Cum a fost la NARATIV – Tabăra de lectură pentru copii?

În perioada 26 august – 2 septembrie, am organizat, cu sprijinul Azomureș, o săptămână plină de activități interactive și educative menite să le demonstreze copiilor că lectura este și distractivă sau, cu alte cuvinte, NARATIV – Tabăra de lectură pentru copii. În cele ce urmează, vă invităm să aflați mai multe despre săptămâna petrecută la Criț alături de 19 mici cititori – Alexandra, Alexandru, Amalia, Denisa, Erica, George, Ilinca, Luca, Mara, Maria Fusaru, Maria Petrea, Marius, Nicolas, Paul, Patricia, Petra, Roxana, Sebastian și Yasmina.

Prima zi – vineri, 26 septembrie
Ne-am făcut bagajele și am pornit dis-de-dimineață spre Casa Kraus pentru a-i aștepta pe cei mici. Nerăbdători și emoționați pentru săptămâna care ne aștepta, am pregătit camerele celor mici cu grijă, ne-am dorit ca fiecare detaliu să fie pus la punct pentru a le oferi o experiență frumoasă. Ne-a fascinat frumusețea locului unde a avut loc tabară, cu adevărat rupt dintr-o poveste,„Așa cum este aici, așa arată Raiul” ne-a spus Roxana. Cu zâmbete sfioase și ochi sclipitori, am început activitățile prin joculețe interactive pentru a ne cunoaște mai bine, ocazie cu care am aflat mai multe despre participanții noștri, care s-au dovedit a fi un grup de copii talentați care cântă și compun versuri, ba chiar au profitat de pianul Casei Kraus seara înainte de culcare.

14068563_759173490892193_1567716082135240591_o

Ziua a doua – sâmbătă, 27 septembrie
S-a anunțat o vreme extrem de caldă, cu temperaturi mari, așa că punctele de hidratare La Fântâna aveau să fie încă din prima zi un mare sprijin pentru toți. Înainte de a începe atelierele am avut parte de o scurtă lecție de istorie despre cetatea Crițului de la doamna Sofia, în vârstă de 94 de ani. Apoi, am trecut din poveste în poveste, și am ajuns și la cea a Cocoșatului de la Notre-Dame. Despre catedrala din volului lui Victor Hugo, un element important în roman, am aflat mai multe la prima întâlnire cu Daniela, care ne-a arătat imagini cu aceasta într-un scurt curs de arhitectură. Cei mici au replicat-o prin tehnica decupajului și au descoperit că există frumusețe chiar și în lucrurile vechi – spectaculoasele rozetele de vitralii au fost înlocuite cu CD-uri vechi desenate de ei, pe care lumina se juca la fel de frumos.

14188325_759174060892136_8858828624930203367_o

Ziua a treia – duminică, 28 septembrie
Scopul activităților la care au participat cei mici a fost de a-i ajuta să înțeleagă cu adevărat textul citit, dar atunci când aceștia ajung să înțelegă mai bine și natura înconjurătoare, totul este mai frumos și mai complet. Așa s-a întâmplat la atelierul de grădinărit susținut de Istvan Szabo, specialistul Azomures, unde copii au înțeles și au apreciat munca oamenilor care lucrează pământul „Acum văd cum lucrează bunicii mei cartofii. Și ei stau cu spatele la soare în amiaza mare…” ne-a spus Ilinca. Mai mult, cei mici au săpat, greblat și au cules ridichii din care am mâncat fiecare la o salată, care a fost și mai gustoasă știind că au contribuit la realizarea ei.
Am învățat și jocuri noi, dar preferatul copiilor a fost MAFIA. Nu vă speriați de nume, MAFIA este un joc de strategie, pe roluri, care pune accentul pe ingeniozitatea jucătorilor. Ca un Sherlock Holmes în miniatură, trebuie să fii serios și atent la detalii, să descoperi complotul, să ajungi la adevăr sau să îți construiești o apărare demnă de un tribunal adevărat. Cei mici au fost adevărați detectivi și avocați, iar MAFIA a rămas jocul de seară pentru toată perioada taberei.

14107652_759174497558759_2177930260505493002_o

Ziua a patra – luni, 29 septembrie
Am plecat în excursie! Ne-am luat pachețul cu gustarea pregătită de doamnele de la bucătăria Casei Kraus, cărora nu știm cum să le mulțumim mai mult pentru preparatele cu care ne-au răsfățat în această săptămână, și am pornit la drum spre cetățile fortificate din Viscri și Saschiz.
După ce am urcat spre biserica din Viscri, ocazie cu care ne-am dat seama cui nu-i place ora de sport :D, am ajuns în vârf unde tot efortul nostru a fost răsplătit cu o priveliște care ne-a tăiat tuturor respirația (mai mult decât a făcut-o dealul pe care am urcat). Vizita cetăților a fost o experiență frumoasă pentru noi, care ne-a apropiat și mai mult de atmosfera romanului studiat.

14195273_760268524116023_1034362586101020959_o

Ziua a cincea – marți, 30 septembrie
Am lucrat de zor la costumele pentru spectacolul de teatru și ne-au ajutat din plin rechizitele primite de la Herlitz cu care am lucrat ușor. Am învățat de la Daniela mai multe despre vestimentația oamenilor din secolul al XV-lea, dar am adus și un pic din personalitățile noastre, ”Am impresia că trebuie să fiu cine sunt, chiar și în piesă” ne-a spus Maria, iar rezultatul a fost unul colorat și vesel.
După ce au văzut că mâncarea la care aducem propria contribuție parcă e și mai gustoasă, Istvan ne-a propus să culegem singuri merele din care să facem un compot. Nu spunem asta doar pentru că am ajutat la pregătirea lui, dar a fost un compot delicios!

14195323_760268887449320_2164896038590327919_o

Ziua a șasea – miercuri, 31 septembrie
O zi plină de experiențe unice pentru mulți dintre noi! Am pornit la drum spre ferma de bivoli din apropiere într-un mijloc de transport cu care nu toți erau familiari – căruța. Ne-am încurajat fiecare căluțul să ajungă primul cântânt ”Căluț fericit”, unii dintre copii chiar au preferat căruța în defavoarea mașinii, „E așa de fain cum se plimbau oamenii înainte cu căruța, eu m-aș plimba toată ziua dacă nu ar obosi căluțul!” ne-a spus Roxana (9 ani).
Ajunși la ferma de bivoli, am văzut sute de bivolițe și am învățat mai multe despre modul în care se obține brânză și lapte, atracția principală a fost, însă, un malac de doar o zi, care a fost răsfățat și botezat ”Junior” de către cei mici.

14188523_761078324035043_5838042433916943923_o

Ziua a șaptea – joi, 1 octombrie
Am continuat pregătirile pentru spectacolul de teatru din ultima zi, am lucrat și am repetat pentru că am vrut să le arătăm părinților câte am învățat și cât am evoluat în zilele petrecute la Criț. Am primit vizita lui Vali, reporter la publicația Zi de Zi, care a povestit ulterior despre experiența lui alături de noi și impresiile pe care le-a adunat la cald. Seara ne-am strâns cu toții, cu mic cu mare, în jurul unui foc de tabără, unde am povestit, am râs și am cântat. Dorul de dulciuri nu le-a dat pace copiilor pe toată perioada taberei, iar atmosfera focului de tabără parcă l-a întețit, iar aceștia visau cu ochii deschiși la ciocolată. Mare le-a fost bucuria când Valentina (directorul nostru executiv) a scos AS-ul din mânecă și le-a împărțit fiecăruia câte o bomboană de ciocolată, așa a devenit „îngerul” copiilor din tabără.

14249851_763690320440510_3843301732403769168_o

Ziua a opta – vineri, 2 octombrie
Timpul a zburat și a adus ultima zi din tabăra noastră, o zi extrem de emoționanță pentru noi toți. Copiii s-au trezit nerăbdători să își vadă părinții și să le arate spectacolul de final la care au lucrat toată săptămâna. Cu toate că pentru unii dorul de părinți a fost mare la început și chiar au plâns înainte de culcare, ne-am sprijinit și încurajat unii pe alții, astfel încât am rămas un grup unit. La spectacol am fost o echipă de prieteni, cu decor și costume atent realizate de noi toți. După concertul maestrului Nicolae Voiculeț, cu dor și lacrimi în ochi, ne-am luat la revedere cu speranța că vom păstra legătura.

14249714_763691223773753_8320871889313653429_o

Câteva impresii la cald, imediat după eveniment:
„Aș putea să stau toată viața aici, nu m-aș plictisi. Cea mai mare surpriză ar fi dacă ne-ați spune că se prelungește tabăra cu o săptămână!” a pus linca, 9 ani, în cuvintele gândurile tuturor.

”A fost o experiență plăcută și din care am învățat foarte multe și eu și cei mici. Am lucrat cu un grup receptiv, comunicativ și dornic să învețe lucruri noi. Pentru unii, săptămâna petrecută în tabără a fost plină de experiențe noi, au fost pentru prima dată afară pe câmp, au văzut bivoli, au cules mere din care doamnele de la bucătăria Casei Kraus au făcut compot, ceea ce i-a bucurat foarte mult pe cei mici și l-au mâncat cu drag” ne-a spus Istvan Szabo, cel care i-a învățat pe cei mici tainele grădinăritului.

”Mă bucur foarte mult că am putut realiza acest atelier în tabără. Copiii au fost mult mai receptivi decât mă așteptam, au avut deschiderea de a încerca tehnicile și propunerile mele. Fiecare oră de atelier a fost diferită, au lucrat foarte bine și în echipă și individual, s-au ajutat unii pe alții. Cred că programul taberei a fost echilibrat, activ, potrivit vârstei participanților. Am avut și momente de discuții sau de joacă în care ne-am putut apropia de copii și ca prieteni” povestește Daniela Pălinariu, artist în educație.

”M-am simțit extraordinar! Și dau vina pe copii pentru asta 🙂 Am avut prilejul să lucrez vreme de o săptămână cu acest grup de tineri absolut minunați, pasionați nu numai de lectură ci de artă și de cunoaștere, curioși și dornici să exploreze și să descopere toate fațetele unei povești. Știu că pe unii dintre ei i-am cunoscut numai și numai datorită faptului că participarea la această tabără a fost gratuită (mulțumim Azomureș!). Asta m-a făcut să înțeleg și mai bine nevoia de inițiative educaționale care să-i includă și pe acei copii care poate nu-și permit alternativa educativă plătită. Mă bucur nespus că am avut prilejul să îi cunosc pe toți acești copii și sper să mai am ocazia de a cunoaște mulți, mulți alții asemenea lor” declară Smaranda Nicolau, consultant educațional și unul dintre pedagogii taberei.

14207751_763691007107108_1782822733672416621_o
Ne-am propus ca în această săptămână să îi provocăm pe copii să descopere cititul de plăcere prin diverse activități care i-au apropiat de povestea „Cocoșatului de la Notre Dame” și nu numai. Am știut de la început că vom avea alături cititori dornici de lectură, iar lucrul acesta ne-a bucurat și ne-a ajutat enorm în cele șapte zile petrecute împreună. A fost o experiență unică pentru toată lumea, atât pentru cei care au venit pentru prima dată într-o tabără, cât și pentru ceilalți pentru care experiențele anterioare au fost diferite. Ne-a preocupat utilitatea cunoștințelor acumulate în cadrul evenimentului, multe dintre tehnicile folosite de specialiștii noștri pot fi folosite în continuare de către cei mici, pentru ca procesul de activare al imaginației și al creativității să continue, să citească mai fluent sau să scape de emoții în public ori de câte ori vor avea nevoie în viitor.

Le mulțumim părinților pentru că ne-au oferit încrederea lor în a avea grijă de cei mici și, nu în ultimul rând, companiei Azomureș, fără de care această experiență a copiilor nu ar fi putut avea loc și cu care avem o colaborare începută acum doi ani pentru ca noile generații aibă acces la educație prin lectură. De asemenea, mulțumirile noastre se îndreaptă către cei de la Casa Kraus, Herlitz și La Fântâna!

Pentru mai multe fotografii de la eveniment click aici.

14188310_763691633773712_4709673252392356123_o

 Afis [Tabara Narativ] A3_alb


PEDAGOGI

SMARANDA NICOLAU

ISTVAN SZABO

DANIELA PĂLIMARIU

smaranda Istvan Szabo Palimariu
Smaranda este actriță și artist în educație, fondatoarea școlii de actorie Mindstage si consultant în materie de curriculum în cadrul Programului național de lectură „Cărțile copilăriei” demarat de Asociația Curtea Veche. A absolvit Masterul de Pedagogie Teatrală al UNATC și de atunci predă Teatrul Cititorilor (sau Actorie pentru cititori) la Enisala Summer Academy și la Avenor College din București – îi învață pe copii cum să transforme textul scris într-o poveste trăită, pentru că toate poveștile sunt mai distractive așa. Cu o experiență de peste 20 de ani în științele agronomice și consultanță agricolă, inginer Szabo Istvan, va transmite o parte din cunoștințele sale micilor participanți astfel încât aceștia să se bucure nu numai de citit, ci și de natură, să înțeleagă mai bine ce înseamnă munca pământului și roadele pe care acesta ni le oferă. Daniela Pălimariu este licențiată în Fotografie și Video și absolventă a masteratului în Fine Arts: Contemporary Practice de la University College Falmouth din Marea Britanie, îi place foarte mult să lucreze cu copiii și este parte a echipei ArtCrowd. Lucrările sale au fost prezentate în diferite galerii și spații artistice, iar în tabăra de la Criț îi va învăța pe copii elemente de istorie vizuală și îi va provoca să ilustreze grafic romanul studiat.

Poveștile prind viață la Școala Centrală București

Știați că anul acesta la NARATIV- Festivalului de lectură pentru copii ne pregătim cu peste 100 de activități în doar 4 zile? Ne-am întrebat unde puteam găsi un loc liniștit și spațios în care să susținem numeroasele ateliere pentru copii, părinți și profesori… vrem să le oferim celor mici un loc care să îi inspire și să îi protejeze, un loc în care poveștile să prindă viață.

Se spune că, în weekenduri, școlile sunt cel mai bun loc de joacă. Clopoțelul nu mai anunță orele, ci dă startul la aventură! Pe table nu mai sunt lecții, ci povești cu zâne, iar băncile încep să povestească nenumăratele lor peripeții. Așa că ne-am hotărât ca cea de-a doua ediție a festivalului NARATIV să aibă loc la Școala Centrală București. Aici vom putea să cântăm, să desenăm și să povestim în sălile special amenajate pentru fiecare atelier în parte.

Școala Centrală București este o instituție de învățământ preuniversitar cu un renume care continuă să dăinuie, atât prin arhitectura și schimbările majore care au avut loc de-a lungul vremii, cât și prin absolvenții recunoscuți nu doar național, ci și internațional. Aceasta s-a impus inițial în peisajul social şi cultural al Capitalei ca instituție dedicată educației fetelor care aparțineau elitei bucureștene, fete de neam boieresc sau fiice ale unor înalţi demnitari, personalități precum: Eliza Leonida – Zamfirescu, considerată una dintre primele femei inginer din lume; Maria Teohari, prima femeie astronom din România; Zoe Dumitrescu- Buşulenga, critic literar; scriitorii Adrian Păunescu și Horia – Roman Patapievici sau actrițele Tamara Buciuceanu – Botez, Maia Morgenstern, Oana Pellea. Este, de altfel, cunoscută participarea Primelor Doamne ale ţării la festivităţile de premiere ale elevelor merituoase, începând cu Elena Cuza în 1865 și continuând cu Reginele României.

Instituția a fost construită printr-o rezoluție a lui Barbu Știrbey în 1851, iar arhitectura clădirii a fost realizată de Ion Mincu, clădirea devenind monument de arhitectură clasificat și păstrându-și un loc reprezentativ în patrimoniul urbanistic al Bucureșiului. Abia așteptăm să fie spațiul de întâlnire pentru cei aproape 1000 de participanți la Festivalul nostru!
Autor: Andra Moldoveanu
Surse de informații: aici și aici

Ne mărim echipa – Angajăm organizator de evenimente!

Ne mândrim cu echipa noastră, în cei doi ani de la înființare am crescut foarte mult și acest lucru se datorează oamenilor minunați cu care am lucrat. Am pornit cu pași mici, donații în zonele apropiate Bucureștiului și am ajuns la evenimente organizate în 22 de județe ale țării și peste hotare. Creștem constant și suntem în permanență în căutare de noi colaboratori pentru a implementa și mai multe proiecte frumoase pentru copii.

Până la începutul lunii octombrie căutăm o persoană pasionată de domeniul organizării de evenimente. Iată care sunt detaliile pentru acest post full-time:

Descrierea postului
– Organizare de evenimente (ex: donații de carte, ateliere de lectură, concerte caritabile, tabere etc.)
– Redactarea de materiale de promovare (ex: articole, comunicate de presă, prezentări, conținut editorial pentru website și pagină de Facebook etc.)
– Asistență dezvoltare de proiecte
– Menținerea relației cu sponsori, parteneri, persoane publice

Cerinţe
– Absolvent studii de specialitate (relaţii publice, jurnalism, marketing)
– Experienţă de minim 1-2 ani în domeniu (în special implementare de proiecte, organizare de evenimente, PR)
– Cunoştinţe de operare PC (Microsoft Word, Microsoft Excel, Microsoft Power Point)
– Cunoştinţe de limba engleză la nivel mediu spre avansat
– Abilităţi de comunicare interpersonală, negociere, organizare și redactare texte
– Capacitate de analiză, atitudine pozitivă şi deschisă spre rezolvarea problemelor, rezistență la un ritm de lucru dinamic
– Iniţiativă şi creativitate, plăcere în lucrul cu copiii
– Capacitate de coordonare și spirit de echipă
– Orientare spre rezultate și atingerea obiectivelor

Dacă îți dorești să te alături echipei noastre, te rugăm să ne trimiți, într-un e-mail având subiectul „Aplicație post – [Prenume] [Nume]”, un CV însoţit de o scrisoare de intenţie pe adresa valentina.roman@asociatiacurteaveche.ro până la data de 23 septembrie 2016.

Îți promitem un mediu de lucru plăcut și un spațiu în care să crești și să îți pui în valoare aptitudinile!

Bandă desenată și teatru de umbre la tine acasă

În vreme ce studiile recente de specialitate atribuie o tot mai mare importanță educației prin artă și beneficiilor acestora în procesul de gândire al copiilor, prin proiectele noastre am încercat întotdeauna să aducem teatrul și artele vizuale mai aproape de cei mici astfel încât copiii să descopere povestea din spatele cărții citite într-un mod cât mai atractiv.

Credem că putem aduce jocul și educația interactivă împreună cu lectura în fiecare casă! Și pentru cei care nu găsesc inspirație în zilele de weekend sau serile în care copii sunt neastâmpărați, Delia Popa, membră ArtCrowd și artistă în educație, trainerul nostru pentru  NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii, ne recomandă câteva activități pe care le puteți face împreună acasă cu cei mici pentru a le arăta cât de frumos se îmbină arta și cititul:

  • Bandă Desenată

Începeți prin a citi o poveste împreună, de exemplu, „Mituri ale Greciei Antice-Repovestire după miturile clasice” din colecția “Cărțile copilăriei”. Citiți un capitol, poate chiar „Demetra și Persefona”, apoi discutați povestea, despre cine sunt și cum sunt personajele, dacă sunt înalte sau scunde, slabe sau grase, tinere sau în vârstă. Apoi, puteți să conturați portretul unui personaj, cu forme exagerate, pe care să îl decupați și care va fi principalul actor al benzii desenate. Continuați să desenați scenele preferate și veți observa cum se conturează povestea. Porniți de la lectura textului, dar încurajați și intervențiile celor mici, pentru a crea apoi, la final, propria poveste.

rsz_1_mg_3127

  • Teatru de Umbre

Această activtiate se construiește cu ajutorul unui retroproiector, instrumentul magic care îi ajută să creeze povestea inspirată din cartea citită. Însă, dacă acasă nu dispuneți de unul, puteți să folosiți o lampă obișnuită și mizați și pe efectele auditive ale poveștii. De exemplu, citiți câteva momente din cartea „Odiseea-Repovestire după miturile clasice”, descoperiți cine sunt personajele Polifem, uriaşul cu un singur ochi în frunte, de pe insula Ciclopilor, vrăjitoarea Circe, pe a cărei insulă Ulise petrece un an de zile şi Calipso, frumoasa nimfă care se îndrăgosteşte de acesta. Imaginați-vă cum arată aceștia și cum puteți să-i desenați. Decupați desenele și, acompaniați de instrumente mai puțin obișnuite pe care le puteți confecționa singuri (spre exemplu puteți face un instrument ce redă nisipul și valurile mării. Luați cartonul unui sul de hârtie de bucătărie, lipiți cu bandă adezivă o margine, puneți orez înăuntru iar apoi acoperiți cu bandă adezivă cealaltă margine. Astfel ați obținut un instrument asemănător sunetului unui maracas!) și creați o coloană sonoră pentru poveste. Lăsați-l pe cel mic să fie naratorul și încurajați-l să folosească diferite voci pentru a da viață poveștii, proiectați umbrele personajelor pe perete. Astfel, ați creat împreună un mic spectacol de teatru de umbre.

Ce părere aveți despre aceste activități, le veți încerca și voi acasă?

Autori: Delia Popa și Sabrina Florescu

Un an de parteneriat Sameday Courier

A trecut vremea în care așteptam săptămâni întregi să primim coletele comandate, am devenit din ce în ce mai mobili, iar timpul din ce în ce mai prețios. Nevoile noastre s-au schimbat, iar cei inovatori din industrie le-au înțeles și acum oferă servicii din ce în ce mai rapide, create pentru a răspunde cerințelor. Pe șosea, prin aer sau pe șine, Sameday este cea mai rapidă companie de curierat din țara noastră, prima și singura de pe piața de curierat rapid a cărei politică este de a livra comenzile chiar în ziua preluării acestora pentru peste 1.000 de companii mari.

Ne bucurăm că s-au alăturat cauzei noastre încă de la început și că împlinim deja un an de colaborare cu succes prin care am adus lectura mai aproape de cei mici. Fără sprijinul Sameday Courier, cele aproape 30.000 de volume din colecția „Cărțile copilăriei” pe care le-am donat până acum nu ar fi ajuns în bibliotecile copiilor și ale școlilor din toată țara. Ne bucurăm și le mulțumim pentru cele mai bune servicii de curierat, atât noi, Asociația Curtea Veche, cât și copiii din România care citesc acum o carte livrată de Sameday Courier!

„Susținem Asociația Curtea Veche cu livrările de cărți în mediile defavorizate, întrucât înțelegem că în viața unui copil cărțile sunt o adevărată binecuvantare”, spune Dana Gate, reprezentantul companiei partenere.

Care sunt efectele reale ale cititului în familie? Gaspar Gyorgy, psiholog

Poza_Articol_GasparVacanţa de vară e în toi, şcoala pare ceva îndepărtat pentru cei mici, lecţiile sunt aproape uitate şi copiii se relaxează. Uneori, în vacanţă cartea nu este protagonistă, ci, câteodată, chiar personajul negativ de care trebuie să se ferească. Noi propunem să schimbăm această percepţie vara aceasta şi vă invităm să fiţi voi exemplul pentru a le demonstra celor mici că nu trebuie să citească doar pentru temele sau testele de la şcoală, ci că lectura poate fi o activitate pe care să o faci din pură plăcere!

Am aflat împreuna despre importanța lecturii pentru copii și care sunt beneficiile ei, dar oare câți dintre părinți conştientizează faptul noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul pe care îl promovăm în România: parenting pentru lectură? Psihologul şi psihoterapeutul Gáspár György, prezintă în volumul său „Copilul invizibil” apărut la Curtea Veche Publishing:

“Există deja studii de specialitate realizate de cercetătorii în neuroştiințele cognitive, care ne arată că în primele săptămâni de viaţă, atunci când adulţii îi citesc bebeluşului, acesta recunoaşte vocea părinţilor şi astfel i se transmite convingerea că lumea este un mediu sigur. Se consolidează astfel ataşamentul părinte-copil, despre care ştim că influenţează semnificativ procesul de dezvoltare şi funcţionare a creierului. (…) În plus, un studiu atent realizat de cercetători de la universităţile din Yale şi Texas, SUA, arată că există diferenţe neurofiziologie semnificate între copiii cărora li se citeşte periodic şi cei cărora nu li se citeşte. Partea cea mai bună este că aceste diferenţe nu sunt permanente. Aceiaşi cercetători au descoperit că, după o perioadă de numai opt săptămâni, în care zilnic li s-a citit copiilor ce iniţial au fost privați de lectură, activitatea cerebrală a acestora s-a schimbat până la a semăna cu cea a copiilor familiarizaţi din timp cu lectura poveştilor de noapte bună. Iată, deci, cum părintele poate influenţa în bine evoluţia unui copil printr-o activitate curentă de lectură împreună.(…) Lectura de seară este un mijloc natural pentru cultivarea unui ataşament solid în conexiunea părinte-copil, care funcţionează şi ca antidot natural pentru stres şi anxietate. Până şi cerinţa copilului de a i se citi în mod repetat aceeaşi poveste are un sens bine conturat – astfel, cel mic îşi dezvoltă logica şi înţelege mai clar predictibilitatea. (…) Majoritatea copiilor care au lectura ca parte integrată a rutinei zilnice deţin abilităţi de empatie şi ascultare. Aceştia sunt copiii care au deja exersată abilitatea de a îi face loc şi celuilalt să vorbească, deoarece sub o formă adaptată ce-i drept, fiecare carte citită de părinte este ca o discuţie între autor şi cititor. Nivelul de inteligenţă relaţională se poate măsura şi prin capacitatea personală de înţelegere a regulilor vieţii, prin ajustarea comportamentului la diverse situaţii. Viaţa de familie poate impune un set de valori şi reguli esenţiale, dar în anumite situaţii avem nevoie să dobândim cunoştinţe mai vaste, provenite şi din experienţele altora – iar cărţile ascund adevărate comori în acest sens.”

În final, după ce am aflat toate aceste informaţii, suntem curioşi: voi cât timp petreceţi citind împreună cu cel mic? Studiile recomandă minim 25 de minute pe zi.

Citește și alte interviuri cu sfaturi primite de la persoane publice din România despre lectura în familie -> aici.

Lectura pentru copiii cu dificultăți în învățare

Zilnic citim ziare, anunțuri, subtitrări, indicatoare, meniuri, facturi sau liste de cumpărături. Chiar dacă nu petrecem ore întregi citind romanele preferate, lectura tot are un rol important în viața noastră. Pentru că facem asta de când ne știm, aproape că pierdem cu vederea importanța cititului și uităm că nu ne-am născut cititori, ci am învățat să fim.

Și micuții au nevoie de ajutorul nostru pentru a învăța, în special cei care au dizabilități care le îngreunează dezvoltarea fluenței verbale. Peste 80% din copiii cu dificultăți în învățare întâmpină și probleme legate de citit. Pentru a le fi de ajutor celor mici, vă propunem să parcugem împreună pașii de bază ai lecturii, să identificăm semnele prin care putem vedea la care dintre acești pași sunt probleme și, apoi, să învățăm împreună să le depășim.

  • Primul pas pe care îl facem înconștient este decodarea cuvintelor, momentul în care la vederea cuvântului, înțelegem ce înseamnă și cum se pronunță. În cazul în care observați că micuțul cititor nu face legătura între sunet și litere, nu înțelege cuvintele dacă sunt scoase din context sau citește lent, fără să țină cont de punctuație, înseamnă că întâmpină probleme în a decoda cuvintele.
  • Pasul următor este înțelegerea celor citite, toate cuvintele pe care le-am înțeles separat, capătă acum un înțeles de ansamblu; daca cel mic are probleme în a înțelege sensul unui text, nu poate să urmărească o idee din text sau nu se poate concentra pe cele citite, atunci o să aibă nevoie de un pic de ajutor în depășirea acestora.
  • Ultimul pas în lectură este reținerea celor citite, o operațiune complexă prin care creierul nostru reușește să organizese și să rezume informația citită și înțeleasă. Atunci când copilul nu reușește să înțeleagă textul din mai multe perspective sau nu poate să coreleze informațiile citite cu altele pe care le știe deja, se poate să întâmpine probleme în a reține cele citite.

Cu răbdare, atenție și sfaturi din partea unui specialist în domeniu, cel mic va învăța să citeasca fără probleme. Copiii cu dizabilități în citire pot depași probleme, mai ales dacă sunt identificate încă de timpuriu. Cei mici învață cum să le facă față pentru a deveni cititori adevărați, la fel ca oricare alt adult. Nici carierele în lumea literaturii nu sunt de evitat, scriitori precum Agatha Christie, F. Scott Fitzgerald sau Hans Christian Andersen s-au întâlnit și ei cu probleme în învățare, fiind dislexici, dar acest lucru nu i-a împiedicat să devină scriitori celebri pe care îi citim cu drag.

Autor: Sabrina Florescu

Cat de importanta este lectura pentru copii? Gaspar Gyorgy, psiholog

Poza_Articol_GasparCredem cu tărie în lectura de plăcere și o recomandăm pe întreg parcursul anului, inclusiv în vacanța de vară atunci când cei mici sunt mai tentați să uite cărțile pe raft! Dar de ce este atât de importantă lectura pentru copii și care sunt beneficiile ei? Unul dintre cei mai apreciați psihologi și psihoterapeuți relaționali din România, Gáspár György, povestește în volumul „Copilul invizibil” apărut la Curtea Veche Publishing:

“Despre mintea omului se spune că este cel mai mare aparat de spus povești din lume; uneori chiar este asociată cu un post de radio care emite 24 de ore din 24. Dar majoritatea poveștilor sunt reinterpretări pe care noi le facem în baza unor modele mentale dezvoltate în copilărie, motiv pentru care o minte bine antrenată și flexibilă are nevoie în mod constant de informație proaspată pentru a evolua conform vârstei și a nu rămâne blocată în același vechi tipar. (…)
Este bine de știut pentru orice părinte sau adult care interacționează cu copiii că lectura poate influența în bine comportamentul școlar al copilului mai mult decât o fac alți factori semnificativi, cum ar fi mediu social sau economic. Iar atunci când cei mici ajung să citească din plăcere, în mod regulat, aceștia nu doar că vor obține performanțe mai bune la teste, dar vor deține și un vocabular mai bine dezvoltat, dar și un nivel mai crescut de cunoștințe generale – lucru care-I vor ajuta să dezvolte o mai bună imagine de sine și să dețină o mai clară înțelegere asupra lumii. (…)
Cei mai mulți dintre noi știu sau intuiesc că lectura este importantă, dar relativ puțini oameni cunosc schimbările care se produc (lăuntric și manifest) atunci când citim din placere. Aceste beneficii sunt resimțite de ființa umana atât în copilărie, cât și la maturitate și pot fi grupate astfel: se dezvoltă creierul și minte; se dezvoltă o imagine de sine pozitivă; se facilitează dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale. Acei copii care citesc, adesea, au și bune abilități de ascultare și interpretare (…)
Apropo de imaginație, putem spune că o altă funcție semnificativă a cititului este reprezentată de faptul că, în esență, creierul uman nu face diferența între realitate și fantezie. Ceea ce înseamnă că atunci când copilul citește, acesta are posibilitatea de a se identifica cu personajele și de a trăi mai mult sau mai puțin experiența narațiunii. Așadar, cititul este o activitate care, dincolo de faptul că ne favorizează dezvoltarea biologică și psihologică, ne oferă și posibilitatea de a călători gratuit oriunde în spațiu și timp.”

Așadar, să analizăm toate aceste beneficii și, într-un articol viitor, să aflăm cât de importantă este lectura în familie și relația părinte-copil pentru citit!

Povestea “Hambarului cu carte” din Comlosu Mic, județul Timiș

Suntem învățați încă de mici că orice poveste începe cu “A fost odată…”, iar doamna Ramona Jakoby din Comlosu Mic, județul Timiș, este exemplul perfect al unei povești frumoase care a început cu un mesaj primit pe pagina noastra de Facebook.

Am remarcat încă din primele rânduri ale conversației că doamna Jakoby împărtășește misiunea noastră, crede că generațiile viitoare se pot schimba prin educație și lectură. Ne-a povestit cum împreună cu cei mici din sat vor să înceapă un club de lectură “Cărțile copilăriei” chiar în hambarul casei ei și ne-a cerut sprijinul. Câte hambare goale nu sunt în țară? Cărțile noastre așteaptă să fie trimise acolo unde un adult responsabil dorește să ofere șanse celor mici.

Vă redăm mai jos, pe scurt, câteva rânduri pe care ni le-a lăsat în speranța că va inspira și alți locuitori, din alte colțuri ale României, să ia inițiativa inființării unui club de lectură “Cărțile copilăriei” în comunitate. Dacă vă hotărâți, vă stăm la dispoziție cu sfaturi și resurse, nu trebuie decât să ne contactați.

“Când vine vorba de copii, cred că lectura are un rol definitoriu în formarea lor. Le dezvoltă limbajul – din nicio altă sursă, copiii nu-și pot dezvolta limbajul mai bine decât citind. Apoi, lectura este un izvor foare bogat de informații, le dezvoltă imaginația, gândirea… Copiii pot avea, acum, o ofertă imensă de carte dacă au la dispoziție biblioteci, cluburi de lectură, activități diverse. E important să aducem toate acestea în parcursul dezvoltării copilului. Dacă cititul, lectura vor fi importante pentru el, asta va decide singur, dar trebuie să îi oferim această șansă de a alege.

Personal, cred că lectura ar trebui să fie un element prezent în viața noastră, a fiecăruia. Și așa mi-a venit ideea de a înființa un club de lectură în hambarul casei. Acesta are o vechime considerabilă și, cu siguranță, nu va mai fi utilizat pentru destinația lui inițială. De copil, mă jucam foarte mult în hambarul bunicii, iar amintirile sunt dintre cele mai plăcute. E ceea ce ne-a determinat să amenajăm hambarul pentru copii, dar nu ne-am limitat la a-l amenaja. O vară întreagă, săptămânal, am organizat activități cu copiii în ceea ce am numit atunci „Căsuța din hambar”, în care am realizat tot felul de obiecte prin diferite tehnici de craft, am făcut pâine de casă, pizza, sandwich-uri haioase ori brioșe, am cusut ori am bricolat și a fost foarte plăcut. Apoi a trebuit să gândim alte activități și așa, am ajuns la picnicurile de lectură, cu cărți bune, multe perne, limonadă și film. Am muncit împreună cu copiii, am vopsit, am decorat, totul pentru a realiza un loc și o atmosferă plăcută.

De Asociația Curtea Veche am aflat de pe internet, căutând proiecte, oameni, experiențe care se pliază preocupărilor noastre menționate până acum. Urmăresc de ceva vreme, cu interes, activitățile Asociației, nenumăratele acțiuni de donare de carte, parteneriatele cu diverse instituții, firme, persoane publice. Mi-a placut tot ce am văzut și văd. Consider că e foarte important să aducem în „drumul” copiilor activități diverse, mijloace prin care să le realizeze, persoane, locuri care să le dezvolte formarea.

Când am luat legătura cu Asociația, mi-au răspuns foarte repede și cu multă răbdare mi-au explicat misiunea lor și cauza în care cred, faptul că sprijină implicarea unei persoane din comunitate. Vorba aceea – te învață să pescuiești. Iar metodologia pe care au realizat-o pentru cluburile de lectură este adaptată nevoilor copiilor și, astfel toate activitățile devin atractive și plăcute pentru copii. Am primit deja din partea Asociației colecția „Cărțile copilăriei” care ne va fi foarte utilă în cadrul „Hambarului cu carte” și ne-am apucat de citit. Feedback-ul a fost pozitiv, copiii sunt dornici să continue și am toată încrederea că se va crea un grup cu care vom continua lectura mult timp de acum încolo. Sigur, acum sunt încurajați de părinți care raspund pozitiv la astfel de activități în perioada vacanței, dar cred că, prin metodologia specifică, le vom cultiva plăcerea de a citi. Beneficiez și de ajutorul unor dascăli din Jimbolia care activează atât în școală, cât și la clubul copiilor ori la biblioteca orășenească. Ne gândim la a susține fiecare dintre noi astfel de ateliere. Ne-am pregătit mult pentru a crea atmosfera, pentru a ne simți bine și au fost trei ore în care au citit, au vorbit public, și-au imaginat, au creat, au râs etc. Mi-a plăcut, le-a plăcut și mai vor!

M-ar bucura mult dacă tot mai mulți părinți ar face ceva concret pentru a le insufla copiilor sentimentul că pot găsi plăcere, bucurie în lucruri simple, frumoase. Cititul e unul dintre ele. Ne este la îndemână și îl putem face zilnic.”

12825240_469572033238380_1986593173_n_beta

13652374_517681805094069_238885_n_beta

pormbar1_beta

13711445_517682248427358_732993755_o_beta

13734820_517681851760731_2011233434_n_beta

13718184_517681888427394_439157776_o_beta

13709738_517682061760710_975359093_o_beta

Ateliere de lectură interactivă la Renault Day 2016

Duminică, 26 iunie, am sărbătorit Renault Day printr-o serie de ateliere de lectură interactivă organizate pentru copii într-un spațiu special amenajat pe platforma Dacia de la Mioveni.

De la ora 11.00 și până în jurul orei 15.00, în cadrul a trei ateliere, am călătorit împreună cu micuții cititori spre centrul Pământului. Prin jocuri distractive în echipă, parcurgând pasaje scrise de Jules Verne și imaginându-ne personajele poveștii am (re)descoperit împreună cât de plăcut poate fi cititul.

Mulțumim organizatorilor și tuturor copiilor care au participat la eveniment pentru entuziasmul și curiozitatea cu care ne-au întâmpinat!

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

dacia3

.

dacia2