Cum să organizezi un atelier de bandă desenată la tine acasă sau la școală

Din ce în ce mai multe studii demonstrează cã introducerea unei ponderi mai mari de activități artistice în programul zilnic de studiu al copiilor sau adaptarea tehnicilor împrumutate din artă pentru activități de predare dau rezultate deosebite pe termen mediu și lung și eficientizează procesul de învãțare al elevilor. Existã, în ultima perioadã, discuții din ce în ce mai ample cu privire la un anumit echilibru pe care sistemul educațional ar trebui sã îl asigure între materiile realiste și cele din aria creativ-artistică.  Am remarcat și noi, în cadrul atelierelor pe care le organizăm la festivalul NARATIV, ca includerea diferitelor forme de artă combinate cu lectura conduce la:

  • deschiderea acestora către nou
  • întărirea stimei de sine
  • sporirea capacitãții și a dorinței de a fi creativi
  • capacitatea de a se auto-evalua și auto-motiva.

screen-shot-2017-10-03-at-18-51-23

Un raport al organizației „Americans for the Arts“ aratã cã acei copii care participă în mod regulat, câteva ore pe zi, la diferite activități artistice, dobândesc o mai bună tehnicã de învățare, iar creativitatea lor este mult mai dezvoltată decât a celor care își petrec timpul studiind exclusiv subiecte analitice. Educația prin artã și metodele alternative de învãțare sunt esențiale în dezvoltarea armonioasã a unui copil și, din fericire, din ce în ce mai mulți părinți și educatori înțeleg aceastã abordare și contribuie activ la dezvoltarea de programe în acest sens. Prin urmare, venim în sprijinul adulților care doresc să se implice în educația celor mici prin metode non-formale cu o broșură, realizată de echipa Asociației Curtea Veche împreună cu reprezentanții Artcrowd – Artiști în educație, privind etapele exacte ale organizării unui atelier de bandă desenată pornind de la volumele din colecția Cărțile Copilăriei.

Calitățile unei astfel de activități sunt multe: îi încurajeazã sã citeascã pe cei care sunt mai îndărătnici, îi ajutã sã citeascã pe elevii care sunt încã la început cu cititul, iar celor mai avansați le oferã noi modalitãți de înțelegere a simbolurilor, de exprimare a ironiei, a satirei, le permite sã foloseascã umorul și sã identifice diferitele puncte de vedere ș.a.m.d. În procesul educațional au un rol foarte important pentru că:

  • prezintã elementele esențiale dintr-o narațiune
  • informația este mai ușor de reținut
  • perfectã pentru a practica arta dialogului
  • jutã la structurarea textelor și la crearea unui simț organizatoric
  • dezvoltã creativitatea
  • reprezintã un bun instrument de monitorizare și evaluare.

Participanții la Festivalul NARATIV vor primi gratuit broșura pe care am creat-o împreună cu cei de la Artcrowd – Artiști în educație despre cum puteți organiza atelierul de bandă desenată și aportul pe care îl are o astfel de activitate pe termen lung. Dacă vreți să organizați și voi, acasă sau la școală, un atelier de bandă desenată, descărcați broșura online de aici sau scrieți-ne pe narativ@curteaveche.ro și venim în școala voastră prin programul “Școala Altfel”.

Părerea specialiștilor: Iubirea pentru lectură se naște acasă

Alan Cornish a venit în România în 2007, la trei zile după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, ca profesor și ulterior director de școală primară la International School of Bucharest. Cu o vastă experiență de cadru didactic și manager de școală în Marea Britanie, acesta cunoaște îndeaproape programele de lectură din străinătate și dezvoltă activități cu o importantă perspectivă asupra viitorului educației copiilor din București. Iată ce ne-a declarat:

alan_cornish_pozaMi se pare foarte important să ne pregătim copiii pentru o lume care se schimbă atât de repede, încât atunci când vor termina școala, în 5-10 ani, este posibil să își aleagă profesii care acum nici măcar nu există. “Să știi” nu mai e suficient, important este să ne învățăm copiii cum să folosească și să aplice ceea ce știu, să fie încrezători, flexibili, să aibă capacitatea de a se adapta, să fie rezistenți.

Ideile noi pe care le putem găsi în cărți ne provoacă uneori să ne schimbăm modul în care gândim. Autobiografiile ne oferă șansa de a purta o conversație cu mari gânditori.

Este atât de important ca cei mici să citească și să experimenteze aceste idei atunci când  percepțiile lor asupra lumii sunt în formare. Lamentabil, o mare parte din ceea ce copiii au ales să citească astăzi este prins pe ecran. Lectura nu a fost niciodată atât de importantă.

Părinții sunt vitali în acest sens. Iubirea pentru lectură se naște acasă, tot acolo se împărtășesc părerile despre povești și se fac sugestii legate de următoarea carte. Acasă e primul exemplu de urmat. Școlile au de asemenea un rol important în dezvoltarea abilităților de decodare și de înțelegere necesare pentru învățarea artei citirii, dar nu numai. Scopul educatorilor este de a le oferi elevilor oportunități de a explora cărți, de a discuta despre nuanțele și de structura lor, de a analiza mesajul și creativitatea autorului.

lectura_in_familie_carol_1Prin lectură am ajuns la idei care mi-au schimbat literalmente viața. Deci, pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am învățat este să am o minte deschisă, să nu presupun că știu totul, să fiu umil și receptiv spre schimbare.Cititul este inima tuturor lucrurilor.  Dincolo de abilitatea de a citi, care este vitală pentru a putea funcționa și a avea succes în societate, plăcerea lecturii ne hrănește sufletul. Există o corelație directă între bunăstare și cititul de plăcere.

Mai multe idei și sfaturi pentru cum pot cadrele didactice să îi apropie pe copii de lectură, recomandări privind diferite programe de lectură din străinătate, aflați în cadrul conferinței „Teacher’s inspiration: literacy school programs around the world” pe care Alan Cornish o va sustine în cadrul celei de-a treia editii a Festivalului NARATIV.

Înscrieri gratuite aici.

 

Sfaturile experților: specialiștii Scorseze Medical Group despre lectura pentru copiii cu deficiențe de atenție

     În cadrul evenimentelor pe care le-am organizat au venit către noi părinți dornici să afle despre cum pot apropia lectura de un copil cu dislexie sau deficiențe de atenție ori de învățare. Am stat de vorbă cu partenerii noștri de la Scorseze Medical Group și medicii ne-au povestit mai multe despre acest subiect:

   „Deficitul de învățare poate avea o multitudine de cauze: biologice, fiziologice, psihologice, ambientale etc., iar printre cele mai cunoscute forme se numără: deficiența de atenție, tulburări de auz, de văz sau absența deprinderilor de a citi. Unele au cauze genetice, precum dislexia, care se manifestă prin imposibilitatea de a citi, disgrafia, prin imposibilitatea de a scrie, discalculia, prin dificultatea de a calcula, dificultăți în a pronunța cuvintele, ori citirea și pronunțarea cu dificultate, tulburări de atenție sau ADHD.

   Semnele unor astfel de deficiențe sunt variate, fie copilul începe să vorbească mai târziu decât alții, are probleme de atenție, învață cu greutate alfabetul, să numere sau să diferențieze culorile, are dificultăți de pronunțarea unor cuvinte, nu este interesat de cărți, confundă cuvintele, citește și memorează cu greutate etc. Aceste semne apar încă din primele săptămâni ale clasei pregătitoare, iar părinții sunt îndemnați să fie atenți la micile detalii din comportamenul celui mic pentru a putea observa semnele enumerate mai sus și a acționa din timp.

   După identificare, pașii următori ar trebui să fie întâlnirea cu un medic pediatru, care să sesizeze natura dificultăților, fiziologică sau patologică, apoi cu un consilier școlar/psiholog pentru a investiga dacă problemele sunt de natură afectivă și, în final, după  ce a fost înțeleasă  natura problemei, se apelează la un logoped.

   Într-adevăr, deseori, acești copii nu pot ține pasul cu restul clasei, nu se pot concentra pe perioade lungi de timp, nu pot răspunde la întrebări în timpul alocat rezolvării lor, au nevoie de pauze de 20-30 de minute, nu suportă să fie distrași de alte activități: tableta, mobil, calculator, televizor, radio. Dar este important pentru ei să citească. Pe lângă faptul că lectura dezvoltă vocabularul și cultura generală, empatia și curiozitate, induce o stare de relaxare și de bună dispoziție, aceasta antrenează memoria și conexiunile sunt mai rapide, iar capacitatea de a opera cu noțiuni abstracte crește și ea.

   Părinții îi pot ajuta prin cultivarea acestor deprinderi de a citi din mica copilărie și prin puterea exemplului personal.  Ei îl pot incuraja, pentru a-i crește stima de sine și recompense prin laude, ori de câte ori reușește să își atingă obiectivele de învățare și lectura stabilite. Dacă în loc să petreacă ore în șir la televizor, aceștia vor dedica mai mult timp lecturării de povești în primii ani de viață ai copilului, cultivarea interesului și formarea deprinderilor se va realiza treptat și va deveni un obicei. Pe măsură ce copilul va crește, se va stabili un spațiu comun și un program pentru parcurgerea diferitelor materiale. Copilul va primi mai des cu diversele ocazii cadou cărți, va fi plimbat prin librării, va fi lăsat să exploreze singur cărțile pentru a-și alege ceva adaptat nivelului său de dezvoltare și înțelegere. Părintele îl poate implica pe cel mic în soluționarea intrigii poveștilor citite, făcând atractiv conținutul cărților.  Aceste obiceiuri pot determina copilul să își manifeste curiozitatea, să își dorească să afle deznodământul fiecărei povestiri.”

   Sperăm că v-au fost de folos aceste informații și vă invităm să ne povestiți, din experiența proprie, cum îi sfătuiți pe părinții care se confruntă cu astfel de obstacole să le depășească împreună cu cel mic.

Autor: Sabrina Florescu

Partener:

logo_scorseze_medical_group

Pe scurt despre a doua ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii

În weekendurile 24-25 septembrie și 1-2 octombrie am invitat toți cititorii, mici și mari, la început de drum sau deja profesioniști, la cea de a doua ediție a NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii. Aproape 2.000 de participanți au răspuns invitației noastre și au trecut pragul Școlii Centrale din București în cele patru zile ale festivalului, dornici să afle în câte moduri se poate spune o poveste. Ne-am bucurat să vedem multe fețe cunoscute, cu care ne-am împrietenit și la prima ediție a festivalului, dar și mulți oameni noi, care abia aflaseră de evenimentul nostru și ne-au felicitat pentru inițiativă. Cu cât interacționăm mai mult cu părinții sau cu cei mici, cu atât ne dăm seama că există o nevoie reală pentru astfel de evenimente care vin să completeze educația primită în școală sau activitățile în familie.

În pregătirea festivalului, ne-am adunat o mână de oameni și am plecat vineri noapte la Școala Centrală unde am dus rechizitele oferite de Herlitz, volumele din colecția “Cărțile copilăriei”, punctul de hidratare La Fântâna și am transformat sălile de clasă în spații pentru atelierele susținute de artiști în educație și pedagogi. În timpul celor patru zile, le-am propus participanților să picteze, să cânte, să facă teatru, să se joace cu undițe pentru a pescui litere, să pună întrebări și să inventeze, toate pornind de la cărți. Nu v-am spun noi că lectura și distracția merg mână-n mână?

La câteva zile de la încheierea festivalului, împreună cu personajele noastre preferate, Nara și Tiv, vă invităm la un scurt tur al acestuia:

Începem cu sala unde i-am invitat pe școlari să spună povestea lui Pinocchio în rime și să compună propria coloană sonoră: Atelierul Povești pe muzică. Entuziasmul lor a fost de neoprit atunci când Alex Ștefănescu i-a lăsat să cânte câte un acord la chitară. Mulți au plecat hotărâți să înceapă cursuri de chitară, așa că Alex va avea concurență serioasă în viitor!

14424760_773979372744938_933632183737538444_o

Mai departe, ajungem tocmai în sala 2, în care am acoperit geamurile pentru întunericul necesar atelierului de Teatru de umbre Ne-am cocoțat pe scări pentru a crea ambianța necesară, dar nu ne-a deranjat pentru că așa au putut cei mici să ne demonstreze că lumina și umbra pot spune și ele o poveste, iar miturile grecești au devenit surse de inspirație pentru micii cititorii. Au avut nevoie doar de un retroproiector, de multă imaginație și eroii din  Grecia Antică au prins viață alături de Liliana Basarab.

14468492_773353912807484_1127878223822855287_o

În sala 4, i-am provocat pe cei mici să pună în scenă propria lor viziune a poveștii lui Peter Pan la atelierul Actorie pentru cititori. Actrița Smaranda Nicolau le-a arătat cât de distractivă este lectura atunci când treci mai departe de rândurile cărții și începi să îți imaginezi cum ar fi dacă ar exista cu adevărat Țara de Nicăieri sau dacă Wendy ar fi prietena ta.  Cel mai mult și mai mult ne-a plăcut cum se distrau cei mici și cât de în serios își luau rolul în fața camerei de filmat!

14468264_773353409474201_912133443802143773_o

Nu știm dacă lui Robinson Crusoe îi plăcea să picteze, dar cititorilor de la atelierul Ilustratie creativă coordonat de Alexandra Mihailciuc, sigur le-a plăcut să-l deseneze. După ce participanții de anul trecut au ilustrat insula, a venit randul celor de anul acesta realizeze personajele principale  pentru a întregi tabloul.

14556708_777036835772525_6682029378920129306_o

Am ajuns și la atelierul Bandă desenată și ne-am întrebat „Oare poate concura Ulise cu eroii din benzile desenate cu super eroi?” Coordonați de Delia Popa, copiii talentați ne-au arătat că se poate, avem chiar și câteva desene preferate cu Ulise în prim plan!

14570515_777036925772516_353813945215447159_o

La atelierul Jurnalistul de poveste care a avut loc în sala 3 sub îndrumarea lui Barna Nemethi, micuții cititori s-au transformat în jurnaliști care au vrut să știe tot ce se întâmplă în poveste, cum punem întrebările corecte pentru a afla răspunsul care ne interesează, unde cercetăm informațiile de care avem nevoie și ce scheme logice putem urmări pentru a desluși un mister.

14409516_773979282744947_7662019015815634490_o

Tuturor ne place să spunem povești, așa s-au născut marile cărți ale literaturii, așa începe orice articol, Răzvan Ropotan i-a antrenat pe cei mici să spună propria poveste în cadrul atelierului Colac peste pupăză – Storytelling. Așa au luat naștere povești cu prințele, dragoni și prinți, care mai de care mai ingenioase.

14525093_777037002439175_8612045182564828694_o

Am ajuns și în sala unde auzim pe cineva vorbind limba engleză: este David Hughes de la  British Council Romania, cel care le-a arătat copiilor că o poveste nu este niciodată la fel, că în imaginația noastră stă puterea de a schimba firul evenimentelor.

14425451_773354266140782_5556897463923709033_o

Înainte să descoperim toate poveștile, trebuie să fim prieteni buni cu literele și  aproape toate lumea ne-a întrebat ce se întâmplă la atelierele dedicate copiilor atât de mici, cu vârsta între 3 și 5 ani, ce actvitiăți le propunem la un festival de lectură dacă ei încă nu știu să citească. Ei bine… Diana Vasilescu și Ioana Brătilă i-au inițiat pe cei mai mici participanți la festival în tainele alfabetului și ale fluenței verbale, la atelierele Litere pentru prichindei, Rime și ghicitori și Ora de povești. Literele au fost mai greu de găsit, au fost pescuite și căutate în grăunțe, dar efortul a meritat!

14481931_773353076140901_3745147842007924148_o

14566366_777561552386720_4065851438272259541_o

Ajunși în amfiteatru, ne-am bucurat să descoperim interesul celor mai mari pentru a-i ghida pe copii în drumul lor de cititori. Gaspar Gyorgy, prieten al asociației, a revenit și anul acesta la NARATIV și a discutat cu părinții despre conceptul de parenting pentru lectură, despre cum lectura poate fi mijlocul prin care se construiește o relație armonioasă între părinte și copil.

14481867_773354349474107_1319831024400232164_o

Profesorii și nu numai au fost prezenți în număr mare și la conferința Oanei Muraru, care a demonstrat că practica bate teoria în construirea unui elev cititor și a povestit de ce încurajarea lecturii nu este doar rolul profului de romană, ci al tuturor. Urania Cremene ne-a invitat la o discuție relaxată despre motivul pentru care tinerii par să fugă de lectură și despre cum putem să evităm acest lucru. Ne-am bucurat să vedem implicarea participanților și cu siguranță vom continua să oferim resurse gratuite adulților și acces la informații care să îi ajute în relația cu cei mici privind lectura.

14543762_778486692294206_4072033746893510875_o

14435075_773979239411618_5908691670860662499_o

Am auzit că sala 7 este un loc special pentru părinții care se chinuie seară de seară să inventeze o nouă poveste pentru că celui mic nu îi place să i se citească înainte de culcare, ci îi provoacă pe părinți să creeze propria poveste. Scriitoarea Adina Rosetti a venit în ajutorul lor și, timp de două ore, părinții au dat frâu liber imaginației și au pornit în cautarea poveștii perfecte de adormit copiii.

14560088_777562632386612_5637647062394009035_o

Cluburile de lectură crează cititorii de mâine, credem în acest lucru încă de la înființarea asociației noastre și tocmai de aceea oferim sfaturile necesare pedagogilor și părinților pentru a realiza activități interactive, care să le stimuleze atât lor cât și copiilor. În cadrul atelierului „Cum ne distrăm citind cu copiii”, Smaranda Nicolau le-a arătat celor dornici să organizeze un club de lectură cum pot ajunge la activități variate, jocuri, exerciții și strategii educaționale, care să asigure implicarea celor mici.

14468588_777037082439167_4495109410533851256_o

Vă conducem spre ieșire, dar nu înainte de a face o ultimă oprire în amfiteatru unde trupa de teatru NARATIV, pe care ați văzut-o și anul trecut, ne-a demonstrat cât de distractiv este un spectacol lectură, fără multă recuzită, doar cu text și talent. Râsetele și aplauzele celor mici în sala mare a Școlii Centrale au marcat sfârșitul festivalului și atunci ne-am dat seama cu adevărat de toată atmosfera minunată pe care am trăit-o în aceste weekend-uri alături de voi și de faptul că mesajul nostru a fost recepționat: cititul este distractiv!

14524431_777562015720007_3230084909869071500_o

Aceste două weekend-uri cu peste 100 de ateliere și cu 2.000 de participanți nu ar fi fost posibile fără implicarea sponsorilor și partenerilor, a echipei de pedagogi și a voluntarilor. Le mulțumim cu tot dragul și sperăm să ne reîntâlnim anul viitor pentru ediția a III-a cu și mai multe surprize!

Proiect cultural co-finanțat de AFCN
Powered by Kaufland Romania
Parteneri: Curtea Veche Publishing, Tinmar, Școala Centrală București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, United Media România, Printcenter.ro, Scorseze Medical Group, Herlitz RomaniaSameday Courier, Artcrowd, British Council

Eveniment hidratat de La Fantana Romania
Parteneri media: AGERPRES, AvantajeBlitz TVGOKID.roHyperliteratura, Kooperativa 2.0nONGuvernamental.org, Psychologies, Radio România Actualități, Radio România Cultural, știriONG.roSuntParinte.roPagina de psihologie, Totul despre mame, UrbanKid.ro.

Susținut de: Minimax și Itsy Bitsy
Partener monitorizare presă: Klarmedia

EVENIMENTELE PENTRU PARINTI & PROFESORI

Evenimentele pentru parinti din cadrul proiectului au constat in doua conferinte de parenting pentru lectura si un seminar de educatie pentru lectura adresat cadrelor didactice bucurestene formale si non-formale. Ambele concepte – parenting si educatie pentru lectura, sunt relativ ne-explorate in Romania, unde nu exista o traditie semnificativa de preocupare sistemtizata pentru deprinderea lecturii.

Tocmai din acest motiv, putem spune ca toti participantii la aceste ateliere au beneficiat de o introducere in stiinta si practica dezvoltarii timpurii a cititorilor.

1. Importanta lecturii in dezvoltarea copiilor – Conferinta si Q&A cu Gaspar Gyorgy

Cand a avut loc: Joi, 24.09.2015, 19:00-21:00 Unde: Carturesti Verona, in Cafenea Numar total de participanti: 36

“Studiile de specialitate ne confirma faptul ca atunci cand parintii le citesc copiilor povesti, acestia vor avea o serie de manifestari pozitive nu doar la nivel de comportament si performante academice, dar si activitatea creierului va cunoaste o imbunatatire. Atunci cand copilului i se citeste, mai multe regiuni din emisfera stanga se pun in miscare, iar acestea sunt responsabile de intelegerea cuvintelor si a conceptelor, dar si de functionarea memoriei. Specialistii in neurostiinte recomanda ca parintii sa-i citeasca copilului inca de la nastere, iar in masura posibilitatilor este bine ca mediul de viata de acasa sa fie unul cat mai prietenos cu cartile.” Gaspar Gyorgy

La NARATIV, Gaspar Gyorgy a vorbit despre beneficiile lecturii dincolo de clasicul discurs legat de imbunatatirea imaginatiei, a vocabularului si a culturii generale, prezentandu-le parintilor prezenti date stiintifice de ultima ora din domeniul neuro-stiintelor. In Statele Unite si Anglia, neurostiintele au facut lumina in domeniul achizitiei lecturii, mai ales in ceea ce priveste depasirea dificultatilor de citire precum dislexia.

Gaspar Gyorgy este expert in diferite programe de promovare a starii de bine a copilului, adolescentului si familiei, coordonator de grupuri de psihoterapie si dezvoltare personala pentru parinti si adolescenti. Sustine cursuri de formare profesionala complementara si continua in cadrul AMPP, UNATC si este formator invitat la diferite programe de formare complementara in tara si in Ungaria.

2. Cum sa-i ajutam pe copii sa citeasca – Conferinta si Q&A cu Otilia Mantelers

Cand a avut loc: Vineri, 25.09.2015, 16:00-18:00 Unde: Carturesti Verona, in Cafenea Numar total de participanti: 42

“Multi dintre noi ne amintim cum, in copilarie eram fortati sa citim: fie de catre parinti, fie de catre scoala, cand aveam acea lista obligatorie pentru vacanta de vara, care cuprindea 30 de carti. Atat parintii, cat si scoala ne fortau sa citim fiindca stiau ei ce stiau: cititul deschide usi catre o mie de alte lumi, iar una din aceste lumi este sinele! Da, stiau ei ce stiau legat de importanta cititului pentru dezvoltarea personalitatii, imaginatiei si a creierului copilului, dar cred ca putini adulti stiau sa insufle copiilor cu adevarat iubirea pentru citit. Dragostea pentru citit incepe la copii inca din primele luni cand parintele se joaca cu carticele mici de carton. Continua pe zi ce trece cu alte carti la care radem impreuna, pe care le povestim si le traim impreuna. Povestim replicile personajelor si cum e fiecare in parte, punem intrebari si ne imaginam alt sfarsit daca cel al cartii nu ne place. Ingredientul cheie pentru a insufla copiilor dragostea pentru citit este conectarea.” Otilia Mantelers

Dupa cursul intensiv in beneficiile dovedite stiintific ale lecturii sustinut de Gaspar Gyorgy cu o seara inainte, vineri, la NARATIV, Otilia Mantelers le-a propus parintilor prezenti la conferinta o abordare practica a lecturii in familie, insistand asupra beneficiilor cititului impreuna pentru motivarea spre lectura a copiilor, pe termen lung.

Otilia Mantelers este Parenting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA, psiholog in formare si specialist in joaca terapeutica cu copiii de la 0-10 ani, owner Blog Joc si Emotii, blog dedicat parintilor preocupati de relatia cu copiii lor.

2. SPECTACOLE LECTURA:

1. Alice in Tara Minunilor 2. Alice in Tara din Oglinda Cand au avut loc: Sambata, 26.09.2015, 16:00-18:00; Duminica, 27.09.2015, 11:30-12:30 Unde: Carturesti Verona, in Cafenea Numar total de participanti: 63 (adulti si copii)

Spectacolele lectura din cadrul NARATIV – Festivalul de lectura pentru copii au fost create special pentru festival, de o echipa de proaspeti absolventi ai UNATC – Sectia Arta Actorului. Ambele spectacole reprezinta un concept original al trupei de teatru care le-a realizat si livrat pentru audienta de copii si parinti de la NARATIV, cu totii egal incantati de o interpretare unica a povestilor bine-cunoscute ale lui Alice in Tara Minunilor si Tara din Oglinda.

Fiecare dintre tinerii actori a interpretat roluri multiple, facand uz de un decor minimal, mai degraba simbolic, menit sa completeze vizual povestea dar si sa stimuleze imaginatia tinerilor participanti la spectacole. Din distributie au facut parte: Raluca Ghervan (regie, roluri multiple) Iana Stoian – Alice Teodora Pacurar – Regina de cupa si alte roluri Adi Gheorghe – Palarierul Nebun si alte roluri Serban Chitu – Humpty Dumpty si alte roluri Vlad Ianus – Motanul de Cheshire si alte roluri. Atat parintii, dar mai ales copiii au fost incantati de interpretarea originala a trupei de tineri actori.

3. Educatie pentru lectura – Seminar pentru cadre didactice cu Silvia Patrascu (Trainer Teach for Romania)

Cand a avut loc: Vineri, 25.09.2015, 16:00-18:00 Unde: Carturesti Verona, in Cafenea Numar total de participanti: 11

In cadrul acestui eveniment dedicat educatorilor copiilor cu varste intre 8-14 ani, Silvia Patrascu, trainer la Teach for Romania a exemplificat o serie de strategii educationale cu eficienta testata, folosite cu precadere in SUA si Anglia pentru cresterea fluentei si a interesului copiilor in lectura inca de la o varsta frageda.

In acelasi timp, Silvia i-a provocat pe profesorii prezenti la seminar sa impartaseasca experiente proprii avute in sala de clasa, cu copii care citesc sau dimpotriva, copii care refuza sa citeasca. Prin dialog, profesorii au beneficiat nu numai de experienta Silviei si de strategiile educationale prezentate in cadrul seminarului, ci, mai important, de exeprienetele similare ale altor profesori care incearca sa-si motiveze elevii sa citeasca de placere.

10336724_617654798377397_7143646816478193546_n

12011271_618121991664011_8744991320040514988_n

12027654_617654811710729_6556179088526973350_n

12039196_617655101710700_3403448225493988501_n

12043040_618122051664005_4152743454098533198_n