Experiența Festivalului NARATIV pentru copiii din 12 localități

   Nara și Tiv sunt zilele acestea zâmbitori, nu numai pentru că vremea s-a mai îmbunat și toamna seamănă a vară, dar și pentru că și-au făcut și anul acesta o mulțime de prieteni la cea de-a treia ediție a NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii. Iar noi suntem bucuroși deoarece la această ediție am reușit cu sprijinul Kaufland România să aducem la festival și copii din 12 localități: Cuza Vodă, Spanțov, Șoldanu și Negoiești (județul Călărași), Vizurești (județul Dâmbovița), Urziceni (județul Ialomița), Valea Călugărească (județul Prahova), Galați și Grivița (județul Galați),  Râmnicu Vâlcea (județul Râmnicu Vâlcea), Amărăștii de Jos și Dobrotești (județul Dolj). Am pregătit pentru fiecare câte o surpriză, căci pe lângă cărțile primite de la ateliere, le-am dăruit copiilor și câte un puzzle Animaterra pentru biblioteca din școala lor.

   Primele două zile de festival (7 și 8 octombrie) ne-au întâmpinat mohorâte, cu ploaie deasă și frig. Totuși, nu ne-am lăsat descurajați deoarece știam că spre Bucureștiul mohorât zbura….nu covorul lui Aladin, ci autocarele DD Travel în care se aflau elevii din județele Călărași, Dâmbovița și Ialomița. După ce i-am întâmpinat cu ceai cald de la Mount Himalaya, grupurile s-au îndreptat fiecare către atelierele repartizate. Am așteptat cu nerăbdare ca activitățile să se termine pentru a afla de la cei mici cum s-au simțit, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Vă împărtășim și vouă din experiența lor în rândurile care urmează.

   Școala Primară Nr. 1, Negoiești

   De la Corina (6 ani) din Negoiești am aflat că i-au plăcut foarte mult atelierele de „Ora de povești” și „Litere pentru prichindei” pentru că „doamnele pedagog au fost bune și nu ne-au certat”. Am discutat și cu doamna profesoară Pițoi Georgeta, de la Școala Primară Nr. 1 din Negoiești, care ne-a mărturisit că „am fost foarte încântată de NARATIV, totul a fost foarte bine pus la punct, foarte organizat.”

negoiesti

 

     Școala Gimnazială Nr. 2, Spanțov

   Apoi, Gabriela (12 ani) din Spanțov ne-a spus după participarea la atelierul de Storytelling în română că personajul ei preferat din „Alice în Țara Minunilor” este chiar Alice, deoarece „era foarte misterioasă”. Iar de la doamna profesoară Peța Alina de la Școala Gimnazială Nr. 2 Stancea din Spanțov am aflat că „unul dintre obstacolele care îi împiedică pe copii să iubească lectura este lipsa cărților acasă și a exemplelor din partea părinților”.

spantov

   Școala Gimnazială Nr. 1, Cuza Vodă

   După atelierele de Bandă desenată și Actorie pentru cititori Luca (11 ani) din Cuza Vodă ne-a spus că „mi-ar plăcea să am parte de astfel de activități și în școala mea deoarece m-am distrat foarte tare.”

cuza_voda

 

   Școala Gimnazială „Smaranda, Dumitru Roman”, Vizurești

   Duminică (8 octombrie), în pauza dintre atelierele copiilor am aflat de la doamna profesoară Gina Basturescu (Școala Gimnazială Bâldana) că „cei mici s-au bucurat foarte mult aflând că vor participa la NARATIV deoarece le place să iasă din localitate și sunt și copii care au frecventat clubul de lectură. Erau dornici să afle mai multe lucruri”. Iar entuziasmul elevilor s-a văzut după ateliere, atunci când, cu zâmbetul pe buze, Alexandra (12 ani) ne spunea că „cel mai mult mi-a plăcut atelierul de Actorie pentru că sunt fan teatru și m-am bucurat să pot juca într-o piesă. Mi-ar face plăcere să primesc rolul căpitanului Hook deoarece viața lui este o aventură”.

vizuresti1

   

   Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu”, Urziceni

   Participarea la atelierul de Teatru de umbre i-a bucurat și pe elevii Școlii Gimnaziale „Ion Heliade Rădulescu” din Urziceni, și discutând cu Alina (11 ani) despre „1001 de nopți”, aceasta ne-a mărturisit că „cel mai mult m-a impresionat scena apariției Duhului din lampa fermecată.”

urziceni

   

   Școala Gimnazială „Ion Ionescu”, Valea Călugărească

   Pentru copiii de la Școala Gimnazială „Ion Ionescu” (Valea Călugărească) festivalul a însemnat participarea la atelierele de Ilustrație de povești și Arhitectură. Am provocat-o pe Alexandra (14 ani) să ne dezvăluie de cine și-ar dori să fie însoțită dacă ar rămâne pe o insulă asemenea lui Robinson Crusoe. Ea ne-a mărturisit că este vorba despre prietena ei care o însoțea și în acea zi, Anca. Mai mult, ne-a transmis că „la atelierul de Ilustrație mi-au atras atenția măștile pe care le-am făcut.”

valea_calugareasca

   Al doilea week-end de festival (14 și 15 octombrie) a fost însorit și călduros, iar noi eram pregătiți pentru a doua serie de vizitatori din provincie.

   Școala Gimnazială Nr. 2, Galați

   În ciuda faptului că s-au trezit dis-de-dimineată, elevii de la Școala nr. 28 din Galați și cei de la Școala Nr. 1 din Grivița au venit cu bateriile încărcate pentru distracție. Pentru cei din Galați participarea de anul acesta nu a fost prima, astfel că i-am întrebat cu ce amintiri au rămas de la ediția precedentă. Doamna profesoară Nicoleta Mihai își amintea că „anul trecut după participarea de la festival copiii au aplicat la clasă tehnicile învățate aici, devenind profesori pentru alții. Iar anul acesta impresia rămâne la fel de bună ca la ediția precedentă.”

   Ne-am bucurat să aflăm acestea de la doamna profesoară, însă eram curioși să auzim și părerea celor mici. Andreea – Miruna (10 ani) ne-a declarat „Aș fi foarte încântată să am parte de astfel de activități și în școala mea.” Iar personajul ei preferat din „Peter Pan”, cartea pe care a lucrat la atelierul de Actorie: „este Wendy, deoarece este foarte aventuroasă și reușește mereu să iasă dintr-o situație grea atunci când se confruntă cu una.”

galati

   Școala Gimnazială Nr. 1, Grivița

   Și copiii de la Grivița au rezumat cele petrecute în acea zi, Claudia (11 ani) declarând: „activitățile de azi au fost distractive, dar cel mai interesant mi s-a părut filmulețul făcut la atelierul de Actorie”. Am schimbat impresii și cu doamna profesoară Gațu Petruța (Grivița), care ne-a mărturisit că „mult mai mulți copii din școala noastră și-ar fi dorit să vină la acest festival pentru că el este o provocare, o ieșire din rutină. Așadar sperăm să avem această ocazie și la anul”.

grivita

   Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea

   După – amiaza i-am întâmpinat și pe copiii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, cu care ne întâlneam pentru prima dată. Doamna profesoră Geanina Oprea este cea care ne-a contactat, aflând de Festival încă de la ediția de anul trecut. Ne-a mărturisit că „relația elevilor noștri cu lectura este una bună, dar avem și sprijinul părinților în acest demers de a-i obișnui pe copii cu lectura, cu textul literar.” Iar impresia despre NARATIV a fost rezumată de doamna profesoară în câteva cuvinte „superb, excepțional, iar o astfel de idee merită pusă în practică într-o școală, mai ales în Săptămâna Altfel.”

   Seara, elevii din Râmnicu Vâlcea ne-au spus toți în cor că „Venim și la anul!”

rm_vl2

   Și astfel, a sosit și ultima zi a evenimentului, atunci când i-am primit la Colegiul Național „Cantemir Vodă” pe elevii de la Liceul Teoretic Amărăștii de Jos și Școala Gimnazială Dobrotești. Pentru ei experiența atelierelor NARATIV nu era complet necunoscută, căci în februarie i-am vizitat, așadar aveam emoții în ceea ce pivește modul în care îi puteam surprinde.

   Liceul Teoretic Amărăștii de Jos

   Doamna profesoară Cărășel Elena ne-a declarat: „Activitatea de azi a fost importantă pentru că propune un nou tip de învățare, prin socializare, prin competitivitate, prin schimb de experiență cu alți elevi. De asemenea, a contat și faptul că această ieșire a fost pentru unii singura sau prima în București.”

   La finalul atelierelor de Teatru de umbre și Arhitectură am cules impresii și de la elevi: „NARATIV mi-a plăcut foarte tare pentru că este un proiect interesant și folositor pentru toți copiii”, ne-a mărturisit Georgiana (14 ani).

amarasti

   Școala Gimnazială Dobrotești

   Și pentru Ana-Maria (13 ani) din Dobrotești experiența NAARTIV a fost una specială – „A fost foarte distractiv și mi-ar face plăcere să am parte de astfel de activități și la mine în școală.” Iar doamna profesoară Marinaș Florina ne-a subliniat faptul că: „Dacă noi facem un efort să îi atragem pe copii spre lectură, prin tipul de activități pe care l-am văzut și astăzi aici, atunci toată lumea va avea de câștigat. Tocmai de aceea am acceptat invitația dumneavoastră, ne-am bucurat foarte mult și am așteptat cu nerbădare să venim.”

dobrotesti

   Le mulțumim celor de la Kaufland România fără de care experiența NARATIV și vizita la București pentru toți acești copii nu ar fi fost posibilă. Mai mult, entuziasmul acestora este pentru noi dovada că eforturile susținute de a-i apropia pe copii de lectură nu rămân fără rezultat și sperăm că impresiile de mai sus îi vor încuraja și pe alții să se implice.

   Prin urmare, până la următoarea ediție, Nara și Tiv vă urează spor la citit!

   Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

NARATIV – ATELIERE DE LECTURĂ PENTRU COPII LA TÂRGU MUREȘ

 

Pe 29 iulie, în plin miez de vară, ne-am gândit să îi scoatem pe copiii din Târgu Mureș din dulcea amorțeală a vacanței și cu sprijinul Azomureș le-am adus atelierele NARATIV la ei în oraș. Titlurile din colecția ”Cărțile copilăriei” ne așteptau deja la destinație.

După peste șase ore de drum și ceva ambuteiaj între Sinaia și Bușteni, am ajuns la sediul fostei Uzine de materiale fotosensibile din Târgu Mureș pregătiți să le oferim copiilor o experiență de lectură inedită grație celor patru pedagogi dedicați și entuziaști.

Copiii între 8 -10 ani au participat la patru ateliere:

  • Atelier de storytelling pornind de la volumul „Alice în Țara Minunilor” sub coordonarea Răzvan Ropotan (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani)

  • Atelier de scenografie „Mituri grecești” sub coordonarea Alexandra Culescu (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani)

Atelier de debate „O mie și una de nopți” sub coordonarea Nae Șovăială (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani)

  • Atelier de scriere creativă pornind de la volumul „Visul unei nopți de vară” sub coordonarea Ema Ignățoiu (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani)

În pauza dintre ateliere copiii au făcut mai multe experimente chimice sub îndrumarea doamnei Lavinia Mureșan, inginer chimist cu o experiență bogată în predarea chimiei.

targu-mures-12

Înainte de a intra la ateliere, copiii au avut parte de câteva exerciții de mișcare și relaxare, sub îndrumarea entuziastului pedagog Nae Șovăială. Convinși că își pot lăsa părinții singuri pentru câteva ore, fără ca aceștia să facă vreo boacănă, copiii au intrat la ateliere, unde au desenat, au dezbătut acțiunile personajelor, au scris și au urmărit cu sufletul la gură peripețiile lui Alice, dar, mai presus de toate, au (re)descoperit plăcerea lecturii.

targu-mures-1

Dacă la scenografie au pictat și au făcut măști și decoruri inspirați de personajele din ”Miturile grecești”, la storytelling copiii au învățat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și au deprins o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia de extraordinarele aventuri ale lui ”Alice în Țara Minunilor”. La scriere creativă au învățat să descrie un personaj, să povestească un vis și au compus poezii în echipă, iar la debate personajul principal a fost ciocanul de plastic cu care copiii au împărțit dreptatea între fascinantele personaje din ”O mie și una de nopți”.

targu-mures-2targu-mures-6

targu-mures-13

O mămică ne-a povestit că:

Pe noi nu ne-a atras faptul că sunt gratuite ci faptul că nicio editură sau asociație nu a mai organizat așa ceva la noi in oraș.

Noi suntem mari consumatori de carte și oricând se anunță din timp un eveniment din acest domeniu ne facem timp să venim. Am stat la unul dintre evenimente, în urmă cu ceva ani, de vorbă chiar cu doamna Iren Arsene și am aflat că e din Sighișoara. M-am bucurat foarte tare să aflu asta și să văd că își dorește mereu să se întoarcă de unde a plecat și să dea ceva comunității în care a crescut așa cum s-a întamplat și cu acest eveniment.” Un copil ne-a relatat cum a fost la atelierul de la debate. 

Copiii l-au apărat pe Efrit spunând că 700 de ani închis intr-un vas l-au făcut să își piardă mințile și să facă lucruri inimaginabile ceea ce îl fac nebun și deci nu vinovat până la capăt.” 

Pedagogul l-a descris pe Efrit ca având ochii ca niște sori și dinți ca niște munți. Copiii au concluzionat că el nu poate să fi avut aceste caracteristici decât dacă devorase înainte multe alte galaxii și deci este clar vinovat.

Copiilor nu le-a venit să creadă când s-au terminat atelierele și, după câteva ore în care s-au zbenguit, s-au jucat, au experimentat, descoperind că cititul poate fi cea mai frumoasă aventură, aproape că nu voiau să ne lase să plecăm. Dar ne aștepta un drum lung până la București, unde trebuia să ne întoarcem pentru a organiza alte activități menite să facă din lectură cea mai frumoasă experiență cu putință. Vestea bună e că sperăm să revenim la Târgu Mureș cu și mai multe ateliere, de data asta în cadrul unui festival.

Pe noi, ziua petrecută la Azomureș ne-a încărcat cu energie și ne-a dat idei noi pe care abia așteptăm să le implementăm cât mai curând.

Le mulțumim tuturor celor implicați în proiect: sponsori și parteneri, pedagogi și voluntari, copiii și părinții care au participat! Atmosfera a fost minunată și abia așteptăm să revenim la Tg. Mureș cât mai curând. Dacă vreți să vedeți mai multe poze de la eveniment, dați click aici