CUTII DE DONAŢII AMPLASATE ÎN RESTAURANTELE SPRINGTIME PENTRU PROGRAMUL NAŢIONAL DE LECTURĂ “CĂRŢILE COPILĂRIEI”
Springtime se alătură programului naţional de lectură “Cărţile copilăriei” dezvoltat de Asociaţia Curtea Veche. Prin acest parteneriat oferă clienţilor săi posibilitatea de a realiza donaţii în urnele amplasate la casele de marcat din restaurantele bucureştene situate în zonele Piaţa Victoriei, zona Universitate, Gara de Nord, Mall Vitan, Calea Floreasca şi zona Izvor. Întreaga suma colectată pe perioada campaniei va fi utilizată pentru donaţii de carte către copiii din satele româneşti care nu au acces la biblioteci sau volume proprii.
Parteneriatul între Springtime şi Asociaţia Curtea Veche a început anul trecut în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus, când Springtime, singurul restaurant cu prezenţa constantă la evenimentele organizate în cadrul Romexpo, a organizat anul trecut o strângere de fonduri urmând acelaşi mecanism.
Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, rata abandonului şcolar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegere a textelor sunt doar câteva dintre motivele pentru care Springtime a decis să se implice în acest proiect social. Fiecare contribuţie ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul naţional de lectură “Cărţile copilăriei” prin care Asociaţia Curtea Veche realizează donaţii de carte şi creează cluburi de lectură în mediile defavorizate.
“Cartea influenţează decisiv viaţa unui om. Copilăria este acea etapă în care ne formăm idealuri, iar personajele din cărţile pe care le citim nu de puţine ori ne devin modele. Este îngrijorător faptul că în România sunt încă locuri în care copiii nu au acces la cărţi şi la informaţie, astfel la o educaţie mai bună. Am ales să susţinem această cauza deoarece considerăm că este important ca fiecare dintre noi să contribuie la formarea unei noi generaţii conştiente de alegerile pe care le face în viaţă, a unui public de cititori şi consumatori informaţi.” declara Loredana Vatavoiu, Brand Manager Springtime despre implicarea în proiect.
Springtime este cel mai mare lanţ de restaurante cu capital românesc, care oferă clienţilor săi preparate de cea mai bună calitate de peste 20 de ani. Grija pentru client face parte din misiunea companiei, de aceea zilnic aceasta îşi concentrează eforturile spre a dezvolta produse potrivite tuturor clienţilor.