Școala Step by Step – donație de carte în localitatea Letea Veche, județul Bacău

Școala Step by Step s-a alăturat programului național de lectură ”Cărțile copilăriei” prin organizarea unor momente de lectură susținute de invitații noștri. Evenimentele au avut un rol educativ pentru copiii care urmează cursurile instituției școlare și unul de fundraising. Taxa de participare a reprezentat suma cu ajutorul căreia, la finalul anului școlar, aceștia au putut oferi cărți noi colegilor de la sat.

Așadar, luni, 13 iunie, ne-am întâlnit cu elevii din localitatea Letea Veche, județul Bacău, cărora le-am oferit „Cărțile copilăriei” și împreună cu care ne-am distrat alături de actorul Alex Ștefănescu citind din volumul „Odiseea”. Ne bucurăm că am pus bazele unui club de lectură care își va începe activitatea chiar în perioada vacanței de vară și mulțumim copiilor de la Școala Step by Step București şi Grădinița Bambi Step by Step București care au donat pentru educația colegilor din mediul rural. Un gest frumos și generos, de la un copil la un alt copil!
Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

letea-veche-1

Asociația Curtea Veche împreună cu International British School of Bucharest, donație de carte pentru copiii din Negoiești

Vineri, 3 iunie, Asociația Curtea Veche cu sprijinul International British School of Bucharest oferă volumele “Cărţile copilăriei” elevilor din localitatea Negoiești, județul Călărași. Evenimentul va avea loc la Școala primară nr. 1, cu începere de la ora 11:00, și are drept scop promovarea lecturii în rândul copiilor din mediul rural.

Adina Rosetti, una dintre cele mai talentate scriitoare din tânara generație, autoarea cărții “De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?” apărută la Curtea Veche Publishing, va susține un moment de lectură care îi va încânta pe copii și le va demonstra cum cititul de placere poate fi o adevărată aventură. La donația de carte vor participa Valentina Roman (Director executiv, Asociația Curtea Veche) alături de Johanna Croci (reprezentant International British School of Bucharest).

„De ce zboară vrajitoarele pe cozi de mătură?… și alte 10 intrebari fantastice” este a doua carte pentru copii semnată de scriitoarea Adina Rosetti și ilustrătoarea Cristiana Radu, după „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, apărută în 2014 la Curtea Veche Publishing și premiată drept „Cea mai frumoasă carte pentru copii” a anului la concursul național de design de carte „Cele mai frumoase cărți din România” și „Cea mai bună carte a anului – Carte pentru copii și tineret” la ”Gala Industriei de Carte din România Bun de Tipar”.

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educațional din România, rata abandonului școlar, accesul scăzut la cărți potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultațile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care International British School of Bucharest a decis să se alăture Asociației Curtea Veche împreună cu care a mai organizat un eveniment asemănător pentru copiii din comuna Soldanu, în luna februarie a acestui an, ca parte a programului național de lectură “Carţile copilariei”.

‹‹În virtutea colaborării pe care am iniţiat-o cu Asociaţia Curtea Veche, am avut bucuria de a participa la o donaţie de carte în comuna Soldanu în luna martie a acestui an. Acțiunea se înscrie în misiunea școlii noastre de a sprijini comunitățile locale și a veni în întâmpinarea necesităților acestora. Totodată, ca instituție de învățământ, încurajăm creșterea gradului de înțelegere a textelor scrise prin stimularea lecturii de plăcere. Dorim să ajutăm în continuare și alţi copii din mediul rural, oferindu-le colecția “Cărțile copilăriei”, să descopere o lume nouă și fascinantă și să devină mai creativi prin intermediul atelierelor de lectură.›› declară Johanna Croci, reprezentant International British School of Bucharest.

Donatie_Asociatia_Curtea_Veche_IBSB_01

10.000 DE CĂRȚI vor fi oferite COPIILOR DIN România ca urmare a CONCERTULUI CARITABIL SUSȚINUT DE LOREDANA LA NEW YORK

În urmă concertului caritabil susţinut de LOREDANA şi banda Aguridă la New York, pe data de 13 mai, organizat de MARA Society în beneficiul Asociaţiei Curtea Veche, se vor dona 10.000 de cărţi elevilor din satele româneşti.

‹‹ Cauza pentru care a fost organizat acest eveniment şi atmosfera creată de Loredana a unit în jurul nostru, la New York, românii din diasporă care cu generozitate şi bucurie au făcut un gest faţă de şcoala românească donând pentru copiii de la sate. Cei plecaţi nu ar fi reuşit fără educaţia primită în ţară să facă o carieră peste ocean. Donaţia este un fel de a mulţumi foştilor lor dascăli şi profesori din România şi de a acorda o şansă la educaţie unor copii defavorizaţi. ›› declara Iren Arsene Mate, preşedinte Asociaţia Curtea Veche.

Evenimentul de strângere de fonduri a fost organizat de MARA Society cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York şi a avut loc în data de 13 mai la Webster Hall – The Marlin Room, una dintre cele mai exclusiviste săli de spectacole din cel mai populat oraş al Statelor Unite. Participarea numeroasă a spectatorilor a făcut ca o parte dintre cei care voiau să o vadă pe Loredana în concert să stea mai bine de o oră la coadă pentru a intra, unii dintre ei cumpărându-şi bilet în ultimul moment, iar momentul muzical a depăşit cele 80 de minute stabilite iniţial până la peste două ore ca urmare a bis-urilor repetate. Îndrăgita artista a oferit publicului din New York toate marile ei hit-uri, alături de coveruri ale unor piese recunoscute precum “New York, New York” şi “Over The Rainbow”, piesă ce aparţine lui Judy Garland şi pe care o va interpreta curând într-un musical lansat la Bucureşti.

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional din România, rata abandonului şcolar, accesul scăzut la cărţi potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture acestui proiect:

‹‹ Mama a fost învăţătoare şi, în casa noastră, cartea şi şcoala au fost mereu preţuite. Tatăl meu este un prolific scriitor de cărţi pentru copii şi aveam mereu în preajma noastră volume. Şi când a apărut Elena, fiica mea, am continuat să-i transmitem dragostea pentru lectură şi i-am citit poveşti, ani la rând, înainte de culcare. Cred în puterea cărţilor şi, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe volume la copiii cărora li se poate schimba radical viaţa după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă şi vă invit să va alăturaţi şi voi acestei cauze! “Imaginarium”, spectacolul meu, este despre a-ţi imagina cele mai nebuneşti vise şi a găsi căi pentru a le îndeplini. ››

Organizatorul principal al acestui eveniment unic la New York – MARA Society – este o organizaţie nonprofit înfiinţată în anul 2010 de către patru prietene de origine română, în scopul promovării culturii române şi a susţinerii diferitelor organizaţii caritabile cu impact real în îmbunătăţirea societăţii. Prin organizarea de evenimente culturale în cadrul cărora evoluează artişti de prestigiu (pianişti, violonişti, regizori, balerini etc.) Aceasta colectează fonduri care sunt apoi distribuite direct organizaţiilor caritabile din România. De-a lungul timpului MARA Society a sponsorizat copiii defavorizaţi să meargă la grădiniţă şi la şcoală (în colaborare cu OvidiuRom), a ajutat la construirea unui spital de îngrijire paleativă pentru bolnavii de boli incurabile (în colaborarea cu HOSPICE Casa Speranţei), a acordat o bursă pentru formarea liderilor în domeniul cinematografiei şi a colectat fonduri pentru susţinerea Baletului Naţional Român. În prezent MARA Society a sprijinit Asociaţia Curtea Veche prin organizarea în premieră la New York a acestui concert caritabil susţinut de cea mai îndrăgită ambasadoare a muzicii româneşti: LOREDANA.

Campania de strângere de fonduri continuă pentru toţi cei interesaţi să contribuie online cu donaţii pe site-ul www.marasociety.com. Pentru a vizualiza fotografii de la eveniment click aici.

13254096_711630202313189_2408892856386931146_n

IMG_2761

IMG_3765

LOREDANA, concert caritabil la New York pentru educația copiilor din România

Vineri, 13 mai, cu începere de la ora 19.00, LOREDANA susține un concert caritabil la New York în beneficiul Asociației Curtea Veche, încasările urmând a fi folosite pentru dezvoltarea programului de lectură “Cărțile copilăriei” care are drept scop promovarea cititului de plăcere în rândul copiilor și combaterea analfabetismului în rândul elevilor din satele românești.

Evenimentul este organizat de MARA Society cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York și are loc la Webster Hall – The Marlin Room, una dintre cele mai exclusiviste săli de spectacole din cel mai populat oraș al Statelor Unite. Îndrăgita artista va încânta publicul general (adulți și copii însoțiți) cu piese precum “O fată singură în noapte”, “Trandafir de la Moldova”, “Mărioara de la Gorj”, “Extravaganza”, “Zig Zagga”, “Apa”, reinterpretări din repertoriul Mariei Tanase și multe altele în limbile română și engleză. Biletele s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate online urmărind link-ul: http://bit.ly/LoredanaNYC

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educațional din România, rata abandonului școlar, accesul scăzut la cărți potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultățile în înțelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture acestui proiect:

‹‹ Mama a fost învățătoare și, în casa noastră, cartea și școala au fost mereu prețuite. Tatăl meu este un prolific scriitor de cărți pentru copii și aveam mereu în preajma noastră volume. Și când a apărut Elena, fiica mea, am continuat să-i transmitem dragostea pentru lectură și i-am citit povești, ani la rând, înainte de culcare. Cred în puterea cărților și, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe volume la copiii cărora li se poate schimba radical viața după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă și vă invit să vă alăturați și voi acestei cauze! “Imaginarium”, spectacolul meu, este despre a-ți imagina cele mai nebunești vise și a găsi căi pentru a le îndeplini. ››

Toate fondurile colectate în urma acestui eveniment vor fi direcționate către Asociația Curtea Veche pentru dezvoltarea programului național de lectură “Cărțile copilăriei”, care cuprinde, alături de oferirea volumelor și înființarea de cluburi de lectură, vizite în școli și centre pentru copii, întâlniri cu părinți, profesori și elevi și ateliere de lectură în librării.

Considerată un trendsetter pentru tot ceea ce înseamnă stil și spectacol, Loredana acoperă prin activitatea sa toate laturile industriei divertismentului – de la cele mai spectaculoase show-uri ale unui artist român până la seriale de televiziune, filme de lung metraj sau cărți. Este jurat în cel mai de succes talent show din România, “Vocea României” și inițiatoarea unei școli alternative de muzică – Atelierul de voce și muzică – destinat dezvoltării și motivării copiilor prin deprinderea unor abilități vocale sau de interpretare instrumentală.

Organizatorul principal al acestui eveniment unic la New York – MARA Society – este o organizație nonprofit înființată în anul 2010 de către patru prietene de origine română, în scopul promovării culturii române și a susținerii diferitelor organizații caritabile cu impact real în îmbunătățirea societății. Prin organizarea de evenimente culturale în cadrul cărora evoluează artiști de prestigiu (pianiști, violoniști, regizori, balerini etc.) Această colectează fonduri care sunt apoi distribuite direct organizațiilor caritabile din România. De-a lungul timpului MARA Society a sponsorizat copiii defavorizați să meargă la grădiniță și la școală (în colaborare cu Ovidiu Rom), a ajutat la construirea unui spital de îngrijire paleativa pentru bolnavii de boli incurabile (în colaborarea cu HOSPICE Casa Speranței), a acordat o bursă pentru formarea liderilor în domeniul cinematografiei și a colectat fonduri pentru susținerea Baletului Național Român. În prezent MARA Society sprijină Asociația Curtea Veche prin organizarea în premieră la New York a acestui concert caritabil susținut de cea mai îndrăgită ambasadoare a muzicii românești: LOREDANA.

Afis_LOREDANA_NewYork

Agricultorul SRL – donație de carte în comuna Bârsănești, județul Bacău

Vineri, 22 aprilie, echipa noastră alături de LOREDANA şi cu sprijinul Agricultorul SRL şi Azomureş au oferit volumele “Cărţile copilăriei” elevilor din comună Bârsănești, judeţul Bacău. Evenimentul a avut loc la sediul partenerului local, Agricultorul SRL, cu începere de la ora 12:00, şi a avut drept scop promovarea lecturii în rândul copiilor din mediul rural.

Fiind foarte aproape de Oneşti, locul unde LOREDANA a copilărit, aceasta le-a vorbit micuţilor despre cum îşi pot construi o carieră de succes. Alături de cunoscuta artista, la donaţia de carte au participat Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Călin Pop (director naţional de vânzări, Azomureş) şi Ilie Mihai (director, Agricultorul SRL).

‹‹ Am oferit până acum câteva mii de cărţi copiilor din mediul rural, iar reacţiile micuţilor de la întâlnirile organizate în diferite localităţi ne-au determinat să mergem mai departe. Cu fiecare pas pe care îl facem în derularea proiectului “Cărţile copilăriei” simţim că le-am dat o şansă în plus copiilor. Este foarte important să se înţeleagă că ei pot fructifica această şansă numai cu sprijinul profesorilor şi a părinţilor. ›› declară domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş).

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional din România, rata abandonului şcolar, accesul scăzut la cărţi potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture Asociaţiei Curtea Veche şi programului naţional de lectură “Cărţile copilăriei”:

‹‹ Mama a fost învăţătoare şi, în casa noastră, cartea şi şcoala au fost mereu preţuite. Tatăl meu este un prolific scriitor de cărţi pentru copii şi aveam mereu în preajma noastră volume. Şi când a apărut Elena, fiica mea, am continuat să-i transmitem dragostea pentru lectură şi i-am citit poveşti, ani la rând, înainte de culcare. Cred în puterea cărţilor şi, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe volume la copiii cărora li se poate schimba radical viaţa după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă şi vă invit să vă alăturaţi şi voi acestei cauze! ›› declară LOREDANA.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

agricultorul logo

  logo-azomures

CUTII DE DONAŢII AMPLASATE ÎN RESTAURANTELE SPRINGTIME PENTRU PROGRAMUL NAŢIONAL DE LECTURĂ “CĂRŢILE COPILĂRIEI”

Springtime se alătură programului naţional de lectură “Cărţile copilăriei” dezvoltat de Asociaţia Curtea Veche. Prin acest parteneriat oferă clienţilor săi posibilitatea de a realiza donaţii în urnele amplasate la casele de marcat din restaurantele bucureştene situate în zonele Piaţa Victoriei, zona Universitate, Gara de Nord, Mall Vitan, Calea Floreasca şi zona Izvor. Întreaga suma colectată pe perioada campaniei va fi utilizată pentru donaţii de carte către copiii din satele româneşti care nu au acces la biblioteci sau volume proprii.

Parteneriatul între Springtime şi Asociaţia Curtea Veche a început anul trecut în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus, când Springtime, singurul restaurant cu prezenţa constantă la evenimentele organizate în cadrul Romexpo, a organizat anul trecut o strângere de fonduri urmând acelaşi mecanism.

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, rata abandonului şcolar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegere a textelor sunt doar câteva dintre motivele pentru care Springtime a decis să se implice în acest proiect social. Fiecare contribuţie ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul naţional de lectură “Cărţile copilăriei” prin care Asociaţia Curtea Veche realizează donaţii de carte şi creează cluburi de lectură în mediile defavorizate.

foto_springtime

“Cartea influenţează decisiv viaţa unui om. Copilăria este acea etapă în care ne formăm idealuri, iar personajele din cărţile pe care le citim nu de puţine ori ne devin modele. Este îngrijorător faptul că în România sunt încă locuri în care copiii nu au acces la cărţi şi la informaţie, astfel la o educaţie mai bună. Am ales să susţinem această cauza deoarece considerăm că este important ca fiecare dintre noi să contribuie la formarea unei noi generaţii conştiente de alegerile pe care le face în viaţă, a unui public de cititori şi consumatori informaţi.” declara Loredana Vatavoiu, Brand Manager Springtime despre implicarea în proiect.

Springtime este cel mai mare lanţ de restaurante cu capital românesc, care oferă clienţilor săi preparate de cea mai bună calitate de peste 20 de ani. Grija pentru client face parte din misiunea companiei, de aceea zilnic aceasta îşi concentrează eforturile spre a dezvolta produse potrivite tuturor clienţilor.

Afis_Springtime_AsociatiaCurteaVeche

Azochim – donație de carte în comuna Călugăreni, județul Giurgiu

Marţi, 26 ianuarie, echipa noastră şi Horia Brenciu, cu sprijinul Azomureş şi Azochim, au oferit “Cărţile copilăriei” către elevii Şcolii Gimnaziale nr. 1, din comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu.

În cadrul evenimentului organizat la Şcoala Gimnazială nr.1, din comuna Călugăreni (ora 11.30) au luat cuvântul: Horia Brenciu (artist, cântăreţ, actor, prezentator de televiziune şi jurat X FACTOR), Iren Arsene (preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Ovidiu Maior (PR Manager, Azomureş) şi Anton Sinel (director, Azochim). Oficiile de gazdă au fost realizate de domnul Marin Cristian, directorul instituţiei şcolare.

Transportul cărţilor a fost asigurat de Sameday Courier. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, rata abandonului şcolar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care Horia Brenciu, Azomureş şi Azochim au decis să se alăture programului naţional de lectură iniţiat de Asociaţia Curtea Veche.

“Datorez multe cărţilor! Lectura mi-a fost de ajutor în multe aspecte ale vieţii personale şi profesionale şi cred că este important să încurajăm cititul de plăcere în rândul celor mici. În România sunt copii cărora părinţii le cumpără multe cărţi care rămân nedeschise pe raftul bibliotecii. Pe de altă parte, tot în ţara noastră sunt şi copii care şi-ar dori enorm să citească, dar nu au acces la volumele potrivite vârstei. Cred că avem obligaţia morală, ca adulţi, să ne implicăm în viitorul noilor generaţii şi să le oferim dreptul la o educaţie mai bună. M-am alăturat cu mare drag cauzei Asociaţiei Curtea Veche şi susţin programul naţional de lectură “Cărţile copilăriei” pe care îl propune publicului.” declară Horia Brenciu despre implicarea în proiect.

“Prin îngrăşămintele minerale pe care le realizăm la Târgu Mureş avem o relaţie specială cu mediul rural. Suntem una dintre verigile esenţiale în dezvoltarea culturilor agricole şi implicit a fermelor şi a familiilor din aceste zone. Mediul rural nu trebuie privit ca o neşansă a unora care nu au reuşit să ajungă să lucreze şi să locuiască într-un mare oraş. România are în continuare nevoie de oameni care să muncească în agricultură. Copiii nu trebuie privaţi de o educaţie corespunzătoare pentru că nu învaţă într-o şcoală de renume, de oraş. Susţinem programul naţional “Cărţile copilăriei” pentru şansa pe care o oferă fiecărui copil de a decoperi lectura.” declară domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş).

“Sunt de părere că lectura şi educaţia trebuie să fie printre principalele obiective ale antreprenorilor români când vine vorba despre implicarea în comunitate. Fără aceste două elemente, evoluţia tinerelor generaţii şi a societăţii, în general, va fi extrem de încetinită. Elevii români au mare potenţial, însă nu toţi au resursele necesare pentru a îşi imagina măcar un viitor mai bun. De aceea am ales să ne alăturăm iniţiativei Asociaţiei Curtea Veche şi să aducem împreună “Cărţile Copilăriei” în casele copiilor cu vârste între 7 şi 14 ani, elevi la Şcoala Gimnazială din Călugăreni. “ declară domnul Anton Sinel (director, SC Azochim SRL Călugăreni).

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

calugareniii

Sponsori și parteneri:

parteneri-11

George Ogăraru, donație de carte alături de Asociația Curtea Veche pentru micii fotbaliști bucureșteni

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, pentru a sublinia importanța lecturii și a unei educații complete în rândul sportivilor, reprezentanții Asociaţiei Curtea Veche și antrenorul de fotbal George Ogararu vor oferi cărți elevilor de la Liceul cu program sportiv ʻʻMircea Eliadeʼʼ din București.

Donația de carte va avea loc joi, 17 decembrie, ora 11.30, în cadrul unui eveniment special organizat cu sprijinul DHS în sala de festivități a instituției școlare la care vor participa cadrele didactice, elevii și părinții acestora.
Vor lua cuvânul: George Ogăraru (antrenor și președinte Asociația ʻʻGeorge Ogăraruʼʼ pentru cultură și sport), Iren Arsene (președinte, Asociația Curtea Veche) și Smaranda Nicolau (actriță și pedagog teatral) care va susține un moment de lectură interactiv pentru copiii prezenți. Oficiile de gazdă vor fi realizate de doamna Mihaela Irimescu (director, Liceul cu program sportiv ʻʻMircea Eliadeʼʼ).

Fotbalul este un sport de echipa cu multiple implicații sociale și psihologice care pot transforma copilul practicant într-un exemplu pozitiv pentru comunitatea din care face parte. Pentru o dezvoltare armonioasă în mediul sportiv nu este nevoie doar de talent și antrenament, ci și de o minte ageră și plină de imaginație. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educațional, rata abandonului școlar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultățile în înțelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care reprezentanții Asociației Curtea Veche și AsociațiaʻʻGeorge Ogăraruʼʼ pentru cultură și sport au inițiat un parteneriat prin care își propun să promoveze împreună cititul și educația non-formală în rândul micilor fotbaliști.

<< Copiii au nevoie de lectură pentru a cunoaște și o altă lume în afară de cea a sportului pe care îl practică. Cărțile aduc o îmbogățire a experienței lor de viață, le dezvoltă imaginația și capacitatea de a înțelege mai bine lumea care îi înconjoară, la care pot avea sau nu acces direct. Cartea este o călătorie pe care o faci mai rapid și mai creativ decât în viața de zi cu zi. Poți merge în trecut, în viitor, dar și în prezent până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Un copil care citește știe și  înțelege că are de ales, că niciodată nu există o singură cale pe care trebuie să o aleagă orice ar fi. Totodată, sportivul care citește dezvoltă alte zone ale creierului care îl ajută în definirea lui profesională, în adaptarea la alte culturi, în comunicarea cu partenerii sau adversarii de joc. Sportul și cititul au o esență comună: odată ce te-ai deprins cu ele îți devin partener sănătos și ghid în viață. Și să nu uităm: unde nu te ajută corpul, te ajută mintea!” >> declara George Ogăraru despre implicarea în proiect.

Evenimentul organizat în București face parte din programul național de lectură “Cărțile copilăriei”, inițiat de Asociația Curtea Veche și cuprinde alături de oferirea volumelor și înființarea de cluburi de lectură, vizite în școli și centre pentru copii, întâlniri cu părinți, profesori și elevi și ateliere de lectură in librării.