UN VIS DEVENIT REALITATE – VIZITA ÎN BUCUREȘTI A COPIILOR DIN VIZUREȘTI

În perindările noastre prin țară avem, din fericire, posibilitatea să cunoaștem oameni și povești care mai de care mai interesante și mai emoționante. Este și cazul comunității din Vizurești, unde am cunoscut trei copii extraordinari: Alexandra, Andrei și Valentina.

În iunie 2016, cu ajutorul ambasadorului nostru din Germania – domnul Georg Broich – am organizat ca parte din programul național de lectură „CĂRȚILE COPILĂRIEI” o donație în localitatea Vizurești, județul Dâmbovița. Printre copiii care s-au bucurat de cărțile oferite de noi și de momentul de lectură susținut de actorul Alex Ștefănescu se numără și cei trei micuți a căror poveste v-o împărtășim astăzi. Pe lângă pasiunea lor pentru lectură, am fost foarte impresionați de faptul că una dintre cele mai mari dorințe ale lor era să aibă posibilitatea de a merge într-o bibliotecă sau într-o librărie, deoarece le era imposibil să își imagineze un loc în care există atât de multe cărți la un loc.

Câteva luni mai târziu, am avut posibilitatea de a face acest vis al lor să devină realitate. Ne-am implicat alături de Asociația Lume Bună în „Zâmbet de copil” – o campanie realizată de ei împreună cu Televiziunea TVH. Așa se face că la doar câteva zile distanță de Sfântul Nicolae am reușit să le facem o surpriză Alexandrei, lui Andrei și Valentinei: o vizită în București al cărei start a fost dat de turul în una dintre cele mai mari librării din București. Cu ajutorul partenerilor noștri de la Librăriile Cărturești am avut posibilitatea să le arătăm copiilor din Vizurești cum arată o librărie și să petrecem cu ei o dimineață minunată de iarnă pentru ca ulterior să viziteze alte obiective din Capitală.

În cele ce urmează puteți urmări poveștile lor și cum s-a desfășurat vizita în București:


Întrebată de unde are această pasiune pentru citit, Alexandra ne-a mărturisit următoarele: „Mama citește foarte mult. Toată vara a citit mai mult de o sută de cărți. Vitrina la noi acasă e plină de cărți. Iar eu am un teanc al meu. Nu le-am citit pe toate, dar cred că am ajuns la jumătate.” Mai multe despre povestea Alexandrei puteți afla din videoclipul următor:


Andrei este premiant în școala sa și ne-a povestit: „[…]îmi place mult matematica. Mă descurc ușor să calculez. Dar pe lângă asta îmi place mult și Limba română.” Mai multe despre cum se îmbină talentul său cu cifrele și pasiunea pentru sport puteți afla urmărind videoclipul de mai jos.


Valentina ne-a împărtășit că și-ar dori să devină învățătoare atunci când va crește mare ca să poată să îi învețe pe copii cum să scrie și să citească. Ne-a mai spus și că nu știe cât de greu este să ajungi învățător dar că trebuie cu siguranță să înveți mult. Ea a găsit un mare sprijin în mama ei care o susține să învețe și care le transmite părinților următoarele: „Școala este pe primul plan. Fiindcă nu vreau ca fetele mele să ajungă fără carte și fără niciun rost.”. Iată, în continuare, întreaga poveste a Valentinei:

Împreună putem oferi o șansă la viitor copiilor din mediul. Implică-te și tu alături de noi în campania „Adoptă o școală” și poți oferi celor mici surprize care să le schimbe viața!

Georg Broich – donație de carte în localitatea Vizurești, județul Dâmbovița

Vineri, 10 iunie, ne-am întâlnit cu elevii din localitatea Vizurești, județul Dâmbovița cărora le-am oferit “Cărțile copilăriei” ca urmare a gestului generos realizat de domnul Georg Broich din Germania.

Ne-am distrat împreună cu actorul Alex Ștefănescu citind din volumul “Odiseea” și descoperind trucuri prin care micuții vor parcurge cărțile primite într-un mod mai atractiv prin joacă și tehnici teatrale. Doamna director a Școlii Gimnaziale Vizurești, Sandu Nicoleta, a fost cu adevărat emoționată și ne-a declarat:

“Vrem să îi mulţumim domnului Broich pentru donaţia oferită copiilor din comunitate. Era într-adevăr nevoie de acest ajutor şi ni l-am dorit cu adevărat, mai ales pentru că noi credem că fiecare copil merită o carte. Sperăm că acest proiect pe termen lung îi va face pe copii curioşi de volumele primite şi suntem convinși că le vor citi din plăcere. Cu ajutorul cărţilor pot pătrunde într-o lume magică, nouă, care altfel ar fi închisă pentru ei. Sperăm ca la finalul acestui proiect să vedem schimbări şi o evoluţie în modul lor de a vedea şi de a percepe lectura, singura care îi poate face mai buni, mai înţelepţi şi mai inteligenţi.”

Ne bucurăm că am pus bazele unui club de lectură care își va începe activitatea chiar în perioada vacanței de vară și mulțumim domnului Georg Broich, ambasadorul asociației noastre în Germania, fără al cărui sprijin acest eveniment nu ar fi fost posibil.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

vizuresti!!!

broich