de viață pe care colegii le-au înțeles imediat: întrebați dacă lucrările pe care urmează să le realizeze vor semăna între ele, au răspuns în cor: „Nu! Pentru că nu este frumos să copiem unii de la alții!”.

Cele două ore au trecut mai repede decât ne așteptam… copiii ne-au îmbrățișat strâns la final Ateliere NARATIV_Cristesti_Azomures_deplasare Mures3și ne-au spus că nu vor să ne lase să mai plecăm vreodată.

„Activitățile de azi le-au oferit elevilor ocazia să intre în paginile cărților în alt mod față de cel cu care erau obișnuiți. Atelierele i-au atras pe toți și chiar sunt dornici ca această experiență să se poată repeta și astfel să îi putem apropia cât mai mult de lectură.” ne-a spus Ramona Grama, profesor de Limba Engleză.

Deși am fi vrut să mai stăm cu cei mici, pe noi ne aștepta un drum lung spre București și o scurtă oprire de la Sighișoara unde am realizat o scurtă întâlnire de evaluare cu pedagogii și voluntarii. Știm sigur că evenimentul a avut un impact considerabil în viața celor mici, dar credem că întotdeauna este loc de îmbunătățiri și deja avem în vedere idei noi pentru următoarele ateliere 😀

Ateliere NARATIV_Reghin_Azomures_DdeplasareMures4

 

Parteneri și sponsori:

azo

  

AZOTRANS

sigla-sameday

Dacia_logo_2008

Pentru mai multe fotografii de la eveniment click aici și aici.

DONAȚIE DE CARTE – HORIA TECĂU ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Deși mai este o săptămână până la Sărbători, noi am avut ocazia să fim spiridușii lui Moș Crăciun mai devreme și să le facem o bucurie copiilor din județul Mureș.

Cu sprijinul Azomureș și Azotrans, am pornit la drum împreună cu și tenismanul Horia Tecău pentru două evenimente dedicate celor mici:

Întâlnirea cu juniorii clubului de tenis a UMF Târgu Mureș – joi, 15.12, sala de tenis a UMF:

Am pornit la drum destul de devreme din București am traversat cei aproape 400 de kilometri la timp pentru a ne pregăti de întâlnirea cu unii dintre cei mai mici tenismeni din Târgu Mureș. La ora 19.00, aproximativ 50 de copii așteptau nerăbdători, în echipament de antrenament.

Donatie_Horia_UMF Tg Mures

Horia Tecău le-a povestit cum a luat naștere cartea sa și cât de important a fost pentru el ca, pe lângă antrenamentele fizice, să aiba mereu în cantonamente, o carte. Horia le-a mărturisit celor mici că a început să scrie „Viața în ritm de tenis”, volum apărut anul acesta la Curtea Veche Publishing, încă de pe vremea când abia își începuse antrenamentele, sub forma unui jurnal care l-a ajutat de-a lungul timpului să își îmbunătățească tehnica și că, pe lângă faptul că lectura a fost pentru el un companion în perioadele cand era departe de casă, el consideră că cititul l-a ajutat să ajungă un sportiv mai informat și, deci, mai bun. Seara s-a încheiat cu un schimb de mingi între cunoscutul tenisman și fiecare dintre micuții prezenți, urmat de o sesiune de autografe. Extrem de emoționați, copiii au recunoscut la final cât de important a fost pentru ei să își întâlnească idolul.

Donație pentru copiii din Comuna Băla – vineri, 16.12, Căminul Cultural Băla:

Vineri, dis-de-dimineață, am pornit înspre Comuna Băla, aflată la aproximativ 30 de kilometri de Târgu Mureș. La Căminul Cultural din centrul comunei ne așteptau cuminți, dar foarte entuziasmați aproape 200 de copii care l-au întâmpinat pe Horia Tecău dornici să îi pună întrebări și să îi ceară sfaturi.

Deși la întrebarea pe care a adresat-o Ovidiu Maior, PR Manager Azomureș, elevilor din sală la începutul întâlnirii – daca știu ce este o editură – copii nu au știut răspunsul, cu ocazia acestei donații au aflat care este parcursul de la idee până la cartea pe care au ținut-o în mână. Doamna Iren Arsene, președintele Asociației Curtea Veche, i-a intrebat pe cei mici ce își doresc să devină când vor fi mari și o bună parte dintre aceștia se visează sportivi și au recunoscut că pentru ei întâlnirea cu Horia Tecău este un vis devenit realitate. Acest lucru a fost perfect valabil și pentru adulții care au fost prezenți la eveniment, așa cum ne-a mărturisit doamna Floricica Blaga, învățătoare în comună: „Nu în fiecare zi ne întâlnim cu așa ceva. Mai ales la noi în comună nu se întâmplă astfel de evenimente. A fost o experiență inedită și pentru noi, nu doar pentru copii. A fost interesant să aflăm despre informații despre o editură și să îl avem în mijlocul nostru pe Horia Tecău care este un sportiv atât de mare. Cu siguranță copiii vor povesti mult timp de acum înainte ce au trăit astăzi.”

Copiii au fost curioși să afle cum se antrenează tenisman-ul, cum a fost experiența sa in cadrul competiției de Rio dar și cum a reușit să treacă peste momentele grele.Horia le-a împărtășit cât este de important să apeleze la ajutorul și îndrumarea antrenorilor și profesorilor, dar și să încerce mereu să strângă cât mai multe informații din cât mai multe domenii, prin lectură. „Chiar dacă au fost zile când am jucat mai slab și am pierdut, am luptat mereu până la capăt și nu m-am dat bătut și asta e o atitudine care, de-a lungul timpului, mi-a adus multe victorii. De multe ori nu jocul în sine mi-a adus victoria, ci atitudinea și acea încredere pe care o am în mine. Și chiar dacă au fost momente grele, dificile prin care am trecut și nu eram foarte fericit am avut norocul să am în jurul meu oameni care m-au susținut și m-au încurajat și asta m-a ajutat să merg mai departe.”

La final, fiecare dintre copiii prezenți a avut posibilitatea să petreacă câteva minute cu Horia, să îi ceară un autograf și să se fotografieze împreună . Copiii s-au grăbit apoi spre casele lor, spunând că „de-abia așteaptă să le dea voie părinții să meargă acasă împreună cu colegii și să citească împreună din cărțile abia primite.”

Donatie_Horia_comuna Bala

Doamna Simona Militaru, profesor de limba română la școala din Băla ne-a declarat, înainte de a ne lua Rămas bun: „Evenimentul a fost perfect. Chiar nu am visat niciodată la așa ceva. Mulțumim încă o dată tare mult pentru cărți și pentru bucuria pe care ați făcut-o copiilor prin a le dona câte o carte pe care ei au primit-o cu atâta drag. Sunt sigură că se vor bucura de ea și sper că așa cum domnul Horia Tecău și-a găsit inspirația în biografiile marilor sportivi, și el la rândul său să îi inspire pe acești copii.”

Ambele donații fac parte din programul „CĂRȚILE COPILĂRIEI pentru comunitățile agricole” și ne-am bucurat cu ocazia lor de implicarea încă unui partener local al Azomureș care înțelege importanța educației în zonele în care agricultura este principala preocupare. Horațiu Suciu (director, Azotrans) care susține această inițiativă ne-a declarat: “înțeleg nevoia unui nivel de educație cel puțin decent în comunitățile rurale astfel încât elevii să nu abandoneze cursurile în favoarea muncilor în gospodărie. Este important ca în aceste comunități să existe proiecte care îi pot ajuta pe copii și pe părinți să descopere cât de importantă este lectura”.

Drumul înapoi spre casă a fost lung, dar ne-au ținut de urât amintirea copiilor care ne-au colindat înainte de plecare și podoabele de Crăciun lucrate de ei. A părut însă, mult mai ușor și pentru că am avut automobilul Dacia Duster drept companion de încredere pe drumurile înghețate și ninse.

Donatie_Horia_Bala

 

Parteneri și sponsori:

parteneri-09

  Pentru mai multe fotografii de la eveniment click aici și aici.

Ateliere de lectură interactivă la Renault Day 2016

Duminică, 26 iunie, am sărbătorit Renault Day printr-o serie de ateliere de lectură interactivă organizate pentru copii într-un spațiu special amenajat pe platforma Dacia de la Mioveni.

De la ora 11.00 și până în jurul orei 15.00, în cadrul a trei ateliere, am călătorit împreună cu micuții cititori spre centrul Pământului. Prin jocuri distractive în echipă, parcurgând pasaje scrise de Jules Verne și imaginându-ne personajele poveștii am (re)descoperit împreună cât de plăcut poate fi cititul.

Mulțumim organizatorilor și tuturor copiilor care au participat la eveniment pentru entuziasmul și curiozitatea cu care ne-au întâmpinat!

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

dacia3

.

dacia2

Asociația Curtea Veche și Grupul Renault România încurajează lectura în rândul elevilor din Mioveni și Titu

Asociația Curtea Veche cu sprijinul Grupului Renault România oferă în zilele de 6 și 7 aprilie volume din colecția “Cărțile copilăriei” elevilor din județul Argeș și Dâmbovița în cadrul a doua evenimentele organizate la Centrul Cultural Mioveni (ora 11:00) și la Sala de sport din orașul Titu (ora 11:00).

La întâlnirile cu elevii vor participa Cornel Ilie (trupa VUNK), Valentina Roman (director executiv, Asociația Curtea Veche), Liliana Tebeica (reprezentant Grupul Renault România, specialist Relații Publice) alături de reprezentanții celor două instituții locale. Actorul Alex Ștefănescu va susține un moment interactiv care îi va bucura pe copii și le va demonstra că lectura și teatrul sunt cele mai bune căi pentru cititul de plăcere.

<< Având în vedere că o mare parte din bunele obiceiuri se capăta în copilarie, ne dorim să le insuflăm copiilor plăcerea cititului. Astfel, alături de Asociația Curtea Veche, oferim copiilor din orașele Titu și Mioveni, orașe în care Grupul Renault România își desfășoară activitatea, volume din colecția “Cărțile Copilăriei” ce cuprind repovestiri ale marilor opere din literatura universala. >> declară Anca Oreviceanu, director de comunicare și responsabilitate socială GRR.

Grupul Renault România este unul dintre cei mai mari angajatori din țara, cu peste 16.000 de angajați și deține toate competențele unui constructor auto (studii de piață și produs, design, inginerie, testare, fabricație, comercializare și servicii post-vânzare).

Transportul cărților este asigurat de Sameday Courier, în vreme ce echipa va ajunge la destinație cu un vehicul Dacia Dokker pus la dispoziție de către constructorul auto. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educațional, rata abandonului școlar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultățile în înțelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care Grupul Renault România a decis să se alăture programului național de lectură “Cărțile copilăriei”. Acesta cuprinde, alături de oferirea volumelor și înființarea de cluburi de lectură, vizite în școli și centre pentru copii, întâlniri cu părinți, profesori și elevi și ateliere de lectură în librării.

Foto_AsociatiaCurteaVeche_2

Foto_AsociatiaCurteaVeche4