Tocmai ce ne-am întors cu amintiri frumoase din comuna Soldanu, un loc plin de bravi și harnici cititori. Joi, 4 februarie, a marcat prima donație de carte din aceasta lună, realizată alături de prietenii de la agenția Publicis și International British School of Bucharest.

Ajunși la Școala Gimnazială ‘Constantin Teodorescu’, am fost întâmpinați cu pâine și sare, precum oaspeții de seama, și găzduiți într-o frumoasă sală de clasă în care micuții ne așteptau nerăbdători. Elevii sunt foarte norocoși pentru că școala în care învață este condusă de domnul Alexandru Botea, o persoană extrem de implicată, cu multiple proiecte în desfășurare pentru atragerea de fonduri necesare instituției și cadrelor didactice. Spiritul său gospodar ajută comunitatea în ciuda greutăților de natură socială sau legislative; am remarcat acest lucru și credem că este un bun model pentru alți directori de școală.

paine si sare

Ne-am bucurat să observăm că în fiecare sală de clasă existau rafturi rânduite, mici biblioteci, în care o parte din “Cărțile Copilăriei” își vor ocupa cu mândrie locul. Ne-a impresionat primirea caldă și mai ales talentul celor mici care ne-au pregatit o scenetă și un moment de dans (monedă de schimb, au spus ei, pentru darurile pe care le-am adus).

sceneta

La eveniment au participat și elevi International British School of Bucharest care, alături de profesoara lor, au dăruit cărți și au putut observa caracteristicile și nevoile învățământului de stat în comparație cu cele ale sistemului privat. Obiceiul de a dărui se cultivă de la cele mai mici vârste și suntem convinși că elevii, de ambele părți au ramăs cu amintiri frumoase care le vor rămâne întipărite în suflet o viață întreagă.

doneaza IBSB

“Eu citesc pentru că sunt un pasionat explorator. Îmi place foarte mult să cutreier lumea și cred că în fiecare dintre noi este un micuț explorator curios care dorește să afle mai multe despre lume. Sunt aici să vă spun că este minunt să citești pentru că împlinește o valoare fundamentală a oamenilor, aceea de a crea. În momentul în care citiți, fiecare dintre voi devine un mic regizor.” le-a spus Johanna Croci (reprezentantul International British School of Bucharest) celor mici, legând parcă discursul său de faptul că în sala s-a aflat și Barna Nemethi (regizor si fotograf) care a dăruit cărți și a surprins momentele într-o serie de fotografii speciale pe care le vom publica în curând pe pagina noastră de Facebook.

final