Maria Simona Spanache și Norbert Nolte – donație de carte în comuna Grivița, județul Galați

Am început săptămâna cu poate ultima zi însorită din acest an, departe de București, pe un drum plin de peisaje superbe și într-un automobil Dacia Sandero pus la dispoziție de partenerii noștri. Ziua aceasta ne-a dăruit un noiembrie de neuitat, cu frunze arămii și multe amintiri frumoase. Doamna Maria Simona Spanache și domnul Norbert Nolte ne-au transmis că își doresc foarte mult ca micuții din comuna Grivița, județul Galați, să facă parte din programul național de lectură “Cărțile copilăriei” așa că, cu sprijinul lor, am ajuns în fața elevilor pentru a dărui cărțile și povesti trucuri legate de cum pot citi într-un mod care să le activeze imaginația.

Din păcate, în comună nu există un centru cultural încălzit unde ne-am fi putut întâlni cu toții sau unde copiii să poată avea parte de evenimente culturale dedicate lor. Așa că doar cei mai mici au putut fi reuniți într-o sală de clasă, caldă și frumos amenajată cu desene realizate chiar de ei.

A fost alături de noi Valentina Popa, actriță a Teatrului Mic din București, care le-a povestit copiilor despre peripețiile lui Ulise, a citit și compus împreună cu aceștia o parte din aventurile din „Odiseea”. Ba chiar, unii s-au lăudat că vor citi toate cele 200 de pagini ale volumului „Cei trei muschetari” într-o singură zi, alții ne-au spus că pot citi doar litere de tipar și că acasă majoritatea cărților pe care le au sunt de colorat. De la cadrele didactice din școală am aflat și că mulți dintre părinți nu încurajează neapărat lectura, că nu citesc împreună cu copiii lor. Ne-am dat seama de acest lucru și când una dintre fetițele din clasă, destul de mare ca vârstă, entuziasmată fiind a vrut să ne citească un fragment. Corectă și încrezătoare, aceasta parcurgea cu grijă toate cuvintele din pagină, segmentat, dar fără să lege frazele. Am întrebat-o dacă ne poate povesti ideea principală și s-a codit, semn că a parcurs mai mult mecanic textul. Acestea sunt primele semne care duc spre analfabetismul funcțional, în care copiii parcurg un text și nu înțeleg de fapt ce citesc pentru că adulții din jur nu le-au fost alături pentru a le arăta cum să citească și să își pună întrebări. Acestea sunt primele semne care arată că acel copil a perceput până acum lectura ca o obligație din partea celor din jur care îl întreabă dacă a terminat cartea și nu ce mesaj a înțeles din ea.

Câteva cadre din timpul evenimentului au înregistrat și prietenii noștri de la Digi24, care lucrează la un material complex despre accesul de carte din țară, în special pentru copiii din zonele defavorizate. Găsiți aici prima parte a materialului, în care doamna Iren Arsene Mate, președintele și fondatorul asociației, povestește despre situația din satele românești.

Noi am plecat din Grivița cu flori de toamnă în brațe, cu zâmbetele celor mici în suflet și ne bucurăm că acum copiii pentru care cărțile de acasă erau doar cele de colorat au volume noi și colorate pe care le vor parcurge în liniște. Acest lucru este posibil datorită doamnei Simona Spanache și domnului Norbert Nolte cărora doamna directoare Constandache Loredana le-a transmis un mesaj: „Dorim să vă mulțumim pentru generozitate și ne bucurăm că am fost selectați pentru această donație, mai ales că suntem o școală cu copii nevoiași cu dragoste de carte. A fost un eveniment deosebit pentru ei, care i-a bucurat nespus.”

Mai multe imagini de la eveniment găsiți aici.

14925245_799547360188139_2479202915582825455_n