În toate întâlnirile organizate până acum am încercat să le facem cunoștință copiilor de la Școala Step by Step cu oameni din domenii diverse, care au învățat de-a lungul timpului că rolul cărților în formarea lor ca oameni și ca profesioniști a fost unul extrem de important. Am aflat împreună ce înseamnă munca unui ilustrator de carte, munca unui autor, ce înseamnă promovarea și lansarea de carte, dar și cum se face o emisiune radio. De data aceasta, alături de noi, pentru o sesiune de zâmbete și întrebări, a fost Iulia Verdeș.
Iulia este actriță de teatru și film și, ca toți ceilalți invitați, a fost și ea foarte încântată de propunerea noastră de a îi întâlni pe copii. Ca de fiecare dată, întâlnirea a debutat cu o serie de întrebări din partea celor mici: „Când ți-ai dat seama că vrei să te faci actriță?”, „Ți s-a întâmplat vreodată să uiți replici?”, „Cât timp îți ia să înveți un rol sau o piesă?”, „În ce filme ai jucat?”
Invitata noastră le-a răspuns cu răbdare tuturor, mărturisindu-le chiar câteva trucuri din această lume fascinantă. Toți fuseseră la teatru, unii la spectacole cu păpuși sau marionete, alții chiar la Teatrul Național. Știam deja că elevii de la Step by Step au un talent deosebit în a „descoase” fiecare invitat, iar acum curiozitatea lor i-a condus să afle care sunt toate persoanele implicate în realizarea unei piese de teatru, ce presupune partea tehnică, ce fac mașiniștii, cum se reglează luminile sau care este rolul sufleorului, dar și care este diferența dintre piesa de teatru și spectacolul de teatru.
Spre final, participanții au avut posibilitatea să se joace împreună cu Iulia, care i-a învățat tehnici noi de storytelling și concentrare. Astfel, ei au și-au exersat creativitatea și abilitățile de lucru în echipă și au înțeles, încă o dată, cât de importante sunt poveștile pentru dezvolatarea unor abilități dintre cele mai diverse.
Am încheiat, astfel, o altă întâlnire plină de curiozități și povești din spatele cortinei vieții de artist. Și, poate cel mai important, cu încă o dovadă a faptului că cititul este unul dintre instrumentele de bază pentru formarea în orice meserie.