NARATIV este un eveniment unic în România: singurul Festival de Lectură pentru copii de 7-14 ani și pentru părinții lor (sau pentru însoțitorii adulți), cu participare 100% gratuită.

Ediția de anul acesta a avut numărul VI, s-a ținut la Colegiului Național „Școala Centrală” din București pe 23-24 martie 2024 și a fost înlesnită de către următorii sponsori și parteneri: Kaufland Romania, Fundația Bosch Romania și Fildas Trading, Curtea Veche Publishing, Herlitz Romania, Klarmedia, EduBricks. Le mulțumim!

Ce activități a cuprins Festivalul

NARATIV 2024 a avut de oferit peste 100 de ateliere structurate pe grupe de vârstă, la care s-au înregistrat mai mult de 2000 de înscrieri, și 8 conferințe pentru părinți.

Atelierele NARATIV constituie un demers de educație non-formală în care copiii sunt încurajați să participe activ, să pună întrebări, să descopere, să împărtășească idei și impresii.

Cei peste 30 de pedagogi care au susținut atelierele, printre care se regăsesc personalități precum fizicianul Cristian Presură, gimnasta Diana Bulimar sau scriitorul Ciprian Măceșaru, sunt experți în subiectele abordate și au un stil de predare interactiv, prietenos.

Punctul forte al atelierelor îl reprezintă, fără dubiu, extraordinara lor varietate tematică. Temele abordate pot fi încadrate în trei specialități.

1) Științe umaniste & arte:

  • scriere creativă
  • istorie
  • numismatică
  • jurnalism
  • muzică
  • actorie
  • improvizație teatrală
  • colaj
  • cinematografie
  • mitologie
  • benzi desenate

2) Științe sociale

  • educație pentru mediu
  • nutriționism
  • educație civică (drepturi constituționale)
  • educație financiară

3) STEM/Științe exacte

  • matematică
  • robotică
  • inteligență artificială (IA)
  • astronomie
  • fizică
  • chimie

 

Beneficiile participării la NARATIV 

Copiii care participă la acest Festival

  • descoperă bogăția ofertei de carte pentru copii (povești, cărți de istorie, motivaționale, etc.)
  • își exersează talentele în cadrul atelierelor cu profil artistic
  • dobândesc cunoștințe noi în cadrul atelierelor cu profil umanist și real
  • își dezvoltă abilitățile sociale interacționând cu ceilalți copii participanți și cu pedagogii
  • își consolidează valori precum toleranța, respectul, bunul simț, înțelegerea
  • își fac prieteni noi
  • se simt motivați să citească mai multe cărți

Părinții care participă

  • primesc recomandări de parenting de la specialiști
  • se simt sprijiniți și înțeleși de ceilalți părinți participanți și de specialiști
  • descoperă ultimele oportunități în ce privește educarea și dezvoltarea copilului prin lectură

 

Impresiile participanților de la NARATIV 2024

În mesajele primite de la părinți și copii după încheierea evenimentului, cuvintele-cheie repetate cu plăcută insistență sunt: „felicitări”, „încântați”, „entuziasmați”. Părinții au declarat că cei mici au avut de învățat enorm la ateliere, iar ei înșiși au plecat cu informații utile de la conferințele susținute pentru ei. Cum li s-a părut, pe scurt? „Un eveniment organizat cu multă implicare și suflet!”

Și organizatorii ne-au împărtășit impresii: „Au fost două zile foarte pline și extrem de active!!!” Ei au fost uimiți de energia creată de participanți și de cum ieșeau copiii de la ateliere ca și cum „se întorseseră dintr-o mare aventură”! Deși organizatorii, alături de cei peste 50 de tineri voluntari, au fost tot timpul în priză, la lucru, ei n-au putut să nu simtă, alături de participanți, „«efectul» Narativ: veselie, zumzet, relaxare, informații noi, pedagogi creativi, copii care s-au împrietenit cu cărțile.”

Feedbackul de la pedagogi este de asemenea entuziast. Ei au fost impresionați de participanți, mărturisindu-și „încântarea și bucuria de a fi întâlnit niște copii atât de receptivi, sensibili, atenți, isteți, creativi, profunzi, înțelepți și dornici de joacă și de povești.” Iar părinților, care li „s-au părut calzi și deschiși”, pedagogii țin să le transmită „felicitări pentru niște copii atât de citiți, deștepți și curioși.”