Lectura și succesul în carieră

Crezi că marile personalități ale lumii au putut atinge succesul fără lectură?

Vedetele de la Hollywood și-au făcut întotdeauna timp pentru citit și au dezvoltat o mare pasiune pentru cărți! Iată câteva exemple:

  • Michael Jackson iubea să citească și avea peste 10.000 de cărți în ferma lui Neverland. Acesta citea cărți din diferite domenii: psihologie, istorie, literatură.
  • Oprah Winfrey spune „Ceea ce iubesc la citit, este faptul că îți oferă abilitatea de a atinge un nivel mai înalt. Lectura deschide o lume a posibilităților. Continuați să răsfoiți paginile.”
  • Actor popular și câștigător al Premiului Oscar, Leonardo DiCaprio își face timp și să citească; gustul său pentru lectură fiind unul variat, de la literatura clasică la ficțiune modernă și nonficțiune.
  • Waren Buffet a fost întrebat despre secretul succesului său în domeniul finanțelor. Ținând în mână un teanc de hârtii și rapoarte, acesta a răspuns „Citiți 500 de pagini ca acestea zilnic. Așa funcționează cunoașterea. Se acumulează la fel ca dobânzile compuse. Asta e tot ce trebuie să faci, dar garantez că mulți nu o pot face.”
  • Johnny Depp este un colecționar împătimit al Edițiilor Princeps semnate Jack Kerouac, Arthur Rimbaud, Dylan Thomas și Edgar Allan Poe.
  • Regizorul american Steven Spielberg, este un fan al „Ultimului Mohican” de James Fenimore Cooper.
  • Bill Gates citește o carte pe săptămână. În acest an a avut o listă extrem de variată, printre titlurile sale preferate numărându-se cărți despre meditație și dezvoltare personală.

Tu ce model ai în viață și cum crezi că poți ajunge să ai succes? Lectura dezvoltă imaginația și gândirea critică, cultivă talente și relații personale.

Autor: Luminița-Valeria Arsene

Credit foto: lifehack.org

Bill Gates_reading

Amintiri despre lectură – Anca Maco

 

Ne dorim să încurajăm lectura, așa că împărtășim cu voi cele mai interesante, amuzante, memorabile amintiri despre cărțile care v-au impresionat.

Astăzi stăm de vorbă cu Anca Maco – om de radio și bulgăre de energie pozitivă:

„Din momentul în care am epuizat la serbările imaginare pentru orătăniile din curtea casei bunicilor conţinutul abecedarului cu care mă lăsaseră singură la nici 3 ani, nu m-am mai oprit din a lua orice carte îmi cădea în mână peste tot.

Trecuseră vreo 10 ani de când îmi înnebunisem vecinii de pe stradă cu propuneri de expediţii către locurile descrise în legendele Moldovei sau jocuri de-a zeii şi eroii, când am apărut la sesiunea de prăşit (pe care bunica o numea „stai pe ţol şi citeşte, că ne tai cartofii”) cu Demonii lui Dostoievski. M-am distrat copios pe seama reacţiilor de bucurie stârnite de titlul cărţii în comunitatea tradiţională care spera să mă scape de satanismul muzicii rock, crezând că am dat peste o carte religioasă, fiindcă existau nişte vagi asemănări între coperta cărţii şi cea a unei lucrări care se vindea cu succes la mânăstirea de lângă. Când am prins liniştea serii, aproape de finalul lecturii, moşul de vizavi, venit în vizită la taclale, a aruncat o vorbă care-mi scăpase-n carte şi de care mi-am amintit apoi la fiecare recitire: „ a doua jumătate din viaţa omului se compune de obicei numai din deprinderile acumulate în prima jumătate”.

Citeam în loc să-mi fac temele de vacanţă la orice materie sau să particip la treburile casei, oriunde m-aş fi aflat, acasă, la bunici sau în vizită, în special când treceam pentru aprovizionare prin camerele burduşite de cărţi ale mătuşii; citeam în tabere fugind de soare, în timpul orelor care mi se păreau plictisitoare, în dimineţile şi nopţile dinaintea tezelor sau examenelor care mă stresau, înainte – în timpul – şi după serialele favorite sau la modă, la masă, în picioare în bibliotecă, anticariat ori chiar spre drumul de la şcoală către casă, fiindcă tot ce mă înconjura devenea parte dintr-un univers interesant care simţeam că-mi arată secretele lumii doar mie, proiectând peste spaţiul în care mă aflam propriile diapozitive ale lumilor pe care le vizitam astfel.

Citeam orice în loc să citesc ce mi se spunea că e potrivit sau că am voie şi asta, libertatea cititului şi a recititului, a propriilor reguli de organizare a hardului, a fost cea mai preţioasă bucurie şi motivaţia fiecărei alegeri ulterioare. Imaginile mentale ale primelor cărţi umplute cu pământ, ale celor umplute de sublinieri şi apoi ale celor aşezate curat şi pe culori sau indexate bolnăvicios alcătuiesc harta mereu în schimbare a unui traseu care se adaptează… şi care, când s–o închide, sper să fie tot cu o carte în mână şi privirea fericită de blândeţea valurilor serialului minţii.”

Mai multe povești despre lectură în albumul nostru Citeam în loc să…

Donație de carte la Ulmeni, în județul Maramureș

Pe 20 aprilie, chiar înainte de Ziua Internațională a Cărții, am dăruit Cărțile Copilăriei elevilor din localitatea Ulmeni din județul Maramureș împreună cu prietenii noștri de la Azomureș și Ulmeana SRL.

Copiii au avut parte de o surpriză de proporții – Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere concurente la Exatlon a venit să le vorbească despre modul în care lectura a ajutat-o până acum și cât de importantă a fost în evoluția ei.

Încă din momentul în care Diana a intrat pe ușă, copiii au început să aplaude, să chiuie și să strige în cor: „DIDI! DIDI!”

2

Diana a vorbit cu multă emoție copiilor care o priveau fascinați, nevenindu-le să creadă că sunt atât de aproape de o dublă campioană. I-a îndemnat să citească, să aibă încredere în visurile lor și să lupte pentru ele cu perseverență.

În cadrul evenimentului, au vorbit despre importanța lecturii Ovidiu Maior de la Azomureș și Mircea Covaciu de la Ulmeana S.R.L:

“Consider cititul extraordinar de important pentru dezvoltarea celor mici și, pentru că majoritatea copiilor din localitatea Ulmeni nu au în prezent acces la multe lecturi potrivite vârstei lor, sunt bucuros să le aduc „Cărțile copilăriei” acasă și la școală. Îmi amintesc bucuria pe care am avut-o eu, copil fiind, când am primit de la părinții mei prima mea carte pe care o am și acum. Sper să ca și elevii din localitate să primească cadoul nostru cu entuziasm și interes pentru viața pe care încep să și-o contureze acum.” a spus Mircea Covaciu.

1

Momentul de final i-a aparținut artistei și jurnalistei Andreea Lupescu. Copiii s-au bucurat de un moment de lectură interactiv în care au închis ochii și și-au imaginat că se află în Țara Minunilor. Împreună au construit un fundal sonor pentru poveste și au compus un refren despre Alice.

A fost o experiență veselă și distractivă care le-a demonstrat copiilor că lectura de plăcere poate să devină un obicei constant în viața lor. Profesorii s-au arătat, de asemenea, interesați să formeze cluburi de lectură și să preia diverse tehnici pe care le promovăm în cadrul atelierelor NARATIV, bazate pe exerciții și jocuri interactive, care să le dezvolte imaginația elevilor.

Transportul cărților a fost asigurat de Sameday cărora le mulțumim!

Mai multe poze aici.

1banner

Despre importanța lecturii cu Luca Ciubotariu – „Un cititor trăiește 1000 de vieți. Cel care nu citește niciodată, trăiește una singură.”

În ultimele luni, am mers în județul Suceava pentru a dona Cărțile Copilăriei alături de un tânăr de excepție, care a realizat în câțiva ani ceea ce alții nu reușesc într-o viață. Se numește Luca Ciubotariu și este cetățean de onoare al Municipiului Rădăuți. În mandatul 2014/2015 a fost delegat de tineret al României la Organizația Națiunilor Unite. De fiecare dată când le povestește copiilor despre modul prin care cărțile îți pot schimba viața, cei mici se uită fascinați.Așa că am stat la povești cu Luca și l-am întrebat mai multe despre importanța lecturii și modalitățile prin care părinții ar putea să o transforme într-o activitate distractivă.

1. Citeai în loc să…

…Petrec atât de mult timp cu vecinii mei la joacă, pe afară, îmi plăcea să diversific activitățile și să descopăr ceva nou mereu.
Am copilărit și am locuit la țară până la vârsta de 14 ani, în comuna Bilca, județul Suceava, așa că activitățile pe care un copil putea să le aibă erau specifice mediului rural. Mergeam zilnic cu bicicleta la școală (distanța era de aproximativ 5 kilometri pentru un drum), după-amiază îmi făceam temele, îmi mai ajutam părinții la activitățile din gospodărie (în grădină, la munca agricolă sau zootehnică). În timpul liber, copiii din zonă jucau de obicei fotbal, mergeau la pescuit sau la scăldat, dacă era suficient de cald afară. Dădeam curs și eu invitațiilor lor, dar după o scurtă perioadă am început să mă plictisesc, fiind atras tot mai mult de lectură. Mă refugiam în paginile mele de povești care mai de care mai interesante. Zilele de vară mă găseau în grădină, la umbră, citind cărți de vârsta mea. Am descoperit într-o vară poveștile lui Jules Verne și le-am savurat săptămâni la rândul. Mai târziu, am înțeles că am făcut o alegere bună.

2. Care e prima carte pe care ai citit-o?
Nu-mi amintesc care a fost prima carte citită, dar îmi amintesc când tatăl meu mi-a cumpărat colecția „Winnetou” scrisă de Karl May. Aflam atât de multe lucruri noi și îmi imaginam cum arăta lumea lui Winnetou a lui Old Shatterhand, două personaje pentru care dreptatea era mai sus de orice. Aflam atât de multe lucruri pe care nu le văzusem nici la televizor, de care nu mi se povestise nici la școală. Acele cărți au avut un impact important asupra mea, făcându-mă să realizez unicitatea capacității noastre de a ne imagina o lume întreagă prin simpla lectură a unor paragrafe. Orizontul nostru se extinde cu fiecare carte citită și chiar dacă nu conștientizăm la acel moment, acest lucru își pune în mod direct amprenta asupra dezvoltării noastre.

Din cărțile citite, avem un univers care e numai al nostru, personaje care sunt dornice oricând, la chemarea noastră, să ne împărtășească povestea, să ajungem cu mintea în orice colț al lumii și să călătorim, dezvoltându-ne imaginația, vocabularul și mai ales caracterul.

3. Sfaturi pentru parinti – cum să facă lectura distractivă pentru copii?
Pentru mine, modelul familial a fost foarte important. Văzându-mi tatăl care citea mereu, acest lucru mi-a fost insuflat și mie. Cred că primul pas este ca părinții să le dea un exemplu copiilor și să le arate că lectura poate fi și distractivă, că lectura ne pregătește pentru o călătorie unde noi suntem personajul principal: viața. În era tehnologiei, unde tentațiile date de noile mijloace de comunicare, telefoane inteligente, internet și altele sunt atât de mari, cred că părinții au datoria să le arate copiilor că aceste mijloace moderne pot fi folosite în cel mai bun mod cu putință, pentru dezvoltarea copiilor. Prin stimularea lecturii, părinții pot să ajute copiii să-și descopere potențialul.

Astăzi, comportamentul părintelui care afirmă cu tărie că el este cel mai avizat să hotărască ce e mai bine pentru copilul său este unul încă larg răspândit. Eu cred că prin încurajarea copiilor să vadă lectura ca pe un echipament pentru cea mai importantă călătorie a lor, părinții vor fi chiar ei mai împăcați știind că ai lor copii au făcut o alegere în cunoștință de cauză, citind suficient despre opțiunilor lor de viitor sau despre subiectele care îi pasionează și și-au descoperit chiar ei pasiunile prin lectură. Un cititor trăiește 1000 de vieți. Cel care nu citește niciodată, trăiește una singură.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

De vorbă cu ilustratoarea Yanna Zosmer: „Întotdeauna e loc de povești și de viziuni noi”

Ne dorim să vă oferim exemple care să vă motiveze să luptați pentru visul vostru. Adesea, copiii pasionați de desen sunt orientați către alte meserii „de viitor” care să le ofere o siguranță financiară, îndepărtându-se de pasiunea lor.

Considerăm că este cu adevărat important să vă urmați visul și să vi-l transformați într-o meserie. De aceea, am stat de vorbă cu Yanna Zosmer, un artist vizual care ne inspiră de ceva vreme.

A ilustrat cărți pentru copii precum Omul cu trei minți, Margareta a României, a realizat coperte pentru Viața necunoscută a copacilor și Bonsai de Alejandro Zambra. Lista poate continua, așa că mai bine o lăsăm pe Yanna să ne povestească mai multe despre universul ei de poveste.

28938515_1790670940984133_990773998_o

Cum ai inceput să faci ilustrație?

Pictez și desenez de când mă știu, dar acum câțiva ani, după ce am terminat facultatea am primit un mic proiect de ilustrație de carte. L-am făcut cu atât de mult drag încât mi-am zis că asta e ceea ce trebuie să fac în viață, pentru că îmbină perfect plăcerea lecturii cu pictura, iar de atunci nu trece o zi fără să ilustrez ceva.

Ce sfat ai pentru copiii care sunt atrași de acest domeniu?

Să nu se limiteze doar la desen. În cazul meu au fost mai de ajutor amintirile cu poveștile bunicilor, filmele pe care le-am văzut și cărțile pe care le-am citit decât toate orele de muncă în fața naturilor statice sau portretelor din facultate.

De ce e importantă lectura?

E o expresie care-mi place tare mult, că cititorii trăiesc mai multe vieți. Cred că asta e cel mai important, că ajungi să înțelegi  alte perspective și așa devii un om mai bun.

Care e procesul tău creativ atunci când ilustrezi cărți?

De obicei pornesc de la text, dar îmi place să fac mult research pe subiect, să îmi pun muzică sau filme care au legătură cu perioada sau evenimentele relatate, să pot înțelege mai bine personajele. Apoi desenez, iar până la sfârșitul procesului simt că personajele îmi sunt apropiate. Cea mai grea parte e despărțirea de ele, când trebuie să predau lucrările și să încep un alt proiect.

Cum îți găsești inspirația?

Văd fiecare proiect ca o sursă de inspirație, mai ales dacă e vorba de cărți ilustrate. Cele mai bune idei mi-au venit din cărți. Uneori, se mai întâmplă să fiu în pană de idei și atunci prefer să iau o pauză, să văd un film bun și să desenez după.

28939422_1790670404317520_1605187812_o

Ce ar trebui să știe cei care vor să se apuce să facă ilustrații?

Că e greu la început, ca orice altceva, dar că merită și că întotdeauna e loc de povești noi și de viziuni noi.

Noi recomandăm, de obicei, ca lectura să fie însoțită de mici jocuri de actorie, mimă, desen. Când vine vorba de ilustrație, de ce avem nevoie? Ce fel de creioane, hârtie?

Cred că în cazul copiilor, cel mai important e să aibă materiale cu care se simt foarte confortabili și care să îi reprezinte. Am văzut creații minunate făcute de copii cu o simplă cretă pe astfalt. Cred că materialele care nu îi limitează sunt cele mai potrivite.

Ce apreciezi la o ilustrație? Dacă ar fi să jurizezi un concurs de ilustrații pentru povești, care ar fi criteriile tale?

Trebuie să recunosc că îmi plac ilustrațiile care mă surprind, care au abordări la care nu m-aș fi gândit sau pe care nu le-am mai văzut.

28907351_1790675964316964_472791288_n

Ce te-a inspirat atunci când ai creat ilustrațiile pentru „Omul cu trei minți”?

Pentru că era vorba de basme românești, am spus că cel mai bun loc să lucrez este acasă la bunica. Mi-am luat acuarelele și hârtia și am plecat la ea, unde am găsit pregătit un colțișor frumos aranjat cu motive tradiționale, căpșuni și o ie de 100 ani agățată pe un umeraș, pentru inspirație. Apoi totul a curs de la sine.

Pe Yanna o găsiți pe Facebook și pe Instagram și pe site-ul ei oficial.

„Povești pe muzică” la standul Dacia România – Gaudeamus 2017

Duminică, pe 27 noiembrie, standul Dacia România din cadrul târgului Gaudeamus a răsunat de versuri care l-au avut în prim-plan pe Peter Pan, jocuri alături de copii, dans, exerciții care dezvoltă imaginația și lectură distractivă alături de artista Andreea Lupescu.

Copiii au avut parte de un atelier marca NARATIV de „Povești pe muzică” și au pornit într-o călătorie alături de Peter Pan. Dar, mai bine, să o lăsăm pe Andreea să ne povestească mai multe de la fața locului:

Stăm cu toții pe perne și vorbim despre Peter Pan. Copiii au o imaginație fantastică, cel mai mult le place să le citesc, în timp ce ei închid ochii și își imaginează că se află în poveste și pot zbura către Țara de Nicăieri. Discutăm despre cum arată personajele fiecăruia:

– Piticuțul meu are un costum verde!
– Al meu are o căciulă roșie, cămașă portocalie și pantaloni albaștri.

Dar dacă soarele din Țara de Nicăieri ar avea orice culoare?

În mijloc e verde pastel, iar razele sunt argintii – îmi zice unul din băieți.

Copiii au un vocabular dezvoltat și intră imediat în poveste, abia așteaptă să construim cântecele împreună, sunt foarte comunicativi și entuziaști. Pun întrebări. Inventează noi scenarii. Suntem printre nori și le facem coloană sonoră, coborâm și mergem spre laguna sirenelor pășind pe frunze care foșnesc.

12

Facem exerciții de ritm, cântăm, schimbăm cuvintele, căutăm rime și linii melodice, până când ajungem la forma care ne place tuturor:

Peter Pan înoată
C-o sirenă minunată
Are lumea toată
În scoica fermecată

La refren, copiii vor să apară piratul așa că…

Vine Hook cu sabia,
Pam-param-pam
Peter Pan câștigă
Pam-param-pam
Zâna se distrează
Pam-param-pam
Iar Wendy dansează
Param-param-pam

Se încheie cu aplauze și dans.

– s f â r ș i t –

Încurajăm părinții să le citească celor mici, să le pună întrebări legate de personaje și acțiunile lor, transformând lectura într-un element distractiv. Veți fi uimiți ce imaginație bogată au copiii și cât de dornici sunt să intre în povești.

Credit Foto: Dacia România

Donație de carte la Mircești în județul Iași

Miercuri, pe 22 noiembrie, am zburat de la București spre Iași, alături de Cărțile Copilăriei, care urmau să ajungă la elevii din comuna Mircești, județul Iași.

Ne-am bucurat de sprijinul Azomureș, Golden Star SRL și Sameday Courier pentru a aduce peste 300 de zâmbete pe tărâmuri moldovenești.

De la aeroport și până în sat, ne-am deconectat de la agitația orașului printre dealuri și păduri și-am ajuns în locul în care s-a născut Vasile Alecsandri. Am mers să îi vedem casa memorială și-am remarcat că se află într-o stare foarte proastă (poate citește cine trebuie și ia măsuri).

Am descoperit un conac spațios și-am reținut un obicei tare boem al lui Alecsandri – stătea cocoțat pe 2 perne turcești așezate pe rotițe și își bea cafeaua la geam – evident, în poziție turcească. Mai avea un jilț cu capete de lei primit cadou de la Carol I, cu care era prieten, un pian elegant al fiicei sale și multe cărți. Am mers apoi să vizităm școlile din cele 2 sate ale comunei, Mircești și Iugani – am descoperit săli pictate de profesori și elevi, pe garduri erau pictate de către copii mesaje motivaționale „fii vesel” și pe trepte „nimic nu e imposibil”.

img_0414

Una dintre problemele cu care am aflat că se confruntă comunitatea este că în zonă se nasc 2-3 copii pe an – așa că în prezent nu există clasele a șasea și a șaptea, și astfel generațiile noi de elevi se răresc. Concluzia domnului primar cu care am stat de vorbă: puțini copii, mulți adulți plecați din țară, bugete mici pentru infrastructură. După ce ne-am familiarizat cu situația elevilor, am mers să îi cunoaștem și am fost primiți cu aplauze și sute de zâmbete.

Ne-au dansat, ne-au cântat, ne-au spus ultimele titluri citite, dar când i-am întrebat despre ce a fost vorba în carte – au fost puțin derutați. Poate din cauza emoțiilor sau poate din lipsa unui obicei constant al lecturii sau a realității cu care se confruntă România: un grad din ce în ce mai ridicat de analfabetism funcțional (cei care citesc, dar nu știu să reproducă ideile sau mesajul principal a ceea ce au citit).

Ne-am bucurat să aflăm că de aproape o lună o învățătoare a înființat un club de lectură  pe care îl vom susține în continuare cu toate resursele de care dispunem: metode de lucru cu copii, idei și sfaturi, cărți și resurse.

img_0465

Reprezentantul Golden Star SRL, domnul Radu Ștefănescu, a lăudat marile personalități născute prin împrejurimile Iașiului și i-a încurajat pe copii să viseze și să devină mai buni decât predecesorii lor. Ovidiu Maior de la Azomureș i-a îndemnat pe copii să citească pentru că pot ajunge oriunde în lume prin povești, pot afla despre culturi și civilizații îndepărtate.

Ultimul moment al evenimentului a fost cel care a adus fascinație și bucurie pe chipurile copiilor, a fost adaptat limbajului lor și i-a provocat la joc: Hai să închidem ochii și să zburăm alături de Peter Pan spre Țara de Nicăieri, le-a spus draga noastră Andreea Lupescu. Apoi am cântat împreună, am construit un fundal sonor aerian, pământean și marin, și-am descoperit cât de distractivă poate fi lectura.

Interes există. Entuziasm la fel. Așa că următorul pas ar fi un club de lectură constant care să pună în aplicare metodele propuse de noi prin care cititul devine un obicei distractiv, care dezvoltă imaginația și îmbunătățește vocabularul.

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

Sponsori și parteneri:

 parteneri-01

Pe scurt despre a treia ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

Pe 7-8 și 14-15 octombrie 2017 sălile de clasă de la Colegiul „Cantemir Vodă” din București au devenit terenul de joacă al copiilor pasionați de citit la a treia ediție NARATIV – festivalul de lectură. Ca și în anii trecuți, ne-am propus să le arătăm celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită și adulților să le atragem atenția asupra faptului că cititorii se educă pas-cu-pas. Nu te naști cititor, ci devii, în urma unui proces care începe, de cele mai multe ori, acasă.

În timpul celor patru zile, le-am propus participanților să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace cu undițe pentru a pescui litere, să pună întrebări și să inventeze, toate pornind de la cărți. Căci doar la NARATIV lectura și distracția merg mână-n mână! În total, au avut loc peste 100 de activități gratuite: ateliere pentru copii, conferințe pentru părinți și profesori, spectacole de teatru-lectură.

Alături de voluntari am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi cu ajutorul volumelor “Cărțile copilăriei” și al rechizitelor primite de Herlitz. Cei de la Canon România au amenajat o sală specială de așteptare, în care poveștile au prins viață și amintirile au fost puse pe hârtie sub formă de fotografii. Într-un spațiu special amenajat de prietenii noștri SLooP, copiii au putut face schimb de cărți și au primit sucuri naturale care le-au dat energia necesară pentru participarea la ateliere. De mare ajutor au fost în zilele ploioase ceaiurile calde și aromate oferite de partenerii de la Himalaya.

22289756_989519831190890_2169669205727915557_o

La câteva zile de la încheierea festivalului, împreună cu personajele noastre preferate, Nara și Tiv, vă invităm la un scurt tur al acestuia:

Începem cu Ora de povești, unde copiii de 3-6 ani alături de pedagogul Ioana Brătilă se joacă împreună până alunecă în lumea din cărți și învață cum cititul poate fi relaxant și creativ. Cântă, își imaginează personajele și transformă povestea în funcție de imaginația fiecăruia.

Mergem pe culoar și deschidem următoarea ușă: Lectură pentru copii nevăzători la care participă elevi de la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București. Pedagogii Lavinia Filat și Andreea Lupescu îi poartă printre nori din vată de zahăr, frunze din acadele, ocean de ciocolată și spuma mării de vanilie alături de Peter Pan, Wendy, sirenele și zânele în frunte cu Clopoțica. Copiii învață să compună un cântec, în timp ce universul lor olfactiv este stimulat cu arome de ocean sau grădini fructate. Cu un ventilator manual, Andreea se plimbă printre ei, imaginându-și că zboară. La final, cântă împreună și aruncă praful magic în aer, rostind cu voce tare cea mai puternică dorință pe care o au acum.

22291545_989520477857492_5508776230272752612_o

Iată o parte din cântecul compus de copii:

Peter Pan zboară peste nori
Wendy adună niște flori.
Zânele cântă pană-n zori
Michael le spune ghicitori.
În oceanul fermecat
Sirenele s-au jucat
Împreună au cântat
Peste tot au colindat.  

 Ajungem la Rime și ghicitori unde Diana Vasilescu le rostește, dar le și compune alături de copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani. Se lucrează pe echipe, se fac joculețe, ce pofta de ghicitori ne face! Am sta mai mult, dar ne continuăm aventura la atelierul de Arhitectură. Aici am fost vrăjiți de copiii care lucrau alături de Daniela Pălimariu și construiau Catedrala de la Notre Dame în miniatură. Am aflat mai multe despre contextul istoric, proporții și geometrii.

In premieră în România, am organizat atelierul de BookTubing ținut de Barna Nemethi – regizor, scriitor și fotograf. Copiii care au deja un vlog, au învățat cum să facă o recenzie de carte, care sunt pașii pentru a avea un conținut video relevant și modalități prin care îți poți crește numărul vizualizări. La discuție a luat parte și Andra Gogan – vloggărița cu peste 400.000 de abonați care le-a oferit inspirație și o mulțime de sfaturi celor prezenți în sală.

22459554_993191214157085_2526170473399513721_o

Mai mergem puțin pe culoar, luam un SLoop cu căpșune, trecem de perdeaua multicoloră confecționată de voluntarii noștri care-s mereu în mișcare și ajungem la Litere pentru prichindei. Aici copiii între 5 și 7 ani învață să citească jucându-se cu literele, alături de ghidul nostru simpatic – Diana Vasilescu.

La Povești pe muzică e mare zarvă. Copiii au primit praf magic (nu vrem să stricăm magia, dar dacă vreți să faceți și voi acasă – o pungă de tărâțe de ovăz ajunge pentru împlinirea mai multor dorințe.) și se pregătesc să îl arunce în aer rostindu-și cu voce tare dorința pe care zâna din povestea lui Pinocchio să le-o îndeplinească. La acest atelier copiii învață alături de Sore sau Andreea Lupescu cum să construiască un cântec, cum se naște ritmul, cum alegi primele cuvinte, cum faci rime, cum găsești linia melodică potrivită. La final, se lasă cu piruete de la fetele care studiază balet și cu ritm susținut de palmele și tălpile băieților.

În ritm de TICTAC intrăm în sala în care Nae Șovăială își desfășoară atelierul Tribunalul Personajelor. Ce vrei să fii – avocat, procuror sau judecător? Mai întâi ne amuzăm cu Nae și modul lui de a povesti și se a interpreta, facem niște joculețe, deconstruim povești, apoi se împart rolurile și începe partea argumentativă pentru apărarea sau acuzarea personajului. Pornim de la o poveste din 1001 de nopți și ajungem ușor, ușor la verdictul final. Hohotele de râs sunt incluse în program.

Anul acesta am avut grupuri de școlari venite la București din 12 localități special pentru NARATIV, o experiență unică pentru cei mici oferită de Kaufland România despre care am povesti în articolul de aici.

Continuăm călătoria cu altă Călătorie spre Centrul Pământului alături de Jules Verne și Barna Nemethi în cadrul atelierului Jurnalistul de poveste. Aici ne transformăm toți în detectivi și punem la îndoiala informațiile din carte. Oare câți kilometri sunt până în centrul pământului? Cine e mai aproape de noi din punct de vedere temporal: Cleopatra sau piramidele din Egipt?

Cum descoperim o poveste, ce întrebări punem, cum găsim răspunsurile? Copiii au intrat imediat în joc, iar noi am intrat în sălile următoare.

În program mai avem Storrytelling în spaniolă cu Frida, în maghiară cu Cipi, în germană cu Heidi, în engleză cu The Gruffalo – cu sprijinul Institutelor Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București. Cât despre storytelling în limba română, cei mici au avut parte de exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și au dezvoltat arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari, alături de pedagogul Răzvan Ropotan. Am avut grijă și de copiii cu deficiențe de auz cărora le-am pregătit un atelier dedicat împreună cu reprezentanții Asociației Sonia Maria.

22290009_989519684524238_8125495128369447740_o

Alan Cornish, director de Școală primară la International School of Bucharest, a povestit despre programele de lectură din întreaga lume și influența lor asupra dezvoltării copiilor. Părinții au fost impresionați și au primit recomandări despre cum ar putea încuraja lectura.

Virgil Ianțu ne-a vorbit despre lectura în familie – de la emoție la impact: rolul decisiv al cititului în dezvoltarea celui mic, modalitatea prin care acesta își construiește inteligența emoțională. Cu sfaturi, întrebări și răspunsuri din experiența personală.

Iar Gaspar Gyorgy ne-a fascinat, ca de fiecare dată, prin poveștile sincere și directe despre parenting și cum să creștem oameni mari. Am avut parte de o doză de umor combinată inteligent cu informații folositoare despre cum putem ajuta la dezvoltarea copiilor și ce rol au poveștile în viața noastră.

Smaranda Nicolau ne-a condus in Atelierul de lectură pentru boardgameri unde am petrecut 2 ore cu 10 echipe formate din părinte și copil care au lucrat cot-la-cot, s-au distrat și au învățat cum pot introduce lectura în activitățile zilnice de familie. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că pentru mulți dintre copii aceste 2 ore au fost primele pe care le-au petrecut citind împreună cu părinții lor!

Ne-am încheiat serile de sâmbătă cu zâmbetul pe buze într-un mod inedit pentru copii, prin spectacole de teatru lectură. Am învățat cu fără decor sau costume fastuoase, poți deveni propriul regizor al poveștilor pe care le citești. Alice în Țara Minunilor și Pinocchio au fost inspirația noastră!

Am recreat împreună cu pedagogii de la Artcrowd – Artiști în educație povești din 1001 de nopți, și am dat viață personajelor prin jocul luminii și al întunericului, prin decor, măști și costume la atelierele de Teatru de umbre și Bandă desenată. Și, dacă tot suntem la capitolul vizual, am trecut și pe la Ilustrația de povești cu Alexandra Mihailciuc pornind de la întrebarea Cine este Robinson Crusoe? Am transformat împreună cuvintele în imagini, iar personajele în costume și măști. Le-am pictat și le-am purtat devenind parte din poveste.

22339408_989781034498103_1872094938455939120_o

A fost atât de frumos și de intens la NARATIV, încât ne e tare greu să redăm ce am simțit prin cuvinte. Așa că, în loc de final, vă lăsăm cu un album plin de fotografii pe care îl puteți vizualiza aici niște replici memorabile culese de la copii în timpul atelierelor:

  • Dacă am putea să trăim într-o lume fermecată, am avea un ocean de ciocolată, nori din vată de zahăr, frunze din acadele, spuma mării de vanilie, un pod auriu și papagali care zboară pe deasupra lui.

 

  • De ce avem nevoie ca să scriem mesaje?
    De limba română.
    Și din ce e formată limba română?
    Este formată de la Dumnezeu.

 

  • – Cum și-a dat seama Scufița Roșie că în pat era Lupul și nu Bunica?
    – Bunica nu era păroasă!!!

 

  • Patul era al bunicii, dar asta nu înseamnă că bunica era în pat.

 

  • Oare cine bate în ușă la meșterul Antonio, copii?
    Un băiat: Iohannis?

 

  • De ce era supărat Gepetto?
    Păi poate avea pensia mică…

22688002_997005323775674_5293301281809276657_n

NARATIV este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Sponsor official: Kaufland

Parteneri: Curtea Veche Publishing, Herlitz România, Lugera – The People Republic, Mount Himalaya Tea, Sameday Courier

Parteneri instituționali: Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Institutul Balassi – Maghiar din București, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București, Artcrowd, Asociația Sonia Maria, Mindstage, Școala pentru deficienți de vedere București

Parteneri de joacă: Canon Creative Park și SLooP

Parteneri media: Agerpres, Avantaje, Revista Biz, BlitzTV, Brrlog, Elevate, Minimax, Paginadepsihologie.ro, Psychologies, Radio România Cultural, SuntPărinte.ro, Șapte Seri, Totuldespremame.ro

Susținut de: Itsy Bitsy

Partener monitorizare presă: Klarmedia

Cum să organizezi un atelier de bandă desenată la tine acasă sau la școală

Din ce în ce mai multe studii demonstrează cã introducerea unei ponderi mai mari de activități artistice în programul zilnic de studiu al copiilor sau adaptarea tehnicilor împrumutate din artă pentru activități de predare dau rezultate deosebite pe termen mediu și lung și eficientizează procesul de învãțare al elevilor. Existã, în ultima perioadã, discuții din ce în ce mai ample cu privire la un anumit echilibru pe care sistemul educațional ar trebui sã îl asigure între materiile realiste și cele din aria creativ-artistică.  Am remarcat și noi, în cadrul atelierelor pe care le organizăm la festivalul NARATIV, ca includerea diferitelor forme de artă combinate cu lectura conduce la:

  • deschiderea acestora către nou
  • întărirea stimei de sine
  • sporirea capacitãții și a dorinței de a fi creativi
  • capacitatea de a se auto-evalua și auto-motiva.

screen-shot-2017-10-03-at-18-51-23

Un raport al organizației „Americans for the Arts“ aratã cã acei copii care participă în mod regulat, câteva ore pe zi, la diferite activități artistice, dobândesc o mai bună tehnicã de învățare, iar creativitatea lor este mult mai dezvoltată decât a celor care își petrec timpul studiind exclusiv subiecte analitice. Educația prin artã și metodele alternative de învãțare sunt esențiale în dezvoltarea armonioasã a unui copil și, din fericire, din ce în ce mai mulți părinți și educatori înțeleg aceastã abordare și contribuie activ la dezvoltarea de programe în acest sens. Prin urmare, venim în sprijinul adulților care doresc să se implice în educația celor mici prin metode non-formale cu o broșură, realizată de echipa Asociației Curtea Veche împreună cu reprezentanții Artcrowd – Artiști în educație, privind etapele exacte ale organizării unui atelier de bandă desenată pornind de la volumele din colecția Cărțile Copilăriei.

Calitățile unei astfel de activități sunt multe: îi încurajeazã sã citeascã pe cei care sunt mai îndărătnici, îi ajutã sã citeascã pe elevii care sunt încã la început cu cititul, iar celor mai avansați le oferã noi modalitãți de înțelegere a simbolurilor, de exprimare a ironiei, a satirei, le permite sã foloseascã umorul și sã identifice diferitele puncte de vedere ș.a.m.d. În procesul educațional au un rol foarte important pentru că:

  • prezintã elementele esențiale dintr-o narațiune
  • informația este mai ușor de reținut
  • perfectã pentru a practica arta dialogului
  • jutã la structurarea textelor și la crearea unui simț organizatoric
  • dezvoltã creativitatea
  • reprezintã un bun instrument de monitorizare și evaluare.

Participanții la Festivalul NARATIV vor primi gratuit broșura pe care am creat-o împreună cu cei de la Artcrowd – Artiști în educație despre cum puteți organiza atelierul de bandă desenată și aportul pe care îl are o astfel de activitate pe termen lung. Dacă vreți să organizați și voi, acasă sau la școală, un atelier de bandă desenată, descărcați broșura online de aici sau scrieți-ne pe narativ@curteaveche.ro și venim în școala voastră prin programul “Școala Altfel”.

SPECTACOLUL – LECTURĂ: 3 SECRETE ALE SUCCESULUI CU RESURSE MINIME

A trecut mai mult de o lună de când am încheiat NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii și încă gândim la atmosfera acelor zile și la energia participanților. Și ne apar constant în minte imagini de la cele două spectacole lectură pe care trupa noastră de actori tineri le-a pus în scenă inspirându-se din „Pinocchio” și „Alice în Țara Minunilor”, volume din colecția de repovestiri „Cărțile copilăriei”.

Având rolul de a aduce în atenție mai degrabă textul, spectacolele-lectură stimulează spectatorii să își imagineze propria montare. Acesta este principalul avantaj care face din teatrul cititorilor o formulă excelentă de introducere a lecturii printre preferințele celor mici. Abordarea textelor literare prin joc teatral le dezvoltă acestora capacitatea de înțelegere a textului, îi pune în contact cu o abordare neconvențională a cărților și îi încurajează, în final, să le parcurgă integral. Asistând la spectacolele lectură din cadrul festivalului și lucrând cu pedagogii care aplică această metodă cu foarte mare succes, am identificat trei secrete care fac din această activitate un succes schimbarea percepției celor mici asupra cititului:

Un cititor talentat este tot ce îți trebuie. Păstrând în minte faptul că acest tip de reprezentație trebuie să fie distractiv pentru copii pentru a le atrage atenția, spectacolul-lectură are rolul important de a le activa celor mici imaginația și de a le arăta părinților cât de mult contează pentru cei mici cititul pe roluri. Utilizarea unor intonații diferite și gesturi potrivite sunt câteva dintre tehnicile simple pe care micuții le apreciază și care îi fac să devină mult mai receptivi la ceea ce citesc.

Decorurile și recuzita sunt deja la îndemână. Personalizarea spațiului prin mutarea scaunelor în sală sau folosirea unor elemente vestimentare pentru delimitare sunt primii pași prin intermediul căruia participanții pășesc pe tărâmul poveștii. Faptul că micuții au mână liberă în a construi peisajul în care se va desfășura acțiunea le stimulează imaginația și îi ajută nu doar să vizualizeze contextul, dar și să memoreze mai multe detalii din poveste. Prin folosirea unor elemente ajutătoare, nu doar că lectura devine efectiv un spectacol, ci și adultul reușește să acceseze mai multe laturi ale creativității celor mici și să le stimuleze învățarea prin simțuri. Spre exemplu, încurajându-i pe participanți să deseneze o anumită scenă deja lecturată, aceștia vor putea vizualiza mai bine respectivul context. De asemenea, utilizând sunete sau chiar melodii, se asigură memorarea pe termen lung a informației și procesul devine mai facil. În fond, nu sunt necesare decoruri și costume fastuase pentru un spectacol, putem fi singuri proprii noștri regizori și să ne imaginăm aceste elemente cum vrem noi.

65

Distracția este garantată. La fel și utilitatea. Toate aceste elemente adaugate la caracterul distractiv al activității, stimulează creativitatea și – prin creșterea graduală a complexității detaliilor – exersează capacitatea de memorare și procesare a copiilor. Dincolo de imitarea unor acțiuni, gesturi sau comportamente, lectura pe roluri și utilizarea de intonații diferite stimulează empatia cititorilor și capacitatea lor de a reacționa în funcție de context și de informația pe care au înmagazinat-o. Prin intermediul spectacolelor lectură, actorii care conduc activitatea vizează exersarea capacităților celor mici de a reacționa și imagina. Așa cum ne-au confirmat și părinții ai căror copii au participat la spectacolele lectură susținute de Trupa de teatru NARATIV în cadrul festivalului, avantajul cel mai mare al acestui tip de activitate este – pe lângă pofta sporită de lectură – și o capacitate mai mare de relaționare, la nivel interpersonal, a copiilor.

Iată ce ne spune Smaranda Nicolau, actriță și pedagog teatral:
„Mulți dintre copiii din ziua de astăzi se uită destul de mult la filme și la desene animate iar noi, adulții, trebuie să înțelegem că aceasta este ceva absolut firesc. În acest context, spectacolele-lectură precum cele de la NARATIV – Festival de lectură pentru copii sau de la atelierele de actorie pentru cititori încearcă să recupereze ceva ce numai cititul poate să ofere: plăcerea de a crea povestea în propria imaginație. După părerea mea, acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți oferi unui copil: prilejul să se surprindă pe el însuși, să descopere că e perfect capabil de lucruri pe care nu avea habar că le poate face. E ceea ce încerc mereu la atelierele mele este ceva ce și spectacolele-lectură ale Trupei NARATIV reușesc să facă cu mare succes. Copiii se simt împuterniciți de spectacole. Simt că și ei contribuie la poveste. Simt că povestea le aparține, iar puterea și responsablitatea de a crea propriile povești sunt sentimentele care îi încurajează să continue pe termen lung și de unii singuri.”

Până la o nouă ediție NARATIV – festivalul de lectură pentru copii, ne puteți contacta și aducem Trupa NARATIV în comunitatea sau școala voastră. Scrieți-ne un mesaj la adresa narativ@curteaveche.ro și stabilim împreună detaliile astfel încât cei mici să (re)descopere bucuria și beneficiile unui spectacol-lectură!