Feţe ale analfabetismului
“…educaţia îl transformă pe om şi, transformându-l, îi dă o a doua natură”
(Democrit, filosof antic grec)
Conducătorii grupurilor sociale, mai târziu cei ai naţiunilor, au început să fie preocupaţi de educarea populaţiilor pe măsură ce doreau să-şi extindă polii de putere. S-a întâmplat până la un punct. Alfabetizarea oamenilor, creşterea nivelului lor de cunoştere şi educaţie a condus, adesea, la reforme radicale care au schimbat viziuni, dezvoltări, orânduiri. Secolul XXI a adus cu sine alte perspective asupra nevoii oamenilor de a (se) educa, nevoi fireşti determinate de intruziunea accelerată a noilor tehnologii în viaţa tuturor.
Clasamente anuale şi statistici naţionale, regionale, mondiale vorbesc despre educaţia oamenilor. Suntem tot mai încântaţi de progresul umanitaţii în această privinţă. Oare aşa să fie?
In anul 1993 o cunoşteam pe dna Florentina Anghel, o distinsă cercetătoare de la Institutul de Știinţe ale Educaţiei din Bucureşti. Aceasta mi-a propus un subiect de emisiune: “Analfabetism şi analfabetism funcţional”. Incă studentă pe băncile facultăţii de ştiinte economice şi, deşi familiarizată cu noţiunile pedagogice (prin lecturi, prelegeri, cursuri), am fost nedumerită de subiect. In România acelor vremuri nu se vorbea despre analfabetism. Era, practic, inexistent în statisticile oficiale. Il găseai în şcolile neîncălzite sau prost luminate situate pe lângă drumurile uitate de prin Vaslui, Botoşani, Alba sau Dolj. Și eu, şi ascultătorii RRC de la acea vreme am aflat după întâlnirea cu dna Anghel că există analfabetism de bază sau tradiţional şi analfabetism funcţional.
Ulterior, doamna cercetător dr. Florentina Anghel şi-a publicat ideile şi studiile într-un volum intitulat “Strategii şi modele în alfabetizarea funcţională” (ed. Universităţii din Piteşti, 2005). In el defineşte cele două noţiuni cărora le mai adaugă una: pe aceea a analfabetismului în limba oficială a unei ţări.
Astfel, analfabetismul de bază este caracteristic persoanelor care nu au urmat niciodată cursurile unei şcoli oricare ar fi aceasta şi nu pot scrie, citi, socoti elementar.
Analfabetismul funcţional (definit prima oară în 1965, la Congresul de la Teheran –Iran) este un fenomen caracteristic tinerilor sau adulţilor care au urmat şi absolvit cursurile unei şcoli dar care nu înţeleg şi/sau nu ştiu să folosească competenţele de calcul sau de lectură pentru integrarea lor în comunitate.
Analfabetismul în limba oficială a unei ţări se referă la imigranţii care nu cunosc o altă limbă în afara celei materne.
In toate cazurile, oamenii nu ştiu să se descurce în găsirea unui loc de muncă, în întemeierea unei familii armonioase sau în adaptarea lor socială.
Pe la jumătatea anilor 2000 apare şi conceptul de analfabetism digital care se ocupă de necunoşterea utilizării unui mijloc tehnologic modern (telefon mobil, iphone, calculator, tabletă sau orice tip de aparat electrocasnic).
In anii 2007-2008, regretatul academician Solomon Marcus scrie şi vorbeşte despre “înţelegere” cu sensul de clarificare a noţiunilor învăţate în cele trei sisteme de educaţie: formal, nonformal şi informal. In 2011, tot profesorul Solomon Marcus semnalzează în mai multe articole de presă, “urgenţele şcolii” printre care şi creşterile accelerate ale abandonului şcolar şi ale semianalfabetismului. Citez:
“De la Comisia Europeană aflăm că 40% din tinerii de 15 ani sunt semianalfabeţi(…). Inseamnă că 40% nu sunt în stare să înţeleagă un text mai cuprinzător decât indicaţiile care apar în traficul rutier, nu ştiu să redacteze o cerere către o instituţie, sunt lipsiţi de cunoştinte elementare privind natura şi societatea, nu pot dezvolta un raţionament.”
Discursul de combatere a analfabetismului de orice tip continuă cu luările de poziţie ale multor pedagogi, prof.dr. Marian Staş fiind unul dintre ei. In martie 2014, la invitaţia Colegiului Naţional de Apărare susţine o prelegere intitulată “Educaţie şi securitate naţională. Raport de stare” în care vorbeşte despre “analfabetismul matematic structural din gimnaziu”, “analfabetismul geografic” şi “analfabetismul lingvistic”.
Ȋmpreună cu studenţii de la Asociaţia Naţională a Studenţilor din România (ANOSR), prof. Staş cercetează cauzele pentru care, la nivelul anului 2013, patru din zece studenţi abandonează universitatea. Una din principalele explicaţii este analfabetismul funcţional.
Și în recentul volum de articole educaţionale, jurnalistul Florin Antonescu abordează tema analfabetismului pornind de la aproximările şi superficialitatea cu care este tratat actul educaţional: “Dintr-o asemenea şcoală, un absolvent nu are cum să iasă învăţat, informat (pentru nivelul absolvit), înţelegător, transmiţător la rândul lui, creator în cele câteva direcţii de bază ale vieţii, ale afirmării, ale cunoaşterii”.
Iniţiativa organismelor şi organizaţiilor statale şi mondiale de a educa populaţiile, în sensul alfabetizării lor, porneşte azi de la premise false şi contradictorii, acelea că învăţământul sau şcoala trebuie să arate ca acum 100 sau 200 de ani concomitent cu învăţărea exclusivă de pe calculator. Eşecul este răsunător şi vizibil, analfabetismul de orice tip fiind în creştere nu doar în ţări de lumea a treia sau în ţări emergente, ci şi în ţări dezvoltate. Sunt oameni care cred că Pâmântul este plat, că Budapesta este capitala României sau că 9×8 fac 98. Și nu sunt puţini. Alegeţi un eşantion de zece persoane şi înmânaţi-i fiecăreia un manual de instrucţiuni a unei maşini inteligente de spălat. Vă garantez că maxim trei dintre ele vor decripta instrucţiunile, respectiv vor şti cum să folosească obiectul. Daţi-le şcolarilor sau studenţilor să scrie un eseu de 15-20 de rânduri în format tip “document”. Majoritatea nu vor înţelege cerinţa şi toţi vor scrie fără diacritice. Toate aceste exemple pot fi încadrate la oricare din categoriile sau subcategoriile de analfabetism.
De fapt, la nivelul anului 2016, absolvirea unei şcoli în plus nu-ţi oferă siguranța învăţării corecte. Azi, multor persoane cu diplomă le este greu să comunice verbal, să înţeleagă noţiunile de bază ale unei materii, să facă legături transdisciplinare. Care ar fi soluția pentru aceste probleme? Educația, accesul la cărți și lectura copiilor împreună cu adulți care care să îi ajute când greșesc, cărora să le pună întrebări, cu care să interacționeze și care să îî ajute să își activeze creativitatea și curiozitatea.
Autor: Mirela Nicolae, realizator emisiuni educaționale Radio România Cultural