Un an de parteneriat Sameday Courier
A trecut vremea în care așteptam săptămâni întregi să primim coletele comandate, am devenit din ce în ce mai mobili, iar timpul din ce în ce mai prețios. Nevoile noastre s-au schimbat, iar cei inovatori din industrie le-au înțeles și acum oferă servicii din ce în ce mai rapide, create pentru a răspunde cerințelor. Pe șosea, prin aer sau pe șine, Sameday este cea mai rapidă companie de curierat din țara noastră, prima și singura de pe piața de curierat rapid a cărei politică este de a livra comenzile chiar în ziua preluării acestora pentru peste 1.000 de companii mari.
Ne bucurăm că s-au alăturat cauzei noastre încă de la început și că împlinim deja un an de colaborare cu succes prin care am adus lectura mai aproape de cei mici. Fără sprijinul Sameday Courier, cele aproape 30.000 de volume din colecția „Cărțile copilăriei” pe care le-am donat până acum nu ar fi ajuns în bibliotecile copiilor și ale școlilor din toată țara. Ne bucurăm și le mulțumim pentru cele mai bune servicii de curierat, atât noi, Asociația Curtea Veche, cât și copiii din România care citesc acum o carte livrată de Sameday Courier!
„Susținem Asociația Curtea Veche cu livrările de cărți în mediile defavorizate, întrucât înțelegem că în viața unui copil cărțile sunt o adevărată binecuvantare”, spune Dana Gate, reprezentantul companiei partenere.