Pe 15 decembrie 2025, Caravana Kaufland a ajuns la finalul activităților desfășurate în acest an, marcând ultima acțiune educațională la Școala din Corbii Mari, județul Dâmbovița. Evenimentul a adus împreună elevi, educatori și voluntari într-o zi plină de creativitate, joc și descoperire.
În cadrul întâlnirii, copiii au participat la ateliere de actorie și jocuri teatrale, concepute într-un format accesibil și interactiv, care le-a stimulat imaginația și încrederea în sine. Activitățile au fost completate de momente educative dedicate regilor și reginelor României, prin care elevii au descoperit istoria într-un mod atractiv și adaptat vârstei lor.

Evenimentul s-a încheiat cu o donație de carte oferită elevilor, ca sprijin pentru lectură și educație, încurajând apropierea copiilor de lumea poveștilor și a cunoașterii.
Mulțumim Kaufland România pentru susținerea constantă a acestor inițiative educaționale, care ne permit să ajungem în cât mai multe comunități și să oferim copiilor experiențe valoroase, menite să le deschidă orizonturile.
Prin astfel de acțiuni, continuăm să credem în puterea lecturii, a educației și a culturii de a schimba destine.