MARA Society și Dusan Wilms – Donații de carte în județele Argeș și Buzău

 

După un weekend plin la NARATIV – festivalul de lectură pentru copii, ne-am adunat toate forțele și am pornit la drum, deciși să aducem „Cărțile copilăriei” mai aproape de copiii din județele Buzău și Argeș. Am donat aproape 3.000 de cărți în localitățile Topoloveni și Vadu Pașii, cu sprijinul MARA Society și Dusan Wilms, cărora le mulțumim pentru încredere și ajutor!

Pe 28 septembrie, am pornit la drum de dimineață spre prima destinație, Vadu Pașii, județul Buzău, în automobilul Dokker oferit de prietenii noștri de la Dacia, încărcați cu sute de cărți și cu voie bună. A fost prima dată când ne-am întâlnit cu elevii din acest județ și vă asigurăm că nu va fi ultima. Am descoperit o comunitate unită, comunicativă, deschisă și dornică să crească! Alături de Iren Arsene, fondatorul și președintele Asociației Curtea Veche, care le-a povestit celor mici despre importanța lecturii, a fost și Gáspár György, expert în parenting și autorul cărții ”Copilul invizibil” apărute anul acesta la Curtea Veche Publishing. Acestea le-a spus celor mici povestea băiețelului căruia nu îi plăcea să citească, dar care a descoperit plăcerea lecturii și astfel una dintre cele mai bune prietene în viață.

Ajungem des în locuri în care copiii nu au cărți acasă, ajungem des chiar și în școli în care nu există biblioteci. Pentru unii aceasta situație pare de nedepășit, dar pe cei din școala Vadu Pașii i-a determinat să găsească soluții. Așa s-a ajuns ca în sălile de clasă să existe câte o mini-bibliotecă în care cei care au mai multe cărți acasă le împart și cu cei mai puțin norocoși. Sunt chiar încurajați să le povestească colegilor despre cărțile pe care le aduc în așa fel încât să-i determine să le citească.

”Există în fiecare clasă copiii care nu au posibilitate să își cumpere cărți, avem destui de mulți copiii cu probleme financiare și rromi. Încercăm să îi încurajăm să citească mai mult și chiar avem premii importante la olimpiade. Vă mulțumim pentru cărțile donate, mulțumim pentru că v-ați gândit la noi și vă asigur că au ajuns pe mâini bune” ne-a spus doamna directoare a școlii, Viorica Rotărescu.

Entuziasmul copiilor a fost extraordinar, am plecat din Vadu Pașii cu zâmbetul pe buze și cu siguranța că darurilor noastre au ajuns pe mâini bune!

„Se vorbește adesea despre diferența dintre copiii de la sat și cei de la oraș, și despre faptul că aceștia nu au drepturi egale. Așa este, copiii din mediul urban sunt adesea privilegiați. Însă cred că stă în puterea noastre, a fiecăruia, să rupem un colț din ce avem cel mai de preț – atenția noastră completă – și să îndrăznim a vorbi cu acești copii altfel despre viață. Să le arătăm că nici în altă parte viața nu este perfectă și că în ciuda mediului mai puțin favorabil în care ne-am născut, unii dintre noi, visurile nu au limite. Acestea nu țin cont de diferențele geografice sau economice. Prin implicarea profund umană a echipei de la Asociația Curtea Veche am ajuns la copiii din Vadul Pașii – a căror bucurie autentică și sinceră o voi purta în suflet, ca simbol al faptului că puterea relațiior este infinită – și am convingerea certă că de azi începând ceva se va schimba în destinele acestor copiii. Toate cărțile primite în dar îi vor ajuta să creadă mai mult în ei înșiși și în faptul că relațiile interumane contează.” a povestit Gáspár ulterior evenimentului pe profilul său de Facebook.

14500621_774993109310231_7114573604159638120_o

Ziua imediat următoare, joi, am plecat cu același Dokker, dar într-o altă formulă și spre altă destinație: Topoloveni, județul Argeș. Alături de Valentina Roman, director executiv al Asociației Curtea Veche, au fost Andreea Lupescu și Ana Ioniță care au pregătit un moment special pentru cei mici pornind de la aveturile din Miturile Grecești. Imaginându-și, alături de Ana, ce sunet face o sabie când se mișcă prin aer sau cum arată firul Ariadnei, cei mici l-au ajutat pe Tezeu să se lupte cu minotaurul și să găsească ieșirea din labirint.

Ne-ar fi plăcut să stăm mai mult de vorbă cu cei mici, să ne povestească despre cărțile pe care le citesc și despre ceea ce visează să devină, să învățăm cu toții lucruri noi, însă evenimentul a fost un pic grăbit de cadrele didactice care îi îndemnau pe copii să revină la ore. Recunoaștem că ne-am dori să mai revenim, simțim cumva că treaba noastră nu s-a terminat pentru comunitate.
Am reușit să vorbim puțin cu un grup de elevi care nu prea au știut cum să răspundă la întrebarea ”Ce carte ați citit ultima oară?”, dar am văzut bucuria din ochii lor în timp ce frunzăreau cărțile primite și suntem siguri că le vor citi. Doamna bibliotecar ne-a povestit cum cei mici, dornici de lectură, se grăbesc să prindă un exemplar din cele câteva cărți pe înțelesul lor din biblioteca pentru care nu există o linie de buget specială și care nu a mai primit fonduri de 5 ani. Am plecat din Topoloveni, cu speranța că cele 2000 de cărți donate vor hrăni dorința celor mici de lecturi potrivite vârstei lor, iar clubul de lectura va reuși să le demonstreze cât de distractivă este lectura.

Mai multe poze de la donațiile din săptămâna aceasta găsiți aici și aici.

14481743_775632825912926_9034088285633018281_o

Kaufland, din nou alături de noi pentru festivalul NARATIV

Ne-au fost alături anul trecut la NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii, iar acum, la a doua ediție, prietenii noștri de la Kaufland România au din nou încredere în noi și ne ajută să aducem lectura mai aproape de copiii bucureșteni.

Credem cu tărie în proverbul „minte sănătoasă în corp sănătos”, iar noua campanie Kaufland – „Trăiește FRESH!”, completează armonios educația prin lectură pe care o susținem și o promovăm și noi. Într-adevăr, fie că suntem încă pe băncile școlii sau suntem deja la birou, fie că ne pregătim pentru teză sau deadline-ul proiectului se apropie tot mai mult, o alimentație sănătoasă va adăuga plusul de care avem nevoie pentru a face față cu brio oricărei situații.

„NARATIV este un festival foarte frumos care combină 2 lucruri importante pe care dorim să le sprijinim noi ca și companie: educația și cultura. Cred că ne amintim cu toții cât de bine ne-am simțit seara la o poveste împreună cu părinții înainte să adormim. Dorim să readucem această atmosferă alături de partenerii noștri, Asociația Curtea Veche.” declară Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland.

Tot mai mulți români aleg produsele și serviciile oferite de Kaufland, iar noi le mulțumim pentru încrederea pe care o au, la rândul lor, în proiectul nostru și pentru ajutorul în procesul de formare a unei noi generații de cititori și viitori clienți informați.

asociatiacurteaveche_kaufland

Am început școala la Podu Turcului – Donație de carte cu sprijinul MARA Society

Credeți că doar școlarii s-au trezit luni dis-de-dimineață și au plecat nerăbdători la școală? Aflați că și noi am făcut același lucru! Cei drept, nu ne-am pregătit cu ghiozdane nou nouțe, ci cu 2.000 de cărți și cu bucuria să împărtășim plăcerea lecturii alături de elevii din Podu Turcului. Am avut-o alături pe Loredana și pe tatăl ei, domnul Groza, care ne-au bucurat prin cântec, poezie și voie bună. Acest start frumos a putut fi posibil datorită fondurilor colectate în urma concertului caritabil organizat de MARA Society susținut de Loredana și trupa Agurida la New York în luna mai a acestui an.

Așasar, în dimineața zilei de 12 septembrie, ne-am strâns cu toții la careu, am (re)trăit festivitatea de începere a școlii și, după ce am aflat cine este învățor la clasa I și cine diriginte la scoala a V-a, am primit-o cu zâmbete și aplauze pe Loredana, alături de care am citit și am cântat.

Ne-am bucurat să le oferim elevilor din localitatea Podu Turcului un început de an școlar special, pe care să nu îl uite, să le dăruim cărți din colecția ”Cărțile copilăriei” de care să se bucure și să descopere cum se citește de și cu plăcere. La sfârșit, cei mici, fericiți de concertul juratei de la Vocea României și de darul primit, răsfoiau cărțile, care vor fi mereu purtătoarele acelei amitiri frumoase, de început de școală. Am adunat câteva impresii de la copii:

“Îmi plac mult cărțile pe care le-am primit și abia aștept să ajung acasă și să le citesc!”

“Mai citesc câteodată acasă, dar acum abia aștept să citesc Heidi, nu am așa carte în bibliotecă. Multumim foarte mult că ați dăruit aceste cărți!”

“Cărțile sunt foarte importante pentru noi pentru că ne ajută să reușim în viață, iar mie îmi place foarte mult să citesc, în vacanță am venit și la bibliotecă și sunt fericită că de astăzi există cărți noi pe care le pot citi!”

“Este cel mai interesant eveniment la care am luat parte până acum în viața mea și sper ca gestul acesta să fie apreciat de copii, să citească și să ne povestească ce au învățat din cărțile primite. Donația vine în întâmpinarea unei probleme reale aici la noi, avem un procentaj foarte mare de copii cu dificultăți financiare, care sunt convinsă că nu au nicio carte acasă. Din păcate, nu au acces nici la bibliotecă, de exemplu elevii din școlile arondate din Sărbi și Cărpești nu au văzut niciodată o bibliotecă. Înființarea lor ar fi un vis deveni realitate pentru noi și speram că vom reuși cu sprijinul MARA Society.
Mulțumim pentru colaborarea în proiectul ”Cărțile copilăriei” și vă mulțumim anticipat pentru viitoarele proiecte. Carte este un cadou valoros la început de an școlar!” ne-a spus doamna director Maria Ursachi.

Mulțumim tuturor pentru implicare, pentru entuziasm și le dorim celor mici un an nou școlar plin de reușite!

Pentru mai multe fotografii de la eveniment, click aici.

“Devoratorii de cărţi” – povestea clubului de lectură înfiinţat în urma primei ediţii NARATIV

Încă de la înființarea asociației noastre ne-am dorit să strângem în jurul nostru iubitori de carte care înțeleg și vor să transmită mai departe celor mici bucuria de a citi. La prima ediție NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii am cunoscut-o pe doamna Simion Oana, o mămică pasionată de lectură care a venit împreună cu cea mică la ateliere noastre. Ne-a contactat imediat după festival cu rugămintea de a-i oferi mai multe detalii despre cum poate înființa un club de lectură acasă, pentru fetița ei și prietenii. Astfel de inițiative demonstrează că fiecare schimbare porneşte din noi și dacă fiecare face măcar puțin în jurul lui, în comunitatea și familia sa, atunci cu siguranță că în viitor lucrurile vor fi mult mai bune pentru noile generații. Susținem astfel de inițiative și vă invităm să aflaţi povestea clubului de lectură “Devoratorii de cărţi” spusă chiar de doamna Oana Simion:

“Cred că o carte bună îţi poate deschide uşi secrete, nu numai spre cunoaşterea lumii exterioare dar şi spre propriul sine. Iar obiceiul de a citi, de a avea cărţile aproape se poate forma mult mai uşor în copilărie, cei mici fiind prin natura lor curioşi şi puşi pe descoperit. De aceea cred că rolul părinţilor este de a-l pune pe copil de mic în contact cu acest mediu, de a-l îndruma fără presiune pe calea cititului chiar şi numai prin propriul exemplu privind interesul pentru lumea cărţilor. Toate acele momente de conectare cu copilul din timpul poveştilor citite împreună sunt de nepreţuit, chiar şi când copilul ştie demult să citească!

În cadrul primei ediţii NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii, fiica mea a fost tare entuziamată de abordarea interactivă şi de atmosfera creată în cadrul grupului, iar ca părinte interesat de cititul de plăcere al copilului, m-a impresionat modul în care au fost captate atenţia şi interesul copiilor, de felul în care era gândit şi organizat atelierul. Am descoperit în broşura primită de la festival cât de uşor şi la îndemână este pentru oricine, inclusiv pentru un părinte, nu neapărat cadru didactic, să poată înfiinţa şi coordona un club de lectură.

Iniţial am ales copiii după criteriul vârstei, de la 8-14 ani, însă ulterior ni s-au alăturat şi copii mai mici doar pentru că îşi doreau foarte tare. Ne întâlnim o dată pe săptămână, vinerea, timp de 2 ore, la şcoala fiicei mele, în sala de clasă. Copiii sunt entuziasmaţi şi nerăbdători să începem, ne îmbrăţişăm, ne bucurăm efectiv unii de compania altora. De curând am primit un mesaj de la unul dintre părinţii copiilor de la clubul de lectură care îmi spunea că fetiţă lui a citit în vacanţă „de-a rupt” trei cărţi întregi. Am discutat despre nevoile şi aşteptările fiecăruia legate de atelierele de lectură şi am primit sugestii de jocuri şi exerciţii foarte creative, inventate chiar de ei. O întâmplare pe care mi-o amintesc cu plăcere a fost când am ales un nume pentru clubul nostru de lectură şi aduceam argumente pro şi contra pentru fiecare propunere. În final, a fost votat în unanimitate numele „Devoratorii de cărţi”, iar copiii au considerat că nu mai era nevoie de niciun argument.

Nu este greu să înfiinţezi un club de lectură atâta vreme cât ai entuziasm, un pic de timp liber, copii care să-şi dorească să participe şi bineînţeles, un spaţiu potrivit. Importante sunt şi îndrumările pe care le puteţi găsi sub forma ghidului pus la dispoziţie de Asociația Curtea Veche, alături de volumele din colecţia „Cărţile copilăriei” apărute la Curtea Veche Publishing cu care se lucrează la atelierele de lectură. Dacă eşti părinte şi vrei să înfiinţezi un club de lectură, sfatul meu este ca la început să te concentrezi pe felul în care se formează şi funcţionează grupul, am constatat că este un aspect esenţial pentru ca lucrurile să se lege şi să poată capăta cu adevărat sens. Iar motivaţia personală de la care a pornit totul, aceea de a fi aproape de lumea copiilor atât de specială şi fascinantă, este cea care mi-a dat aripi. Dacă în lumea aceasta mai sunt şi cărţi, ce poate fi mai frumos de atât?”

Adina Rosetti le spune „Povești de adormit copiii” părinților de la NARATIV!

Ştim deja cât de importante sunt poveştile înainte de culcare, dar cum putem inventa peripeţii noi de fiecare dată care să le capteze atenţia celor mici? Dacă şi voi i-aţi auzit pe cei mici spunând: „Mami/ tati, spune-mi o poveste! Da’ să fie inventată de tine!”, şi sunteţi în căutare de inspirație pentru povești de adormit copiii, vă invitam cu drag sa veniti la atelierul de storytelling pentru părinți, „Povești de adormit copiii”, susținut de scriitoarea Adina Rosetti, sprijinit de SLoop și SLooP FRULii.

Logo SLooP O Smuticeala bunaAtelierul este organizat în cadrul NARATIV – Festivalul de lectura pentru copii şi este inspirat de volumul De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură, apărut cu sprijinul SLooP la Curtea Veche Publishing în 2016.

Vă așteptăm la Școala Centrală București (Str. Icoanei, nr 3-5) pe 25 septembrie și pe 2 octombrie de la ora 11.00 până la ora 13.00, unde scriitoarea Adina Rosetti le va dezvălui părinţilor cum pot să construiască povești originale pentru a răspunde la nesfârșitele „de ce-uri” ale copiilor, cum să facă faţă întrebărilor fantastice de toate felurile și cum să-și provoace inspiraţia atunci când se ascunde cu încăpăţânare.

Adina Rosetti este scriitoare, autoarea, printre altele, a două titluri de ficțiune pentru copii: „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură” (2016) și „Domnișoara Poimâine și joaca de-a timpul” (2014, a obținut premiul pentru Cea mai frumoasă carte din România), publicate la Curtea Veche Publishing, prin care își propune să răspundă unora dintre întrebările mai trăznite pe care copiii le pun părinților.

Anul acesta, „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?” se află printre titlurile finaliste în competiția Cele mai frumoase cărți din România, ediția 2016.

Volumul „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?” a fost realizat cu sprijinul SlooP FRULi, smuti-ul din fructe ce susține joaca creativă și timpul petrecut împreună de părinți și copii. Prezența brandului în interiorul cărții este una naturală și autentică, dat fiind că SlooP FRULi a intrat în joc și a inspirat una dintre întrebările fantastice incluse în volum.

 Pentru a vă înscrie la acest atelier, apăsaţi aici.

Scorseze Ambulanță – acordă atenție participanților la NARATIV

Aproximativ 2.000 de participanți vor trece pragul Școlii Centrale în cele două weekenduri ale evenimentului nostru: NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii. Vârstele și nevoile sunt variate, de la 3 la 100 de ani, de la cititori la început de drum la profesori cu ani de experiență.

După colaboarea frumoasă de anul trecut, la prima ediție a festivalului, prietenii de la Scorseze Medical Group ne sprijină și acum să evităm incidentele neplăcute prin prezența unui asistent medical care ne va fi alături în permanență, garantând astfel siguranța și grija pentru cei mici.

„Pentru că ne plac copiii și pentru că ne dorim ca aceștia să crească frumos, constientizând adevaratele valori, noi, oamenii de la Scorseze Ambulanța, am ales să ne alăturăm demersului inițiat de Asociația Curtea Veche. Punem la dispoziția participantilor la eveniment cunoștințele și profesionalismul nostru, dorim să fim un participant activ la călătoria minunată a copiilor pe Tărâmul de Nicăieri, în Țara Minunilor și în fantastica călătorie către centrul Pământului. Vom fi alături și de părinții care vor dori să beneficieze de sfaturile colegilor noștri și de experiența dobândită în anii de când suntem prezenți alături de parteneri, la diverse activități a caror finalitate este dezvoltarea armonioasă a copiilor. Suntem siguri că festivalul va fi un succes și ne onorează participarea în calitate de parteneri la un eveniment de o asemenea ținută, care, cu siguranță, va schimba ceva în bine în mentalitatea celor mici și a celor mari” ne împărtășește Marius Molcuț, reprezentantul Scorseze Medical Group.

Cu o activitate și experiență de 10 ani, Scorseze Medical Group este printre primele servicii de ambulanță acreditate de Ministeriul Sănătății pentru urgențe, iar în prezent, este cel mai mare serviciu de ambulanță privată din țara noastră oferind serivicii medicale la domiciliu și nu numai.

Voluntarii NARATIV – cei care împărtășesc bucuria lecturii

Anul trecut am început un proiect foarte drag nouă: „NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii”. Încurajați de cuvintele frumoase și entuziasmul celor mici, am hotărât să continuăm și, pentru această toamnă, pregătim a doua ediție a festivalului, într-o nouă locație – Școala Centrală – și cu mai multe surprize pentru participanți.

Succesul primei ediții nu ar fi fost același fără echipa noastră de voluntari, cărora le mulțumim pentru toată energia și voioșia arătată în cadrul festivalului. Tea, Teo, Gianina, Letiția, Gabriela și Andrei au decis să se alăture și anul acesta inițiativei noastre, așa că îi vom avea din nou alături în echipa voluntarilor NARATIV. Ce i-a îndemnat să revină și la a doua ediție? Aflăm din declarațiile lor:

Tea: Totul a ţinut inițial de noroc- am dat peste un anunţ în care se vorbea despre festival şi se căutau voluntari, chiar pe pagina de Facebook a Asociației Curtea Veche. Am făcut o cercetare rapidă, mi-a plăcut ideea evenimentului şi am ales să mă implic. Mă alătur şi anul acesta pentru că ideea festivalului se potriveşte cu valorile mele- cred că noile generaţii au nevoie de astfel de activităţi pentru a-și lărgi orizonturile şi a conştientiza importanţa lecturii, mai ales în copilărie.

Andrei: Anul trecut mi-a fost propus să devin voluntar la “NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii” și, fiind prima experiență de acest gen, am acceptat provocarea. A fost o săptămână cu numeroase activități, pe care cei mici le-au făcut de plăcere. Un mare plus pentru profesorii care au știut cum să-i apropie pe cei mici și în final să realizeze lucruri frumoase împreună. Îmi amintesc cu plăcere de conferința susținută de psihoterapeutul Gaspar Gyorgy, l-am ascultat și eu cu la fel de mare atenție precum părinții participanți, a fost foarte interesantă.

Letiția: Particip și anul acesta cu drag pentru că mi-a plăcut entuziasmul copiilor, dar și al celorlalți voluntari!

Gabriela: Activitățile de anul trecut mi s-au părut amuzante, sunt activități care dezvoltă creativitatea și în același timp păstrează ceva din jocurile copilăriei. Mi-a rămas în minte spectacolul de la finalul ediției de anul trecut, atelierul „Teatru de umbre” pentru că a fost rezultatul muncii lor de o săptămână și mi-a plăcut foarte tare. Mai mult, demonstra că jocurile copiilor pot fi serioase și că putem învăța multe din ele. Cred că este o experiență care nu trebuie ratată pentru că acest eveniment te provoacă, învață, te ia de mână și te cheamă la joacă… cred că pentru asta merită să aducem copiii la NARATIV!

Gianina: Activitățile de anul trecut au fost complexe, creative, haioase, gâdilitoare minților de pitici, cred că-i ajută mult pe copii. Desigur, mi-ar fi plăcut să particip și eu când eram piticot, cu certitudine ar fi adus un plus omului care sunt azi! Ajutând la atelierul de «Rime și Ghicitori » m-a surprins curiozitatea, bucuria și cooperarea celor mici, cât și dibăcia pedagogilor de a lucra cu cei mici prin răbdare, joc și energie.

Teo: Activitățile de anul trecut au fost bine gândite, copiii au învățat și s-au distrat în același timp. Aș fi participat și eu cu plăcere la un astfel de festival când eram micuță! Dacă sunteți părinte sau cadru didactic aduceți-vă cu încredere copiii la festival sau participați la conferințele pentru adulți. Veți fi impresionați de dedicarea tuturor celor din echipă și veți rămâne cu amintiri plăcute!

Așadar, ne revedem cu toții și vă așteptăm să luați parte la peste 120 de ateliere pentru copii și adulți, în zilele de 24-25 septembrie și 1-2 octombrie, la Școala Centrală din București, pentru a le demonstra celor mici că se poate citi de și cu plăcere! Detalii și înscrieri pe site-ul dedicat proiectului: www.narativ.ro

 

Raluca Gold – Fuchs – Donație de carte în comuna Murighiol, județul Tulcea

Joi, 15 septembrie, am plecat odată cu răsăritul soarelui spre Murighiol în județul Tulcea unde urma să dăruim cărți copiilor din localitate ca urmare a unui gest frumos realizat de Raluca Gold-Fuchs din New York în memoria bunicului ei Timofte Ivan.

După ore, elevii din comună s-au strâns cu toții, de la cei din clasa pregătitoare până la cei din clasa a VIII-a, și au pornit spre căminul cultural, unde ne-am întâlnit, am citit și am povestit alături de doamna Iren Arsene, fondatorul și președintele asociației noastre. Am învățat ce înseamnă o odisee și prin ce aventuri a trecut Ulise, cum apar cărțile și de cum putem să ne activăm imaginația citind.

Drumul lung ne-a fost cu mult răsplătit de frumusețea locului și parcă am descoperit o bucățică ruptă din Rai! Am întâlnit copii frumoși, senini, inocenți, dornici să vorbească, dar care nu au cărți acasă, care nu știu încă să citească și, din păcate, care riscă să fie integrați într-un învățământ simultan. Unii dintre ei ne-au povestit cum citesc acasă singuri, alții dimpotrivă, ne-au spus că nu au cărți deloc. Unii visau să devină designeri vestimentari, în timp ce alții vor să continue tradiția de pescari. Ne-am bucurat împreună de viselelor și i-am încurajat cu ce am putut mai mult, deși nu știm câți dintre aceștia și le vor împlini având în vedere statisticile care arată faptul că doar 2% din elevii care învață la sat ajung să studieze ulterior la o universitate din oraș. Cu siguranță, însă, cărțile primite și faptul că acum fiecare dintre ei are cel puțin o carte acasă, doar a lui, va conta enorm de mult și acest lucru ne emoționează.

murighiol-poza

I-am înregistrat pe cei mici discutând, iată câteva impresii:

”Imi place să citesc, dar nu prea am cărți acasă.” ne-a spus timid o micuță care frunzărea cartea primită.

”Copiii școlii noastre fac parte, majoritatea, din familii defavorizate, iar puține sunt momentele în care primesc o carte. Mulțumim din suflet doamnei Raluca Gold-Fuchs pentru faptul că s-a gândit la noi, îmi exprim speranța că într-o zi poate o să ne cunoaștem și vă asigur că sunt bine venite și că în timp rodul lor se va vedea” Adina Leonte, profesor de Limba și Literatura Română.

”Eu nu am cărți acasă care să-mi placă, avem doar dicționare în spaniolă pentru că părinții sunt în Spania.” Daniel, clasa I

”Eu am doar cărți de colorat acasă… nu am avut până acum niciuna de citit!” Bodgan, clasa I

Donația din comuna Murighiol face parte din programul național de lectură „Cărțile copilăriei„, proiectul „Adoptă o școală” prin care oameni minunați și implicați din toate colțurile lumii oferă resursele necesare educației prin lectură pentru elevii care au nevoie de ajutor sau pentru instituțiile de care îi leagă amintiri frumoase.

În Murighiol s-a născut și a trăit toată viața bunicul doamnei Raluca Gold-Fuchs, domnul Timofte Ivan. Pentru că situația financiară nu i-a permis educația de care avea nevoie, acesta a fost nevoit să munceacă de la vârsta de 12 ani alături de tatăl său, ca pescar. Cu toate acestea, și-a dorit mereu ca toți copiii să meargă la școală și să primească educația de care el nu a avut parte și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a face acest lucru realitate. Acum, nepoata dumnealui a dus și mai departe dorința bunicului, asigurând tuturor elevilor din comună șansa unui viitor mai bun.

”În memoria lui venim cu această donație, în speranța că nici un copil din Murighiol și din satele arondate acestuia să nu fie analfabeți” ne-a povestit doamna Raluca Gold Fuchs, căreia îi mulțumim pentru încrederea acordată și pentru interesul cu care a privit inițiativa noastră de promovare a lecturii.

Le dorim tuturor copiilor din frumosul Murighiol un an școlar cât mai bun, în care să învețe lucruri noi, să citească de și cu plăcere și să se dezvolte frumos și abia aștetăm să auzim noutăți de la clubul de lectură pe care doamna Adina Leonta îl va coordona!

Pentru mai multe fotografii de la acest eveniment click aici.

Cum a fost la NARATIV – Tabăra de lectură pentru copii?

În perioada 26 august – 2 septembrie, am organizat, cu sprijinul Azomureș, o săptămână plină de activități interactive și educative menite să le demonstreze copiilor că lectura este și distractivă sau, cu alte cuvinte, NARATIV – Tabăra de lectură pentru copii. În cele ce urmează, vă invităm să aflați mai multe despre săptămâna petrecută la Criț alături de 19 mici cititori – Alexandra, Alexandru, Amalia, Denisa, Erica, George, Ilinca, Luca, Mara, Maria Fusaru, Maria Petrea, Marius, Nicolas, Paul, Patricia, Petra, Roxana, Sebastian și Yasmina.

Prima zi – vineri, 26 septembrie
Ne-am făcut bagajele și am pornit dis-de-dimineață spre Casa Kraus pentru a-i aștepta pe cei mici. Nerăbdători și emoționați pentru săptămâna care ne aștepta, am pregătit camerele celor mici cu grijă, ne-am dorit ca fiecare detaliu să fie pus la punct pentru a le oferi o experiență frumoasă. Ne-a fascinat frumusețea locului unde a avut loc tabară, cu adevărat rupt dintr-o poveste,„Așa cum este aici, așa arată Raiul” ne-a spus Roxana. Cu zâmbete sfioase și ochi sclipitori, am început activitățile prin joculețe interactive pentru a ne cunoaște mai bine, ocazie cu care am aflat mai multe despre participanții noștri, care s-au dovedit a fi un grup de copii talentați care cântă și compun versuri, ba chiar au profitat de pianul Casei Kraus seara înainte de culcare.

14068563_759173490892193_1567716082135240591_o

Ziua a doua – sâmbătă, 27 septembrie
S-a anunțat o vreme extrem de caldă, cu temperaturi mari, așa că punctele de hidratare La Fântâna aveau să fie încă din prima zi un mare sprijin pentru toți. Înainte de a începe atelierele am avut parte de o scurtă lecție de istorie despre cetatea Crițului de la doamna Sofia, în vârstă de 94 de ani. Apoi, am trecut din poveste în poveste, și am ajuns și la cea a Cocoșatului de la Notre-Dame. Despre catedrala din volului lui Victor Hugo, un element important în roman, am aflat mai multe la prima întâlnire cu Daniela, care ne-a arătat imagini cu aceasta într-un scurt curs de arhitectură. Cei mici au replicat-o prin tehnica decupajului și au descoperit că există frumusețe chiar și în lucrurile vechi – spectaculoasele rozetele de vitralii au fost înlocuite cu CD-uri vechi desenate de ei, pe care lumina se juca la fel de frumos.

14188325_759174060892136_8858828624930203367_o

Ziua a treia – duminică, 28 septembrie
Scopul activităților la care au participat cei mici a fost de a-i ajuta să înțeleagă cu adevărat textul citit, dar atunci când aceștia ajung să înțelegă mai bine și natura înconjurătoare, totul este mai frumos și mai complet. Așa s-a întâmplat la atelierul de grădinărit susținut de Istvan Szabo, specialistul Azomures, unde copii au înțeles și au apreciat munca oamenilor care lucrează pământul „Acum văd cum lucrează bunicii mei cartofii. Și ei stau cu spatele la soare în amiaza mare…” ne-a spus Ilinca. Mai mult, cei mici au săpat, greblat și au cules ridichii din care am mâncat fiecare la o salată, care a fost și mai gustoasă știind că au contribuit la realizarea ei.
Am învățat și jocuri noi, dar preferatul copiilor a fost MAFIA. Nu vă speriați de nume, MAFIA este un joc de strategie, pe roluri, care pune accentul pe ingeniozitatea jucătorilor. Ca un Sherlock Holmes în miniatură, trebuie să fii serios și atent la detalii, să descoperi complotul, să ajungi la adevăr sau să îți construiești o apărare demnă de un tribunal adevărat. Cei mici au fost adevărați detectivi și avocați, iar MAFIA a rămas jocul de seară pentru toată perioada taberei.

14107652_759174497558759_2177930260505493002_o

Ziua a patra – luni, 29 septembrie
Am plecat în excursie! Ne-am luat pachețul cu gustarea pregătită de doamnele de la bucătăria Casei Kraus, cărora nu știm cum să le mulțumim mai mult pentru preparatele cu care ne-au răsfățat în această săptămână, și am pornit la drum spre cetățile fortificate din Viscri și Saschiz.
După ce am urcat spre biserica din Viscri, ocazie cu care ne-am dat seama cui nu-i place ora de sport :D, am ajuns în vârf unde tot efortul nostru a fost răsplătit cu o priveliște care ne-a tăiat tuturor respirația (mai mult decât a făcut-o dealul pe care am urcat). Vizita cetăților a fost o experiență frumoasă pentru noi, care ne-a apropiat și mai mult de atmosfera romanului studiat.

14195273_760268524116023_1034362586101020959_o

Ziua a cincea – marți, 30 septembrie
Am lucrat de zor la costumele pentru spectacolul de teatru și ne-au ajutat din plin rechizitele primite de la Herlitz cu care am lucrat ușor. Am învățat de la Daniela mai multe despre vestimentația oamenilor din secolul al XV-lea, dar am adus și un pic din personalitățile noastre, ”Am impresia că trebuie să fiu cine sunt, chiar și în piesă” ne-a spus Maria, iar rezultatul a fost unul colorat și vesel.
După ce au văzut că mâncarea la care aducem propria contribuție parcă e și mai gustoasă, Istvan ne-a propus să culegem singuri merele din care să facem un compot. Nu spunem asta doar pentru că am ajutat la pregătirea lui, dar a fost un compot delicios!

14195323_760268887449320_2164896038590327919_o

Ziua a șasea – miercuri, 31 septembrie
O zi plină de experiențe unice pentru mulți dintre noi! Am pornit la drum spre ferma de bivoli din apropiere într-un mijloc de transport cu care nu toți erau familiari – căruța. Ne-am încurajat fiecare căluțul să ajungă primul cântânt ”Căluț fericit”, unii dintre copii chiar au preferat căruța în defavoarea mașinii, „E așa de fain cum se plimbau oamenii înainte cu căruța, eu m-aș plimba toată ziua dacă nu ar obosi căluțul!” ne-a spus Roxana (9 ani).
Ajunși la ferma de bivoli, am văzut sute de bivolițe și am învățat mai multe despre modul în care se obține brânză și lapte, atracția principală a fost, însă, un malac de doar o zi, care a fost răsfățat și botezat ”Junior” de către cei mici.

14188523_761078324035043_5838042433916943923_o

Ziua a șaptea – joi, 1 octombrie
Am continuat pregătirile pentru spectacolul de teatru din ultima zi, am lucrat și am repetat pentru că am vrut să le arătăm părinților câte am învățat și cât am evoluat în zilele petrecute la Criț. Am primit vizita lui Vali, reporter la publicația Zi de Zi, care a povestit ulterior despre experiența lui alături de noi și impresiile pe care le-a adunat la cald. Seara ne-am strâns cu toții, cu mic cu mare, în jurul unui foc de tabără, unde am povestit, am râs și am cântat. Dorul de dulciuri nu le-a dat pace copiilor pe toată perioada taberei, iar atmosfera focului de tabără parcă l-a întețit, iar aceștia visau cu ochii deschiși la ciocolată. Mare le-a fost bucuria când Valentina (directorul nostru executiv) a scos AS-ul din mânecă și le-a împărțit fiecăruia câte o bomboană de ciocolată, așa a devenit „îngerul” copiilor din tabără.

14249851_763690320440510_3843301732403769168_o

Ziua a opta – vineri, 2 octombrie
Timpul a zburat și a adus ultima zi din tabăra noastră, o zi extrem de emoționanță pentru noi toți. Copiii s-au trezit nerăbdători să își vadă părinții și să le arate spectacolul de final la care au lucrat toată săptămâna. Cu toate că pentru unii dorul de părinți a fost mare la început și chiar au plâns înainte de culcare, ne-am sprijinit și încurajat unii pe alții, astfel încât am rămas un grup unit. La spectacol am fost o echipă de prieteni, cu decor și costume atent realizate de noi toți. După concertul maestrului Nicolae Voiculeț, cu dor și lacrimi în ochi, ne-am luat la revedere cu speranța că vom păstra legătura.

14249714_763691223773753_8320871889313653429_o

Câteva impresii la cald, imediat după eveniment:
„Aș putea să stau toată viața aici, nu m-aș plictisi. Cea mai mare surpriză ar fi dacă ne-ați spune că se prelungește tabăra cu o săptămână!” a pus linca, 9 ani, în cuvintele gândurile tuturor.

”A fost o experiență plăcută și din care am învățat foarte multe și eu și cei mici. Am lucrat cu un grup receptiv, comunicativ și dornic să învețe lucruri noi. Pentru unii, săptămâna petrecută în tabără a fost plină de experiențe noi, au fost pentru prima dată afară pe câmp, au văzut bivoli, au cules mere din care doamnele de la bucătăria Casei Kraus au făcut compot, ceea ce i-a bucurat foarte mult pe cei mici și l-au mâncat cu drag” ne-a spus Istvan Szabo, cel care i-a învățat pe cei mici tainele grădinăritului.

”Mă bucur foarte mult că am putut realiza acest atelier în tabără. Copiii au fost mult mai receptivi decât mă așteptam, au avut deschiderea de a încerca tehnicile și propunerile mele. Fiecare oră de atelier a fost diferită, au lucrat foarte bine și în echipă și individual, s-au ajutat unii pe alții. Cred că programul taberei a fost echilibrat, activ, potrivit vârstei participanților. Am avut și momente de discuții sau de joacă în care ne-am putut apropia de copii și ca prieteni” povestește Daniela Pălinariu, artist în educație.

”M-am simțit extraordinar! Și dau vina pe copii pentru asta 🙂 Am avut prilejul să lucrez vreme de o săptămână cu acest grup de tineri absolut minunați, pasionați nu numai de lectură ci de artă și de cunoaștere, curioși și dornici să exploreze și să descopere toate fațetele unei povești. Știu că pe unii dintre ei i-am cunoscut numai și numai datorită faptului că participarea la această tabără a fost gratuită (mulțumim Azomureș!). Asta m-a făcut să înțeleg și mai bine nevoia de inițiative educaționale care să-i includă și pe acei copii care poate nu-și permit alternativa educativă plătită. Mă bucur nespus că am avut prilejul să îi cunosc pe toți acești copii și sper să mai am ocazia de a cunoaște mulți, mulți alții asemenea lor” declară Smaranda Nicolau, consultant educațional și unul dintre pedagogii taberei.

14207751_763691007107108_1782822733672416621_o
Ne-am propus ca în această săptămână să îi provocăm pe copii să descopere cititul de plăcere prin diverse activități care i-au apropiat de povestea „Cocoșatului de la Notre Dame” și nu numai. Am știut de la început că vom avea alături cititori dornici de lectură, iar lucrul acesta ne-a bucurat și ne-a ajutat enorm în cele șapte zile petrecute împreună. A fost o experiență unică pentru toată lumea, atât pentru cei care au venit pentru prima dată într-o tabără, cât și pentru ceilalți pentru care experiențele anterioare au fost diferite. Ne-a preocupat utilitatea cunoștințelor acumulate în cadrul evenimentului, multe dintre tehnicile folosite de specialiștii noștri pot fi folosite în continuare de către cei mici, pentru ca procesul de activare al imaginației și al creativității să continue, să citească mai fluent sau să scape de emoții în public ori de câte ori vor avea nevoie în viitor.

Le mulțumim părinților pentru că ne-au oferit încrederea lor în a avea grijă de cei mici și, nu în ultimul rând, companiei Azomureș, fără de care această experiență a copiilor nu ar fi putut avea loc și cu care avem o colaborare începută acum doi ani pentru ca noile generații aibă acces la educație prin lectură. De asemenea, mulțumirile noastre se îndreaptă către cei de la Casa Kraus, Herlitz și La Fântâna!

Pentru mai multe fotografii de la eveniment click aici.

14188310_763691633773712_4709673252392356123_o

 Afis [Tabara Narativ] A3_alb


PEDAGOGI

SMARANDA NICOLAU

ISTVAN SZABO

DANIELA PĂLIMARIU

smaranda Istvan Szabo Palimariu
Smaranda este actriță și artist în educație, fondatoarea școlii de actorie Mindstage si consultant în materie de curriculum în cadrul Programului național de lectură „Cărțile copilăriei” demarat de Asociația Curtea Veche. A absolvit Masterul de Pedagogie Teatrală al UNATC și de atunci predă Teatrul Cititorilor (sau Actorie pentru cititori) la Enisala Summer Academy și la Avenor College din București – îi învață pe copii cum să transforme textul scris într-o poveste trăită, pentru că toate poveștile sunt mai distractive așa. Cu o experiență de peste 20 de ani în științele agronomice și consultanță agricolă, inginer Szabo Istvan, va transmite o parte din cunoștințele sale micilor participanți astfel încât aceștia să se bucure nu numai de citit, ci și de natură, să înțeleagă mai bine ce înseamnă munca pământului și roadele pe care acesta ni le oferă. Daniela Pălimariu este licențiată în Fotografie și Video și absolventă a masteratului în Fine Arts: Contemporary Practice de la University College Falmouth din Marea Britanie, îi place foarte mult să lucreze cu copiii și este parte a echipei ArtCrowd. Lucrările sale au fost prezentate în diferite galerii și spații artistice, iar în tabăra de la Criț îi va învăța pe copii elemente de istorie vizuală și îi va provoca să ilustreze grafic romanul studiat.

Poveștile prind viață la Școala Centrală București

Știați că anul acesta la NARATIV- Festivalului de lectură pentru copii ne pregătim cu peste 100 de activități în doar 4 zile? Ne-am întrebat unde puteam găsi un loc liniștit și spațios în care să susținem numeroasele ateliere pentru copii, părinți și profesori… vrem să le oferim celor mici un loc care să îi inspire și să îi protejeze, un loc în care poveștile să prindă viață.

Se spune că, în weekenduri, școlile sunt cel mai bun loc de joacă. Clopoțelul nu mai anunță orele, ci dă startul la aventură! Pe table nu mai sunt lecții, ci povești cu zâne, iar băncile încep să povestească nenumăratele lor peripeții. Așa că ne-am hotărât ca cea de-a doua ediție a festivalului NARATIV să aibă loc la Școala Centrală București. Aici vom putea să cântăm, să desenăm și să povestim în sălile special amenajate pentru fiecare atelier în parte.

Școala Centrală București este o instituție de învățământ preuniversitar cu un renume care continuă să dăinuie, atât prin arhitectura și schimbările majore care au avut loc de-a lungul vremii, cât și prin absolvenții recunoscuți nu doar național, ci și internațional. Aceasta s-a impus inițial în peisajul social şi cultural al Capitalei ca instituție dedicată educației fetelor care aparțineau elitei bucureștene, fete de neam boieresc sau fiice ale unor înalţi demnitari, personalități precum: Eliza Leonida – Zamfirescu, considerată una dintre primele femei inginer din lume; Maria Teohari, prima femeie astronom din România; Zoe Dumitrescu- Buşulenga, critic literar; scriitorii Adrian Păunescu și Horia – Roman Patapievici sau actrițele Tamara Buciuceanu – Botez, Maia Morgenstern, Oana Pellea. Este, de altfel, cunoscută participarea Primelor Doamne ale ţării la festivităţile de premiere ale elevelor merituoase, începând cu Elena Cuza în 1865 și continuând cu Reginele României.

Instituția a fost construită printr-o rezoluție a lui Barbu Știrbey în 1851, iar arhitectura clădirii a fost realizată de Ion Mincu, clădirea devenind monument de arhitectură clasificat și păstrându-și un loc reprezentativ în patrimoniul urbanistic al Bucureșiului. Abia așteptăm să fie spațiul de întâlnire pentru cei aproape 1000 de participanți la Festivalul nostru!
Autor: Andra Moldoveanu
Surse de informații: aici și aici