Întâlnire despre lumea radio cu Bogdan Șerban și elevii de la Step by Step

După cum v-am obișnuit deja, noi ne luăm o porție lunară de zâmbete largi cu ajutorul copiilor de la Școala Step by Step. În prima întâlnire cu ei am făcut o incursiune în lumea ilustrației de carte alături de Alexia Udriște și pentr cea de-a doua l-am avut ca invitat pe Alec Blenche, care le-a povestit copiilor despre ce înseamnă să fii autor de carte.

Încă de la începutul proiectului, ne-am dorit să le satisfacem celor mici curiozitățile legate de lumea cărților și nu numai. Astfel că ieri, 23 martie, elevii clasei a III-a B au luat contact cu un domeniu nou, iar rezultatul a fost unul efervescent și de-a dreptul savuros. Invitat special ne-a fost Bogdan Șerban, producător și prezentator la Radio Guerrilla.

Recunoaștem, ne-am întâlnit să discutăm despre cărți și am încheiat prin a înregistra jingle-uri exact ca într-un studio profesionist.

StepbyStep_BogdanSerban_2

Bogdan le-a făcut elevilor o surpriză: cu o pereche de căști și un reportofon, le-a demonstrat cum sună vocea lor înregistrată și le-a arătat cât de important este să citești fluent, cu intonația și dicția potrivită. Chiar dacă o parte dintre ei se mai auziseră înregistrați pe telefon cei mai mulți au fost nemulțumiți de felul în care le sună înregistrată vocea pe un microfon de radio. Acest exercițiu însă nu i-a oprit din a se amuza și i-a ajutat să se familiarizeze cu propria voce pentru a se pregăti de următoarea surpriză: înregistrarea unor jingle-uri pentru radio care vor putea fi auzite în curând pe frecvența 94.8.

StepbySTep_BogdanSerban_3

Întâlnirea nu se putea termina altfel decât cu o sesiune de întrebări din partea copiilor. Curiozitatea lor ne uimește de fiecare dată, și l-a luat prin surprindere și pe producătorul de radio. ”De câți ani lucrezi în radio?”, ”La ce oră începe emisiunea ta?”, ”Ce ai făcut înainte de radio?”. Așa au aflat că Bogdan este, ca formare de bază, actor și că a și jucat în diferite piese la începutul carierei. Au pus o mulțime de întrebări despre piesele în care a jucat, despre titluri și autori, semn că lumea cărților este mereu prezentă în curiozitățiile celor mici.

Poza de grup de la final a încheiat o întâlnire reușită cu promisiunea că vom muta toate radiourile pe frecvența Radio Guerrilla pentru că suntem nerăbdători să auzim rezultatele acestei întâlniri.

Autor: Ramona Mihai

Școala Step by Step – donație de carte în localitatea Letea Veche, județul Bacău

Școala Step by Step s-a alăturat programului național de lectură ”Cărțile copilăriei” prin organizarea unor momente de lectură susținute de invitații noștri. Evenimentele au avut un rol educativ pentru copiii care urmează cursurile instituției școlare și unul de fundraising. Taxa de participare a reprezentat suma cu ajutorul căreia, la finalul anului școlar, aceștia au putut oferi cărți noi colegilor de la sat.

Așadar, luni, 13 iunie, ne-am întâlnit cu elevii din localitatea Letea Veche, județul Bacău, cărora le-am oferit „Cărțile copilăriei” și împreună cu care ne-am distrat alături de actorul Alex Ștefănescu citind din volumul „Odiseea”. Ne bucurăm că am pus bazele unui club de lectură care își va începe activitatea chiar în perioada vacanței de vară și mulțumim copiilor de la Școala Step by Step București şi Grădinița Bambi Step by Step București care au donat pentru educația colegilor din mediul rural. Un gest frumos și generos, de la un copil la un alt copil!
Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

letea-veche-1