”Cartile copilariei” si-au facut prieteni noi in cadrul celor doua cluburi de lectura de la Scoala Gimnaziala Sipote (clubul Scolii Gimnaziale Sipote si cel al structurii Halceni) unde, sub indrumarea doamnelor profesoare Oana-Raluca Silion si Ancuta Liuta, elevii participa la ateliere de lectura care urmaresc cultivarea placerii si a interesului pentru citit, dezvoltarea emoţionala a elevilor, imbogaţirea vocabularului si a cunostinţelor generale, dezvoltarea capacitaţii de exprimare orala, inţelegerea rolului argumentarii intr-un discurs, dezvoltarea imaginaţiei si chiar a abilitaţilor practice.
Participand la sedinte de tip dezbatere si utilizand materiale adiacente (foi colorate, markere, post-it-uri, dictionare, internet), elevii au fost invatati sa inteleaga textul, sa localizeze actiunea in timp si spatiu, sa identifice personajele si momentele cheie, dar si simbolurile prezente in opere.
In cadrul ambelor cluburi, copiii au calatorit prin lumile aventuroase zugravite de Charles Dickens si de Victor Hugo in ”Marile sperante” respectiv in ”Cocosatul de la Notre-Dame”.
Elevii structurii Halceni au discutat despre subiectul operei si despre personajele lui Dickens, au facut o calatorie in timp si au ajuns in epoca Victoriana, au devenit adevarati detectivi in cautare de simboluri si si-au valorificat creativitatea in crearea unei planse care a avut in centru flacara ca simbol al marilor sperante.
In cadrul celuilalt cerc de lectura, in aventurile lor alaturi de Pip elevii au descoperit noi tehnici de citit active, amuzante si interesante, au realizat o banda desenata ”Marile sperante” plina de originalitate, si au luat parte la un proces al eroilor lui Dickens, luand rolul de avocat, judecator, martor sau aprod.
Din epoca Victoriana, participantii celor doua cercuri de lectura au ajuns la Notre-Dame, in Paris unde i-au cunoscut pe Quasimodo, Esmeralda, Frollo si pe ceilalti eroi ai lui Hugo. In cadrul cercului de lectura de la Sipote elevii au citit, au discutat despre rolul imaginilor, s-au jucat si au descoperit mai multe despre Catedrala Notre-Dame, cu elementele sale de decor si arhitectura impresionante. Si elevii structurii Halceni s-au aventurat in lumea lui Hugo si si-au dat frau liber imaginatiei in realizarea unei planse care a inclus rezultatele muncii lor de detectivi aflati in cautarea legaturilor si simbolisticii personajelor marii opere a literaturii universale.
Devenind prietenii cititului si al cartilor, elevii au invatat ca in universul lecturii joaca, imaginatia, lectiile de viata, stiinta, mintea si inima se impletesc si formeaza o creatie unica, armonioasa, de care ne putem bucura oricand. Suntem siguri ca membrii cluburilor de lectura ale Scolii Gimnaziale Sipote au devenit prieteni pe termen lung ai cartilor si vor continua sa ne impresioneze cu activitatile, istetimea si imaginatia lor.