Donație de carte cu Gașca Zurli la Carei

Luni, 8 mai 2017, sala Teatrului Municipal Carei a fost umplută până la refuz de elevii de la Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu” cărora le-am oferit „Cărțile Copilăriei” cu sprijinul Azomureș și Agrotex.

Am găsit aici o comunitate foarte unită și un lider local, domnul Adrian Lăța din partea companiei Agrotex, implicat alături de familia sa în multe activități care susțin cultura în zonă.

„Este foarte important pentru noi să investim în comunitatea în care ne desfășurăm activitatea. Avem în vedere nu doar domeniul agricol, ci și educația copiilor care sperăm să fie cât mai pregătiți pentru ca în viitor să poată urma o meserie care să le aducă satisfacții. Susținem iniţiativa Asociației Curtea Veche pentru că lectura este baza de la care se clădesc pilonii celorlalte activități. Știm că fără aceasta, fără acces la cărți, copiii nu pot avea o șansă reală în viață.” ne-a împărtășit acesta.

Donatie Carei_Agrotex_Gasca Zurli

Un moment special pentru copii a fost interacțiunea cu Mirela Retegan și Fetița Zurli cu care s-au distrat pe acordurile cunoscutelor melodii Gașca Zurli și în fața cărora cei mici au promis că vor citi de acum încolo cel puțin câte o pagină pe zi. Mirela a declarat pentru ziarul local, Buletin de Carei:

,,A fost o întâlnire specială mai ales pentru că este un loc unde noi nu prea ajungem cu Gașca Zurli. Am redescoperit Careiul mai frumos şi mai deschis. Copii au fost foarte luminoşi, receptivi; ştiu, toate cântecele noastre.”

donatie_carei_agrotex_gasca zurli2

Ne-am bucurat să aflăm și că partenerii noștri de la Azomureș, prin Ovidiu Maior (PR Manager) sunt atașați personal de proiect și răspândesc în jur misiunea lecturii pe care o promovăm împreună. Acesta le-a mărturisit celor mici că deși băiatul său în vârstă de 8 ani, Luca, nu era cel mai înfocat cititor, cu timpul acesta a început să îndrăgească cititul. De fiecare dată când Ovidiu se întoarce din deplasările pe care le avem împreună, îi aduce lui Luca o carte nouă și acesta așteaptă nerăbdător să afle ce titlu nou va mai primi.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură „Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România. Vă invităm să trăiți o parte din emoția acestei zile vizionând fotografii de la eveniment aici.

Parteneri și sponsori:

parteneri-02

Donație de carte împreună cu angajații Lugera the People Republic în comuna Spanțov, județul Călărași

Nu acum mult timp, povesteam într-un articol realizat împreună cu partenerii noștri de la Lugera The People Republic Romania, una dintre cele mai mari companii de recrutare din România, despre cât de importantă este lectura în construirea unei cariere de succes:

“În calitate de recruiteri știm destul de bine care sunt direcțiile înspre care se îndreaptă piața muncii și știm, spre exemplu, că Singapore se anunță a fi o viitoare mare putere în acest sens pentru ca investește foarte mult în educație. În Romania, realitatea statisticilor actuale privind analfabetismul funcțional, gradul de lectură în rândul copiilor și accesul la cărți nu este deloc încurajatoare. Este vital ca adulții să își dea seama că suntem cu toții responsabili de viitorul următoarelor generații, de a le insufla plăcerea cititului.” declara Cristina Săvuică, Chief Happiness Office – Lugera The People Republic România.

Împărtășind aceleași gânduri comune cu privire la educația viitoarelor generații, gestul frumos al angajaților Lugera The People Republic Romania nu a întârziat să apară. Au pus mână de la mână și s-au alăturat campaniei noastre de donații în mediul rural pentru a oferi „Cărțile Copilăriei” elevilor din localitatea Spanțov, județul Călărași. Așa că imediat după vacanța de 1 Mai, am pornit la drum cu doi prieteni, actorul Mihai Călin și vlogger-ul Alin Pandaru (Pandutzu) într-o mașina Dacia Logan MCV.

Recunoaștem, planul era să îi surprindem pe cei mici, dar noi am fost cei care am avut parte de lucruri neașteptate. De la primirea cu pâine și sare, până la momentele artistice pregătite de cei mici și gustările primite înainte de plecare, atât elevii cât și cadrele didactice ne-au impresionat cu primirea caldă și plină de entuziasm. Poeziile și cântecele din programul pregătit de copii au avut toate un subiect comun: cărțile; iar piesa de teatru scrisă și jucată de elevi ne-a făcut cunoștință cu o serie de personaje pe care nu le-am cunoscut până acum: Vrăjitoarea Incultura și Zânele Imaginația și Speranța. Copiii ne-au transmis că au avut emoții foarte mari pentru că au fost pe scenă și mai ales pentru că au cunoscut atât de mulți oameni noi deodată, așa că le-am împărtășit câteva tehnici din actorie pe care să le folosească în viitor pentru a își stăpâni emoțiile.

Restul întâlnirii cu cei peste 200 de elevi a decurs sub forma unui dialog. Pornind de la ceea ce ei ne-au împărtășit că își doresc să devină când vor crește mari, atât Cristina Săvuică, (Chief Happiness Office – Lugera The People Republic România), cât și Valentina Roman (director executiv – Asociația Curtea Veche) le-au povestit cât este de importantă lectura indiferent de domeniul spre care te îndrepți. Chiar și dacă vrei să devii fotbalist, precum unul dintre băieți ne-a mărturisit.

donatie lugera_spantov_mihai calin2

În încheiere, actorul Mihai Călin a citit împreună cu unul dintre micuți un fragment scurt din „Robinson Crusoe” și le-a arătat tuturor celor prezenți cum poveștile pot prinde viață dacă ne punem în pielea personajelor. El a concluzionat spunând:

„Ceea ce ne dau poveștile este energie. Ne dau cunoștințe, ne dau imaginație. Și la fel ca în sport când ridici o ganteră și ți se dezvoltă mușchii sau la fotbal, când alergi și devii din ce în ce mai rapid dacă te antrenezi zilnic, cărțile fac același lucru cu noi: ne fac mai deștepți. Și așa ajungem să înțelegem din ce în ce mai mult din lucrurile care ne înconjoară și care ni se întâmplă.”

Înainte de a ne întoarce în București, am împărțit cărți tuturor celor prezenți care ne-au cerut autografe și câteva gânduri pentru a le păstra drept amintire. Am plecat încântați să observăm că unii dintre copiii prezenți nu au plecat acasă imediat, ci au mai zăbovit câteva minute pentru a răsfoi paginile volumelor primite.

donatie lugera_spantov_cristina savuica

Mulțumim Dacia Renault România pentru autoturismul cu care ne-am dus și ne-am întors în siguranță, angajaților Lugera the People Republic România care au făcut această donație posibilă, lui Mihai Călin pentru povești și sfaturi și, nu în ultimul rând, lui Pandutzu pentru materialul video pe care îl puteți urmări mai jos:

panda_copii_buton_lugera_spantov

Parteneri și sponsori:

 Logo_Lugera_color  Dacia_logo_2008

Pentru mai multe fotografii de la eveniment click aici.

Despre importanța lecturii în familie: Irén Arsene Máté (președinte, Asociația Curtea Veche)

Cu doamna Irén Arsene Máté – președintele Asociației Curtea Veche și directorul Curtea Veche Publishing – discuțiile cu și despre citit sunt la ordinea zilei. De data aceasta, însă, am rugat-o să ne împărtășească primele sale amintiri despre cărți, iar discuția s-a continuat cu o serie de idei privind lectura de plăcere și cititul în familie.

În primul rând am aflat de la doamna Arsene ce impact a avut întâlnirea cu bibliotecara din școala primară și că, atât vocea acesteia, cât și mirosul cărților vechi îi sunt încă vii în memorie. Ne-a mai împărtășit că în copilărie a fost fascinată de aventurile lui Winnetou, personaj creat de autorul de origine germană Karl May, și de felul în care tribul indienilor apași din această poveste își construiește un stil de viață în strânsă legătură cu natura.

Un alt subiect atins în discuție a fost motivarea celor mici să citească. Doamna Irén Arsene ne-a vorbit, din experiența personală, despre modul în care fiul său a devenit pasionat de lectură.

„Chiar dacă la început nu a manifestat o curiozitate foarte mare pentru cărți, căci prezența lor era firească pentru el, titlurile potrivite – cele din colecția „Câte ceva despre…” – i-au stârnit interesul și l-au motivat să continue să descopere informații noi prin lectură.”

În dialogul nostru a fost subliniată și importanța cărților pentru dezvoltarea personală, acestea fiind o sursă de experiențe și de modele de urmat, atât în carieră, cât și pe plan individual. Ne-a mărturisit că pentru acest loc deosebit pe care ar trebui să îl ocupe lectura în viața noastră a luat și decizia de a înființa Asociația Curtea Veche în anul 2014. Având convingerea comună că rolul adultului este de a cultiva plăcerea pentru lectură a celui mic, mergem prin țară pentru a vorbi copiilor, părinților și profesorilor despre importanța cărții potrivite la momentul potrivit.

Mai multe despre toate acestea în video-ul de mai jos:

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Legătura dintre lectură și PIB-ul României

   Lectura este esențială pentru dezvoltarea umană, ne ajută să ne desfășurăm activitățile de zi cu zi și, implicit, să contribuim la progresul societății în ansamblu. Alfabetizarea, ca rezultat al procesului de școlarizare, contribuie la dezvoltarea economică numai dacă este însoțită de progres la toate nivelurile societății: de la sistemul politic și modul în care este structurată economia și dezvoltarea științifică și tehnologică, până la comportamentul și modul de a gândi al individului de rând.

 Studiile în domeniul educației arată apariția unui nou tip de analfabetism, cel funcțional care se referă la acele persoane care deși știu să citească, nu pot contextualiza și reda informațiile din textul parcurs. Studiile PISA din 2015 confirmă că în țara noastră exista un procent foarte ridicat de elevi analfabeți funcțional: 42%. Ocupăm locul 48 din 78 de țări în topul european, situându-ne sub medie.

   Aceste rezultate sunt strâns corelate cu numărul mare de șomeri înregistrați în țara noastră: conform studiului Institutului Național de Statistică privind forța de muncă în România, în 2015, 624 000 de români nu aveau un loc de muncă, 23,8% fiind tineri cu vârste între 15-24 de ani și 29% având vârsta între 25-34 de ani. Cea mai ridicată rată a șomajului, 8,1%, s-a înregistrat în rândul persoanelor cu nivel scăzut de educație și 15,5% dintre aceștia sunt localizați în mediul urban. De asemenea, din totalul șomerilor 21,3% erau absolvenți de învățământ gimnazial, iar 16,4% erau absolvenți ai unor școli profesionale, complementare sau de ucenici. Așadar, analfabetismul funcțional poate duce la șomaj, iar acesta afectează în mod direct dezvoltarea economică a unei țări și la nivel microsocial împiedică individul să se implice în deciziile politice specifice unei societăți democratice și îl supune excluderii sociale.

   În acest caz, care ar fi soluțiile posibile? Conform analizei profesorului Eric Hanushek de la Universitatea din Stanford, prezentate în cadrul Romanian Business Leaders Summit (2 – 3 martie 2017): „creșterea economică se poate realiza numai dacă se dezvoltă competențele și aptitudinile individuale (aici fiind inclusă și lectura, ca bază a procesului de învățare), iar schimbarea de la nivelul sistemului de educație este posibilă, însă numai printr-un angajament constant și pe termen lung.”

   Considerăm că  este  datoria  noastră, a tuturor adulților, de a ne asigura că cei mici învață corect să citească, că își dezvoltă abilitatea de a înțelege ceea ce citesc și se deprind cu obiceiul de a citi de plăcere. Am creat programul național de lectură „Cărțile copilăriei” cu acest scop și continuăm activitatea, însă avem nevoie de un sprijin colectiv, pe toate palierele, pentru a duce lectura printre ritualurile zilnice sau săptămânale. Experții au estimat, la Romanian Leaders Business Summit, că dacă am genera schimbarea și toți elevii României ar atinge măcar nivelul 1 la testul PISA privind analfabetismul funcțional, atunci PIB-ul României ar crește cu 300% în 15 ani.

Sursa foto: milestoneseducation.com

Autor: Gabriela Ursu

Povestea primei noastre donații „Cărțile copilăriei” la Cuza Vodă, județul Călărași

   În fiecare basm eroul parcurge întotdeauna o călătorie inițiatică, care îl fomează și îi dă curaj pentru toate provocările de mai târziu.  Povestea noastră a început la fel, tot cu un drum inițiatic.  Prima noastră donație de carte a avut loc în decembrie 2013, în  județul Călărași, și este cea care ne-a motivat să continuăm. Astăzi, la trei ani de la primul nostru eveniment pe teren,  ne reîntoarcem atenția către elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Cuza Vodă  și către doamna  profesoară  Niculina Comănescu, cea care  coordonează clubul de lectură încă din 2015 și care își amintește și azi cu drag de evenimentul nostru:

   „Cărţile copilăriei” au ajuns la fiecare suflet de copil din şcoala noastră. Au pornit în calătorie, carte şi copil, pe urmele “Vrăjitorului din Oz”, au pătruns tainele „Tărâmului de Nicăieri”, au jucat teatru  pe strazile Parisului, au trait povestea de dragoste dintre Renzo şi Lucia, am fost pe rând  D’Artagnan, Athos, Phortos şi  Aramis, au pătruns prin miturile Greciei Antice etc. Ne-ați făcut partaşi la aventură, la cunoaştere şi curiozitate, ne-ați deschis larg baierele inimii dăruindu-ne iubire şi înţelegere, ne-ați apreciat munca şi osteneala, ne-ați încurajat să ne dezvoltam frumos.

   Foarte multi copii, au ținut pentru prima dată o carte personală în mână, au dus pentru prima dată acasă o carte, poate singura din acea casă. Sunt impresionată de fiecare dată când constat că biblioteca școlii, așa sărăcăcioasă cum este, cu cărți îngălbenite de vreme, cu donații de carte doar sporadic, fără tehnologie modernă, este locul cel mai drag pentru mulți din copiii școlii. Este locul unde totul este altfel și pentru copiii mai puțini norocoși.

   Majoritatea copiilor care vin astazi la clubul de lectură spun că nu le-a plăcut să citească. Nu le plac cărțile obligatorii pe care le au de citit la şcoală.  Iar eu îi îndemn și le spun că cititul trebuie să aibă legătură cu noi, cu alegerea de a citi acea carte. Lectura este o pasiune, iar o pasiune se naşte din iubirea pentru frumos, nu din constrângere sau obligaţie. Cititul ar trebui să fie o decizie, nu ceva impus. Astfel, încet, încet am sădit sămânța dorinței, de a descoperi noi lumi şi noi personaje. Încetul cu încetul, “Cărțile copilăriei” au  început să dezvolte imaginația și creativitatea, dorința și răsplata după fiecare ora petrecută la clubul de lectură. Cititul nu mai era doar un obicei obligatoriu, ci o pasiune și pot spune cu certitudine că în localitatea noastră clubul de lectură “Cărțile copilăriei” este o activitate de impact .

   Trăim într-o comunitate mică, defavorizată din punct de vedere social, fără locuri de muncă, părinţi plecaţi în străinătate şi copii lăsaţi în grija altora etc. În comună nu există nici un mod de petrecere al timpului liber oferit copiilor noştri, singurele activităţi sunt cele desfăşurate în cadrul şcolii şi mai ales sau poate singurele desfăşurate în cadrul bibliotecii. Suntem înconjuraţi în orice domeniu de activitate de multe neajunsuri , dar cu câțiva ani în urmă,  mi-am dorit să schimb ceva la locul de muncă şi am început prin înfiinţarea unei trupe de teatru. Actorii teatrului sunt copii, care împreună cu mine,  selectăm poveştile ce urmează a fi puse în scena. În bibliotecă începe povestea cu “a fost o dată …”, se împart roluri, se învaţă, se explică, se repetă, se confecționează decoruri, apoi se prezintă spectacolul semenilor lor.

   De-a lungul timpului am constatat că lectura nu se numără printre pasiunile elevilor, poate şi pentru că programele actuale propun o viziune destul de tehnică şi abstractă asupra a ceea ce înseamnă cititul unei cărţi. Conceptele teoretice greoaie tind să transforme cititul într-o corvoadă, într-o obligaţie a elevului şi să o îndepărteze de natura sa  nobilă de experienţă personală profundă, atractivă şi modelatoare. Am dorit o viață în care copii  să se implice, să ia atitudine în rezolvarea problemelor, să-şi apere punctul de vedere, să fie creativi. Pentru acestea nu mai sunt suficiente pasivitatea, ascultarea, cuminţenia, este nevoie de curaj, dorinţă de schimbare, implicare. Cred că important este să dorim o schimbare şi să ne implicăm, iar rezultatele încep să apară după lungi eforturi şi strădania de a te face cunoscut. Pentru toate activitățile pe care le desfășurăm în cadrul bibliotecii, caut sponsorizări, pe raza comunei, copiii de la cele două trupe de teatru nu plătesc nimic, pentru deplasări, costume, decoruri și tot ce implică aceasta activitate. Pentru copiii speciali,  caut hăinuțe, încălțăminte, rechizite în functie de nevoile lor, încercând  să previn abandonul școlar.

   Anul trecut am fost prezenți, la invitația voastră, la NARATIV – Festivalul de lectură pentru copiii, desfășurat la Școala Centrală din București unde am participat la patru ateliere interactive. A fost o experiență nouă pentru noi și greu de uitat. Pentru scurt timp, copiii au uitat de lumea reală. Au avut moment de liniște și bucurie departe de realitatea nu tocmai blândă pe care o au acasă.

   Prin urmare, aceasta este povestea primei noastre aventuri. Și ca orice drum inițiatic am avut multe de învățat, așa cum ați putut afla și voi din rândurile de mai sus. În esență, ceea ce trebuie să reținem cu toții este că educarea celui mic și formarea lui nu este o responsabilitatea care se încheie într-o zi sau o lună. Este o misiune pe care trebuie să ne-o asumăm pe termen lung, căreia trebuie să ne dedicăm cu tot sufletul, așa cum eroul din povești se dedica aventurii proprii. Și la fel ca Făt-Frumos, nu trebuie să renunțăm la responsabilitatea de a-l îndruma mereu pe copil către cărți și lectură, căci nu îl încurajăm numai să descopere povești, ci și să își construiască un viitor mai bun.

Dacă rândurile de mai sus v-au determinat și pe voi să vă implicați, ne puteți contacta oricând și vă stăm la dispoziție cu sfaturi utile și resurse.

Autor: Gabriela Ursu

 

Întâlnire cu elevii de la Step by Step despre promovarea cărților

Ne-am obișnuit deja ca în fiecare lună să avem o întâlnire efervescentă cu elevii Şcolii Step by Step. De data aceasta a fost alături de noi Miruna Meiroșu, PR Manager la Curtea Veche Publishing și vicepreședinte al Asociației Curtea Veche, invitatul perfect pentru a le răspunde întrebărilor pe care cei mici și le pun în legătură cu promovarea și vânzarea cărților, lucrul într-o editură, ce presupune relaționarea cu presa și organizarea de evenimente.

„Cine alege cărțile care vor fi publicate?”, „Cum ajung cărțile în librării?”, „Tu ești șefa?”, „Promovezi numai cărți pentru copii?” au fost doar câteva dintre curiozitățile participanților. Ne-am ales, apoi, împreună volumul fictiv pe baza căruia urma să realizăm o campanie de promovare și am identificat publicul țintă. Ne-am bucurat să descoperim printre ei câțiva mici viitori specialiști în comunicare și marketing ale căror idei de promovare au fost foarte potrivite cerințelor. Cei mici s-au dovedit a fi niște fini observatori, identificând foarte clar ce le atrage atenția atunci când le este prezentată o carte.

StepbySTep_MirunaMeirosu_HoriaTecau

Miruna a oferit drept exemplu planul de comunicare pe care l-aimplementat atunci când a lansat cartea lui Horia Tecău, „Viața în ritm de tenis”. Participanții au fost foarte curioși să afle cum a reacționat presa, care au fost mediile de comunicare folosite și cum poți face în așa fel încât un mesaj să ajungă la un număr cât mai mare de oameni. Credem că întâlnirea a fost cu totul specială pentru că elevii s-au pus în rolul unui profesionist dintr-un domeniu pe care nu îl cunosc atât de bine și, totuși, s-au descurcat de minune.

Educație non-formală, contact direct cu specialiști în domeniu, de acest tip de activități au nevoie și stârnesc interesul elevilor de la Step By Step. Ne bucurăm să le fim alături și să discutăm împreună despre cărți și tot ceea ce le privește!

Autor: Ramona Mihai

NARATIV – Ateliere de lectură pentru copii la Reghin și Cristești

În Săptămâna Mare de Paști, le-am făcut o surpriză copiilor din Cristești și Reghin: cu sprjinul Azomureș și Azotrans am adus Atelierele de lectură NARATIV la ei în școală. Am plecat din București înainte de răsărit, cu echipă extinsă de nouă persoane și două automobile, Dacia Logan și Dacia Logan MCV, puse la dispoziție de Renault Group Romania. Titlurile din colecția „Cărțile copilăriei” ne așteptau deja la destinație datorită Sameday Courier, care ne-a sprijinit și de această dată cu transportul lor.

După mai bine de șase ore pe drum, am ajuns la Școala Gimnazială Cristești, pregătiți să le oferim copiilor o experiență unică și am avut alături cinci pedagogi entuziaști și voluntari care au organizat cu zâmbetul pe buze activitățile dedicate celor mici:

* Atelier de scenografie pornind de la volumul „Mituri romane” sub coordonarea Alexandra Mihailciuc (copii, clasa a VII-a)
* Atelier de actorie pornind de la volumul „Odiseea” sub coordonarea Valentina Popa (copii, clasa a I-a)
* Atelier de povești muzicale „Odiseea” sub coordonarea Delia Popa din partea Artcrowd (copii, clasa III)
*Atelier de arhitectură „Cocoșatul de la Notre-Dame” sub coordonarea Daniela Pălimariu din partea Artcrowd (copii, clasa a V-a)
* Atelier teatru de umbre cu figurine „Mituri grecești” sub coordonarea Liliana Basarab din partea Artcrowd (copii, clasa a VI-a)

Ateliere NARATIV_Reghin_Azomures_deplasare Mures5

Ne-am bucurat să observăm copii complet fascinați de retroproiector, elevi care au aflat pentru prima dată cum este să lucrezi în echipă sau ce presupune o scenografie. Unii dintre ei s-au pus în pielea personajelor pentru a înțelege mai bine contextul poveștii, în timp ce alții au încercat să asambleze cât mai ingenios faimoasa Catedrală Notre-Dame solicitând informații legate de domeniul arhitecturii sau istoria artelor. Alături de doamnele Doina Deleanu, Ioana Gabor, Ramona Grama, Adela Hădărean, Carmen Marc, Laura Mátyás, Cristina Moldovan, Monica Pop, Ionela Răcean, Mihaela Roșca și Beatrix Szoke, cadrele didactice din Cristești și din Reghin care au participat la eveniment, avem încredere că tehnicile de predare pe care le-am prezentat vor fi continuate:

„Acest tip de proiect a fost primul de la noi din școală, copiii au fost nerăbdători și pe parcurs am observat că s-au implicat foarte concentrați. Aceste activități mi-au atras atenția și cred că sunt utile atunci când vine vorba de a găsi jocuri noi prin care să îi aducem pe cei mici mai aproape de cărți.” ne-a spus doamna Ionela Răcean.

În următoarea zi am observat că participanții la ateliere au transformat această experiență într-una mult mai personală decât ne-am fi imaginat. Dovadă stau personajele din cartea „Mituri Romane” pe care ei le-au redat, inconștient sau nu, asemănător cu fizicul lor. Atelierul de actorie a fost, pentru majoritatea dintre ei, prima ocazie de a se exprime singuri în fața unui grup și de a își accepta emoțiile. Mai mult, și-au oferit ei singuri și învățături de viață pe care colegii le-au înțeles imediat: întrebați dacă lucrările pe care urmează să le realizeze vor semăna între ele, au răspuns în cor: „Nu! Pentru că nu este frumos să copiem unii de la alții!”.

Cele două ore au trecut mai repede decât ne așteptam… copiii ne-au îmbrățișat strâns la final Ateliere NARATIV_Cristesti_Azomures_deplasare Mures3și ne-au spus că nu vor să ne lase să mai plecăm vreodată.

„Activitățile de azi le-au oferit elevilor ocazia să intre în paginile cărților în alt mod față de cel cu care erau obișnuiți. Atelierele i-au atras pe toți și chiar sunt dornici ca această experiență să se poată repeta și astfel să îi putem apropia cât mai mult de lectură.” ne-a spus Ramona Grama, profesor de Limba Engleză.

Deși am fi vrut să mai stăm cu cei mici, pe noi ne aștepta un drum lung spre București și o scurtă oprire de la Sighișoara unde am realizat o scurtă întâlnire de evaluare cu pedagogii și voluntarii. Știm sigur că evenimentul a avut un impact considerabil în viața celor mici, dar credem că întotdeauna este loc de îmbunătățiri și deja avem în vedere idei noi pentru următoarele ateliere 😀

Ateliere NARATIV_Reghin_Azomures_DdeplasareMures4

 

Parteneri și sponsori:

azo

  

AZOTRANS

sigla-sameday

Dacia_logo_2008

Pentru mai multe fotografii de la eveniment click aici și aici.

Donează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Curtea Veche

În acest moment, în România, suma anuală cheltuită de un locuitor pe cărți este de 3-4 euro, în timp ce în alte țări europene se investește și de 50 de ori mai mult pentru lectură. Conform celui mai recent studiu PISA, 42% din elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcționali, iar peste jumătate din cetăţeni (53.3%) au dificultăţi de înţelegere a ceea ce citesc (cf. Comisiei Europene). Situația este și mai gravă în mediul rural, acolo unde doar 25% dintre elevi  termină liceul și doar 2% ajung la facultate (cf. Institutului Național de Statistică). Mai mult, 52,5% dintre persoanele de 15-19 ani au domiciliul în în localități unde nu există librării sau biblioteci dotate corespunzător. Cu toții ne dăm seama că acestea nu sunt numai cifre, ci indici care ne arată încetinirea procesului de dezvoltare pentru țara noastră.

Acțiunile noastre

Drept reacție, eforturile asociației noastre sunt concentrate asupra programului naţional de lectură „Cărţile copilăriei” prin care promovăm lectura de plăcere în rândul copiilor și facilităm accesul la carte pentru elevii din mediile defavorizate. Avem drept obiective creșterea reală a interesului celor mici pentru citit, ridicarea nivelului de înțelegere a textelor al copiilor și cresterea consumului de carte din România. Scopul nostru este de a le arăta celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită și să creștem, în acest fel, gradul de educație și cultură. Să nu uităm, studiile arată că acei copii care citesc au rezultate mai bune în toate domeniile disciplinare și în dezvoltarea abilităților sociale.

Strângere de fonduri

Dacă sunteți angajat sau realizați venituri din activități independente, vă invităm să redirecționați 3,5% din impozitul pe venit către proiectele pe care le desfășurăm în beneficiul copiilor.

Mecanism

Prin intermediul prevederii 3,5% din Codul Fiscal, oricine poate sa redirectioneze 3,5% din impozitul pe venit catre un ONG, conform ordonantei 26/2000 despre asociatii si fundatii. Este dreptul vostru de a lua la cunostinta de aceasta posibilitate de a dona 3,5% din impozit, suma care oricum altfel ar fi redirectionata catre stat. Trebuie sa stiti ca acest procent nu reprezinta o sponsorizare sau donatie privata, ci un sprijin pe termen lung pe care il puteti oferi urmatoarelor generatii de cititori si  cresterii pietei de carte in Romania.

Descărcați Formularul 230, completează-l și trimite-l pe contact@asociatiacurteaveche.ro până pe 15 mai 2025.

Cum poți completa și trimite online:
– Descarcă formularul 230
– Completează secțiunea I. Date de identificare a contribuabilului
– Semnează folosind semnătura olografă
– Trimite-l pe adresa contact@asociatiacurteaveche.ro

Cum poți trimite:
– în format electronic pe adresa contact@asociatiacurteaveche.ro
​- printat prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
– îl depui direct la registratura administrației financiare de care aparții;
– folosești serviciul online ANAF, Spatiul Privat Virtual

Rezultate

Cât înseamnă 3,5% din impozitul pe venit? O sumă modică, proporțională cu salariul dumneavoastră. Poate fi echivalentul unui bilet la film, a unui meniu fast-food pentru două persoane sau a unei limonade. Însă, pentru un copil poate însemna mai mult de atât. Poate însemna prima lui carte nouă, prima poveste pe care o citește și un pas către un viitor mai bun.

Doar împreună putem schimba viaţa celor mici şi creşte nivelul de educaţie din România! Tu câte volume poți dărui copiilor care nu au avut niciodată o carte a lor?

Cum putem împrieteni lectura cu tehnologia?

   Toată lumea discută în ultima vreme despre faptul că cititul și cărțile pierd constant teren în fața Internetului, telefoanelor inteligente și multitudinii de aplicații. Adulți și copii deopotrivă sunt în permanență atrași de ecranele luminoase, camerele cu rezoluție mare și informațiile care apar la fiecare secundă, punând de-o parte lectura și implicit și lumea la care ea oferă acces. Totuși, să fie lupta dintre cele două atât de acerbă? În rândurile următoare vă propunem să descoperiți câteva modalități prin care tehnologia poate susține lectura și dezvoltarea relației dintre copil și cărți.

   Înainte de aceste sfaturi trebuie să clarificăm dacă într-adevăr copiii zilelor noastre sunt atrași de cărțile electronice și dacă ele ar încuraja mai mult lectura. „Western Australian Study in Children’s Books”, o cercetare realizată în anul 2016 demonstrează că în realitate cei mici nu sunt atrași de cititul pe diferite device-uri. Mai mult, cu cât au acces la un număr mai mare de gadgeturi, cu atât citesc mai puțin. Aceeași cercetare ne încurajează, punând în evidență faptul că tot cărțile în format fizic rămân sursa preferată pentru lectură. De asemenea, alte date identificate în 2014 de Academia Națională de Științe din Statele Unite demonstrează că cititul de pe Kindle înaintea orei de culcare scade producția de melatonină, hormonul care contribuie la instalarea somnului. Așadar, acestea fiind spuse, am putea ușor să etichetăm cărțile în format electronic ca fiind „rele” și să-l încurajăm pe cel mic să se îndrepte numai către cartea tradițională.

   Noi considerăm că această atitudine nu este cea potrivită, pentru că nu existența și răspândirea diverselor suporturi pentru lectura electronică reprezintă problema, ci felul în care copiii noștri se deprind să le folosească. De pildă, un telefon mobil pe care este descărcat e-book-ul preferat poate încuraja lectura la fel de bine ca versiunea tradițională, dacă cel mic înțelege că poate folosi acel dispozitiv și astfel. Bineînțeles că și în acest caz exemplul părinților este esențial. Dacă observați că nu este atras de cartea tradițională, dar este totuși dornic să citească, atunci încurajați-l să folosească în acest scop telefonul. Nu uitați să îi aduceți în atenție avantajele și dezavantajele celor două forme de lectură.

   De exemplu, Matthew H. Schneps, cercetător la Institutul pentru Tehnologie din Massachusetts, subliniază că avantajul principal al lecturii tradiționale se traduce în termeni de experiență senzorială. A citi o carte în format fizic înseamnă a simți atingerea paginii, duritatea coperții, mirosul conferit de cerneala de tipar și chiar a face o pasiune pentru semnele de carte. Mai mult, un experiment din Norvegia evidenția un alt avantaj al lecturii tradiționale, acela de a dezvolta capacitatea de concentrare și memoria. Astfel, cercetătorii au selectat două grupuri de copii, punându-i să citească o scurtă poveste de pe două suporturi diferite: Kindle și cartea tradițională. La final, analiza a demonstrat că cei care citiseră cartea au reținut mai bine aspecte-cheie ale firului narativ față de cei care au ales lectura electronică.

   Totuși, și gadgeturile pot avea punctele lor forte. De exemplu, știați că e-book-ul este benefic pentru copiii dislexici pentru că oferă posibilitatea schimbării dimensiunii literelor și a spațiului dintre cuvinte? Apoi, nu trebuie să uităm de portabilitate – un singur Kindle poate stoca o bibliotecă întreagă, iar dacă este conectat la Internet poate oferi acces direct la noutățile literare.

   Înainte de final, vă mai oferim un ultim argument care demonstrează că tehnologia și cărțile se pot împrieteni. De exemplu, Internetul poate fi folosit pentru a percepe mai bine realitatea personajelor, lumea lor și povestea în general. Dacă cel mic citește o carte a cărei acțiune se petrece în Franța Cocoșatului de la Notre-Dame, atunci Internetul îl poate ajuta să vadă cum arăta arhitectura vremii, care era vestimentația, ce mâncau personajele și tot așa. La fel se întâmplă și cu filmele care au la bază diverse creații literare – după ce copilul a citit cartea puteți viziona împreună și filmul, pentru a înțelege și vizualiza mai bine povestea. Iar dacă doriți să aflați mai multe despre tandemul carte – film, vă invităm să accesați și articolul următor.

   Sperăm că aceste informații au fost utile și v-au convins că tehnologia și cărțile pot face o echipă grozavă în dezvoltarea celui mic. Trebuie numai să găsim calea de a le utiliza eficient pe amândouă. Spor la citit!

Sursa foto: http://theecoguide.org

Autor: Gabriela Ursu

Prima activitate din cadrul programului „Școala Altfel” la sediul nostru

Luni, 27 martie, am dat startul săptămânii cu o doză de distracție și creativitate la NARATIV – atelierele de lectură pentru copii alături de elevii Școlii Nr. 55 din București. Locul de întâlnire a fost la sediul nostru din strada Aurel Vlaicu, unde copiii au ales să își petreacă una dintre zilele din cadrul săptămânii Școala altfel. Ne-am bucurat să îi cunoaștem și am fost nerăbdători să vedem cum vor răspunde provocării noastre la citit în mod distractiv. Și, pentru că imaginația și creativitatea au întotdeauna nevoie de energie, ne-am asigurat, împreună cu partenerii noștri, că le oferim participanților o gustare: biscuiți crocanți Poieni, puși la dispoziție de TerraBisco, și un ceai cald și aromat de la Mount Himalaya Tea.

Ateliere NARATIV_Poieni_Terrabisco_Scoala 55 Ceai Himalaya_NARATIV ateliere

La atelierul de Teatru de umbre cu figurine am pornit într-o călătorie prin lumea Miturilor grecești, alături de Liliana Basarab, artist vizual și artist în educație la ArtCrowd. Citind cu atenție, copiii au selectat informațiile și personajele esențiale din povestea regelui Midas și a cutiei Pandorei, au desenat și decupat personajele pentru ca mai apoi să poată realiza un scurtmetraj al secvenței alese. În ultimele minute, echipele s-au adunat în jurul retroproiectorului, naratorii și-au pregătit vocile, iar umbrele au început să-și spună povestea… aproape singure.Ateliere NARATIV_Scoala ALtfel_Scoala 55_1

La atelierul de Bandă desenată am avut parte de o grupă de elevi la fel de talentați și implicați. Cu toții și-au dat silința să surprindă cât mai bine în imagini povestea lui Ulise și ne-am bucurat să vedem că printre ei erau și copii care o cunoșteau deja. Pentru unii dintre aceștia, Polifem era un uriaș cu părul în vânt și salopetă, cu un singur ochi, asemănător unui Minion din desenele animate, iar pentru alții era un ciclop “ca la carte”. Le-am propus celor mici un exercițiu de vorbire în public prin care au trebuit să prezinte tuturor colegilor ceea ce au desenat. Emoțiile au fost mari și cu greu și-au găsit cuvintele, dar în final și-au dat seama cât de utile au fost sfaturile pedagogului nostru, Delia Popa din partea ArtCrowd, care le-a ghidat incursiunea în fascinanta lume a romanului Odiseea.

Ateliere NARATIV_Scoala ALtfel_Scoala 55_2

Cu cărțile în mână și curioși să afle toate aventurile personajelor cu care de-abia făcuseră cunoștință, cei mici au plecat încântați de tot ceea ce au aflat, de primul contact cu un retroproiector, cu rolul de vorbitor în public și de toate cele prin care au trecut. Mai multe fotografii de la acest eveniment, puteti găsi aici.

Dacă doriți ca și elevii din școala dumneavoastră să participe la NARATIV – Ateliere de lectură pentru copii, nu ezitați să ne scrieți un mesaj pe adresa narativ@curteaveche.ro și vom stabili împreună detaliile astfel încât cei mici să descopere într-un mod cât mai plăcut bucuria de a citi.
Autori: Gabriela Ursu și Ramona Mihai