Cum putem împrieteni lectura cu tehnologia?

   Toată lumea discută în ultima vreme despre faptul că cititul și cărțile pierd constant teren în fața Internetului, telefoanelor inteligente și multitudinii de aplicații. Adulți și copii deopotrivă sunt în permanență atrași de ecranele luminoase, camerele cu rezoluție mare și informațiile care apar la fiecare secundă, punând de-o parte lectura și implicit și lumea la care ea oferă acces. Totuși, să fie lupta dintre cele două atât de acerbă? În rândurile următoare vă propunem să descoperiți câteva modalități prin care tehnologia poate susține lectura și dezvoltarea relației dintre copil și cărți.

   Înainte de aceste sfaturi trebuie să clarificăm dacă într-adevăr copiii zilelor noastre sunt atrași de cărțile electronice și dacă ele ar încuraja mai mult lectura. „Western Australian Study in Children’s Books”, o cercetare realizată în anul 2016 demonstrează că în realitate cei mici nu sunt atrași de cititul pe diferite device-uri. Mai mult, cu cât au acces la un număr mai mare de gadgeturi, cu atât citesc mai puțin. Aceeași cercetare ne încurajează, punând în evidență faptul că tot cărțile în format fizic rămân sursa preferată pentru lectură. De asemenea, alte date identificate în 2014 de Academia Națională de Științe din Statele Unite demonstrează că cititul de pe Kindle înaintea orei de culcare scade producția de melatonină, hormonul care contribuie la instalarea somnului. Așadar, acestea fiind spuse, am putea ușor să etichetăm cărțile în format electronic ca fiind „rele” și să-l încurajăm pe cel mic să se îndrepte numai către cartea tradițională.

   Noi considerăm că această atitudine nu este cea potrivită, pentru că nu existența și răspândirea diverselor suporturi pentru lectura electronică reprezintă problema, ci felul în care copiii noștri se deprind să le folosească. De pildă, un telefon mobil pe care este descărcat e-book-ul preferat poate încuraja lectura la fel de bine ca versiunea tradițională, dacă cel mic înțelege că poate folosi acel dispozitiv și astfel. Bineînțeles că și în acest caz exemplul părinților este esențial. Dacă observați că nu este atras de cartea tradițională, dar este totuși dornic să citească, atunci încurajați-l să folosească în acest scop telefonul. Nu uitați să îi aduceți în atenție avantajele și dezavantajele celor două forme de lectură.

   De exemplu, Matthew H. Schneps, cercetător la Institutul pentru Tehnologie din Massachusetts, subliniază că avantajul principal al lecturii tradiționale se traduce în termeni de experiență senzorială. A citi o carte în format fizic înseamnă a simți atingerea paginii, duritatea coperții, mirosul conferit de cerneala de tipar și chiar a face o pasiune pentru semnele de carte. Mai mult, un experiment din Norvegia evidenția un alt avantaj al lecturii tradiționale, acela de a dezvolta capacitatea de concentrare și memoria. Astfel, cercetătorii au selectat două grupuri de copii, punându-i să citească o scurtă poveste de pe două suporturi diferite: Kindle și cartea tradițională. La final, analiza a demonstrat că cei care citiseră cartea au reținut mai bine aspecte-cheie ale firului narativ față de cei care au ales lectura electronică.

   Totuși, și gadgeturile pot avea punctele lor forte. De exemplu, știați că e-book-ul este benefic pentru copiii dislexici pentru că oferă posibilitatea schimbării dimensiunii literelor și a spațiului dintre cuvinte? Apoi, nu trebuie să uităm de portabilitate – un singur Kindle poate stoca o bibliotecă întreagă, iar dacă este conectat la Internet poate oferi acces direct la noutățile literare.

   Înainte de final, vă mai oferim un ultim argument care demonstrează că tehnologia și cărțile se pot împrieteni. De exemplu, Internetul poate fi folosit pentru a percepe mai bine realitatea personajelor, lumea lor și povestea în general. Dacă cel mic citește o carte a cărei acțiune se petrece în Franța Cocoșatului de la Notre-Dame, atunci Internetul îl poate ajuta să vadă cum arăta arhitectura vremii, care era vestimentația, ce mâncau personajele și tot așa. La fel se întâmplă și cu filmele care au la bază diverse creații literare – după ce copilul a citit cartea puteți viziona împreună și filmul, pentru a înțelege și vizualiza mai bine povestea. Iar dacă doriți să aflați mai multe despre tandemul carte – film, vă invităm să accesați și articolul următor.

   Sperăm că aceste informații au fost utile și v-au convins că tehnologia și cărțile pot face o echipă grozavă în dezvoltarea celui mic. Trebuie numai să găsim calea de a le utiliza eficient pe amândouă. Spor la citit!

Sursa foto: http://theecoguide.org

Autor: Gabriela Ursu

Întâlnire despre lumea radio cu Bogdan Șerban și elevii de la Step by Step

După cum v-am obișnuit deja, noi ne luăm o porție lunară de zâmbete largi cu ajutorul copiilor de la Școala Step by Step. În prima întâlnire cu ei am făcut o incursiune în lumea ilustrației de carte alături de Alexia Udriște și pentr cea de-a doua l-am avut ca invitat pe Alec Blenche, care le-a povestit copiilor despre ce înseamnă să fii autor de carte.

Încă de la începutul proiectului, ne-am dorit să le satisfacem celor mici curiozitățile legate de lumea cărților și nu numai. Astfel că ieri, 23 martie, elevii clasei a III-a B au luat contact cu un domeniu nou, iar rezultatul a fost unul efervescent și de-a dreptul savuros. Invitat special ne-a fost Bogdan Șerban, producător și prezentator la Radio Guerrilla.

Recunoaștem, ne-am întâlnit să discutăm despre cărți și am încheiat prin a înregistra jingle-uri exact ca într-un studio profesionist.

StepbyStep_BogdanSerban_2

Bogdan le-a făcut elevilor o surpriză: cu o pereche de căști și un reportofon, le-a demonstrat cum sună vocea lor înregistrată și le-a arătat cât de important este să citești fluent, cu intonația și dicția potrivită. Chiar dacă o parte dintre ei se mai auziseră înregistrați pe telefon cei mai mulți au fost nemulțumiți de felul în care le sună înregistrată vocea pe un microfon de radio. Acest exercițiu însă nu i-a oprit din a se amuza și i-a ajutat să se familiarizeze cu propria voce pentru a se pregăti de următoarea surpriză: înregistrarea unor jingle-uri pentru radio care vor putea fi auzite în curând pe frecvența 94.8.

StepbySTep_BogdanSerban_3

Întâlnirea nu se putea termina altfel decât cu o sesiune de întrebări din partea copiilor. Curiozitatea lor ne uimește de fiecare dată, și l-a luat prin surprindere și pe producătorul de radio. ”De câți ani lucrezi în radio?”, ”La ce oră începe emisiunea ta?”, ”Ce ai făcut înainte de radio?”. Așa au aflat că Bogdan este, ca formare de bază, actor și că a și jucat în diferite piese la începutul carierei. Au pus o mulțime de întrebări despre piesele în care a jucat, despre titluri și autori, semn că lumea cărților este mereu prezentă în curiozitățiile celor mici.

Poza de grup de la final a încheiat o întâlnire reușită cu promisiunea că vom muta toate radiourile pe frecvența Radio Guerrilla pentru că suntem nerăbdători să auzim rezultatele acestei întâlniri.

Autor: Ramona Mihai

Programe de lectură în diferite colțuri ale lumii

Credem că este foarte important nu numai ca fiecare copil să aibă acces la cărți, ci și să aibă acces la acele lecturi potrivite vârstei lui. Până la înființarea Asociației Curtea Veche și dezvoltarea programului național de lectură „Cărțile copilăriei”, în România nu exista o astfel de initiațivă deși la nivel mondial se desfășoară de ani buni acțiuni pe termen lung. Țările dezvoltate investesc în educația prin lectură pentru că știu cât de importante sunt rezultatele acesteia; iată câteva astfel de proiecte aplicate în diferite colțuri ale lumii:

În Statele Unite ale Americii, universitatea din Detroit Mercy a organizat un program de lectură pentru copii care să îi ajute să citească siguri. Părinții iau parte la prima oră de clasă, unde învață cum să-i ajute pe copii în drumul lor de cititori și sunt îndrumați de profesioniști în alegerea cărțiilor potrivite pentru cei mici.

În Japonia, programul de lectură „Kumon” își propune să contruiască aptitudinile critice care îi vor ajuta pe cei mici să dezvolte o pasiune pentru lectură care să dureze o viață și să asigure fundația unei cariere academice de succes. Prin fișe de lectură care se completează în 30 de minute, de două ori pe săptămână și alte cinci teme pentru acasă, care permit copilului să lucreze în propriul ritm și să stăpânească noțiunile înainte să treacă la altele noi.

În Africa, programul „Worldreaders” asigură cărți în format electronic școlilor și chiar copiilor în parte, prin pachetele speciale pe care le numesc Blue Box sau Book Pack. Elevii au astfel acces la o arie diversificată de cărți, de la volume adaptate culturii africane la bibliografie critică necesară pentru a asigura durabilitatea programului. Cei mai mici, dar și cei mai mari, poti descărca direct pachetul cu cărți.

În Franța, de exemplu, programul ”Lecture Enfant” oferă o colecția „Livres à Reproduire” care conține un număr de 400 de cărți împărțite pe 18 niveluri de dificultate. Profesorii implicați pot descărca volumele în format PDF, elevii și părinții se pot loga pe profilul clasei în care este repartizat pentru a asculta cărțile de acasă sau de la școală.

O fundație din Polonia a demarat campania „All of Poland Reads to Kids” prin care a dorit să atragă atenția asupra importanței lecturii cu voce tare copiilor de toate vârstele, iar un an mai târziu, au organizat „First National Week of Reading to Children” cu activități în peste 150 de locații.

În Finlanda, instutuția Kela, instituție a securității sociale, oferă noilor părinți un pachet cu obiecte necesare pentru creșterea copilului. Inițiativa a început în 1938 și de atunci conținutul pachetului s-a tot schimbat. Important de menționat este că cel oferit în maternități conține și o carte, părinții fiind încurajați să le citească copiilor încă din primele zile de la naștere. Cei din Finlanda nu sunt singurii care susțin ideea cititului încă de foarte timpuriu, sunt și alte câteva clinici medicale din SUA care promovează această idee.

În India un ONG a format parteneriate cu Guvernul, numeroși voluntari și firme din sectorul privat încearcând să ajungă la cât mai mulți copii din mediul rural, dar și la oameni de toate vârstele care nu au acces la un sistem educațional necesar. În India acest ONG s-a implicat în peste 100 de proiecte în mai mult de 17 țări și susțin programe pentru afalbetizare în 1200 de sate.

Asociația Internațională pentru Dislexie vine în ajutorul copiilor cu dizabilități de învățare și încearcă să elimine preconcepțiile cum că cei dislexici rămân la gradul de analfabetism. Lupta adună profesori, părinți, comunități întregi, și bineînțeles persoane care suferă de un anumit fel de dizabilitate de învățare. Se încearcă, astfel, crearea unui mediu propice, pașnic și fără preconcepții unde copii își pot dezvolta capacitățile de învățare. Asociația oferă suport pentru numeroase state din SUA. Există numeroși experți care își oferă ajutorul în cadrul acestei asociații prin terapie educațională, asistență legală, evaluări, meditații și multe altele.

La Universitatea din Alberta, Canada, Lori Friesen a descoperit că introducerea companiei canine în cadrul lecțiilor a însemnat o mai mare implicare și atenție din parte copiilor. Cei mici sunt încurajați de prezența câinilor să fie mai deschiși, chiar să citească cu voce tare. Programele de afalbetizare asistată de animale îi ajută pe copii să experimenteze învățarea într-un mediu sigur, pașnic, relaxant și în care nu ești judecat.

Importanța unor programe de lectură este cu adevărat evidentă. Lipsurile sunt multe și ajutorul este necesar. Inițiativele oricât de mici contează și reprezintă un pas important. Programele de lectură vin în ajutorul copiilor, al părinților și cadrelor didactice, sunt pași uriași pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor și a generațiilor viitoare de angajați.

Cat de importanta este lectura pentru copii? Gaspar Gyorgy, psiholog

Poza_Articol_GasparCredem cu tărie în lectura de plăcere și o recomandăm pe întreg parcursul anului, inclusiv în vacanța de vară atunci când cei mici sunt mai tentați să uite cărțile pe raft! Dar de ce este atât de importantă lectura pentru copii și care sunt beneficiile ei? Unul dintre cei mai apreciați psihologi și psihoterapeuți relaționali din România, Gáspár György, povestește în volumul „Copilul invizibil” apărut la Curtea Veche Publishing:

“Despre mintea omului se spune că este cel mai mare aparat de spus povești din lume; uneori chiar este asociată cu un post de radio care emite 24 de ore din 24. Dar majoritatea poveștilor sunt reinterpretări pe care noi le facem în baza unor modele mentale dezvoltate în copilărie, motiv pentru care o minte bine antrenată și flexibilă are nevoie în mod constant de informație proaspată pentru a evolua conform vârstei și a nu rămâne blocată în același vechi tipar. (…)
Este bine de știut pentru orice părinte sau adult care interacționează cu copiii că lectura poate influența în bine comportamentul școlar al copilului mai mult decât o fac alți factori semnificativi, cum ar fi mediu social sau economic. Iar atunci când cei mici ajung să citească din plăcere, în mod regulat, aceștia nu doar că vor obține performanțe mai bune la teste, dar vor deține și un vocabular mai bine dezvoltat, dar și un nivel mai crescut de cunoștințe generale – lucru care-I vor ajuta să dezvolte o mai bună imagine de sine și să dețină o mai clară înțelegere asupra lumii. (…)
Cei mai mulți dintre noi știu sau intuiesc că lectura este importantă, dar relativ puțini oameni cunosc schimbările care se produc (lăuntric și manifest) atunci când citim din placere. Aceste beneficii sunt resimțite de ființa umana atât în copilărie, cât și la maturitate și pot fi grupate astfel: se dezvoltă creierul și minte; se dezvoltă o imagine de sine pozitivă; se facilitează dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale. Acei copii care citesc, adesea, au și bune abilități de ascultare și interpretare (…)
Apropo de imaginație, putem spune că o altă funcție semnificativă a cititului este reprezentată de faptul că, în esență, creierul uman nu face diferența între realitate și fantezie. Ceea ce înseamnă că atunci când copilul citește, acesta are posibilitatea de a se identifica cu personajele și de a trăi mai mult sau mai puțin experiența narațiunii. Așadar, cititul este o activitate care, dincolo de faptul că ne favorizează dezvoltarea biologică și psihologică, ne oferă și posibilitatea de a călători gratuit oriunde în spațiu și timp.”

Așadar, să analizăm toate aceste beneficii și, într-un articol viitor, să aflăm cât de importantă este lectura în familie și relația părinte-copil pentru citit!

LOREDANA, concert caritabil la New York pentru educația copiilor din România

Vineri, 13 mai, cu începere de la ora 19.00, LOREDANA susține un concert caritabil la New York în beneficiul Asociației Curtea Veche, încasările urmând a fi folosite pentru dezvoltarea programului de lectură “Cărțile copilăriei” care are drept scop promovarea cititului de plăcere în rândul copiilor și combaterea analfabetismului în rândul elevilor din satele românești.

Evenimentul este organizat de MARA Society cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York și are loc la Webster Hall – The Marlin Room, una dintre cele mai exclusiviste săli de spectacole din cel mai populat oraș al Statelor Unite. Îndrăgita artista va încânta publicul general (adulți și copii însoțiți) cu piese precum “O fată singură în noapte”, “Trandafir de la Moldova”, “Mărioara de la Gorj”, “Extravaganza”, “Zig Zagga”, “Apa”, reinterpretări din repertoriul Mariei Tanase și multe altele în limbile română și engleză. Biletele s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate online urmărind link-ul: http://bit.ly/LoredanaNYC

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educațional din România, rata abandonului școlar, accesul scăzut la cărți potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultățile în înțelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture acestui proiect:

‹‹ Mama a fost învățătoare și, în casa noastră, cartea și școala au fost mereu prețuite. Tatăl meu este un prolific scriitor de cărți pentru copii și aveam mereu în preajma noastră volume. Și când a apărut Elena, fiica mea, am continuat să-i transmitem dragostea pentru lectură și i-am citit povești, ani la rând, înainte de culcare. Cred în puterea cărților și, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe volume la copiii cărora li se poate schimba radical viața după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă și vă invit să vă alăturați și voi acestei cauze! “Imaginarium”, spectacolul meu, este despre a-ți imagina cele mai nebunești vise și a găsi căi pentru a le îndeplini. ››

Toate fondurile colectate în urma acestui eveniment vor fi direcționate către Asociația Curtea Veche pentru dezvoltarea programului național de lectură “Cărțile copilăriei”, care cuprinde, alături de oferirea volumelor și înființarea de cluburi de lectură, vizite în școli și centre pentru copii, întâlniri cu părinți, profesori și elevi și ateliere de lectură în librării.

Considerată un trendsetter pentru tot ceea ce înseamnă stil și spectacol, Loredana acoperă prin activitatea sa toate laturile industriei divertismentului – de la cele mai spectaculoase show-uri ale unui artist român până la seriale de televiziune, filme de lung metraj sau cărți. Este jurat în cel mai de succes talent show din România, “Vocea României” și inițiatoarea unei școli alternative de muzică – Atelierul de voce și muzică – destinat dezvoltării și motivării copiilor prin deprinderea unor abilități vocale sau de interpretare instrumentală.

Organizatorul principal al acestui eveniment unic la New York – MARA Society – este o organizație nonprofit înființată în anul 2010 de către patru prietene de origine română, în scopul promovării culturii române și a susținerii diferitelor organizații caritabile cu impact real în îmbunătățirea societății. Prin organizarea de evenimente culturale în cadrul cărora evoluează artiști de prestigiu (pianiști, violoniști, regizori, balerini etc.) Această colectează fonduri care sunt apoi distribuite direct organizațiilor caritabile din România. De-a lungul timpului MARA Society a sponsorizat copiii defavorizați să meargă la grădiniță și la școală (în colaborare cu Ovidiu Rom), a ajutat la construirea unui spital de îngrijire paleativa pentru bolnavii de boli incurabile (în colaborarea cu HOSPICE Casa Speranței), a acordat o bursă pentru formarea liderilor în domeniul cinematografiei și a colectat fonduri pentru susținerea Baletului Național Român. În prezent MARA Society sprijină Asociația Curtea Veche prin organizarea în premieră la New York a acestui concert caritabil susținut de cea mai îndrăgită ambasadoare a muzicii românești: LOREDANA.

Afis_LOREDANA_NewYork

CUTII DE DONAŢII AMPLASATE ÎN RESTAURANTELE SPRINGTIME PENTRU PROGRAMUL NAŢIONAL DE LECTURĂ “CĂRŢILE COPILĂRIEI”

Springtime se alătură programului naţional de lectură “Cărţile copilăriei” dezvoltat de Asociaţia Curtea Veche. Prin acest parteneriat oferă clienţilor săi posibilitatea de a realiza donaţii în urnele amplasate la casele de marcat din restaurantele bucureştene situate în zonele Piaţa Victoriei, zona Universitate, Gara de Nord, Mall Vitan, Calea Floreasca şi zona Izvor. Întreaga suma colectată pe perioada campaniei va fi utilizată pentru donaţii de carte către copiii din satele româneşti care nu au acces la biblioteci sau volume proprii.

Parteneriatul între Springtime şi Asociaţia Curtea Veche a început anul trecut în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus, când Springtime, singurul restaurant cu prezenţa constantă la evenimentele organizate în cadrul Romexpo, a organizat anul trecut o strângere de fonduri urmând acelaşi mecanism.

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, rata abandonului şcolar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegere a textelor sunt doar câteva dintre motivele pentru care Springtime a decis să se implice în acest proiect social. Fiecare contribuţie ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul naţional de lectură “Cărţile copilăriei” prin care Asociaţia Curtea Veche realizează donaţii de carte şi creează cluburi de lectură în mediile defavorizate.

foto_springtime

“Cartea influenţează decisiv viaţa unui om. Copilăria este acea etapă în care ne formăm idealuri, iar personajele din cărţile pe care le citim nu de puţine ori ne devin modele. Este îngrijorător faptul că în România sunt încă locuri în care copiii nu au acces la cărţi şi la informaţie, astfel la o educaţie mai bună. Am ales să susţinem această cauza deoarece considerăm că este important ca fiecare dintre noi să contribuie la formarea unei noi generaţii conştiente de alegerile pe care le face în viaţă, a unui public de cititori şi consumatori informaţi.” declara Loredana Vatavoiu, Brand Manager Springtime despre implicarea în proiect.

Springtime este cel mai mare lanţ de restaurante cu capital românesc, care oferă clienţilor săi preparate de cea mai bună calitate de peste 20 de ani. Grija pentru client face parte din misiunea companiei, de aceea zilnic aceasta îşi concentrează eforturile spre a dezvolta produse potrivite tuturor clienţilor.

Afis_Springtime_AsociatiaCurteaVeche

Apromat S.A. – DONAŢIE DE CARTE PENTRU ELEVII DIN JUDEŢUL PRAHOVA

Marţi, 23 februarie, echipa noastră şi Gabriela Szabo, cu sprijinul Azomureş şi Apromat S.A., au oferit “Cărţile copilăriei” către elevii şcolii Gimnaziale Nucşoara De Jos, comuna Poseşti, judeţul Prahova.

În cadrul evenimentului organizat la Căminul Cultural din comuna Poseşti (ora 12.00) au luat cuvântul: Gabriela Szabo (multiplă campioană la atletism), Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Mihai Aniţei (director general, Azomureş) şi Paul Banu (director, Apromat S.A. Prahova). Oficiile de gazdă au fost realizate de domnul Valentin Spătărelu, primarul comunei.

Transportul cărţilor a fost asigurat de Sameday Courier, în vreme ce echipa a ajuns la destinaţie cu un vehicul Dacia Dokker pus la dispoziţie de către constructorul auto Dacia. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, rata abandonului şcolar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care partenerii au decis să se alăture programului naţional de lectură iniţiat de Asociaţia Curtea Veche.

“Am oferit până acum câteva mii de cărţi copiilor din mediul rural, iar reacţiile micuţilor de la întâlnirile organizate în diferite localităţi ne-au determinat să mergem mai departe. Cu fiecare pas pe care îl facem în derularea proiectului “Cărţile Copilăriei” simţim că le-am dat o şansă în plus copiilor. Este foarte important să se înţeleagă că ei pot fructifica această şansă numai cu sprijinul profesorilor şi al părinţilor.“ declara domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş).

“ Prin educaţie înţeleg în primul rând dreptul la lectură şi crearea de noi oportunităţi pentru elevii din satele româneşti care sunt uneori nevoiţi să abandoneze studiul din cauza situaţiei sociale. Comuna Poseşti are mai multe sate în componenţă şi este situată la marginea judeţului, în zona de deal. Aici, copiii învaţă în mai multe locuri şi învăţământul se desfăşoară cu câteva dificultăţi generate de distanţa până la şcoală. În aceste şcoli urmează cursurile primare şi copiii Asociaţiei Pro Vita condusă de părintele Tănase din Valea Plopului. Pentru aceştia, ne propunem ca în următorii ani să alcătuim o biblioteca necesară copiilor. “ declara domnul Paul Banu, director Apromat S.A. Prahova.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

apromat2

    
Sponsori și parteneri:

parteneri-06